Partaj judiciar. Decizia nr. 2014/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 2014/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-11-2013 în dosarul nr. 2014/2013

DOSAR NR._

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 2014 R

Ședința publică de la 26.11.2013

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE – F. C.

JUDECĂTOR – D. L. M.

JUDECĂTOR – D. F. G.

GREFIER – S. V.

…………………..

Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul reclamant G. Ș., împotriva deciziei civile nr. 145A/26.06.2013, pronunțată de Tribunalul I. – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți D. S., M. V. și M. A. D., având ca obiect „partaj judiciar”.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul reclamant G. Ș. reprezentat de avocat Nainer N., cu împuternicire avocațială la dosar și intimații pârâți D. S. și M. V., reprezentați de avocat A. A., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimatul pârât M. A. D..

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Apărătorii părților arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.

Apărătorul recurentului reclamant G. Ș. solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, în sensul menținerii hotărârii pronunțată de instanța de fond ca legală și temeinică. Arată că instanța de apel a modificat hotărârea instanței de fond, în sensul luării în calcul a valorii terenului privind modul de calcul al sultelor. Să se constate că nu s-a ținut contractului de vânzare cumpărare de valoarea stabilită de experți la masa supusă partajului, care erau obiectul acestui partaj.

Consideră că valoarea stabilită de experți este legală și temeinică, având în vedere criteriile expuse în cererea de recurs și înscrisurile din grilele notariale privind valoarea terenului intravilan. În aceste grile notariale se indică valoarea, în funcție de situarea terenului. Să se constate că terenul se află într-o zonă mediană, drumul nu este asfaltat, nu există canalizare.

Precizează că nu critică cota legală de 3/8, care revine fiecărui coindivizar.

Curtea pune în discuție faptul că prin criticile aduse se vizează raportul de expertiză, respectiv o probă administrată în cauză, iar probele nu constituie motive de nelegalitate sau netemeinicie, care în recurs nu pot fi avute în vedere.

Apărătorul recurentului reclamant G. Ș. arată că instanța nu a avut în vedere care este valoarea reală a masei de împărțit stabilită prin raportul de expertiză. Cu cheltuieli de judecată.

Apărătorul intimaților pârâți D. S. și M. V. solicită să se constate că critica raportului de expertiză excede motivelor prevăzute de 304 C.pr.civ. Arată că decizia instanței de apel a dat consistență valorile stabilite de expert atunci când terenul rămâne în integralitatea lui la una dintre părți. Celelalte valori mai mici erau pentru cele două variante de lotizare. Pentru aceste motive solicită respingerea recursului. Cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 29.03.2011 și înregistrată sub nr._, reclamantul G. Ș. a chemat în judecată pe pârâții D. S., M. V. și M. A. D., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună ieșirea din indiviziune asupra bunurilor rămase de pe urma defunctei G. T., decedată la data de 8.01.1984, precum și asupra bunurilor aflate în masa de împărțit a defunctului G. V., decedat la data de 11.04.1997 și atribuirea acestora către copărtași, în funcție de cotele succesorale. Cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată și plata cheltuielilor efectuate cu îmbunătățirile aduse imobilului.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, la data de 8.01.1984, a decedat mama sa, G. T., în urma căreia au rămas ca moștenitori: G. V., soț supraviețuitor (cu o cotă de ¼); D. S., fiică (cota de ¼), G. Ș., fiu (cota de ¼); M. A. L., fiică, în prezent decedată (cota de ¼), succesorii acesteia fiind M. V., soț și M. A. D., fiu.

A mai arătat că la moartea defunctei G. T., masa succesorală era alcătuită din cota-indiviză de ½ din imobilul teren în suprafață de 250 mp. și construcția din paiantă. În prezent, reclamantul este cel care folosește efectiv acest imobil încă din 1997.

Reclamantul a mai arătat că după moartea defunctului G. V., masa succesorală era compusă din: teren extravilan de 37.700 mp., această suprafață fiind însă înstrăinată în totalitate; imobil teren și construcție conform titlului de proprietate nr._/18.01.1991. A mai arătat că încă din anul 1997 a folosit și întreținut singur imobilul construcție și teren, efectuând reparații și aducând îmbunătățiri imobilului. Mai mult decât atât, a lucrat terenul agricol și a plătit impozitele aproximativ 14 ani.

În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 728 C.civil, art. 673 ind. 1-673 ind. 14 C.proc.civ.

