Validare poprire. Decizia nr. 479/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 479/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-04-2015 în dosarul nr. 479/2015

DOSAR NR._

(_ )

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCURESTI

SECTIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILA NR.479

Ședința publică de la 15.04.2015

Curtea constituită din:

P. - C. B. T.

JUDECATOR - A. P. B.

JUDECĂTOR - A. D. T.

GREFIER - Ș. P.

***** *****

Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de recurentul – debitor M. FINANȚELOR PUBLICE și de către recurenta-terț-poprit DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – ACTIVITATEA DE TREZORERIE ȘI contabilitate PUBLICĂ, împotriva deciziei civile nr.300 A din 28.01.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-creditori A. M., B. B. D., B. E. FLROIN, B. C., B. C., C. C., C. V., C. M., D. C., F. N., L. F., M. M., M. I., M. N., M. A. V., M. V., P. C., P. D., R. L. și SIREA C..

P. are ca obiect acțiune civilă pentru validare poprire.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic B. M., în calitate de reprezentant al recurentului-debitor M. FINANȚELOR PUBLICE, în baza delegației nr._/15.04.2015, pe care o depune la dosar, lipsind recurenta-terț-poprit DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – ACTIVITATEA DE TREZORERIE ȘI contabilitate PUBLICĂ și intimații-creditori A. M., B. B. D., B. E. FLROIN, B. C., B. C., C. C., C. V., C. M., D. C., F. N., L. F., M. M., M. I., M. N., M. A. V., M. V., P. C., P. D., R. L. și SIREA C..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că recurenta-terț-poprit a solicitat prin motivele de recurs aplicarea dispozițiilor art.242 al.2 din codul de procedură civilă privind judecata în lipsă.

Reprezentantul recurentului – debitor M. FINANȚELOR PUBLICE, având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și depune la dosar adresa nr.R.C.B._/02.04.2015, care emană de la ANAF, privind drepturile salariale câștigate în instanță, plătite conform OG nr.71/2009, în dosarul nr._, la care anexează situația la zi cu plățile efectuate către reclamanți în baza sentinței civile nr.348/13.05.2009, pronunțată de Tribunalul B., modificată prin decizia civilă nr.859 R/22.10.2009, pronunțată de Curtea de Apel G..

Arată că reclamanții nu sunt angajații Ministerului Finanțelor Publice, motiv pentru care înțelege să invoce excepția lipsei calității procesuale pasive, în cererea de validare poprire, ca motiv de ordine publică, întrucât acest minister nu are calitatea de debitori, atât în raport de titluri executorii invocate de debitorii în cauză, cât și în raport de executare silită nr.206/2012 întocmită de B. „C. și Tanurca”.

Curtea, în urma deliberării, în condițiile art.305 din Codul de procedură civilă încuviințează proba cu înscrisurile depuse la acest termen de către recurentul-debitor.

Reprezentantul recurentului-debitor, având pe rând cuvântul, declară că nu mai are cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat.

Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.

Reprezentantul recurentului-debitor, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a hotărârii recurate, respingerea apelului formulat de către apelanții-creditori și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală.

Raportat la actele dosarului invocă excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât instanța de apel care a pronunțat hotărârea atacată în prezenta cauză, a trecut peste puterea de lucru judecat a hotărârii pronunțate de Curtea de Apel G., în care s-a statuat faptul că Ministerul Finanțelor Publice în raport cu creditori nu are calitatea de pârât, prin consecință nu are calitate de debitor.

De asemenea, urmează a se constata faptul că în dosarul de executare silită, chiar executorul judecătoresc, actele de executare le-a întocmit în raport cu debitorul Garda Financiară și nu cu Ministerul Finanțelor Publice, motiv pentru care arată că în raport de actele de executare acest minister nu are calitate, nedobândind calitatea de debitor conform titlurilor executorii invocate de reclamanți.

Solicită a fi avute în vedere și argumentele expuse pe larg prin motivele de recurs aflate la dosarul cauzei.

Referitor la recursul promovat de recurenta-terț-poprit solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat.

CURTEA,

Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul primei instanțe la data de 01.02.2013 sub nr._, creditorii A. M., B. B. D., B. E. F., B. C., B. C., C. C., C. V., C. M., D. C., F. N., L. F., M. M., M. I., M. N., M. A. V., M. V., P. C., P. D., R. L. și S. C., în contradictoriu cu debitorul Ministerul Finanțelor Publice și cu terțul poprit Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București-Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică, au solicitat instanței de judecată validarea popririi înființată în dosarul de executare nr. 206/2012 al B. Asociați C. și Tanurca.

În motivarea cererii, creditorii au invocat titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 348/FCA/13.05.2009 irevocabilă prin Decizia civilă nr._ pronunțată de Curtea de Apel G., privind creanța din drepturi salariale în sumă totală de 996.483,67 lei, arătând că sunt funcționari publici în cadrul Gărzii Financiare B., și au precizat că au solicitat punerea în executare silită a hotărârii judecătorești, sentința fiind pusă în executare la B. C. și Tanurca, unde s-a constituit dosarul 206/2012, în cadrul dosarului de executare au fost emise înștiințarea și adresa de înființare a popririi nr.206/11.12.2012 transmisă terțului poprit Trezoreria Municipiului București Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București, însă suma datorată nu s-a achitat.

Au învederat creditorii că înțeleg să invoce jurisprudența Curții Europene de Justiție, respectiv prevederile art. 20 din Constituția României, care consacră prioritatea convențiilor internaționale în materia drepturilor fundamentale ale omului pentru a preveni încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a articolului 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție, având în vedere că debitorii sunt instituții publice și au îndatorirea, ca reprezentanți ai statului, de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie și în cel mai scurt timp o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, fără a putea beneficia de anumite privilegii în ceea ce privește procedura de executare față de alte subiecte de drept ci, dimpotrivă, fiind ținuți cu atât mai mult la executarea promptă a titlului executoriu.

În drept, au invocat dispozițiile art. 460 Cod procedură civilă.

Ministerul Finanțelor Publice a formulat, la data de 10.05.2013, întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, invocând în primul rând că din analiza actelor rezultă că nu s-a făcut dovada că ar avea creditorii o încheiere de executare silită împotriva sa, care să le confere dreptul creditorilor la validarea solicitată, iar în situația în care vor face dovada existenței unei asemenea încheieri solicită să se rețină lipsa caracterului exigibil al creanței pentru care s-a înființat poprirea față de dispozițiile OUG nr. 71/2009. S-a solicitat a se avea în vedere și jurisprudența Curtii Europene a Drepturilor Omului, făcând trimitere la cauza D. și alții contra României. A considerat debitorul că soluția instanței europene reprezintă un temei nu doar pentru desființarea actelor de executare, dar și un argument hotărâtor pentru reorientarea practicii în ceea ce privește litigiile având ca obiect contestații la executare, validare poprire dar și alte proceduri de executare similare. Debitorul a mai precizat că nu poate avea prevăzut în bugetul aferent anului 2013 sume destinate plății drepturilor salariale stabilite prin titluri executorii decât procentul din valoarea creanței în condițiile OUG nr. 71/2009.Totodată, s-a solicitat a se avea în vedere și decizia nr. 190/02.03.2010 a Curții Constituționale precum și decizia nr. 1.533/28.11.2011 prin care s-a examinat obiecția de neconstituționalitate a legii prin care a fost aprobată OUG nr. 71/2009, soluțiile instanței de control constituțional fiind convergente cu decizia CEDO sus menționată.

La solicitarea primei instanțe, B. C. și Tanurca a comunicat, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, înscrisurile din dosarul 1206/2012.

Terțul poprit nu a formulat întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 8241 din 08.08.2013, Judecătoria Sectorului 4 a respins ca neîntemeiată cererea formulată de creditorii A. M., B. B. D., B. E. F., B. C., B. C., C. C., C. V., C. M., D. C., F. N., L. F., M. M., M. I., M. N., M. A. V., M. V., P. C., P. D., R. L. și S. C. în contradictoriu cu debitorul Ministerul Finanțelor Publice și cu terțul poprit Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București-Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică.

La pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță de fond a avut în vedere următoarele:

Dosarul de executare nr. 206/2012 are ca obiect o executare silită prin poprire pornită la cererea creditorilor A. M., B. B. D., B. E. F., B. C., B. C., C. C., C. V., C. M., D. C., F. N., L. F., M. M., M. I., M. N., M. A. V., M. V., P. C., P. D., R. L. și S. C. funcționari publici din cadrul Gărzii Financiare Secția B., în temeiul sentinței civile nr. 348/FCA/13.05.2009 irevocabilă prin Decizia civilă nr._ pronunțată de Curtea de Apel G., prin care s-a dispus obligarea pârâților Garda Financiară Secția Județeană B., Garda Financiară – Comisariatul General și Ministerul Finanțelor Publice M. Justiției la plata unor drepturi bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, corespunzător cu perioada lucrată, începând cu data de 01.01.2004 și în viitor, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective. Conform expertizei contabile extrajudiciare efectuată de Botosanche I., s-a stabilit creanța netă totală rămasă de încasat de către creditor în baza acestui titlu, la valoarea de 996.483 lei.

A menționat prima instanță de fond că executarea silită a debitorului Garda Financiară - Comisariatul General a fost încuviințată de Judecătoria Sector 4 București la data de 26.04.2012 printr-o încheiere pronunțată în dosarul nr._/4/2011, iar la data de 25.04.2012 executorul judecătoresc a comunicat debitorului Garda Financiară – Comisariatul General o somație și a stabilit cuantumul cheltuielilor de executare prin proces verbal. La data de 11.12.2012 executorul judecătoresc a înființat poprirea asupra conturilor debitorului de la terțul poprit Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Mun. București pentru suma de 996.483,67 lei, reprezentând debit conform titlului executoriu și cheltuieli de executare. Adresa respectivă a fost comunicată terțului poprit la data de 14.12.2012, iar terțul poprit a solicitat executorului judecătoresc prin adresa nr. 3654/16 ianuarie 2013 să revină cu adresa de poprire numai pentru suma devenită executorie în anii 2012 și 2013 conform OUG nr. 71/2009. Debitorul a fost înștiințat despre poprirea înființată asupra conturilor sale.

Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 71/2009, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 230/2011, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după următoarea procedură de executare: în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu iar în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu. OUG nr. 71/2009, astfel modificată, nu cuprinde nicio prevedere expresă prin care să fie înlăturată aplicarea dispozițiilor art. 2 și 3 din OG nr. 22/2002 cu privire la termenul de 6 luni. Așadar, în cazul creanțelor ce reprezintă drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar prin hotărâri devenite executorii până în 31.12.2011, prin OUG nr. 71/2009, modificată, și OG nr. 22/2002 au fost prevăzute amânarea momentului de începere a procedurii de executare până în anul 2012, eșalonarea plății pe o durată de 5 ani și o amânare de 6 luni a continuării procedurii de executare silită în cazul în care debitorul comunică lipsa fondurilor necesare pentru a-și executa obligația.

Art. 1 alin. 2 din OUG nr. 71/2009 prevede că orice procedură de executare se suspendă de drept în cursul termenului reglementat de art. 1 alin. 1.

Instituția validării popririi este reglementată de art. 460 C.p.c. în materia executării silite. Conform art. 460 alin. 1 C. Civil, „dacă terțul poprit nu-și îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi” iar conform art. 460 alin. 2 C.p.c „în cazul în care în baza probelor administrate se constată că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, instanța de executare va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar va hotărî desființarea popririi”.

Potrivit art. 452 alin. 1 C.proc.civ., sunt supuse executării silite prin poprire sumele de bani urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în baza unor raporturi juridice existente.

Având în vedere actele de la dosar și dispozițiile art. 1 din OUG nr. 71/2009, cererea de validare a popririi formulată de creditoare este neîntemeiată privind validarea popririi din dosarul de executare nr. 206/2012 al B. C. ȘI TANURCA.

În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 1 alin. 2 din OUG nr. 71/2009 care prevăd suspendarea de drept a executărilor silite în temeiul hotărârilor judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială în favoarea personalului din sistemul bugetar devenite executorii până la data de 31.12.2011, în cursul termenului prevăzut de art. 1 alin. 1 din același act normativ, instanța reține că această împrejurare poate și trebuie să fie analizată în soluționarea cererii de validare a popririi deoarece suspendarea executării silite constituie un incident procedural prin care se împiedică efectuarea în continuare a unor acte de executare de către executorul judecătoresc iar potrivit art. 460 alin. 4 C.p.c. în cazul în care, după validarea popririi terțul poprit nu ar proceda la consemnare ori la plată în limita sumei determinate în mod expres în hotărârea de validare, executarea se va face împotriva terțului poprit pe baza hotărârii de validare ce constituie titlu executoriu. Întrucât hotărârea de validare a unei popriri permite executorului judecătoresc să continue executarea direct împotriva terțului poprit în condițiile prevăzute de art. 460 C.p.c, instanța este obligată să verifice dacă există sau nu vreun act prin care să se fi dispus suspendarea executării.

Față de data pronunțării titlului executoriu în baza căruia s-a înființat poprirea, se aplică dispozițiile OUG nr. 71/2009 astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 230/2011, publicată în Monitorul Oficial din data de 08.12.2011, ce se referă la hotărârile devenite executorii până la data de 31.12.2011.

În cauză sunt aplicabile prevederile acestui act normativ față de calitatea debitorului de instituție publică în sensul art. 1 alin.4 din OUG nr. 71/2009, calitatea creditorului, de titular al unei creanțe având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar și natura debitului.

Având în vedere aplicabilitatea prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului în conformitate cu art. 11 din Constituția României, în soluționarea cererii de față nu se poate face abstracție de jurisprudența Curții Europene în materia obligațiilor stabilite în sarcina statului sau a unei instituții a statului prin hotărâri judecătorești.

În cauza Hornsby contra Greciei, Curtea a decis că dreptul de acces la justiție protejează și punerea în executare a hotărârilor definitive, care într-un stat care respectă preeminența dreptului nu pot rămâne fără efect în defavoarea unei părți, în caz contrar, accesul la justiție fiind iluzoriu. Pe cale de consecință, s-a stabilit că executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau amânată pe o perioadă lungă de timp. De asemenea, în cauza Ș. contra României, Curtea a subliniat că executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din "proces", în sensul art. 6 alin. 1 din Convenție, și că dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți. A mai arătat Curtea că dacă statul, debitor în baza unei hotărâri judecătorești, refuză sau omite să o execute ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi. Totodată, s-a subliniat că nu este oportun să-i ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție.

Pe de altă parte, în cauza Saggio contra Italiei, Curtea a stabilit că, în principiu, un sistem de suspendare temporară a plății creanțelor unei întreprinderi comerciale în criză, autorizată să continue activitatea sa productivă în interesul economiei naționale, nu este criticabilă în sine, având în vedere marja de apreciere autorizată de alineatul al doilea al art. 1 [al Protocolului nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale]. Totuși, un astfel de sistem implică riscul de a impune creditorilor o sarcină excesivă în ceea ce privește posibilitatea de a recupera bunurile lor și trebuie deci prevăzute anumite garanții de procedură pentru a veghea ca această aplicare a sistemului și a incidenței sale asupra dreptului de proprietate al particularilor să nu fie nici arbitrare, nici imprevizibile.

De asemenea, în cauza Bourdov contra Rusiei, Curtea a stabilit că o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor financiare pentru a onora o datorie rezultată dintr-o hotărâre judecătorească. Reclamantul nu trebuie să fie în imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri care să afecteze însăși substanța dreptului, din cauza dificultăților financiare ale statului.

Limitările dreptului de acces la justiție, în principiu admisibile și inerente oricărei reglementări, trebuie însă să urmărească un scop legitim și să respecte un raport rezonabil de proporționalitate între și mijloacele utilizate și scopul vizat (concluzie reluată în mai multe cauze împotriva României). Totodată, aceste limitări nu trebuie să restrângă accesul la justiție în așa măsură încât dreptul să fie afectat în substanța sa. Cu toate că statul nu poate, în principiu, invoca absența fondurilor pentru a se exonera de obligația de plată a unor sume de bani, stabilită prin titluri executorii, el dispune totuși de un interval de timp rezonabil pentru a alege mijloacele adecvate, în scopul de a da eficiență hotărârii pronunțate împotriva sa (Bourdov contra Rusiei).

Mai mult, în ce privește creanțele stabilite împotriva statului ori autorităților publice, s-a reținut că administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al bunei administrări a justiției. Ca atare, în regulă generală, refuzul, omisiunea sau întârzierea de a executa hotărârile pronunțate împotriva autorităților publice lipsește de rațiune garanțiile art. 6 și constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil (între altele, Iatridis c. Greciei, Ș. c. României).

Prin decizia pronunțată la data de 04 septembrie 2012 publicată la data de 18 septembrie 2012 în cauza „D. și alții împotriva României’’ Curtea Europeană a Drepturilor Omului a examinat însă în concret dacă dispozițiile OUG nr. 71/2009 sunt compatibile cu prevederile Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului, apreciind că echilibrul între interesele reclamanților și interesul general al societății a fost menținut, neputându-se reproșa Guvernului român că a refuzat să execute hotărârile interne ce recunoșteau reclamanților drepturi de natură patrimonială. Curtea Europeană a respins astfel cererea reclamanților prin care se invoca încălcarea prevederilor art. 6 din Convenția Europeană și a dispozițiilor art. 1 par. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, amintind că „a hotărât deja că măsurile luate pentru menținerea echilibrului bugetar între cheltuielile și veniturile publice pot fi considerate ca urmărind un scop de utilitate publică”. De asemenea, Curtea a constatat că, deși mecanismul de eșalonare instituit a suferit modificări, autoritățile statului l-au respectat, dând dovadă de diligență în executarea hotărârilor judecătorești sus-menționate și a reținut că nu există nimic în dosar care să sugereze că Guvernul nu are intenția de a respecta calendarul plăților. Curtea a mai stabilit că plata eșalonată a sumelor datorate reclamanților nu poate fi considerată nerezonabilă în contextul special al speței.

Situația reclamanților din cauza sus citată este comparabilă cu cea a creditorilor din prezenta cauză, câtă vreme în ambele litigii este vorba despre titluri executorii privind drepturi salariale, de incidența acelorași acte normative referitoare la eșalonare și de efectuarea unor plăți parțiale de către debitor în baza procedurii de eșalonare stabilite prin OUG nr. 71/2009.

Considerentele expuse de Curte în cauza D. și alții contra României sunt obligatorii pentru instanța de judecată și impun reconsiderarea jurisprudenței anterioare.

În consecință, s-a reținut că debitorul a beneficiat de un termen suspensiv legal pentru a-și executa obligația de plată a sumelor prevăzute în titlul executoriu.

Având în vedere dispozițiile legale enunțate și considerentele expuse anterior, instanța a respins ca neîntemeiată cererea de validare a popririi.

Împotriva sentinței 8241/2013 a Judecătoriei Sector 4 A. M., B. B. D., B. E. F., B. C., B. C., C. C., C. V., C. M., D. C., F. N., L. F., M. M., M. I., M. N., M. A. V., M. V., P. C., P. D., R. L. și S. C. au declarat apel solicitând admiterea acestuia pentru următoarele motive:

Hotărârea de la fond este nelegala și netemeinica în temeiul art.304 pct.7 și 9 Cod pr.civ. Prin titlul executoriu reprezentat de Sent.civ.nr.348/FCA/2009 irevocabila prin decizia civ. Nr._ pronunțata de Curtea de Apel G., s-a dispus obligarea debitorului Ministerul Finanțelor Publice la plata unor drepturi salariale în suma totala de 996.483,67 lei.

Ca urmare a refuzului plații de către debitor, înainte de expirarea termenului de prescripție de trei ani, a fost obținuta încuviințarea executării silite a debitorului Garda Financiara - Comisariatul General la 20.04.2012 printr-o încheiere pronunțata în dosarul nr._/4/2011, sentința fiind pusă în executare la B. C. ȘI TANURCA, unde s-a constituit dosarul 206/2012.

Debitorul a fost somat la data de 25.04.2012 în cadrul dosarului de executare pentru a-și îndeplini obligația, fiind emisa și adresa de înființare popririi comunicată tortului poprit Direcția Generala a Finanțelor Publice a Municipiului București - Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publica la data de 11.12.2012, însă suma datorata nu s-a achitat.

În cererea de validare a popririi, Ministerul Finanțelor Publice, prin întâmpinarea formulata, invoca dispozițiile OUG.nr.71/2009 și Jurisprudența CEDO în cauza "D. și alții împotriva României”. Instanța de fond, analizând actele dosarului, a apreciat eronat ca cererea de validare a popririi formulata de creditori este neîntemeiata avand în vedere dispozițiile art.1 din OUG.nr.71/2009, fara a dezvolta motivele pe care se sprijină în aceasta decizie, facand motivații contradictorii și chiar străine de natura pricinii. (pct.7Art.304C.pr.civ.) Instanța de fond a ignorat jurisprudența Curții Europene de Justiție și prevederile Art.20 din Constituția României, care consacra prioritatea convențiilor internaționale în material drepturilor fundamentale ale omului pentru a preveni încălcarea Art.6 din CEDO și Art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenție, având în vedere ca debitorii sunt instituții publice și au îndatorirea ca reprezentanți ai statului de a veghe la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie și în cel mai scurt timp o hotărâre judecătoreasca definitive și irevocabila, fara a putea beneficia de anumite privilegii în ceea ce privește procedura de executare fata de alte subiecte de drept, ci dimpotrivă fiind ținuți cu atât mai mult la executarea prompta a titlului executoriu.În mod surprinzător instanța fondului invoca jurisprudența CEDO - cauza Hornsby contra Greciei, în care s-a decis ca dreptul de acces la justiție protejează și punerea în executare a hotărârilor definitive, care . respecta preeminenta dreptului nu pot rămâne fără efect în defavoarea unei parti, în caz contrar accesul la justiție fiind iluzoriu. Pe cale de consecința s-a stabilit ca executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicata, anulata sau amânata pe o perioada lunga de timp. De asemenea în cauza S. contra României Curtea a subliniat ca executarea unei sentințe trebuie considerate ca făcând parte integranta din “proces”, în sensul Art.6 alin.1 din Convenție, și ca dreptul de acces în justiție ar fi iluzoriu daca ordinea juridica interna a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitive și obligatorie sa rămână fara efect În detrimentul unei parți.Este evident daca statul debitor, în baza unei hotărâri judecătorești, refuza sau omite să o execute ori intarsie în executarea acesteia, garanțiile Art.6 de care a beneficiat justițiabilul în fata instanțelor judecătorești, isi pierd orice rațiune de a fi.

Hotărârea pronunțata de instanța de fond este lipsita de temei legal, fiind data cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii (pct.9- Art.304 C.pr.civ).Analizând jurisprudența CEDO, instanța fondului a făcut referire la cauza “D. și alții împotriva României” și s-a apreciat greșit ca numai considerentele expuse de Curte în aceasta cauza sunt obligatorii pentru instanța, ignorând numeroasele cauze în care Curtea are soluții contrare acesteia și considera greșit ca impun reconsiderarea jurisprudenței anterioare, motiv pentru care a respins ca neîntemeiata cererea de validare a popririi.Respingând cererea de validare a popririi ca neîntemeiata și argumentând în modul arătat mai sus, instanța fondului a făcut o aplicare greșita a legii, neexistând similitudine pana la identitate intre obiectul cererii noastre și speța “D. și alții împotriva României” în care Curtea a stabilit ca plata eșalonata nu poate fi considerata nerezonabila, în contextul special al spetei, în care au fost efectuate deja o . plați parțiale, spre deosebire de cazul nostru în care titlul executoriu definitiv și irevocabil este din anul 2009, iar pana în prezent debitorul nu a făcut absolut nicio plata, nerespectând nici măcar dispozițiile OUG nr.71/2009 pe care le invoca cu rea credința.

F. de aspectele prezentate solicită admiterea căii de atac, casarea sentinței, constatând ca sunt întrunite în totalitate cerințele legale pentru admiterea cererii de validare a popririi formulate de creditori, în litera și spiritul atat al normelor interne cat și al jurisprudenței CEDO.

La termenul din data de 28.01.2015, instanța a calificat calea de atac ca fiind aceea a apelului față de dispozițiile art. 2821 C.p.civ. prin raportare la valoarea creanței pentru care se solicită validarea popririi.

Prin decizia civilă nr.300 A/28.01.2015, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis apelul de față formulat de apelanții creditori A. M., B. B. D., B. E. F., B. C., B. C., C. C., C. V., C. M., D. C., F. N., L. F., M. M., M. I., M. N., M. A. V., M. V., P. C., P. D., R. L. și S. C. împotriva sentinței civile nr. 8241/08.08.2013 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București, în contradictoriu cu intimatul-debitor M. FINANȚELOR PUBLICE și intimatul-terț poprit DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI-ACTIVITATEA DE TREZORERIE ȘI CONTABILITATE PUBLICĂ având ca obiect validare poprire, a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a admis cererea de validare, a validat poprirea înființată B. C. și Tanurca și a obligat terțul să plătească creditorilor suma totală de_,67 lei potrivit creanțelor fiecărui creditor.

Analizând actele și lucrările dosarului precum și sentința civilă apelată prin prisma motivelor de apel invocate, tribunalul a constatat că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

Tribunalul a reținut că potrivit art. 452 alin. 1 C.pr.civ., „Sunt supuse executării silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.”

Potrivit art. 456 alin. 1 lit. a C.pr.civ., în termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat să consemneze suma de bani și să trimită dovada executorului.

Totodată, conform art. 460 alin. 1 C.pr.civ., „Dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi”. Potrivit alin. 2 din același text de lege, în cazul în care în baza probelor administrate se constată că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, instanța de executare va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar va hotărî desființarea popririi.

Prin urmare, în cadrul cererii de validare a popririi, instanța are de analizat exclusiv dacă terțul poprit datorează sume de bani debitorului, neputând face obiectul acestei proceduri verificarea legalității titlului executoriu sau lămurirea acestuia ori verificarea legalității declanșării executării silite împotriva debitorului sau a legalității actelor de executare.

Tribunalul a menționat totuși că reclamanții-creditori dețin împotriva debitorilor Garda Financiară Secția B. și Garda Financiară Comisariatul General, în condițiile art. 379 C.pr.civ, o creanță certă (a cărei existență rezultă indubitabil din hotărârile judecătorești ce constituie titluri executorii), lichidă (cuantumul său fiind determinabil cu ajutorul criteriilor stabilite prin hotărârile judecătorești ce constituie titluri executorii) și exigibile (caracter avut încă din momentul pronunțării hotărârilor în primă instanță), executarea silită fiind încuviințată de instanța de executare determinată de sediul debitorilor în conformitate cu disp. art. 453 C.pr.civ., potrivit cărora poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit.

Conform art. 452 C.proc.civ., sunt supuse executării silite prin poprire sumele de bani datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care acesta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice preexistente. De asemenea, potrivit art. 454 alin. 2 indice 3 C.proc.civ. în cazul în care adresa de înființare a popririi se adresează unei unități operaționale a unei bănci, poprirea va fi înființată asupra conturilor pe care debitoarea urmărită le are la acea unitate. Conform dispozițiilor art. 1718 C.civ., precum și art. 452 C.proc.civ., și următoarele, poprirea poate fi validată chiar și în cazul în care debitorul nu are disponibil bănesc în contul deschis la terțul poprit, executarea popririi urmând să aibă loc în măsura alimentării contului.

Din aceasta perspectiva la acest moment al fazei executionale, așa cum s-a arătat și mai sus, terțul poprit și debitorul nu mai pot invoca aparari legate de aplicabilitatea OUG 71/2009 și celorlalte acte speciale, avand în vedere elementele a căror analiză trebuie făcuta în cadrul cererii de validare a popririi, acestea putând fi invocate doar în procedura contestației la executare, asa încât, aceasta nu mai este îndreptățita ca în procedura validării de poprire sa invoce nelegalitatea executării silite în raport de prevederile OUG 71/2009 și celelalte acte speciale, ci exclusiv aspecte legate de forma executionala a popririi la acest moment procesual, în raport de disp. art. 460 C.pr. civ..

Pe de altă parte, tribunalul a reținut că și în lipsa unui asemenea raționament, interpretarea data de prima instanța dispozițiilor OUG 71/2009 este în concordanta cu prevederile art. 6 par. 1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului referitor la dreptul la un proces echitabil, care împreuna cu jurisprudența Curții formează un . fac parte din dreptul intern, având aplicabilitate directa, cf. art. 11 și 20 din Constituție, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:

OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar stabilește o noua eșalonare a plații sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, în trei etape, până în anul 2010, 2011, 2012, precum și faptul ca în cursul acestui termen orice cerere de executare silită se suspendă de drept, având în vedere argumentele.

Prin adoptarea acestui act normativ, care prevede un regim diferențiat de executare a obligațiilor în raport de alți debitori de drept comun, care stabilește în mod unilateral termene și condiții de plata ale creanțelor acordate în favoarea creditorilor prin titluri executorii, conducând la o noua amânare a executării, se incalca dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, sub aspectul nerespectării termenului rezonabil, precum și al principiului egalitatii armelor în proces (în acest sens și cauza Stran și Stratis Andreatis c. Greciei).

Tribunalul a mai constat că ulterior adoptării OUG 71/2009, publicată în Monitorul Oficial din 18.06.2009, au fost adoptate în mai puțin de un an de la . alte două acte normative, OUG 18/2010, publicată în Monitorul Oficial din 12.03.2010, și OUG 45/2010, publicată în Monitorul Oficial din 20.05.2010, prin care s-au adus modificări substanțiale, de esență, actului normativ constatat ca fiind constituțional în forma sa inițială, cu motivarea de mai sus. În această situație, considerăm că nu s-ar putea reține existența unor circumstanțe excepționale care să justifice în mod nelimitat abaterea de la procedura execuțională de drept comun atunci când statul este debitor, situația extraordinară care a determinat constatarea constituționalității actului normativ în forma inițială fiind transformată într-o situație obișnuită, în care statul în calitate de debitor intervine în faza executării silite a titlurilor executorii obținute în contradictoriu cu instituțiile sale, prin amânarea în mod repetat și reeșalonarea obligațiilor stabilite prin acestea.

Acest aspect reiese și din ultima reglementare în materie, respectiv Legea nr. 230/2011 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar care dispune a patra re-eșalonare a plăților pe perioada 2012-2016.

Este de reținut că debitorul obligației face parte din puterea executivă, având la îndemână inițiativa legislativă și, ca atare, posibilitatea de a iniția în orice situație acte normative care să paralizeze efectele unei hotărâri judecătorești irevocabile.

Practic, se ajunge ca prin dispozițiile derogatorii ale OUG 71/2009 să fie favorizat statul în raporturi de drept privat, deși statul ar trebui să se afle pe poziții de egalitate cu orice persoană fizică sau juridică care, în calitate de debitor al unei obligații, nu ar putea invoca niciodată lipsa fondurilor, putând fi urmărit asupra tuturor bunurilor sale până la satisfacerea creanței.

Analiza în concret a ingerinței în dreptul de proprietate privată prin adoptarea OUG 71/2009, astfel cum a fost modificată trebuie să pornească de la premisa că prin adoptarea acestui act normativ creditorilor nu le-a fost negat, în nici un caz în mod explicit, dreptul de creanță.

Cu toate acestea, eșalonarea plății din 2010 în 2012, urmată în extrem de scurt timp de o modificare în sensul amânării scadenței primei tranșe pentru anul 2012 și reeșalonări ulterioare pentru perioada 2012-2014, respectiv 2014-2016, constituie o ingerință excesivă și disproporționată, datorită lipsei oricărei previzibilități cu privire la momentul în care creditorul își va putea vedea executată creanța și respectat dreptul de proprietate.

Deși, în acord cu interpretarea dată de către Curtea Constituțională în deciziile pronunțate, în anumite situații excepționale statul beneficiază de o marjă de apreciere, fapt ce ar fi putut justifica adoptarea unui act normativ de eșalonare a plății creanțelor împotriva statului, modificările succesive ale acestui act normativ într-o perioadă scurtă (respectiv 2 ani) de la ., coroborate cu lipsa identificării unor resurse financiare din care ar urma să fie plătite creanțele și cu perspectiva adoptării în orice moment de către debitorul care are la îndemână inițiativa legislativă a unui nou act normativ de amânare sau re-eșalonare a plății, imprimă un grad ridicat de incertitudine executării creanței și lipsesc de orice efecte hotărârile judecătorești.

Arbitrariul și imprevizibilitatea conduitei statului, care, în considerarea calității sale de debitor, ar fi trebuit să adopte o conduită constantă și consecventă pentru a putea beneficia de derogările reținute de Curtea Constituțională transformă dreptul la un proces echitabil de care a beneficiat creditorul în faza judecății într-un drept iluzoriu în faza executării silite.

În concret, imprevizibilitatea imprimată de inițiativele legislative ale debitorului obligației face să dispară orice garanție că la împlinirea termenelor de plată nu se vor suspenda din nou plățile, invocându-se o împrejurare excepțională, printr-un procedeu identic cu cel urmat la suspendarea executării prin cele două ordonanțe.

Obligația statului de a adopta un arsenal juridic adecvat și de a identifica soluții funcționale, unitare și consecvente pentru executarea obligațiilor stabilite în sarcina sa prin hotărâri judecătorești nu mai poate fi considerată ca îndeplinită, și conduita adoptată de stat nu mai poate fi încadrată în limitele marjei de apreciere de care dispune acesta, cât timp OUG 71/2009 a fost modificată de două ori, în mod substanțial, în mai puțin de un an de la ..

În aceste condiții, luând în considerare jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, din care se desprind principiile enumerate mai sus, ingerința în dreptul la un proces echitabil și în dreptul de proprietate al creditorului apare ca fiind disproporționată, aplicarea dispozițiilor OUG 71/2009, astfel cum au fost modificate, conducând la o încălcare a dispozițiilor art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului sub aspectul accesului la justiție și termenului rezonabil, și a dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție.

Prin urmare, în aplicarea art. 20 alin. 2 din Constituție, urmează a se da prevalență principiilor desprinse din jurisprudența citată mai sus și a se face aplicarea acestora, în detrimentul dispozițiilor din dreptul intern, respectiv OUG 71/2009, astfel cum a fost modificată precum și a susținerilor debitorului referitoare la imposibilitatea executării silite datorită lipsei fondurilor cu această destinație în bugetul alocat.

Cu privire la acest aspect, așa cum s-a arătat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și în cea a Curții Constituționale, lipsa fondurilor sau nealocarea unor fonduri prin buget cu această destinație nu reprezintă în sine un argument pertinent pentru a justifica o ingerință în dreptul de acces la justiție și dreptul de proprietate al creditorului obligației prin neexecutarea acesteia.

Prin urmare, suspendarea executării chiar de către debitorul autoritate a statului și eșalonarea de către debitorul autoritate a statului a propriilor sale debite încalcă flagrant și dreptul la un proces echitabil în sensul Convenției, părțile fiind lipsite de orice posibilitate de realizarea efectiva a acestor drepturi.

Deși Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) prin decizia pronunțată la data de 04 septembrie 2012 publicată la data de 18 septembrie 2012 în cauza ’’D. și alții împotriva României’’ a respins ca neîntemeiată cererea reclamanților, prin care invocau încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (dreptul la un proces echitabil) și respectiv a art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție (dreptul de proprietate) prin aceea că autoritățile interne (M. Justiției și Ministerul Finanțelor Publice) a refuzat să pună de îndată în executare hotărâri judecătorești definitive pronunțate de instanțele interne, hotărâri ce recunoșteau drepturi salariale restante, în acea cauză s-a avut în vedere că reclamanții au primit mai mult de o treime din suma totală acordată de instanțe, restul sumei trebuind să fie plătit eșalonat, conform legislației în vigoare, până în 2016.

Ținând seama de faptul că o parte importantă din sumele datorate reclamanților le-a fost deja plătită, Curtea a considerat că nu a fost afectată însăși substanța dreptului reclamanților, împrejurarea care nu se poate reține și în prezenta cauză, față de cele reținute mai sus.

În consecință, față de toate considerentele expuse, precum și în raport de celelalte dispoziții legale invocate anterior, tribunalul a admis apelul, a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a admis cererea și a validat poprirea înființată de B. C. și Tanurca, în dosarul de executare nr.206/2012, prin adresa de înființare a popririi până la concurența sumei_,67 lei potrivit creanțelor fiecărui creditor.

Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs debitorul Ministerul Finanțelor Publice și terțul poprit Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București – Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică.

Recurentul MFP solicită admiterea recursului, admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul respingerii apelului formulat de apelanții creditori A. M., B. B. D., B. E. F., B. C., B. C., C. C., C. V., C. M., D. C., F. N., L. F., M. M., M. lonuț, M. N., M. A. V., M. V., P. C., P. D., R. L., S. C. și menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinică și legală. Menționează că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 Cod de procedură civilă de la 1865.

1.Învederează instanței faptul că, instanța de apel în mod greșit a apreciat că în faza de validare a popririi nu mai pot fi invocate apărări legate de aplicabilitatea O.U.G. nr.71/2009.

Astfel cum a reținut și instanța de judecată, într-o speță similară, validarea popririi reprezintă o componentă a executării silite, mai exact, faza judiciară a acestei proceduri. De altfel, textul legal incident, respectiv art.460 Cod procedură civilă de la 1865, face parte din Capitolul II, Secțiunea a V-a "Poprirea" din Cartea V a Vechiului Cod de procedură civilă, intitulată "Despre executare silită".

Prin formularea unei cereri de validare, creditorul urmărește finalizarea executării în modalitatea popririi, prin constrângerea terțului poprit în vederea indisponibilizării și consemnării sumei poprite. Odată admisă validarea, executarea silită trece într-o nouă fază, în care creditorul se poate îndrepta direct împotriva terțului poprit, în cazul în care acesta refuză efectuarea plății.

Din această perspectivă, soluția pronunțată de instanță în sensul validării popririi și activitatea desfășurată de executorul judecătoresc prin emiterea actelor de executare trebuie privite unitar, fiind subsumate aceluiași scop, executarea silită a obligației debitorului.

În consecință, suspendarea de drept reglementată prin O.U.G. nr.71/2009 presupune imposibilitatea pentru executor de a mai emite acte de executare, dar și obligația pentru instanța care soluționează o cerere de validare de a nu da curs acestei solicitări.

În cazul admiterii cererii, s-ar produce o încălcare a normei imperative menționate, întrucât executarea și-ar continua cursul.

În favoarea acestei interpretări este și un argument de text, întrucât legiuitorul prin art.1 alin.2 din O.U.G. nr.71/2009 a folosit expresia "orice procedură de executare silită", fiind evident că a intenționat să includă procedura validării popririi în sfera acestei norme legale (Sentința civilă nr._/10.12.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul nr._/4/2012).

2.În continuare recurentul – debitor învederează că, un aspect deosebit de important, pe care instanța de apel nu l-a avut în vedere, este faptul că titlurile în baza cărora se solicită validarea popririi în dosarul execuțional nr.206/2012, nu instituie nicio obligație în sarcina Ministerului Finanțelor Publice.

Astfel, solicită să se aibă în vedere că prin sentința civilă nr.348FCA/13.05.2009, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul B. a respins acțiunea față de Ministerul Finanțelor Publice, motivat de faptul că, „între reclamanți și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice nu există raporturi juridice generatoare de obligații".

Prin Decizia civilă nr.859/R/22.10.2009, pronunțată în dosarul nr._, Curtea de Apel G. a admis recursul declarat de reclamanți, a modificat în parte sentința nr.348/2009 a Tribunalului B. în sensul că a obligat pârâtele la plata sumelor reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% fiecare din salariul de bază, menținând restul dispozițiilor sentinței recurate. Așa cum se observă din considerente, „Curtea va admite recursul reclamanților și va modifica în parte sentința atacată în sensul obligării pârâtelor Garda Financiară - secția B. și Garda Financiară - Comisariatul General la plata celor două suplimente în procent de 25% fiecare din salariul de bază, cu mențiunea celorlalte dispoziții ale sentințe recurate".

Arătă că, prin întâmpinarea formulată, Ministerul Finanțelor Publice, pe lângă motivele de nelegalitate care privesc aplicabilitatea dispozițiilor O.U.G. nr.71/2009, a adus la cunoștința instanței de judecată faptul că din analiza actelor comunicate de executorul judecătoresc a rezultat că în speță, creditorii nu au făcut dovada încheierii de încuviințare a executării silite împotriva Ministerului Finanțelor Publice.

Validarea popririi este o formă de realizare a executării silite. Nu se poate dispune măsura validării popririi atâta timp cât executarea silită nu a fost încuviințată față de debitor.

În temeiul încheierii prin care se admite cererea de încuviințare a executării silite, executorul judecătoresc poate proceda la executarea silită a obligației stabilite prin titlul executoriu în oricare dintre formele prevăzute de lege.

Încuviințarea executării silite este de drept valabilă și pentru titlurile executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviințate.

Arătă faptul că instanța de fond în mod corect a respins ca neîntemeiată cererea de validare a popririi constatând că „referitor la Ministerul Finanțelor Publice nu a fost încuviințată de Judecătoria sector 4 București executarea silită în dosarul indicat (dosar de executare nr.206/2012)".

Recurentul – debitor apreciază că acest motiv este unul solid și prin urmare, solicită să se constate nelegalitatea procedurii de executare, întrucât executorul judecătoresc nu a respectat dispozițiile imperative ale art.373¹ Cod procedură civilă, având în vedere că nu a făcut dovada obținerii unei încuviințări a executării silite împotriva Ministerului Finanțelor Publice, care să confere dreptul creditorilor de a formula o cerere de validare a popririi.

3. Subliniază faptul că în considerentele deciziei civile nr.300A/28.01.2015, pronunțată în dosarul nr._ având ca obiect validare poprire: „Tribunalul menționează totuși că reclamantii-creditori dețin: împotriva debitorilor Garda Financiară Secția B. și Garda Financiară Comisariatul General o creanță (...)".

Contrar celor reținute în considerente cu privire la debitori, instanța de apel la pronunțarea soluției nu a avut în vedere faptul că Ministerului Finanțelor Publice nu i-au fost adresate actele de executare în dosarul execuțional nr.206/2012, că acesta nu are nicio calitate (debitor sau terț poprit) în această cauză.

Recurentul – debitor solicită să se aibă în vedere, chiar prin cererea de validare a popririi se face trimitere la înștiințarea și adresa de înființare a popriri) nr.206/11.12.2012.Or, aceste acte de executare privesc debitorul Garda Financiară -Comisariatul General și terțul poprit Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București și nu Ministerul Finanțelor Publice.

Astfel, solicită să se aibă în vedere că, în prezenta cauză, cadrul procesual privește calitatea de debitor care aparține Gărzii Financiare -Comisariatul General și pe cea de terț poprit care aparține Direcției de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București.

Prezentul litigiu are ca obiect cererea de validare a popririi în dosarul execuțional nr.206/2012 formulată de creditori împotriva pretinsului debitor Ministerul Finanțelor Publice.

Or, așa cum s-a arătat, actele de executare sunt adresate debitorului Garda Financiară.

Faptul că intimații creditori au înțeles să formuleze cererea de validare a popririi în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, nu are relevantă în cauză în considerarea aspectului că Ministerul Finanțelor Publice nu este parte în executarea silită care face obiectul dosarului de executare nr.206/2012, nici în calitate de debitor, nici în calitate de terț poprit.

Poprirea este acea formă a executării silite indirecte prin care se valorifică sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente (art. 452 Cod procedură civilă de la 1865).

În cadrul unei popriri participă, de regula, trei subiecți de drept: creditorul urmăritor, denumit și creditor popritor, debitorul urmărit, denumit și debitor poprit ș o terță persoană, denumită terț poprit, care datorează o sumă de bani debitorului urmărit, între aceste trei subiecte de drept se stabilesc tot atâtea raporturi juridice.

Dintre aceste raporturi juridice două preced înființarea popririi. Este vorba de raportul de creanță dintre creditorul urmăritor și debitorul urmărit, precum și de raportul de creanță dintre debitorul poprit și terțul poprit, acesta din urmă caracterizându-se prin aceea că terțul este dator față de debitorul urmărit. Cele două raporturi juridice menționate sunt raporturi de drept substanțial, raporturi de creanță, care-și au izvorul, cel mai adesea, în raporturile contractuale dintre părți.

Subiectele raportului juridic în cadrul popririi, astfel cum s-a arătat mai sus, sunt creditorul urmăritor, denumit și creditor popritor, debitorul urmărit, denumit și debitor poprit și o terță persoană, denumită terț poprit.

Prin urmare, pentru a putea fi admisă cererea de validare a popririi împotriva Ministerului Finanțelor Publice în temeiul Sentinței civile nr.348/FCA/13.05.2009, deci pentru a-i fi atribuită calitatea de debitor, era necesar ca instanța să fi dispus în sarcina sa o obligație.

Astfel, hotărârea mai sus menționată nu este titlu executoriu în ceea ce privește instituția debitoare.

Din analiza textului de lege (art. 460 Cod procedură civilă) rezultă că una dintre condițiile de admisibilitate a acțiunii având ca obiect validarea popririi o reprezintă și existența unui titlu executoriu valabil.

Față de aceste precizări, recurentul – debitor solicită să se observe faptul că, actele de executare emise de către Biroul Executorilor Judecătorești Asociați "C. și Tanurca" în dosarul execuțional nr.206/2012, nu pot face obiectul unei cereri de validare a popririi formulate în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, având în vedere că acestea au fost emise împotriva debitorilor obligației stabilite prin Sentința civilă nr.348/13.05.2009. pronunțată de către Tribunalul B. și Decizia civilă nr.859/R/22.10,2009. pronunțată de către Curtea de Apel G., în dosarul nr._ . printre care nu este menționată și instituția debitoare.

Prin urmare, după cum se observă, instanța de apel a tratat cu superficialitate aceste aspecte, mulțumindu-se la a se raporta la faptul că în faza de validare a popririi nu se mai pot invoca apărări legate de aplicabilitatea O.U.G. nr.71/2009 și a celorlalte acte speciale.

4. Mai arată recurentul că, astfel cum rezultă din adresa emisă de Garda Financiară - Comisariatul General, în baza Sentinței civile nr.348/FCA/13.05.2009, pronunțată de către Tribunalul B. și a Deciziei civile nr.859/R/22.10.2009, pronunțată de către Curtea de Apel G., în dosarul nr._, creditorilor le-au fost achitate voluntar creanțele, potrivit tranșelor prevăzute de O.U.G. nr.71/2009.

Așa cum rezultă din expunerea din considerente, instanța de apel, nu a avut în vedere acest înscris, întrucât a apreciat că între cauza „D. și alții împotriva României" pronunțată la data de 04 septembrie 2012 de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) și prezenta speță nu există similitudine, întrucât în acea cauză reclamanților le-au fost achitate anumite sume de bani, eșalonat, conform legislației în vigoare, iar în prezenta cauză această împrejurare nu a putut fi reținută.

Solicită să se observe că situația creditorilor din prezentul dosar este comparabilă cu cea a creditorilor din cauza D. și alții contra României, pentru care CEDO a pronunțat o decizie de inadmisibilitate, constatând faptul că toate criticile aduse dispozițiilor O.U.G. nr.71/2009 sunt vădit nefondate.

Recurentul – debitor solicită să se aibă în vedere că, autoritățile statului au dat dovadă de diligentă în executarea obligațiilor, întrucât așa cum am arătat mai sus, creditorilor le-au fost plătite anumite sume de bani anual, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.71/2009.

Prin urmare, contrar celor reținute de instanța de apel, situația creditorilor din prezenta cauză este asemănătoare cu cea a petenților din cauza D. și alții contra României, astfel încât raționamentul Curții de la Strasbourg este aplicabil și litigiului dedus judecății.

5. Un ultim aspect pe care recurentul – debitor îl reliefează este faptul că instanța de apel a dat o greșită interpretare dispozițiilor legale incidente în speță, precum și faptul că s-a făcut o apreciere proprie a unor dispoziții asupra cărora a statuat CEDO.

Menționează că și Curtea Constituțională, ale cărei decizii sunt obligatorii și produc efecte "erga omnes" potrivit art.147 din Constituția României, a stabilit că soluțiile C.E.D.O. sunt imperativ de respectat indiferent dacă au fost pronunțate în cauze ce privesc România sau referitoare la alte state, recunoscând expres jurisprudenței C.E.D.O. valoarea de izvor de drept.

Instanța de apel a apreciat că eșalonarea plății din 2010 în 2012, urmată în extrem de scurt timp de o modificare în sensul amânării scadenței primei tranșe pentru anul 2012 și reeșalonării ulterioare pentru perioada 2012-2014, respectiv 2014-2016, constituie o ingerință excesivă și disproporționată, datorită lipsei oricărei previzibilități cu privire la momentul în care creditorul își va putea vedea executată creanța și respectat dreptul de proprietate, precum și că perspectiva adoptării în orice moment de către debitorul care are la îndemână inițiativa legislativă a unui nou act normativ amânare sau re-eșalonare a plății, imprimă un grad ridicat de incertitudine a executării creanței și lipsesc de orice efecte hotărârile judecătorești.

Recurentul – debitor solicită să se aibă în vedere că însăși CEDO a apreciat că mecanismul de eșalonare stabilit de Guvernul României prin O.U.G. nr.71/2009 poate fi considerat ca unul rezonabil și nu denotă refuzul Guvernului de a achita aceste sume de bani.Instituirea acestui mecanism a urmărit un scop de utilitate publică, respectiv asigurarea echilibrului bugetar, în contextul în care, începând cu anul 2008, Statul Român s-a confruntat cu o gravă criză economică și financiară.Nu în ultimul rând, învederează faptul că, în pronunțarea hotărârilor sale în materia drepturilor omului, instanțele sunt obligate să ia în considerare deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului, întrucât sistemul european de protecție a drepturilor omului complementarizează sursa convențională cu cea jurisprudențială.

Totodată, recurentul – debitor solicită să se aibă în vedere că în ceea ce privește plata sumelor reprezentând creanțe salariale, autoritățile statului au manifestat constant un interes în identificarea soluțiilor pentru rezolvarea acestor probleme.

În acest sens înțelege să sublinieze faptul că, în anul 2014, prin a treia rectificare bugetară, soluționarea acestor aspecte s-a realizat prin suplimentarea bugetelor instituțiilor publice debitoare, pentru plata sumelor prevăzute prin hotărârile judecătorești pronunțate în acțiunile având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială.

Față de considerentele prezentate și actele normative invocate, recurentul – debitor solicită să se dispună admiterea recursului și, pe cale de consecință, modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul respingerii apelului formulat de apelanții creditori și menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinică și legală.

Recurenta – terț poprit Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București - Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică susține că decizia recurată este netemeinică și nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșita a legii (art.304 pct.9 Cod de procedură civilă).

1. În primul rând, învederează faptul ca validarea de poprire, în general este admisa și aplicata ca o accelerare a executării silite, și în ultima instanța ca o sancțiune aplicata terțului poprit atunci când acesta nesocotește, cu rea-credința obligațiile sale prevăzute de actele normative în vigoare în materia executării silite prin poprire.

Or, în condițiile în care exista un act normativ care stabilește o procedura de plata eșalonată a drepturilor salariale stabilite pe cale judiciara pentru personalul din sistemul bugetar, act normativ ce a fost declarat constituțional de Curtea Constituționala, nu se poate considera ca acțiunea terțului poprit - Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publica a Municipiului București, de a se prevala de dispozițiile OUG nr.71/2009 reprezintă un refuz exprimat cu rea credința.

Reiterează dispozițiile Art. 460, alin. (1) Cod proc.civ. potrivit cărora: « Dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popriri. »

Așadar, dispoziția legala reglementează validarea popririi doar ca o procedura de excepție, determinata de conduita terțului poprit care, prin intermediul obligațiilor sale ar justifica o eventuala validare a popririi, situație care nu se regăsește în speța .

Prin urmare, având în vedere cele mai sus arătate, recurenta – terț poprit solicită instanței să admită recursul, să modifice sentința civila în sensul respingerii cererii de validare formulata de către creditori, ca fiind neîntemeiata.

2. În al doilea rând, apreciază ca punctul de vedere al instanței este eronat, având în vedere următoarele considerente:

Prin validarea popririi, instanța a nesocotit dispozițiile OUG nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, cu modificările și completările ulterioare, norme potrivit cărora:

„În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept."

Prin urmare, având în vedere data pronunțării încheierii de încuviințarea executării silite, ulterioara intrării în vigoare a OUG nr. 71/2009, dispozițiile legale mai sus menționate sunt aplicabile în cauză, astfel încât deși instanța de judecată a încuviințat executarea silită prin efectul legii orice cerere de executare silita, implicit validarea popririi, este suspendata de drept.

Prin dispozițiile OUG nr.71/2009 modificata și completata prin Legea nr.230/2011 fost eșalonată plata drepturilor salariale stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, prin titluri devenite executorii pana la data de 31.12.2011, validarea popririi, cu consecința plății drepturilor salariale într-o singura tranșă neavând temei legal, întrucât încălca prevederile actului normativ sus indicat.

Art. 1 - (1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: a) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu:

(2) în cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice cerere de executare silită se suspendă de drept

Recurenta – terț poprit învederează ca nu poate constata existența unei neconcordanțe între dispozițiile art.1 din OUG nr.71/2009 modificata pe de o parte și art.6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, atâta timp cât prevederile art.1 din OUG nr.71/2009 au fost declarate conforme Constituției României, prin respingerea mai multor excepții de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională a României.

În motivarea Decizie nr.206/2010 privind respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.1 din OUG nr.71/2009, Curtea Constituționala a reținut ca aceste prevederi nu sunt contrare Constituției României, prin raportare inclusiv la dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

De asemenea în acord cu cele de mai sus, recurenta – terț poprit arătă ca la la data de 04.09.2012 Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în cauza D. D. D. șa. contra României.

Astfel, reclamanții, magistrați în cadrul Tribunalului Argeș, au reclamat Curții faptul că, Guvernul României adoptând O.U.G. nr. 71/2009 cu modificările ulterioare, prin care a dispus eșalonarea plății drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești pentru personalul din justiție până în anul 2016, a încălcat dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție (dreptul de proprietate) și prevederile art. 6 din Convenție (dreptul la un proces echitabil).

Analizând cererea reclamanților, în esență, Curtea a reținut faptul că nu poate fi reproșat Guvernului că prin adoptarea unor acte normative care să eșaloneze plata drepturilor salariale ale personalului din justiție, acesta ar fi refuzat executarea hotărârilor judecătorești prin care au fost recunoscute reclamanților drepturi de natură patrimonială (par.43).

Guvernul a justificat această măsură a eșalonării plății prin degradarea situației economice și financiare a țării începând cu anul 2008 ce a determinat un grav dezechilibru bugetar, într-un context de criză financiară severă, aspect ce a determinat Guvernul să adapteze la realitățile economice plata acestor drepturi prin elaborarea unui mecanism care să acorde aceste drepturi în mod eșalonat. Curtea reamintește că a mai analizat măsuri luate pentru a proteja bugetul și care să asigure un echilibru între veniturile și cheltuielile administrației publice și a considerat că aceste măsuri pot avea un scop de utilitate publică (par.46-49).

De asemenea, Curtea a constat că deși mecanismul de plată a suferit modificări, Guvernul nu a neglijat punerea în executare a hotărârilor judecătorești, sumele deja plătite fiind indexate (par. 50).

Curtea a mai reținut faptul că substanța dreptului reclamanților nu a fost afectată, mecanismul de eșalonare a plăților nefiind unul nerezonabil (par.51).

În consecință, Curtea a considerat că cererea reclamanților este în mod evident nefondată și trebuie să fie respinsă în temeiul art.35 din și art.4 din Convenție {par.52}. Totodată, în conformitate cu aceeași jurisprudență a instanței europene, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă și în ce măsură diferențele între diversele situații similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcție de anumite circumstanțe, de domeniu și de context.

Or, în cauza de față, astfel cum s-a precizat anterior, măsura urmărește un scop legitim și se justifică în mod obiectiv și rezonabil.

Totodată, aceste măsuri au un caracter pozitiv, în sensul că se recunosc obligațiile de plată stabilite în sarcina autorităților statale care se obligă la plata eșalonată a titlurilor executorii, modalitate de executare impusă de situațiile de excepție, reprezentate, pe de o parte, de proporția deosebit de semnificativă a creanțelor astfel acumulate împotriva statului și, pe de altă parte, de stabilitatea economică a statului român în actualul context de acută criză economică națională și internațională,

Așadar, întrucât legea aplicabilă în materie, nu permite executarea silită a titlurilor executorii cuprinzând drepturi salariale pentru personalul din sectorul bugetar, lege declarată constituțională în conformitate cu dispozițiile legii fundamentale, ca urmare a exercitării controlului de constituționalitate a Curții Constituționale, recurenta – terț poprit solicită să se constate că în prezenta cauză, cererea de validare a popririi contravine legii aplicabile în materie, pentru toate motivele de fapt și de drept indicate în prezentul recurs.

Față de cele arătate mai sus, rezulta fără putința de tăgada ca actiunea terțului poprit de a se prevala de dispozițiile OUG nr.71/2009 a fost pe deplin justificata.

Precizează totodată recurenta – terț poprit ca prin dispozițiile OUG nr.71/2009 legiuitorul a dorit sa înlăture dificultățile întâmpinate până în prezent în ceea ce privește executarea hotărârilor judecătorești având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar.Având în vedere influența substanțială asupra bugetului de stat pe care o are executarea, în condițiile dreptului comun, a titlurilor executorii emise anterior intrării în vigoare a respectivei ordonanțe de urgență, a rezultat necesitatea instituirii unor reglementări speciale, cu aplicabilitate limitată în timp, privind executarea silită a hotărârilor judecătorești prin care au fost acordate anumite drepturi salariale pentru personalul din sectorul bugetar,

ținând seama de faptul că nepromovarea acestei ordonanțe de urgența ar fi vizat drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrelor bugetare și în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar - aspecte ce nu au fost avute în vedere de către instanța de apel.

3. În al treilea rând, recurenta învederează faptul ca dispozițiile imperative ale O.G. nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, astfel cum a fost modificata și completata prin Legea nr.92/2011, au instituit un regim derogatoriu de la cadrul juridic general stabilit prin art.452-461 Cod Procedura civila, ce reglementează materia executării silite prin poprire.

Potrivit art.1 din O.G. nr.22/2002 astfel cum a fost modificata prin Legea nr.92/2011, "Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achita din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația respectiva."

Prin dispozițiile O.G nr.22/2002 au fost reglementate condițiile în care se realizează executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu respectarea principiilor prevăzute în Constituție și legea finanțelor publice.

Astfel, în deplina concordanță cu art.137 alin.1 din Constituția României, care prevede ca "Formarea, administrarea, întrebuințarea și controlul resurselor financiare ale instituțiilor publice sunt reglementate prin lege", Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, a stabilit reguli cu caracter general privind utilizarea de către instituțiile publice a sumelor alocate de la bugetul de stat, în vederea acoperirii cheltuielilor impuse de funcționarea acestora.

În acest context, O.G. nr.22/2002 cu modificările și completările ulterioare, are rolul de a reglementa condițiile în care se realizează executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu respectarea principiilor prevăzute în Constituție și în legea finanțelor publice.

Ca un argument în plus, menționează recurenta ca prin Decizia nr. 784/12.05.2009 Curtea Constituționala a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.G. nr. 22/2002 motivat de faptul ca "dispozițiile criticate referitoare la procedura executării obligațiilor de plata ale instituțiilor publice se aplica fără nici o discriminare tuturor creditorilor instituțiilor publice, acestea fiind conforme cu prevederile art.16 și art.44 alin.(2) din Constituție. Potrivit art.126 alin.(2) din Constituție, legiuitorul poate stabili regulile de desfășurare a procedurii de judecata fără sa aducă atingere substanței drepturilor și libertăților fundamentale." De asemenea, Curtea Constituționala a concluzionat prin Decizia 213/4.03.2010j:a OG nr.22/2002 nu este contrara dispozițiilor art. 6 par.1 din CEDO.Potrivit deciziei mai sus menționate Curtea Constituționala a constatat ca OG nr.22/2002 nu contravine art. 6 paragraful 1 din Convenție pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale întrucât s-a reținut ca instituirea termenului de 6 luni nu conduce la împiedicarea, anularea sau întârzierea în mod excesiv de către stat a executării unei hotărâri judecătorești pronunțate împotriva sa .Deși prin dispozițiile legale invocate se instituie anumite limite ale executării, în sensul ca aceasta nu se poate face asupra oricăror resurse bănești ale instituțiilor publice, ci numai asupra celor aprobate prin bugete, aceasta nu împiedica executarea silita a obligațiilor de plata ale instituțiilor publice de vreme ce, potrivit art. 4 din O.G. nr.22/2002 modificata și completata prin Legea nr. 92/2011 este instituita obligația pentru ordonatorii principali de credite bugetare de a dispune toate masurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plații sumelor stabilite prin titluri executorii.Indiscutabil, O.G, nr.22/2002 instituie anumite limite ale executării instituțiilor publice, în sensul ca aceasta nu se poate face asupra oricăror resurse bănești ale instituțiilor publice, ci numai asupra acelora aprobate prin bugetele instituțiilor respective.Față de aceasta dispoziție legală imperativa Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică deși deține conturile debitoarei nu poate opera plați din aceste conturi, fără o dispoziție expresa din partea ordonatorilor_de credite. în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii.Urmare faptului ca în bugetul Ministerului Finanțelor Publice aferent anului 2012 nu existau sume aprobate cu destinația plății titlurilor executorii având ca obiect drepturi salariale, executarea urmează a se realiza de către debitor de buna voie, acest fapt constituind temei pentru includerea în bugetul debitorului pentru anul 2015 a sumelor necesare pentru plata tranșei de 25% din valoarea titlului executoriu.Față de cele învederate este fără putința de tăgada ca cererea de validare a popririi este neîntemeiata, nerespectându-se prevederile O.G. nr.22/2002 .

Față de argumentele prezentate, recurenta – terț poprit solicită admiterea recursul astfel cum a fost formulat, modificarea deciziei civile nr. 300A/28.01.2015 pronunțata de Tribunalul București - Secția a lll-a Civila în dosarul nr._, în tot, în sensul menținerii sentinței civile nr. 8241/08.08.2013 ca temeinica și legala.

Analizând actele și lucrările dosarului, conform art.306 alin.3 rap. la art.304 pct.7 și 9 C.proc.civ., Curtea constată că sunt fondate criticile nr. 2 și 3 din cererea de recurs formulată de Ministerul Finanțelor Publice, acesta neavând calitate de debitor, în titlul executoriu(Sentința civilă nr.348/13.05.2009 așa cum a fost în parte modificată și în parte menținută de decizia de recurs nr.859/R/22.10.2009, pentru care s-a încuviințat executarea silită la Judecătorie) și în actele de executare silită emise de executor, și, în consecință, cererea de validare a popririi a fost admisă nejustificat și nelegal de instanța de apel care - deși a observat că debitori erau doar Garda Financiară Secția B. și Garda Financiară-Comisariatul General, în condițiile în care art.460 C.proc.civ., privind validarea popririi indică necesitatea existenței celor două raporturi obligationale, între creditor și debitor și între debitor și terțul poprit, reprezentând condiție legală a validării popririi, de instanța judecătorească, existența unui titlu executoriu al creditorilor față de debitorul pe ale cărui conturi se cere validarea popririi la terțul poprit, în speță neexistând titlu executoriu față de MFP, și, deși conform art.295 alin. 1 teza finală C.proc.civ. avea de elucidat calitatea procesuală pasivă a MFP, pe calea excepției de ordine publică ce transpărea din cele arătate de prima instanță prin sentința apelată(că doar executarea silită a debitorului Garda Financiară - Comisariatul General fost încuviințată de Judecătoria Sector 4 București la data de 26.04.2012)- a validat poprirea față de MFP ce nu avea calitate procesuală pasivă în cererea de validare a popririi. Ca urmare a caracterului fondat a criticilor nr.2 și 3 din cererea de recurs a MFP, ce indică lipsa calității procesuale pasive a acestuia în cererea de chemare în judecată având ca obiect validare poprire, excepție absolută ce poate fi invocată în orice fază procesuală, Curtea va admite recursul declarat de MFP, chemat greșit în judecată ca debitor, de creditori, și, în consecință, recursul declarat de terțul poprit, reținând, față de prevederile art. 460 C.proc.civ. rap. la art. 109 alin. 1 C.proc.civ., că cererea de validare a popririi este formulată în condițiile lipsei calității procesuale pasive de debitor a MFP pentru care creditorii au solicitat greșit instanței validarea popririi la terțul poprit.

Curtea observă că, deși prima instanță a arătat în considerentele sentinței că doar executarea silită a debitorului Garda Financiară - Comisariatul General fost încuviințată de Judecătoria Sector 4 București la data de 26.04.2012, printr-o încheiere pronunțată în dosarul nr._/4/2011, instanța de apel, prin decizia recurată, a susținut că în cererea de validare a popririi nu se verifică legalitatea titlului executoriu, fără să menționeze că în cererea de validare a popririi se verifică existența titlului executoriu, al creditorului față de debitor. În continuare, a menționat instanța de apel doar că există totuși un titlu executoriu față de alți debitori decât cel chemat în judecată, Garda Financiară Secția B. și Garda Financiară-Comisariatul General.

Potrivit art.460 C.proc.civ: ,,Dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.

Instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit și, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi. Terțul poprit, care, cu rea-credință, a refuzat să-și îndeplinească obligațiile privind efectuarea popririi, va putea fi amendat, prin aceeași hotărâre, cu o sumă cuprinsă între 200 lei și 1.000 lei.

Dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, validarea producându-și efectele numai la data când sumele devin scadente.

După validarea popririi, terțul poprit va proceda, după caz, la consemnarea sau plata prevăzută la art. 456, în limita sumei determinate expres în hotărârea de validare. În caz de nerespectare a acestor obligații, executarea silită se va face împotriva terțului poprit, pe baza hotărârii de validare ce constituie titlu executoriu”.

Problema exigibilității creanței și eșalonarea legala a plații debitului vizează însăși legalitatea declanșării procedurii de executare silita și acestea nu pot fi reexaminate in cadrul cererii de validare a popririi, deoarece instanța investita cu o asemenea cerere este ținuta a analiza doar îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 460 C.pr. civ. Potrivit alin. 2 al acestui text de lege, „instanța va da o hotărâre de validare a popririi prin care a obligat terțul poprit sa plătească creditorului suma datorata daca din probele administrate rezulta ca terțul poprit datorează sume de bani debitorului. In caz contrar, va hotărî desființarea popririi".

In consecința, la verificarea acestui alineat,cu privire la raporturile dintre debitor și terțul poprit, instanța de validare examinează doar existența calității de debitor a terțului poprit in raport cu debitorul urmărit si existența unei popriri înființate anterior, iar cu privire la creditor verifică dacă acesta are un titlu executoriu față de debitor.

Nu pot fi acceptate acele argumente ale recurenților ce tind a susține că sintagma „daca din probele administrate rezulta ca terțul poprit datorează sume de bani debitorului" din textul art. 460 C.pr. civ. echivalează cu impunerea obligației pentru instanța investita cu cererea de validare a popririi de a examina chiar exigibilitatea/eșalonarea creanței, întrucât textul citat trebuie interpretat coroborat cu alin. 1 al aceluiași articol, potrivit căruia „daca terțul poprit nu-si mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv in cazul in care, in loc sa consemneze suma urmăribila a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, in termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia sa consemneze sau sa plătească suma urmăribila, poate sesiza instanța de executare, in vederea validării popririi." Este evident ca instanța sesizata cu o acțiune este ținuta a verifica îndeplinirea condițiilor pentru admiterea respectivei acțiuni, iar condiția exigibilității creanței nu este prevăzuta printre cele de admisibilitate a validării de poprire.Aceasta, întrucât Codul de procedura civila prevede in faza procesuala a executării silite o succesiune stricta a etapelor și instituie, pentru fiecare dintre acestea, termene stricte de contestare, pentru a asigura un echilibru intre protecția acordata debitorului și interesul creditorului de a-și vedea executata creanța cu celeritate.

Însă, corect și legal invederează recurentul MFP că nu se poate dispune măsura validării popririi atâta timp cât executarea silită nu a fost încuviințată față de debitor(nu există titlu executoriu față de debitor, al creditorilor) și respectiv că între reclamanți și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice nu există raporturi juridice generatoare de obligații, aceasta deoarece prin Decizia civilă nr.859/R/22.10.2009, pronunțată în dosarul nr._, Curtea de Apel G. a admis recursul declarat de reclamanți și a modificat doar în parte sentința nr.348/2009 a Tribunalului B. în sensul că a obligat pârâtele(Garda Financiară - Secția B. și Garda Financiară - Comisariatul General) la plata sumelor reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% fiecare din salariul de bază, menținând restul dispozițiilor sentinței recurate, și a respins recursurile declarate de pârâtele Garda Financiară-Secția Județeană B. și Garda Financiară-Comisariatul General, motivând în considerente că în mod corect a fost respinsă de prima instanță, prin sentința nr.348/2009, acțiunea față de M. Finanțelor întrucât acesta nu are calitate procesuală pasivă în cauză, neexistând raporturi juridice directe între reclamanți și această instituție(aflată în copie obținută din dosarul executorului judecătoresc, la filele 30 35-din dosarul primei instanțe).

Sentința civilă nr.348/13.05.2009, aflată în copie la 23-29 din dosarul primei instanțe, menționează expres în dispozitiv respingerea acțiunii față de MFP. Această dispoziție de respingere, fiind menținută de instanța de recurs, cum s-a arătat mai sus, relevă că în cererea de validare a popririi reclamanții creditori au chemat greșit în judecată pe MFP, mai ales că nici în actele de executare întocmite de executor nu figurează ca debitor MFP(filele 69-74, 84-88 dosar prima instanță), iar, în încheierea de încuviințare a executării silite, dată de Judecătoria Sectorului 3 București la 23.04.2012, în dosarul nr._/301/2012( fila 79-81 dosar prima instanță), s-a încuviințat creditorilor executarea silită împotriva Gărzii Financiare-Comisariatul General, menționată expres ca debitor, nu împotriva MFP, în același sens fiind și încheierile Judecătoriilor Sectorului 2 și 4(filele 75 și 82 dosar prima instanță)

De asemenea, corect invederează recurentul MFP că încă din întâmpinarea formulată la prima instanță a adus la cunoștința instanței de judecată faptul că din analiza actelor comunicate de executorul judecătoresc a rezultat că, în speță, creditorii nu au făcut dovada încheierii de încuviințare a executării silite împotriva Ministerului Finanțelor Publice.

Așadar, față de prevederile art. 460 alin. 2 C.proc.civ. decizia de apel s-a pronunțat cu încălcarea legii și, conform art. 312 alin 3C.proc.civ., va fi modificată în parte, în sensul că se va schimba sentința apelată și se respinge cererea de validare a popririi, pentru excepția absolută a lipsei calității procesuale pasive a MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE, corect și legal reținând prima instanță în considerentele sentinței că doar executarea silită a debitorului Garda Financiară - Comisariatul General fost încuviințată de Judecătoria Sector 4 București la data de 26.04.2012(fila 82 dosar prima instanță) dar nelegal nedând eficiență acestei situații neînlăturate în niciun fel nici de instanța de apel în considerente, ce, conform prevederilor art. 460 C.proc.civ. rap. la art. 109 alin. 1 C.proc.civ., are semnificația juridică a lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice în cererea de validare a popririi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile formulate de recurentul – debitor M. FINANȚELOR PUBLICE și de recurenta – terț poprit DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI - ACTIVITATEA DE TREZORERIE ȘI CONTABILITATE PUBLICĂ, împotriva deciziei civile nr.300 A/28.01.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-creditori A. M., B. B. D., B. E. FLROIN, B. C., B. C., C. C., C. V., C. M., D. C., F. N., L. F., M. M., M. I., M. N., M. A. V., M. V., P. C., P. D., R. L. și SIREA C..

Modifică în parte decizia recurată, în sensul că schimbă sentința apelată și respinge cererea de validare a popririi pentru lipsa calității procesuale pasive a MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15.04.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

C. B. T. A. P. B. A.-D. T.

GREFIER

Ș. P.

Red.C.B.T.

Tehdact.R.L./C.B.T.

2 ex./…

TB-S3 – E.M.S.; C.V.

Jud.S.4 – C.P.

← Legea 10/2001. Decizia nr. 267/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Revendicare imobiliară. Decizia nr. 475/2015. Curtea de Apel... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Revendicare imobiliară. Decizia nr. 475/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Legea 10/2001. Decizia nr. 450/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Pretenţii. Decizia nr. 505/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Pretenţii. Decizia nr. 475/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI