Legea 10/2001. Decizia nr. 42/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 42/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-01-2016 în dosarul nr. 42/2016
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.42 A
Ședința publică din 27.01.2016
Curtea constituită din:
Președinte - M. G. R.
Judecător - C. B. T.
Grefier - E. C.
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelanții reclamanți R. N., R. G., R. N. D., R. R. I., M. L., M. P., M. C. A., M. F. I., N. T., N. R. P. și R. V. împotriva sentinței civile nr.369 din 16.03.2015 pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți M. București, prin Primarul General, M. E. și T. L..
Cauza are ca obiect acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/2001.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă avocații G. R. în calitate de reprezentant al apelanților reclamanți R. N., R. G., R. N. D., R. R. I., M. L., M. P., M. C. A., M. F. I., N. T., N. R. P. și R. V., în baza împuternicirii avocațiale eliberate de Baroul București, aflate la fila 22 din dosar, respectiv Tănăsache C. în calitate de reprezentant al intimaților pârâți M. E. și T. L., în baza împuternicirii de la fila 21; se prezintă și consilierul juridic I. M. în calitate de reprezentant al intimatului pârât M. București, prin Primarul General, în baza delegației pe care o depune la dosar.
Se face referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, după care avocatul intimaților depune la dosar un extras de pe portalul instanței cu privire la un dosar la care urmează a face referire în dezbateri.
Părțile arată că nu au cereri prealabile de formulat, iar Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Avocatul apelanților reclamanți R. N., R. G., R. N. D., R. R. I., M. L., M. P., M. C. A., M. F. I., N. T., N. R. P. și R. V. solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat.
Prezintă situația de fapt și arată că reclamanții au contestat, prin cererea de chemare în judecată, decizia primăriei în contradictoriu cu Gross L. A. și Susnoschi Marietta, dar instanța de fond a constatat transmiterea calității procesuale pasive către pârâții M. E. și T. L.; așadar, reclamanții contestă tocmai motivat de faptul că aceștia din urmă nu au formulat notificare și nici nu au dovedit cu acte vreo relație de rudenie cu notificatorii. În aceste condiții, susține că fondul cererii formulate de reclamanți nu a fost analizat. Subliniază faptul că reclamanții nu contestă tranzacția ce a stat la baza transmiterii calității procesuale, dar aceasta are un alt obiect decât cel dedus judecății. Or, în opinia sa, relațiile dintre părțile ce au încheiat tranzacția se poate rezolva în afara cadrului procesual.
Solicită, în concluzie, trimiterea cauzei pentru a ca reclamanții să se judece cu persoanele chemate în judecată. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocatul intimaților pârâți M. E. și T. L. solicită respingerea apelului, apreciind că sunt invocate false motive de apel pentru a se încerca tergiversarea soluționării definitive a cauzei, în condițiile în care reclamanții locuiesc în imobilul în discuție din anul 2006 fără titlu.
Așa cum reiese din extrasul de pe portalul instanțelor, depus astăzi la dosar, s-au mai formulat două acțiuni prin care se solicită nulitatea deciziei de retrocedare: într-un s-a constatat perimarea cererii de apel, iar cealaltă a fost anulată pentru lipsa timbrajului. Este o dovadă clară a încercării de tergiversare.
Referitor la criticile invocate în apel, solicită a se reține că scoaterea pârâților din cauză s-a făcut ca urmare a tranzacției încheiate între Gross L. A. și Susnoschi Marietta, pe de o parte și pârâții M. E. și T. L. pe de altă parte, astfel că aceștia din urmă s-au subrogat în drepturi persoanelor care au formulat notificarea.
Instanța a analizat calitatea de persoane îndreptățite potrivit Legii nr.10/2001, pe baza actelor de stare civilă ce au făcut dovada succesiunii de pe urma autorului părților. Susține referitoare la faptul că a fost depășit termenul de acceptare a succesiunii nu poate fi reținut deoarece Gross L. A. și Susnoschi Marietta au dovedit calitatea lor de moștenitori pe linia M.. Cât privește actele de stare civilă, susține că nu pârâții actuali trebuie să prezinte asemenea dovezi, ci persoanele îndreptățite la retrocedare, iar referitor la actul inițial, susține că există prezumția de proprietate, potrivit art.24 din Legea nr.10/2001; că nu trebuie să se facă dovada proprietății, deoarece autorul părților era menționat în actul de preluare abuzivă a imobilului.
Solicită, așadar, respingerea apelului și depune note scrise în susținere. Solicită obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3000 de lei, reprezentând onorariu avocat, potrivit chitanței pe care o depune la dosar.
Reprezentantul intimatului pârât M. București, prin Primarul General solicită, de asemenea, respingerea apelului ca nefondat, susținând explicațiile apărătorului intimaților persoane fizice.
Apreciază că instanța de fond a analizat fondul problemei, atât în ceea ce privește dovada calității de persoane îndreptățite, cât și a calității de succesori, precum și a dreptului de proprietate. În alt litigiu purtat între părți nu s-a dispus asupra anulării certificatului de moștenitor, așa încât în prezenta cauză s-a pronunțat o soluție corectă în contradictoriu cu cei doi intimați pârâți M. și T..
CURTEA
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 6 București, la data de 15.06.2012 sub nr._/303/2012, reclamanții R. N., R. G., R. N. D., R. R. I., M. L., M. P., M. C. A., M. F. I., N. T., N. R. P., N. T. și R. V., în contradictoriu cu pârâții Gross L. A., Susnoschi Marietta și M. București prin Primar General, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a Dispoziției nr.5420/01.03.2006 emisă de Primarul General al Municipiului București pentru soluționarea notificărilor nr.679/2002 și 941/2002.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt chiriași ai imobilului situat în București, .-39, sector 3, iar prin Dispoziția nr.5420/01.03.2006 emisă de Primarul General al municipiului București pentru soluționarea notificărilor nr. 679/2002 și 941/2002 imobilul mai sus arătat a fost restituit în natură către Gross G. (al cărei moștenitor este Gross L. A.) și Susnoschi Marietta.
Reclamanții au învederat că dispoziția mai sus arătată este lovită de nulitate absolută, pentru cauză ilicită și fraudă la lege, întrucât din procesul verbal nr._ întocmit de Comisiunea pentru înființarea cărților funciare București în data de 06.02.1941 rezultă faptul că imobilul din . avea un număr de 7 proprietari, în indiviziune, fiecare deținând o cotă între 2/56 și 9/56 din imobil.
În conformitate cu prevederile art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „(1) Sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent: a) persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora; b) persoanele fizice, asociați ai persoanei juridice care deținea imobilele și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv; c) persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6 martie 1945. De prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite”.
Au arătat că nu s-a făcut dovada întregului lanț succesoral, imobilul neputând fi restituit în întregul său dacă nu este solicitat de toți moștenitorii.
Au arătat reclamanții că la dosarul cauzei nu există acte de stare civilă pentru toate cele 7 persoane menționate în procesul verbal nr._/06.02.1941, nefiind arătate data decesului și moștenitorii acestora.
Aceste date ar fi fost necesare cu atât mai mult cu cât, în Anexa nr.0/14 a Decretului nr.92/1950 se arată că imobilul a fost naționalizat de la M. M. - care nu apare în procesul verbal mai sus menționat.
Prin urmare, calitatea de unice persoane îndreptățite a pârâților Gross G. (al cărei moștenitor este Gross L. A.) și Susnoschi Marietta nu este temeinic dovedită, fapt care ar fi trebuit să împiedice soluționarea dosarului constituit potrivit Legii nr.10/2001.
Au mai arătat că din dosarul cauzei lipsesc declarațiile cu privire la încasarea sau nu de despăgubiri pentru imobilul din București, .-39, sector 3.
Având în vedere cele arătate mai sus, reclamanții au considerat că acțiunea acestora este întemeiată și au solicitat constatarea nulității absolute a Dispoziției nr.5420/01.03.2006 emisă de Primarul General al Municipiului București pentru soluționarea notificărilor nr.679/2002 și 941/2002.
În drept, reclamanții și-au întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr.10/2001, precum și pe cele ale Codului civil.
În dovedirea cererii, reclamanții au depus la dosar, în copie, Dispoziția nr.5420 din data de 01.03.2006.
La termenul de judecată din data de 06.12.2012, pârâții Gross L. A. și Susnoschi Marietta au depus la dosar întâmpinare-f 32, prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, în principal ca lipsită de interes iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.
Prin întâmpinare, pârâții au invocat excepția de netimbrare a cererii introductive, în raport de recursul în interesul legii al Înaltei Curți de Casație și Justiție Decizia nr.32 din 9 iunie 2008, excepția de conexitate a prezentului dosar cu dosarul nr._/301/2011 aflat pe rolul Judecătoriei Sector 3 ce are ca obiect constare intervenită uzucapiunea de lungă durată, și obligarea de a încheia contracte de închiriere cu reclamanții și excepția lipsei de interes a reclamanților în formularea cererii de constatare a nulității absolute a Dispoziției nr. 5420/01.03.2006, menționând că nu există nici o normă în cuprinsul Legii nr.10/2001, care să confere unei terțe persoane, în afara fostului proprietar sau moștenitorilor acestuia, dreptul de a ataca în instanță dispoziția de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor.
Pârâții au solicitat a se observa că reclamanții nu au justificat un interes personal și direct în privința cererii de anulare a dispozițiilor de retrocedare și a protocolului de predare-primire, privit ca folos practic care să îl vizeze exclusiv.
Ca efect al nulității dispozițiilor de retrocedare imobilul situat în .-39 ce face obiectul dispoziției, ar reintra în patrimoniul Municipiului București ca entitate deținătoare a acestui imobil, ca efect al principiului efectelor nulității - repunerea în situația anterioară, iar nulitatea dispoziției de retrocedare nu ar produce nici un efect în patrimoniul reclamanților.
Este adevărat că principial, nulitatea absolută a actului juridic civil poate fi invocată de oricine justifică un interes legitim și actual, dar reclamanții au omis faptul că decizia/dispoziția emisă de primar sau altă entitate deținătoare în aplicarea Legii nr. 10/2001 are un caracter special, de act administrativ cu efecte civile, supus reglementărilor Legii nr. 10/2001, derogatorii de la dreptul comun.
În subsidiar, pe fondul cauzei, s-a invocat de către reclamanți, în susținerea cererii de constatare a nulității absolute a dispoziției de retrocedare, faptul că din adresa emisă de Arhivele Naționale în data de 05.05.2011, în procesul verbal de carte funciară din anul 1940, figurează înscriși ca proprietari succesorii familiei Mendelshon, care erau în număr de 7. Această susținere nu poate determina constatarea nulității absolute a dispoziției de retrocedare, neindicându-se articolele de lege care au fost încălcate în emiterea acestei dispoziții.
Se arată că Primăria Municipiului București a fost îndrituită să analizeze dosarul constituit de către Gross G. și Susnoschi Marietta, în calitate de notificatoare, sub aspectul dovedirii dreptului de proprietate, al deposedării abuzive și al vocației succesorale (astfel cum prevăd disp. art. 23 din Legea nr.10/2001), emițând dispoziția motivată de soluționare.
Prin urmare, în susținerea notificării depuse în baza Legii nr.10/2001, pârâții-reclamați, în conformitate cu dispozițiile art. 23 din Legea nr.10/2001 și a disp. pct. 23.1-23.4 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, au depus la dosarul de notificare acte doveditoare ale dreptului de proprietate, acte juridice care atestă calitatea de moștenitor, acte juridice care dovedesc că preluarea a fost abuzivă, precum și acte care atestă că la data preluării proprietari erau autorii acestora.
De asemenea, pârâții au solicitat a se avea în vedere pct.4.7 din Normelor Metodologice de aplicare unitara a Legii nr.10/2001, adoptate prin HG nr.250/07.03.2007, care prevede că „în cazul în care nu toate persoanele care au calitatea de moștenitor al persoanei fizice îndreptățite au solicitat restituirea imobilului preluat abuziv, de cotele cuvenite celor care nu au depus notificări, vor profita ceilalți moștenitori care au depus în termen cererea de restituire, soluția prevăzută la art. 4 alin.4 din Legea nr.10/2001 este în acord cu dispozițiile legale aplicabile în materie de succesiuni (dreptul de acrescământ reglementat de art. 697 Cod civil, potrivit căruia partea renunțătorului profită coerezilor săi).
Prin urmare, comoștenitorul care a solicitat restituirea în natură a imobilului în baza Legii nr.10/2001 (considerat moștenitor acceptant) culege și cota moștenitorului care nu a acceptat succesiunea în termen legal.
Entitatea investită, respectiv Primăria Municipiului București, a analizat actele depuse, constatând următoarele: că au făcut dovada dreptului de proprietate al autorilor acestora, au făcut dovada calității de moștenitori, au făcut de asemenea dovada preluării abuzive.
În drept, pârâții și-au întemeiat întâmpinarea pe Legea nr. 10/2001, Titlul VII, Cap. V din Legea nr.247/2005 coroborate cu disp. art. 16.12-16.15 din Normele Metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005 aprobate prin HG nr.1095/2005 cu modificările și completările aduse prin HG nr. 128/2008, art.650 și urm. Cod civil, art. 274 și art. 329 Cod procedură civilă și pe dispozițiile art. 115-118 Cod procedură civilă, art.1436, 1438 Cod civil.
La întâmpinare, pârâții au anexat în copie sentința civilă nr.5077/07.06.2012 pronunțată de Judecătoria sector 6 București, acțiune în constatare, precizare la acțiune formulată în dosarul nr._/301/2011 al Judecătoriei Sector 3 București.
Reclamanții au formulat și depus la dosar precizări ale cererii de chemare în judecată, precizând că imobilul care formează obiectul litigiului este format din 3 apartamente, valoarea estimativă a fiecărui apartament fiind de 10.000 euro, respectiv 45.000 lei la un curs leu/euro de 4,5 lei/euro.
În vederea achitării taxei de timbru judiciar aferente, reclamanții au formulat cerere de ajutor public judiciar, în conformitate cu prevederile OUG nr.51/2008, urmând a depune documentele doveditoare ale veniturilor și bunurilor acestora până la termenul ce va fi acordat.
Urmare solicitării instanței, la data de 27.12.2012, prin compartimentul registratură, Primăria Municipiului București Direcția Juridic Serviciul evidență, analiză, soluționare și gestiune notificări Legea nr.10/2001 a înaintat la dosar copii de pe înscrisurile din dosarul administrativ nr._ conexat cu dosarul nr._, privind imobilul situat în București, .-39, sector 3, soluționat prin Dispoziția Primarului General nr.5420/01.03.2006 și 5421/01.03.2006-filele 60-226.
Reclamanții au depus la dosar o cerere prin care au precizat valoarea terenului atribuit în folosința specială a pârâților prin Dispoziția nr.5420/01.03.2006 la 85.000 de euro, respectiv 374.000, la un curs leu/euro de 4,4 lei/euro.
Prin încheierea de ședință din data de 17.01.2013, instanța a dispus înaintarea dosarului la Judecătoria sector 3 București, pentru a dispune asupra excepției de conexare a prezentului dosar la dosarul nr._/303/2011.
Prin compartimentul registratură, la data de 19.03.2013, au fost înaintate la dosar relațiile comunicate de Judecătoria sector 3 București-fila 237.
La termenul de judecată din data de 27.06.2013, reclamanții au depus la dosar precizări la cererea de chemare în judecată, prin care au arătat că valoarea imobilului (construcții și drept de folosință asupra terenului) care formează obiectul litigiului este de 450.000 de euro, respectiv 2.025.000 de lei, la un curs de leu/euro de 4,5 lei/euro.
În vederea achitării taxei de timbru judiciar aferentă, reclamanții au formulat cerere de ajutor public judiciar, în conformitate cu dispozițiile OUG nr.51/2008.
Prin sentința civilă nr.6548/27.06.2013, Judecătoria sector 6 București a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, având în vedere ca valoarea obiectului cererii este de_ euro, respectiv_ lei-(f. 274-275) rap. la art. 2 pct. 1 lit b Cod de procedură civilă și 112 pct. 3 Cod de procedură civilă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă la data de 07.11.2014, sub nr. de dosar_ .
Prin încheierea de ședință din data de 02.09.2013 tribunalul a pus în vedere obligația reclamanților de achitare a taxei de timbru de 2.4361 lei și timbru judiciar de 5 lei.
Prin încheierea de ședință din data de 04.11.2013 tribunalul a respins cererea de ajutor public formulată de reclamanți ca neîntemeiată, întrucât aceștia nu au depus dovezi în susținere.
Prin încheierea de ședința din data de 04.02.2014 s-a admis cererea de reexaminare a încheierii de ședință din data de 04.11.2013, s-a dispus scutirea reclamanților de plata taxei de timbre de timbru.
La fila 101 în dosarul tribunalului s-a depus la dosar Tranzacția încheiată între M. Elizer și T. L. pe de o parte, și Susnoschi Marietta și G. L. A. pe de altă parte.
Prin această tranzacție, Susnoschi Marietta și G. L. A. s-au obligat să lase în deplină proprietate și liniștită posesie lui M. Elizer și T. L. în indiviziune imobilul situat în .-39, sector 3 din București retrocedat prin Dispoziția nr. 5420/2006.
Prin încheierea de ședință din data de 02.06.2014, tribunalul a constatat transmiterea calității procesuale pasive de la pârâții Susnoschi Marietta și G. L. A. la pârâții M. Elizer și T. L., aceștia din urmă fiind introduși în cauză.
Tribunalul a administrat în cauza proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.369/16.03.2015, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins cererea, formulată de reclamanții ca neîntemeiată și a obligat reclamanții la plata către pârâții Mendelson Elizer și T. L. la plata sumei de 12.000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
A reținut tribunalul că reclamanții sunt chiriași în imobilul din București, .-39, sector 3, fam R. ocupă . M. ocupă . N. ocupă . contestă dispoziția nr. 5420/2006 de restituire în natură a imobilului situat în București, .-39, sector 3 întrucât consideră că nu s-a făcut dovada descendenței dintre foștii proprietari, a existenței dreptului de proprietate în patrimoniul acestora și pentru lipsa relațiilor referitoare la încasarea despăgubirilor.
Tribunalul a mai reținut că prin sentința civilă nr. 4640/25.03.2013 pronunțata în dosarul nr._/301/2011 de Judecătoria Sector 3 București –fila 210, aflată în prezent în calea de atac a apelului, s-a respins cererea având ca obiect constatarea nulității absolute a Dispoziției nr. 5420/2006 formulată de reclamanții chiriași în imobilului situat în București, .-39, sector 3 ca neîntemeiată. În acest dosar au participat în calitate de reclamanți și cei ce au formulat prezenta cerere de chemare în judecată, însă au renunțat la judecarea cererii, până la soluționarea cauzei.
Tribunalul a mai reținut că reclamanții de față, împreună cu alți chiriași au mai solicitat și în cadrul dosarului civil nr._/303/2001 aflat pe rolul Judecătoriei Sector 6 București constatarea nulității absolute a Dispoziției nr. 5420/2006, motivând că persoanele cărora le-a fost restituit imobilul nu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite și că nu au depus declarațiile referitoare la despăgubiri. Prin sentința civilă nr. 5077/07.06.2012-f. 215 s-a anulat cererea ca netimbrată.
Prin notificarea nr. 679/2002-f. 83 și 941/2002-f. 84. Gross G. și Susnoschi M. au solicitat restituirea în natură a imobilului din București, .-39, sector 3.
S-a constatat că notificările nr. 679/2002 și 941/2002 au fost soluționate prin Dispoziția nr.5420/01.03.2006 emisă de Primarul General al Municipiului București .
