Legea 10/2001. Decizia nr. 27/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 27/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-01-2014 în dosarul nr. 27/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.27 A
Ședința publică de la 29.01.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - E. V.
JUDECĂTOR - I. A. H. P.
GREFIER - S. P.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea apelului declarat de apelantul – reclamant S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.61 din 16.01.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, B. S., N. R. D. și N. D. C..
P. are ca obiect – Legea nr.10/2001.
Dezbaterile cauzei și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 08.01.2014, fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când, curtea, pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la 15.01.2014, apoi la 22.01.2014 și apoi la 29.01.2014, hotărând următoarele:
CURTEA,
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 11.01.2011, pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, sub nr._, ulterior precizată, reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, în contradictoriu cu pârâții M. București prin Primar General, B. S. și N. R. D., N. D. C. a solicitat constatarea nulității absolute a actului administrativ reprezentat de Dispoziția nr._/01.11.2010 emisă de către Primarul General și a procesului-verbal de punere în posesie; rectificarea corespunzătoare a Cărții Funciare individuale nr._.
Prin sentința civilă nr.1917/02.11.2011, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și pe pârâții M. București prin Primarul General, B. S., N. R. D. și N. D. C., în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că obiect al acțiunii introductive de instanță îl reprezintă cererea de constatare a nulității dispoziției nr._/01.11.2010, emisă de Primarul General prin care s-a restituit intimatei B. S. în temeiul Legii nr. 10/2001, o cotă de 4/7 din imobilul situat în București, . nr.1, sector 5.
Este de observat că acțiunea în constatarea nulității a fost promovată de reclamant care este terț atât în raport cu emitentul, cât și cu beneficiarul dispoziției de restituire în natură.
Potrivit art. 24 alin. 8 din Legea nr. 10/2001 (devenit alin. 31 al art. 24 după modificarea intervenită prin Legea nr. 247/2005), tribunalele sunt competente să soluționeze, în primă instanță, contestațiile împotriva deciziilor sau dispozițiilor emise de deținătorul imobilului, calea de atac fiind conferită de lege doar persoanelor îndreptățite, expres prevăzute de art. 3 din Legea nr. 10/2001.
În speță, reclamanta nu a investit instanțele de judecată cu o asemenea contestație, care să atragă competența materială de primă instanță a tribunalului, ci, așa cum s-a demonstrat mai sus, reclamanta este terț față de emitentul și beneficiarul dispoziției, terț care pretinzând că ar fi suferit o vătămare a drepturilor sau intereselor lor legitime prin actul emis de primar, a atacat în justiție dispoziția, pe calea dreptului comun, prin intermediul unei acțiuni în anulare.
Pe de altă parte, conform art. 23 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, decizia sau, după caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară.
Prevederea legală citată impune interpretarea potrivit căreia decizia sau dispoziția emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 reprezintă un veritabil titlu de proprietate asupra imobilului retrocedat, iar nu un simplu instrument probator, cu caracter constatator, situație în care competența materială de soluționare a acțiunii în anulare promovată de reclamant, care invocă încălcarea legii în procedura retrocedării imobilului, aparține judecătoriei de la domiciliul pârâtului, potrivit art. 1 și art.5 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr.3777/27.04.2012, Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6 București, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și pe pârâții M. București prin Primar General, B. S. și N. R. D., în favoarea Tribunalului Municipiului București, a constatat intervenit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea cauzei Curții de Apel București în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că în cadrul capătului principal de cerere în funcție de care se stabilește competența de soluționare a cauzei în temeiul art. 17 Cod procedură civilă, s-a solicitat constatarea nulității absolute a Dispoziției Primarului General nr._/01.11.2010.
S-a reținut că prin dispoziția contestată (fila 64 dosar nr._ ), în baza art. 7 alin. 1, art. 9 și art. 25 alin. 1 și 3 din Legea nr. 10/2001, s-a restituit în natură, în proprietatea doamnei B. S., cota de 4/7 din imobilul situat în București, . nr. 1, sector 5, format în totalitatea sa din teren în suprafață de 787 mp și construcție tip B (S+P+1), în suprafață desfășurată de 509,61 mp.
