Uzucapiune. Decizia nr. 644/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 644/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-04-2012 în dosarul nr. 644/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
(_ )
DECIZIA CIVILĂ NR. 644
Ședința publică din 9 aprilie 2012
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE D. A.
JUDECĂTOR F. P.
JUDECĂTOR C. M. T.
GREFIER L. M. B.
************
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul pârât M. București prin Primarul General împotriva deciziei civile nr. 978 A din 21.11.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele reclamante I. C. V. și I. E. și cu intimatul pârât B. I..
Cauza are ca obiect – uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata reclamantă I. C. V., personal și asistată de avocatul B. S., în baza împuternicirii avocațiale ._/02.04.2012 eliberată de Baroul București, atașată la dosar la fila 21, același avocat reprezentând și interesele intimatei reclamante I. E., lipsind reprezentantul recurentului pârât M. București prin Primarul General și intimatul pârât B. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se referă de către grefierul de ședință faptul că recursul declarat în cauză a fost motivat, au fost comunicate motivele de recurs părților intimate și s-a făcut dovada timbrării recursului în cuantumurile stabilite de instanță, respectiv 165 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Se mai referă faptul că intimatele reclamante au depus întâmpinare la cererea de recurs, prin serviciul registratură al instanței la data de 05.04.2012 (în patru exemplare), după care,
Avocatul intimatelor reclamante solicită instanței lăsarea dosarului la a doua strigare, întrucât reprezentantul recurentului pârât este prezent în instanță pentru alte dosare și urmează a se prezenta și în prezenta cauză.
De asemenea, are cunoștință despre faptul că acesta nu intenționează să solicite acordarea unui nou termen, astfel încât dosarul ar fi în stare de judecată.
Curtea ia act de solicitarea apărătorului intimatelor reclamante și dispune reluarea dosarului la a doua strigare.
La apelul nominal al părților la a doua strigare a cauzei se prezintă consilierul juridic M. I. în calitate de reprezentant al recurentului pârât M. București prin Primarul General, în baza delegației de reprezentare atașată la dosar la fila 22, intimata reclamantă I. C. V., personal și asistată de avocatul B. S., același avocat reprezentând și interesele intimatei reclamante I. E., lipsind intimatul pârât B. I..
Se înmânează consilierului juridic M. I. pentru recurentul pârât, prin intermediul grefierului de ședință, un exemplar al întâmpinării formulate de intimatele reclamante.
Reprezentantul recurentului pârât învederează că nu înțelege să solicite acordarea unui nou termen pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării.
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentului pârât solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat prin cererea scrisă, modificarea în tot a hotărârii recurate, iar pe fond respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în ipoteza în care se va trece peste excepția invocată, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În ceea ce privește legitimarea procesuală pasivă a Municipiului București în această pricină, solicită a se observa faptul că în cauză mai este o persoană, respectiv B. I., față de care poate opera sancțiunea uzucapiunii prescripției achizitive de 30 de ani, întrucât chitanța de mână a fost încheiată cu numita B. V..
Ca atare, apreciază oportună chemarea în judecată a numitului B. I. în calitate de succesor pentru B. V., însă nu este oportună chemarea în judecată a Municipiului București pentru acest teren în litigiu care nu a fost în patrimoniul acestuia.
De asemenea, se vorbește despre un decret de expropriere care a fost dat în perioada anterioară Revoluției din 1989 și este necesară verificarea valabilității acestui decret și dacă acesta și-a produs efectele, ar exista o cauză legală de întrerupere a cursului prescripției care operează din anul 1967, cursul prescripției reluându-se din anul 1990.
Solicită și cheltuielile de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.
Avocatul intimatelor reclamante arată că, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive înțelege să formuleze concluzii de respingere a acesteia ca neîntemeiată.
Astfel, chiar dacă emiterea decretului nr. 200/1989 a avut loc cu 2 luni înainte de Revoluția din decembrie 1989, dă drept Municipiului București prin Primarul General să stea în judecată alături de fiul vânzătoarei B. V..
În ceea ce privește motivul de recurs formulat de recurentul pârât, a invocat nulitatea acestuia, având în vedere că sunt indicate în cererea scrisă alte persoane, care sunt străine de cauză, același lucru constatându-se și în dosarul de apel.
În al doilea rând, în motivele de recurs nu se regăsește nici o critică de nelegalitate a hotărârii recurate.
În situația în care se va trece peste nulitatea recursului, solicită respingerea acestuia ca nefondat, instanțele de apel și de fond au reținut în mod corect situația de fapt.
Astfel, intimații au cumpărat în anul 1967, în baza unei chitanțe de mână, suprafața de teren în litigiu, au construit pe acest teren, au posedat neîntrerupt și sub nume de proprietar, nu au fost tulburați niciodată în posesie și nu au știut niciodată de existența acelui decret de expropriere, decât la momentul în care instanța de fond a solicitat situația juridică a terenului.
Pentru toate aceste considerente, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.
Fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1943/09.02.2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în dosarul nr._, s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. București prin Primar General, invocată de acesta prin întâmpinare; s-a admis cererea reclamanților, astfel cum a fost modificată și precizată; s-a constatat că reclamanții au dobândit, prin uzucapiunea de 30 de ani, dreptul de proprietate asupra trenului situat în București, ., sector 3, în suprafață de 272 mp, identificat prin raportul de expertiză topo efectuat în cauză, având următoarele vecinătăți: la Nord – ..6C, proprietar M. I. pe o lungime de 15,5 ml; la Est – . o lungime de 20,18 ml; la Sud – ..6E, proprietar B. I., pe o lungime de 11,5 ml; la Vest – Preotasescu M., pe o lungime de 20,44 mp; s-a constatat ca reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra construcțiilor edificate pe acest teren (casa de locuit tip P+M, magazie și garaj) prin efectul accesiunii imobiliare; s-a luat act de renunțarea reclamanților la cererea completatoare având ca obiect constatarea intervenită a vânzării între B. V., B. G., în calitate de vânzători, și I. T., I. E., privind terenul în suprafață de 200 mp, situat în București, ., sector 3.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/09.07.1945 de Tribunalul I. – Secția notariat, act transcris la același tribunal sub nr._/09.07.1945, numita B. V. a dobândit terenul în suprafață de 2.200 mp situat în ., județul I., denumita . anul 1967, B. V. a înstrăinat reclamanților suprafața de teren de 204 mp, situată în ., așa cum rezultă din înscrisul sub semnătură privată denumit „Chitanță”, în care se precizează că B. V. a primit de la reclamanți suma de 10.000 lei pentru suprafața de teren menționată, în rate, pe perioada 1966-1967, ultima rată fiind achitată la data de 01.05.1967.
În cuprinsul înscrisului se specifică faptul că cei 204 mp fac parte din terenul dobândit de B. V. prin contractul de vânzare - cumpărare nr._/09.07.1945, reclamanții intrând în stăpânirea terenului din anul 1967, figurând ca plătitori de impozite în evidențele fiscale ale DITL Sector 3 din același an, pentru un teren în suprafață de 204 mp situat în ., sector 3, așa cum reiese din proces-verbal nr.504/1967 privind impunerea clădirilor și terenurilor și din adresa nr.512/02.03.2006 emisă de Consiliul Local Sector 3, DITL, conform căreia în anul 1997 s-a modificat adresa imobilului din . în ..
Instanța de fond a reținut, de asemenea, că pe terenul în discuție reclamanții au ridicat o construcție, parter plus mansardă (camera din paiantă la parter în anul 1968, parter din zidărie de cărămidă în anul 1971 și mansardă din bârne de lemn în anul 2000), garaj și magazie, după cum rezultă din declarațiile martorilor M. I. și N. F. A., precum și din raportul de expertiză tehnică în construcții. Instanța a reținut că transmiterea dreptului de proprietate asupra unui teren nu se poate efectua în mod valabil decât printr-un contract de vânzare - cumpărare încheiat în formă autentică, iar cum actul de înstrăinare din anul 1967 a fost încheiat printr-un înscris sub semnătură privată, dreptul de proprietate asupra terenului din ., sector 3 nu s-a putut transmite în mod valabil, neieșind în realitate din patrimoniul numitei B. V., iar conform certificatului de moștenitor nr.113/23.11.2005, BNPA M. M. și C. M., pârâtul B. I. este singurul succesor legal al numitei B. V., decedată la data 03.05.1998. Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiului București, s-a reținut că în anul 1989, prin Decretul nr.200/21.08.1989, s-a dispus exproprierea imobilului, reclamantul I. T. figurând ca proprietar în anexa nr.6 a decretului, poziția 222, pentru o suprafață de teren de 285 mp și construcție în suprafață de 174,35 mp, conform și adresei nr._/04.06.2008 a Primăriei Municipiului București, Serviciul Evidența Proprietății, decretul respectiv nefiind pus în aplicare, reclamanții continuând să locuiască în imobilul menționat, construcția nefiind demolată. Totuși, ca urmare decretului, în prezent proprietar al imobilului respectiv figurează ca fiind M. București (conform adresei nr._/04.06.2008 a Primăriei Municipiului București), așa încât, întrucât în cauzele privind uzucapiunea calitatea procesuală pasivă o are fostul proprietar nediligent, având în vedere și faptul că imobilul a trecut în proprietatea unității administrativ-teritoriale, s-a reținut că este neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului București.
Pe fondul cererii, instanța a reținut că potrivit art.1837 Cod civil, prescripția este un mijloc de a dobândi proprietatea, iar potrivit art.1846 alin.1 Cod civil, orice prescripție este fondată pe faptul posesiunii, iar conform art.1890 se poate dobândi dreptul de proprietate asupra unui imobil dacă se face dovada că cel ce invocă uzucapiunea a exercitat o posesie utilă și sub nume de proprietar un interval de timp mai mare de 30 de ani. Elementele constitutive ale posesiei, elementul material - corpus, care presupune contactul direct, efectiv cu lucrul, și elementul psihologic sau intențional – animus possidendi (voința celui ce stăpânește lucrul de a se comporta cu privire la acesta ca un proprietar), precum și necesitatea ca posesia să fie utilă și neviciată sunt întrunite în cauză. Astfel, din anul 1967 reclamanții au exercitat o stăpânire concretă, efectivă a terenului în litigiu, ca adevărați proprietari, așa cum reiese din declarațiile martorilor audiați, achitând impozitele aferente imobilului. Referitor la calitatea posesiei de a fi neviciată, potrivit art.1847 cod civil (ca să poată prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, publică și sub nume de proprietar), fiind reglementate la art.1848-1853 Cod civil viciile posesiei, instanța a stabilit că posesia exercitată de reclamanți este continuă, netulburată, publică și neechivocă, de la data încheierii “chitanței” în anul 1967 și până în prezent, pentru o perioadă de 40 de ani, fără a interveni vreo cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de prescripție achizitivă (Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în Decizia nr.IV din 16.01.2006 că, în cazul posesiilor începute înainte de adoptarea Legilor nr.58/1974 și 59/1974, cazul în speță, potrivit cărora dobândirea terenurilor cuprinse în perimetrul construibil al localităților urbane și rurale se poate face numai prin ostenire legală, fiind interzisă înstrăinarea sau dobândirea prin acte juridice a acestor terenuri, prescripția achizitivă asupra terenurilor nu a fost întreruptă prin . acestor legi). De asemenea, întrucât Decretul de expropriere nr.200/21.08.1989 nu a fost pus în aplicare, reclamanții neavând cunoștință de acest act normativ (pârâtul M. București prin Primar General nefăcând dovada aducerii la cunoștință a decretului de expropriere către reclamanți), instanța a reținut că termenul prescripției nu a fost întrerupt.
Referitor la suprafața terenului, deși în chitanța din anul 1967 se face referire la o suprafața de 204 mp, iar în adresa nr._/04.06.2008 a Primăriei Municipiului București și în anexa nr.6 a Decretului nr.200/21.08.1989 se menționează suprafața de 285 mp, instanța a reținut că suprafața terenului în litigiu este de 272 mp, potrivit expertizei tehnice judiciare topo efectuate în dosarul inițial, prin care a fost identificat terenul cu vecinătățile înscrise în raport, cu o valoare de circulație de 41.676 euro, fiind menționat și în actul de vânzare - cumpărare nr._/09.07.1945.
Instanța a admis și capătul de cerere privind accesiunea, stabilind că potrivit raportului de expertiză tehnică în construcții, clădirile ridicate constau în: casa de locuit, construită în parte în anul 1968 (fiind aduse modificări și extinderi ulterior, respectiv în anii 1971 și 2000), fiind o construcție tip parter și mansardă (P+M), compusă la parter din antreu deschis, 3 camere, vestibul, grup sanitar, baie, hol, debara, bucătărie (suprafață construită de 96.63 mp), iar la mansardă din casa scării, hol, 2 camere, baie (suprafața construită de 55.15 mp); magazie, edificată în anul 1972 (suprafața de 2,71 mp) și garaj edificat în anul 1972 (suprafața construită de 60,60 mp), cu o valoare totală de 71.841 lei. În drept, s-au reținut dispozițiile art.488 Cod civil, conform cărora tot ce se unește și se încorporează cu lucrul se cuvine proprietarului lucrului, precum și dispozițiile art.492 Cod civil: “orice construcție sau plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contră.
Astfel, instanța a reținut că întrucât reclamanții au dobândit retroactiv, prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra terenului pe care se afla construcția, au dobândit prin accesiune imobiliara artificială, și dreptul de proprietate asupra construcției edificate pe teren, prezumțiile de proprietate instituie în favoarea acestora de textele amintite nefiind răsturnate.
Prin decizia civilă nr.978 A/21.11.2011, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul – pârât M. București prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr.1943/09.02.2010 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 3 București, în contradictoriu cu intimații – reclamanți I. T., I. E. și intimatul – pârât B. I..
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut, în ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, pe care apelantul pârât a invocat-o la fondul cauzei, că apelantul pârât justifică în cauză calitatea procesuală pasivă. În cauză, prin contractul de vânzare-cumpărare nr._/09.07.1945, numita B. V. a dobândit terenul în suprafață de 2.200 mp situat în ., județul I., iar în anul 1967 aceasta a înstrăinat reclamanților suprafața de teren de 204 mp, situată în ., conform înscrisului sub semnătură privată denumit „Chitanță”. Din același înscris rezultă că cei 204 mp fac parte din terenul dobândit de B. V. prin contractul de vânzare - cumpărare nr._/09.07.1945.
Tribunalul a constatat din probele administrate la fondul cauzei că reclamanții au intrat în stăpânirea terenului din anul 1967, figurând ca plătitori de impozite în evidențele fiscale ale Direcției de Impozite și Taxe Locale sector 3, începând cu anul 1967, pentru un teren în suprafață de 204 mp situat în ., sector 3, conform procesului-verbal nr.504/1967 privind impunerea clădirilor și terenurilor și potrivit adresei nr.512/02.03.2006 a Consiliului Local Sector 3. Reclamanții au ridicat o construcție pe teren, parter plus mansardă, garaj și magazie, conform declarațiilor martorilor audiați de instanța de fond și conform raportului de expertiză tehnică în construcții. Actul de înstrăinare din anul 1967 a fost încheiat printr-un înscris sub semnătură privată, așa încât dreptul de proprietate asupra terenului din ., sector 3 nu s-a putut transmite în mod valabil (rezultând din certificatul de moștenitor nr.113/23.11.2005 că pârâtul B. I. este singurul succesor legal al numitei B. V.), iar în anul 1989, prin Decretul nr.200/21.08.1989, s-a dispus exproprierea imobilului din cauză, reclamantul I. T. figurând ca proprietar în anexa nr.6 a decretului, poziția 222, pentru o suprafață de teren de 285 mp și construcție în suprafață de 174,35 mp (așa cum reiese din adresa nr._/04.06.2008 a Primăriei Municipiului București). Deși decretul nu fost pus în aplicare, reclamanții continuând să locuiască în imobilul menționat, urmare a decretului, în prezent proprietar al imobilului respectiv figurează M. București (conform adresei nr._/04.06.2008 a Primăriei Municipiului București).
În consecință, tribunalul a reținut că acesta justifică legitimarea procesuală pasivă în cauză, întrucât în cauzele privind uzucapiunea calitatea procesuala pasivă o are fostul proprietar nediligent, fiind neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive, așa cum corect a reținut instanța fondului.
Tribunalul a constatat că nu sunt întemeiate nici criticile privind lipsa condițiilor legale ale posesiei, invocate de apelantul pârât, nefiind întemeiate nici susținerile privind întreruperea prescripției achizitive înainte de 1990, față de considerentele reținute de instanța de fond sub aceste aspecte. Astfel, din anul 1967 reclamanții au exercitat o stăpânire concretă, efectivă a terenului în litigiu, ca adevărați proprietari, așa cum reiese din probatoriul administrat, achitând impozitele aferente imobilului. Posesia exercitată de reclamanți este continuă, netulburată, publică și neechivocă, de la data încheierii “chitanței” în anul 1967 și până în prezent, pentru o perioadă de 40 de ani, fără a interveni vreo cauza de întrerupere sau suspendare a termenului de prescripție achizitivă, Înalta Curte de Casație și Justiție statuând prin Decizia nr.IV din 16.01.2006 că, în cazul posesiilor începute înainte de adoptarea Legilor nr.58/1974 și nr.59/1974, cazul în speță, prescripția achizitivă asupra terenurilor nu a fost întreruptă prin . acestor legi, contrar susținerilor apelantului.
Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs M. București prin Primarul General, criticând-o pe motive de nelegalitate, respectiv instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art.1846, 1847 și 1890 Cod civil, apreciind că reclamanții nu au devenit prin uzucapiune proprietari ai terenului în litigiu și aceștia nu au făcut dovada calității procesual pasive a municipalității, deoarece reclamanții au dobândit bunul prin înscris sub semnătură privată.
Prin întâmpinarea depusă la 04.04.2012 intimatele I. C. V. și I. E. au solicitat respingerea recursului ca nefondat, în principal, apreciind că recurentul are calitatea de pârât în cauza promovată la 19.10.2007 și recursul este nul deoarece nu sunt indicate părțile din dosar și nu se regăsește nicio critică de nelegalitate a hotărârii.
Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate, Curtea a constatat că recursul este nefondat și în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă l-a respins, pentru următoarele considerente:
Curtea nu a reținut criticile legate de nulitatea recursului, deoarece cererea de recurs întrunește cerințele art.303 Cod procedură civilă, menționarea, pe lângă reclamanți I. T. și I. E. în cererea de recurs, și a altor persoane, este o simplă eroare materială. Cererea de recurs are indicat numărul dosarului, numărul deciziei civile recurate și argumente de fapt și de drept care vizează exclusiv prezenta cauză. Totodată, cererea de recurs cuprinde detaliat motivele de nelegalitate, fiind indicat atât temeiul de drept procesual – art.304 pct.9 Cod procedură civilă – cât și temeiul de drept material pentru care decizia tribunalului este supusă controlului de nelegalitate.
Curtea a constatat că atât tribunalul cât și instanța fondului au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.1837, 1846, 1847 și art.1890 Cod civil, respectiv a dispozițiilor art.484 și 492 Cod civil.
Intimații au făcut dovada că au dobândit în condițiile art.1837 Cod civil coroborat cu art.1846 alin.1 Cod civil terenul în suprafață de 204 mp, obiect al convenției încheiate între promitenta vânzătoare B. V. și reclamantul I. T., promitent cumpătător, teren ce, în urma măsurătorilor, are o suprafață de 272 mp sau în actul de expropriere – Decretul nr.200/1989 – 285 mp.
Astfel, art.1837 Cod civil arată că prescripția este unul din mijloacele de a dobândi proprietatea. Orice prescripție este fondată pe faptul posesiunii conform art.1846 alin.1 Cod civil. Reclamanții au făcut dovada că posesia exercitată de ei întrunește cerințele art.1847 Cod civil, fiind o posesia continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar. Reclamanții au intrat în posesia terenului în anul 1967 și din acest moment operează prezumția de continuitate și neîntrerupere a posesiei, prezumție instituită de art.1850 Cod civil. Reclamanții au exercitat o posesie utilă, publică și în calitate de proprietari, ei fiind cei care, începând cu anul 1967, sunt înregistrați în evidențele fiscale ale DITL Sector 3, ca plătitori de impozite pentru terenul în suprafață de 204 mp situat în ., sector 3, conform declarațiilor de impunere și proceselor – verbale semnate de inspectorul de suburbie.
Este adevărat că reclamanții au devenit posesori ai terenului în litigiu în urma convenției încheiată cu autoarea pârâtului B. I., dar, începând cu anul 1989, proprietar al terenului în litigiu a devenit Statul Român, așa cum rezultă din situația juridică a imobilului, certificată de Primăria Municipiului București prin adresa nr._/8426/04.06.2008 aflată la fila 111 din dosarul de fond. Față de această situație juridică a imobilului, în mod corect la 04.09.2008 reclamanții au modificat cadrul procesual, solicitând să se constate că înțeleg să se judece în contradictoriu și cu M. București prin Primarul General, în calitate de pârât. Față de aceste înscrisuri aflate la dosar și emise de recurent, Curtea constată că recurentul are calitate procesuală pasivă, existând identitate între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic.
Nu poate fi reținut că în prezenta cauză a intervenit o întrerupere a prescripției, nefiind aplicabile nici dispozițiile art.1864 Cod civil care prevăd că este întrerupere naturală: 1. când posesorul este și rămâne lipsit în curs de mai mult de un an, de folosința lucrului sau de către vechiul proprietar sau de către o a treia persoană; 2. când lucrul este declarat neprescriptibil în urmarea unei transformări legale a naturii sau destinației sale și nici art.1865 Cod civil care prevede că întreruperea civilă se operează: 1. printr-o cerere făcută în judecată, fie introductivă de instanță sau numai incidentă într-o instanță deja începută; 2. printr-un act începător de executare, precum sechestrul (saisie) sau cererea execuției unui titlu cărui legea recunoaște puterea executorie; 3. prin recunoașterea de către debitor sau posesor a dreptului celui în contra cărui prescrie.
Niciuna din cauzele de întrerupere naturală sau civilă nu se regăsesc în prezenta cauză. Reclamanții au beneficiat atât de prezumția de neprecaritate prevăzută de art.1854 din Codul civil, cât și de dispozițiile art.1858 din Codul civil referitoare la prezumția de neintervertire de titlu, astfel că prezenta instanță nu a reținut nicio cauză de întrerupere a cursului prescripției începute în anul 1967, astfel că această perioadă de timp a fost luată în calculul constatării prescripției achizitive asupra terenului.
Constatând că reclamanții au exercitat o posesie efectivă și necontestată asupra terenului în litigiu, Curtea a respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul – pârât M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, împotriva deciziei civile nr.978 A/21.11.2011, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele – reclamante I. C. V. și I. E. și cu intimatul – pârât B. I..
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 09.04.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. F. P. C. M. T.
GREFIER
L. M. B.
Red.D.A.
Tehdact.R.L.
2 ex./09.05.2012
TB-S.3 – C.M.; M.P.
Jud.S.3 – M.M.I.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 738/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act. Decizia nr. 161/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
