Legea 10/2001. Decizia nr. 267/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 267/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 267/2015
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
(_ )
DECIZIA CIVILA NR.267
Ședința publică de la 4.03.2015
Curtea constituită din:
P. - A. P. B.
JUDECATOR - M.-G. R.
JUDECATOR - F. P.
GREFIER - S. P.
***** *****
Pe rol se află soluționarea a acțiunii civile (în urma casării sentinței și reținerii cauzei spre rejudecare) formulate de reclamanții S. I. S. și Ț. D., împotriva pârâtului M. BUCUREȘTI, PRIN PRIMARUL GENERAL, având ca obiect acțiune formulată în temeiul Legii nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocatul substituent M. B. A., în calitate de reprezentant al reclamanților S. I. S. și Ț. D., în baza delegației de substituire nr.88/23.04.2013 (fila 40), consilier juridic M. I., în calitate de reprezentant al pârâtului M. București, prin Primarul General, în baza delegației aflate la fila 20 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Se prezintă d-nul expert I. D. G., care depune la dosar răspunsul la obiectivul suplimentar.
Avocatul reclamanților solicită i se comunice un exemplar de pe răspunsul d-lui expert la obiectivul suplimentar, urmând ca pricina să fie reluată la ordinea listei de recursuri.
La interpelarea instanței, dl.expert I. D. G. arată că varianta care ar presupune o suprapunere între cele două fâșii este anexa 3d cu lățime servitute de 1,20 m, în sensul că nu există suprapunere, terenul liber fiind de 11 cm.
Curtea înmânează câte un exemplar de pe suplimentul la raportul de expertiză tehnică judiciară avocatului reclamanților și reprezentantului pârâtului.
Avocatul reclamanților, având cuvântul, arată că nu solicită acordarea unui termen în acest sens și solicită lăsarea dosarului la ordine pentru constituirea legală a completului.
Curtea va dispune lăsarea cauzei pentru o nouă strigare pentru constituirea legală a completului de judecată.
La reluarea pricinii, în complet legal constituit, se prezintă avocatul substituent M. B. A., în calitate de reprezentant al reclamanților S. I. S. și Ț. D., în baza delegației de substituire nr.88/23.04.2013 (fila 40), consilier juridic M. I., în calitate de reprezentant al pârâtului M. București, prin Primarul General, în baza delegației aflate la fila 20 dosar.
Părțile reprezentate, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea acțiunii.
Avocatul reclamanților, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, în sensul restituirii în natură a celor 9 apartamente nevândute în baza Legii nr.112/1995 din imobilul situat în ., sector 2, restituirea în natură a terenului aferent construcției de sub aceste apartamente neînstrăinate așa cu au fost descrise prin raportul de expertiză, în suprafață de 341,30 mp și restituirea în natură a terenului liber de construcții, în opțiunea sa, prima variantă a completării la raportul de expertiză Anexa 3 a, respectiv cu lăsarea unei servituții de 0,80 m pentru cumpărătorii în baza Legii nr.112/1995, ceea ce face ca terenul liber ce poate fi restituit în natură să fie de 224 mp.
De asemenea, solicită să se dispună acordarea de măsuri reparatorii pentru părțile de imobil care nu mai pot fi restituite în natură, respectiv cele 3 apartamente vândute în baza Legii nr.112/1995 împreună cu terenul de sub construcție aferent acestora, dar și pentru terenul de 54 mp lăsat la dispoziția cumpărătorilor în baza normelor de aplicare a Legii nr.10/2001 calculat de d-nul expert în varianta 3 a.
Solicită obligarea la plata cheltuielilor de judecată suportate în acest dosar, respectiv onorariul de avocat în cuantum de 4960 lei și onorariu de expertiză de 1000 lei.
Precizează cu privire la faptul că preferă varianta 3 a, varianta de 80 cm cale de acces pentru că în această situație le rămâne o cale de acces de 1,19 cm. În toate celelalte variante, în varianta b dacă mărește cota, calea de acces pentru imobil rămâne de 89 cm, în varianta 3 c, rămân 60 cm și în ultima variantă rămân 11 cm, astfel că toate aceste suprafețe sunt foarte mici pentru proprietarii a 9 apartamente, iar 3 proprietari ai celor 3 apartamente vândute în baza Legii nr.10/2001 urmează să primească o cale de acces mult mai mare decât a sa, urmând să se aibă în vedere prima variantă 3 a a acestui raport de expertiză.
Solicită amânare pronunțării pentru a depune note scrise.
Reprezentantul pârâtului, având cuvântul, solicită admiterea în parte a cererii, în sensul de a dispune restituirea în natură a apartamentelor nevândute care au fost identificate printr-o expertiză construcții, coroborat cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, precum și a terenului de sub construcție aferent acestor apartamente nevândute.
În ceea ce privește curtea imobilului, apreciază că se impune acordarea de măsuri compensatorii prin puncte și de asemenea pentru suprafețele de teren aferente celor 3 apartamente vândute, se impune acordarea de măsuri compensatorii potrivit dispozițiilor Legii nr.165/2013.
Avocatul reclamanților, având cuvântul în replică referitor la susținerea părții adverse în sensul că trebuie să primească despăgubiri pentru curtea liberă, teren nevândut, arată că principiul Legii nr.10/2001 este acela al restituirii în natură în măsura în care bunul nu a fost vândut și în măsura în care nu face obiectul unor utilități publice sau unor alte situații care ar împiedica restituirea. Prin urmare, expertul a considerat că trebuie să se lase o suprafață, urmând ca instanța să aprecieze care din cele 3 variante să rămână la dispoziția cumpătătorului, dar restul terenului liber nevândut, conform legii trebuie să li se restituie reclamanților.
Reprezentantul pârâtului arată că concluziile sale cu privire la curtea imobilului au în vedere atât practica instanței de judecată, dar și dispozițiile Legii nr.1/2009, precum și a normelor metodologice care au modificat Legea nr.10/2009.
Arată că această suprafață de teren (fâșie) are formă alungită și este de dimensiuni reduse și, în opinia sa, niciuna dintre variantele expertului nu este realizabilă, nejustificându-se restituirea în natură.
Solicită să se cenzureze cuantumul cheltuielilor de judecată privind onorariul de avocat în temeiul dispozițiilor art.274 al.3 din Codul de procedură civilă.
CURTEA,
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.654/27.04.2010, Tribunalul București-Secția a III-a Civilă a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanții S. I.-S. și Ț. D., în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar General.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul București a reținut că obiectul cererii, potrivit solicitării reclamanților, este soluționarea pe fond a notificării formulate de către reclamantul Ț. D., avându-se în vedere refuzul nejustificat al pârâtului în emiterea dispoziției;
Referitor la dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, tribunalul a reținut că în baza convenției matrimoniale autentificată de Tribunalul I., Secția notariat la nr. 13.369/18.04.1936, mama reclamanților C. Constanta I. B. a primit la trecerea în căsătorie cu dl. I. D. Ț., ca dotă din partea tatălui sau I. D. B., un imobil compus din două corpuri de case, situat în București, ..
In anul 1986, la data de 16 septembrie, B. C. Constanta a decedat, lăsând ca moștenitoare doar pe reclamanta S. I.-S., în calitate de fiica, reclamantul Ț. D., în calitate de fiu, prin declarația semnata în fața Notariatului de Stat Târgu-M. și autentificată sub nr. 3262/1987 a înteles să renunțe la moștenirea rămasă de pe urma mamei sale, B. C. Constanta, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 436/1987 eliberat de Notariatul de Stat Targu-M..
În consecință, reclamantul Ț. D. nu are calitate de moștenitor al fostei proprietare, B. C. Constanta, ci doar reclamanta S. I.-S..
Tribunalul a reținut că notificare a formulat o persoană care nu avea calitatea de moștenitor al fostului proprietar al imobilului, si ca atare nu era îndreptățită la restituirea imobilului conform art. 4 din Legea 10/2001, iar reclamanta S. I.-S. nu a înteles sa formuleze notificare, care potrivit art. 22 alin. 5 din Legea 10/2001 avea ca termen limită de depunere 6 luni de la . legii (ulterior prelungit succesiv până la data de 14.02.2002, prin OUG nr. 109/2001 si OUG nr. 145/2001), în caz contrar atrăgând pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau în echivalent .
Tranzacția încheiată de cei doi reclamanți de B.N.P. "S.-Brandușa T.", autentificată sub nr.2134/05.10.2009, nu are ca efect înlăturarea dispozițiilor mai sus arătate, întrucât notificatorul Ț. D. nu avea dreptul de a obține restituirea imobilului prin natură sau prin echivalent, și ca atare, chiar dacă a obținut dreptul la soluționarea notificării (ca urmare a formulării notificării) nu a obținut și dreptul la restituire întrucât acest drept nu aparținea notificatorului.
Prin încheierea tranzacției dintre cei doi reclamanți aceștia au dorit să eludeze dispozițiile legale, încercând să acopere lipsa formulării notificării de către persoana care ar fi avut dreptul la restituire, S., cunoscând că Ț. D. nu este moștenitor al mamei lor. Practic s-a încercat a se înstrăina chiar actul juridic reprezentat de notificare (ceea ce nu este posibil) și nu dreptul litigios, constând în dreptul la soluționarea notificării și dreptul la restituire.
Prin decizia civilă nr. 1/A din data de 07.01.2011, Curtea de Apel București – Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins apelul formulat de apelanții-reclamanți S. I. S. și Ț. D. împotriva deciziei civile nr.654/27.04.2010 pronunțate de Tribunalul București-Secția a III-a Civilă.
A reținut instanța de apel că sentința tribunalului a soluționat corect si legal cererea de chemare în judecată demarată de cei doi reclamanti, dintre care reclamantul a renunțat la moștenire așa cum atestă certificatul de moștenitor nr. 436/3.04.1987(fila 8 dosar fond), iar reclamanta nu a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 așa cum atestă tranzacția autentificată sub nr. 2134/5.10.2009 (filele 18-20 dosar fond) și notificarea exercitată la PMB doar de reclamant prin procurator Ț. C. (fila 14 dosar fond).
Așadar, în mod corect tribunalul a observat că intimatul a încălcat termenul legal de soluționare a notificării formulate de reclamant și, pentru a satisface pe fond această notificare și cererea de chemare în judecată care era formulată pentru același imobil și de notificator și de reclamanta nenotificatoare, a procedat la judecata dreptului substanțial cu privire la cei doi reclamanți, reținând corect și legal că aceștia pretind nejustificat măsurile reparatorii (de restituire în natură și prin echivalent), deoarece reclamantul nu întrunește cerințele de persoana îndreptățită la acestea pentru că certificatul de moștenitor depus la dosar îi stabilește calitatea de renunțător la moștenirea mamei căreia susține că i-a apartinut imobilul, iar reclamanta nu întrunește cerințele de persoana îndreptățită la acestea pentru că nu a formulat notificare în termenul de decădere stabilit de Legea nr. 10/2001 așa cum a fost prelungit.
Cu privire la reclamant, Curtea observă că apelul acestuia bazat pe considerentul că ar fi îndreptățit la măsurile reparatorii, în calitate de moștenitor al mamei repus în termenul de acceptare a moștenirii prin notificarea făcută în baza L.10/2001, este nefondat, deoarece certificatul de moștenitor arătat atestă fără dubiu că este renunțător la moștenire, nu neacceptant al moștenirii. Astfel, certificatul înscrie, la punctul II, rubrici diferite: cine este moștenitor, cine este renunțător și cine este străin prin neacceptare, iar aceasta ultimă rubrică poartă o linie, în timp ce apelantul-reclamant este înscris la rubrica renunțătorilor la succesiune. Cum acest certificat nu a fost anulat, conform art. 88 din L. 36/1995, el face dovada că reclamantul este renunțător.
În consecință, conform art. 4 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, acesta nu justifică solicitarea sa exprimată în notificarea adresată intimatului-pârât de a-i acorda măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul din . sector 2 ca și moștenitor al mamei sale, deoarece nu este moștenitor al acesteia.
Au fost avute în vedere și dispozițiile art. 296 Cod de procedură civilă.
În recursul declarat de reclamanți, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanții S. I. S. și Ț. D. împotriva deciziei nr. 1/A din 07.01.2011 a Curții de Apel București - Secția a VII-a, a modificat în tot decizia în sensul admiterii apelului declarat de reclamanți împotriva sentinței nr. 654/27.04.2010 a Tribunalului București – Secția a III-a civilă, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.
A reținut instanța de recurs că prin voința legiuitorului, dovada calității de renunțător poate fi făcută doar prin declarația autentică înregistrată într-un registru special, ținut la Biroul Notarului de Stat, care să conțină manifestarea expresă de voință în sensul renunțării.
S-a constatat că un asemenea înscris nu a fost înfățișat în cauză: nu s-a făcut dovada că declarația autentificată sub nr. 3262/1987, la care au făcut trimitere ambele instanțe de fond, ar fi fost înregistrată în registrul special de renunțări al notariatului, iar în certificatul de moștenitor, deși reclamantul este menționat la rubrica „renunțător”, nu se face nici un fel de referire la această declarație, cu atât mai puțin să se menționeze înregistrarea sa.
Pe de altă parte, în cuprinsul declarației respective Ț. D. a arătat că „nu am făcut nici un act de acceptare expresă, forțată sau tacită a succesiunii, față de care înțeleg să rămân străin”. Așadar, nu poate fi vorba de o renunțare expresă, astfel cum prevede art.2 din Decretul nr. 40/1953, din moment ce se arată neacceptarea succesiunii, nu însăși renunțarea.
Această constatare conduce la concluzia îndreptățirii reclamantului la măsurile reparatorii preconizate de Legea nr. 10/2001, cu referire la art. 4 alin. 2 și 3 din lege.
Urmează, așadar, a se cerceta, în cadrul rejudecării, situația juridică a imobilului litigios situat în București, ., sector 2 – din perspectiva naturii măsurilor reparatorii cuvenite reclamantului, respectiv a posibilității restituirii în natură sau a îndreptățirii la măsuri reparatorii în echivalent.
În ceea ce o privește pe reclamanta S. I. S., nici prin motivele de apel, nici prin cererea de recurs nu a fost criticată aprecierea instanțelor de fond privind decăderea acesteia din dreptul de a solicita în justiție măsuri reparatorii, în aplicarea art. 22 din Legea nr. 10/2001, urmare a neformulării notificării.
O concluzie asupra calității reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii nu poate fi conturată însă, decât prin reaprecierea tranzacției autentificate sub nr. 2134/05.20.2009 de BNP S.-B. T., prin care cei doi reclamanți au convenit să împartă în cote egale de ½ drepturile pe care reclamantul le va obține în urma valorificării notificării făcute în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul în litigiu, întrucât acest act juridic a devenit relevant doar prin recunoașterea dreptului reclamantului la măsuri reparatorii.
S-a analizat astfel, intenția părților contractante ca actul juridic să producă efecte chiar în cadrul prezentului litigiu, în sensul recunoașterii calității de persoană îndreptățită și pentru reclamantă (ceea ce nu s-ar putea obține decât prin constatarea formulării notificării și în numele surorii, în virtutea unui mandat tacit sau al unei gestiuni de afaceri, ca fapt licit producător de efecte juridice) ori ca actul juridic să producă efecte abia ulterior finalizării prezentului litigiu.
Fiind necesară determinarea certă a situației de fapt pe acest aspect, a fost adoptată și în ceea ce o privește pe reclamanta S. I. S., aceeași soluție cu cea dispusă în cazul reclamantului Ț. D..
În rejudecarea cauzei la Tribunalul București, s-a încuviințat reclamanților proba cu expertiză tehnică raportul întocmit de expert P. O. fiind depus la dosar la data de 09.06.2012.
Prin sentința civilă nr.1595/27.09.2012, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis în parte contestația în ceea ce îl privește pe reclamantul Ț. D., în contradictoriu cu pârâtul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, având ca obiect Legea nr.10/2001, a respins contestația în ceea ce o privește pe reclamanta S. I. S., a obligat pârâtul să emită în favoarea reclamantului Ț. D. dispoziția de restituire conform Legii nr. 112/1995 situate în imobilele construcții din ., sector 2 și să propună măsuri reparatorii în echivalent pentru cele trei apartamente vândute conform Legii nr. 112/1995 și terenul aferent de 744,26 mp.
Verificând materialul probator administrat și având în vedere limitele deciziei de casare precum și raportul de expertiză tehnică judiciară privitor la apartamentele în litigiu, așa cum au putut fi identificate de către expert precum și la terenul aferent construcțiilor situate la adresa din litigiu, Tribunalul a reținut, pe de o parte, calitatea reclamantului Ț. D. de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001, acesta fiind repus în dreptul de a le solicita prin formularea notificării conform legii speciale și urmare a procedurii reglementate de aceasta.
Pe de altă parte, în ceea ce o privește pe reclamanta S. I. S., Tribunalul a reținut că aceasta nu are în prezenta cauză calitate de persoană îndreptățită în sensul legii, atâta vreme cât în termenul legal reglementat de aceasta, nu a înțeles să-și exercite dreptul de notificare.
Operațiunea de tranzacționare încheiată între cei doi reclamanți se apreciază că nu este de natură a o repune pe aceasta nici în dreptul și nici în termenul de notificare de care nu a uzat, nimic împiedicându-i pe cei doi reclamanți ca ulterior finalizării procedurii privind soluționarea notificării formulate de către primul reclamant, să-și rezolve eventual pe calea dreptului comun ori în temeiul înțelegerii dintre ei problema drepturilor de moștenire de pe urma autorilor comuni.
Instanța de judecată nu are rolul de a confirma, de a da curs unei înțelegeri intervenite între cei doi reclamanți menită să eludeze dispozițiile legii, printr-o eventuală recunoaștere a calității reclamantei S. I. S., de persoană îndreptățită, rolul acesteia fiind de aplicare a legii iar nu de eludare, de încălcare a dispozițiilor acesteia.
Referitor la problema privind apartamentele ce ar putea face obiectul restituirii în natură, aflate în imobilele preluate abuziv - conform legii - în baza Decretului nr. 92/1950, tribunalul a avut în vedere situația juridică depusă la dosar cât și conținutul raportului de expertiză, conform căruia rezultă posibilitatea restituirii către reclamantul Ț. a apartamentelor ce nu au făcut obiectul vânzării conform Legii nr. 112/1995 în număr de 9. Conform expertizei, 6 sunt deținute cu contract de închiriere iar alte 3 fără forme legale, fiind obligat pârâtul să emită cu privire la acestea dispoziție de restituire iar în ceea ce le privește pe cele 3 vândute să propună măsuri reparatorii prin echivalent conform art. 20 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
De asemenea, reclamantul este îndreptățit a primi măsuri reparatorii în echivalent și pentru terenul curte aferent construcțiilor de la adresa din litigiu, o restituire în natură chiar și parțială fiind imposibilă raportat la destinația acestuia și dispozițiile Legii nr. 1/2009.
Prin încheierea din data de 20.12.2012 Tribunalul București secția a III a civilă a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulate de petenții S. I. S. și Ț. D., a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 1595/27.09.2012, conform minutei din dosar, în sensul că paragraful al-II-lea al acestui dispozitiv are următorul conținut ,,obligă pârâtul să emită în favoarea reclamantului Ț. D. dispoziție de restituire în natură a apartamentelor nevândute conform legii 112/1995 situate în imobilele construcții din ., sector 2, București și să propună măsuri reparatorii în echivalent pentru cele trei apartamente vândute conform legii 112/1995 și terenul aferent de 744,26 mp.
Împotriva sentinței civile nr.1595/27.09.2012 au formulat recurs reclamanții S. I. S. și Ț. D. și pârâtul M. București prin Primarul General.
Recurenții – reclamanți S. I. S. și Ț. D. au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței civile recurate, în parte, în sensul obligării pârâtului la restituirea în natură către Ț. D. a imobilului situat în București, ., sector 2, compus din 9 apartamente împreună cu terenul aferent acestora aflat sub construcție în suprafață de 341,30 mp, precum și terenul liber (curte) în suprafață de 279,48 mp și obligării acestuia să propună măsuri reparatorii în echivalent pentru cele 3 apartamente vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, împreună cu terenul aferent acestora aflat sub construcție de 123,48 mp.
Deși solicitarea reclamanților a fost cât se poate de clară și concisă, au observat cu surprindere, că deși instanța de judecată reține în considerente - antepenultimul aliniat de la fila 9 din sentință – că: "având în vedere situația juridică depusă la dosar, cât și conținutul raportului de expertiză, conform căruia rezulta posibilitatea restituirii către reclamantul Ț. a apartamentelor ce nu au făcut obiectul vânzării conform Legii nr. 112/1995, în număr de 9. Conform expertizei, 6 sunt deținute cu contract de închiriere, iar alte 3 fără forme legale, urmând a fi obligat pârâtul să emită cu privire la acestea dispoziție de restituire, iar în ce privește pe cele 3 vândute să propună măsuri reparatorii. De asemenea, reclamantul este îndreptățit a primi măsuri reparatorii în echivalent și pentru terenul curte aferent construcțiilor", în dispozitiv instanța dispune: "Obligă pârâtul să emită în favoarea reclamantului Ț. D. dispoziție de restituire conform Legii nr.112/1995 situate în imobilele construcții din ., sector 2 și să propună măsuri reparatorii în echivalent pentru cele trei apartamente vândute conform Legii nr. 112/1995 și terenul aferent de 744,26 mp".
Din lecturarea dispozitivului este greu de înțeles ce a dorit să dispună instanța, deoarece este lipsită de orice logică soluția instanței de fond prin care obliga pârâtul la emiterea unei dispoziții de restituire conform Legii nr.112/1995, reclamanții întemeindu-și acțiunea pe dispozițiile Legii nr.10/2001, astfel încât există o gravă contradicție terminologică între ceea ce s-a cerut și ceea ce s-a dat, motiv pentru care reclamanții au formulat și o cerere de lămurire a dispozitivului, însă până la soluționarea acestei cereri formulează și prezentul motiv de recurs, asupra căruia își rezervă dreptul de a renunța dacă instanța de fond va soluționa în mod favorabil cererea de lămurire.
În ce privește al doilea motiv de recurs, acesta vizează acordarea nelegală de măsuri reparatorii pentru suprafața de 744,26 mp teren, care reprezintă suprafața totală de teren (curte 279,48 mp și teren de sub construcții 464,78 mp), or, instanța avea obligația legală să acorde măsuri reparatorii doar pentru cele trei apartamente vândute, împreună cu terenul aferent acestora aflat sub construcție, conform Legii nr. 112/1995 către P. F. care a dobândit și teren de sub construcție în suprafață de 10,91 mp, către Pândele C. care a dobândit și teren de sub construcție în suprafață de 73,64 mp și către G. E. care a dobândit și teren de sub construcție în suprafață de 38,93 mp.
Din însumarea suprafețelor de teren aferente celor trei contracte de vânzare cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, rezultă un total de 123,48 mp, restul de 341,30 mp (464,78 mp - 123,48 mp) teren de sub construcție, aferent celor 6 apartamente deținute cu contracte de închiriere și 3 apartamente ocupate abuziv urmând a fi restituit integral în natură reclamantului Ț. D..
Dacă instanța ar fi ținut seama de raportul de expertiză pe care-l evocă în considerente, atunci ar fi trebuit să acorde măsuri reparatorii pentru terenul aferent celor trei apartamente vândute, conform Legii nr. 112/1995, în suprafață de 123,48 mp, iar restul terenului în suprafață totală de 620,78 mp (744,26 mp -123,48 mp) ar fi trebuit restituit în natură către reclamantul Ț. D..
Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței civile recurate în sensul:
- obligării pârâtului la restituirea în natură către Ț. D. a imobilului situat în București, ., sector 2, compus din 9 apartamente împreună cu terenul aferent acestora aflat sub construcție în suprafață de 341,30 mp și terenul liber (curte) în suprafață de 279,48 mp.
- obligării pârâtului să propună măsuri reparatorii în echivalent pentru cele 3 apartamente vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, împreună cu terenul aferent acestora aflat sub construcție de 123,48 mp.
Recurentul – pârât M. București prin Primarul General critică sentința pentru netemeinicie și nelegalitate pentru următoarele motive:
Referitor la dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, tribunalul a reținut că în baza convenției matrimoniale autentificată de Tribunalul I., Secția Notariat la nr. 13.369/18.04.1936, mama reclamanților C. Constanta I. B. a primit la trecerea în căsătorie cu dl. I. D. Ț., ca dotă din partea tatălui său I. D. B., un imobil compus din două corpuri de case, situat în București, ..
In anul 1986, la data de 16 septembrie, B. C. C. a decedat, lăsând ca moștenitoare doar pe reclamanta S. loana-S., în calitate de fiică, reclamantul Ț. D., în calitate de fiu, prin declarația semnată în fața Notariatului de Stat Târgu-M. și autentificată sub nr. 3262/1987 a înțeles să renunțe la moștenirea rămasă de pe urma mamei sale, B. C. C., așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 436/1987 eliberat de Notariatul de Stat Târgu-M..
In opinia recurentului – pârât, prin raportare la înscrisurile mai sus menționate, reclamantul Ț. D. nu are calitate de moștenitor al fostei proprietare, B. C. C..
In consecință, notificarea a fost formulată de o persoană care nu avea calitatea de moștenitor al fostului proprietar al imobilului, și ca atare nu era îndreptățită la restituirea imobilului conform art. 4 din Legea nr.10/2001, iar reclamanta S. loana-S. nu a înțeles sa formuleze notificare, care potrivit art. 22 alin. 5 din Legea nr.10/2001 avea ca termen limită de depunere 6 luni, de la . legii (ulterior prelungit succesiv până la data de 14.02.2002 prin OUG nr. 109/2001 și OUG nr. 145/2001), în caz contrar, atrăgând pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau în echivalent.
D. urmare, nici unul dintre cei doi reclamanți nu sunt persoane îndreptățite în sensul Legii nr.10/2001 la restituirea imobilului în natură sau în echivalent: Ț. D. pentru că nu avea calitate de moștenitor al mamei sale, fiind renunțător (și neîncadrându-se nici în dispozițiile art. 4 alin.3 din Legea nr.10/2001) iar reclamanta S. loana-Selena, pentru că, deși era moștenitoare a fostului proprietar, a pierdut dreptul la restituire ca urmare a neformulării notificării în termenul prevăzut de art. 22 alin. 5 din Legea nr.10/2001.
Tranzacția încheiată de cei doi reclamanți de B.N.P. "S.-B. T.", autentificată sub nr.2134/05.10.2009, nu are ca efect înlăturarea dispozițiilor mai sus arătate, întrucât notificatorul, Ț. D. nu avea dreptul de a obține restituirea imobilului prin natură sau prin echivalent, și ca atare, chiar dacă a obținut dreptul la soluționarea notificării (ca urmare a formulării notificării) nu a obținut și dreptul la restituire întrucât acest drept nu aparținea notificatorului.
Așa cum reține și instanța de fond, prin încheierea tranzacției dintre cei doi reclamanți aceștia au dorit să eludeze dispozițiile legale, încercând să acopere lipsa formulării notificării de către persoana care ar fi avut dreptul la restituire, S., cunoscând că Ț. D. nu este moștenitor al mamei lor. Practic s-a încercat a se înstrăina chiar actul juridic reprezentat de notificare (ceea ce nu este posibil) și nu dreptul litigios, constând în dreptul la soluționarea notificării și dreptul la restituire.
Contestatorul nu întrunește cerințele de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii deoarece certificatul de moștenitor depus la dosar îi stabilește calitatea de renunțător la moștenirea mamei căreia susține că i-a aparținut imobilul, iar reclamanta nu întrunește cerințele de persoană îndreptățită la acestea pentru că nu a formulat notificare în termenul de decădere stabilit de Legea nr. 10/2001, așa cum a fost prelungit.
În consecință, conform art. 4 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, acesta nu justifică solicitarea sa exprimată în notificarea adresată municipalității de a-i acorda măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul din ., sector 2, ca și moștenitor al mamei sale, deoarece nu este moștenitor al acesteia.
În speță, recurentul - pârât consideră că nu pot fi ignorate aceste prevederi legale, iar argumentele invocate de către instanța de judecată sunt neîntemeiate.
Prin decizia civilă nr.150/30.01.2013, Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul – pârât M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr.1595/27.09.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă; a admis recursul formulat de recurenții – reclamanți S. I.-SELENA și Ț. D., împotriva aceleiași sentințe; a casat sentința și a reținut cauza spre rejudecare.
Examinând recursurile prin prisma criticilor formulate, Curtea a reținut următoarele aspecte.
Recursul formulat de recurentul - pârât M. București prin Primarul General nu este întemeiat.
Astfel, prin criticile formulate recurentul - pârât reiterează aspectele referitoare la lipsa calității de persoană îndreptățită, potrivit legii 10/2001, a intimatului - reclamant Ț. D. motivat de faptul că ar fi renunțător la moștenirea defunctei sale mame.
Însă, o asemenea critică nu poate fi primită întrucât această chestiune a fost irevocabil rezolvată prin decizia de casare pronunțată în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție statuând că intimatul - reclamant nu este renunțător la succesiunea mamei sale, ci este străin de această succesiune prin neacceptare, astfel că această constatare conduce la concluzia îndreptățirii reclamantului la măsurile reparatorii preconizate de legea 10/2001, cu referire la art. 4 alin. 2 și 3 din lege.
Prin urmare, aceste statuări cu caracter irevocabil sunt obligatorii pentru instanțe, potrivit prevederilor art. 315 C. pr.civ., situație în raport de care recursul formulat se privește a fi nefondat.
Cât privește calitatea de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de legea 10/2001 a intimatei - reclamante S. I. S., tribunalul a reținut că aceasta nu este beneficiara legii 10/2001 întrucât nu a formulat în termenul prevăzut de lege notificare, astfel că recurentul - pârât nu poate formula critici cu privire la acest aspect, punctul său de vedere fiind reținut în hotărârea recurată.
Recursul formulat de recurenții - reclamanți este întemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse anterior.
Cea de-a doua critică formulată de recurenți, vizând necesitatea restituirii în natură a suprafeței de teren din imobilul în litigiu este întemeiată.
Astfel, potrivit expertizei efectuate, terenul total al imobilului în litigiu este în suprafață de 744,26 m.p., din care amprenta construcției 464,78 m.p. și curtea în suprafață de 279,48 m.p.
Potrivit art.7 alin.5 din Legea nr.10/2001, modificată prin Legea nr.1/2009, nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr.112/1995.
Prin teren aferent, potrivit H.G. nr.923/2010 se înțelege terenul pe care se află amplasată construcția, respectiv amprenta construcției și terenul din împrejmuirile construcției necesar bunei utilizări a acesteia.
Potrivit sentinței recurate, în mod greșit tribunalul nu a dispus restituirea în natură a suprafeței de teren de sub construcție, teren ce este aferent celor 9 apartamente restituite în natură și care nu a fost înstrăinat în baza Legii nr.112/1995.
Aceasta deoarece, din interpretarea legii rezultă, per a contrario, că ceea ce nu a fost înstrăinat se restituie în natură, astfel că hotărârea este nelegală și netemeinică în ceea ce privește terenul situat sub construcție aferent apartamentelor restituite recurentului, ce nu i-a fost restituit în mod greșit.
Însă, în ceea ce privește terenul în suprafață de 279,48 m.p. reprezentat de curtea imobilului, Curtea a constatat că situația acestuia nu este pe deplin lămurită. Astfel, era necesar ca expertul să precizeze în ce măsură acest teren ce se află în curte poate fi restituit în natură, în condițiile în care în noțiunea de „teren aferent” apartamentelor vândute în temeiul legii 112/1995 intră și terenul din împrejmuirile construcției necesar bunei utilizări a acesteia.
Prin urmare, Curtea a constatat că se impune suplimentarea probatoriului administrat, cu un nou raport de expertiză, urmând ca expertul să stabilească, pe de o parte suprafața terenului de sub construcție aferent celor nouă apartamente restituite în natură, și pe de altă parte, dacă din suprafața de teren a curții de 279,48 m.p. este necesară sau nu o suprafață pentru buna utilizare a celor trei apartamentelor înstrăinate în baza Legii nr.112/1995, sau dacă poate fi integral restituită. Este necesară suplimentarea probatoriului în acest sens, întrucât expertiza efectuată în cauză nu lămurește aceste aspecte, ci precizează doar că suprafața curții nu poate fi restituită ca suprafață de sine stătătoare, ci numai împreună cu apartamentele deținute actual cu chirie, apartamente restituite recurentului, fără însă a preciza dacă în acest caz cele trei apartamente înstrăinate în baza legii 112/1995 sunt afectate sau nu, în ceea ce privește buna lor utilizare.
În condițiile în care, pentru motivele arătate anterior, este necesară casarea sentinței și reținerea cauzei spre rejudecare, primul motiv de recurs formulat de recurenți nu a fost analizat, urmând ca instanța de recurs să se pronunțe asupra lui cu ocazia rejudecării pe fond a cauzei.
În cursul rejudecării a fost administrată proba cu expertiza tehnică imobiliară în specialitatea topografie, având următoarele obiective: stabilirea suprafeței de teren aferente celor 9 apartamente restituite în natură, situate în ., sector 2, mai exact suprafața de teren situată sub aceste apartamente; precizarea măsurii în care terenul din curte, în suprafață de 279,48 mp pote fi restituit integral în natură sau parțial, în condițiile în care 9 apartamente sunt restituite fostului proprietar, iar 3 apartamente sunt înstrăinate în temeiul Legii nr.112/1995. Raportul de expertiză întocmit de dl. expert tehnic judiciar I. D. G. și suplimentele acestuia au fost depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea, în majoritate, reține următoarele:
Soluționarea fondului cauzei presupune lămurirea următoarelor împrejurări: dacă instanța de judecată a fost legal învestită cu soluționarea unei notificări formulate în temeiul Legii nr.10/2001, dacă bunul imobil a cărui restituire se solicită se include în domeniul de aplicare al acestui act normativ, dacă reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii și dacă bunul imobil poate fi restituit în natură.
Astfel cum rezultă din expunerea realizată mai sus a cursului judecății în diversele stadii procesuale pe care cauza le-a parcurs, primele două aspecte menționate anterior precum și calitatea reclamantului Ț. D. de persoană îndreptățită au fost lămurite prin decizia nr.8545/02.12.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
De asemenea, prin decizia civilă nr.150/30.01.2013 a Curții de Apel București a fost rezolvată problema calității de persoană îndreptățită a recurentei-reclamante S. I. S., reținându-se ca întemeiată critica formulată de aceasta, alături de celălalt recurent-reclamant, împotriva respingerii cererii de restituire în natură a terenului. Prin aceeași decizie s-a reținut îndreptățirea reclamanților la restituirea în natură a celor 9 apartamente care nu a fost înstrăinat în baza Legii nr.112/1995, precum și necesitatea de a se lămuri următoarele împrejurări: măsura în care terenul în suprafață de 279,48 m.p., reprezentat de curtea imobilului din București, ., sector 2 este necesar bunei utilizări a apartamentelor vândute în baza Legii nr.112/1995 și întinderea suprafeței de teren situate sub construcție și neînstrăinate odată cu locuințele vândute în baza Legii nr.112/1995.
Văzând dispozițiile art.315 al.1 C.pr.civ., conform cărora „în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”, Curtea reține că toate chestiunile lămurite prin cele două decizii de casare și intrate în puterea lucrului judecat se impun în cadrul prezentei judecăți, care este limitată la aspectele a căror dezlegare a fost considerată necesară prin decizia civilă nr.150/30.01.2013.
În ceea ce privește suprafața de teren situată sub cele două corpuri principale de construcții (A și B sau 1 și 2) și care nu a format obiectul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr.112/1995, Curtea urmează a avea în vedere concluziile raportului de expertiză realizat de dl. expert I. D. G., fa de care niciuna dintre părți nu a formulat obiecțiuni.
De asemenea, se constată că nu se pot restitui în natură, reclamanții fiind îndreptățiți numai la măsuri reparatorii în echivalent, corpul C (3) de construcție și terenul aferent în suprafață de 22,56 mp, întrucât prin contractul de vânzare-cumpărare nr.4381/14.07.1999, încheiat în baza dispozițiilor Legii nr.112/1995, s-a vândut numitei G. E. și dreptul de proprietate comună asupra acestui corp, cu destinația de WC comun.
Referitor la curtea imobilului, prin decizia de casare s-a constatat incidența dispozițiilor art.7 al.5 din Legea nr.10/2001, fiind necesar a se stabili întinderea terenului care poate fi considerat „necesar bunei utilizări” a construcțiilor vândute conform Legii nr.112/2001, în raport de prevederile pct.7.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, aprobate prin HG nr.250/2007.
În lipsa unor criterii legale de determinare a conținutului acestei noțiuni, Curtea, în majoritate, apreciază că se referă la terenul care asigură utilizarea obișnuită a construcțiilor vândute. Conform contractelor de vânzare-cumpărare nr.1733/1997, nr.4342/1999 și nr.4381/1999, construcțiile ce au format obiectul acestora au destinația de locuințe, astfel că pentru normala folosință a lor este necesar ca proprietarii să aibă acces pietonal la respectivele locuințe. Or, un astfel de acces este asigurat în mod rezonabil prin intermediul unor culoare de trecere, cu lățimea de 0,8 m, postate în imediata vecinătate a corpurilor de construcții, conform variantei 3a a suplimentului la raportul de expertiză. Lungimea acestor culoare a fost stabilită în raport de configurația corpurilor de construcții, de împrejurarea că cel de-al treilea corp (corpul C) este lipit de corpul B și este situat pe latura imobilului, opusă față de . timp ce accesul în corpul A este situat în vecinătatea acestei intrări. O astfel de soluție asigură și reclamanților, cărora urmează a li se restitui în natură nouă apartamente, un culoar de trecere cu o lățime rezonabilă (1,19 m) prin zona curții în care există cea mai mică distanță între cele două corpuri de construcție.
Curtea, în majoritate, mai apreciază că folosința obișnuită a unei locuințe situate într-un imobil cu mai multe apartamente nu implică în mod necesar accesul auto pe terenul ce constituie curtea imobilului. Pe de altă parte, accesul pentru situații de urgență este reglementat prin dispozițiile art.8 lit.a din Legea nr.307/2006 și art.20 lit.h din Legea nr.481/2004 și excede noțiunii de „bună utilizare” a locuinței vândute în baza Legii nr.112/1995, consacrate de pct.7.3 din HG nr.250/2007.
În raport de considerentele expuse, Curtea, în majoritate, urmează să admită cererea de chemare în judecată și să oblige pe pârât să restituie în natură reclamanților imobilul situat în București, sector 2, ., astfel: construcția corp A(1), cu excepția apartamentului vândut prin contractul nr.1733/1997, teren situat sub construcția corp A(1), în suprafață de 216,38 mp, construcția corp B(2), cu excepția apartamentelor vândute prin contractele nr.4361/1999 și nr.4342/1999, teren situat sub construcție corp B(2), în suprafață de 105,49 mp, teren liber de construcții în suprafață de 224 mp, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat de expertul tehnic I. D. G., emițând decizie conform Legii nr.10/2001. De asemenea, va fi obligat pârâtul să emită decizie privind măsuri compensatorii sub formă de puncte prevăzute de Legea nr.165/2013, pentru același imobil, în ceea ce privește construcția corp C(3), în suprafață de 22,56 mp și teren liber de construcții în suprafață de 53 mp, identificat prin anexa 3 a suplimentului la raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul I. D. G..
Reținând culpa procesuală a pârâtului, Curtea va face aplicarea dispozițiilor art.274 C.pr.civ., urmând a-l obliga la plata către reclamanți a sumei de 2.003 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. În această sumă va fi inclus onorariul aferent expertizei tehnice judiciare, în cuantum de 1.003 lei, și o parte din onorariul avocațial achitat conform chitanței nr.21/27.05.2014. Curtea va face aplicarea dispozițiilor art.274 al.3 C.pr.civ., apreciind că suma de 4.960 lei, achitată de reclamanți cu titlu de onorariu avocațial, este excesivă în raport cu durata procesului și complexitatea cauzei iar o fracțiune de 1.000 lei din acest onorariu are caracter rezonabil față de criteriile arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Evocând fondul:
Admite cererea formulată de reclamanții S. I. S. și Ț. D. împotriva pârâtului M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
Obligă pe pârât să restituie în natură reclamanților imobilul situat în București, sector 2, ., astfel: construcția corp A(1), cu excepția apartamentului vândut prin contractul nr.1733/1997, teren situat sub construcția corp A(1), în suprafață de 216,38 mp, construcția corp B(2), cu excepția apartamentelor vândute prin contractele nr.4361/1999 și nr.4342/1999, teren situat sub construcție corp B(2), în suprafață de 105,49 mp, teren liber de construcții în suprafață de 224 mp, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat de expertul tehnic I. D. G., emițând decizie conform Legii nr.10/2001.
Obligă pe pârât să emită decizie privind măsuri compensatorii sub formă de puncte prevăzute de Legea nr.165/2013, pentru același imobil, în ceea ce privește construcția corp C(3), în suprafață de 22,56 mp și teren liber de construcții în suprafață de 53 mp, identificat prin anexa 3 a suplimentului la raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul I. D. G..
Obligă pe pârât la plata către reclamanți a sumei de 2003 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu expert și onorariu avocațial redus).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4.03.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. P. B. M. G. R.
GREFIER
Ș. P.
Red.A.P.B.
Tehnored.APB/B.I.
2 ex/16.07.2015
CU OPINIE PARȚIAL SEPARATĂ a d-nei judecător F. P.:
În sensul că pentru terenul "liber de construcții" (curtea) care asigură accesul la corpurile de clădire A, B și 3 WC, în suprafață de 277 mp (total) soluția este de obligare a pârâtului M. București de emitere dispoziție cu propunere de măsuri compensatorii prin puncte conform Legii nr.165/2013 ca și pentru apartamentele cu terenul aferent vândute în baza Legii nr.112/1995 din corpurile A și B, restituirea în natură impunându-se cu privire la apartamentele nevândute.
Soluția de casare cu reținere a vizat nu doar restituirea terenului aferent celor trei apartamente vândute în baza Legii nr.112/1995 din corpurile A și B de clădire, dar și clarificarea situației juridice a terenului-curte a imobilului în suprafață de 279, 48 mp, fiind necesară și o expertiză tehnică de specialitate care să aducă elemente noi din care să rezulte dacă acest teren asigură buna utilizare a construcțiilor, în speță, alături de cel aferent acestora ( amprenta la sol).
Expertiza tehnică efectuată în cauză în specialitatea topografie, cadastru și geodezie ( filele 59-76) a constatat că terenul–curte interioară în suprafață de 276,64 mp se află între cele trei corpuri de clădire C1-227,29 mp, din care s-a vândut un apartament, restul fiind închiriate, C.2 - 218,06 mp din care s-au vândut în baza Legii nr.112/1995 două apartamente, restul fiind închiriate ( ocupate), C3 – 22,56 mp ( WC- comun).
Curtea interioară are o suprafață dreptunghiulară situată pe lângă corpurile C1, C2, ( pe laturile de circa 43 mp lungime) și C.3 ( WC de 8 ml în fundul curții ) cu o deschidere la . o lățime de 5,47 ml) și partea din fund unde este situat Corpul 3 pe o latură de cca. 10 ml- asigurând accesul la cele trei corpuri de clădire pentru apartamentele vândute și a celor închiriate ce pot face obiectul restituirii în natură și respectiv ca terenul aflat în îmrejurimile ( și respectiv în incinta) celor trei corpuri de clărire ce asigură buna lor funcționare și care astfel – din punct de vedere obiectiv ce nu se poate restitui în natură.
Reprezentarea pe schită în suplimentul de expertiză efectuat ( fila 89) a unei eventuale servituți de trecere pe o fâșie de 0,80 ml pe lângă zidurile celor trei corpuri C1, C2, C3, respectiv posibilitatea de a se solicita fostului proprietar de către cumpărătorii în temeiul Legii nr.112/1995 a celor trei apartamente din C1 și C2, constituie în opinia separată pronunțată, o limitare a accesului firesc și a bunei funcționalități a celor trei corpuri de clădire pentru toți coproprietarii ( inclusiv acces cu autoturism, cel privind intervențiile în caz de incendiu – ISU, la hidrant etc.).
S-au avut în vedere în acest sens, prevederile art.7 alin.5 din Legea nr.10/2001 cu modificările efectuate prin Legea nr.1/2009 și respectiv art.7 pct.3 alin.2 din Normele metodologice de aplicare unitară a legii care definesc terenul aferent imobilelor ce au fost înstrăinate în temeiul Legii nr.112/1995” ca fiind nu doar terenul – amprenta construcției, ci și terenul liber de construcții din împrejurimile construcției care reprezintă o zonă de siguranță și de asigurare a bunei utilizări a construcției respective.
Se opinează că pentru terenul – curte, se impuneau măsuri compensatorii în temeiul Legii nr.165/2013, titularul opiniei separate raliindu-se întrutotul dispozițiilor opiniei majoritare pronunțate, în rest.
JUDECĂTOR
F. P.
| ← Expropriere. Decizia nr. 250/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Validare poprire. Decizia nr. 479/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
