Legea 10/2001. Decizia nr. 427/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 427/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-03-2012 în dosarul nr. 427/2012
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ și PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.427
Ședința publică de la 8.03.2012.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. O.
JUDECĂTOR - I. D.
JUDECĂTOR - C. M. T.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurentul reclamant O. Ș. M. M. – decedat pe parcursul procesului și continuat de moștenitorii O. P. și O. F., împotriva sentinței civile nr. 1981 din 16.12.2010, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
P. are ca obiect – acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 23.02.2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat consecutiv pronunțarea cauzei la data de 01.03.2012, apoi la data de 8.03.2012, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a III-a Civilă, la data de 23.06.2008, sub nr._, reclamantul O. Ș.-M.-M. a chemat în judecată pe pârâtul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce va pronunța să fie obligat pârâtul la restituirea imobilului teren din București, .. 110, sector 1, compus din: - suprafața de 92,97 m.p. teren situat sub apartamentul nr. 1. corp A, parter; - grădina; - 2 metri liniari din spatele proprietății.
In motivarea cererii, a arătat că prin contractul de vânzare - cumpărare încheiat la data de 24 iulie 1947 și autentificat sub nr._, reclamantul a devenit proprietarul apartamentului nr.1 situat la parterul corpului A al imobilului din .. 110 (în prezent M. V. nr. 110) compus din 3 camere, hol, baie, bucătărie și dependințe, precum și proprietarul pivniței din fața casei, a camerei de servitori, a cotei de % din podul clădirii și a următoarelor suprafețe de teren: 70 m.p. - lipiți de terenul dinspre stradă; grădina de flori; 2 metri liniari din spatele curții începând de la trotuar până la proprietatea vânzătoarei, spre . hotarul de nord.
Imobilul a fost preluat prin Decizia nr. 4242/1950, în baza Decretului nr. 92/1950.
Prin contractul de vânzare - cumpărare nr._ încheiat cu G. A., în temeiul Legii nr. 112/1995, S.C. ROMVIAL S.A. a înstrăinat o parte din imobil, astfel: 2 camere, hol, bucătărie, baie, terasă, vestibul și pivniță; 59.24 m.p. teren situat sub construcție, în condițiile prevăzute de art. 33 din H.G. nr. 20/1996, astfel cum se menționează la pct. 5 din
contractul de vânzare - cumpărare. Cumpărătoarea G. A. nu a formulat cerere de atribuire în proprietate a acestei suprafețe de teren, în conformitate cu dispozițiile legale, motiv pentru care nu are titlu de proprietate și în prezent nu are nici posesia terenului. Restul imobilului face obiectul contractului de închiriere nr._ încheiat cu Z. C.. Din fisa suprafeței locative, anexă a acestui contract, rezultă că suprafața închiriată este de 33.73 m.p., astfel: cameră-22 m.p.; bucătărie-5,87 m.p.; baie-2,52 m.p; vestibul -3,34 m.p.
Reclamantul a arătat că atât partea din imobilul construcție care a făcut
obiectul contractului de vânzare - cumpărare nr._, cât
și aceea care face obiectul contractului de închiriere nr._ i s-au restituit prin decizia civilă nr.21/27 ianuarie 2003 de către Curtea de Apel București Secția a IV-a Civilă, definitivă și irevocabilă. Prin această decizie, instanța a reținut că preluarea imobilului de către stat nu a fost făcută cu titlu valabil.
A învederat instanței că, deși i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului construcție, terenul pe care l-a dobândit prin contractul de vânzare - cumpărare încheiat la data de 24 iulie 1947 și autentificat sub nr._ a rămas în detenția Municipiului București, astfel: 33,73 mp care constituie amprenta imobilului închiriat, gradina și 2 metri liniari din spatele proprietății; 59,24 m.p. suprafața de teren care constituie amprenta imobilului care a făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare nr._, suprafața totală fiind de 92.97 m.p. (33,73 m.p. + 59,24 m.p.).
Prin notificarea nr. 400 din data de 11.02.2002 transmisă prin intermediul Biroului de executori judecătorești ,,E. și P.", reclamantul a solicitat pârâtului M. București prin Primar General restituirea în natură a imobilului teren și construcție.
Potrivit dispozițiilor ari 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pârâtul avea obligația de a se pronunța asupra cererii de restituire în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării.
Până la această dată însă, pârâtul, în calitate de persoană juridică deținătoare, nu a soluționat notificarea, situație în care se impune ca instanța să cenzureze acest refuz, să soluționeze pe fond cererea de restituire (potrivit Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție) și să constate că este îndreptățit la restituirea imobilului teren situat în București, .. 110, sector 1, compus dintr-o suprafață de 92,97 m p. teren situat sub construcție, grădina și 2 metri liniari din spatele proprietății, aflat în detenția pârâtului.
Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 instituie principiul restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, în cazul în care nu există vreo cauză de imposibilitate fizică sau juridică de restituire. în speță, terenul există în materialitatea sa și se află în detenția pârâtului.
Având în vedere că prin Decizia civilă nr. 21 pronunțată la data de 27 ianuarie 2003 de către Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr. 2014/2002 s-a reținut că imobilul a fost preluat fără titlu valabil și i s-a restituit o parte din imobil, reclamantul a susținut că are o speranța legitimă și beneficiază de garantarea dreptului la respectarea bunurilor prevăzut de art. 1 din Protocolul 1.
Astfel cum s-a statuat în jurisprudența C.E.D.O. (cauza E. și N. I. c. României), nerespectarea dreptului de proprietate asupra bunului, combinată cu lipsa totală a despăgubirii, creează o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor lor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, art. 1 Protocol 1 al Convenției EDO.
Prin sentința civilă nr.1981/16.12.2010, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâtul să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 70 mp situat sub construcția corp A din .. 110, sector 1 și pentru terenul în suprafață totală de 154 mp ce a reprezentat grădina (adică 130 mp) și fâșia de teren de 2 m.l. (adică 24 mp) situați în spatele construcției, teren imposibil de restituit.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut ca obiectul cererii de față, potrivit solicitării reclamantului, îl constituie soluționarea pe fond a notificării (doar în ceea ce privește terenul nerestituit), avându-se în vedere refuzul nejustificat al pârâtei în emiterea dispoziției.
Tribunalul a reținut că prin notificarea înregistrată la B.E.J. E. si P. sub nr. 400/11.02.2001 (ce constituie în prezent dosarul de restituire nr._) reclamantul a solicitat, în baza Legii nr.10/2001, restituirea în natură a imobilului situat in București, .. 110, corp A, parter, . jumătate din terenul pe care se găsește construită casa și anume 70 mp, grădina de flori și 2 ml din fundul curții, începând cu bordura trotuarului până în proprietatea vânzătoarei, mergând din . peretele casei vecinului dinspre nord.
In cuprinsul aceleiași notificări, notificatorul a arătat că imobilul a fost preluat de stat, în baza Decretului nr.92/1950 și a Deciziei nr. 4242, pe numele fostei proprietare, L. A., deși acest imobil îi fusese vândut reclamantului în anul 1940.
De asemenea, tribunalul a reținut că în susținerea notificării au fost atașate acte doveditoare, dar reclamantul nu a primit un răspuns până în prezent.
Având în vedere această situație, tribunalul a constatat că pârâtul nu și-a respectat obligația prevăzută de art. 25 alin. 1 din Legea nr.10/2001, republicată, de a se pronunța în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, printr-o dispoziție motivată, asupra cererii de acordare a măsurilor reparatorii. Tribunalul a reținut că nici la acest moment nu a fost emisă dispoziția.
Față de aceste prevederi legale și situația constatată anterior, tribunalul a reținut că pârâtul nu și-a respectat, ca unitate deținătoare învestită cu notificarea reclamantului, obligația de a se pronunța în termenul legal asupra acestei cereri de restituire iar, în plus, pârâtul nu au justificat în nici un mod atitudinea sa în raport cu obligația legală analizată, rămânerea sa în pasivitate o perioadă de timp îndelungată constituind în aceste condiții un impediment în realizarea drepturilor reclamantului.
