Pretenţii. Decizia nr. 710/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 710/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-04-2012 în dosarul nr. 710/2012
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.710
Ședința publică de la 23 aprilie 2012
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. B.
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
GREFIER - L. C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât M. FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, împotriva deciziei civile nr.1048 A din 14.11.2011, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă R. A. ( moștenitoarea defunctului A. A.).
Cauza are ca obiect – pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat S. L. A., în calitate de reprezentant al intimatei-reclamante R. A., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2012, eliberată de Baroul București, pe care o depune la dosar, lipsind recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează depunerea la dosar, prin serviciul registratură, a unei întâmpinări formulate de intimata-reclamantă R. A., la data de 15.03.2012.
Avocatul intimatei-reclamante arată că nu mai are cereri de formulat și probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea motivelor de recurs.
Avocatul intimatei-reclamante solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile atacate ca legală și temeinică, conform susținerilor din întâmpinarea depusă la dosar, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 04.06.2009, sub dosar nr._, reclamanții R. A. și A. A. au solicitat obligarea paratului Statul R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice la plata prețului de piața al imobilului situat în București, sector 1, Calea V., nr. 87-89, parter, . standardelor internaționale de evaluare.
În motivarea cererii, s-a arătat ca în baza Legii nr. 112/1995, reclamantul A. A., împreuna cu defuncta sa soție, A. Ș., a dobândit imobilul menționat mai sus, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2831/_ din 13.01.1997, încheiat cu Primăria Municipiului București, prin .. Prețul apartamentului stabilit prin contract a fost achitat integral, astfel cum rezulta din chitanța nr._/13.01.1997. Prin decizia civ. nr. 1896/13.11.2007, pronunțata de Curtea de Apel București, reclamanții au fost obligați sa lase în deplina și liniștita posesie apartamentul. În baza acestui titlu executoriu, creditorul S. S. D. a solicitat predarea apartamentului pe cale silita, executarea făcând obiectul dosarului nr. 310/2008 al B. R. I. C., fiind evacuați la data de 25.11.2008. A. Ș. a decedat la data de 25.12.2008, succesorii săi fiind reclamanții, astfel cum rezulta din certificatul de calitate de moștenitor nr. 10/31.03.2009, emis de BNP A. M..
În drept au fost invocate dispozițiile art. 501 din Legea nr. 10/2001.
Pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție.
Prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive având în vedere ca, potrivit principiului relativității efectelor contractului, acesta produce efecte numai între părțile contractante, or Statul Român este terț față de contractul încheiat de reclamanta cu Municipiul București. Ca atare, calitatea procesuala pasiva revine unității administrativ-teritoriale. În conformitate cu dispozițiile art. 1337, solicita sa se instituie răspunderea vânzătorului pentru evicțiune deoarece deposedarea cumpărătoarei de bun ca urmare a admiterii acțiunii în revendicare întrunește condițiile unei tulburări de drept prin fapta unui tert. Mai mult, instituția Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice nu este una și aceeași cu cea a Ministerului Finanțelor Publice. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 501 din Legea nr. 10/2001, Ministerul Finanțelor Publice poate fi obligat la restituirea prețului plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995 numai în ipoteza în care aceste contracte au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, ceea ce nu este cazul în speța.
Pe calea cererii de chemare în garanție, paratul Statul R. a solicitat obligarea . la restituirea comisionului de 1% încasat de aceasta societate la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 2831/_/13.01.1997.