Instanța, având în vedere natura litigiului, faptul că, în concret, constatarea legalității emiterii dispoziției presupune analizarea procedurii urmate în baza Legii nr. 10/2001 de organul emitent al dispoziției, având în vedere și modul de reglementare a raporturilor specifice vizate de actul normativ analizat, a apreciat că rațiuni de simetrie impun ca și în cazul acesta să poată fi formulată cerere tot la secția civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială se află imobilul, așa cum prevede art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, tocmai pentru a se asigura respectarea sistemului unitar de soluționare a litigiilor decurgând din aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
Ca atare, din aceleași rațiuni avute în vedere de Înalta Curte de Casație de Justiție în decizia nr. IX/ 2006, competența de soluționare a căilor de atac împotriva deciziilor sau dispozițiilor emise în temeiul Legii nr.10/2001 trebuie să revină acelorași instanțe indiferent de persoana care supune actul controlului instanțelor judecătorești.
Competența materială a secției civile a tribunalului de a soluționa asemenea litigii este impusă de ansamblul reglementărilor internaționale și naționale aplicabile într-un asemenea domeniu.
De aceea, în caz de contestare, protecția juridică a drepturilor care au fost constatate potrivit dispozițiilor Legii nr.10/2001 nu ar putea fi asigurată decât de un tribunal care are plenitudinea jurisdicției. Ca urmare, în măsura în care cel îndreptățit potrivit Legii nr. 10/2001 dobândește ex lege un drept subiectiv civil patrimonial, iar deciziile și, respectiv, dispozițiile privind imobilele aflate sub incidența acestei legi sunt acte juridice civile, se impune concluzia că asemenea litigii nu pot intra decât în sfera de competență procesuală pur civilă, din moment ce obiectul unei asemenea pricini privește o procedură prealabilă impusă de dispozițiile Legii nr. 10/2001, necontencioasă, dar obligatorie potrivit art. 109 alin. 2 din Codul de procedură civilă, pentru rațiuni de judecată unitară, o atare pricină, izvorâtă din aplicarea procedurii reglementate de Legea nr.10/2001, nu poate fi atribuită spre soluționare decât, simetric regulilor prevăzute în Legea nr. 10/2001, în competența instanței care judecă acțiunea principală, adică a tribunalului, conform prevederilor art. 26 și 27 din această lege, neputându-se crea o situație diferită unor terți sau în funcție de soluția adoptată prin dispoziție.
În același timp, având în vedere dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b Cod procedură civilă și criteriile prevăzute de dispozițiile art.2 alin.11 din Legea nr.146/1997, fiind în prezența unui act juridic patrimonial, față de valoarea obiectului cauzei stabilită prin raportare la Ghidul orientativ al valorilor imobiliare, zona 46, Anexa 29 (fila 29 dosar nr._/303/2011) și la evaluarea aflată la filele 38-39 din dosarul nr._/303/2011, imobilul având o valoare ce depășește 900.000 de euro, instanța a apreciat că nu este competentă material să soluționeze cererea de anulare a dispoziției.
Prin sentința civilă nr.63/07.06.2012, Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și pârâții M. București prin Primarul General, B. S. și N. R. D., în favoarea Tribunalului București – Secție Civilă.
Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel București a reținut că o terță persoană de raportul juridic creat prin formularea notificării în baza Legii nr. 10/2001 între persoana îndreptățită la restituirea unui imobil preluat abuziv în perioada regimului politic comunist ce face obiectul acestui act normativ special de reparație și unitatea deținătoare/entitatea învestită cu soluționarea notificării, în măsura în care justifică un interes legitim, are posibilitatea de a ataca în justiție dispoziția de restituire în natură care, conform prevederilor art.23 din Legea nr.10/2001 constituie titlu de proprietate cu „forța probantă a unui înscris autentic”, doar printr-o acțiune de drept comun, formulată potrivit dispozițiilor art.109 alin.1 și 112 Cod procedură civilă.
O asemenea cerere de chemare în judecată formulată de o terță persoană împotriva dispoziției de restituire în natură, examinată conform art.23 din Legea nr.10/2001 ca și titlu de proprietate, trebuie așadar soluționată cu respectarea normelor de competență instituite prin norma generală, Codul de procedură civilă.
Din această perspectivă, Curtea a constatat și că este indiscutabil caracterul patrimonial al litigiului de față, urmând a se reține în acest sens și cele statuate, cu caracter obligatoriu prin Decizia nr. XXXII/9.06.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin admiterea recursului în interesul legii, decizie prin care, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și a căilor de atac, s-a stabilit că sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existentei sau inexistentei unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare.