Prin sentința civilă nr. 5830/14.12.2012, instanța de fond a respins excepția prescripției ca rămasă fără obiect, a admis în parte cererea principală formulată, a admis în parte cererea reconvențională, a constatat că masa succesorală este compusă din cota de 3/8 din terenul în suprafață totală de 1746 mp. (din măsurători 1713 mp.), situați în intravilanul satului Caciulati, . I. conform titlului de proprietate nr._/18.01.1996, a dispus ieșirea din indiviziune, prin atribuirea către reclamant a dreptului de proprietate asupra cotei de 3/8 din terenul în suprafață totală de 1746 mp., situați în intravilanul satului Caciulati, . I. conform titlului de proprietate nr._/18.01.1996, în valoare totală de_ lei (24 lei/mp), a obligat reclamantul să plătească fiecărui pârât suma de 5139 lei cu titlu de sultă, într-un termen de 3 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Pentru a pronunța sentința, instanța de fond a constatat următoarele:

Cu privire la excepția prescripției invocată de pârâții-reclamanți prin întâmpinare, față de poziția procesuală acestora și în considerarea principiului disponibilității (având în vedere că aceștia au solicitat respingerea excepției ca rămasă fără obiect), instanța a respins excepția ca rămasă fără obiect, apreciind că nu se mai impune analizarea acestei excepții.

Potrivit Certificatului de Moștenitor nr. 671 din 09.08.1984 de pe urma defunctei G. T. a rămas ca moștenire o cotă de ½ din imobilul din Moara Vlăsiei, compus din teren în suprafață de 250 mp. și construcție, realizată de către ambii soți în timpul căsătoriei prin contribuție egală. Au calitatea de moștenitori defunctul G. V. cu o cotă de ¼, în calitate de soț, D. S. cu o cotă de ¼, în calitate de fiică, M. A. L. cu o cotă de ¼, în calitate de fiică și G. Ș. cu o cotă de ¼, în calitate de fiu.

Potrivit Certificatului de Moștenitor nr. 14 din 21.05.2005 de pe urma defunctului G. V. a rămas ca moștenire un teren în suprafață de 37.700 mp. conform Titlului de Proprietate nr._/18.01.1996. Au calitatea de moștenitori D. S. cu o cotă de 3, în calitate de fiică, M. A. L. decedată la data de 04.01.2002 cu o cotă de 1/3, în calitate de fiică și G. Ș. cu o cotă de 1/3, în calitate de fiu.

Din actele de stare civila depuse la dosar, rezulta ca au calitatea de moștenitori legali ai defunctei M. A. L.: M. V., în calitate de soț și M. A. D. în calitate de fiu.

Prin Titlul de proprietate nr._/18.01.1996 eliberat de Comisia Județeana I. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor (f. 8), s-a reconstituit dreptul de proprietate pe numele defunctului, G. V. pentru o suprafață de 3 ha 9446 mp, suprafețe individualizate și identificate în titlu de proprietate. Instanța a reținut faptul că părțile solicită ieșirea din indiviziune asupra suprafeței de teren de 250 mp. și asupra construcției existente pe acesta.

Potrivit Contractului de vânzare-cumpărare cu drept de habitație viageră autentificat sub nr. 2565 din 02.10.1996 de BNP C. I., defunctul G. V. a vândut reclamantului-pârât G. Ș. cota parte de 5/8 dintr-un imobil locuință și teren în suprafață de 1746 mp., T30, P 1131, 1132, 1133 din . I..

Instanța apreciază că solicitarea părților de a introduce în masa succesorală și a imobilului - casă, situat în . I. este neîntemeiată, întrucât din probele administrate la dosar nu rezultă existența acestuia. Părțile nu au depus niciun act de proprietate cu privire la imobilul casă menționat. Instanța a arătat faptul că dovada dreptului de proprietate asupra casei nu este împlinită prin depunerea la dosar a unui certificat de atestare fiscală sau a unei adeverințe, precum nici certificatul de moștenitor nu face dovada în acest sens. Prin urmare, instanța va respinge toate solicitările părților cu privire la casă (acordare îmbunătățiri) ca neîntemeiate.

Față de aceste aspecte, instanța a constatat că masa succesorală se compune din bunurile imobile, prevăzute în Titlul de proprietate nr._/18.01.1996 eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, respectiv cota de 3/8 din terenul în suprafață totală de 1746 mp. (din măsurători 1713 mp.), situați în intravilanul satului Caciulati, . I., conform titlului de proprietate nr._/18.01.1996.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel pârâții reclamanți D. S., M. V., M. A. D., cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului I. la data de 16.05.2013, sub nr._ .

Prin decizia civilă nr.145A/26.06.2013 pronunțată de Tribunalul I. s-a admis apelul formulat de apelanții D. S., M. V. și M. A. D., în contradictoriu cu intimatul G. Ș.; s-a schimbat în parte sentinta civila apelata în sensul că a obligat reclamantul sa plateasca paratei D. S. suma de 22.916,25 lei si paratilor M. V. si M. A. D. suma de 22.916,25 lei, cu titlu de sulta; s-a mentinut în rest dispozitiile sentintei civile apelate; s-a compensat în tot cheltuielile de judecata.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs G. Ș., în calitate de reclamant considerând-o nelegală și netemeinică.

În motivarea recursului, recurentul susține următoarele:

Recursul vizează cazurile de casare prevăzute de art. 304 punctele 6, 8 și 9 C.pr.civ.

Referitor la cazul de casare prevăzut la art. 304 punctul 6 din Codul de procedură civilă, respectiv, instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, acesta este incident în cauză, raportat la solicitările pârâților și la probele administrate în cauză, anume expertiza topo efectuată.

De aceea, pentru acest motiv, s-a solicitat admiterea recursului, și pentru că modificarea nu este posibilă, s-a solicitat casarea cu trimitere pentru judecarea apelului, fiind necesară administrarea de probe noi.

Reclamantul se referă la o nouă expertiză evaluatorie a masei . partajabile, care este, după efectuarea expertizei, în suprafață de 3/8 din 1713 mp, adică 642,38 mp.

Acesta susține că instanța a dat mai mult decât s-a cerut pentru că, din moment ce din măsurători a rezultat o suprafață mai mică decât cea din titlu, respectiv 1713 mp, această suprafață trebuie avută în vedere la soluționarea partajul. Expertiza efectuată în cauză a identificat terenul în litigiu acesta fiind în suprafață de 1713 mp. Dacă nu se ține cont de această măsurătoare, atunci nici celelalte rezultate ale expertizei nu sunt de luat în seamă, mai ales valoarea de circulație de 105 lei/mp, care nu este susținută de nici o argumentație.

S-a contestat această valoare, formulând obiecțiuni la expertiză.

Instanța de fond le-a încuviințat, solicitând expertului punctual "să indice în mod concret metodele folosite pentru evaluarea terenului, să indice valoarea de piață a terenului și sursa stabilirii acestei valori, precum și toată documentația care a stat la baza determinării evaluării terenului.

În cuprinsul raportului de expertiză (completare),d-l expert,în susținerea punctului său de vedere, nu a indicat nici o metodă pe care a folosit-o la evaluarea terenului, a menționat că valoarea terenului de -105 lei/mp a fost calculată pentru terenul în suprafață de 1713 mp și că aceasta este valoarea de piață corelată cu buletinul emis de Corpul Experților Tehnici. Atât, referitor la metodele folosite pentru evaluarea terenului.

Atât în primul raport de expertiză cât și în cel de-al doilea (completare ), expertul nu a menționat cât reprezintă masa partajabilă din terenul în suprafață de 1713 mp. Masa supusa partajului este de 3/8 din acest imobil, adică 642,38 mp. În consecință, 642: 3= 214 mp le revine fiecăruia, nouă coindivizarilor. Pentru restul cotei de 5/8 din acest teren există act de proprietate exclusivă pe numele subsemnatului, proprietate la care se adaugă cota sa parte de 1/3 din masa partajabilă. În final, din tot terenul deține 6/8.

La cel de-al doilea punct solicitat de instanță, dl. expert propune două variante de lotizare, formând două loturi ?, unul de 1285 mp și unul de 428 mp, menționând că valoarea terenului în suprafață de 428 mp, este fie de 24 lei mp, fie de 20 lei/mp, în funcție de cele două variante de lotizare propuse. Nici în acest caz expertul nu indică metoda de evaluare folosită, modul cum a stabilit aceste valori. Totuși aceste valori sunt conforme cu realitatea. De aceea, s-a considerat că soluția instanței de fond și pe acest aspect este una legală și temeinică și trebuie menținută.

În literatura de specialitate privind efectuarea unei expertize topo evaluatoare se arată că la stabilirea valorii de circulație a terenului trebuie avute în vedere printre altele următoarele aspecte: suprafața, deschiderea, amplasamentul, utilitatea economică.

Terenul în litigiu este situat într-un . situat pe o stradă laterală ,nu pe drumul principal, ., nu există canaliza re, imobilul este înconjurat de case vechi a celor care locuiesc de generații acolo, în zonă nu a venit nimeni din oraș să-și construiască casă de vacanță acolo. Acestea sunt unele din aspectele ce se regăsesc în speța de față și de care trebuia să se țină cont la stabilirea valorii de circulație a terenului.

Deși nu știm cum a procedat, expertul indică ce valoare are terenul pentru care trebuie plătită suIta, și totuși instanța de apel, în mod greșit schimbă soluția instanței de fond care a reținut la calcularea sultelor valoarea indicată de expert. În acest mod instanța de apel a schimbat valoarea sultelor lor reținând ca valoare 105 lei mp . Apoi ,se raportează la o altă suprafață decât cea rezultată din măsurători, calculând pentru o suprafață care nu există în realitate și la o altă valoare decât cea indicată de expert pentru 428 mp (214 x 2), suprafață ce revine în indiviziune pârâților.

Recursul vizează astfel și - punctele 8 și 9 ale art. 304 din C. proc, civ., respectiv, când instanța, interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, și a făcut o aplicare greșită a legii, hotărârea fiind lipsită de temei legal.

Având în vedere că din expertiză nu rezultă în concret modul de stabilire a valorii de circulație, metoda folosită pentru evaluarea terenului ce face obiectul cauzei ( 3/8 din 1713 mp) s-a considerat că expertiza nu reflectă realitatea și trebuie anulată. Valoarea de 105 lei /mp nu reflectă realitatea, este o valoare mult prea mare față de prețul zonei, de expertizele notariale. În acest sens s-a anexat extras din grilele notariale aferente localității Căciulați, cu prețul terenurilor intravilane, pentru anii 2011,2012, 2013.

La evaluare ,expertul trebuie să demonstreze că a avut în vedere toate criteriile prevăzute în actele normative în vigoare și să indice metoda folosită.

S-a menționat faptul că acesta are suspiciunea că a fost o valoare sugerată de pârâți ,aceștia pretinzând fiecare suma de 5000 de euro (valoarea suItei date în apel)chiar înainte de promovarea acțiunii.

Față de prevederile art.305 Cipr.civ., în temeiul art. 312 alin. 3 C.pr.civ, s-a solicitat respectuos admiterea recursului și casarea hotărârii cu trimitere pentru rejudecarea apelului, fiind necesară efectuarea unei noi expertize pentru evaluarea terenului ce face obiectul partajului.

Dacă nu se apreciază necesară o nouă expertiză de evaluare, față de cazurile de casare prevăzute de art. 304 punctele 8 și 9 din C. pr. civ. în temeiul art.312 C.pr.civ. s-a solicitat respectuos, admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate astfel încât să fie menținută hotărârea instanței de fond.

Analizând actele și lucrările dosarului ,Curtea a constatat următoarele :

Recurentul indică drept motive de recurs cazurile de casare prevăzute de art. 304 punctele 6, 8 și 9 C.pr.civ. dar aceste motive sunt indicate doar formal și în mod generic, fără o susținere concretă și detailată și fără o fundamentare și dezvoltare cu argumente separate, așa cum dispune art.302/1 alin.1, pct. 3 Cod procedură civilă, conform căruia cererea de recurs trebuie să cuprindă sub sancțiunea nulității, printre alte mențiuni obligatorii și motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, ceea ce nu este cazul prezentului recurs, care va fi deci respins, în consecință.

Criticile aduse vizează probele administrate în cauză cu referire specială la raportul de expertiză or aceste critici privesc eventual netemeinicia hotărârii iar nu nelegalitatea ei cum prevăd dispozițiile art. 304 c pr civ.

A motiva recursul înseamnă formularea de critici privind modul de judecată al instanței raportate la motivele de recurs invocate, or, în speță, recurentul - deși a indicat art. 304 pct.6,8 și 9 Cod procedură civilă - nu a formulat critici care să facă posibilă încadrarea în aceste motive de recurs și ca atare, față de considerentele ce preced recursul a fost constatat nul în baza art 312 alin 1 c pr civ.

Văzând și dispozițiile art 274 c pr civ, obligă pe recurent la 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs către intimații D. S. și M. V..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nul recursul formulat de recurentul reclamant G. Ș., împotriva deciziei civile nr. 145A/26.06.2013, pronunțată de Tribunalul I. – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți D. S., M. V. și M. A. D..

Obligă pe recurent la 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs către intimații D. S. și M. V..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 26 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

F. C. D. L. M. D. F. G.

GREFIER

S. V.

RED.FC

Tehnored.MȘ/ 2 ex.

2.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Decizia nr. 2014/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI