Legea 10/2001. Decizia nr. 45/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 45/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-02-2016 în dosarul nr. 45/2016
DOSAR NR._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 45A/2016
Ședința publică din data de 03.02.2016
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR M. S. C.
JUDECĂTOR: M. E. CRIȘCOV
GREFIER: F. J.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 834/24.06.2015 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul București Secția a IV-a civilă.
Părțile din prezentul proces sunt apelantul-intimat M. București prin Primar General și intimații-contestatori L. A. R. și E. C. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele:
- pricina are ca obiect Legea nr. 10/2001;
- procedura de citare este legal îndeplinită;
Constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă și că prin motivele de apel M. București nu solicită alte probe suplimentare și nu indică necesitatea administrării altor probe, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a IV-a civilă, sub nr._, la data de 28.11.2013, reclamanții L. A. R. și E. C. C. au formulat în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar General, contestație împotriva Deciziei nr._/20.02.2013, solicitând tribunalului ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună restituirea în natură a garajului situat în imobilul din București, Calea V. nr. 208, sector 1.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că garajul din imobilul situat în București, Calea V. nr. 208, sector 1 a fost proprietatea familiei P. fiind preluat abuziv de stat.
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 834/24.06.2015 Tribunalul București Secția a IV-a Civilă a admis în parte contestația formulată de contestatorii L. A. R. și E. C. C. împotriva dispoziției nr._/20.02.2013 emisă de Primarul General al Municipiului București, în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General cu sediul în sector 6, București, Splaiul Independentei, nr.291-293; a anulat Dispoziția nr._/31.03.2014; a obligat pârâtul M. București prin Primarul General să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurii reparatorii in echivalent prin compensare prin puncte, conform art. 24 al. 2, 3, 4 din Legea nr. 165/2013, in favoarea contestatorilor in ce privește imobilul-garaj nr. 1 din București, Calea V. nr. 208, sector 1, fosta proprietate a numitului P. I. I.; a Iuat act că nu se solicita cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, prin notificarea nr.413/30.05.2001 reclamanții L. A. R. și E. C. C. au solicitat restituirea garajului din București, Calea V. nr. 208, sector 1.
Prin Dispoziția nr._/20.02.2013 emisă de Primăria Municipiului București s-a respins notificarea nr. 413/30.05.2001 ca nedovedită.
Analizând înscrisurile dosarului tribunalul a constatat că P. I. împreună cu P. E. au avut 3 copii: I. căsătorit cu R. M. Graziella, E. căsătorită L., A. căsătorită cu E. C..
După defunctul P. I. decedat la 03.03.1936 s-a emis certificatul de moștenitor nr.233/03.11.1997, moștenitori fiind reclamanții, renunțând la această succesiune E. A. -fiica.
După defuncta P. E. decedată la 23.08.1955, s-a emis certificatul de moștenitor nr. 124/14.12.2000 au rămas ca moștenitori legali P. I. decedat 10.11.1994 în calitate de fiu, L. E., născuta P. decedată la 22.12.1994 în calitate de fiica, E. A., născută P. decedată la 19.10.1994 în calitate de fiica.
După L. E. decedata la 22.12.1977, s-a emis certificatul de moștenitor nr.317/25.11.1996 au rămas ca moștenitori L. A. R. în calitate de nepoata de sora și E. C. Constin în calitate de nepot de sora, fiind străini prin neacceptare E. A. - sora și P. I.-frate.
După defunctul P. I. decedat 10.11.1994 s-a emis certificatul de moștenitor nr.1060/26.02.1995, rămânând moștenitori R. M. Graziella în calitate de soț supraviețuitor.
După defuncta R. M. Graziella decedata la 07.07.2001 s-a emis certificatul de moștenitor nr. 40/18.07.2001, moștenitor fiind L. I. C., în calitate de legatar particular, L. A. R., în calitate de legatar universal și E. C. C. în calitate de legatar universal.
In urma decesului soțului lui E. A.-numitul E. C. decedat la 30.04.1993 s-a emis certificatul de moștenitor nr. 215/15.07.1996 prin care au rămas ca moștenitori reclamanți în calitate de copii.