La termenul din 22.03.2010, reclamanții au formulat cerere modificatoare a acțiunii sub aspectul cadrului procesual pasiv, arătând că înțeleg să se judece în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și nu cu Statul R. prin Ministerul Finanțelor Publice, prima instanța luând act de modificarea cadrului procesual pasiv.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, deși legal citat, nu a depus întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 5123/12.07.2010, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Sector 5 București a admis cererea formulata de reclamanții R. A. și A. A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice care a fost obligat la plata către reclamanți a sumei de_ lei, reprezentând prețul de piața al imobilului situat în Bucuresti, Calea V., nr. 87-89, corp D, parter, .> Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare nr.2831/_/13.01.1997, încheiat cu Municipiul București (menționarea Primăriei Municipiului București este o simpla inadvertenta juridica, din moment ce potrivit dispozițiile art. 19 din Legea nr. 215/2001, privind administrația publica locala, numai unitățile administrativ-teritoriale au personalitate juridica de drept public, cu capacitate juridica deplina și patrimoniu propriu), prin ., reclamantul A. A. și soția sa, A. S., au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.18 situat în București, Calea V., nr. 87-89, corp D, parter, sector 1, compus din doua camere, baie, pivnița, bucătărie, precum și cota indiviza de 3.35 % din părțile de folosință comune ale imobilului și 31.6 mp, teren situat sub construcție, conform HG nr. 20/1996, la prețul de_ ROL, achitat integral cu chitanța nr._/13.01.1997.
A mai constatat Judecătoria că, ulterior, prin decizia civila nr. 1896/13.11.2007, pronunțata de Curtea de Apel București, irevocabila, A. A. și A. Ș. au fost obligați sa lase în deplina proprietate și liniștita posesie foștilor proprietari, Surdza I. M. și S. S. D., apartamentul menționat mai sus.
La data de 25.12.2008, A. Ș. a decedat, drepturile și obligațiile existente în patrimoniul sau transmițându-se către moștenitorii săi, reclamanții A. A. și R. A., astfel cum rezulta din certificatul de calitate de moștenitor nr. 10/31.03.2009, eliberat de Biroul Notarului Public „A. M.”.
A arătat prima instanță că dispozițiile art. 501 din Legea nr. 10/2001, rep. cu mod. și compl. ulterioare, dau dreptul proprietarilor ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sa solicite restituirea prețului de piața al imobilelor.
Întrucât prin decizia civila nr. 1896/13.11.2007 pronunțata de Curtea de Apel București nu s-a constatat încălcarea disp. Legii nr. 112/1995 la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr.2831/_/13.01.1997, prima instanța a constatat ca sunt întrunite toate condițiile prevăzute de lege pentru a se naște în sarcina pârâtului Ministerul Finanțelor Publice obligația de plata a prețului de piața al apartamentului, determinata prin raportul de expertiza tehnica construcții întocmit de către expertul Banica N. la suma de 347.703 lei.
Față de cele expuse mai sus, prima instanța a apreciat ca cererea dedusa judecații în acest dosar este întemeiata.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generala a Finanțelor Publice a Municipiului București, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și respingerii acțiunii ca fiind formulata împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva, iar pe fond în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
A apreciat că hotărârea pronunțata de Judecătoria Sectorului 5 este netemeinica și nelegala.
În motivarea căii de atac exercitate, Ministerul Finanțelor Publice a susținut excepția lipsei calității procesuale pasive.
În acest sens, a arătat că potrivit dispozițiilor prevăzute de art.50 alin.(3) din Legea nr. 10/2001 „restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările și completările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile se face de către M. Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare”.
În speță dedusă judecații, a susținut recurenta că dispozițiile normative invocate anterior nu sunt aplicabile, întrucât în cauza nu exista o hotărâre definitiva și irevocabila prin care sa se fi constatat nulitatea contractului de vânzare - cumpărare nr. 2831/_/13.01.1997 încheiat intre reclamant și .. Mai mult decât atât, subliniază că așa cum rezulta chiar din considerentele sentinței civile atacate, instanța de fond a reținut „chiar daca în speța nu a avut loc o desființare pe cale judecătoreasca a titlului reclamanților, prin admiterea acțiunii în revendicare...”. Or, potrivit dispozițiilor art. 50 alin (3) din Legea nr.10/2001, Ministerul Finanțelor Publice apreciază că restituie numai prețul actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au fost încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările și completările ulterioare, astfel banii nu au intrat în fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995.
Prin urmare, Ministerul Finanțelor Publice consideră că nu poate fi obligat sa restituie sumele achitate de reclamanți al căror contract nu a fost desființat ca urmare a încheierii acestora cu eludarea prevederilor Legi nr. 112/1995, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, atât timp cât în cauza de față nu a fost îndeplinita condiția prevăzuta de dispozițiile art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, a considerat recurenta că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegala și netemeinica. În situația de față, dispozițiile Legii nr. 10/2001 reglementează în mod expres situația în care Ministerul Finanțelor Publice poate fi obligat la restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, și anume în ipoteza în care aceste contracte au fost anulate prin hotărâri judecătorești irevocabile. Or, instanța de fond, admițând acțiunea a încălcat aceste dispoziții legale, întrucât legiuitorul a reglementat în mod expres și limitativ aceasta ipoteza, iar instanța de fond, prin pronunțarea acestei hotărâri, a adăugat la lege.
De asemenea, a mai menționat recurenta că potrivit principiului relativității efectelor contractului, acesta produce efecte numai intre părțile contractante, neputând nici profita și nici dauna unui terț. Or, Ministerul Finanțelor Publice nefiind parte la încheierea contractului dintre Primăria Municipiului București, prin mandatara sa ., și reclamanți, este terț față de acest contract, având doar calitatea de depozitar al fondului extrabugetar, în care se varsă sumele încasate de Primăria Municipiului București.
În conformitate cu dispozițiile art.1337, a apreciat recurenta că în cauză ar trebui sa fie instituita răspunderea vânzătorului pentru evicțiune totala sau parțiala prin fapta unui terț, căci aceasta dispoziție de drept comun nu poate fi înlăturată prin nici o dispoziție speciala contrara, fiind așadar pe deplin aplicabila intre părțile din prezentul litigiu. Nici dispozițiile art.50 alin.3 din Legea nr. 10/2001 nu sunt de natura sa determine introducerea în prezenta cauza a Ministerului Finanțelor Publice și sa ii acorde calitate procesuala acestei instituții, cat timp obligația de garanție pentru evicțiune are un conținut mai larg decât simpla restituire a prețului.
În cauza de față reclamanții fiind deposedați de imobilul ce face obiectul prezentului litigiu, atunci, apreciază că sunt întrunite condițiile unei tulburări de drept prin fapta unui terț. Aceasta tulburarea de drept, este de natura sa angajeze răspunderea contractuala pentru evicțiune totala a vânzătorului, respectiv Primăria Municipiului București, prin mandatara sa .., față de pretențiile privind restituirea prețului pentru imobilul în cauza.
În subsidiar, a apreciat recurenta că acest capăt de cerere referitor la valoarea de circulație este neîntemeiat.
Potrivit prevederilor art. 501 din Legea nr. 10/2001 - "(1) Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare”. În situația de față, dispozițiile Legii nr. 10/2001 reglementează în mod expres situația în care Ministerul Finanțelor Publice poate fi obligat la restituirea prețului plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, și anume în ipoteza în care aceste contracte au fost anulate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Or, în speță dedusa judecații, dispozițiile normative invocate anterior nu sunt aplicabile întrucât nu exista o hotărâre definitiva și irevocabila prin care sa se fi constatat nulitatea contractului de vânzare - cumpărare nr. 2831/_/13.01.1997 încheiat între reclamanți și Primăria Municipiului București prin mandatar ..
În drept, au fost invocate disp. art. 282 și urm. C.pr.civ., art. 1337 Cod civil, Legea nr. 10/2001, Legea nr.112/1995, art.41 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.112/1995, art.242 alin.(2) din C.pr.civ.
La data de 16.03.2011 a decedat intimatul – reclamant A. A., fiind indicat ca moștenitor al său intimata – reclamantă R. A., potrivit certificatului de moștenitor nr. 65/27.10.2011 emis de BNP T. M..
La termenul de judecată din data de 07.11.2011, Tribunalul observând prevederile art. 282, art. 2821 și art. 299 C.pr.civ., având în vedere că valoarea obiectului cererii precizate este de 347.703 lei, a calificat drept apel calea de atac incidentă în cauză.
Tribunalul București - Secția a V-a Civilă prin decizia civilă nr.1048/14.11.2011 a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul pârât Ministerul Finanțelor Publice prin DGFPMB, reținând în considerente următoarele:
În mod corect a procedat Judecătoria Sectorului 5 București în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamanții A. A. și R. A. în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, prin obligarea acestuia la plata către reclamați a sumei de 347.703 RON, reprezentând prețul de piață al imobilului situat în București, Calea V., nr. 87-89, corp D, parter, .> (1). În acest sens, Tribunalul a arătat că este neîntemeiat primul motiv de apel implicând pretinsa lipsă de calitate procesuală pasivă a apelantului – pârât Ministerul Finanțelor Publice în acțiunea tinzând la restituire preț de piață.
Una dintre condițiile cerute pentru ca o persoană să fie parte în proces, este calitatea procesuală (legitimatio ad causam) care contribuie la desemnarea titularului de a acționa și, în același timp, a persoanei împotriva căreia se poate exercita acțiunea.
Spre deosebire de capacitatea procesuală care se apreciază în general, pentru o anumită categorie de persoane, calitatea procesuală se determină în concret, „la speță”, în raport de litigiul dedus judecății. Altfel spus, numai o anumită persoană poate fi reclamant(ă), respectiv pârât(ă), în cadrul raportului juridic litigios. Condiția calității procesuale prezintă o importanță considerabilă, deoarece raportul de drept procesual nu se poate stabili decât între persoanele care își dispută dreptul în litigiu.
Întrucât codul de procedură civilă nu cuprinde o definiție a calității procesuale, în doctrină s-au conturat diferite concepții în legătură cu această noțiune.
Astfel, s-a considerat că în procesul civil, calitatea procesuală presupune justificarea dreptului sau a obligației unei persoane de a participa, ca parte, în procesul civil. Această justificare nu presupune cu necesitate existența unui drept subiectiv, rezultat al stabilirii unui anumit raport juridic de drept substanțial (în cazul calității procesuale active) și nici o obligație inclusă în conținutul unui raport juridic de drept substanțial (în cazul calității procesuale pasive).
Într-o altă opinie, prin calitate procesuală se înțelege îndreptățirea, respectiv obligația legală a unei persoane fizice sau juridice, de a figura într-un anumit proces în calitate de parte. Calitatea de parte în proces trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului și, respectiv, al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material asupra judecății. Calitatea de reclamant într-un anumit proces poate aparține numai persoanei ce pretinde că i-a fost încălcat un drept al său, iar calitatea de pârât numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut acel drept. Calitatea procesuală este deci titlul legal care îndreptățește o persoană să fie parte în proces.
S-a impus concepția potrivit căreia calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății (calitatea procesuală activă) și, pe de altă parte, existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic (calitate procesuală pasivă). Definiția menționată a fost confirmată în mod constant și de jurisprudența actuală.
Raportat la criticile concrete formulate, Tribunalul a apreciat că, într-adevăr, potrivit regulilor generale din materia contractului de vânzare-cumpărare, obligația de evicțiune revine vânzătorului (art. 1336 Cod civil), care în speță este Municipiul București.
Pe de altă parte, contractele de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 au o situație specială, ele neconstituind pentru unitatea deținătoare, în speță ., o expresie a libertății contractuale, ci executarea unei obligații legale exprese, cea corelativă dreptului chiriașului de a cumpăra, drept prevăzut de art. 9 alin. 1 din acest act normativ. În ce privește sumele încasate din aceste vânzări, ele nu intrau în patrimoniul lor, ci într-un fond extrabugetar la dispoziția Ministerului Finanțelor, constituit prin dispozițiile art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995.
Tocmai de aceea, prin art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 04.06.2009, deci ulterior modificării aduse prin Legea nr. 1/2009, s-a stabilit că restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările și completările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, respectiv restituirea prețului de piață al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se face în ambele cazuri, de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 50 din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 1/2009: „(2) Cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile sunt scutite de taxe de timbru. (21) Cererile sau acțiunile în justiție având ca obiect restituirea prețului de piață al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt scutite de taxele de timbru. (3) Restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (21) se face de către M. Economiei și Finanțelor*) din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare”. Totodată, potrivit disp. art. 501 C.pr.civ. „(1) Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare. (2) Valoarea despăgubirilor prevăzute la alin. (1) se stabilește prin expertiză”.
Tribunalul a apreciat că prin noțiunea de contract de vânzare-cumpărare desființat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă legiuitorul a avut în vedere actul translativ de proprietate lipsit de efecte juridice fie prin admiterea unei acțiuni în nulitate, fie prin admiterea acțiunii în revendicare, între cele două ipoteze diferind doar limitele de despăgubire a cumpărătorului în raport de eludarea sau respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 la momentul încheierii contractului. Astfel, chiar dacă art. 50 și art. 501 din Legea nr. 10/2001 nu explicitează ce trebuie să se înțeleagă prin desființarea contractelor, această desființare are în vedere atât situația în care contractul a fost anulat ori constatat nul printr-o hotărâre judecătorească, dar și situația în care față de cumpărător s-a admis acțiunea în revendicare formulată de fostul proprietar.
Această interpretare este susținută de prevederile art. 20 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 8 din Legea nr. 1/2009, care prevede că în cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, chiriașii care au cumpărat cu bună-credință imobilele în care locuiau și ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate, fie ca urmare a unei acțiuni în anulare, fie ca urmare a unei acțiuni în revendicare, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la asigurarea cu prioritate a unei locuințe din fondurile de locuințe gestionate de consiliile locale și/sau de M. Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor. Chiar dacă acest text privește un alt drept al chiriașului cumpărător decât cel ce face obiectul prezentului litigiu, el dezvăluie intenția legiuitorului de a asimila desființării contractului nu doar situația în care a intervenit sancțiunea nulității relativ la contract, ci și pe aceea în care cumpărătorul în baza unui contract a fost evins într-o acțiune în revendicare.
În plus, prin dispozițiile art. 50 din Legea nr.10/2001, a fost reglementat cu caracter de normă specială dreptul chiriașilor ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea sau eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările și completările ulterioare, au fost desființate, la restituirea prețului de la Ministerul Finanțelor Publice, motiv pentru care în astfel de situații, este atrasă incidența normei speciale, fiind exclusă astfel de la aplicare - potrivit regulii general acceptate specialia generalibus derogant - norma generală, în speță, dreptul comun privind răspunderea exclusivă a vânzătorului pentru evicțiune.
Nu mai puțin, Tribunalul a constatat că potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 221/2008, activitatea și structurile specializate pe domeniul economic au fost preluate de la M. Economiei și Finanțelor de către M. Economiei, iar activitatea și structurile specializate pe domeniul finanțelor au fost preluate de la M. Economiei și Finanțelor de către Ministerul Finanțelor Publice.
Prin urmare, din interpretarea sistematică a dispozițiilor Codului civil în materie de garanție pentru evicțiune și a art. 50, respectiv art. 501 din Legea nr. 10/2001, se reține că cel chemat să răspundă în calitate de pârât, pentru despăgubirile reprezentând prețul de piață al imobilului, este pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
Ca atare, criticile sale, în sensul că nu a fost parte a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, motiv pentru care nu ar avea calitate procesuală, sunt nefondate.
Tribunalul a apreciat că sunt netemeinice și criticile potrivit cărora Ministerul Finanțelor Publice leagă obligația de plată a prețului și calitatea sa procesuală exclusiv de constatarea nulității contractului. În acest sens, Tribunalul reține că potrivit art. 50 alin. 21 și art. 501 din Legea nr. 10/2001, au dreptul la restituirea prețului de piață acei chiriași – cumpărători ai imobilelor, prin contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Or, respectarea prevederilor legii menționate exclude sancțiunea nulității, o astfel de sancțiune intervenind în cazul în care actul juridic conține efecte contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă, deci încalcă dispozițiile legii. În consecință, referirea legiuitorului la desființarea contractului prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă implică pierderea bunului de către chiriașul – cumpărător în urma evingerii sale prin admiterea acțiunii în revendicare.
În concluzie, pârâtul – apelant Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă, iar pe fondul acțiunii în pretenții, față de disp. art. 50 și art. 501 din Legea nr. 10/2001, datorează restituirea prețului de piață.
Astfel, Tribunalul a apreciat ca fiind neîntemeiat și cel de-al doilea motiv de apel, cel privind fondul cauzei, argumentele fiind comune cu cele susținute referitor la motivul anterior.
Sintetizând, Tribunalul a reiterat că potrivit art. 50 alin. 21 și art. 501 din Legea nr. 10/2001, au dreptul la restituirea prețului de piață acei chiriași – cumpărători ai imobilelor, prin contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Or, respectarea prevederilor legii menționate exclude sancțiunea nulității, o astfel de sancțiune intervenind în cazul în care actul juridic conține efecte contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă, deci încalcă dispozițiile legii. În consecință, referirea legiuitorului la desființarea contractului prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă implică pierderea bunului de către chiriașul – cumpărător în urma evingerii sale prin admiterea acțiunii în revendicare.
În consecință, susținerea apelantului cum că disp. art. 501 din Legea nr. 10/2001 ar condiționa dreptul de restituire a prețului de piață de anularea prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă a contractului încheiat în baza Legii nr. 112/1995, nu are nicio susținere în textul legal amintit. Dimpotrivă, pentru ca fostul chiriaș, cumpărător al unui imobil în baza Legii nr. 112/1995, să poată beneficia de dispoziția legală ce îi recunoaște un drept de restituire a prețului de piață al imobilului cumpărat, se impune ca acel contract de vânzare – cumpărare să nu fi fost anulat sau constatat nul, pentru că doar astfel se poate aprecia că a fost încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995.
În acest sens, Tribunalul a constatat, din analiza hotărârii judecătorești soluționând irevocabil litigiul în revendicare purtat în precedent împotrivă părții reclamante, adică decizia civilă nr. 1896/13.11.2007 a Curții de Apel București (filele 64 și urm. din dosarul judecătoriei), că nu a fost statuat de instanța respectivă, cu putere de lucru judecat, în considerentele proprii acesteia sau în dispozitiv, faptul că partea cumpărătoare ar fi fost de rea-credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare sau că ar fi determinat încheierea lui prin eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
Totodată, Tribunalul a reținut că acțiunea în revendicare prin care au fost obligați A. A. și S. A. (autorii reclamantei – intimate) să lase imobilul litigios în deplină proprietate și liniștită posesie către proprietarul revendicant, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București la data de 09.09.1999 (fila 64 dosarul judecătoriei), adică după data încheierii contractului de vânzare-cumpărare (13.01.1997 – fila 4 dosarul judecătoriei).
Totodată, Tribunalul a reținut că Legea nr. 112/1995 reglementa situația imobilelor preluate cu titlu, chiriașii titulari de contract putându-le cumpăra în condițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995 după expirarea termenului de 6 luni de notificare ce curgea de la data intrării în vigoare a legii, respectiv începând cu luna august 1996, și în măsura în care acestea nu se restituie în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, cu mențiunea că potrivit art. 2 din lege erau susceptibile de restituire în natură apartamentele ocupate de foștii proprietari și cele libere.
Din analiza H.G. nr. 20/1996 pentru stabilirea Normelor metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995, Tribunalul a reținut că la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 2831/_/13.01.1997 erau considerate ca imobilele trecute în proprietatea statului, cu titlu, acele imobile care au fost preluate ca locuințe în proprietatea statului în baza unei prevederi legale în vigoare la data respectivă, cum ar fi Decretul nr. 92/1950. În plus, Tribunalul mai subliniază că abia la momentul republicării H.G. nr. 20/1996, respectiv odată cu publicarea în Monitorul Oficial la data de 18 februarie 1997, a fost nuanțată noțiunea de imobil preluat cu titlu în cazul Decretului nr. 92/1950 înțelegându-se acel imobil naționalizat cu respectarea prevederilor art. I pct. 1 - 5 și ale art. II din decret, precum și cu respectarea identității dintre persoana menționată ca proprietar în listele-anexă la decret și adevăratul proprietar al imobilului la data naționalizării.
În consecință, față de cele arătate în precedent, reținând și că în cond. art. 1899 alin. 2 C.civ. buna-credință se prezumă, incumbând sarcina probei, în cond. art. 1169 C.civ., celui ce invocă reaua-credință, Tribunalul nu poate concluziona sub aspectul relei-credințe a cumpărătorilor la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, Ministerul Finanțelor Publice nedovedind existența vreunui indiciu în sensul cunoașterii de către aceștia, la data încheierii contractului, a faptului că imobilul litigios nu ar fi fost proprietatea vânzătorului, fiind lipsite de relevanță împrejurări ulterioare de natură a lămuri regimul juridic al imobilului litigios, cum ar fi soluția pronunțată asupra acțiunii în revendicare, intervenită 10 ani mai târziu.
Astfel, pentru stabilirea bunei-credințe, relevanță prezintă atitudinea psihică a cumpărătorului la momentul încheierii contractului în contextul de fapt și de drept existent, iar nu împrejurări survenite. În plus, nu se poate accepta teza implicând instituirea unei veritabile prezumții de rea-credință în privința cumpărătorilor, căci respectivele contracte de vânzare-cumpărare erau încheiate în calitate de vânzătoare de autorități publice, exponente ale puterii statale la nivel local, care invocau și întemeiau contractele pe dispozițiile unui act normativ adoptat de Parlamentul României, o altă autoritate publică învestită cu exercițiul puterii statale, iar prețul de vânzare era virat după încasare într-un fond gestionat de Ministerul Finanțelor Publice, exponent al autorității executive a Statului român.
Or, toate aspectele învederate sunt de natură a crea în beneficiul cumpărătorului credința legitimă că se implică într-un raport juridic alături de proprietarul bunului imobil și nicidecum că urmărește împreună cu partenerul contractual fraudarea intereselor unor terți.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice criticând decizia ca nelegală, în condițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă .
În susținerea acestei excepții s-au invocat prevederile art.1337 Cod civil, art. 1341 cod civil potrivit cărora vânzătorul, în cauză Primăria Municipiului București, răspunde pentru evicțiune,prin fapta unui terț.
Această dispoziție de drept comun nu poate fi înlăturată prin nici o altă dispoziție specială contrară, după cum nici art. 50 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009 nu sunt de natură să determine introducerea în cauză a apelantului.
Tulburarea de drept, prin fapta unui terț, este de natură să angajeze răspunderea contractuală pentru evicțiune totală a vânzătorului, apelantul neavând nici o culpă pentru a-i antrena răspunderea.
Al doilea motiv de apel privește greșita aplicare a dispozițiilor art. 501 din Legea nr. 10/2001.
Contractul de vânzare – cumpărare a fost încheiat cu rea credință, atât de vânzător cât și de cumpărători, întrucât imobilul nu făcea obiectul Legii nr.112/1995, ambii cunoscând ori cu minime diligențe, putând afla că imobilul este revendicat de fostul proprietar.
De asemenea, contractul nu a fost constat nul și nici desființat prin hotărâre judecătorească, nefiind îndeplinită nici cea de-a doua condiție impusă de lege.
Mai mult, suma stabilită în raportul de expertiză, respectiv 347.703 lei este exagerat de mare pentru imobilul în cauză, piața imobiliară fiind în scădere.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea va respinge recursul ca nefondat având în vedere următoarele considerente:
Motivul de apel privind excepția lipsei calității procesuale pasive în raportul juridic dedus judecății, în considerarea răspunderii pentru evicțiune, Curtea îl apreciază ca nefondat, întrucât, prin dispozițiile speciale ale Legii nr.10/2001, reluate și extinse în dispozițiile Legii nr. 1/2009, se prevede în mod expres că plata sumelor, reprezentând prețul reactualizat, plătit de către chiriași ale căror contracte de vânzare – cumpărare, încheiate cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se face de către Ministerul Finanțelor Publice, din fondul extrabugetar constituit în temeiul art.13 alin.6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, astfel încât legitimarea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice rezultă ope legis (in virtutea legii) și această normă specială derogă de la normele generale ale codului civil privind efectele nulității si restituirea prestațiilor de către vânzătorul care se presupune ca ar fi încasat prețul.
Susținerea potrivit căreia dispozițiile de drept comun, reprezentate de art. 1337 și 1341 Cod civil, nu pot fi înlăturate prin legea specială, sunt fără susținere legală. Inaplicabilitatea dreptului comun rezultă dintr-un principiu fundamental de drept, și anume „Specialia generalibus derogant" ("Legile speciale derogă de la cele generale"). Conform acestui principiu, în situația în care legea generală și cea specială vin în concurs, adică sunt incidente pentru rezolvarea unui raport juridic conflictual, se aplică legea specială, fiind înlăturat de la aplicare dreptul comun.
De altfel, recurentul nu prezintă argumente legale în susținerea opiniei sale, astfel încât să și fundamenteze, teoretic sau practic, alegațiunile sale.
Dispozițiile art.50 și art.501 din Legea nr.10/2001 nu reglementează în mod expres situația în care chiriașii cumpărători în baza Legii nr.112/1995 pierd dreptul de proprietate, ca urmare a admiterii unei acțiuni în revendicare inițiată de fostul proprietar al imobilului.
În această situație, practica judecătorească a considerat că și acestor cazuri din urmă le sunt aplicabile dispozițiile susmenționate, întrucât, pe de o parte, prețul achitat de chiriașii cumpărători a ajuns într-un fond special constituit la nivelul Ministerului Finanțelor Publice, conform Legii nr.112/1995, vânzătorul, semnatar al actului de vânzare-cumpărare, Primăria Municipiului București neîncasând efectiv nici o sumă de bani.
Un alt argument în sprijinul acestei opinii este și acela că prin modalitatea desființării contractelor ori a pierderii procesului în cadrul acțiunii în revendicare, chiriașii cumpărători pierd bunul în totalitate, fiind evinși total.
Pe de altă parte, dispozițiile legii sunt contradictorii, întrucât și în ipoteza prevăzut de art.50 și în art. 501, chiriașul cumpărător pierde bunul, fie prin desființarea contratului, fie urmare admiterii acțiunii în revendicare, deși contractul a fost încheiat cu respectarea legii.
Față de această incoerență legislativă, Curtea va avea în vedere principiul potrivit căruia, o normă legală trebuie interpretată în sensul aplicării ei, precum și dispozițiile art.3 Cod civil, art.129 Cod de procedură civilă, potrivit cărora judecătorului îi este interzis să refuze o judecată pe motiv că legea nu prevede sau este neclară.
De asemenea, Curtea are în vedere și art.6 din C.E.D.O., în conformitate cu care este necesar să se asigure tuturor părților un proces echitabil.
Curtea mai reține și împrejurarea că prin decizia civilă nr.1896/13.11.2007 pronunțată de Curtea de Apel București, s-a admis acțiunea formulată de foștii proprietari și urmare a comparării de titluri, intimații reclamanți de azi, au fost obligați să lase în proprietate și posesie imobilul dobândit în temeiul Legii nr. 112/1995, prin contractul de vânzare - cumpărare nr.2831/_/13.01.1997.
În cuprinsul deciziei sus citate nu s-a reținut nici reaua – credință a părților la încheierea contractului și nici încălcarea legii, prima acțiune în revendicare a foștilor proprietari fiind admisă față de stat, prin Consiliul General al Municipiului București, la 5.06.1998, ulterior încheierii contractului de vânzare - cumpărare, în discuție.
Aceste aspecte de drept, dezlegate în mod irevocabil, printr-o hotărâre ce se bucură de o prezumție de validitate, impune a se constata că, intimații reclamanți au pierdut bunul urmare a comparării titlurilor în acțiunea în revendicare, în cauză nemaiputându-se rediscuta nici buna – credință și nici validitatea contractului de vânzare – cumpărare, toate aceste aspecte intrând în puterea lucrului judecat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-pârât M. FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, împotriva deciziei civile nr.1048 A din 14.11.2011, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă R. A. (moștenitoarea defunctului A. A.).
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 23.04.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. B. DOINIȚA M. D. A. B.
GREFIER
L. C.
Red.D.A.B.
Tehdact.D.A.B./R.L.
2 ex./07.06.2012
TB-S.5 – B.C.; N.M.
Jud.S.5 – S.V.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 2466/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Expropriere. Decizia nr. 424/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