Or, din actele dosarului rezultă că reclamanta a precizat că imobilul ce face obiectul dispoziției atacate are o valoare ce depășește 900.000 de euro, evaluare la care pârâții au achiesat în ședință publică din 27._.
Prin urmare, având în vedere valoarea obiectului acțiunii, peste 500.000 lei, în raport de competența în materie civilă, în primă instanță, instituită de art. 2 pct.1 lit.b Cod de procedură civilă în favoarea tribunalului, s-a constatat că prezenta cauză se încadrează în ipoteza arătată de acest text legal, instanța competentă să judece pricina fiind Tribunalul București, împrejurare în raport de care Curtea a stabilit competența de soluționare a cererii în favoarea acestei instanțe.
Cauza s-a reînregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă la data de 24.07.2012.
Prin sentința civilă nr.61/16.01.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins excepția lipsei calității procesual active, ca neîntemeiată și a respins acțiunea formulată de reclamantul S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, împotriva pârâților M. București, prin Primar General, B. S., N. R. D. și N. D. C., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin notificarea nr. 1028/16.03.2001, formulată în baza Legii nr. 10/2001, pârâta B. S. a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 787 mp și a imobilului existent, situat în București, ., nr. 1, sector 5.
Prin dispoziția nr. 6324/14.08.2006 a Primarului General al Municipiului București s-a dispus restituirea în natură în proprietatea doamnei B. S. cota de 3/7 din imobilul de mai sus, compus în totalitatea sa din teren în suprafață de 787,00 mp și construcție S+P și anexa.
Din actele dosarului administrativ, Tribunalul a reținut că imobilul, în integralitatea lui a fost preluat prin Decretul nr. 224/1951 de la B. G. și B. M..
Astfel, notificarea a fost soluționată parțial, prin restituirea în natură doar a cotei de 3/7 din imobil, având în vedere că pentru imobilul respectiv mai exista o notificare formulată de alte persoane fizice și existau procese pe rol cu privire la acest imobil.
Prin sentința civilă nr. 7866/28.10.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, a fost admisă acțiunea formulată de N. R. D. (căruia pârâta B. S. îi donase dreptul de proprietate asupra cotei din imobil restituite prin dispoziția de mai sus) formulată împotriva Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a dispus ieșirea din indiviziune asupra imobilului, prin atribuirea către pârât imobilul construcție și terenul aferent în suprafață de 434,92 mp, reclamantului restul de teren în suprafață de 376,27 mp, obligând pârâtul la plata sultei de 41.905 lei.
Prin decizia civilă nr. 29.06.2009, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă a fost schimbată în parte sentința de mai sus, în sensul că s-a luat act de renunțarea reclamantului la însuși dreptul la sultă cuvenit acestuia și în consecință s-a înlăturat obligația Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice de plată a sultei.
Ulterior, prin Dispoziția nr._/01.11.2010 a Primarului General al Municipiului București s-a dispus restituirea în natură în proprietatea doamnei B. S. și a cotei de 4/7 din imobilul situat în București, . nr. 1, sector 5.
Prin actul de donație autentificat sub nr. 1503/09.12.2010 de BNP P. R. A., pârâta B. S. a donat fiilor săi N. D. C. și N. R. D., în cote egale, dreptul de proprietate asupra imobilului de mai sus, acesta fiind înscris în cartea funciară nr._.
Prin prezenta cerere de chemare în judecată, reclamantul solicită constatarea nulității absolute a acestei ultime dispoziții, invocându-se frauda la lege, pe motiv că, dreptul de proprietate asupra cestei cote din imobil i-ar aparține în temeiul titlului de proprietate reprezentat de sentința civilă nr. 7866/28.10.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, prin care s-a dispus ieșirea din indiviziune.
Așa cum s-a reținut și mai sus, imobilul în cauză a aparținut autorilor pârâtei B. S., respectiv B. G. și B. M., fiind preluat de către stat în baza Decretului nr.224/1951.
Așa cum rezultă din situația juridică a imobilului – decizia nr. 511/1956, adresa de trecere în proprietatea ILL, adresele nr. 1093/1999 și nr.2801/05.09.2008 emise de . adresa nr. 912/16.05.2011, imobilul, de la data preluării și până la data restituirii a fost deținut de întreprinderea de Locuințe și Localuri, iar ulterior de Primăria Municipiului București și administra de .>
De asemenea, din adresa nr._/14.07.2008 a Ministerului Economiei și Finanțelor reiese faptul că imobilul nu se găsește în inventarul centralizat al bunurilor care aparțin domeniului public al statului, potrivit HG nr. 1705/2006.
Potrivit art. 35 din Legea nr. 18/1991 – terenurile proprietatea statului sunt acele suprafețe intrate în patrimoniul său, conform cu prevederile legale existente până la data de 1 ianuarie 1990, iar potrivit art. 36 alin. 1 – terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităților și care sunt în administrarea primăriilor, la data prezentei legi, trec în proprietatea comunelor, orașelor sau municipiilor.
Sentința civilă nr. 7866/28.10.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, prin care s-a dispus ieșirea din indiviziune, pe care reclamantul o invocă drept titlu de proprietate, nu are acest caracter, având în vedere că este o hotărâre declarativă și nu constitutivă sau translativă de drepturi.
Astfel, sub aceste aspect, Tribunalul a apreciat că dispoziția a cărei nulitate se solicită a se constata nu a fost emisă cu frauda la lege.
În ceea ce privește celelalte apărări ale reclamantului, respectiv dispozițiile art. 1712 și art. 1716 Cod civil, s-a reținut că acestea nu sunt aplicabile în speță, dispozițiile legale făcând referire la acțiunea în nulitate a unei tranzacții.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o ca nelegală pentru următoarele motive:
- în mod greșit instanța de judecată a respins pe fondul cauzei cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, reținând că sentința civilă nr. 7866/28.10.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, pe care reclamantul a invocat-o în susținerea pretențiilor sale, este o hotărâre declarativă de drepturi și, prin urmare, nu poate fi invocată ca titlu de proprietate.
În fapt, imobilul situat în București, . nr.1, sector 5 a fost partajat în sensul că 3/7 din acesta a fost restituit pârâtei B. S. în baza Legii nr.10/2001, conform Dispoziției nr.6324/14.08.2006 a Primarului General, iar cota de 4/7 aparține Statului Român în baza sentinței civile nr.7866/28.10.2008 pronunțată de Judecătoria Sector 5 București în dosarul nr._/302/2007, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.969/A/29.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, hotărâre care a confirmat totodată dreptul de proprietate al reclamantului.
Prin Dispoziția nr._/01.11.2010 emisă de către Primarul General al Municipiului București, s-a soluționat dosarul întocmit în baza notificării nr.1028/16.03.2001 privind solicitarea de restituire în natură a imobilului situat în București, . și anume, Primarul General al Municipiului București a dispus restituirea în natură a cotei de 4/7 din imobilul în cauză în proprietatea pârâtei B. S., în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
- Dispoziția nr._/01.11.2010 a Primarului General a fost emisă cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor imperative prevăzute de art.3 din Legea nr.10/2001, art.1712 și art.1716 Cod civil, art.480 și art.481 Cod civil, art.136 din Constituție, dispoziții a căror nesocotire este sancționată cu nulitatea absoluta a actului juridic;
- în cuprinsul dispoziției atacate se menționează că partea indiviză de 4/7 din imobilul în cauză este liberă, în sensul prevăzut de dispozițiile art.9 din Legea nr.10/2001, fapt care nu corespunde realității, așa cum rezultă din sentința civilă nr.7866/28.10.2008 pronunțată de Judecătoria Sector 5 București în dosarul nr._/302/2007, rămasă definitivă și irevocabilă;
- șicauza sau scopul actului juridic, acel element care constă în obiectivul urmărit la încheierea unui asemenea act atrage nulitatea absolută a actului juridic prin neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 966 Cod civil.
Prin aceasta, apelantul – reclamant consideră că obligațiile ce derivă din emiterea acestei dispoziții au la bază o cauză ilicită și prin urmare, potrivit art. 966 cod civil "obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea nici un efect", antrenând astfel nulitatea absolută a actului administrativ.
- nici unul dintre pârâți nu pot invoca, la emiterea dispoziției nr._/01.11.2010, necunoașterea situației juridice a imobilului restituit în natură pârâtei B. S..
Astfel, M. București prin Primar General a fost parte în dosarul nr._/302/2007 având ca obiect partaj judiciar, ieșire din indiviziune privind imobilul situat în București, . nr.1, sector 5, soluționat prin decizia civilă de mai sus prin care S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice menținea în proprietatea sa cota de 4/7 din acest imobil, hotărârea fiindu-i opozabilă.
De asemenea, și pârâtul N. R. D. (căruia mama sa, B. S. i-a donat cota de 3/7 din imobil prin actul de donație nr.2261/12.09.2007) avea cunoștința de situația juridică a imobilului restituit, întrucât acesta a avut calitatea de reclamant în dosarul menționat mai sus (nr._/302/2007).
- prin emiterea acestei dispoziții nelegale, apelantul – reclamant consideră că i-a fost încălcat dreptul de proprietate asupra cotei de 4/7 din acest imobil, drept care a fost dovedit prin punerea în executare a sentinței civile nr.7866/28.10.2008 pronunțată de Judecătoria Sector 5 București în dosarul nr._/302/2007, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.969/A/29.06.2009 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a Civilă.
Astfel, ignorarea de către M. București a titlului de proprietate valabil al Statului Român a dus la emiterea unei dispoziții care încălca prevederile imperative ale Codului civil privind dreptul de proprietate, precum și ale Constituției României reglementate de art.44.
Apelantul – reclamant învederează instanței și prevederile art.1 din Protocolul adițional la CEDO care statuează că orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale iar potrivit art.13 din Convenție orice persoană ale cărei drepturi recunoscute de Convenție sunt încălcate are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale. Acest text este în concordanță și cu art.21 din Constituția României și cu art.3 Cod civil.
- apelantul – reclamant invocă o altă cauză de nulitate absolută, respectiv încălcarea ordinii publice reglementată de art.5 Cod civil, potrivit căruia "nu se poate deroga prin convenții sau dispoziții particulare de la legile care interesează ordinea publică și bunele moravuri.
Potrivit dispozițiilor art.296 Cod de procedură civilă, Curtea va găsi nefondat apelul pentru următoarele considerente:
Prin notificarea nr.1028/16.03.2001 formulată de numita B. S. în baza Legii nr.10/2001 s-a solicitat de către aceasta restituirea în natură a întregului imobil compus din teren în suprafață de 787 mp și construcția situată în București, . nr.1, sector 5.
Această notificare a fost soluționată prin două dispoziții emise de către M. București prin Primarul General: Dispoziția nr.6324/14.08.2006, prin care i s-a restituit persoanei îndreptățite B. S. cota de 3/7 din întregul imobil și Dispoziția nr._/01.11.2010, prin care i s-a restituit aceleiași persoane îndreptățite B. S. restul cotei de 4/7 din imobilul teren și construcție din . nr.1, sector 5.
Modalitatea de soluționare a unei singure notificări prin emiterea a două dispoziții de către unitatea deținătoare M. București prin Primarul General nu a fost contestată de către reclamantul – apelant, neexistând motiv de nulitate invocat în acest sens.
Ceea ce critici apelantul prin motivele de apel și ceea ce a susținut acesta ca motiv de nulitate a Dispoziției nr._/01.11.2010 este faptul că la emiterea acestei a doua dispoziții M. București prin Primarul General a încălcat dreptul de proprietate al reclamantului – apelant dobândit de acesta prin sentința civilă nr.7866/20.10.2008 a Judecătoriei Sectorului 5 București, sentință devenită irevocabilă prin decizia civilă nr.969/29.06.2009 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă.
Verificând conținutul sentinței civile nr.7866/20.10.2008 a Judecătoriei Sectorului 5 București, Curtea constată că prin această sentință s-a dispus partajarea imobilului în litigiu între reclamantul N. R. D. (care dobândise prin contract de donație cota de 3/7 din imobil de la mama sa B. S.) și S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în sensul atribuirii către reclamant a unei suprafețe de teren de 376,27 mp și către S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice a construcției și a unei suprafețe de 434,92 mp, loturi identificate prin expertiza întocmită în cauză.
La data pronunțării sentinței civile nr.7866/20.10.2008 și a deciziei nr.969/29.06.2009, M. București ca unitate deținătoare soluționase parțial notificarea nr.1028/16.03.2001 prin emiterea Dispoziției nr.6324/14.08.2006.
Dispoziția a cărei nulitate se solicită nr._ a fost emisă la 01.11.2010, iar apelantul susține că prin emiterea acestui act administrativ i s-a încălcat dreptul de proprietate dobândit de el prin sentința civilă nr.7866/20.10.2008, fiind încălcate dispozițiile art.3 din Legea nr.10/2001, art.480, 481 Cod civil, art.1 din Protocolul nr.1 din CEDO și art.44 din Constituția României.
Curtea nu va primi aceste susțineri întrucât, așa cum a reținut și instanța de fond, sentința de partaj judiciar nu este un act constitutiv de drepturi, ci un act declarativ de drepturi.
S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu a dobândit dreptul de proprietate asupra cotei de 4/7 din imobilul în litigiu prin sentința civilă nr.7866/20.10.2008, ci la momentul pronunțării acestei sentințe, 28.10.2008, i s-a atribuit în lotul său în natură cota de 4/7 din imobil, care la acel moment se mai afla în posesia Statului Român.
Apelantul, pentru a dovedi dreptul său de proprietate asupra cotei de 4/7 din imobil trebuia să facă dovada titlului constitutiv de drepturi al statului asupra acestui imobil.
Ori, preluarea imobilului de către stat de la părinții numitei B. S. (proprietarii B. M. și B. G.) s-a făcut prin Decretul nr.224/1951, act normativ considerat ca fiind o modalitate abuzivă de preluare a proprietății private de către stat conform art.2 lit.d din Legea nr.10/2001.
Preluarea fără titlu valabil de către stat a imobilului în litigiu de la autorii intimaților nu poate fi înlăturată prin sentința civilă nr.7866/20.10.2008 în sensul că această sentință nu poate conferi legitimitate modului de dobândire a imobilului de către stat, această modalitate păstrându-și caracterul abuziv.
Prin urmare, Dispoziția nr._/01.11.2010 nu a încălcat un drept de proprietate legal dobândit de S. Român, reprezentat în prezenta cauză de Ministerul Finanțelor Publice, ci, dimpotrivă, prin această dispoziție au fost respectate dispozițiile speciale de reparație impuse de Legea nr.10/2001.
M. București prin Primarul General a aplicat acest raționament juridic la emiterea Dispoziției nr._/01.11.2010, în care s-a reținut caracterul preluării abuzive a imobilului de către stat, raționament legal aplicat chiar dacă unitatea deținătoare cunoștea dispozițiile sentinței civile nr.7866/20.10.2008 a Judecătoriei Sectorului 5 București.
Imobilul este liber în sensul art.9 din Legea nr.10/2001, întrucât el se află încă în proprietatea Statului Român, nefiind înstrăinat unor terți dobânditori.
Apelatul critică sentința instanței de fond prin prisma încălcării dispozițiilor art.1712 și 1716 Cod civil, texte de lege care sancționează cu nulitate tranzacțiile încheiate între părți atunci când se dovedește că una dintre părți nu ar avea nici un drept asupra obiectului tranzacției.
Ori, aceste texte de lege nu sunt aplicabile în cauză, atâta vreme cât Dispoziția nr._/01.11.2010 emisă de M. București prin Primarul General nu este rezultatul unei convenții, nefiind o tranzacție între emitent și B. S., ci îndeplinirea de către persoana deținătoare a obligației legale prevăzută de art.21 și următoarele din Legea nr.10/2001.
În ceea ce privește invocarea în apel a unei noi cauze de nulitate, respectiv pretinsa încălcare a dispozițiilor art.5 din Codul civil, Curtea constată că potrivit dispozițiilor art.294 Cod de procedură civilă nu poate analiza această nouă cauză de nulitate neinvocată în fața instanței de fond.
Față de aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat împotriva sentinței civile nr.61/16.01.2013 a Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, pe care o va menține ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul – reclamant S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul ales la Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, în București, . Gerota nr.13, sector 2, împotriva sentinței civile nr.61 din 16.01.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291 – 293, sector 6, B. S., N. R. D. și N. D. C., toți cu domiciliul ales la SCA „A. D. și Asociații”, în București, ..4, parter, sector 5.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 29.01.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
E. V. I.-A. H.-P.
GREFIER
Ș. P.
Red.I.A.H.P.
Tehdact.R.L.
7 ex./06.06.2014
TB-S.5 – M.B.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1976/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 144/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