Prin certificatul de moștenitor nr.124/14.12.2000 s-a stabilit ca după defuncta E. A. au rămas ca moștenitori L. A. R. în calitate de fiica și E. C. C. in calitate de fiu.
Din contractul de construcție autentificat sub nr._ din 26.03.1940 rezulta ca numitul inginer B. M. s-a obligat a construi pentru I. I . P. în imobilul . ridica pe terenul situat in Calea V. nr. 208 un garaj nr. 1 la subsol.
Prin procesul verbal nr. 1836/1940 s-a înscris în Cartea Funciara imobilul din Calea V. nr. 208, sector 1
Din tabloul cu repartiția cotelor în blocul P. rezulta ca P. I. deținea garajul numerotat cu nr. 1.
Conform adresei nr. 3921/26.02.2003 emisă de Administrația Fondului Imobiliar, rezultă că în Calea V. nr. 208, sector 1 erau trei garaje: unul proprietate particulara, un garaj naționalizat, nu se cunoaște numele proprietarului, un garaj transferat de la Ministerul petrolului conform OR133/01.03.1968 si a Deciziei nr. 751/19.04.1968 la Consiliul Popular al Sectorului 1. S-a mai arătat că în Decretul nr. 92/1950 nu figurează ca fost proprietar P. I..
Din adresa nr._/18.12.2006 emisa de AFI reiese ca în anul 1999 la adresa din Calea V. nr. 208, sector 1 existau 3 garaje situate la subsol: doua garaje trecute in proprietatea statului in baza Decretului nr. 92/1950 și un garaj proprietate particulară. S-a precizat ca în anexele Decretului nr.92/1950 nu sunt specificate numerele de apartamente, prăvăliile sau garajele preluate de la foștii proprietari, ci doar numerele apartamentelor ce au făcut obiectul naționalizării. In evidentele AFI figurează cu contract de închiriere nr. 2374/30.03.2000 pentru garaj, prelungit conform OUG nr. 8/2004, domnul A. I..
Din relațiile comunicate de AFI cu adresa nr._/16.12.2014 reiese ca garajul nr. 3 aflat în administrația instituției în suprafață de 16,80 mp este liber ca urmare a renunțări la beneficiul contractului de închiriere cu A. I..
Tribunalul a constatat din raportul de expertiză specialitatea construcții efectuat de expert V. V. și depus la dosar la filele 162-179, ca garajul ce fusese contractat de autorul contestatorilor avea nr. 1, fiind cel mai apropiat de .. 3 este liber ca urmare a predării cheilor de chiriașul A. I..
Tribunalul a apreciat că imobilul a fost preluat în mod abuziv, în sensul art. 2 alin.1 lit.h din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul a apreciat că, contestatorii au făcut dovada că sunt persoane îndreptățite să primească măsuri reparatorii pentru imobilul - garaj nr. 1 întrucât au făcut dovada că autorul lor P. I. a deținut cu titlu de proprietate garajul nr. 1, din actele dosarului rezultând descendenta contestatorilor din acesta. In acest context, contestatorilor li s-a respins în mod greșit notificarea ca nedovedită, întrucât s-a făcut dovada ca autorul lor a deținut un garaj în imobilul din Calea V. nr. 208 sector 1.
În continuare, Tribunalul a arătat motivele pentru care nu a dispus restituirea în natură a garajului și a dispus acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, prin compensare prin puncte.
Împotriva sentinței civile nr. 834/2015 a formulat apel pârâtul M. București prin Primarul General, în motivarea căruia a susținut următoarele critici:
Apreciem că, potrivit art.23 al.1 și 2 "În termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare conf.art.22, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, asupra cererii formulate ". Termenul de 60 de zile de soluționare a cererii este un termen de recomandare, depășirea lui poate fi sancționată cel mult cu obligarea la despăgubiri a unității deținătoare, în măsura în care a fost depășit în mod culpabil, iar persoana îndreptățită face dovada existenței unui prejudiciu, lucru care nu a fost dovedit în cauză.