Prin urmare, tribunalul a considerat că vătămarea pricinuită reclamantului în exercitarea drepturilor lor fundamentate pe prevederile legii speciale de reparație, prin neemiterea până la acest moment a unei dispoziții motivate ca răspuns la notificarea formulată în anul 2001, poate fi examinată în cauza dedusă judecății, neexistând niciun impediment procedural în acest sens, fiind evident că reclamantul, în raport de conduita unității deținătoare, nu poate fi lipsită de posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de lege.
. caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, în condițiile mai sus-menționate, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, refuz ce trebuie cenzurat de către instanță, la sesizarea celui vătămat.
Tribunalul a analizat, în consecință, în raport de prevederile Legii nr.10/2001, dacă pretențiile reclamantului sunt întemeiate, soluționând pe fond acțiunea acesteia.
Referitor la dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, tribunalul a reținut că reclamantul a devenit proprietar al . parterul blocului nr. 1 de la .. 110, cât și „ a jumătății din terenul pe care se afla construita casa nr. 1 și anume, 70 mp care vor fi lipiți de terenul dinspre stradă, gradina cu flori, pentru a face o singură suprafață, precum și 2 metri liniari din fundul curții începând cu bordura trotuarului pana la proprietatea vânzătoarei, mergând de la . peretele casei vecinului dinspre nord” .
Contractul de vânzare-cumpărare a fost autentificat sub nr._/1947 de Tribunalul I. - Secția notariat si transcris sub nr._/1947, așa cum rezultă din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare și din cuprinsul procesului verbal de Carte Funciara nr._/1940 (verso). La momentul încheierii contractului a fost întocmită și o schiță plan pentru partea din construcție înstrăinată, însă nu și pentru teren.
Ulterior anului 1947, denumirea străzii s-a modificat din General A. în . păstrând aceeași numerotare, și anume nr. 110. In prezent . M. V., iar imobilul nr. poștal 110.
Deși . fusese înstrăinat de vânzătoarea L. A. către reclamant, acesta a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950 de la L. A. - poziția 4242 în anexa la decret.
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr._ (fila 16), ., în calitate de mandatar al Primăriei Municipiului București, a înstrăinat către numita G. A. . parterul blocului A (adică blocul de la strada) din .. 110, sector 1, precum și suprafața indiviză de teren de 59,24 mp sub construcție.
Prin decizia civila nr. 21/27.01.2003 a Curții de Apel București (filele 17-19), rămasă irevocabilă, a fost admisă acțiunea în revendicare formulată de către reclamantul O. S. în contradictoriu cu numita G. A. și M. București, aceștia din urmă fiind obligați să lase reclamantului in deplina proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, .. 110, corp A, parter, .. In ceea ce privește terenul dobândit de reclamant prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu numita L. A., tribunalul a reținut că reclamatul nu a formulat cerere în revendicare, hotărârea mai sus arătată limitându-se doar la analizarea cererii reclamantului formulata cu privire la construcție.
In cadrul unei alte acțiuni, reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr._ încheiat de ., în calitate de mandatar al Primăriei Municipiului București cu G. A., însă prin sentința civilă nr. 242/04.03.2002 a Tribunalului București, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.1448/23.06.2006, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
In consecință, tribunalul a apreciat că, nefiind anulat contractul de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii 112/1995, iar decizia civila nr. 21/27.01.2003 a Curții de Apel București a admis cererea reclamantului doar pentru revendicarea construcției, partea indiviză de 59,24 mp teren sub construcție este în prezent proprietatea numitei G. A. și nu în proprietatea Municipiului București.
Ca atare, tribunalul a apreciat că, pe această cale, această suprafață de teren nu poate fi restituită reclamantului, în natură, ci doar acordate măsuri reparatorii în echivalent, în temeiul art. 18 lit. c din Legea nr.10/2001.
Prin raportul de expertiza efectuat in cauza s-a concluzionat ca terenul ce reprezintă amprenta construcției A este de 139 mp, 130 mp este suprafața de teren ce reprezintă gradina, iar terenul din spatele clădirii este în suprafața de 24 mp. Din cei 139 mp ce reprezintă amprenta clădirii, reclamantul a dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare din 1947 doar 70 mp în indiviziune. Ca atare, acestuia i s-ar fi cuvenit 70 mp însă dată fiind înstrăinarea a aproximativ 60 mp către numita G. A. și restul suprafeței fiind înstrăinată către un alt cumpărător în temeiul Legii nr.112/1995 (așa cum rezultă din dispoziția civilă nr.6484/05.10.2006 a Primăriei Municipiului București - fila 40) tribunalul a constatat că restituirea nu poate fi efectuată în natură, ci doar în echivalent.
In ceea ce privește restul terenului, adică cei 154 mp reprezentând gradina și terenul din spatele casei (adică cei 2 m liniari), tribunalul a constatat că și aceștia sunt imposibil de restituit in natură, pe această cale, întrucât, prin dispoziția nr. 6484/05.10.2006 a Primăriei Municipiului București - fila 40, atât pentru apartamentul solicitat și restituit reclamantului prin decizia Curții de Apel București nr.21/27.01.2003, cât și pentru terenul aferent apartamentului, au fost acordate măsuri reparatorii în echivalent către moștenitorii numitei L. A., deși acesta vânduse către reclamant în anul 1947 aceste părți din imobil.
De asemenea, tribunalul a avut în vedere că prin Dispoziția nr.6485/05.10.2006 a Primăriei Municipiului București, s-a dispus restituirea în natura a întregului teren situat la nr. 110 pe . puțin cotele de teren aferente apartamentelor înstrăinate în temeiul Legii nr.112/1995 din corpurile de clădire A, B și C, adică inclusiv terenul reprezentând gardina și terenul din spatele casei.
Pe de alta parte, s-a avut în vedere că anterior, prin sentința civilă nr._/22.09.2000 a Judecătoriei Sectorului 1 București, fusese admisă acțiunea de partaj formulată de G. A. în contradictoriu cu CGMB, atribuindu-i-se numitei G. A. porțiunea de teren aflată în fața apartamentului deținut de acesta în București, .. 110, sector 1, în suprafață de 110,07 mp (măsurați la acel moment si 130 mp așa cum rezulta din raportul de expertiza efectuat în acesta cauza), adică gradina cu flori solicitată de reclamant prin cererea de față.
In consecință, întrucât din actele atașate rezultă că terenul solicitat de reclamant nu se mai află în proprietatea Municipiului București, ci în proprietatea unor persoane fizice, fiind restituit printr-o altă dispoziție în temeiul Legii nr.10/2001 și în același timp fiind atribuit printr-o hotărâre judecătorească către G. A., tribunalul a constatat că reclamantului nu i se poate restitui terenul în natură, ci doar prin echivalent.
S-a mai reținut că pentru imobilul-teren expropriat, reclamantul nu a încasat despăgubiri.
In raport de cele reținute mai sus și față considerentele deciziei civila nr. 21/27.01.2003 a Curții de Apel București, tribunalul a constatat că preluarea imobilului a fost abuzivă în sensul art. 2 lit. a din Legea nr. 10/2001 .
Reținând în consecință calitatea de proprietar a reclamantului asupra imobilului-teren în litigiu, în suprafață de 224 mp și caracterul abuziv al preluării imobilului de către stat, tribunalul a constatat că reclamantul este persoană îndreptățită la restituire în temeiul dispozițiilor reparatorii speciale ale Legii nr.10/2001 republicată, cu modificările ulterioare, iar pârâtului îi revine obligația de a propune acordarea masurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul preluat, imposibil de restituit în natură.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul O. Ș. M. M., solicitând modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.
Recurentul a arătat că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală întrucât Dispoziția de restituire în natură nr. 6485/05.10.2006emisă de către Primăria Municipiului București în favoarea lui Ș. R. și N. V. a fost modificată în parte prin dispoziția nr.9059/07.11.2007 care prevede la art.1 că se respinge notificarea formulată de către aceștia privind restituirea în natură a apartamentului nr.1 situat la parter corp A împreună cu cota de teren aferentă de 59, 24 mp, precum și cota de teren de 110, 07 mp care a fost vândut de autorii notificatorilor în baza contractului de vânzare cumpărare nr._/1947.
Or, suprafața de 110,07 mp teren la care face referire dispoziția modificatoare este tocmai grădina de flori solicitată de către reclamant, teren care din măsurătorile efectuate în prezenta cauză este de 130 mp.
Pe de altă parte, recurentul a mai arătat că sentința civilă nr._/22.09.2000 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 1 vizează partajarea folosinței terenului în suprafață de 110,07 mp, respectiv a grădinii de flori solicitate de către reclamant, și nu partajarea proprietății. De altfel, G. A. fiind cumpărătoare în baza Legii nr.112/1995, nu a dobândit în proprietate teren în curtea imobilului, astfel încât nu putea fi parte într-un dosar având ca obiect partajarea proprietății acestui teren.
În ceea ce privește terenul aflat sub apartamentul nr.1 situat în corpul A al imobilului, potrivit mențiunilor din contractul de vânzare cumpărare nr.767/1997, acest teren se dobândește conform art.33 din HG nr.20/1996 privind aplicarea Legii nr.112/1995.
În acest context, G. A. ar fi fost proprietara terenului aferent apartamentului doar în condițiile formulării unei cereri pentru obținerea titlului de proprietate, demers pe care aceasta nu l-a întreprins.
În raport de cele expuse, recurentul a susținut că terenul solicitat de către reclamant nu se află în proprietatea unor persoane fizice, cum în mod greșit a reținut instanța de fond, ci în proprietatea Municipiului București, situație în care se impune admiterea recursului și modificarea sentinței criticate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
Prin încheierea de ședință din 30.06.2011, Curtea a dispus suspendarea judecății cauzei în temeiul dispozițiilor art.243 pct.1 Cod de procedură civilă, până la indicarea moștenitorilor recurentului reclamant O. Ș. M. M., decedat.
La data de 23.02.2012, Curtea a dispus repunerea cauzei pe rol și introducerea în cauză a moștenitorilor defunctului O. Ș. M. M., respectiv a numiților O. P. și O. F., față de conținutul certificatului de moștenitor nr.50/24.11.2011 emis de B.N.P. Asociați B. T. și C. P. și testamentului autentificat sub nr.1351/22.04.2008 de același birou notarial.
Curtea, analizând criticile de recurs, constată următoarele:
Teza juridică susținută de către recurentul reclamant constă în faptul că este îndreptățit la restituirea imobilului teren situat în București, .. 110, sector 1, compus din suprafața de 92,97 m.p. teren situat sub apartamentul nr. 1. corp A, parter, grădina și 2 metri liniari din spatele proprietății, această solicitare fiind fundamentată de către reclamant pe contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/1947 de Tribunalul I. - Secția Notariat si transcris sub nr._/1947, potrivit cu care reclamantul a devenit proprietar al . parterul blocului nr. 1 de la .. 110, referitor la teren, actul autentificat conținând mai multe date pentru identificare: „ jumătate din terenul pe care se găsește construita casa nr. 1 și anume, 70 mp care vor fi lipiți de terenul dinspre stradă, gradina cu flori…spre a face o singură suprafață, precum și 2 metri liniari din fundul curții începând cu bordura trotuarului pana la proprietatea vânzătoarei, mergând de la . peretele casei vecinului dinspre nord” .
Referitor la imobilul în litigiu, Curtea constată că prin contractul de vânzare-cumpărare nr._, ., în calitate de mandatar al Primăriei Municipiului București, a înstrăinat către numita G. A. . parterul blocului A (adică blocul de la strada) din .. 110, sector 1, precum și suprafața indiviză de teren de 59,24 mp sub construcție.
Prin decizia civilă nr. 21/27.01.2003 a Curții de Apel București, rămasă irevocabilă, a fost admisă acțiunea în revendicare formulată de către reclamantul O. S. în contradictoriu cu numita G. A. și M. București, aceștia din urmă fiind obligați să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, .. 110, corp A, parter, ..
Curtea constată, așa cum corect a reținut și instanța de fond, că reclamatul nu a formulat cerere în revendicare a terenului, hotărârea mai sus arătată limitându-se doar la analizarea cererii reclamantului formulata cu privire la construcție.
Totodată, Curtea reține că reclamantul a solicitat, pe calea unei alte acțiuni, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr._ încheiat de ., în calitate de mandatar al Primăriei Municipiului București cu G. A., însă prin sentința civilă nr.242/04.03.2002 a Tribunalului București, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.1448/23.06.2006, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr._/22.09.2000 a Judecătoriei Sectorului 1 București, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta G. A. în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului București, s-a partajat folosința terenului aferent imobilului din .. 110, sector 1 și s-a atribuit reclamantei porțiunea de teren aflată în fața apartamentului în suprafață de 110,07 mp.. Or, așa cum rezultă din chiar dispozitivul acestei hotărâri, prin aceasta s-a realizat un partaj de folosință, astfel că în mod greșit instanța de fond a reținut că acestei persoane fizice i s-a atribuit în deplină proprietate și posesie porțiunea de teren care a făcut obiectul litigiului.
În mod corect a susținut recurentul că Dispoziția de restituire în natură nr. 6485/05.10.2006emisă de către Primăria Municipiului București în favoarea lui Ș. R. și N. V. a fost modificată în parte prin dispoziția nr.9059/07.11.2007 în sensul că se respinge notificarea formulată de către aceștia privind restituirea în natură a apartamentului nr.1 situat la parter corp A împreună cu cota de teren aferentă de 59, 24 mp, precum și cota de teren de 110, 07 mp care a fost vândută de autorii notificatorilor în baza contractului de vânzare cumpărare nr._/1947, aceste susțineri ale recurentului găsindu-și fundamentul în chiar conținutul acestei decizii administrative.
Prin raportul de expertiză efectuat în fața instanței de fond, expertul C. V., ultimul expert desemnat de prima instanță să întocmească expertiza în prezenta cauză și ale cărei concluzii și le-a însușit, a concluzionat că imobilul ce se găsește pe .. 110, sector 1 are o suprafață de 293 mp, terenul ce reprezintă amprenta construcției A este de 139 mp, 130 mp este suprafața de teren ce reprezintă gradina, iar terenul din spatele clădirii este în suprafața de 24 mp.
Curtea reține incidența art. 1 din Legea nr.10/2001, potrivit cu care: „Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi”.
De asemenea, prin Hotărârea nr. 250 din 7 martie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, la Capitolul „Principiile de soluționare a notificărilor” s-a prevăzut, în art. 1 lit. a, că: „1. În procesul de soluționare a notificărilor depuse de persoanele îndreptățite, instituțiile și persoanele implicate în executarea legii vor avea în vedere respectarea următoarelor principii și proceduri necesare aplicării corecte și unitare a legii: a) prevalența restituirii în natură, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1), art. 7 și 9 din lege, a imobilelor pentru care s-au depus notificări. Numai în cazul în care această măsură nu este posibilă sau este expres înlăturată de la aplicare se va proceda la acordarea celorlalte măsuri reparatorii prevăzute de lege, respectiv compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de deținător, cu acordul persoanei îndreptățite, sau propunerea de acordare de despăgubiri potrivit titlului VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită”.
De asemenea, potrivit art. 7 alin. 11 din Legea nr.10/2001:„Nu se restituie în natură, ci doar în echivalent, imobilele care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, cu respectarea condițiilor cerute de lege”.
Totodată, potrivit art.20 alin. (2) din Legea nr.10/2001: „ În cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, persoana îndreptățită are dreptul numai la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piață corespunzătoare a întregului imobil, teren și construcții, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare”, ceea ce însemnă că în accepțiunea legiuitorului vânzarea imobilului cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 constituie un impediment serios la restituirea în natură.
Totodată, potrivit art. 20.2 din Hotărârea nr. 250 din 7 martie 2007 invocată mai sus,: „Dacă imobilul (apartament sau unitate locativă) care face obiectul notificării a fost vândut, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, până la data intrării în vigoare a legii, persoana îndreptățită are dreptul numai la măsuri reparatorii prin echivalent corespunzătoare valorii de piață a întregului imobil, teren și construcții, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare”.
Având în vedere actul nou depus la dosarul cauzei, în calea de atac a recursului, respectiv dispoziția nr. 9059/07.11.2007 emisă de Primăria Municipiului București, care tinde la schimbarea situației de fapt reținute de către aceasta, față de faptul că expertul nu a delimitat suprafața de teren aferentă apartamentului 1, parter, înstrăinată potrivit contractului de vânzare cumpărare nr._ numitei G. A., cu privire la care reclamantul nu deține o hotărâre de restituire în natură, această suprafață de teren fiind dobândită de către cumpărătoare în condițiile art. 37 din HG nr. 20 din 17 ianuarie 1996 pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, republicată, (fost 33 din vechea reglementare) potrivit cu care: „În situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor și, când este cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alineatul ultim din lege”, ținând seama de faptul că un apartament din imobilul în litigiu este închiriat, potrivit susținerilor reclamantului, Curtea apreciază că în cauză se impune a se efectua o nouă expertiză.
Prin această probă urmează a se avea în vedere toate aceste aspecte, respectiv să se identifice terenul, să se stabilească dacă este afectat sau nu de utilități publice, în ce măsură este aferent construcției vândute și dacă poate fi restituit în natură parțial, respectiv dacă M. București mai deține parte din imobilul în litigiu, executarea unei astfel de hotărâri fiind ușurată prin identificarea concretă a terenului. Cu alte cuvinte, instanța de fond are a stabili, ca și situație de fapt, prin intermediul acestei expertize, delimitarea în mod concret a porțiunii de teren, libere, în înțelesul Legii nr.10/2001, ce ar putea fi restituită reclamantului.
În ceea ce privește terenul ce ar putea fi restituit, instanța de fond va avea în vedere dispozițiile art. 7 alin. 5 din Legea 10/2001 introdus prin Legea nr. 1/2009 care dispun în sensul că: „Nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare”.
De asemenea, vor fi avute în vedere dispozițiile din Hotărârea nr. 923 din 1 septembrie 2010 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 250/2007 care, în art. 7.3 prevede că: „Sunt exceptate de la restituirea în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare. Pentru aceste terenuri foștii proprietari beneficiază de măsuri reparatorii în echivalent acordate în condițiile legii. Prin noțiunea
Cum proba cu expertiză apreciată ca fiind utilă cauzei nu poate fi administrată în această fază procesuală, dat fiind dispozițiile de rigoare impuse de art. 305 Cod procedură civilă, instanța de recurs constată că soluția care se impune este cea a casării cu trimitere. Această soluție se impune și ca o garanție a respectării dreptului prevăzut de art.6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, conform căruia orice persoană are dreptul ca o instanță să judece orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil,pentru situația de față, în sistemul dublului grad de jurisdicție.
Această dispoziție de drept convențional consacră nu numai dreptul concret de acces Ia o instanță de judecată, ci și toate celelalte garanții, aspecte care înseamnă, în esență, conținutul intrinsec al dreptului Ia un proces echitabil.
Apreciind că situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită,pentru a nu lipsi părțile de un grad de jurisdicție, Curtea, în aplicarea prevederilor art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenții reclamanți O. P. și O. F., împotriva sentinței civile nr.1981/16.12.2011, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8 martie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. O. I. D. C. M. T.
GREFIER
M. C.
Red.I.D.
Tehnored.B.I.
2 ex/19.03.2012
---------------------------------------------
T.B.- Secția a III-a – C.V.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 37/2012. Curtea de Apel... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 114/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
