Legea 10/2001. Decizia nr. 1969/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1969/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-12-2013 în dosarul nr. 1969/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1969
Ședința publică de la 02.12.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - F. P.
JUDECĂTOR - C. M. T.
JUDECĂTOR - D. A.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât, P. M. BUCUREȘTI, împotriva încheierii de ședință din data de 10.01.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a civilă în dosarul nr._ **, în contradictoriu cu intimații-pârâți, P. G. AL M. BUCUREȘTI și B. D. E..
P. are ca obiect – contestație la Legea nr. 10/2001.
Dezbaterile în cauză și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 25.11.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea - având nevoie de timp pentru a delibera și pentru ca părțile să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 02.12.2013, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată de Perfectul M. București la data de 04 martie 2011, înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IX a de C. Administrativ și Fiscal sub nr._, s-a solicitat, în contradictoriu cu pârâții P. G. al M. București și B. D. E., anularea dispoziției nr._ din 18 martie 2010 emisă în baza Legii nr. 10/2001 de Primăria M. București, ca nelegală.
Constatându-se necompetența funcțională a instanței sus-menționate sesizate, cauza a fost trimisă și înregistrată la o Secție specializată în litigiul dedus judecății – fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III a Civilă sub nr._ **, care prin Încheierea de ședință pronunțată la data de 10 ianuarie 2013 a dispus în baza art. 1551 Cod de procedură civilă, suspendarea judecării cauzei, față de neîndeplinirea obligației procesuale stabilite în sarcina reclamantului prin Încheiere anterioară de ședință din data de 22 noiembrie 2012, respectiv de a achita onorariul de expertiză în specialitatea construcții (de 1.200 lei, sub sancțiunea decăderii din probă, efectuându-se și adresă către expert – nota red.).
Împotriva acestei Încheieri din 10 ianuarie 2013 privind suspendarea dispusă conform art. 1551 Cod de procedură civilă, a formulat recurs reclamantul Perfectul M. București, pe care o critică pentru nelegalitate și netemeinice.
În motivarea recursului, s-a arătat că instituția prefectului efectuează în mod obligatoriu, în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 544/2004, asupra dispozițiilor Legii nr. 10/2001 emise cu propuneri de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilele preluate abuziv, în vederea avizării de legalitate în baza OUG nr. 81/2007, în prezent cadrul legislativ fiind asigurat de prevederile Legii nr. 165/2013.
Iar avizul de legalitate urmează a fi întocmit după analizarea tuturor înscrisurilor ce au stat la baza emiterii dispoziției, verificându-se îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de lege pentru a-i fi recunoscută notificatorului, calitatea de persoană îndreptățită, verificare ce presupune existența la dosar a actelor doveditoare privind calitatea de fost proprietar respectiv de moștenitor al fostului proprietar, privind de asemenea, preluarea abuzivă a imobilului notificat în perioada de referință a legii și după caz, expertizele și evaluările existente la dosar.
Așadar, se apreciază că în cauză nu se impune efectuarea unei expertize în specialitatea construcții al cărui onorariu să fie suportat de P. M. București, atâta vreme cât controlul de legalitate prevăzut în sarcina prefectului vizează – înscrisurile care au stat la baza emiterii actului apreciat ca fiind nelegal, și nu cele ulterioare emiterii acestuia.
În plus, instanța de fond a încălcat principiul contradictorialității, aceasta având obligația de a pune în discuția părților, toate chestiunile de fapt și de drept apărute în cursul procesului, în baza cărora va soluționa litigiul, inclusiv pe aspectul încuviințării și admisibilității probei cu expertiză tehnică, ceea ce în cauză nu s-a făcut.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate, și repunerea pe rol a cauzei.
În drept s-au invocat prevederile art. 2441 Cod de procedură civilă, ale Legii nr. 10/2001, Legii nr. 340/2004 privind instituția prefectului și Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, solicitându-se și judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 Cod de procedură civilă.
În notele scrise depuse la dosar, intimata B. E. D. a arătat că, dimpotrivă, se impune efectuarea unei expertize în specialitatea construcții, având ca obiectiv identificarea apartamentelor nr.15 și 16 din ., sector 1, București, întrucât există neconcordanțe între imobilul notificat și cel actual, compunerea camerelor și dependeințelor, etc., raportat la actul de proprietate autentificat sub nr._/30.10.1948. Susținerea recurentului, însă, privind încălcarea principiului contradictorialității este nefondată, întrucât reclamantul nu s-a prezentat în instanță și a solicitat prin acțiune judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 (2) C.proc.civ., invocându-și „propria turpitudine”. S-a solicitat respingerea recursului și trimiterea cauzei spre judecare la Tribunalul București.
Nu s-au administrat noi probe în recurs.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Verificând actele și lucrările dosarului de fond, Curtea constată că reclamantul P. M. București a solicitat prin acțiune, judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 (2) C.proc.civ.
Se constată, de asemenea, că în ședința publică de la data de 22.11.2012, din oficiu, Tribunalul a pus în discuția părților (prezentă fiind doar pârâta B. D. E. prin avocat), necesitatea efectuării în cauză, a unei expertize tehnice în specialitatea construcții, stabilind ca obiectiv identificarea apartamentelor nr.15 și 16, avându-se în vedere contractele de vânzare-cumpărare nr.572/_/11.10.1996 și nr.2038/_/09.12.1996 – probă asupra căreia, pârâta a învederat că este de acord cu administrarea ei.
În consecință, prin Încheierea de ședință din data de 22.11.2012, Tribunalul București a dispus efectuarea expertizei tehnice în construcții cu obiectivele susmenționate și a fixat „onorariul de expertiză în cuantum de 1.200 lei, sub sancțiunea decăderii din probă” (fila 19 dosar fond), desemnând apoi expertul tehnic și adresă pentru efectuarea expertizei, către acesta, fără a se dispune în plus cu privire la reclamantul P. M. București și nici dacă onorariul expertului urmează a fi pus în sarcina acestuia (sublin.red.).
La termenul acordat – 10.01.2013, instanța de fond a suspendat judecarea cauzei conform art.1551 C.proc.civ., „față de neîndeplinirea obligației procesuale stabilite în sarcina prefectului prin încheierea de ședință de la data de 22.11.2012, respectiv de a achita onorariul de expertiză specialitatea construcții…” (fila 24).
Or, Curtea constată că prin Încheierea de ședință din data de 22.11.2012 nu s-a stabilit în sarcina cui, stă obligația de plată a onorariului aferent expertizei tehnice dispuse din oficiu „sub sancțiunea decăderii”, în condițiile în care, reclamantul nu a solicitat proba dispusă și nici nu i-au fost comunicate măsurile stabilite.
Iar obligația de plată a onorariului aferent expertizei nu poate fi presupusă a fi fost stabilită în sarcina reclamantului, pentru a fi sancționat apoi, cu soluția de suspendare a judecării cauzei în temeiul art.1551 C.proc.civ., măsură ce are la bază culpa procesuală a părții.
Curtea observă că însăși pârâta a apreciat că expertiza dispusă în virtutea rolului activ al instanței, este necesară pentru identificarea apartamentelor ce au făcut obiectul notificării în temeiul Legii nr.10/2001, iar punerea în discuția părților a sarcinii achitării onorariului ar fi adus lămuriri, fără a se ajunge la o suspendare de judecată în baza textului de lege susmenționat.
Însăși intimata pârâtă, deși cere respingerea recursului, susține totodată și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Având în vedere considerentele reținute, potrivit art.312 cu raportare la art.304 pct.9 C.proc.civ., va fi admis recursul, casată încheierea recurată, cauza urmând a fi trimisă aceleiași instanțe de fond, pentru continuarea judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-pârât, P. M. BUCUREȘTI, împotriva încheierii de ședință din data de 10.01.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a civilă în dosarul nr._ **, în contradictoriu cu intimații-pârâți, P. G. AL M. BUCUREȘTI și B. D. E..
Casează încheierea de ședință din data de 10.01.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr._ ** și trimite cauza pentru continuarea judecății la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 02.12.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
F. P. C. M. T. D. A.
GREFIER
RĂDIȚA I.
Red.F.P.
Tehnored.B.I
2 ex/19.12.2013
--------------------------------------------
T.B.- Secția a III-a – T.S.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1953/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Expropriere. Decizia nr. 1983/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
