Legea 10/2001. Decizia nr. 197/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 197/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-12-2013 în dosarul nr. 1977/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr. 197
Ședința publică de la 03.12.2013
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - C. G.
JUDECĂTOR - G. S.
JUDECĂTOR - I. S.
GREFIER - S. R.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurentul – reclamant T. L. împotriva sentinței civile nr.1869/17.10.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații – pârâți M. BUCUREȘTI PRIN P. G. și P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Obiectul pricinii – Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat P. Toia, în calitate de reprezentant al de recurentului – reclamant T. L., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013, emisă de Baroul București (pe care o depune) și consilier juridic M. I., în calitate de reprezentant al intimaților – pârâți M. BUCUREȘTI PRIN P. G. și P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, în baza delegației pe care o depune și consilier juridic A. C. în calitate de reprezentant al intimatului - pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, în baza delegației pe care o depune.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință
Curtea acordă cuvântul în probațiune.
Recurentul – reclamant, prin apărător, având cuvântul, arată că solicită proba cu înscrisuri sens în care depune
Intimații – pârâți, prin consilieri juridici, având cuvântul, susțin că nu se opune probei cu acte solicitată de apărătorul părții adverse. Nu solicită administrarea de noi probatorii în recurs.
Curtea, încuviințează recurentului – reclamant proba cu înscrisuri atașate cererii de recurs, în temeiul art. 305 din Codul de procedură civilă.
Reprezentanții părților având pe rând cuvântul, susțin că nu mai au de formulat alte cereri, probe de administrat ori excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat, ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul dezbaterea recursurilor.
Recurentul – reclamant T. L., prin apărător, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul admiterii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Apreciază că respingerea cererii privind acordarea onorariului de avocat este neîntemeiată, având în vedere că onorariul a fost achitat de mandatar cel care a fost împuternicit în acest sens, iar acesta s-a obligat prin convenție la achitarea cheltuielilor de judecată.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimații – pârâți M. BUCUREȘTI PRIN P. G. și P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, prin consilier juridic, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat, menținerea soluției instanței de fond în ceea ce privește onorariului de avocat, având în vedere că, în mod corect, instanța a reținut că onorariul a fost achitat de . SA pentru reclamantul T. L. și astfel nu se poate reține că plățile au fost efectuate de către reclamant.
Intimatul - pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin consilier juridic, având cuvântul, solicită respingerea recursului, având în vedere că recursul vizează doar obligarea Municipiului București la plata cheltuielilor de judecată și a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, arată că lasă la aprecierea instanței modalitatea de soluționare a recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 20.04.2011, pe rolul acestui Tribunal sub nr._, reclamantul T. L. a chemat în judecată pe pârâții M. București prin P. G. și S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, pentru ca în contradictoriu cu acestea și pe baza probelor administrate la dosar, instanța să pronunțe o hotărâre, prin care:
1. să constate că reclamantul este persoană îndreptățită, la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri la valoarea de piață, potrivit standardelor internaționale de evaluare, în conformitate cu dispozițiile Legii 10/2001, pentru imobilul compus din teren în suprafață de 295 mp. și construcție în suprafață desfășurată de 272,05 m.p., situat în București, ., sector 5.
2. să oblige pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata despăgubirilor egale cu valoarea de piață a imobilului, potrivit standardelor internaționale de evaluare;
3. să oblige pârâții la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.
In subsidiar, dacă instanța va constata că trebuie să parcurgă procedura instituită de dispozițiile Legii nr. 247/2005, solicită, ca după admiterea primului capăt de cerere, să dispună:
- obligarea Municipiului București la emiterea dispoziției cu propunerea acordării acestor măsuri reparatorii prin echivalent;
- obligarea Municipiului București să transmită dosarul de notificare direct Ia Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, având în vedere efectuarea controlului de legalitate de către instanța de judecată, prin hotărâre judecătorească; în temeiul ari. 242 alin 2 Codproc. Civ., solicit judecarea cauzei și în lipsa sa.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin notificarea nr. 2524/06.08.2001 transmisă prin executorul judecătoresc E. & P., a solicitat măsuri reparatorii constând în despăgubiri bănești pentru imobilul situat în București, ., sector 5, preluat în mod abuziv de către stat.
Notificarea a fost înregistrată la Prefectura Municipiului București cu nr._ în data de 07.08.2001 și apoi a fost transmisă la Primăria Municipiului București unde s-a constituit dosarului nr._.
Imobilul situat în București, ., a fost dobândit de soția sa T. I. în timpul căsătoriei, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/11.12.1972 la notariatul de Stat al Sectorului 6 București și deci a fost bun comun.
Potrivit adresei nr._/_/23.10.2007 a Primăriei Municipiului București Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală și respectiv adresei de istoric de rol fiscal nr. R/_/2884/02.11.2007 a stăpânit imobilul situat în București, ., până când, în temeiul Decretului C.S. nr. 130/29.05.1989 terenul în suprafață de 375 m.p. și construcția în suprafață desfășurată de 272,05 m.p., au trecut în mod abuziv în proprietatea statului.
Prin adresa nr. 2575/24.08.2007, S.C. Cotroceni SA menționează că "despăgubirea s-a stabilit prin procesul verbal nr.666 din 25.09.1989 la suma de 80.000 lei ROL (din care teren 375mp x 2,50 lei ROL - 937,50 lei ROL)".
In urma decesului soției T. I., este unic moștenitor al acesteia potrivit Certificatului de moștenitor nr.133 din 25.10.2001.
Astfel că, în urma formulării notificării nr.2524/06.08.2001 reclamantul este singura persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul, compus din teren în suprafață de 295 m.p. și construcție în suprafață desfășurată de 272,05 m.p., ce a fost situat în București, ., sector 5.
În conformitate cu dispozițiile Legii 10 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, depune la dosar toate documentele pe care le anexez, prin care face dovada: calității sale de proprietar al imobilului la momentul preluării abuzive, preluarea abuzivă, dovada rolului fiscal a imobilului existent până în momentul preluării, situația juridică a imobilului, situația juridică a despăgubirilor astfel:
- calitatea de proprietar al imobilului la data preluării abuzive prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/11.12.1972 la Notariatul de Stat al Sectorului 6 București,
- continuitatea dreptului de proprietate până la momentul preluării abuzive prin adresa de istoric de rol fiscal nr. R/_/2884/02.11.2007 a Primăriei Municipiului București,
- preluarea abuzivă prin Decretul C.S. nr.430/1989;
- situația juridică a despăgubirilor acordate prin adresa nr. 2575/24.08.2007 emisă de S.C. Cotroceni S.A.;
- calitatea de moștenitor prin certificatul de moștenitor nr. 133 din 25.10.2001.
În conformitate cu dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, prin adresa înregistrată la pârâta nr. l, sub nr._/30.01.2008 a solicitat expres prin mandatarul sau să se emită Dispoziția, anexând, în original sau în copie legalizată, documentele de care a înțeles să se foloseasca pentru probarea drepturilor conferite de lege iar prin adresa nr._/04.11.2008 a formulat prin mandatarul sau somație pentru emiterea dispoziției de acordare de despăgubiri.
Pârâta Primăria Municipiului București nu a respectat termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin l și 26 din Legea 10_ și a pct. 25 din H.G. 250/2007, potrivit cu care Primăria Municipiului București avea obligația ca înlăuntrul acestui termen să ii fi informat cu privire la situația în care, fundamentarea și emiterea dispoziției cu privire la imobilul în discuție, ar fi fost condiționate de către reclamant de depunerea și a altor probe.
O confirmare a faptului că dosarul depus la Primăria Municipiului București este complet, este și faptul că nu există vreo solicitare de alte acte din partea acestei instituții în urma primirii celor depuse de reclamant.
Prin urmare, pârâta Primăria Municipiului București încalcă dreptul la un proces echitabil, privind soluționarea în termen rezonabil a notificării, principiu consacrat prin art. 6 paragraful l din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a libertăților fundamentale la care România a devenit parte.
