Legea 10/2001. Decizia nr. 738/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 738/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-04-2012 în dosarul nr. 738/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECTIA A IV A CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 738 R

Ședința publică de la 06.04.2012

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE - G. A. G.

JUDECĂTOR - C. S. M.

JUDECĂTOR - Z. D.

GREFIER - F. V.

Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurentul contestator C. I. T. și de recurenta C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE C.F.R.SA. împotriva sentinței civile nr. 429 din 01.03.2011, pronunțată de Tribunalul București Secția a V a Civilă în dosar nr._/3/2006, cauza având ca obiect „Legea nr.10/2001”.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul contestator C. I. T. reprezentat de avocat A. E. în baza delegației de substituire a domnului avocat T. M., apărător ales al recurentului contestator și recurenta C. Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. reprezentată de consilier juridic.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că la data de 14.03.2012, s-au depus prin serviciul registratură de către recurentul reclamant C. I. T. înscrisuri în dovedirea calității procesuale active conform opisului, ce au fost comunicate recurentei C. Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A.

Apărătoarea recurentului contestator C. I. T. depune la dosar delegație de substituire învederând instanței că și menține concluziile de la termenul anterior.

Curtea constată că s-a repus cauza pe rol pentru a se pune în discuția părților excepția lipsei calității de persoană îndreptățită la despăgubiri a recurentului contestator C. I. T. raportat la emiterea certificatului de moștenitor.

Apărătoarea recurentului contestator C. I. T. învederează instanței că nu a avut cunoștință de dosar, are delegație de substituire și depune la dosar schiță. Arată că recurentului contestator C. I. T. are calitate procesuală pasivă. Solicită să se ia act că recurentului contestator C. I. T. are calitate procesuală pasivă și să fie avute în vedere hotărârile pronunțate în cauză.

Curtea pune în vedere apărătoarei recurentului contestator C. I. T. să precizeze dacă aceasta are calitate raportat la certificatul de moștenitor.

Apărătoarea recurentului contestator C. I. T. învederează instanței că va depune note scrise în ceea ce privește calitatea părții pe care o reprezintă.

Curtea pune în vedere apărătoarei recurentului contestator C. I. T. să ia legătura cu clientul său și să depună la dosar concluzii scrise până la sfârșitul ședinței de judecată. Să verifice dacă acesta a știut de existența dezbaterii succesorale și ce anume s-a întâmplat cu celălalt notificator în baza Legii nr. 10/2001.

Apărătoarea recurentului contestator C. I. T. solicită amânarea pronunțării.

Reprezentantul recurentei C. Națională de Căi Ferate C.F.R. S.A. depune la dosar concluzii scrise. Solicită admiterea recursului său și respingerea recursului formulat de recurentul contestator C. I. T., conform motivelor formulate în concluziile scrise.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele;

Prin cererea înregistrată la data de 23.03.2006, pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a civilă, sub nr._/3/2006, contestatorul C. I. T. a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 1/1158/22.02.2006, emisă de pârâta C. Națională de Căi Ferate CFR SA, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziei menționate și retrocedarea terenului solicitat prin notificarea nr. 645/N/2001.

În motivarea cererii, contestatorul a susținut că prin notificarea nr. 645/N/2001, s-a solicitat Primăriei C. restituirea unei suprafețe de teren situate pe raza municipiului C., cererea fiind trimisă spre soluționare Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, cu motivarea că terenul ce a aparținut autorilor contestatorului este deținut de aceasta.

De asemenea, s-a arătat că notificarea a fost respinsă de către pârâtă, prin decizia atacată, pe considerentul că terenul solicitat este ocupat de Depoul de Locomotive C. și nu face obiectul Legii nr. 10/2001, deoarece a fost expropriat prin Decretul - Lege nr. 452/1941 și Decretul - lege nr. 832/1941, iar obiectul de aplicare al Legii nr. 10/2001 se circumscrie perioadei 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Contestatorul apreciază decizia ca fiind nelegală, întrucât s-a efectuat o expertiză înaintată pârâtei din care a rezultat că, cel puțin parțial, terenul nu este ocupat de construcții, ci este liber, iar exproprierea terenului, proprietatea autorilor săi, nu s-a făcut în anul 1941, ci în anul 1947, așa cum rezultă din actele de la dosar.

În acest sens, a invocat faptul că prin Jurnalele Curții de Apel C., Secția I, nr. 2987 și 4110 din 1947, s-a luat act de exproprierea mai multor suprafețe de teren, printre care se află și cea solicitată de el, iar din Tabloul de plată a despăgubirilor rezultă că autorii săi au fost deposedați și despăgubiți în 1947, cu o sumă mult inferioară față de valoarea terenului.

Pârâta C. Națională de Căi Ferate CFR SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată și menținerea deciziei nr.1/1158 din 22.02.2006, prin care a fost respinsă notificarea acestuia, ca legală și temeinică. În susținerea întâmpinării s-a arătat că reclamantul C. I. T. a adresat în temeiul Legii nr.10/2001, notificarea nr.645/N/2001, solicitând despăgubiri bănești pentru un teren arabil de 6450 mp situat pe teritoriul ., jud.D.. Comisia regională de analizare a notificărilor din cadrul Regionalei Cod fiscal C. a întocmit raportul de soluționare, propunând respingerea notificării, cu motivarea că imobilul pentru care se solicită despăgubiri nu face obiectul Legii nr.10/2001, întrucât nu a fost preluat de către stat în perioada de referință a legii speciale, 6.03._89.

În temeiul acestui raport de soluționare, C. Națională de Căi Ferate CFR SA București a emis Decizia de respingere nr.1/1158 din 22.02.2006, preluând motivarea în sensul că Legea nr. 10/2001 nu se aplică imobilelor preluate anterior acestei perioade.

Astfel, arată că terenul în cauză a fost expropriat în temeiul Decretului lege nr.452/26.02.1941, publicat în M. Of. nr.52/I/3.03.1941 și în temeiul Decretului-lege nr.832/27.03.1941 publicat în M. Of. Nr.75/III/1941.

Potrivit art.1 pct.1 din Decretul- lege nr.452/26.02.1941, pentru executarea lucrărilor de căi ferate, declararea lucrărilor de utilitate publică și autorizarea Regiei Autonome CFR de a începe și contracta executarea lucrărilor, s-a autorizat executarea lucrărilor pentru construcția liniei de cale ferată București-V.-Roșiori-Caracal-C..

Prin art.1 din Decretul-lege nr.832/27.03.1941 s-au declarat de urgență în interesul apărării naționale lucrările prevăzute mai jos în decret, precum și exproprierile inițiale și suplimentare ale terenurilor situate în raza comunelor de pe linii le feratze precizate de asemenea în decret, de la proprietarii particulari și neparticulari, pentru suprafețele și kilometrajele indicate în planurile și tabelele RA CFR, la punctul nr.1 fiind prevăzută construcției liniei de cale ferată București-C..

Referitor la invocarea de către reclamant a Jurnalului nr.4110/30.05.1947 al Curții de Apel C., intimata susține că prin aceasta s-a făcut doar trimiterea imediată a Regiei asupra terenurilor declarate de utilitate publică pentru interese urgente privind apărarea națională, necesare lucrărilor de construcție a liniei de cale ferată București-C..

Pârâta invocă prevederile punctelor 1 pct.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, potrivit cărora invocarea oricăror altor temeiuri de preluare abuzivă, anterioare perioadei de referință, nu este admisibilă în cadrul procedurii prevăzută de această lege.

În consecință, apreciază că reclamantul nu a dovedit preluarea abuzivă de către stat a terenului, ce formează obiectul notificării, iar infrastructura feroviară ocupă funcțional întregul teren expropriat de la autorii reclamantului, astfel că nu este posibilă restituirea în natură.

Pe de altă parte, intimata a invocat faptul că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamantul C. I. T. este legatar cu titlu universal al defunctei C. A. care a lăsat întreaga sa avere mobilă și imobilă, așa cum rezultă din testamentul autentic nr.348/1997, iar numiții C. I. și C. Siminică I., în calitate de fii, sunt moștenitorii legali ai defunctei C. A..

Mai invocă aspectul că, potrivit Jurnalului nr.2987 al Curții de Apel C., defunctul C. M., bunicul contestatorului a fost despăgubit în momentul exproprierii cu suma de 65.798 lei.

În subsidiar, pârâta invocă faptul că în conformitate cu OUG nr.12/1998, privind transportul pe căile ferate române și reorganizarea SN CFR și HG nr.581/1998, privind înființarea CFR SA prin reorganizarea SN CFR, CFR SA, desfășoară activități de interes public național, în scopul realizării transportului feroviar public și al satisfacerii nevoilor de apărare ale țării, având ca obiect principal de activitate administrarea infrastructurii feroviare publice și privare a statului.

Așa cum rezultă din actul nr.122/14/331/23.09.2005 emis de Sucursale Regională CF C. – Divizia Linii, Biroul Cadastru, terenul format din parcelele 41, 62-64 și 75, expropriat pentru construcția depoului CFR C., este ocupat de elemente ale infrastructurii feroviare aflate în administrarea CN Cod fiscal CFR SA, în conformitate cu OUG nr.12/1998 și HG nr.581/1998.

Prin sentința civilă nr. 1480/20.11.2006 Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul C. I. T..

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, prin notificarea nr. 645/N/18.07.2001, C. I. T. a solicitat Primăriei Municipiului C., în temeiul Legii nr. 10/2001, despăgubiri bănești pentru bunurile imobile deținute de bunica sa, C. A., respectiv terenul arabil în suprafață de 6450 mp, situat pe teritoriul Comunei suburbane Bariera Vîlcei, județul D..