Prin Dispoziția nr.5420/01.03.2006 emisă de Primarul General al municipiului București – f. 4, 103, imobilul situat în București, .-39, sector 3, (cu excepția apartamentului nr. 3 vândut înainte de naționalizare către O. T. și apartamentului nr. 6 situat în Corpul C vândut în baza Legii nr. 112/1995, conform contractului de vânzare cumpărare nr. 4878/1997 către numita Ș. F. –f. 202 cu cota de teren aferentă în suprafața de 113,72 mp), a fost restituit în natură doamnelor Gross G. și Susnoschi Marietta, iar terenul în suprafață de 2442,28 mp a fost atribuit în folosință specială, cu obligarea respectării dreptului de acces pentru ceilalți coproprietari.
Conform Cărții Funciare nr._ s-a intabulat dreptul de proprietate al numiților Gross G. și Susnoschi M. în ce privește imobilul - construcție situat în București, .-39, sector 3.
Prin dispoziția nr. 1000/19.06.1996 a Primarului General-f. 109 emisă în baza sentinței civile nr. 7132/28.06.1994 a Judecătoriei Sector 3 București s-a restituit imobilul – apartamentul nr. 3 în proprietatea O. T.- f. 77,78.
În susținerea notificărilor, pârâții persoane fizice, au depus numeroase înscrisuri prin care au încercat să dovedească dreptul de proprietate.
Conform procesului verbal emis de Comisiunea pentru Înființarea Cărților Funciare nr._/1940 imobilul din București din .-39 avea teren în suprafață de 2556 mp cu 15 corpuri de clădire și aparținea moștenitorilor defunctului L. M. –f. 134, f. 55-56-57-59-60.
Imobilul din .-39 a fost deținut de L. M. care a avut 6 copii: S. M.-Stein, Regina M., Joana M.-Sternberg, Thema M.-Rosner, V. M., Natie M..
Prin partajul voluntar intervenit între moștenitorii defunctului L. M. autentificat de Tribunalul I. nr._/13.06.1947-f. 135-140, imobilul din București, .-39 a fost astfel împărțit:
-S. Stein a primit în deplina proprietate și posesie .. 10, nr. 12,
-Regina M. a primit în deplină proprietate și posesie . .>
-Joana Sternberg a primit în deplină proprietate și posesie .>
-Thema Rosner a primit în deplină proprietate și posesie .. 6, nr. 8,
-Natie M. a primit în deplină proprietate și posesie ., nr. 14, .>
-V. M. a primit în deplină proprietate și posesie .. 9, nr. 1.
Prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 2473/23.03.1950-f. 132, V. M. a vândut apartamentul nr. 3 din imobilul din .-39 către O. T., aspect reținut și în sentința civilă nr. 7132/28.06.1994 pronunțată de Judecătoria Sector 3 București - f. 110. O. O. moștenitoarea numitului O. T. a vândut apartamentul numiților P. I. și P. A. conform contractului de vânzare cumpărare nr. 785/2002-f 160.
Conform relațiilor depuse la dosar referitoare la situația juridică a imobilului-f. 208 acesta a fost preluat de statul român în anul 1950, în baza Decretului nr. 92/1950 de la numiții M. M., M. V., Rosner Thema și Stein S..
Din relațiile comunicate la dosar-f. 64, 77, 97 rezultă că la poz. 4910 au fost preluate 14 apartamente de la M. M. din imobilele din .-39, Calea Griviței nr. 96, la poziția 4958 de la M. V. cu 9 apartamente din imobilele din .-39, Calea Griviței nr. 96, la poziția nr. 6714 de la Rosner T. cu 4 apartamente din .-39, Calea Griviței nr. 96, la poziția nr. 7362 de la Stein S. cu 5 apartamente din .-39, Calea Griviței nr. 96,
A existat rol fiscal cu privire la imobil – f. 85, 203, 204, 205, 206, 91- între anii 1942-1950 a figurat plătitoare de impozit numita Regina M. pentru . . anul 1947 . . fost impus pe numele J. Sternberg, pt .. 9 au fost impuse pe numele V. M., pt. .. 12 au fost impuse pe numele S. Stein, la .. 14 demisol, .. 15 subsol au fost impuse pe numele Nati M..
Tribunalul a apreciat că pârâții persoane fizice au făcut dovada descendenței după defunctul L. M..
Din certificatul de moștenitor nr. 18/2003 –f. 144 rezultă că după defuncta Sternberg J., născută M. cunoscută și sub numele de Sternberg J., decedată la data de 06.12.2001, a rămas ca moștenitor Susnoschi M., născută Sternberg la data de 17.07.1932.
Din certificatul de moștenitor nr. 30/2003 –f. 145 rezultă că după defuncta M. Regine, decedată la data de 12.10.1988, au rămas ca moștenitori Susnoschi M., născută Sternberg la data de 17.07.1932 și Gross G. născută Stein la data de 06.02.1927.
Din certificatul de moștenitor nr. 31/2003 –f. 146 rezultă că după defunctul M. V., decedat la data de 21.12.1997 au rămas ca moștenitori Susnoschi M., născută Sternberg la data de 17.07.1932 și Gross G. născuta Stein la data de 06.02.1927.
Din certificatul de moștenitor nr. 19/2003 –f. 147 rezultă că după defuncta M. Natie, decedată la data de 07.02.1999, au rămas ca moștenitori Susnoschi M., născută Sternberg la data de 17.07.1932 și Gross G. născută Stein la data de 06.02.1927.
La dosar s-au depus certificatele de deces eliberate după decesul numiților S. Stein –f.155, Regina M.-f. 157, Joana-J. Sternberg-f. 163, Thema Rosner, V. M.-f. 160, Natie M.-f. 162 precum și certificatele de deces după M. L. și M. A., extras din Registrul de nașteri, din care rezultă că aceștia sunt descendenții lui L. M. și ai A. Steinberg.
Gross G. a dobândit printr-un act de donație-f. 154 dreptul de a recupera în natură ori despăgubiri, inclusiv în baza Legii nr. 10/2001, bunurile aparținând numitei Rosner Thema-T. .
Din certificatul de moștenitor nr. 17/24.09.2009-f. 74 emis după defuncta Gross G., decedată la data de 20.01.2009, rezultă că moștenitorul acesteia este Gross L. A..
Se știe că certificatul de moștenitor se eliberează în urma procedurii succesorale notariale desfășurate cu participarea tuturor moștenitorilor îndreptățiți a primi efectiv moștenirea, potrivit regulilor de drept succesoral.
Ca orice convenție autentificată de notar, certificatul de moștenitor face dovada deplină până la înscrierea în fals în ce privește mențiunile notarului și poate fi solicitată anularea de către participanții la procedura succesorală pentru aceleași cauze de nulitate absolută sau relativă aplicabile oricărui act juridic.
În ce privește persoanele care nu au participat la procedura notarială, certificatul de moștenitor face deplină dovadă până la proba contrară.
Certificatele de moștenitor menționate mai sus fac dovada calității de moștenitori ai pârâților, atât timp cât acestea nu sunt anulate de o instanță de judecată, astfel că tribunalul a înlăturat susținerile reclamanților că nu s-a făcut dovada întregului lanț succesoral.
Atât timp cât certificatele de moștenitor depuse la dosar dovedesc o situație neanulată, tribunalul a apreciat că este obligat să țină cont de acestea.
Tribunalul a ținut cont și de prevederile art. 4 al. 4 din Legea nr. 10/2001 potrivit cu care de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzuta la Cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire.
Tribunalul a mai reținut ca prin decizia civilă nr. 582/20.03.2014 pronunțată în dosarul nr._ de Curtea de Apel București - f. 120 ce avea ca obiect nulitatea certificatelor de moștenitor nr. 31/2003 și 19/2003, constatarea deschiderii succesiunii după M. L. și M. A., stabilirea masei succesorale, a cotelor și moștenitorii, s-a luat act și s-a consfințit tranzacția prin care Susnoschi Marietta și G. L. A. s-au obligat să lase în deplină proprietate și liniștită posesie lui M. Elizer și T. L. în indiviziune imobilul situat în .-39 sector 3 din București retrocedat prin Dispoziția nr. 5420/2006. Ca urmarea a acestei tranzacții nu s-a mai analizat fondul cauzei, astfel încât nu s-a mai dispus anularea certificatelor de moștenitor.
Pentru a analiza susținerea reclamanților în sensul că nu s-a dovedit dreptul de proprietate și faptul preluării, tribunalul a reținut prevederile art. 23 și 24 din Legea nr. 10/2001.
Conform art. 23 din Legea nr. 10/2001, notificatorul are obligația să depună acte doveditoare ale dreptului de proprietate și înscrisuri care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire ce pot fi depuse până la data soluționării notificării.
Dispozițiile art. 23.1. din Normele metodologice la Legea nr. 10/2001 detaliază noțiunea de acte doveditoare.
Potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001 în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. În aplicarea prevederilor mai sus menționate și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.
Conform Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 înscrisurile menționate la art. 24 alin. (1) din lege sunt considerate acte doveditoare ale dreptului de proprietate.
Tribunalul a mai reținut că imobilul notificat s-a aflat în proprietatea statului, ca urmare a preluării abuzive.
Din interpretarea teleologică a prevederilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, rezultă intenția legiuitorului de a veni în sprijinul persoanelor îndreptățite care nu dețin înscrisuri privitoare la proprietate, dar care sunt menționate în actul normativ de preluare, existând o prezumție în favoarea respectivelor persoane că dețin bunul sub nume de proprietar. Această prezumție poate fi răsturnată prin probe contrare, după cum se prevede în chiar textul art. 24.
În speță nu s-a prezentat titlul originar de proprietate, dovada dreptului de proprietate neputând fi reținută pe baza acestuia, conform art. 23 din Legea nr.10/2001, care ar fi făcut inoperantă prezumția de proprietate întemeiată pe mențiunile din actul normativ de preluare.
Deși se retine că pârâții nu au depus în dosarul administrativ titlul de proprietate asupra imobilului din București, .-39, sector 3 iar actul de partaj încheiat între moștenitorii lui L. M. este un act declarativ, nu constitutiv de drepturi și care nu valorează în sine, titlu translativ de proprietate, nu se poate face abstracție de faptul că regulile probațiunii în materia restituirii proprietăților preluate abuziv de către stat cunosc derogări de la dreptul comun, prin dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 instituindu-se așa - numita prezumție de proprietate care vizează și întinderea dreptului în favoarea celor care apar menționați în „actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării".
În acest context, reținând că imobilul a fost preluat de la moștenitorii defunctului L. M., aceștia fiind menționați în actul de preluare, s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului ce a făcut obiectul Dispoziției ce se contesta.
În ce privește susținerea reclamanților în sensul că pârâții persoane fizice au încălcat prevederile art. 5 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a avut în vedere acest text, potrivit cu care nu sunt îndreptățite la restituire în natură sau la măsuri reparatorii în echivalent persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaționale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, enumerate în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta lege.
Prin Normele metodologice din 07.03.2007 de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 din_ se prevede că în vederea asigurării exigențelor art. 5 din lege este necesar ca în toate cazurile în care notificarea este formulată de persoane, cetățeni străini sau apatrizi ori de cetățeni români, pentru realizarea drepturilor unor persoane (proprietari deposedați) care au emigrat în statele prevăzute în anexa nr. 1 la lege să se solicite depunerea unei declarații autentificate date pe propria răspundere, prin care notificatorii declară că ei sau ascendenții lor, proprietari ai imobilului la data preluării, nu au făcut obiectul acordurilor internaționale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie și totodată se obligă la restituirea imobilului sau, după caz, la plata de despăgubiri în cazul constatării ulterioare a incidenței prevederilor art. 5 din lege.
5.2. Lipsa acestor declarații atrage amânarea soluționării cererii de restituire până la depunerea acestora. Măsura este justificată de necesitatea contracarării unei repetări a restituirii din partea statului român.
5.3. Se vor admite declarații autentificate ale persoanei care se pretinde îndreptățită, date la ambasadele, consulatele sau la misiunile diplomatice ale României din țara de reședință ori la autoritățile competente să autentifice acte din țara de reședință, cu condiția ca acestea să fie traduse și legalizate de un notar public din România.
5.4. Entitatea învestită cu soluționarea notificării formulate de cetățeni străini sau apatrizi va include în decizia/dispoziția motivată de restituire o prevedere prin care se va menționa că măsura dispusă se acordă sub rezerva respectării obligațiilor asumate de persoana îndreptățită în declarația autentificată.
Tribunalul a observat că prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 coroborate cu prevederile art. 5 din Norma metodologica de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001, modificată prin H.G. nr. 923/2010 prin care cetățenii străini, cu domiciliul în străinătate, au obligația de a depune declarații autentificate, date pe propria răspundere, prin care declară că ei sau ascendenții lor, proprietari ai imobilului la data preluării, nu au făcut obiectul acordurilor internaționale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie și totodată se obligă la restituirea imobilului sau, după caz, la plata de despăgubiri, în cazul constatării ulterioare a incidenței prevederilor art. 5 din lege, au fost respectate, declarațiile fiind depuse la dosar la filele 219 și 223 dosar, fiind autentificate sub nr. 460/2003 și respectiv nr.378/2003, astfel că nici acest motiv nu poate conduce la nulitatea dispoziției contestate.
Față de cele ce preced, tribunalul a reținut că reclamanții nu au reușit să facă dovada împrejurărilor care ar fi atras nulitatea absolută a Dispoziției nr. 5420/2006, astfel încât, cererea se impune a fi respinsă ca neîntemeiată.
În ce privește cererea de cheltuieli de judecată solicitată de pârâți, tribunalul a reținut că fundamentul acordării cheltuielilor de judecată, în care sunt incluse și sumele de bani plătite avocatului cu titlu de onorariu, îl reprezintă culpa procesuală, iar în funcție de situația concretă instanța are posibilitatea să îl oblige pe cel care a pierdut procesul să suporte suma ce reprezintă onorariul de avocat plătit de partea ce a câștigat procesul, apreciind că partea care a pierdut procesul a săvârșit o faptă ilicită și prejudiciabilă care îi antrenează răspunderea civilă delictuală.
S-a constatat că reclamanții au căzut în pretenții, existând o faptă ilicita născută în sarcina lor, întrucât cererea formulată de aceștia a fost respinsă ca neîntemeiată .
Tribunalul a constatat ca pentru justificarea cheltuielilor reprezentând onorariu de avocat, pârâții au depus împuternicirea avocațială . nr._/2012 emisă în baza contractului de asistență juridică nr._/05.12.2012 precum și chitanțele nr. 101/2014 și nr. 41/2014 în suma totala de_ lei.
Având în vedere regula că instanța va acorda cheltuielile pe care partea îndreptățită demonstrează că le-a făcut efectiv, prin prezentarea chitanțelor de încasare a onorariilor, tribunalul, apreciind că în speță s-a făcut de pârâți dovada onorariului de avocat pentru reprezentarea în dosarul nr._, tribunalul a obligat pe reclamanți la plata cheltuielilor de judecata către pârâți.
Potrivit disp. art. 274 alin. 3 C. proc.civ., instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecata reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport de valoarea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanța nu va avea nici un efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.
Astfel, tribunalul a constatat că textul legal conferă repere clar stabilite (valoarea pricinii sau complexitatea cauzei, munca prestată de avocat, circumstanțele cauzei) pentru aprecierea caracterului rezonabil al onorariului de avocat, iar marja de apreciere concretă nu este diferită sau superioară multiplelor altor cazuri în care judecătorilor li se recunoaște posibilitatea de a face aprecieri subiective pe chestiuni factuale, fiind o manifestare a esenței atribuțiilor jurisdicționale, aceea de a putea tranșa diferende.
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 401/2005 s-a reținut că prerogativa instanței de a cenzura cuantumul onorariului avocațial convenit prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil. În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.
Tribunalul a reținut că în cauza C. împotriva României s-a apreciat faptul ca un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor decât în măsura în care se stabilește realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului lor, caracterul rezonabil al cheltuielilor semnificând faptul ca, în raport cu natura activității efectiv prestate, complexitatea, riscul implicat de prestarea serviciului, acesta sa nu fie exagerate.
De asemenea din Hotărârea CEDO din 06.12.2007, cauza B. împotriva României se desprinde și principiul certitudinii jurisprudențiale și a siguranței publice.
Față de dispozițiile anterior menționate, tribunalul a apreciat că onorariul avocațial stabilit pentru reprezentarea juridică a pârâților are un cuantum rezonabil și proporțional în raport de gradul activității prestate de avocat în această etapă procesuală, respectiv avocatul a formulat întâmpinare, a reprezentat partea la numeroase termene de judecată, atât la Judecătoria Sector 6 cat și la tribunal, a depus înscrisuri, a acordat lămuririle cerute de instanță, a pus concluzii pe fond.
Astfel, tribunalul a considerat că onorariul de avocat perceput în suma de 12.000 lei constituie un onorariu cu caracter rezonabil, astfel încât nu se impune reducerea acestuia în raport de complexitatea cauzei, munca prestată de avocat, circumstanțele cauzei.
Cheltuieli judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina statului, conform art. 19 din OUG nr. 51/2008.
Împotriva sentinței civile nr.369/16.03.2015 au formulat apel reclamanții R. N., R. G., R. N. D., R. R. I., M. L., M. P., M. C. A., M. F. I., N. T., N. R. P. și R. V., pe care o consideră nelegală și netemeinică și solicită modificarea acesteia, iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivare, se arată de către apelanți că scoaterea din cauză a pârâților inițiali - Gross Marietta și Susnoschi L. A. nu este temeinică și împiedică, practic, soluționarea pe fond a cauzei. Toate motivele invocate de reclamanți în sprijinul constatării nulității absolute a Dispoziției nr.5420/2006 se referă la lipsa calității de persoane îndreptățite la despăgubiri a notificatorilor Gross și Susnoschi. În consecință, temeinicia cererii nu poate fi analizată decât în contradictoriu cu aceștia, pârâții introduși în cauză neformulând notificări în sensul Legii nr.10/2001 și neexistând la dosarul cauzei niciun fel de acte de stare civilă privitoare la aceștia. La baza scoaterii din cauză a paraților inițiali stă o tranzacție încheiată de aceștia cu M. E. și T. L. — act ulterior emiterii dispoziției atacate.
Apelanții-reclamanți consideră că acest act ar fi putut - cel mult – să determine introducerea în cauză pentru opozabilitate a paraților M. E. și T. L., nicidecum înlocuirea calității procesuale a paraților inițiali.
Sub un al doilea aspect, apelanții consideră că pe fondul cauzei, instanța nu a analizat argumentele prezentate.
Astfel, susțin apelanții – reclamanți că au arătat că singura dovadă a calității de persoane îndreptățite a pârâților inițiali (la care se referă în tot cuprinsul cererii), constă într-o . certificate de calitate de moștenitor, emise toate în luna februarie 2003. Au solicitat instanței să constate că decesul autorilor pârâților a avut loc cu mult timp înaintea emiterii acestor certificate (1977 - 2001) și, prin urmare, aceste certificate nu au mai fost emise în termenul legal de acceptare a succesiunii. Niciun moment reclamanții nu au solicitat instanței să constate că aceste certificate nu sunt valabile (deși exact valabilitatea lor se contestă în dosarul în care s-a încheiat tranzacția), ci doar să ia în considerare faptul că, din moment ce vocația succesorală nu s-a născut niciodată, pe baza acesteia nu putea fi constatată calitatea de persoane îndreptățite la despăgubiri a paraților.
Mai mult decât atât, reclamanții au solicitat instanței să constate că la dosarul cauzei nu există niciun certificat sau declarație de notorietate care să justifice numele diferite ale autorilor pârâților (S./Sabine, Reghine/Regina, Natie/Natzi, Thema/T., J./J.). În lipsa acestor acte nu se poate stabili identitatea dintre persoanele menționate în actele de stare civilă, cele menționate în certificatele de calitate de moștenitor și cele menționate în dispoziția atacată.
De asemenea, au arătat și faptul că, atât la dosarul cauzei, cât și la dosarul administrativ, nu există actul de proprietate inițial asupra imobilului ce se revendică. Așa cum rezultă cu claritate din adresele existente la dosar, nu se știe cu claritate din câte apartamente este compus imobilul, ce suprafață ocupă acestea și ce suprafață de teren liber este aferentă imobilului. În lipsa acestor date nu se poate constata dacă imobilul retrocedat corespunde celui deținut inițial.
Având în vedere cele mai sus arătate, apelanții – reclamanți solicită admiterea prezentului apel și, în principal, retrimiterea cauzei instanței fondului pentru analizarea sa în contradictoriu cu parații Susnoschi Marietta și Gross L. A.. În subsidiar, dacă se va reține cauza spre soluționare pe fond, solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate și, pe fondul cauzei, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Examinând actele dosarului, în raport de criticile formulate, Curtea constată că apelul nu este fondat.
Sub un prim aspect, hotărârea primei instanțe este criticată de apelanți sub aspectul constatării transmiterii calității procesuale pasive de la pârâții inițial chemați în judecată, Susnoschi Marietta și Gross L. A., către M. E. și T. L., susținându-se că această operațiune împiedică analizarea motivelor de nulitate a Dispoziției nr. 5420/2006 emise de Primarul General al Municipiului București, câtă vreme acestea au fost invocate în raport de pârâții inițiali, cei care au formulat notificările în temeiul Legii nr. 10/2001.
Critica este nefondată, câtă vreme constatarea transmisiunii calității procesuale pasive în fața primei instanțe a avut ca temei tranzacția încheiată între Susnoschi Marietta și Gross L. A., pe de o parte și M. E. și T. L., pe de altă parte, consfințită prin decizia civilă irevocabilă nr. 582R/20.03.2014 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV a Civilă în dosarul nr._ (fila 120 și urm. din dosarul tribunalului, vol. 1). Din cuprinsul tranzacției rezultă că Susnoschi Marietta și Gross L. A. au înțeles să lase numiților M. E. și T. L. în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, .-39, sector 3, teren și construcții, astfel cum acesta a fost retrocedat prin Dispoziția nr. 5420/01.03.2006, recunoscând dreptul acestora de a încasa și despăgubirile pentru spațiile ce nu au putut fi restituite din același imobil. Totodată, prin aceeași tranzacție, părțile au prevăzut transmiterea calității procesuale active ori pasive către M. E. și T. L. în dosarele aflate pe rolul instanțelor de judecată privitoare la acest imobil, printre acestea fiind menționat și dosarul înregistrat pe rolul Tribunalului București sub nr._, prezentul dosar.
În aceste condiții, Curtea constată că este legală măsura primei instanțe de a dispune, la termenul de judecată de la 02.06.2014, continuarea judecății, sub aspectul cadrului procesual pasiv numai cu pârâții M. E. și T. L., câtă vreme acestora li s-a transmis calitatea procesuală pasivă, ca urmare a convenției încheiate cu persoanele cărora le fusese restituit imobilul prin dispoziția contestată.
Trebuie observat, de asemenea, că o astfel de transmisiune a calității procesuale, constatată pe parcursul judecății în primă instanță, nu poate avea ca rezultat, astfel cum fără temei susțin apelanții, împiedicarea analizei motivelor de nulitate a dispoziției emise în baza Legii nr. 10/2001, câtă vreme acestea au și fost analizate prin raportare la persoanele care au formulate notificarea și în patrimoniul cărora s-a restituit imobilul. Statuările instanțelor sub aspectul valabilității ori nevalabilității dispoziției sunt opozabile și își produc pe deplin efectele față de pârâții M. E. și T. L., tocmai în virtutea calității de dobânditori ai drepturilor privind imobilul.
Curtea constată că este nefondată și critica apelanților potrivit cu care nu s-a făcut dovada de către persoanele cărora le-a fost restituit imobilul că sunt îndreptățite să beneficieze de măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, susținerile apelanților vizând împrejurarea că certificatele de moștenitori prin care notificatoarele Gross G. și Susnoschi Marietta au dovedit calitatea de succesoare ale foștilor proprietari (decedați în perioada 1977-2001) au fost emise toate în anul 2003, deci cu depășirea termenului legal de acceptare a succesiunii.
Reține Curtea pe de o parte că apelanții nu au contestat validitatea certificatelor de moștenitor decât sub aspectul deja menționat, iar pe de altă parte că o acțiune în anularea certificatelor de moștenitor a fost promovată de pârâții M. E. și T. L., procesul fiind însă finalizat prin tranzacția la care s-a făcut referire anterior, de care s-a luat act prin decizia civilă irevocabilă nr. 582R/20.03.2014 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV a Civilă în dosarul nr._ .
Așadar, cu privire la certificatele de moștenitor prin care numitele Gross G. și Susnoschi Marietta au dovedit calitatea de succesoare ale persoanelor de la care a fost preluat imobilul (S. M.-Stein, Regina M., Joana M.-Sternberg, Thema M.-Rosner, V. M., Natie M.) nu a fost pronunțată o hotărâre judecătorească prin care să se constate că acestea au fost emise cu încălcarea dispozițiilor legale, astfel încât se bucură, ca orice înscris autentic, de prezumția de validitate, făcând dovada deplină a celor menționate în cuprinsul lor.
Așa fiind, susținerea apelanților, potrivit cu care certificatele de moștenitor au fost emise cu nerespectarea termenului legal de acceptare a succesiunii, unic aspect invocat ca justificând înlăturarea efectului probatoriu al acestora, nu poate fi de natură a conduce la concluzia susținută de apelanți, că nu s-a dovedit de către notificatoarele Gross G. și Susnoschi Marietta calitatea de persoane îndreptățite la restituirea imobilului, ca succesoare al proprietarilor de la care statul a preluat imobilul.
Mai mult, aceeași concluzie decurge din împrejurarea că situației juridice deduse judecății îi erau incidente dispozițiile art. 4 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi.
Așadar, notificările formulate de Gross G. și Susnoschi Marietta la data de 13.02.2002, respectiv 14.02.2002 (filele 83 și 84 dosar judecătorie) au ca efect acceptarea moștenirii autorilor decedați anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, Stein S., Sternberg (născută M.) J., M. Regine, M. V., M. Natie, sub acest aspect certificatele de moștenitor fiind emise în acord cu norma legală specială menționată anterior și dovedind calitatea notificatoarelor de succesoare ale persoanelor ce sunt menționate în actul de preluare a imobilului în patrimoniul statului.
De asemenea, Curtea constată că susținerile apelanților privind neconcordanțele ce apar cu privire la numele autorilor pârâților în cuprinsul diferitelor acte, cum sunt cel de preluare și certificatele de moștenitor (S./Sabine, Reghine/Regina, Natie/Natzi, Thema/T., J./J.) nu se pot constitui într-o critică fondată, care să fundamenteze teza apelanților, potrivit cu care nu s-a făcut dovada identității dintre autorii persoanelor care au formulat notificare, fiindu-le restituit imobilul (Gross G. și Susnoschi Marietta) și cei de la care acesta a fost preluat în anul 1950.
Astfel, trebuie observat că neconcordanțele invocate de apelanți nu reprezintă în realitate decât erori materiale în scrierea corectă a prenumelor autorilor notificatoarelor Gross G. și Susnoschi Marietta în special în actele întocmite de autorități, erori posibil datorate împrejurării că, potrivit declarației numitului M. V. menționată în cuprinsul procesului verbal nr._/06.02.194 al Comisiunii pentru Înființarea Cărților Funciare în București, moștenitorii defunctului L. M. erau „de origine evreiască și cetățenie română”, iar numele specifice persoanelor având această origine au suferit unele modificări prin adaptarea în înscrisurile întocmite de diferite autorități la nume specific românești. Potrivit procesului verbal menționat, s-a cerut înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate a moștenitorilor asupra imobilului compus din teren de 2556 mp cu 15 corpuri de clădiri (vile) situat în . și 39, pe baza posesiunii și a succesiunii după defunctul L. M., tată, cât și după fratele decedat M. M (prenume ilizibil în scrierea olografă, n.red.).
Împrejurarea că neconcordanțele la care apelanții fac referire constau în majoritatea cazurilor în diferențe de litere în partea de final a prenumelor, de exemplu Regine, respectiv Regina, Sabine, respectiv S., J., respectiv J. sau Natie, respectiv Nati ori Natzi, nu însă și a numelor de familie, alături de aspecte de fapt, legate de menționarea acestora în cuprinsul înscrisurilor (actul de preluare ori evidențele fiscale) în legătură cu același imobil din .-39 susțin ipoteza arătată, a unor simple erori materiale. Așa fiind, omisiunea depunerii la dosar a unor certificate ori declarații de notorietate nu poate constitui o împrejurare determinantă în ce privește dovedirea de către titularele notificării a calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii ca succesoare ale persoanelor de la care statul a preluat imobilul.
În ce privește critica legată de nedepunerea la dosarul administrativ a actului inițial de proprietate asupra imobilului, Curtea constată că este, de asemenea, nefondată, prima instanță reținând corect incidența dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001 cât privește motivul de nulitate a dispoziției întemeiat pe această omisiune.
Astfel, tribunalul a făcut aplicarea prezumției relative consacrate de dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, privind existența și întinderea dreptului de proprietate asupra unui imobil preluat abuziv de către stat, în patrimoniul persoanei individualizate în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
Prima instanță a reținut corect că prezumția de proprietate permisă de art. 24 din Lege operează în favoarea moștenitorilor lui L. M., autorii celor două titulare ale notificărilor, deoarece aceștia figurează ca proprietari de la care a fost preluat imobilul prin Decretul nr. 92/1950, pe temeiul căruia a fost preluat de către stat imobilul ce face obiectul notificării.
Astfel, prevederile art. 24 au caracter derogator de la regula în materia probațiunii dreptului de proprietate imobiliară, regăsită în art. 23 din lege, potrivit căreia, pentru recunoașterea calității de persoană îndreptățită, este necesară înfățișarea unui titlu din care să reiasă existența dreptului de proprietate al titularului notificării ori al autorului acestuia, la data preluării imobilului de către stat.
Pentru a fi aplicabilă norma derogatorie și a se da eficiență prezumției de proprietate, în favoarea persoanei individualizate în acel act normativ – ca mijloc de probă relevant pentru existența și întinderea dreptului de proprietate la momentul preluării -, este necesar să nu se fi înfățișat dovada contrară, după cum se menționează explicit în art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Așadar, acest mijloc de probă prevăzut în norma specială nu este operant dacă se înfățișează însuși actul translativ, declarativ sau constitutiv al dreptului de proprietate. Or, o asemenea dovadă nu a fost înfățișată în cauză. Singurul înscris cu efect translativ de proprietate încheiat în ce privește imobilul de la adresa .-39 este actul de vânzare cumpărare încheiat la data de 15 martie 1950 între M. V. li O. T. prin care s-a înstrăinat apartamentul nr. 3 din imobil, apartament care însă nu a fost restituit prin Dispoziția nr. 5420/01.03.2006, atacată în cauză, fiind menționat expres în cuprinsul acesteia ca fiind exceptat de la restituire întrucât a fost înstrăinat anterior naționalizării.
Așadar, ținând seama de cele arătate, Curtea constată că apelul nu este fondat, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 296 C.pr.civ., îl va respinge.
În baza art. 274 C.pr.civ., Curtea va obliga apelanții la plata către intimatul M. E. a sumei de 1500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constatând că sunt îndeplinite cerințele normei legale, în sensul că s-a făcut de către dovada efectuării acestor cheltuieli de către intimat, la dosar fiind depusă chitanța . nr. 45 din 14.10.2015, în valoare de 3000 de lei reprezentând contravaloarea onorariului de avocat, iar apelanții sunt în culpă procesuală, promovând o cale de atac nefondată.
Cât privește cuantumul cheltuielilor de judecată acordate, Curtea consideră că suma de 1500 de lei corespunde în mod rezonabil muncii depuse de avocatul intimaților în această etapă procesuală, desfășurată pe durata a trei termene de judecată, dintre care două au fost acordate în vederea depunerii motivelor de apel și a soluționării cererii de ajutor public judiciar, în cauză intimații omițând formularea întâmpinării. Așa fiind, raportat și la împrejurarea că aspectele de fapt și de drept repuse în discuție în calea de atac nu au necesitat administrarea de probe și nu au prezentat o dificultate ridicată, Curtea apreciază că este justificată aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 3 C.pr.civ., în sensul reducerii onorariului de avocat de la suma de 3000 de lei la cea de 1500 de lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanții - reclamanți R. N., R. G., R. N. D., R. R. I., M. L., M. P., M. C. A., M. F. I., N. T., N. R. P. și R. V., toți cu domiciliul ales la Av.G. R., în București, ., ., sector 4, împotriva sentinței civile nr.369/16.03.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații – pârâți M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291 – 293, sector 6, M. E. și T. L., ambii cu domiciliul ales la C..Av. Tănăsache C., în București, ., ., ..
Obligă apelanții la plata către intimatul M. E. a sumei de 1.500 lei, cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.01.2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. G. R. C. B. T.
GREFIER
E. C.
Red.M.G.R.
Tehdact.R.L./M.G.R.
16 ex./15.02.2016
TB-S.4 – L.I.F.
| ← Anulare act. Decizia nr. 49/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 45/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