Cum, unitatea investită cu soluționarea notificării, nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz de la data depunerii actelor doveditoare, se impune ca instanța de judecată să evoce fondul în condițiile prevăzute de art. 297 alin l C.pr.civilă și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură sau de acordare de despăgubiri.
. caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv a entității investite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nici o dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci dimpotrivă, însăși Constituția prevede la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
Același punct de vedere 1-a exprimat înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin Decizia XX/19 martie 2007, prin care a fost admis recursul în interesul legii, privind aplicarea dispozițiilor art.26 alin 3 din Legea 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.
Pe de altă parte, trebuie avută în vedere relevanța deosebită pentru domeniul de aplicare a Legii 10/2001 respectarea exigențelor art. l din primul Protocol adițional la Convenție, potrivit căruia:
„ART. 1 - Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și principiile generale de drept internațional."
Atunci când este imposibil, ca imobilul să fie restituit în natură, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent, astfel cum este stipulat de art. l alin 2 din Legea 10/2001, constând fie în compensare cu alte bunuri sau servicii, fie în despăgubiri cu acordul persoanei îndreptățite.
În conformitate cu dispozițiile art. 10 alin 8 Legii nr. 10/2001, valoarea corespunzătoare a construcțiilor preluate abuziv și demolate se stabilește potrivit valorii de piață a construcțiilor.
Prin urmare, solicitarea de a se stabili valoarea de piață a imobilelor preluate abuziv în funcție de standardele internaționale de evaluare este justificată și întemeiată pe dispozițiile Legii 10/2001.
În practică, ca de altfel și practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a constatat că nici una din cele două legi, Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005, nu permit în prezent, într-un mod susceptibil să se ajungă la acordarea efectivă a unei despăgubiri persoanei îndreptățite și că nici una din cele două legi – Legea nr. 10/2001 și dispozițiile Legii nr. 247/2005, nu iau în calcul prejudiciul suferit din cauza lipsei prelungite de despăgubiri.
În temeiul art. l din Primul Protocol Adițional CEDO, art. 44, art. 20 alin. 2 din Constituția României, privind garantarea proprietății și având în vedere prevalenta tratatelor internaționale, față de legislația internă, solicita obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata despăgubirilor bănești, echivalente cu valoarea de piață a imobilului ce nu poate fi restituit în natură.
Prin Decizia nr.33/2008, dată în Recurs în interesul legii, înalta Curte de Casație și Justiție, a stabilit: „Pentru cazul în care nu mai este posibilă restituirea în natură a bunului preluat abuziv de stat, cu sau fără titlu valabil, . . . iar măsurile reparatorii prevăzute de Legea 10/2001 și legea 247/2005 sunt iluzorii, Curtea (Europeană a Drepturilor Omului, n.n.) a stabilit că urmează să se stabilească persoanei îndreptățite despăgubiri bănești actuale și egale cu valoarea de piață imobiliară a bunului".
În consecință, având în vedere că obligația nu mai poate fi executată în natură, precum și disp. Art. 1073- 1075 Cod civ., conform cărora creditorul are dreptul la îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar, are dreptul la dezdăunare, solicită admiterea cererii obligând pârâtul să ii plătească despăgubiri egale cu valoarea de piață a imobilului imposibil de restituit în natură, constând în diferența de valoare dintre cea încasată și valoarea de piață a construcției.
Mai mult decât atât, fondurile puse la dispoziția Comisiei Centrale a Despăgubirilor prin Fondul Proprietatea, se constituie sub forma unei societăți de investiții deținută în întregime de S. R. și administrată de Ministerul Finanțelor, până la transmiterea acțiunilor către persoanele fizice îndreptățite, conform dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 247/2005 modificată prin O.U.G. nr. 81/2007. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat repetat România, acordând despăgubiri foștilor proprietari, aceste sume fiind achitate de Ministerul Finanțelor ca reprezentant al Statului R., instituție ce funcționează în baza art. 3 și 81 din HG 34/2009.
Astfel, solicită admiterea cererii și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.
În drept, cererea se întemeiază pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, art. 998, 999, 1073-1075 Cod civil, Decizia 33/2008, a ÎCCJ, Decizia XX a ÎCCJ, art. l din Primul Protocol Adițional CEDO, art. 6 din Legea 213/1998, art. 25, art.6 din CEDO, Hotărârea pilot a CEDO, în cauza A. Contra României, prin care s-a pus în vedere Statului R. sa ia masuri rapide de aplicare a legilor proprietății, privind acordarea despăgubirilor.
În susținerea cererii, s-au depus la dosar următoarele înscrisuri în copie conformă cu originalul: notificarea nr. 2524/06.08.2001 transmisă prin executorul judecătoresc E. & P.; contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/11.12.1972 la Notariatul de Stat al Sectorului 6 București; adresa nr._/_/23.10.2007 a Primăriei Municipiului București Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală; adresa de istoric de rol fiscal nr. R/_/2884/02.11.2007 a Primăriei Municipiului București Direcția de impozite și taxe locale; adresa nr. 4995/5493/_/04.12.2007 a Primăriei Municipiului București Direcția Administrație Publică; adresa nr. 2575/24.08.2007 emisă de S.C. Cotroceni SA; certificatul de moștenitor nr.133 din 25.10.2001; CI Tronecileon; Certificat de naștere T. L.; certificat de căsătorie T. L. cu C. I.; certificat de deces T. I.; cererea de emitere a dispoziției nr._/30.01.2008; somația de emitere a dispoziției nr._/14.04.2008; fișa tehnică a imobilului din București, ., sector 5; planuri de situație cuprinzând fostul teren din București ., sector 5; împuternicire avocațială.
Prin cererea completatoare și precizatoare a cererii de chemare în judecată, reclamantul T. L. a chemat în judecată, în calitate de pârât, alături de M. București prin P. G., și pe P. G. S. O. personal.
A arătat instanței faptul că, după formularea cererii de chemare în judecată, Primăria Municipiului București a emis Dispoziția nr._ din 16.11.2011 care a fost comunicată în data de 29.11.2011 prin care se propune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent constând în diferența dintre despăgubirile acordate și valoarea de piață pentru terenul în suprafață de 295 m.p. situat în București, ., sector 5, persoanei îndreptățite T. L..
Solicită ca, în contradictoriu cu toți pârâții și pe baza probelor administrate la dosar, instanța să pronunțe o hotărâre, prin care:
1. Să constate că a rămas fără obiect capătul l al cererii prin care solicită soluționarea pe fond în conformitate cu Legea nr. 10/2001, a notificării transmise prin executor judecătoresc sub nr. 2524/06.08.2001, deoarece s-a emis Dispoziția nr._ din 16.11.2011 de către M. București.
2. Să oblige pârâtul M. BUCUREȘTI în solidar cu P., la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului cert actual creat datorită refuzului nejustificat de a soluționa notificarea sub nr. 2524/06.08.2001 prin emiterea unei dispoziții, despăgubire care se va determina prin expertiză tehnică și care se compune din:
a) prejudiciu efectiv reprezentat de diferența între valoarea de piață a imobilului la data la care trebuia soluționată notificarea, respectiv 19.05,2009 și valoarea de piață de la data de 16.11.2011;
b) câștigul nerealizat reprezentând dobânda legală (dobânda de referință a BNR) aplicată la suma menționată la pct.2a) calculată de la momentul 16.11.2011 și până la momentul transmiterii dosarului către Prefectură, sumă ce va fi calculată în momentul punerii în executare a titlului executoriu;
3. Să oblige pârâții la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.
In conformitate cu art. 242 (2) C.proc.civ solicit judecarea cauzei și în lipsă.
Motivele cererii
Obiectul notificării, dreptul de proprietate, preluarea abuzivă și calitatea de persoană îndreptățită au fost menționate pe larg în cererea inițială. ATITUDINEA PĂRȚILOR ÎN PROCEDURA ADMINISTRATIVĂ DE SOLUȚIONARE A NOTIFICĂRII.
a) Atitudinea reclamantului.
În conformitate cu dispozițiile Legii 10/2001, la data de 30.01.2008 cu adresa nr._ și respectiv cu adresa nr._ din 19.03.2009 a depus la dosar toate documentele pe care le-am anexat în original sau, după caz, în copie legalizată, prin care a făcut dovada: calității de proprietar a terenului la momentul preluării abuzive, preluarea abuzivă, dovada rolului fiscal a imobilului existent până în momentul preluării, situația juridică a imobilului, situația juridică a despăgubirilor. Astfel a solicitat în mod expres pârâtului Primăria Municipiului București emiterea Dispoziției în sensul art. 25 alin. l din Legea nr. 10/2001.
b) Atitudinea pârâtului M. București. Refuzul nejustificat de soluționare a notificării. Culpa Primarului, fundamentarea raportului de solidaritate dintre Primar și unitatea deținătoare.
Pârâtul M. București a refuzat să respecte termenul imperativ de 60 de zile de la data solicitării emiterii dispoziției prevăzut de art. 25 alin l și 26 din Legea 10/2001 și a pct. 25 din H.G. 250/2007 și nu a emis dispoziția în termenul de 60 de zile de la data depunerii adresei noastre nr._ din 30.01.2008 și respectiv de la adresa nr._ deci de la data de 19.05.2009.
Pârâtul avea obligația înlăuntrul acestui termen să il fi informat cu privire la situația în care, fundamentarea și emiterea dispoziției cu privire la imobilul în discuție, ar fi fost condiționate de depunerea și a altor probe, iar lipsa unei asemenea solicitări, a reprezentat pentru reclamant o confirmare a faptului că dosarul este complet și apt de soluționare, iar în termenul de 60 de zile pârâta era obligată să emită decizia/dispoziția motivată.
Sesizarea instanței pentru a tranșa asupra dreptului pretins de către persoane îndreptățite la restituire s-a datorat atitudinii culpabile a primarului care, învestit cu notificare în anul 2001 și cu cererea de emitere a dispoziției formulată la 30.01.2008 nu a procedat la soluționarea acesteia, nesocotind flagrant dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Fiind în culpă cu nesoluționarea notificării pe o perioadă care depășește cu mult durata oricărui termen rezonabil, primarul se află oricum în întârziere de drept. Inaintea învestirii instanței (potrivit art. 1079 alin. (1) pct. 3 din vechiul cod civil în vigoare la aceea dată, o asemenea situație existând când obligația trebuia îndeplinită într-un anumit termen pe care debitorul l-a lăsat să treacă).
Lipsa de diligență a primarului ca reprezentant al unității deținătoare creează un raport de solidaritate între unitate și primar, solidaritate care era fundamentată pe dispozițiile art. 1000 alin.3 din vechiul Cod civil, instituție preluată prin dispozițiile art. 1373 din Codul Civil actual. precum și în baza art. 16 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
M. București i-a încălcat și dreptul la un proces echitabil, privind soluționarea în termen rezonabil a notificării, principiu consacrat prin art. 6, paragraful l din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale la care România a devenit parte.
Acest punct de vedere l-a exprimat ÎCCJ- Secțiile Unite, prin Decizia XX/19 martie 2007, prin care a fost admis recursul în interesul legii, privind aplicarea dispozițiilor art.26 alin 3 din Legea nr. 10/2001, conform căreia, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor (...) ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate" motivat de faptul că „în îndeplinirea atribuției de a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de acordare a măsurii reparatorii prin restituirea în natură a imobilului, judecătorul are a chibzui și asupra eficienței soluției pe care o adoptă, în timp ce retrimiterea cauzei la unitatea deținătoare a imobilului ar putea conduce la prelungirea nejustificată a procedurii de restituire,
Referitor la capătul 2 din cerere arata că în practica instanțelor naționale, ca de altfel și în practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a constatat că nici una din cele două legi, Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005, nu permit în prezent să se ajungă la acordarea efectivă a unei despăgubiri către persoana îndreptățită și că nici una din cele două legi – Legea nr. 10/2001 și dispozițiile Legii nr. 247/2005, nu iau în calcul prejudiciul suferit din cauza nesoluționării în termen a notificării care generează un prejudiciu prin lipsirea reclamantului pe o perioadă îndelungată de timp de exercițiul concret al dreptului de folosință a imobilului notificat.
Potrivit art. 1381 pct. 1 C.civil „Orice prejudiciu dă dreptul la reparație" și în baza art. 1385 pct. 1 C.civil „Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel". Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit, precum și de cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului (art. 1385 alin. 3 C.civil).
Fapta ilicită, întinderea, existența și caracterul cert al prejudiciului. Legătura de cauzalitate. Potrivit art. 10 și 11 din Legea nr. 10/2001, valoarea de piață a imobilului raportat la care se stabilește cuantumul măsurilor reparatorii se face potrivit Standardelor Internaționale de Evaluare, astfel că prejudiciul reclamantului este reprezentat, pe de o parte, de diferența între valoarea la care imobilul ar fi fost evaluat la data la care ar fi trebuit soluționată notificarea respectiv 19.05.2009 și data emiterii dispoziției respectiv 16.11.2011, precum și de lipsa de folosință a acestei sume reprezentată de dobânda legală în cuantumul ce va fi determinat prin expertiză aplicată la diferența de mai sus.
Prejudiciul este consecința directă a neîndeplinirii obligației de a soluționa notificarea, fapt ce a produs o întârziere care are ca efect imediat prelungirea termenului în care dreptul de creanță ar fi ajuns concret și efectiv prin transmiterea dispoziției și dosarului autorității administrative competente care va emite titlul de despăgubire cu întârzierea cauzată de unitatea deținătoare. Un prejudiciu este cert atunci când existenta lui este sigură, neîndoielnică și totodată poate fi evaluat în prezent. Sunt certe toate prejudiciile actuale, dar și prejudiciile viitoare și sigure.
Prin prejudiciu actual se înțelege acela care s-a produs în totalitate până la data când se cere repararea lui. Prejudiciile viitoare și sigure sunt acele prejudicii care, deși nu s-au produs, este sigur că se vor produce, putând fi evaluate în prezent, pe baza de elemente îndestulătoare.
Astfel, se poate determina că prejudiciul ce poate fi reclamat in justiție reprezentat de dobânda legală aplicată la suma menționată la pct. a) al capătului 2 de cerere este limitat în timp de două repere, respectiv de la 16.11.2011 și până la momentul transmiterii dosarului către Prefectură, sumă ce va fi calculată în momentul punerii în executare a titlului executoriu;
Acest interval de timp este determinabil, urmând a fi calculat de executorul judecătoresc pe zile, cu prilejul executării silite, conform dispozitivului hotărârii ce se va executa.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr.10/2001, Decizia nr. 33/2008 a ÎCCJ, Decizia XX a ÎCCJ, art. l din Primul Protocol Adițional CEDO, art. 25, art. 6 din CEDO, art. 16 cap. V, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, art. 1073 din vechiul Cod civil, art. 1523 alin. 2 lit. a, art. 1373 C.Civil și celelalte acte normative menționate în cuprinsul cererii.
Prin sentința 1869/17.10.2012 Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a luat act de renunțarea la judecarea cererii formulată de reclamantul T. L., a respins, ca rămasă fără obiect cererea nr. 1 din acțiunea formulată de reclamantul T. L., cu domiciliul ales în București, .-138, corp B, parter, sectorul 5, împotriva pârâților M. BUCUREȘTI PRIN P. G., cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6, S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5 și ca neîntemeiată, cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată și, pe cale de consecință a disjuns cererea cu nr. 2, dispunându-se în acest sens formarea unui dosar nou cu termen în 12.12.2012.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la termenul din 25.04.2012 reclamantul a renunțat la judecata împotriva Statului R., iar la termenul de 17.10.2012 a renunțat la judecata împotriva Primarului G. al Municipiului București.
Având in vedere ca la data de 16.11.2011 P. G. al Municipiului București a emis dispoziția_/16.11.2011, Tribunalul a reținut că obligația pârâtului pusa in discuție de cererea cu numărul 1 a reclamantului a fost îndeplinita.
Având in vedere ca îndeplinirea obligației legale s-a făcut după data înregistrării cererii și că pârâtul M. București era de drept in întârziere (după trecerea termenului legal de soluționare a notificării fapta se situează pe tărâmul răspunderii civile delictuale), potrivit dispozițiilor art.274 și 275 Cod procedură civilă. acesta poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecata făcute de reclamant. Dar chitanțele depuse pentru dovedirea plații onorariului de avocat poarta mențiunea ca au fost plătite de “ . SA” pentru T. L.. Pentru acest motiv nu se poate retine ca plățile au fost făcute de reclamant, având în vedere ca din contractul mandat - fila 137 nu rezultă împuternicirea pentru acest act. Astfel ca plata făcuta de o alta persoana nu este o proba a unui prejudiciu determinat de declanșarea procesului, suferit de reclamant.
Împotriva acestei sentințe la data de 28.05.2013 a declarat recurs reclamantul T. L. solicitând admiterea recursului și obligarea pârâtului M. București prin P. G. la plata integrală a cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului său, recurentul – reclamant a arătat prin sentința civilă recurată, instanța de fond a respins ca rămasă fără obiect cererea nr.1 deoarece a fost emisă dispoziția nr._ de pârâtul M. București la data de 16.11.2011 dar în mod greșit a respins cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Recursul prezent privește capătul de cerere, prin care a solicitat obligarea pârâtului M. București să plătească cheltuielile de judecată.
Recursul se întemeiază pe dispozițiile art.304 indice 1 Cod procedură civilă, instanța de recurs putând să examineze cauza sub toate aspectele.
Consideră că în mod greșit instanța a considerat că plata onorariului făcuta de S.c. REAL G. INVEST SA pentru T. L. nu poate fi reținută ca o plata făcută de reclamant deoarece prin contractul de mandat nu ar rezulta împuternicirea pentru acest act.
Învederează instanței faptul ca prin contractul de mandat autentificat cu nr.167 din 25.03.2011 se prevede în mod expres ca S.C. REAL G. INVEST SA "va achita orice fel de taxe și impozite" și "va introduce acțiuni judecătorești". Mai mult, prin Convenția nr.176 din 25.03.2011 anexa la contractul de prestări servicii si consultanta, asistenta și intermediere imobiliara nr.2818/17.08.2007 modificat și completat prin actul adițional nr.175/25.03.2011 se prevede în mod expres ca va angaja avocați ai UNBR pentru soluționarea cererii de chemare in judecata si va suporta costurile aferente (onorarii de avocat, taxe de timbru, onorarii experți).
Astfel că în mod greșit instanța de fond a considerat că plata făcută de o alta persoană nu este o probă a unui prejudiciu determinat de declanșarea procesului suferit de reclamant.
Chiar din cuprinsul chitanței se precizează că plata onorariului a fost făcută "pentru T. L. "de . SA deci plata a fost realizata de mandatar pentru mandant si deci acesta este prejudiciat și deci se impune obliga rea Municipiului București la plata cheltuielilor de judecată mai ales că ar fi trebuit să emită dispoziția cu mult timp în urmă și nu după depunerea cererii de chemare in judecata deci M. București este singurul vinovat pentru că s-a formulat cererea de chemare În judecată și s-a plătit onorariu de avocat.
In drept, au fost invocate dispozițiile art.304 indice 1 Cod procedură civilă.
Constatându-se legal investită și competentă să soluționeze calea de atac promovată, Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
Având în vedere că în materia legii10/2001,astfel cum a fost modificată prin legea 202/2010, prima instanță pronunță o sentință nesusceptibilă de apel, recursul exercitat, deși își păstrează caracterul de cale de atac extraordinară, de reformare, în virtutea dispozițiilor art 304 indice 1 cod procedură civilă, permite instanței să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și drept, bineînțeles în limita criticilor formulate de partea recurentă și nu doar sub aspectul motivelor de nelegalitate, așa cum stabilesc prevederile art 304 cod procedură civilă. Pe cale de consecință, instanța este îndrituită să analizeze și să reaprecieze materialul probator administrat în cauză, în măsura în care este necesar pentru cenzurarea motivelor de recurs cu care a fost învestită.
Din examinarea cererii de recurs, rezultă că unicul motiv de critică vizează cheltuielile de judecată, recurentul criticând soluția primei instanțe de respingere ca nefondată a cererii de acordare a acestor cheltuieli, pe considerentul că raporturile juridice existente între reclamant și . justifică plata onorariului de avocat în numele persoanei notificatoare.
Așa cum reiese din motivarea sentinței recurate, motivul pentru care tribunalul a respins ca nefondată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamant constă în faptul că chitanțele de plata a onorariului de avocat reiese că sumele au fost achitate de . SA și nu de către reclamant, în condițiile în care din contractul de mandat intervenit între acesta și societate de consultanță nu rezultă împuternicirea pentru un astfel de act. Din examinarea conținutului acestui contract de mandat, Curtea constată că, societatea de consultanță, în calitate de mandatar, s-a obligat, printre alte responsabilități asumate, să facă toate demersurile legale pentru recuperarea cheltuielilor de judecată avansate în vederea îndeplinirii mandatului, în condițiile în care clauzele contractuale au recunoscut posibilitatea mandatarului de a angaja avocați, experți și alți consultanți de specialitate. Aceste aspecte au primit clarificări prin actele adiționale care s-au încheiat la contractul de mandat, în sensul că prin convenția nr 176/25 03 2011, s-a specificat faptul că societatea mandatară poate angaja avocați ai UNBR, pentru soluționarea cererii de chemare în judecată( având ca obiect acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul din București, . nr 5, sector 5 și stabilirea valorii de piață a acestora, cu recuperarea cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces) și va suporta costurile aferente, constând în onorarii de avocat, taxe de timbru, onorarii experți, precum și alte costuri impuse de derularea procedurii judiciare, potrivit celor stabilite prin contractul de mandat.
Interpretând coroborativ dispozițiile contractuale cu cele ale convenției completatoare, Curtea constată că obiectul mandatului acordat societății de consultanță cuprinde, pe lângă împuternicirea de a efectua toate demersurile legale pentru obținerea măsurilor reparatorii reglementate de sistemul legii 10/2001 și împuternicirea de a angaja avocați, în vederea asigurării unei asistențe juridice calificate, inclusiv de a avansa costurile aferente unei astfel de asistențe. Pe cale de consecință, plata onorariului de avocat de realizată de societate mandatară a fost efectuată în numele și pe seama reclamantului, astfel, că acesta este îndreptățit să recupereze aceste sume, sub forma cheltuielilor de judecată de la partea adversă din proces, în condițiile impuse de dispozițiile procesuale. Prin urmare, având în vedere că pârâtul și-a îndeplinit obligația legală după introducerea acțiunii, cu expirarea termenului legal de soluționare a notificării, Curtea, dând eficiență prevederilor art 274 coroborat cu art 275 cod procedură civilă, apreciază că se impune obligarea pârâtului M. București prin P. G. la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată aferente judecății în primă instanță.
Făcând aplicarea dispozițiilor art 312 cod procedură civilă Curtea va admite recursul, va modifica în parte sentința atacată în sensul că va obliga pârâtul M. București prin P. G. la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate la fond, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Se va lua act că în recurs nu se cer cheltuieli de judecată de către părți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul - reclamant T. L. împotriva sentinței civile nr.1869/17.10.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații – pârâți M. BUCUREȘTI PRIN P. G. și P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Modifică, în parte, sentința civilă recurată, în sensul că:
Obligă pârâtul M. București reprezentat de P. G. să plătească recurentului - reclamant suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate la fond.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 03.12.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. G. G. S. I. S.
GREFIER
S. R.
Red. I.S.
Tehnored. C.S./IS
Ex.2/10.01.2014
T.B. Secția a V-a Civilă – L.P.
| ← Expropriere. Decizia nr. 1983/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1976/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