În alta ordine de idei, conf.art.22 din Lg.10/2001, rezultă că dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor ale persoanei îndreptățite se dovedesc numai cu "acte" respectiv înscrisuri prin care înțelege orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ cu efect constitutiv, translativ sau declarativ de proprietate și care generează o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei care îl invoca și numai după ce aceasta dovada a fost îndeplinită prin depunerea actelor doveditoare, unitatea deținătoare poate să se pronunțe, termenul de 60 de zile începând să curgă după completarea dosarelor de notificare.
Mai mult, în art.22 din Legea nr.l0/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr.247/2005 se prevede ca" Actele doveditoare ale dreptului de proprietate ..... pot fi depuse până la data soluționării notificării.
Față de cele învederate mai sus, apelantul-pârât a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței civile apelate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, au fost invocate prevederile art.466 și urm. Cod procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel, Curtea constată că apelul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Prima critică, privind modalitatea de interpretare și de aplicare, de către instanța de fond, a dispozițiilor art. 23 alin. 1 și 2 și art. 22 din Legea nr. 10/2001, este nefondată.
Apelantul-pârât susține că, din dispozițiile art. 23 alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001 (art. 25 după republicarea legii în temeiul Legii nr. 247/2005) reiese că termenul de 60 de zile de soluționare a notificării este un termen de recomandare, iar depășirea lui poate fi sancționată cel mult cu obligarea la despăgubiri a unității deținătoare.
În primul rând, răspunzând criticii, Curtea arată că nu se poate reține o astfel de interpretare, deoarece lipsa răspunsului unității deținătoare - în sensul de a soluționa notificarea în termenul prevăzut de lege - echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței.
În al doilea rând, Curtea arată că, în speța de față, intimații-reclamanți nu s-au plâns instanței de judecată de lipsa unui răspuns al unității deținătoare la notificarea formulată de aceștia, ci au contestat Dispoziția nr._/20.02.2013 prin care apelantul-pârât a soluționat această notificare, în sensul respingerii ei ca nedovedită, așa încât critica referitoare la efectul depășirii termenului de 60 de zile de soluționare a cererii, întemeiată de apelant pe dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, este străină cauzei.
Cea de-a doua critică, privind nedepunerea actelor doveditoare până la data soluționării notificării, este nefondată.
Tribunalul a arătat în motivarea hotărârii care sunt înscrisurile în baza cărora a reținut calitatea intimaților-reclamanți de persoane îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001 la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul-garaj situat în București, Calea V. nr. 208, sector 1, iar susținerea apelantului conform căreia prin „acte” în sensul art. 22 din Legea nr. 10/2001 se înțeleg orice înscrisuri având efect constitutiv sau translativ de proprietate nu reprezintă o critică, nici de nelegalitate nici de netemeinicie, în condițiile în care, pe lângă redarea integrală a textului de lege, apelantu-pârât nu aduce nici un argument contrar celor reținute de instanța de fond cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului notificat.
Curtea va respinge și critica potrivit căreia actele doveditoare ale dreptului de proprietate pot fi depuse până la soluționarea notificării, deoarece nimic nu împiedică persoana îndreptățită să depună aceste dovezi și în instanță, în etapa contencioasă. Mai mult, din examinarea actelor din dosarul administrativ nr. 3039 soluționat prin emiterea Dispoziției nr._/20.02.2013, depuse la dosar de către Primăria Municipiului București, rezultă că notificatorii au anexat la notificare actul de proprietate asupra garajului, respectiv contractul de construcție autentificat sub nr._/26.03.1940.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 C.pr.civ., coroborat cu cele ale art. 477 alin. 1 C.pr.civ. care reglementează limitele efectului devolutiv al apelului, ce au fost stabilite în mod expres de apelant conform motivelor de apel, Curtea va respinge apelul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-pârât M. București prin Primar General - cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 281-293, sector 6, în contradictoriu cu intimații-contestatori L. A. R. și E. C. C. – cu domiciliul procesual ales la mandatar, G. C. din București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr. 834/24.06.2015 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul București Secția a IV-a civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.02.2016.
Președinte, Judecător,
M. S. C. M. E. Crișcov
Grefier,
F. J.
Red.dact.jud.MSC
Tehnored.MȘ/5 ex./15.02.2016
Jud. fond – L.I. F.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 42/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 48/2016. Curtea de Apel... → |
|---|
