Pretenţii. Decizia nr. 1033/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1033/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-05-2013 în dosarul nr. 1033/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1033 R
Ședința publică de la 22.05.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE:- D. Y.
JUDECĂTOR:- P. F.
JUDECĂTOR:- M. A.
GREFIER:- F. J.
----------------
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă G. L. împotriva Sentinței civile nr. 2168/27.11.2012 pronunțată în dosar nr. 2168/27.11.2012 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. BUCUREȘTI prin P. G., P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și S. R. prin COMISIA CENTRALĂ DE STABILIRE A DESPĂGUBIRILOR, având ca obiect, Legea nr. 10/2001, obligația de a face și pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Curtea, apreciază cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă la data de 09.01.2012 sub nr._, reclamanta G. L., a chemat în judecată pe pârâții M. București prin P. G. și personal pe P. G. și S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor (CCSD), solicitând soluționarea pe fond a notificării transmisă sub nr. 1643/17.10.2001, prin executor judecătoresc și înregistrată la Primăria Municipiului București, sub nr. dosarul nr._, în sensul de a dispune restituirea în echivalent valoric, constând în despăgubiri la valoarea de piață în funcție de standardele internaționale de evaluare, a imobilului situat în București, .. 46, sector 1, compus din teren în suprafață de 172,78 mp și construcție în suprafață utilă de 77 mp, în conformitate cu Legea nr. 10/200; obligarea M. București prin P. să transmită imediat și direct către CCSD dosarul aferent notificării nr. 1643/17.10.2001, însoțit de hotărârea judecătorească ce se va pronunța în prezenta cauză; obligarea pârâtului S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor (CCSD) să înregistreze dosarul transmis de M. București prin P. G. și obligarea în solidar a pârâților M. BUCUREȘTI și u P. G., la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului cert actual creat datorită refuzului nejustificat de a soluționa notificarea prin emiterea unei dispoziții, despăgubire care se va determina prin expertiză tehnică și care se compune din: prejudiciu efectiv, constând în diferența dintre valoarea de piață a imobilului la data la care trebuia soluționată notificarea 1643/17.10.2001, respectiv la data de (20.05.2008.) și valoarea de piață actuală la momentul soluționării; câștigul nerealizat reprezentând dobânda legală^apficată ( dobânda de referința a BNR) la suma menționată la punctul a) și calculată de la momentul soluționării prezentei cereri până la momentul transmiterii dosarului către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, ce va fi calculată în momentul punerii în executare a titlului executoriu.
În motivarea cererii de chemare în judecată se arată următoarele:
În fapt, prin notificarea 1643/17.10.2001, formulată în conformitate cu dispozițiile legii nr. 10/2001, transmisă prin executor Judecătoresc și înregistrată la PMB sub nr._ subsemnata au solicitat măsuri-reparatorii pentru imobilul situat în București, .. 46, sector 1, imobil preluat în mod abuziv de către stat.
Terenul în suprafață de teren de 456 mp și construcție, situat în București, .. 46, sector 1 (fostă ., fostă I.G. D.), a fost dobândit, de autoarea sa P. E., de la părinții săi astfel: prin actul dotai autentificat sub nr._/30.06.1924 la Tribunalul I. Secția notariat, suprafața de 228 mp, reprezentând Vi din întregul imobil: prin actul de danie autentificat sub nr. 2406/25.01.1930 la Tribunalul I., Secția Notariat, cealaltă jumătate din imobil, astfel că aceasta și-a întregit dreptul de proprietate asupra întregului imobil.
Ulterior adresa poștală a imobilului s-a schimbat în . nr. 46, apoi Cjiderea Bastiliei, nr. 46.
Întreg imobilul a fost înscris în evidențele fiscale, pentru care s-a plătit taxe și impozite.
Construcția astfel existentă, a fost extinsă, în baza autorizației de construcție, nr. 561 CI 1923. Preluarea Abuzivă:
Prin Decretul 92/1950, imobilul situat în București, ., nr. 46, a fost naționalizat pe numele autoarei mele P. E., la poziția 6018, nefiind achitate nici un fel de despăgubiri.
Conform adresei nr._/936/2007 privind situația juridică a imobilului, întocmită de DEIC, din cadrul PMB, în anul 1986, imobilul era înscris în evidențele cadastrale, ca proprietate de stat, atât suprafața de teren cât și construcția ce a aparținut autoarei mele.
Calitatea de persoană îndreptățită: este unica moștenitoare a defunctei P. E., astfel cum s-a stabilit prin sentința civilă nr. 9287/10.06.1999 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, rămasă definitivă și irevocabilă și singura persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii.
Prin sentința civilă nr. 1825 bis, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în Dosar nr. 5463/2000, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a dispus restituirea imobilului situat în București, Căderea Bastiliei, nr. 46, sector 1( fostă ., 56, fost . din teren în suprafață de 284,22 mp și construcții în suprafață de 230 mp (suprafață utilă de 167,75 mp) corpuri de clădire în prelungire, parter și etaj, cu excepția apartamentelor nr.4, 5 și 6 din acel imobil și identificate în raportul de expertiză efectuat în acel dosar.
La momentul formulării notificării, numele de familie era „C.", revenirea la numele avut anterior căsătoriei, acela de G., efectuându-se prin Sentința civilă nr._/2006, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1, București. Imposibilitatea Restituirii In Natură:
A solicitat anularea contractelor de vânzare cumpărare înstrăinate în temeiul Legii 112/2005, cererile fiind respinse prin hotărâri judecătorești definitive, reținând buna credință a cumpărătorilor chiriași.
Prin Dispoziția nr. 379/24.05.2004 emisă de P. G. din cadrul Municipiului București, s-a pus în executare sentința prin care s-a judecat revendicarea imobilului fiind pusă în posesie procesul - verbal de predare- primire a imobilului, emis de Consiliul G. al Municipiului București.
Pârâtul M. București a refuzat să respecte termenul imperativ de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin 1 și 26 din Legea 10 /2001 și a pct. 25 din H.G. 250/2007, potrivit căruia M. București avea obligația ca, înlăuntrul acestui termen, să mă fi informat cu privire la situația în care, fundamentarea și emiterea dispoziției cu privire la imobilul în discuție, ar fi fost condiționate de către subsemnata sau în numele acestuia și a altor probe. Lipsa unei asemenea solicitări în urma primirii actelor doveditoare în susținerea notificării și a declarației că nu mai am alte acte de depus, reprezintă o confirmare a faptului că dosarul este complet.
Fiind în culpă cu nesoluționarea notificării pe o perioadă care depășește cu mul durata oricărui termen rezonabil, primarul se afla oricum în întârziere de drept, înaintea învestirii instanței (potrivit art. 1079 alin. (1) pct. 3 din vechiul cod civil în vigoare la aceea dată, există o asemenea situație când obligația trebuia îndeplinită într-un anumit termen, pe care debitorul 1-a lăsat să treacă)2. Lipsa de diligentă a primarului ca reprezentant al unității deținătoare creează un raport de solidaritate între unitate și primar, solidaritate care era fundamentată pe dispozițiile art. 1000 alin.3 din vechiul Cod civil, instituție preluată prin dispozițiile art. 1373 din Codul Civil actual.
Atunci când este imposibil ca imobilul să fie restituit în natură, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent, astfel cum este stipulat de art. 1 alin 2 din Legea 10/2001, constând fie în compensare cu alte bunuri sau servicii, fie în despăgubiri cu acordul persoanei îndreptățite. Cuantumul măsurilor reparatorii se va stabili în funcție de valoarea de piață a imobilului la momentul soluționării notificării, potrivit standardelor de internaționale de evaluare, conform art. 10 și 11 din Legea 10/2001, și a H.G. nr.250/2007 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. Capătul 2 de cerere.
Obligația de transmitere a dosarului este prevăzută de dispozițiile art. 16 alin. 1,2, 21 și 22 cap. V, titlul VII din Legea 247/2005.
Din formularea respectivelor norme a rezultat că dispozițiile autorităților publice locale „se centralizează la nivelul Prefecturilor", acest lucru implicând obligația autorităților de a transmite dispozițiile, însoțite de actele doveditoare, către Prefectură.
In absența unui termen care să fie prevăzut de legea specială, se aplică termenul general de 30 de zile prevăzut de art. 2 lit. h din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
a. Competența instanței civile cu privire la un capăt de cerere care are natură contencioasă.
Instanța civilă este competentă conform art. 17 din C. proc. civilă deoarece obligația de transmitere a notificării către autoritatea administrativă superioară reprezintă o obligație accesorie obligației principale, respectiv aceea de a soluționa notificarea. Art. 17 instituie ceea ce se cheamă prorogare legală de competență, în cazul nostru instanța civilă având competența să judece un capăt de cerere care în mod normal ar intra în competența instanței de contencios administrativ.
Un astfel de capăt de cerere prezintă de altfel și o legătură de conexitate cu capătul de cerere privind soluționarea pe fond a notificării
b. Argumente cu privire la necesitatea transmiterii dosarului direct către CCSD, evitarea procedurii de transmitere a dosarului către Prefectură: controlul de legalitate exercitat de un judecător este superior celui ce ar putea fi exercitat de către prefect deoarece are loc cu respectarea tuturor garanțiilor prevăzute de lege pentru ocrotirea dreptului la un proces corect Și echitabil: accesul liber la justiție, imparțialitatea magistratului, contradictorialitatea, egalitatea de tratament, dreptul la apărare, dreptul la un recurs efectiv; nu este admisibil și s-ar afecta cu consecințe deosebit de grave securitatea juridică dacă prefectul ar putea reforma, prin mijloace care ar decurge din interpretarea eronată a legi, o hotărâre judecătorească care se bucură de autoritate de lucru judecat. Un control al prefectului asupra legalității unei hotărâri judecătorești, chiar nedefinitive, ar reprezenta o gravă imixtiune care ar rupe principiul separației puterilor în stat: omisiunea statului de a crea proceduri administrative clare și eficiente cu privire la soluționarea notificărilor este culpa exclusivă a acestuia, instanțele de judecată având plenitudinea de competență de a înlătura de la aplicare acele norme care ar conduce la prelungirea procedurilor administrative dincolo de limitele unui termen rezonabil sau care ar produce încălcări ale ordinii Și securității juridice.
Potrivit art. 1381 pct. 1 din Codul civil „Orice prejudiciu dă dreptul la reparație" și în baza art. 1385 pct.1 din Codul civil „Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel"
Potrivit art. 10 și 11 din legea nr. 10/2001, valoarea de piață a imobilului raportat la care se stabilește cuantumul măsurilor reparatorii se face potrivit Standardelor Internaționale de Evaluare, astfel că prejudiciul cert actual al subsemnatei este reprezentat, pe de o parte, de diferența între valoarea la care imobilul ar fi fost evaluat la data la care ar fi trebuit soluționată notificarea și data prezentei acțiuni (ca dată la care se soluționează notificarea), precum și de lipsa de folosință a acestei sume reprezentată de dobânda legală aplicată la suma menționată la punctul a).
La termenul din 27.11.2012 reclamanta G. L. a susținut că la data de 15.02.2012 a fost soluționată notificarea nr. 1643/17.10.2001 ce face obiectul Dosarului administrativ nr._, fiind emisă Dispoziția nr._/2012.
Prin sentința civilă nr. 2168/27.11.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a V -a Civilă, s-a respins ca rămasă fără obiect cererea formulată de reclamanta G. L., în contradictoriu cu pârâții M. București prin P. G., P. G. al Municipiului București, și S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire A Despăgubirilor (CCSD și a fost obligat pârâtul M. București prin Primar G. la plata sumei de 600 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, făcând aplicarea dispozițiilor art. 274 alin.3 C. proc. civ.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a constatat următoarele:
La termenul din data de 27.11.2012 reclamanta a depus la dosar copia dispoziției nr._/2012, având în vedere că după promovarea prezentei cereri prin care se solicita soluționarea pe fond a notificării nr. 1643/17.10.2001 formulată de reclamantă a fost emisă Dispoziția nr._/15.02.2012 de M. București prin P. G. prin care se propune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în București, .. 46, sector 1, compus din teren în suprafață de 172,78 m.p. și construcție în suprafață utilă de 77 m.p.
În temeiul art. 274 al. 1 Cod procedură civilă, constatând culpa procesuale a pârâtului M. București, s-a dispus obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată către reclamanta reprezentând onorariu avocat, însă, s-a facut aplicarea alin. 3 al art. 274 C. proc. Civ.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta-reclamantă G. L., criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Susține recurenta că instanța de fond a reținut culpa procesuală a pârâtului și a dispus obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată făcând însă în mod greșit aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă.
Apreciază recurenta că această dispoziție este nelegală, onorariul de avocat fiind dovedit prin chitanța depusă la dosarul cauzei.
Textul art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă care permite instanței să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat, este menit să împiedice abuzul de drept prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească. În speță însă instanța ar fi trebuit să aibă în vedere și circumstanțele cauzei în sensul că dosarul de notificare a fost completat cu mult timp înaintea cererii de chemare în judecată, ultima precizare și cerere de emiterea dispoziției fiind depusă în anul 2008 timp în care pârâta nu a dat curs solicitării recurentei, refuzând să emită dispoziție de acordare de măsuri reparatorii. Prin reducerea onorariului plătit avocatului, recurenta s-ar afla în imposibilitate de a-și recupera integral cheltuielile de judecată deși nu se află în culpă procesuală.
Examinând criticile formulate, Curtea constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
Recurenta a încheiat un contract de asistență juridică cu apărătorul Prioteșescu V. în baza căruia s-a achitat de către . SA cu mențiunea pentru recurentă suma de 1200 lei, cu titlu de onorariu (fila 109 dosar fond) pentru dosarul de față.
Cauza s-a soluționat la primul termen de judecată pe baza înscrisurilor aflate și la dosarul Comisiei, pretențiile reclamantei fiind respinse pe considerentul că la 5.02.2012 după înregistrarea acțiunii pe rolul instanței însă anterior termenului acordat, pârâta a soluționat notificarea, emițând dispoziția nr._/5.02.2012.
Așa cum corect a reținut instanța de fond, demersul procesual al reclamantei a fost determinat de fapta culpabilă a pârâtei de a nu soluționa în termenul legal notificarea.
Ca atare, dat fiind că intimata pârâtă este pusă în întârziere încă de la momentul expirării termenului acordat de lege pentru îndeplinirea obligației sale, acesteia îi aparține culpa procesuală chiar și în ipoteza îndeplinirii obligației pe parcursul soluționării procesului.
De aceea, ea datorează cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul proces.
Însă dispozițiile art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, permit instanței să analizeze corespondența onorariului achitat de reclamantă cu gradul de dificultate al dosarului și munca depusă de avocat în cadrul acestuia pentru a exclude eventualele situații de abuz procesual.
Ori, în speță, acțiunea a fost promovată la 9.01.2012, notificarea a fost soluționată la 15.02.2012, munca avocatului limitându-se la formularea și depunerea acțiunii și a înscrisurilor doveditoare.
În raport de această împrejurare reținând gradul scăzut de dificultate al speței, în mod corect instanța de fond a aplicat dispozițiile art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă și a redus onorariul avocatului.
În ceea ce privește susținerea recurentei cu privire la timpul scurs de la momentul depunerii notificării până la momentul soluționării acestuia acesta nu constituie un criteriu de acordare a unui onorariu mai mare, ci cel mult un motiv pentru solicitarea unor daune morale sau materiale.
Pentru aceste motive, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă G. L. împotriva Sentinței civile nr. 2168/27.11.2012 pronunțată în dosar nr. 2168/27.11.2012 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. București Prin P. G., P. G. al Municipiului București și S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.05.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. Y. P. F. M. A.
GREFIER
F. J.
Red. D.Y.
Tehnored. T.I.
2 ex./ 04.07.2013
Jud. fond:
P. S.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 2075/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1061/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