Primăria Municipiului C. a emis Dispoziția nr. 6249/24.11.2004, prin care a înaintat Depoului CFR C. notificarea nr. 645/N/2001, formulată de C. I. T., pe motiv că este persoană juridică deținătoare a imobilului notificat.

Învestită cu soluționarea notificării, C. Națională de Căi Ferate CFR SA a emis Decizia nr. 1/1158/22.02.2006, prin care a respins notificarea nr. 645/N/2001, motivând că imobilul teren nu a fost preluat de către stat în perioada de referință a Legii nr. 10/2001, respectiv intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, și, prin urmare, imobilul nu a fost preluat abuziv de către stat.

Instanța a reținut că în cadrul contestației de față, C. I. T. susține nelegalitatea acestei decizii, motivat de faptul că imobilul în litigiu a fost supus exproprierii în anul 1947 și nu în anul 1941, cum a reținut intimata.

Verificând, însă, acest motiv de nelegalitate, tribunalul a constatat că este nefondată susținerea contestatorului.

Astfel, s-a reținut că terenul notificat, în suprafață de 6450 mp., situat în ., județul D. a fost cumpărat de către A. C., prin actul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr.1832/1938, de Tribunalul D. - Secția a III-a.

Proprietara C. A. a întocmit un testament, autentificat sub nr. 348/13.07.199,7 de BNP M. D., prin care a lăsat întreaga sa avere, imobilă și mobilă, nepotului C. I. T., pe care l-a instituit legatar cu titlu universal.

În ceea ce privește fondul litigiului, tribunalul a observat că imobilul notificat face parte dintr-un teren mai mare, în suprafață de 18.943,74 mp, deținut de C. A. și C. M. M., teren expropriat în temeiul Decretului - Lege nr. 452/1941 și a Decretului - Lege nr. 842/1941, prin care s-au declarat de utilitate publică lucrările de construire a liniei ferate București - V. - Roșiori – Caracal - C., fiind autorizată pentru efectuarea lucrărilor Regia Autonomă CFR.

Prin urmare, s-a reținut că acesta este temeiul juridic în baza căruia statul a intrat în posesia bunului notificat, contestatorul nefăcând dovada contrară al unui alt temei juridic.

S-a reținut că ceea ce invocă reclamantul, este faptul că prin hotărârile judecătorești depuse la dosar, s-a dispus preluarea terenului în discuție și plata unor despăgubiri insignifiante în anul 1947, dată la care au autorii săi fost efectiv deposedați de teren și că anul 1947 este anul deposedării, fiind, astfel, incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Verificând, însă, Jurnalul nr. 2987 pronunțat în Camera de Consiliu din15.05.1946, de Curtea de Apel C. - Secția 1, tribunalul a constatat că, prin această hotărâre se ordonă trimiterea Regiei Autonome CFR în stăpânirea imediată a terenurilor situate pe teritoriul comunei Bariera Vâlcei, județul D., declarate de utilitate publică, pentru interese urgente, privind apărarea națională, necesare lucrărilor de construcție a Depoului de locomotive CFR C.. Totodată, s-a întocmit planul și tabloul cu sumele ce se cuvin expropriaților.

Prima instanță a constatat, astfel, că sunt menționați A. și M. C., în acest tablou al persoanelor expropriate, cu sumele de 3.467,50 lei, pentru un teren de 17.337 mp, sumă consemnată cu recipisa nr._.

S-a reținut că ulterior, prin Jurnalul nr. 4110/30.05.1947 pronunțat de Curtea de Apel C. - Secția 1 în dosarul nr. 742/1947, s-a ordonat trimiterea imediată a Regiei Autonomă CFR în posesia terenurilor declarate de utilitate publică, foștii proprietari, M. și A. C., fiind menționați la poziția 37 din tabel.

Această instanță a constatat că, pentru exproprierea terenurilor situate în . D., declarația de utilitate publică s-a făcut în anul 1941, iar toate formalitățile prescrise de Codul civil în vigoare la acea dată, s-au desfășurat pe parcursul mai multor ani, purtându-se litigii asupra întinderii terenurilor expropriate și cuantumului despăgubirilor cuvenite, însă această situație nu conduce la concluzia că exproprierea a fost făcută după 6.03.1945.

S-a reținut că rațiunea Legii nr. 10/2001 și a domeniului ei de aplicare, astfel cum este înscris în art. 1, este aceea de a se înlătura efectele măsurilor de trecere în proprietatea statului sau a persoanelor juridice a bunurilor deținute cu titlul nelegal, prin măsuri abuzive, care contraveneau legilor și Constituției în vigoare la data edictării lor. Sunt considerate abuzive actele administrative sau actele normative de naționalizare sau expropriere edictate după 6.03.1945, deci, după schimbarea regimului politic în România și instaurarea la putere a partidului comunist.

Prin urmare, s-a apreciat că în mod corect, persoana juridică, deținătoare a bunului notificat, a apreciat că imobilul a intrat în patrimoniul statului și în administrarea intimatei, anterior anului 1945, apreciind că soluția de respingere a notificării este temeinică și legală.

Prin decizia civilă nr. 360A/09.06.2009 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._/3/2006, a fost admis apelul declarat de apelantul – contestator C. I. T. împotriva sentinței civile nr. 1480 din 27.11.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._/3/2006, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Căi Ferate C.F.R. - S.A., a fost desființată această sentință, cauza fiind trimisă spre rejudecare, în primă instanță la Tribunalului București.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a constatat că ceea ce se dispută în speță este momentul la care terenul de 6450 mp, situat pe teritoriul Comunei Bariera Vîlcei, județul D., ce formează obiectul Notificării nr. 645/N/2001, transmisă prin intermediul executorului judecătoresc B. T., formulată de către contestatorul apelant C. I. T., a intrat în patrimoniul statului.

Astfel, în raport de stabilirea acestui moment, instanța poate determina dacă, în cauză, este incidentă Legea nr. 10/2001 republicată, prin raportare la domeniul de aplicare a acestui act normativ, delimitat prin art.1.

Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, republicată, s-a reținut că imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile acestei legi.

Prin urmare, s-a reținut că legea determină strict perioada de referință în care au avut loc preluări abuzive și pentru care persoanele îndreptățite beneficiază de măsuri reparatorii.

În cauză, s-a reținut că este de necontestat faptul că exproprierea imobilului în litigiu s-a dispus pentru cauză de utilitate publică, părțile contestând, însă, momentul la care exproprierea și-a produs efectele, și, în consecință, faptul că imobilul face obiectul Legii nr. 10/2001.

Astfel, atât persoana notificată, C. Națională de Căi Ferate S.A, cât și instanța de fond au constatat că imobilul în litigiu a intrat în patrimoniul statului și în administrarea intimatei, anterior anului 1945, pentru că Decretele de expropriere (Decretul-Lege nr. 452/1941, publicat în Monitorul Oficial nr. 52/3.03.1941 și Decretul-Lege nr. 842/1941, publicat în Monitorul Oficial nr. 75/III/1941, prin care s-au declarat „de urgență, în interesul apărării naționale”, respectiv „de utilitate publică” lucrările de construire a liniei ferate București - V. - Roșiori – Caracal – C.), au fost emise anterior perioadei de referință 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, instituită de Legea nr. 10/2001.

În același sens cu unitatea deținătoare, instanța de fond a considerat că, deși toate formalitățile prescrise de Codul civil în vigoare la acea dată, pentru exproprierea unor terenuri, situate în . D., expropriere declarată de utilitate publică din anul 1941, s-au desfășurat pe parcursul mai multor ani, purtându-se litigii asupra întinderii terenurilor expropriate și cuantumului despăgubirilor cuvenite, acest fapt nu conduce la concluzia că exproprierea a fost făcută după 6.03.1945.

Instanța de apel a apreciat că aceste constatări ale instanței și ale unității deținătoare s-au întemeiat pe interpretarea eronată a probelor administrate în cauză, ceea ce a atras greșita aplicare a legii.

Astfel, s-a reținut că prin Jurnalul (hotărârea) nr. 2987, pronunțat în Camera de Consiliu din 15.05.1946, de Curtea de Apel C. - Secția 1 (fila 58, dosar fond), s-a ordonat trimiterea Regiei Autonome CFR, „în stăpânirea imediată a terenurilor situate pe teritoriul Comunei Bariera Vâlcei, județul D., declarate de utilitate publică, pentru urgente interese, privind apărarea națională, necesare lucrărilor de construcție a depoului de locomotive CFR C.”. Totodată, s-a întocmit planul și tabloul cu sumele ce se cuvin expropriaților.

In raport de acest înscris, s-a reținut că prima instanță a constatat, în mod corect, că sunt menționați A. și M. C., autorii contestatorului, în acest tablou al persoanelor expropriate, cu sumele de 3.467,50 lei, pentru un teren de 17.337 mp, sumă consemnată cu recipisa nr._.

Ulterior, prin Jurnalul nr. 4110/30.05.1947, pronunțat de Curtea de Apel C. - Secția 1, în dosarul nr. 742/1947 (fila 56, dosar fond), s-a ordonat trimiterea imediată a Regiei Autonomă CFR, în posesia terenurilor „declarate de utilitate publică, pentru urgente interese privind apărarea națională necesare lucrărilor construcției liniei ferate București - V. - Roșiori – Caracal - C.”, foștii proprietari, M. și A. C., fiind menționați, la poziția 37 din tabel.

In același sens, s-a constatat, că, inclusiv la nivelul anului 1947, Regia Autonomă CFR fusese pusă în posesie provizorie asupra acestor terenuri, în baza Legii de poliție și exploatare CFR, sub nr. 2987/15 mai 1946, conform certificatului nr. 492/20.12.1947, eliberat locuitorilor expropriați, inclusiv lui M. C., pentru a le servi la scăderea de impozite (fila 31, dosar apel).

Tot astfel, din Certificatul nr. 587/89/20.04.1949, emis de Seful Biroului Juridic CFR C. (fila 102, dosar apel), instanța de apel a reținut că, pentru construirea Depoului de Locomotive C., s-au expropriat mai multe terenuri, între acestea, figurând un teren arabil în suprafață de 6536,85 mp, proprietatea soților M. și A. C., care au fost deposedați din anul 1946, terenul trecând în proprietatea deplină a CFR, odată cu plata indemnizației de expropriere, încheindu-se actul de vânzare în ziua de 30 decembrie 1949, împrejurare ce este confirmată și prin răspunsul la interogatoriul administrat intimatei în etapa procesuală a apelului (întrebarea nr. 19), conform căruia suma în cuantum de 64.938 lei a fost plătită autorilor contestatorului, conform procesului-verbal din 31.12.1948, poziția 43.

În opinia Curții, s-a reținut că este semnificativ, pentru a se determina data preluării abuzive a imobilului în litigiu, nu momentul emiterii sau publicării, în Monitorul Oficial de la acea vreme, a Decretelor de expropriere, care sunt emise in considerarea lucrărilor și, generic, a lucrului, iar nu a persoanei, și nici chiar momentul pronunțării hotărârilor judecătorești, ci momentul la care, potrivit legii, bunul a intrat în proprietatea statului, în stăpânirea efectivă a acestuia, prin expropriere, iar persoana expropriată a intrat efectiv în posesia sumei reprezentând indemnizația, despăgubirea aferentă pierderii bunului, exproprierea reprezentând o măsură distinctă de măsura naționalizării, care este instantanee, ce echivalează cu o privare de proprietate, care trebuie să îndeplinească cerințele legale și care este supusă unei proceduri speciale.

Această interpretare este în acord cu prevederile constituționale de la acea dată (Constituția din 1938, articolul 16, reluate în articolul 10 din Constituția din 1948), prin care se statua că „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauză de utilitate publică și după o dreaptă și prealabilă despăgubire stabilită de justiție, conform legilor ”.

Prin urmare, față de cadrul legislativ, sub imperiul căruia s-a derulat procedura exproprierii, s-a reținut că nu este semnificativ, în examinarea prezentei cereri, să se constate doar momentul la care exproprierea s-a dispus - anul 1941, ci momentul la care această expropriere s-a produs efectiv, în înțelesul deja evocat, printr-o hotărâre judecătorească, cu plata unei indemnizații de expropriere, procedură ce s-a finalizat, astfel cum rezultă din ansamblul probator administrat în cauză, ulterior datei de 6 martie 1945, astfel încât, imobilul în litigiu, fiind preluat de stat în perioada de referință - 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, intră sub incidența Legii nr. 10/2001 republicată.

Constatând că instanța de fond a pronunțat o soluție de respingere, ca nefondată, a contestației formulată de contestatorul C. I. T., dar argumentele ce au întemeiat această soluție se referă, în mod exclusiv, la împrejurarea că exproprierea imobilului în litigiu a fost făcută după 6.03.1945, astfel încât, în opinia acestei instanțe, imobilul nu intră în domeniul de aplicabilitate al Legii nr. 10/2001, instanța de apel a apreciat că o astfel de soluție echivalează cu un fine de inadmisibilitate a unei cereri, că sunt aplicabile dispozițiile art. 297 alin. 1 Cod de procedură civilă, prima instanță neintrând într-o veritabilă cercetare a fondului, ceea ce ar fi presupus stabilirea caracterului legal sau nelegal al privării de proprietate, stabilirea calității de persoană îndreptățită a celui care pretinde această calitate și a împrejurării dacă imobilul în litigiu poate fi restituit în natură sau prin echivalent.

Decizia civilă nr. 360A/09.06.2009 a Curții de apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a rămas irevocabilă prin respingerea recursului declarat de pârâta C. Națională de Căi Ferate CFR SA, ca tardiv formulat.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr._/3/2006.

Prin sentința civilă nr. 429/01.03.2011 Tribunalul București Secția a V-a Civilă a admis contestația formulată de contestatorul C. I. T., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Căi Ferate C.F.R. - S.A., a anulat Decizia nr. 1/1158/22.02.2006 emisă de CNCF CFR SA București, a obligat intimata CNCF CFR SA București să emită o nouă Decizie prin care să-i acorde contestatorului C. I. T. măsuri reparatorii echivalente constând în „compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent sau despăgubiri bănești”, cu acordul contestatorului pentru terenul expropriat de 6450 m.p. situat în pct. „Bariera Vâlcei” – C.. Întinderea măsurilor reparatorii echivalente a vizat diferența dintre indemnizația de expropriere de 65.798 lei primită de autorii reclamantului în perioada 1945-1947, reactualizată, conform coeficientului de actualizare și valoarea de piață actuală a terenului de 6450 m.p., stabilită conform valorii de circulație a terenurilor în zonă și standardelor internaționale de evaluare, a respins cererea contestatorului de restituire a unor suprafețe de teren în natură și a obligat intimata la 3400 lei cheltuieli de judecată către contestator.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut, având în vedere obiectivele trasate de instanța de control judiciar prin Decizia civilă nr. 360/A/9.06.1009 pronunțată de Curtea de Apel București, că reclamantul C. I. T. face parte din categoria moștenitorilor îndreptățiți să solicite măsuri reparatorii potrivit Legii nr.10/2001, privind terenurile expropriate de la autoarea C. A..

Având în vedere aceleași statuări ale Curții de Apel București, Tribunalul a constatat că în mod neîntemeiat, prin Decizia nr._ emisă de către CN CFR SA București s-a respins Notificarea nr. nr.645/N/2001 prin care contestatorul a solicitat despăgubiri privind terenul expropriat, cu motivarea că exproprierea a avut loc în anul 1941, anterior perioadei de referință a Legii nr.10/2001, respectiv 6.03._89.

În speță, s-a constatat că terenul de 6450 mp care a aparținut celor doi autori C. A., a fost expropriat pentru utilitate publică, potrivit celor două Decrete-lege nr.452/26.02.1941, publicat în M. Of. nr.52/I/3.03.1941 și nr.832/27.03.1941 publicat în M. Of. Nr.75/III/1941.

Deși declarația de utilitate publică s-a făcut în anul 1941, documentația tehnică, stabilirea concretă a terenurilor, a despăgubirilor și plata acestora, respectiv trimiterea statului în posesia bunurilor expropriate s-a finalizat în perioada 1946-1949, potrivit Jurnalelor emise de Curtea de Apel C., astfel că bunul expropriat a intrat efectiv în posesia statului expropriator, iar expropriatul a intrat în posesia indemnizațiilor de expropriere abia în perioada 1946-1949, care se înscrie în perioada martie 1945-decembrie 1989, vizată de Legea nr. 10/2001, cererea reclamantului urmând să fie soluționată pe fondul acesteia.

Așa cum s-a reținut mai sus din expertiza tehnică întocmită de expertul ing. Verigă C., raportat la documentația tehnică și cadastrală privind zona depoului CFR C. și a liniei de cale ferată București – C. din zona Bariera Vâlcei, jud.D., Tribunalul a constatat că întregul teren expropriat de la autorii reclamantului este afectat funcțional obiectivului pentru care s-a efectuat exproprierea, astfel că nu este posibilă restituirea unor terenuri în natură.

În consecință, având în vedere și dispozițiile art.11 alin.4 din Legea nr. 10/2001, s-a respins cererea contestatorului C. I. T. de restituire a unor suprafețe de teren în natură, aflate între obiectivele și infrastructura feroviară administrată de intimata SN CF CFR SA.

Conform art.2 lit.h din Legea nr. 10/2001, în sensul acestei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înscriu orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit de art.6 alin.1 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

Dispoziția legală este aplicabilă în speță, în condițiile în care preluarea terenului de 6450 mp de la autoarea C. A. s-a făcut prin expropriere pentru obiective de utilitate publică, în temeiul celor două decrete lege menționate mai sus, din înscrisurile depuse la dosar rezultând că în perioada 1946-1949 s-au plătit și despăgubiri bănești reparatorii de 65.798 lei.

În consecință este vorba despre o preluare cu titlu valabil pe care art.2 lit.h din Legea nr. 10/2001 o înscrie în categoria imobilelor preluate în mod abuziv, pentru a fi acordate măsuri reparatorii proprietarilor deposedați sau moștenitorilor acestora.

Potrivit art.11 alin.8 din Legea nr. 10/2001, în situațiile prevăzute la alin.2, 3 și 4 din același articol vizând inclusiv situația în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, ocupă funcțional întregul teren afectat, „măsurile reparatorii prin echivalent vor constat în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”.

Din Jurnalul nr.2987/1946 emis de către Curtea de Apel C. Secția I (fila 29 dosar), Tribunalul a reținut că pentru suprafața expropriată de la autorii C. M. și C. A., de 6453 mp, ce face obiectul notificării nr.645/N/2001 s-au acordat măsuri reparatorii în cuantum de_ lei la data exproprierii.

Având în vedere situația de fapt menționată mai sus, Tribunalul a apreciat că entitatea învestită cu soluționarea notificării, respectiv intimata CN CF CFR SA București trebuia să emită o decizie prin care să rezolve notificarea solicitantului pe fondul acesteia, în conformitate cu dispozițiile art.25 alin.1 din Legea nr. 10/2001.

În consecință, s-a admis contestația reclamantului, a fost anulată Decizia nr.1/1158/22.02.2006 prin care a fost respinsă cererea pe cale de excepție, iar intimata CN CFR SA a fost obligată să emită o nouă decizie prin care să acorde reclamantului C. I. T. măsuri reparatorii echivalente, constând în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, sau despăgubiri bănești, cu acordul contestatorului, pentru terenul expropriat de 6450 mp din punctul Bariera Vâlcei-C., jud.D..

Conform art. 11 alin. 7 din Legea nr. 10/2001, întinderea măsurilor reparatorii echivalente vizează diferența dintre indemnizația de expropriere de_ lei primită de autorii reclamantului în perioada 1945-1947, reactualizată conform coeficientului de actualizare și valoarea de piață actuală a terenului de 6450 mp, stabilită conform valorii de circulație a terenurilor în zonă și standardelor internaționale de evaluare.

Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă intimata a fost obligată la 3400 lei cheltuieli de judecată către contestator, reprezentând onorariu pentru avocat.

Împotriva acestei sentințe au declarat recursuri contestatorul C. I. T. și recurenta C. Națională de Căi Ferate CFR SA.

În motivarea recursului declarat de contestatorul C. I. T. s-au arătat următoarele:

1. Instanta a aplicat gresit legea cu referire la suprafata de teren pentru care i s-au acordat despagubiri, întrucit suprafata reala la care contestatorul era indreptatit era mult mai mare, respectiv_ mp, deoarece, in realitate din actele depuse, rezulta ca aceasta era suprafata care a fost expropriata de la autorii acestuia.

Este adevarat ca notificarea initiala facea referire la suprafata de 6450 m.p. teren, insa ea a fost formulata cu privire la intreaga suprafata de teren din zona respectiva, apartinind autorilor contestatorului, la momentul depunerii notificarii acesta fiind doar in posesia actelor care indicau suprafata mentionata anterior.

Ulterior pe parcursul judecarii prezentei contestatii, contestatorul a descoperit si alte acte care confirmau ca in realitate suprafata expropriată este de 17 337 mp, aspect retinut de altfel si de prima sentinta pronuntata in dosar, respective sentinta 1480/20.11.2006 a Tribunalului Bucuresti.

Instanta a retinut aceasta suprafata in baza probelor administrate inclusiv a expertizei tehnice administrate, probe care confirma suprafata retinuta in hotarirea pe care contestatorul o atacă, este mult mai mica decit suprafata reală ce a fost expropriate de la autorii contestatorului.

2. în mod greșit instanța a reținut suma ce se pretinde a fi fost primita de numita C. A., respectiv_ lei, suma in functie de care se determina si cuantumul despăgubirilor la care acesta a fost indreptatit.

Sub acest aspect, recurentul-contestator a arătat că aceasta suma apare inscrisa . de la intimata, respectiv un proces verbal, insa aceasta suma este corespunzatoare intregii suprafete, preluata de la autorii C. M. si C. A., respeciv_ mp.

Pe de alta parte, la dosarul cauzei nu exista nici o dovada care sa ateste faptul ca aceasta suma ar fi fost efectiv platita autorilor, conditii in care sentinta atacata este nelegala cu privire la intinderea masurilor reparatorii la care este indreptatit,chiar daca s-ar trece peste primul motiv de recurs si s-ar constata ca terenul pentru care contestatorul are dreptul la despagubiri este de doar 6450.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7-10 C.pr.civ.

În motivarea recursului declarat de recurenta C. Națională de Căi Ferate CFR SA, se arată următoarele:

In mod greșit instanța a hotărât în sensul arătat având în vedere că, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, masurile reparatorii prin echivalent constau in compensare cu alte bunuri sau servicii oferite in echivalent de catre entitatea investita potrivit prezentei legi cu solutionarea notificarii, cu acordul persoanei indreptatite, sau despagubiri acordate in conditiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv.

În completarea acestui articol este și art. 26 alin. (1) din aceeași lege:

"Daca restituirea in natura nu este posibila, detinatorul imobilului sau, dupa caz, entitatea investita potrivit prezentei legi cu solutionarea notificarii este obligata ca, prin decizie sau, dupa caz, prin dispozitie motivata, in termenul prevazut la art. 25 alin. (1), sa acorde persoanei indreptatite in compensare alte bunuri sau servicii ori sa propuna acordarea de despagubiri in conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv, in situatiile in care masura compensarii nu este posibila sau aceasta nu este acceptata de persoana indreptatita. "

De altfel, având în vedere aceste dispoziții, instanța în mod corect a reținut în considerentele hotărârii dispozițiile art. 11 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 și le-a observat pe cele ale art. 11 alin. 8, însă în dispozitivul hotărârii a dispus "compensarea cu alte bunuri sau servicii (oferite în echivalent sau despăgubiri bănesti", cu toate că legea prevede fără echivoc că despăgubirile se acordă in conditiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii si platii despăgubirilor aferente imobilelor reluate in mod abuziv respesctiv Legea nr. 247/2005.

Tinând seama de cele mentionate mai sus, solutia instantei de fond este criticabilă pentru următoarele considerente:

Legea nr. 10/2001 nu prevede posibilitatea obligării unității deținătoare la plata unor despăgubiri bănești, legea stabilind doar două ipoteze de acordare a măsurilor reparatorii, respectiv restituirea în natură sau prin echivalent.

Cum instanța de fond a reținut în mod corect că nu este posibilă restituirea în natură a terenului de 6450 mp, fiind aplicabile prevederile art. 11 alin. 4 și art. 11 alin. 8 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu se puteau stabili decât măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile art. 1 alin. (2) din aceeași lege.

Conform Legii nr. 247/2005 Titlul VII, reglementare care este de imediată aplicare, acordarea într-un asemenea caz a despăgubirilor bănești de către unitatea deținătoare este exclusă. Mai mult, nici anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005, pentru această situație, nu se acordau despăgubiri bănești ci numai măsuri reparatorii prin echivalent.

In același sens este și Decizia nr. 8378 din 19.10.2009 pronunțată în Dosarul nr._ de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

În lumina Legii nr. 247/2005 - Titlul VII nu se prevedea acordarea de despăgubiri bănești ci doar titluri de valoare al căror cuantum se va determina de către un evaluator sau societatea de evaluatori desemnați în condițiile art. 16 din Titlul VII.

Așa cum a reținut instanța de fond, în prezent, terenul expropriat este ocupat de elemente ale infrastructurii feroviare aflate în administrarea recurentei în conformitate cu O.U.G. nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române și reorganizarea SNCFR, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale H.G. nr. 581/1998 privind înființarea CFR"-S.A. prin reorganizarea SNCFR.

Astfel, in conformitate cu O.U.G. nr. 12/1999 și ale H.G. nr. 581/1998, recurenta desfășoară activități de interes public național în scopul realizării transportului feroviar public și al satisfacerii nevoilor de apărare a țării, având ca obiect principal de activitate administrarea infrastructurii feroviare publice și private a statului.

Având în vedere că în conformitate cu actele normative precizate, numita "CFR"-S.A., în calitate de administrator al infrastructurii feroviare publice și private a statului desfășoară activități de interes public național, reiese că "CFR"-S.A. nu prestează servicii și nu deține "bunuri care pot fi acordate în compensare intimatului, drept pentru care recurenta consideră că măsurile reparatorii se acordă in condițiile legii speciale privind regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv, respectiv Legea nr. 247/2005 - Titlul VII.

În susținerea celor precizate recurenta menționează că deși acordarea în compensare de alte bunuri au servicii constituie o modalitate de reparație prevăzută de Legea nr. 10/2001, aceasta nu depinde numai de voința unității deținătoare și a persoanei îndreptățite, ci și de existența în patrimoniul entității a unor astfel de bunuri sau servicii ce pot fi acordate în compensare.

De asemenea, ca urmare a faptului că în cauza de față nu s-a pus în discuție și părțile nu avut în vedere o astfel de modalitate, în opinia recurentei, rezultă că singura posibilitate de acordare a măsurilor reparatorii este aceea prin echivalent în condițiile prevederilor speciale conținute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

În obligarea recurentei la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent instanța de fond a dispus ca întinderea măsurilor reparatorii echivalente să vizeze diferența dintre indemnizația de expropriere de_ lei primită de autorii intimatului în perioada 1945-1947, reactualizată conform coeficientului de actualizare și valoarea de piață actuală a terenului de 6450 m.p. stabilită conform valorii de circulatie a terenurilor în zonă si standardelor internationale de evaluare.

Față de acest aspect, recurentul precizează că potrivit Titlului VII al Legii nr. 247/2005 instituția competentă a stabili contravaloarea despăgubirilor este Comisia Centrală pentru Stabilirea despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care desemnează baza art. 13 alin. (7) din lege în mod aleatoriu evaluatorul care va efectua raportul de evaluare.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 299-316 C.pr.civ.

Recurenta-pârâtă C. Națională de Căi Ferate CFR SA a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurentul-contestator C. I. T., prin care a invocat nulitatea recursului, iar pe fond a solicitat respingerea acestui recurs ca nefondat, arătând că prezenta cauză vizează doar terenul în suprafață de 6450 m.p. solicitat prin notificarea nr. 645/N/2001, astfel că instanța în mod corect s-a pronunțat doar pe ce s-a cerut. Solicită respingerea și a celui de-al doilea motiv de recurs, arătând că nu numai în actul CFR se menționează despre despăgubirea bănească reparatorie acordată autorilor recurentului-contestator, această despăgubire emanând chiar de la o instanță judecătorească încă din anul 1946, respectiv din Jurnalul nr. 2987/1946 emis de Curtea de apel C..

Recurentul-contestator C. I. T. nu a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenta-pârâtă C. Națională de Căi Ferate CFR SA.

Recurenta-pârâtă C. Națională de Căi Ferate CFR SA a formulat concluzii scrise prin care a solicitat admiterea recursului său, arătând că preluarea terenului ce face obiectul prezentei cauze s-a făcut în baza unui act de vânzare-cumpărare, ceea ce denotă că autoarea apelantului-contestator și-a manifestat acordul de voință cu privire la înstrăinarea terenului, nefiind vorba de o preluare abuzivă, forțată, rezultând faptul că pentru autoarea contestatorului s-au plătit despăgubiri achitabile pe deplin acceptate prin semnarea contractului de vânzare.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs, în majoritate, Curtea constată că recursul declarat de recurentul-contestator C. I. T. este nefondat și recursul declarat de recurenta C. Națională de Căi Ferate CFR SA este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Prin notificarea nr. 645N/2001 înregistrată la Primăria Mun. C., recurentul-reclamant C. I. T. a solicitat acordarea despăgubirilor bănești pentru o suprafață de teren arabil de 6450 m.p. situată pe teritoriul comunei suburbane Bariera Vîlcii, jud. D., despre care a afirmat că a constituit proprietatea bunicii sale C. A., conform actului de vânzare-cumpărare nr. 1832/1938.

Prin notificarea nr. 632N/2001 înregistrată la Primăria Mun. C., numitul C. I. a solicitat acordarea despăgubirilor bănești pentru terenul în suprafață de 18.948,74 m.p. situat pe teritoriul comunei suburbane Bariera Vîlcii, jud. D., despre care a arătat că a fost proprietatea numiților C. M. și C. A. și care a fost preluat de către CFR C. pentru construirea Depoului de locomotive C.. Notificatorul C. I. a mai arătat că este fiul lui C. A. și C. M. și că fratele său C. Siminică I. a decedat.

Primăria Mun. C. a conexat cele două notificări iar la data de 27.10.2004 a întocmit procesul-verbal nr. 9344/2004 privind starea de fapt a imobilului (teren) Depou CFR ce face obiectul notificărilor, prin care a constatat faptul că suprafața totală a terenului notificat este de 18.948,74 m.p. și se află în administrarea CFR. În consecință, prin Dispoziția nr. 6249/24.11.2004, Primăria Mun. C. a înaintat notificările nr. 632/2001 și nr. 645/2001, împreună cu procesul-verbal privind starea de fapt a imobilului notificat, către Depoul CFR C., spre competentă soluționare.

La data de 02.08.2005, prin adresa nr. 122/14/02.08.2005 Sucursala Regională CFR C. comunică recurentului-reclamant faptul că numiții C. A. și C. M. figurează expropriați cu suprafața de teren de 18.948,74 m.p., ca efect al Decretului prezidențial nr. 452/1941.

Prin Decizia nr. 1/1157/22.02.2006 C. Națională de Căi Ferate CFR – SA a dispus respingerea notificării nr. 632/2001 formulată de C. I., pe considerentul că imobilul-teren nu a fost preluat de stat în perioada de referință a Legii nr. 10/2001, fiind expropriat în temeiul Decretelor-lege nr. 452/1941 și nr. 832/1941.

Prin Decizia nr. 1/1158/22.02.2006 C. Națională de Căi Ferate CFR – SA a dispus respingerea notificării nr. 645/2001 formulată de recurentul-reclamant C. I. T., pe considerentul că imobilul-teren nu a fost preluat de stat în perioada de referință a Legii nr. 10/2001, fiind expropriat în temeiul Decretelor-lege nr. 452/1941 și nr. 832/1941.

Împotriva Deciziei nr. 1/1157/22.02.2006 emisă de C. Națională de Căi Ferate CFR – SA a formulat contestație notificatorului C. I., prin care a susținut faptul că terenul pentru care a formulat notificarea a fost expropriat în data de 27 martie 1947, și nu în anul 1941. din certificatul de grefă depus la dosar (fila 93 din dosarul de fond) reiese că prin sentința civilă nr. 1214/27.09.2006 a fost respinsă contestația formulată de C. I. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Căi Ferate CFR, ca neîntemeiată. Prin întâmpinarea formulată, intimata a susținut faptul că această hotărâre judecătorească a rămas definitivă și irevocabilă prin neapelare (fila 143 din dosarul de fond).

De asemenea, împotriva Deciziei nr. 1/1158/22.02.2006 emisă de C. Națională de Căi Ferate CFR – SA a formulat contestație recurentul-reclamant, ce face obiectul cauzei de față.

Cauza a parcurs un ciclu procesual, astfel încât în mod corect a constatat instanța de rejudecare că este ținută de dezlegările cu caracter obligatoriu date prin decizia civilă nr. 360A/2009 pronunțată de Curtea de apel, însă – din examinarea considerentelor expuse în sentința recurată – Curtea constată că tribunalul nu a respectat aceste îndrumări date prin decizia de trimitere spre rejudecare.

Astfel, prin decizia civilă nr. 360A/2009, rămasă irevocabilă, Curtea de apel București a lămurit o problemă de drept, în sensul că momentul în funcție de care se apreciază incidența Legii nr. 10/2001, conform art. 1 alin. 1 din lege, este cel al intrării bunului respectiv în proprietatea statului prin expropriere și cel în care persoana îndreptățită a intrat efectiv în posesia despăgubiri, și nu momentul la care au fost publicate în Monitorul Oficial Decretele de expropriere.

Această dezlegare a problemei de drept privind momentul la care se apreciază incidența Legii nr. 10/2001 a intrat sub puterea lucrului judecat prin respingerea recursului declarat de intimata C. Națională de Căi Ferate CFR SA, ca tardiv.

Însă, Curtea constată că prin aceeași decizie de trimitere spre rejudecare, instanța de apel a dat anumite îndrumări instanței de rejudecare, pentru o corectă și legală soluționare a fondului contestației.

Astfel, se constată că prin aceeași decizie, Curtea de apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a arătat, după înlăturarea acestui fine de neprimire, că la cercetarea fondului urmează ca instanța de fond să stabilească caracterul legal sau nelegal al privării de proprietate, precum și calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului și, în cazul în care stabilea că sunt îndeplinite aceste condiții esențiale prevăzute de Legea nr. 10/2001, urma să se stabilească felul măsurilor reparatorii.

Or, din examinarea sentinței recurate, Curtea constată că tribunalul nu a dat un răspuns explicit cu privire la îndeplinirea sau nu, de către reclamant, a condițiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru a putea beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de această lege specială de reparație.

Prima condiție impusă prin îndrumările cu caracter obligatoriu date prin decizia civilă nr. 360/2009 – respectiv dacă privarea de proprietate ce a avut loc în baza Decretelor de expropriere nr. 452/1941 și nr. 832/1941 a avut un caracter legal sau nu – nu a fost analizată de tribunal.

Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998 „Fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat”.

Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 315 alin. 1 C.pr.civ., se impunea ca instanța de rejudecare să analizeze legalitatea privării de proprietate a autorilor reclamantului prin raportare la legislația în temeiul căreia a fost dispusă măsura exproprierii, a Constituției și a Tratatelor internaționale la care era parte România la momentul preluării terenului de către stat, mai ales în condițiile în care, în privința măsurilor de preluare dispuse în baza unor acte normative de expropriere adoptate anterior datei de 6 martie 1945 nu mai este aplicabilă prezumția de preluare abuzivă prevăzută de art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001, ci această analiză trebuie făcută de instanța de judecată pentru fiecare caz în parte.

Spre acest demers, pentru a respecta îndrumările cu caracter obligatoriu dispuse prin decizia de desființare, se impunea ca tribunalul să analizeze legalitatea exproprierii prin raportare la Legea nr. 118/1937 de exploatare și de poliție a căilor ferate române, publicată în M. Of. nr. 76 din 1 aprilie 1937, și la Legea generală de expropriere pentru cauză de utilitate publică, din 20 octombrie 1864, cu modificările din 1900 și 1913.

Legea nr. 118/1937 de exploatare și de poliție a căilor ferate române dispune, la art. 2, că „Orice linie de cale ferată a Statului sau conductă, cu toate accesoriile de orice natură, toate terenurile expropriate sau cumpărate în interesul căii ferate, precum și imobilele destinate sau servind sub orice formă la exploatare, fac parte din domeniul public al Statului și se administrează de Stat prin Administrația C.F.R.”, la art. 4 că exproprierile pentru înființarea sau construirea unei noi linii ferate de Stat, sau unei conducte, nu se pot face decât pe baza unui jurnal al Consiliului de Miniștri, prin care linia sau conducta se declară de utilitate publică. „Întreaga procedură de exproprieri se va îndeplini prin portărei, poliție, jandarmerie sau notari comunali”, prevăzându-se în continuare procedura de urmat în cazul în care executarea acestor lucrări necesită urgență, pentru constatarea caracterului de urgență al lucrării, pentru luarea în stăpânire a terenurilor supuse exproprierii sau pentru consemnarea indemnizației. Tot potrivit acestor dispoziții legale, în vigoare la data exproprierii, transferul proprietății de la expropriat la expropriator nu se putea face decât pe baza hotărârii judecătorești definitive de expropriere.

Prin urmare, faptul că în considerentele sentinței recurate tribunalul a indicat dispozițiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001 nu conduce la concluzia că au fost respectate îndrumările date prin decizia de desființare cu trimitere spre rejudecare, atât timp cât specificul cauzei de față constă în aceea că măsura exproprierii are la bază Decretele de expropriere nr. 452/1941 și nr. 832/1941, chiar dacă formalitățile de preluare și de acordare a despăgubirilor s-au prelungit și după data de 6 martie 1945, astfel încât caracterul legal sau nelegal al măsurii de preluare a terenului notificat în patrimoniul statului trebuie analizat în mod concret, întrucât reclamantul nu mai beneficiază de prezumția preluării abuzive, ce a fost instituită de legiuitor doar în considerarea acelor măsuri de preluare adoptate în perioada de referință a legii.

Curtea constată ca fiind întemeiate toate acele critici prin care recurenta C. Națională de Căi Ferate CFR SA reiterează susținerile pe care le-a formulat în mod constant de-a lungul procesului, constatând că argumentele aduse de această parte - cu privire la caracterul legal al privării de proprietate - nu au primit nici un răspuns explicit din partea instanței de rejudecare.

În al doilea rând, Curtea constată că tribunalul nu a analizat condiția ca reclamantul să aibă calitatea de persoană îndreptățită la obținerea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, condiție ce a fost menționată în mod expres prin decizia de desființare cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pe fond, tribunalului.

Astfel, Curtea constată că tribunalul nu a menționat care sunt probele în baza cărora a considerat ca fiind dovedită calitatea de proprietari ai numiților C. A. și M. asupra suprafeței de teren notificată, precum și probele care au convins instanța că reclamantul are calitatea de moștenitor de pe urma acestora. Curtea constată că această analiză se impunea a fi făcută de instanța de fond, nu numai datorită faptului că reprezinta o îndrumare cu caracter obligatoriu dată de instanța de apel, ci și datorită faptului că la dosar au fost depuse atât testamentul autentificat sub nr. 348/13.07.1997 de BNP M. Grăgușin, prin care recurentul-reclamant era instituit legatar universal asupra întregii averi mobile și imobile a defunctei C. A.; cât și certificatul de calitate de moștenitor nr. 225/2001 emis de BNP C. G., în care reclamantul nu este menționat ca moștenitor testamentar.

De asemenea, tot cu privire la îndreptățirea reclamantului de a obține măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, Curtea observă că tribunalul a ignorat faptul că notificarea formulată de C. I. cu privire la același teren preluat de la același autor în baza aceluiași act de preluare a fost soluționată în mod irevocabil, omițând să solicite părților a-și exprima poziția în legătură cu efectele hotărârii judecătorești pronunțate în contestația formulată de C. I., respectiv dacă operează sau nu efectul pozitiv al lucrului judecat.

Recursul formulat de reclamantul C. I. T. vizează faptul că notificarea formulată de acesta privea întreaga suprafață preluată de la autorii săi C. A. și M., și nu numai suprafața de 6450 m.p., precum și faptul că suma reținută de instanța de fond ca fiind indemnizația primită de C. A. pentru exproprierea terenului corespundea în realitate întregii suprafețe expropriate, critici pe care Curtea le va respinge la acest moment procesual, având în vedere faptul că a constatat ca fiind întemeiate criticile susținute de intimata-recurentă C. Națională a Căilor Ferate CFR SA și faptul că tribunalul nu a cercetat pricina pe fond, cu încălcarea îndrumărilor cu caracter obligatoriu dispuse prin decizia de desființare cu trimitere spre rejudecare, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1, 2 și 5 C.pr.civ. rap. la art. 304 pct. 9 și art. 315 alin. 1 C.pr.civ., precum și a dispozițiilor art. XXII alin. 2 din Legea nr. 202/2010, va respinge, ca nefondat recursul declarat de recurentul-contestator C. I. T., va admite recursul declarat de recurenta C. Națională de Căi Ferate CFR SA împotriva sentinței civile nr. 429/01.03.2011 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă, pe care o va casa și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

În majoritate:

Admite recursul declarat de recurenta C. Națională de Căi Ferate CFR SA împotriva sentinței civile nr. 429/01.03.2011 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă.

Casează sentința civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare la prima instanță.

Respinge, ca nefundat, recursul declarat de recurentul-contestator C. I. T. împotriva sentinței civile nr. 429/01.03.2011 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 06.04.2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

M. S. C. D. Z.

GREFIER

F. V.

Red.dact.jud.MSC

Tehnored.T.I./2 ex./17.04.2012

Jud. fond - S. V.

DOSAR nr._

Cu opinia separată a doamnei judecător A. G.:

Admite excepția lipsei calității de persoană îndreptățită a numitului C. I. T..

Admite recursul formulat de C. Națională de Căi Ferate CFR SA, schimbă în tot sentința civilă recurată și respinge contestația ca fiind introdusă de o persoană fără calitate.

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul C. I. T..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 06.04.2012.

Prin sentința civilă nr. 429/01.03.2011 pronunțată în dosarul nr._/3/2006 de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, s-a admis contestația formulată de contestatorul C. I. T., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Căi Ferate CFR – SA, s-a anulat decizia nr. 1/1158/22.02.2006 emisă de CNCF CFR SA București și a fost obligată aceasta din urmă să emită o nouă decizie prin care să-i acorde contestatorului măsuri reparatorii echivalente constând în „compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent sau despăgubiri bănești”, cu acordul contestatorului pentru terenul expropriat de 6450 mp situat în pct. „Bariera Vâlcei” – C.. Întinderea măsurilor reparatorii echivalente vizează diferența dintre indemnizația de expropriere de 65.798 lei primită de autorii reclamantului în perioada 1945-1947, reactualizată, conform coeficientului de actualizare și valoarea de piață actuală a terenului de 6450 mp, stabilită conform valorii de circulație a terenurilor în zonă și standardelor internaționale de evaluare. Totodată, s-a respins cererea contestatorului de restituire a unor suprafețe de teren în natură și a fost obligată intimata la 3400 lei cheltuieli de judecată către contestator.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, prin sentința civilă nr. 1480/20.11.2006 Tribunalul București – Secția a V-a Civilă a respins ca nefondată contestația formulată de contestatorul C. I. T. împotriva deciziei nr. 1/1158/22.02.2006 emisă de C. Națională de Căi Ferate CFR SA.

Prin decizia civilă nr. 360 din 09.06.2009 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._/3/2006 a fost admis apelul declarat de apelantul-contestator C. I. T. împotriva sentinței civile nr. 1480/27.11.2006, a desființat această sentință, fiind trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță pentru a se determina data preluării abuzive a imobilului în litigiu, la momentul emiterii sau publicării în Monitorul Oficial de la acea vreme a decretului de expropriere, care sunt emise în considerarea lucrărilor și generic a bunului, iar nu a persoanei și nici chiar momentul pronunțării hotărârii judecătorești, ci momentul la care potrivit legii bunul a intrat în proprietatea statului, în stăpânirea efectivă a acestuia prin expropriere, iar persoana expropriată a intrat efectiv în posesia sumei reprezentând indemnizația, despăgubirea aferentă pierderii bunului, exproprierea reprezentând o măsură distinctă de măsura naționalizării, care este instantanee, ce echivalează cu o privare de proprietate care trebuie să îndeplinească cerințele legale și care este supusă unei proceduri speciale. Astfel, s-a apreciat că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, ceea ce ar fi presupus stabilirea caracterului legal sau nelegal al privării de proprietate, stabilirea calității de persoană îndreptățită a celui care pretinde această calitate și a împrejurării dacă imobilul în litigiu poate fi restituit în natură sau prin echivalent.

Analizând probele administrate în cauză și având în vedere obiectivele trasate de instanța de control judiciar prin Decizia civilă nr. 360/A/9.06.1009 pronunțată de Curtea de Apel București, tribunalul a constatat că reclamantul C. I. T. face parte din categoria moștenitorilor îndreptățiți să solicite măsuri reparatorii potrivit Legii nr. 10/2001, privind terenurile expropriate de la autoarea C. A. și că în mod neîntemeiat, prin Decizia nr._ emisă de către CN CFR SA București s-a respins Notificarea nr. 645/N/2001 prin care contestatorul a solicitat despăgubiri privind terenul expropriat, cu motivarea că exproprierea a avut loc în anul 1941, anterior perioadei de referință a Legii nr. 10/2001, respectiv 06.03.1945 – 22.12.1989.

Terenul de 6450 mp care a aparținut celor doi autoarei C. A., a fost expropriat pentru utilitate publică, potrivit celor două Decrete-lege nr. 452/26.02.1941, publicat în Monitorul Oficial nr. 52/I/3.03.1941 și nr. 832/27.03.1941 publicat în Monitorul Oficial nr. 75/III/1941.

Deși declarația de utilitate publică s-a făcut în anul 1941, documentația tehnică, stabilirea concretă a terenurilor, a despăgubirilor și plata acestora, respectiv trimiterea statului în posesia bunurilor expropriate s-a finalizat în perioada 1946-1949, potrivit Jurnalelor emise de Curtea de Apel C., astfel că bunul expropriat a intrat efectiv în posesia statului expropriator, iar expropriatul a intrat în posesia indemnizațiilor de expropriere abia în perioada 1946-1949, care se înscrie în perioada martie 1945 – decembrie 1989, vizată de Legea nr. 10/2001, cererea reclamantului urmând să fie soluționată pe fondul acesteia.

Așa cum s-a reținut mai sus, din expertiza tehnică întocmită de expertul ing. Verigă C., raportat la documentația tehnică și cadastrală privind zona depoului CFR C. și a liniei de cale ferată București – C. din zona Bariera Vâlcei, județul D., tribunalul a constatat că întregul teren expropriat de la autorii reclamantului este afectat funcțional obiectivului pentru care s-a efectuat exproprierea, astfel că nu este posibilă restituirea unor terenuri în natură.

În consecință, având în vedere și dispozițiile art. 11 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, s-a respins cererea contestatorului C. I. T. de restituire a unor suprafețe de teren în natură, aflate între obiectivele și infrastructura feroviară administrată de intimata SN CF CFR SA.

Conform art. 2 lit. h din Legea nr. 10/2001, în sensul acestei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înscriu orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit de art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

Dispoziția legală este aplicabilă în speță, în condițiile în care preluarea terenului de 6450 mp de la autoarea C. A., s-a făcut prin expropriere pentru obiective de utilitate publică, în temeiul celor două decrete lege menționate mai sus, din înscrisurile depuse la dosar, rezultând că în perioada 1946 – 1949 s-au plătit și despăgubiri bănești reparatorii de 65.798 lei.

În consecință, este vorba despre o preluare cu titlu valabil pe care art. 2 lit. h din Legea nr. 10/2001 o înscrie în categoria imobilelor preluate în mod abuziv, pentru a fi acordate măsuri reparatorii proprietarilor deposedați sau moștenitorilor acestora.

Potrivit art. 11 alin. 8 din Legea nr. 10/2001, în situațiile prevăzute la alin. 2, 3 și 4 din același articol vizând inclusiv situația în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, ocupă funcțional întregul teren afectat, „măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit legii cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Din Jurnalul nr. 2987/1946 emis de către Curtea de Apel C. – Secția I (fila 29 dosar tribunal), tribunalul a reținut că pentru suprafața expropriată de la autorii C. M. și C. A., de 6453 mp, ce face obiectul notificării nr. 645/N/2001 s-au acordat măsuri reparatorii în cuantum de_ lei la data exproprierii.

Având în vedere situația de fapt menționată mai sus, tribunalul a apreciat că entitatea învestită cu soluționarea notificării, respectiv intimata CN CF CFR SA București trebuia să emită o decizie prin care să rezolve notificarea solicitantului pe fondul acesteia, în conformitate cu dispozițiile art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.

În consecință, s-a admis contestația reclamantului, a fost anulată Decizia nr. 1/1158/22.02.2006 prin care a fost respinsă cererea pe cale de excepție, iar intimata SNCF CFR SA a fost obligată să emită o nouă decizie prin care să acorde reclamantului C. I. T. măsuri reparatorii echivalente, constând în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, sau despăgubiri bănești, cu acordul contestatorului, pentru terenul expropriat de 6450 mp, din punctul Bariera Vâlcei-C., județul D..

Conform art. 11 alin. 7 din Legea nr. 10/2001, întinderea măsurilor reparatorii echivalente vizează diferența dintre indemnizația de expropriere de 65.798 lei primită de autorii reclamantului în perioada 1945 – 1947, reactualizată conform coeficientului de actualizare și valoarea de piață actuală a terenului de 6450 mp, stabilită conform valorii de circulație a terenurilor în zonă și standardelor internaționale de evaluare.

Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs la 24.08.2011 de către C. I. T. și la 29.08.2011 de către C. Națională de Căi Ferate CFR SA cu respectarea termenului prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă, sentința fiind comunicată recurenților la 12.08.2011, respectiv la 11.08.2011, conform dovezilor de comunicare aflate la filele 156, 157 dosar de fond.

În motivele de recurs C. I. T. critică sentința arătând că instanța a aplicat greșit legea cu referire la suprafața de teren pentru care i s-au acordat despăgubiri întrucât suprafața reală la care era îndreptățit era mult mai mare – 17.337 mp, din actele depuse la dosar rezultând că aceasta era suprafața care a fost expropriată de la autorii săi.

Chiar dacă notificarea inițială face referire la suprafața de 6450 mp, ea a fost formulată pentru întreaga suprafață de teren din zona respectivă.

Pe parcursul judecării contestației recurentul-contestator arată că a descoperit și alte acte care confirmau că, în realitate, suprafața expropriată este de 17.337 mp aspect reținut și în sentința nr. 1480 din 20.11.2006 a Tribunalul București. instanța de fond a reținut greșit suma care ar fi fost primită de C. A., respectiv 65.768 lei în funcție de care a fost determinat cuantumul despăgubirilor. Această sumă este corespunzătoare întregii suprafețe preluate – 17.337 mp, dar la dosar nu există nici o dovadă că această sumă a fost plătită autorilor săi.

Recurenta C. Națională de Căi Ferate CFR SA, critică sentința arătând că, în mod greșit instanța a hotărât în sensul arătat având în vedere că, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, măsurile reparatorii prin echivalent constau în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plații despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Conform Legii nr. 247/2005 – Titlul VII, reglementare care este de imediată aplicare, acordarea într-un asemenea caz a despăgubirilor bănești de către unitatea deținătoare este exclusă. Mai mult, nici anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005, pentru această situație, nu se acordau despăgubiri bănești ci numai măsuri reparatorii prin echivalent.

În același sens este și Decizia nr. 8378 din 19.10.2009 pronunțată în Dosarul nr._/3/2006 de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

În lumina Legii nr. 247/2005 – Titlul VII, nu se prevedea acordarea de despăgubiri bănești ci doar titluri de valoare, al căror cuantum se va determina de către un evaluator sau societatea de evaluatori desemnați în condițiile art. 16 din Titlul VII.

Așa cum a reținut instanța de fond, în prezent, terenul expropriat este ocupat de elemente ale infrastructurii feroviare aflate în administrarea recurentei în conformitate cu OUG nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române și reorganizarea SNCFR, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale HG nr. 581/1998 privind Înființarea "CFR" - S.A. prin reorganizarea SNCFR.

Astfel, în conformitate cu OUG nr. 12/1999 și ale HG nr. 581/1998, recurenta desfășoară activități de interes public național, în scopul realizării transportului feroviar public și al satisfacerii nevoilor de apărare a țării, având ca obiect principal de activitate administrarea infrastructurii feroviare publice și private a statului.

Având în vedere că în conformitate cu actele normative precizate, recurenta "CFR"-S.A., în calitate de administrator al infrastructurii feroviare publice și private a statului desfășoară activități de interes public național, reiese că "CFR"-S.A. nu prestează servicii și nu deține bunuri care pot fi acordate în compensare intimatului, drept pentru care consideră că măsurile reparatorii se acordă în condițiile legii speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, respectiv Legea nr. 247/2005 – Titlul VII.

În susținerea celor precizate recurenta menționează că deși acordarea în compensare de alte bunuri sau servicii constituie o modalitate de reparație prevăzută de Legea nr. 10/2001, aceasta nu depinde numai de voința unității deținătoare și a persoanei îndreptățite, ci și de existența în patrimoniul entității a unor astfel de bunuri sau servicii ce pot fi acordate în compensare.

De asemenea, ca urmare a faptului că în cauza de față nu s-a pus în discuție și părțile nu au avut în vedere o astfel de modalitate, rezultă că singura posibilitate de acordare a măsurilor reparatorii este aceea prin echivalent în condițiile prevederilor speciale conținute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Cu privire la obligarea recurentei la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent instanța de fond a dispus ca întinderea măsurilor reparatorii echivalente să vizeze diferența dintre indemnizația de expropriere de 6579 lei primită de autorii intimatului în perioada 1945-1947, reactualizată conform coeficientului de actualizare și valoarea de piață actuală a terenului de 6450 mp stabilită conform valorii de circulație a terenurilor în zonă și standardelor internaționale de evaluare.

Față de acest aspect, recurenta precizează că, potrivit Titlului VII al Legii nr. 247/2005 instituția competentă a stabili contravaloarea despăgubirilor este Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care desemnează în baza art. 13 alin. (7) din legea amintită, în mod aleatoriu, evaluatorul care va efectua raportul de evaluare.

Cererile de recurs sunt scutite de plata taxei de timbru conform art. 50 din Legea nr. 10/2001.

La 20.01.2012, recurenta C. Națională de Căi Ferate CFR SA a depus întâmpinare la dosar.

La dosarul cauzei au fost depuse în copie xerox următoarele înscrisuri: sentința civilă nr. 7644 din 11.07.2005, pronunțată în dosarul nr. 3562/2005 de Judecătoria C., adresa nr. 14N/15 din 26.01.2012 emisă de C. Națională de Căi Ferate CFR SA, cererea depusă la 14.12.2011 de C. I. T. la registratură recurentei-intimate, decizia nr. 20/30.02.2007 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul D. – Secția Civilă, decizia nr. 773 din 6.06.2007, pronunțată în dosarul nr._ de Curtea de Apel C., decizia nr. 2688 din 19.09.2006 pronunțată în dosarul nr._/54/2006, decizia nr. 328 din 3.03.2006 pronunțată în dosarul nr. 4626/CIV/2005, sentința civilă nr. 7644 din 11.07.2005, pronunțată în dosarul nr. 3562/2005.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului apreciez că rezultă următoarele aspecte:

La 18.07.2001 C. I. T. formulează notificarea nr. 6456/N/2001 către Primăria municipiului C. în baza Legii nr. 10/2001, prin care solicită în calitate de moștenitor al bunicii sale, C. A., despăgubiri bănești pentru bunurile imobile, respectiv o suprafață de teren arabil de 6450 mp, situat pe teritoriul comunei suburbane „Bariera Vîlcii”, județul D..

La 14.08.2001, C. I. – tatăl recurentului C. I. T., a formulat notificarea nr. 632/N către Prefectura D. prin care a solicitat despăgubiri bănești, reprezentând diferența dintre valoarea încasată actualizată și indicii inflației în valoare corespunzătoare a imobilului teren în suprafață de 18.948,47 mp, ce a aparținut autorilor săi, C. M. și C. A., luat de CFR C., pentru construcția Depoului de locomotive C.. În finalul notificării C. I. a precizat că este fiul lui C. M. și C. A. și moștenitor după moartea părinților săi și al fratelui decedat – C. Siminică I..

Prin dispoziția nr. 6249 din 24.11.2004 emisă de Primarul municipiului C., cele două notificări, 632/2001 și nr. 645/2001 formulate de C. I. și C. I. T., au fost înaintate spre competentă soluționate către Depoul CFR C..

Prin testamentul autentificat sub nr. 348 din 13.07.1997, la BNP M. D., C. A. l-a instituit legatar universal pe nepotul său, C. I. T.. Acesta nu și-a valorificat testamentul până la data notificării din 18.07.2001.

La 20.11.2001 a fost eliberat certificatul de calitate de moștenitor nr. 225 de BNP C. G. din care rezultă că moștenitori legali ai numitei C. A. sunt C. I., în calitate de fiu și C. Siminică I., fiul postdecedat la 24.01.2001, în cote egale de câte ½.

Emiterea acestei certificat de calitate de moștenitor s-a făcut după formularea notificării de către C. I. la 14.08.2001.

Art. 4 din Legea nr. 10/2001, precizează că în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite, coproprietare ale bunului revendicat, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în cote-părți ideale potrivit dreptului comun. A.. 3 al articolului precizează că cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită conform Legii nr. 10/2001. Chiar dacă la momentul formulării notificărilor, cei doi notificatori, deși sunt tată și fiu, nu au cunoscut poziția celuilalt, după înaintarea ambelor notificări către Depoul CFR C. – 24.11.2004, aceștia au știut că fiecare dintre ei se consideră ca fiind exclusiv îndreptățit la despăgubiri pentru terenul ce a aparținut autoarei C. A.. C. I. – tatăl recurentului contestator C. I. T., a solicitat anularea și reducțiunea testamentului fiului său, alături de C. C. – moștenitorul lui C. Siminică I. la 28.01.2005. Acțiunea a fost respinsă irevocabil ca prescrisă, fiind formulată după expirarea termenului de 6 luni de la data deschiderii succesiunii, respectiv din anul 2001, de când moștenitorii legali au cunoscut despre existența testamentului, astfel cum rezultă din hotărârile judecătorești depuse în recurs.

C. I. T. nu a atacat în justiție, certificatul de calitate de moștenitor emis în noiembrie 2001 pe numele tatălui și al unchiului postdecedat.

Certificatul de calitate de moștenitor face dovada deplină până la anularea sa pe cale judecătorească în ceea ce privește calitatea de moștenitori a persoanelor acceptate. El constituie dovada între moștenitori cu privire la ceea ce cuprinde tocmai datorită caracterului convențional. Puterea doveditoare a certificatului de moștenitor are ca temei în primul rând acordul moștenitorilor.

Recurentul-contestator C. I. T. nu a dezbătut succesiunea de pe urma defunctei C. A. și nu a obținut un certificat de legatar universal în baza testamentului întocmit în favoarea sa în anul 1997.

Dovada calității de moștenitor se face așadar, prin certificatul de moștenitor, respectiv prin certificatul de calitate de moștenitor, care, până la anularea pe cale judecătorească face dovada privind calitatea celor doi moștenitori legali.

D. în situația în care nu s-a emis un certificat de moștenitor, respectiv de calitate de moștenitor, dovada calității de moștenitor mai poate fi făcută și prin alte mijloace de probă admise de lege, cum ar fi actele de stare civilă și testamentul.

În speță, au existat două notificări formulate în baza Legii nr. 10/2001, prima la 18.07.2001 de către C. I. T., care a depus în susținerea calității de moștenitor testamentar al defunctei C. A. testamentul întocmit la 13.07.1997 și actele de stare civilă (fila 42 dosar fond) și a doua la 14.08.2001, formulată de către C. I., tatăl primului notificator, care a arătat în notificare că este moștenitor legal al defunctei C. A., în calitate de fiu.

Dacă nu ar fi fost eliberat certificatul de calitate de moștenitor pe numele C. I. și C. Siminică la 20.11.2001, ar fi existat două persoane, una cu calitate de moștenitor testamentar, și cealaltă cu calitate de moștenitor legal, care au pretins despăgubiri pentru terenul ce a aparținut defunctei C. A., manifestându-și opțiunea în sensul acceptării succesiunii pentru acest imobil expropriat de la autoarea lor.

Odată emis, însă, certificatul de moștenitor, singurul care are calitate de persoană îndreptățită la despăgubiri conform Legii nr. 10/2001, este C. I..

În același sens se precizează și în art. 23 din Legea nr. 10/2001, că în vederea evaluării pretențiilor de restituire este necesară depunerea certificatului de moștenitor.

Recurentul-contestator C. I. T. avea posibilitatea în baza testamentului și a formulării notificării din 18.07.2001 – care face dovada acceptării succesiunii numitei C. A. să solicite anularea certificatului de calitate de moștenitor pentru a se stabili calitatea sa de moștenitor testamentar și cotele aferente în raport cu moștenitorii legali, în acest caz, respectiv cota sa de 1/3, în raport de cota de 2/3 aferentă moștenitorilor legali, conform regulilor stabilite în cazul concursului apărut între moștenitorii legali, cărora le revine rezerva succesorală, și cel testamentar, căruia îi revine cotitatea disponibilă.

Pentru a se stabili dacă recurentul contestator are calitate de persoană îndreptățită conform art. 3 din Legea nr. 10/2001, în afara aspectelor menționate anterior, trebuie stabilit dacă bunul notificat face obiectul Legii n r. 10/2001, deoarece numai în acest caz cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru terenul de 6450 mp pentru care s-au solicitat despăgubiri.

Notificarea tatălui recurentului – C. I., a fost soluționată prima, prin decizia nr. 1/1157 din 22.02.2006 emisă de C. Națională de Căi Ferate CFR SA.

Motivarea care stat la baza respingerii notificării nr. 632/N/2001 este identică cu cea a deciziei nr. 1/1158 din aceeași zi – 22.02.2006, în sensul că imobilul – teren în suprafață de_,47 mp situat pe teritoriul comunei Bariera Vîlcii, județul D., pe care este amplasat Depoul de Locomotive C. nu a fost preluat de stat în perioada de referință a Legii nr. 10/2001.

La 22.03.2006, C. I. a formulat contestație împotriva acestei decizii, respinsă prin sentința civilă nr. 1214 din 27.09.2006, pronunțată în dosarul nr._/3/2006 de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă conform certificatului aflat la fila 93 dosar fond și neapelată.

Prin urmare, opinez în sensul admiterii excepției lipsei calității de persoană îndreptățită pentru acordarea măsurilor reparatorii conform Legii nr. 10/2001 a numitului C. I., existând în acest sens intrate în autoritatea de lucru judecat susținerile din motivarea deciziei nr. 1/1157 din 22.02.2006, în sensul că imobilul nu face obiectul Legii nr. 10/2001, cu consecința admiterii recursului formulat de recurenta C. Națională de Căi Ferate CFR SA conform art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, modificării în tot a sentinței civile recurate nr. 429 din 1.03.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă și respingerii contestației formulată de C. I. T. care nu are calitate de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii conform art. 3 din Legea nr. 10/2001.

În privința recursului formulat de recurentul C. I. T., opinez în sensul respingerii ca nefondat conform art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, pentru următoarele considerente:

Recurentul-contestator nu numai că nu este îndreptățit la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, neavând calitatea de persoană îndreptățită, dar notificarea din 18.07.2001 a vizat doar suprafața de 6450 mp, iar nu întreaga suprafață de 17.337 mp, astfel cum se susține în primul motiv de recurs.

În privința celui de-al doilea motiv de recurs privind reținerea greșită a sumei care ar fi fost primită de C. A., respectiv_ lei, acesta este nefondat, deoarece din actele și lucrările dosarului rezultă că C. M. și C. A. au fost despăgubiri pentru acest teren cu 184.139 lei. Celălalt notificator, C. I., a recunoscut acest lucru chiar prin formularea notificării din 14.08.2001 în care a arătat expres că solicită „doar diferența dintre valoarea încasată de autorii săi actualizată și indicii inflației și valoarea corespunzătoare a imobilului teren de 18.948,47 mp.

JUDECĂTOR,

A. G. G.

Red. AGG

Tehnored. PS 2 ex.

14.05.2012

← Legea 10/2001. Decizia nr. 66/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Uzucapiune. Decizia nr. 644/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Legea 10/2001. Decizia nr. 738/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Decizia nr. 738/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI