Legea 10/2001. Decizia nr. 168/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 168/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 168/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III-A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.168
Ședința publică de la 12.02.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M.-A. N.-G.
JUDECĂTOR - I. D.
JUDECĂTOR - M. I.
GREFIER - F. D.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurentul-reclamant G. P. Ș., de recurentul-pârât M. BUCUREȘTI, prin PRIMARUL GENERAL, și de recurenta-pârâtă U. P. BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 759 din 26.05.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
P. are ca obiect: acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilierul juridic M. I., în calitate de reprezentant al recurentului-pârât M. București prin Primarul General, conform delegației aflată la fila37 din dosar, lipsind recurentul - reclamant G. P. Ș., recurenta-pârâtă U. P. București și intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea pune în discuție calificarea căii de atac exercitată în cauză și acordă cuvântul pe acest aspect.
Reprezentantul recurentului-pârât M. București prin Primarul General apreciază că prezenta cale de atac este recursul și nu apelul.
Curtea, după deliberare, apreciază că prezenta cale de atac este recursul, în raport de cadrul procesual în care a fost soluționată judecata în fața primei instanțe și de dispozițiile Legii nr.202/2010.
Reprezentantul recurentului-pârât M. București prin Primarul General arată că nu solicită în susținerea cererii de recurs administrarea de probe noi.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Reprezentantul recurentului-pârât M. București prin Primarul General solicită admiterea recursului său, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Arată că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală, întrucât instanța de fond în mod greșit a dispus obligarea pârâtului să emită decizie motivată cu propunere de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul în litigiu, atât timp cât unitatea deținătoare a bunului este U. Politehnică din București.
În ceea ce privește recursul formulat de recurentul-reclamant G. P. Ș., solicită respingerea acestuia ca nefondat, întrucât imobilul în litigiu nu mai poate fi restituit în natură.
De asemenea, solicită respingerea recursului formulat de recurenta-pârâtă U. P. București, ca nefondat, întrucât criticile invocate prin motivele de recurs nu pot fi primite, atât timp cât aceasta recunoaște că deține terenul în litigiu.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 29.04.2009 la Tribunalul București, reclamantul G. P. Ș. a chemat în judecată pe pârâții M. București, prin Primar General, si S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, și a solicitat:
1.să se constate că imobilul – fostă proprietate a autorilor săi I. G. (n. Amman) și E. G. a trecut fără titlu valabil în proprietatea statului, imobilul fiind situat în București, Calea Griviței nr. 138, sector 1, inițial rechiziționat, apoi preluat de stat în baza unei decizii emisă de Primăria Municipiului București în anul 1957;
2.să se soluționeze pe fond notificarea privind retrocedarea imobilului depusă la M. București sub nr. 2899/2001 și prin care s-a solicitat restituirea bunului în măsura în care acesta nu a fost înstrăinat către un terț cu respectarea prevederilor legale.
În subsidiar, s-a solicitat obligarea pârâtului S. R. la acordarea de măsuri reparatorii constând în alte bunuri cu valoare similară sau despăgubiri la valoarea de piață a imobilului compus din circa 7000 mp și 14 construcții care în cea mai mare parte au fost demolate, cu excepția atelierelor fabricii G., a casei aparținând bunicului reclamantului și a altor clădiri ce erau destinate angajaților.
În motivarea acțiunii s-a arătat că bunicul reclamantului – Baptist G. – a fost proprietarul imobilului, iar la decesul susnumitului au rămas mai mulți moștenitori printre care și tatăl reclamantului și că bunul a fost trecut fără titlu în proprietatea statului, în baza unei decizii fără acordarea de despăgubiri pentru teren și construcțiile aflate pe acesta, în mare parte demolate.
Că reclamantul a formulat notificare în baza Legii nr.10/2001 la care a anexat înscrisuri doveditoare, însă notificarea persoanei îndreptățite nu a fost soluționată până în prezent.
Reclamantul a estimat valoarea imobilului în litigiu la suma de 5.000.000 euro.
Pârâtul M. București, prin Primarul General, a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
A fost atașat dosarul administrativ ce a fost constituit la P.M.B. în urma notificării expediate de către reclamant.
Prin cererea depusă la dosar la termenul de judecată din data de 10.05.2010 și întemeiată pe dispozițiile art. 57 (3) C.pr.civ., reclamantul a solicitat introducerea în cauză a Universității P. București, față de faptul că aceasta deține o parte din imobilul teren și construcții ce a format obiectul notificării întocmite de reclamant în temeiul Legii nr.10/2001.
La data de 29.11.2010 s-a depus la dosar de către reclamant o cerere prin care a învederat faptul că notificarea pe care a formulată vizează despăgubirile ce i se cuvin atât pentru teren și construcții, dar și pentru atelierul care a aparținut bunicului reclamantului.
În cauză au fost administrate la cerere părților proba cu înscrisuri și expertize tehnice de specialitate pentru identificarea imobilului în litigiu, obiect al notificării expediate de reclamant.
Prin sentința civilă nr. 759/26.05.2014 Tribunalul București - Secția III-a Civilă a admis, în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul G. P. Ș. în contradictoriu cu pârâții U. P. București, M. București, prin Primar General, și S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, a constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, conform Legii nr. 10/2001, modificată, și a obligat pârâtul M. București, prin Primarul General, să emită decizie motivată cu propuneri de măsuri reparatorii in echivalent pentru imobilul (teren si construcție), situat in București, Calea Griviței nr. 138, sector 1, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin contractul de vânzare- cumpărare autentificat sub nr.1124/1898 de Tribunalul I., autorul reclamantului, Baptist G., a achiziționat un teren situat în București, Calea Griviței nr. 138, teren pe care a edificat o . construcții, inclusiv fabrica, așa după cum rezultă din Hrisovul de fundațiune întocmit în anul 1899, iar ulterior Baptist G. a dispus în privința averii sale conform testamentului autentificat de Tribunalul I. sub nr. 8297/09.05.1913, act în care se face referire la părțile din avere ce revin soției și descendenților testatorului, precum și nepoților de fii predecedați.
Conform actului de tranzacție autentificat sub nr._/1925 au fost precizate cotele ce revin succesorilor lui Baptist G. cu privire la Societatea în Comandită Simplă înființată de autorul lor în Calea Griviței nr. 138, iar potrivit Cărții Funciare a fost înscris dreptul coindivizarilor reprezentați de copiii și nepoții lui Baptist G. sub forma cotelor ce au revenit acestora.
Potrivit extrasului de Carte Funciară depus la fila 279 din dosar, imobilul situat în București, Calea Griviței nr. 138 era alcătuit din teren în suprafață de 6150 mp, 8 corpuri de casă principale, un corp de casă restaurant și hotel, 4 corpuri de casă locuințe, 2 corpuri de casă ateliere metalurgice, birouri și locuințe.
În baza Deciziei nr._/12.08.1950 emisă de Ministerul Construcțiilor, s-a dispus rechiziționarea atelierului Mecanic G. din București, Calea Griviței nr.138, împreună cu tot utilajul, instalațiile și clădirile aferente, iar potrivit Deciziei nr.991/1958 s-a stabilit completarea listei anexă la Decretul nr. 92/1950 cu imobilul aparținând moștenitorilor lui Baptist G., imobil care era situat în București, Calea Griviței nr.138, astfel că bunul a fost preluat de către Întreprinderea de Locuințe și Localuri București.
Reclamantul a depus la dosar acte de stare civilă, precum și încheierea pronunțată la data de 13.03.1951 de către Judecătoria Sectorului 8 în dosar nr. 843/1951, rezultând astfel că bunicul reclamant R. G. a decedat la data de 18.02.1951. Conform certificatului de moștenitor nr. 80/1998 emis de B.N.P. s-a făcut dovada faptului că reclamantul este unicul succesor legal al părinților săi G. E. și, respectiv, G. J..
Prin notificarea nr.2899/2001 adresată P.M.B. în temeiul Legii nr.10/2001, reclamantul G. P. Ș. a solicitat restituirea în natură a imobilului teren și construcții ce au rămas în urma demolării în Calea Griviței nr.138, sector 1 și acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele care au fost demolate în timpul regimului anterior.
Legea nr.10/2001, ulterior modificată, prevede la art. 1 că imobilele care au fost preluate abuziv în regimul anterior se restituie în natură sau în echivalent atunci când restituirea în natură nu este posibilă.
În speță, prin intermediul înscrisurilor depuse la dosar s-a probat faptul că imobilul în litigiu, situat în Calea Griviței nr.138 și care inițial a aparținut în proprietate străbunicului reclamantului – Baptist G. – a fost preluat în mod abuziv de către stat în regimul anterior, fiind rechiziționat parțial (atelierul mecanic cu instalațiile și clădirile aferente), iar restul proprietății preluate a fost trecută în lista anexă la Decretul de naționalizare nr.92/1950, ulterior o parte din clădiri fiind demolate.
Textul art. 3 alin.1 lit.a din Legea nr.10/2001 stabilește că sunt îndreptățite la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau prin echivalent persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.
Așa după cum rezultă din înscrisurile anexate, preluarea imobilului în litigiu situat în Calea Griviței nr. 138 s-a realizat de la moștenitorii lui Baptist G., tatăl reclamantului – E. G., fiind succesorul proprietarului inițial al bunicului G. Baptist.
Reclamantul care este unicul moștenitor legal al defunctului E. G. a urmat procedura prealabilă instituită de Legea nr.10/2001 prin aceea că a formulat notificarea nr.2899/2001 adresată P.M.B., însă unitatea deținătoare nu a dat curs solicitărilor reclamantului, astfel că instanța este în măsură să soluționeze pe fond această notificare.
Având în vedere faptul că doar reclamantul a depus notificare la P.M.B. legat de imobilul din Calea Griviței nr.138, solicitând retrocedarea în natură a terenului și construcțiilor nedemolate și acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru construcțiile care au fost demolate, tribunalul a considerat că sunt incidente în cauză prevederile art.4 alin.4 din Legea nr.10/2001 care stabilesc că „de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap.III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire”.
Prin raportul de expertiză topometrică întocmit de expert I. A. și completarea la acest raport se concluzionează în sensul că din suprafața totală de teren de 1418 mp, ocupată de pârâta U. Politehnică București, suprafața care se poate restitui în natură este de 887 mp, restul terenul fiind ocupat de stația și conductele de gaze ale universității.
Instanța a considerat că nu se poate dispune restituirea în natură către reclamant a acestei suprafețe de teren, întrucât reprezintă parte integrantă a complexului universitar, nefiind liberă în sensul celor arătate în Legea nr.10/2001, dispunând de o amenajare specifică destinată creării unui mediu adecvat activității de învățământ, astfel că restituirea în natură a terenului ar putea afecta funcționalitatea și scopul pentru care a fost edificat acest complex universitar.
Împotriva acestei sentințe, la data de 14.08.2014, a declarat recurs pârâtul M. București, prin Primarul General, la data de 28.08.2014, pârâta U. P. din București (apel calificat ulterior recurs), iar, la data de 02.09.2014, reclamantul G. P. Ș., recursuri care au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 01.09.2014.
În motivarea recursului său, recurentul-reclamant a arătat că prin hotărârea atacata s-a admis in parte cererea sa, dar s-a respins cererea de restituire in natura a casei si terenului aferent care se afla in posesia pârâtei-intimate P. București.
Consideră ca hotărârea este dată cu încălcarea legii.
Legea dispune prioritatea restituirii in natură. La acest moment imobilul care a fost chiar locuința bunicului său si unde el și-a petrecut copilăria este fostul laborator de chimie al Facultății de chimie din cadrul Politehnicii București, clădire abandonată și aflată în stare avansata de degradare, iar stația de conducte este aferentă casei, expertul nefăcând săpături. Motivarea instanței conform căreia terenul si construcția fac parte integranta a complexului universitar este superflua și nedocumentată. De peste 20 de ani clădirea este părăsită, in stare avansată de degradare și asta ca urmare a lipsei de interes, nu are funcționalitate ca si complex universitar, făcându-se o confuzie in legătura cu locația, acest teren și construcție nefiind situat in Complexul Regie, si in spatele magazinului S.. Clădirea nu se afla in complexul universitar, lucru ce poate fi dovedit fără putința de tăgadă prin orice proba ce va fi încuviințata de instanță.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.9 din Codul de procedură civilă.
În motivarea recursului său, recurentul-pârât M. București, prin Primarul General, a arătat că legiuitorul a stabilit prin art.22 din legea nr.10/2001 că unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natura sau de acordare de masuri reparatorii.
Unitatea deținătoare este singura abilitată de legiuitor să emită decizie sau dispoziție de măsuri reparatorii prin echivalent sau de restituire în natură.
Soluționând pe fond acțiunea, conform prevederilor obligatorii cuprinse in decizia nr.XXlI9.03.2007, instanța de fond era ținuta însă de respectarea dispozițiilor Legii nr.10/2001.
Astfel, instanța de judecata a reținut că, prin notificarea nr.2899/2001 adresată PMB, E. G. a solicitat in temeiul Legii nr.10/2001 imobilul situat din Calea Griviței nr.138.
Din situația juridică depusă la dosarul cauzei prin mai multe adrese emise de către Direcția Patrimoniu nr._ /_.09.2012, nr._/8632/04.09.2013, nr._/ 6530/10.05.2013 rezulta că, imobilul de la adresa poștală Calea Griviței nr.138, a făcut obiectul următoarelor acte normative:
- Deciziunea nr. 613/19.04.1951 emisa de fostul Sfat Popular al Capitalei - Comitetul Executiv, prin care Hotelul nr.6 "Madrid" situat in Calea Griviței nr.138, a fost trecut in administrarea Întreprinderii "Hoteluri B."
- Deciziunea nr.1581/08.10.1951 emisa de fostul Sfat Popular al Capitalei Comitetul Executiv, prin care "a fost autorizata Întreprinderea "Hoteluri B." București sa transmită Întreprinderii Locuințe si Localuri București, Hotelul nr.6, fost Madrid, situat in Calea Griviței nr.138 "
Prin aceleași adrese se comunica ca in prezent pe terenul identificat de către expertul desemnat in cauza exista delimitate mai multe proprietăți: imobilul delimitat de punctele 13-14-15-16-17-18-13, proprietatea Primăriei Sectorului 1, iar jumătate din construcție este închiriată fam M. M. imobilul teren si construcție delimitat de punctele 12-13-18-19-12 este deținut de fam M. L. și fam L. imobilul teren si construcție delimitat de punctele 11-12-19-20-11 este deținut de fam M. C. corpul K, construcție parter și parțial etaj este ocupata de fam M. C. la parter si M. E. la etaj fam. Tabarca D. si C. M. imobilul delimitat de punctele 6-7-8-9-6-6 ocupat de blocul de locuite nr.10-22 si de . suprafața măsurata de 1708 mp. imobilul delimitat de punctele 1-1-15-15-1 ocupat de blocul de locuite din Calea Griviței din Calea Griviței nr.134-136 in suprafața măsurata de 382 mp. imobilul delimitat de punctele 9-10-11-20-21-22-6-9 este ocupată de U.P. București in suprafață măsurată de 1418 mp.
In opinia sa consideră că, instanța de fond in raport de dispozițiile legale invocate si aspecte menționate în situația juridică a imobilului trebuia sa stabilească mai întâi cu certitudine care este unitatea deținătoare a bunului și ulterior să rețină și să instituie obligații în sarcina acesteia.
Or, instanța de fond în graba sa de a soluționa cauza omite a avea in vedere tocmai aspectele esențiale in soluționarea cauzei ce țin de stabilirea unității deținătoare, dovedirea calității de persoană îndreptățită, beneficiară a dispozițiilor speciale, determinarea precisă a imobilului ce face obiectul restituirii si întinderea drepturilor reclamantului.
A îmbrățișa opinia instanței de judecata însemna a nesocoti dispozițiile legale in materie si a soluționa cauza in afara legii fără a avea temeiul legal necesar.
În cazul unei astfel de contestații instanța nu poate acorda mai mult decât ar fi putut-o face entitatea investita cu soluționarea notificării și nu poate ignora dispozițiile, la fel de obligatorii, ale Legii nr.10/2001.
Pe de alta parte, potrivit Legii nr.165/2013 nu mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr.247/2007, deci unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii.
Conform art.1 al.1 și al.2, art.4, art.16 și art.50 lit.b din Legea nr.165/2013 M. București urmează să fie obligat să emită dispoziția, în sensul art.1 al.2, respectiv compensarea prin puncte pentru imobilul în litigiu.
Prin art.4 al Legii nr.165/2013 se arată în mod expres că această lege este aplicabilă și cauzelor in materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor de judecata, la data intrării in vigoare a prezentei legi, respectiv 16.05.2013.
Art. 50 lit. b menționează expres faptul ca «orice dispoziție referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaționale de evaluare și măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzute in Legea nr.10/2001, republicată, cu modificările si completările ulterioare se abroga».
Mai mult decât atât prin raportare la dispozițiile art.33 alin 4 "cererile se analizează in ordinea înregistrării lor la entitățile prevăzute la alin. 1, respectiv entitățile investite cu soluționarea cererilor formulate potrivit Legii nr.10/2001."
Față de textul de lege invocat consideră ca nu poate fi obligat la a soluționa dosarul
reclamantului, câta vreme legiuitorul a stabilit ca rezolvarea cererilor formulate in temeiul Legii nr. 10/2001 să se facă in ordinea depunerii acestora.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului său, modificarea deciziei atacate, in sensul respingerii cererii de chemare in judecata ca neîntemeiata.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 309 pct.9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului său, recurenta-pârâtă U. P. din București a arătat că prin cererea de chemare in judecata formulata la data de 29.04.2009,
reclamantul G. P. Ș. a chemat in judecata M. București prin Primar General si Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice cu solicitările menționate in cererea de chemare in judecata, întemeiate pe dispozițiile art.480 Cod Civil, art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeana a drepturilor omului, Decizia nr.33 a ICCJ, Legea nr.10/2001.
Ulterior, la termenul din data de 10 mai 2010, reclamantul a solicitat introducerea in cauza în calitate de pârât a Universității P. din București printr-o cerere întemeiata pe dispozițiile art.57 alin.3 C.pr.civ.
Sentința civila nr.759/2014 este criticabila atât sub aspectul stabilirii greșite de către instanța de judecata a cadrului procesual pasiv cât si sub aspectul stabilirii calității reclamantului de persoana îndreptățita la masurile reparatorii prevăzute de Legea nr.10/200 1, modificată și completată pentru întregul imobil situat in Calea Griviței nr.138, sector 1, București.
O prima critica asupra sentinței menționată mai sus, inclusiv a Încheierii din data de 06 septembrie 2010 vizează, greșita apreciere de către instanța de fond a cererii formulata de reclamant prin care acesta a solicitata introducerea in cauza a Universității P. din București in calitate de pârât in temeiul art.57 alin.3 C.pr.civ.
Instanța era datoare să constate ca dispozițiile art.57-59 C.pr.civ. reglementează instituția denumită de legiuitor chemare în judecata a altor persoane - intervenția forțată, care consacră posibilitatea introducerii în proces, fie din inițiativa pârâtului fie din inițiativa reclamantului a unor persoane care ar putea sa pretindă aceleași drepturi ca si reclamantul. Persoanele astfel chemate in judecata dobândesc, potrivit art.58 C.pr.civ. calitatea de intervenienți in interes propriu si nu pe acea de pârâți.
Normele de procedura civila conferă reclamantului dreptul de a chema in judecata alți pârâți numai prin modificarea cererii introductive de instanța in temeiul si in condițiile prevăzute de dispozițiile art.132 alin.1 Cod procedură civilă .
In temeiul acestor considerente in mod corect instanța urma sa respingă cererea reclamantului formulata la data de 10 mai 2010 întemeiata pe dispozițiile art.57 alin.3 Cod procedură civilă ca inadmisibila si nu sa dispună introducerea in cauza a universității in calitate de pârât.
Înainte de declanșarea procesului reclamantul avea obligația de a identifica în mod corect persoana pârâtului și de a se asigura si dovedi ca drepturile reclamate pot fi disputate în contradictoriu cu persoanele chemate în judecata în calitate de pârâți prin cererea introductiva. Alegerea greșita de către reclamant a persoanei paratului nu poate fi reparata prin chemarea in judecata a altor persoane conform art.57-58 C.pr.civ., întrucât nici o persoana nu poate dobândi într-un proces civil o alta calitate decât cea prescrisă de lege.
O alta critică asupra sentinței civile atacate vizează faptul ca instanța de fond nu a lămurit și stabilit obiectul si temeiul juridic al acțiunii, chestiuni strict obligatorii care țin de corecta investire a instanței de judecată.
Astfel, deși acțiunea reclamantului a fost întemeiata atât pe dispozițiile art.480 cod civil cat si pe dispozițiile Legii nr.10/2001, fără a lamuri acest aspect procedural, instanța a soluționat cererea de chemare in judecata in temeiul dispozițiilor Legii nr.10/2001, fără a fi investită in acest sens prin actul de voința expres al părții.
Deși legea speciala are prioritate față de dreptul comun, pentru un astfel de raționament juridic trebuie conferit cadrul procesual concret de investire si aceasta nu se poate face decât prin actul de voința expres al părților și în condițiile prevăzute expres de normele procedurale in vigoare.
Încuviințarea unei expertize tehnice de evaluare a imobilului in litigiu si de identificare a acestuia in condițiile invocării dispozițiilor Legii nr.10/2001 și existența unei notificări întemeiată pe Legea nr.10/2001, nu sunt relevante sub aspectul regularității actului de investire, întrucât regulile investirii instanței sunt distincte de regulile probațiunii.
Sentința civila nr.759/2014 este criticabila si sub aspectul stabilirii calității reclamantului de persoana îndreptățita la masurile reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001, modificată și completată pentru întregul imobil situat in Calea Griviței nr.138, sector 1, București.
Astfel, dovezile aflate la dosar pentru dovedirea calității de persoana îndreptățită la masurile reparatorii prevăzute de lege sunt incomplete si incoerente.
Potrivit dispozițiilor art.3 alin.1 lit.a din Legea nr.10/2001, sunt persoane îndreptățite la masurile reparatorii prevăzute de lege, persoanele fizice care au avut calitatea de proprietar al bunului preluat in mod abuziv.
Actele depuse de reclamant la termenul din data de 10.03.2014 nu fac dovada ca autorul său a fost proprietar la data preluării asupra întregului imobil solicitat.
Astfel, conform actelor anexate preluarea imobilului situat in Calea Griviței nr.138 s-a făcut de la moștenitorii lui Baptist G., de unde reiese ca la data preluării imobilul era deținut in coproprietate de mai multe persoane, autorul reclamantului - E. G. fiind proprietar doar asupra unei cote parți din imobil.
E. G., autorul reclamantului este persoana îndreptățită doar asupra unei cote părți a imobilului situat in Calea Griviței 138.
Reclamantul deține alături de ceilalți comoștenitori ai lui E. G. in indiviziune, cota parte din imobil (necunoscuta, neidentificata) care a fost preluata de la autorul sau.
In aceasta situație, potrivit dispozițiilor art.4 alin.4, in măsura in care ceilalți moștenitori nu au urmat procedura prevăzuta de Legea nr.10/2001 și în virtutea dreptului de acrescământ, profita si de cota acestora din cota neidentificata care a fost preluata de la autorul lor, E. G..
Din actele existente la dosar nu se poate stabili cu exactitate suprafața preluata abuziv de la autorul reclamantului, astfel ca in mod greșit instanța de fond a stabilit calitatea de persoana îndreptățita la masurile reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001 pentru întregul imobil situat in Calea Griviței nr.138.
La data de 14.10.2014 recurenta-pârâtă U. P. din București a depus întâmpinare la recursul formulat de recurentul-reclamant G. P. Ș. prin care a arătat că, în conformitate cu dispozițiile art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001 ,,Decizia
sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității în vestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel ».
Având in vedere pe de o parte ca recurentul - reclamant si-a întemeiat
cererea pe art.480 C.Civ. solicitând prin primul capăt de cerere sa se constate ca
imobilul situat in Calea Griviței nr.138 este proprietatea autorilor reclamantului iar
pe de alta parte ca Notificarea acestuia privind restituirea imobilului nu a fost
soluționată printr-o decizie sau dispoziție, consideră ca nu sunt aplicabile
dispozițiile art.26 alin.3 potrivit cărora hotărârile tribunalului sunt supuse
recursului.
Conform expertizei topografice efectuata in cauza doar o suprafața de 887
m.p. din totalul suprafeței de 1418 m.p. ocupata de U. P. din
București se poate restitui in natura, restul suprafeței fiind ocupata de stația de gaze
si conductele de gaze, fiind astfel aplicabile dispozițiile art.10.3.din H.G.2S0/2007
pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitara a Legii nr.10/2001.
Cu privire la această suprafață instanța de fond a apreciat in mod
întemeiat ca aceasta nu poate fi restituita in natura având in vedere ca este
parte integranta a complexului universitar care cuprinde construcțiile pentru sălile
de curs, laboratoare, biblioteci, clădiri anexe, amenajări de spatii verzi și de
utilitate publică destinate a servi nevoilor comunității de cadre didactice si studenți.
Astfel, suprafața respectivă nu este libera în înțelesul Legii nr.10/2001,
republicată, aceasta dispunând de o amenajare specifică, destinată creării unui
mediu adecvat activității de învățământ, or restituirea sa in natura ar afecta
funcționalitatea si scopul pentru care a fost construit acest complex universitar.
Dispozițiile art.ll alin.4 din Legea nr.10/2001, republicata, prevăd ca in
cazul in care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupa funcțional întregul
teren afectat, masurile reparatorii se stabilesc in echivalent pentru întregul imobil.
Având in vedere aceste dispoziții, instanța de fond a stabilit in mod corect
ca pentru terenul solicitat si care nu poate fi restituit in natura urmează a se
propune masuri reparatorii prin echivalent.
Nu s-au administrat înscrisuri noi.
Examinând sentința recurată și actele dosarului în raport de criticile de recurs formulate în cauză, precum și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 C.proc.civ., Curtea constată următoarele:
Întrucât prin criticile de recurs formulate în cauză părțile au invocat aspecte de nelegalitate ale hotărârii atacate incidente în ceea ce privește stabilirea cadrului procesual, a obiectului pricinii și a temeiului juridic pe care se întemeiază pretențiile deduse judecății, respectiv, cu privire la normele legale aplicabile în speță, Curtea le va analiza cu prioritate în cele ce urmează.
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul este obligat să determine obiectul acțiunii și să indice pârâții în contradictoriu cu care înțelege să-și valorifice pretențiile, instanța neputând să depășească aceste limite ale judecății. Pe de altă parte, obligația instanței de a se pronunța numai cu privire la obiectul acțiunii constituie, corelativ, garanția aplicării principiului disponibilității recunoscut părții reclamante.
In speță, prin cererea introductivă reclamantul a chemat în judecată pe pârâții M. București, prin Primar General, și S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând să se constate că imobilul situat în București, Calea Griviței nr. 138, sector 1, fostă proprietate a autorilor săi I. G. (n. Amman) și E. G., a trecut fără titlu valabil în proprietatea statului (invocând, în esență, două etape în care ar fi fost preluat abuziv) și să se soluționeze pe fond notificarea privind restituirea imobilului depusă la P.M.B. sub nr. 2899/2001, iar, în subsidiar, dacă imobilul a fost înstrăinat către terțe persoane, s-a solicitat obligarea pârâtului S. R. la acordarea de măsuri reparatorii constând în alte bunuri cu valoare similară sau despăgubiri la valoarea de piață a imobilului.
Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 480 C.civ., pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, invocându-se și decizia de recurs în interesul legii nr. 33/2008 a I.C.C.J. - Secțiile Unite, Protocolul 1 Adițional C.E.D.O.
La data de 10.05.2010 reclamantul a formulat o cerere de introducere în cauză ca pârâtă a Universității Politehnice din București, justificată de împrejurarea constatării de către acesta, pe baza unei expertize extrajudiciare, a faptului că o parte din imobilul ce face obiectul acțiunii ar fi deținut de această persoană juridică, aspect care nu i-ar fi fost adus la cunoștință de Primăria Municipiului București – cererea fiind întemeiată, în drept, pe prevederile art. 57 din codul de procedură civilă de la 1865.
Curtea mai reține că prin încheierea din data de 6.09.2010 tribunalul a luat act de această cerere și, având în vedere aceleași dispoziții legale sus-menționate, art. 57 din Codul de procedură civilă, a dispus introducerea Universității Politehnice din București în calitate de pârâtă în cauză.
Recurenta U. P. din București critică astfel greșita calificare dată de instanța de fond cererii formulată de reclamant la data de 10.05.2010, cerere care, în opinia sa, ar fi trebuit respinsă ca inadmisibilă, prin raportare la temeiul de drept invocat.
Curtea constată privitor la aceasta critică că, deși este corectă susținerea părții privind inaplicabilitatea dispozițiilor art. 57 C.proc.civ. în situația arătată, întrucât aceste prevederi nu permit reclamantului să cheme în judecată un alt pârât, ci reglementează chemarea în judecată a altor persoane care ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul, reprezentând, așadar, un caz de intervenție forțată în proces, soluția respingerii cererii nu poate fi adoptată în cauză, având în vedere dispozițiile art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă și circumstanțele în care s-a produs lărgirea cadrului procesual pasiv în fața primei instanțe.
Potrivit art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă, la prima zi de înfățișare instanța va putea da reclamantului termen pentru întregirea sau modificarea acțiunii. După prima zi de înfățișare modificarea poate fi primită numai dacă pârâtul consimte și numai în fața primei instanțe.
In speță, deși cererea în discuție – care ar fi trebuit calificată prin raportare la motivele de fapt invocate ca o cerere de modificare a cererii de chemare în judecată – a fost depusă după prima zi de înfățișare, trebuie remarcat că nu a existat niciunact de opunere din partea pârâților inițiali la modificarea acțiunii.
Or, norma de drept prevăzută de art. 132 C.proc.civ. nu este imperativă, în jurisprudență statuându-se în mod constant că acordul pârâtului pentru modificarea peste termen a cererii de chemare în judecată nu trebuie să fie expres, iar în situația în care partea prezentă a luat cunoștință despre o atare modificare tardivă a cererii de chemare în judecată și nu s-a opus acesteia, in limine litis, se prezumă că a acceptat-o.
Prin urmare, modificarea acțiunii în lipsa opunerii părților adverse, a determinat investirea primei instanțe cu o cerere îndreptată împotriva unui nou pârât, astfel încât aceasta era obligată să se pronunțe cu respectarea noului cadru procesual.
Referitor la temeiul juridic invocat de reclamant în fundamentarea acțiunii promovate împotriva pârâților pentru restituirea imobilului sus-menționat, Curtea va respinge și critica aceleiași recurente privitoare la soluționarea eronată a pricinii de către tribunal prin raportare la dispozițiile Legii nr. 10/2001, reținându-se – dincolo de aspectul confuz al prevederilor legale incidente invocate expres de reclamant prin cererea introductivă – că prima instanță a respectat pe deplin din această perspectivă principiul disponibilității procesuale, apreciind corect față de pretenția concretă cu care a fost învestită, reprezentată de soluționarea pe fond a notificării formulate de reclamant în temeiul legii speciale de reparație în materia imobilelor preluate abuziv de stat în perioada regimului politic comunist, că normele Legii nr. 10/2001, cu modificările ulterioare, sunt incidente raportului juridic dedus judecății.
Plecând de la această statuare, Curtea constată însă că sunt fondate criticile ambilor recurenți-pârâți referitoare la aplicarea în concret în cauză a prevederilor actului normativ arătat, prin ignorarea atât a dispozițiilor de modificare ale acestuia, cât și chiar a procedurilor și cerințelor instituite de legea respectivă pentru soluționarea notificării și stabilirea calității de persoană îndreptățită la restituire a notificatorului.
Curtea urmează să constate, din interpretarea coroborată a procedurilor administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001, republicată, astfel cum a fost modificată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, faptul că, pe baza actelor doveditoare depuse de persoana care se pretinde îndreptățită și pe baza analizei împrejurărilor de fapt și de drept ale situației invocate în notificare, se emite de către unitatea deținătoare o dispoziție/decizie prin care: fie se restituie în natură imobilul solicitat, fie se respinge restituirea în natură a imobilului solicitat și se stabilesc măsuri reparatorii în echivalent, fie se respinge notificarea întrucât persoana îndreptățită nu a făcut dovada preluării abuzive, a dreptului de proprietate și calitatea de moștenitor, sau nu avea calitatea de persoană îndreptățită potrivit legii. În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se stabilesc măsuri reparatorii prin echivalent.
In prezent, trebuie remarcat că în Monitorul Oficial nr. 278 din 17 mai 2013 a fost publicată Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, iar acest ultim act normativ este incident și în cauza dedusă judecății, avându-se în vedere normele imperative cuprinse în art. 4 din această lege, conform cărora „dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Potrivit art. 50 din această lege, au fost abrogate dispozițiile referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaționale de evaluare prevăzute în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și „articolele 13, 14, 141, 142, 15 literele a) - d) și f), articolele 16, 17, 18, 181, 182, 183, 184, 185, 186, 187, 188, 189 și articolul 22 din Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv“ al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice dispoziție contrară prezentei legi”, astfel încât, în conformitate cu art. 1 alin.2 din Legea nr. 165/2013, în situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsura reparatorie în echivalent care se poate acorda de unitatea deținătoare este compensarea prin puncte, prevăzută în cap. III din lege.
Acest ultim act normativ a fost ignorat în totalitate de prima instanță, fiind deci întemeiate susținerile recurentului-pârât M. București privind obligarea sa la emiterea unei dispoziții în conformitate cu prevederi legale abrogate la momentul soluționării pe fond a notificării, prin sentința recurată.
Față de cele arătate mai sus, Curtea constată totodată că valorificarea drepturilor persoanelor ce pretind restituirea se face obligatoriu prin parcurgerea procedurii administrative prealabile instituite de lege, singura procedură prin intermediul căreia persoana solicitată poate să-și valorifice drepturile, iar entitatea învestită cu soluționarea notificării să-și clarifice poziția față de aceste pretenții, apreciind dacă cererea de restituire îndeplinește condițiile legii și, implicit, dacă i se cuvin solicitantului măsurile reparatorii prevăzute de lege.
Acest raport juridic, în conținutul căruia intră dreptul persoanei îndreptățite de a-și valorifica pretențiile la restituire formulate prin notificare, iar, după caz, dreptul de a contesta răspunsul emis de unitatea deținătoare, și respectiv obligația corelativă a unității deținătoare de a răspunde, în condițiile legii, solicitărilor persoanei îndreptățite, trebuie să se reflecte întocmai în plan procesual, atât în situația în care se formulează o contestație fundamentată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, cât și în cazul unei acțiuni prin care, invocându-se refuzul de restituire al unității deținătoare, se pretinde acordarea acestor măsuri direct de către instanță.
Astfel, soluționând acțiunea de față formulată de reclamant, instanța de judecată este ținută, conform art. 112 C.proc.civ. și art. 129 alin.6 C.proc.civ., de cadrul procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată, atât în privința pretențiilor deduse judecății, cât și în ceea ce privește pârâții față de care reclamantul a înțeles să-și valorifice aceste pretenții, avându-se în vedere în același timp, alături de respectarea principiului disponibilității procesuale, raporturile juridice reglementate – în privința posibilității valorificării drepturilor – de dispozițiile legii speciale de reparație, enunțate deja, pe care reclamantul și-a întemeiat demersul său.
Din această perspectivă trebuie privită și incidența normelor cu valoare de principiu cuprinse în art. 1, art. 9 și art. 21 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini, aceste norme impunând de fapt în sarcina persoanei juridice notificate care constată că nu deține în integralitate bunul imobil ce face obiectul notificării și care cunoaște deținătorul celeilalte părți din imobil obligația de a redirecționa notificarea către cealaltă persoană juridică în vederea soluționării pe cale administrativă a cererii persoanei îndreptățite.
Valorificând parțial în speță concluziile raportul de expertiză tehnică întocmit în fața instanței, tribunalul, deși a reținut împrejurarea că o suprafață de 1418 mp din imobilul solicitat prin acțiune este deținută de U. P. din București, și s-a pronunțat prin sențință, aparent, în contradictoriu și cu această pârâtă, a stabilit doar în sarcina pârâtului M. București, prin Primarul General, obligații privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru „imobilul situat în București, Calea Griviței nr.138, sector 1”.
Or, o asemenea statuare – criticată în mod justificat de pârâtul obligat prin hotărârea recurată, cu atât mai mult cu cât din raportul de expertiză menționat și din relațiile furnizate instanței de mai multe autorități pentru stabilirea situației juridice a imobilului solicitat prin notificare rezultă că mai multe persoane dețin/ocupă părți din imobil (fila 196, fila 82 dosar fond) – este rezultatul necercetării în cauză a unui aspect deosebit de relevant atât în ceea ce privește legitimarea procesuală a celor chemați în judecată, precum și cu privire la felul și întinderea măsurilor reparatorii prevăzute de legea specială, lege care impune prin prevederile de principiu ale art. 1 să se acorde prioritate restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv .
De altfel, simplul fapt al omisiunii din cadrul dispozitivului sentinței a stabilirii vreunei măsuri de realizare a dreptului dedus judecății în contradictoriu cu unul dintre pârâți (respectiv, U. P. din București), în condițiile reținerii legitimării lui procesuale în speță echivalează cu o nepronunțare asupra acțiunii cu care instanța a fost învestită, așa cum a fost modificată ulterior.
Curtea trebuie să remarce și că dispozițiile finale ale instanței omit cu desăvârșire că în ședința publică din data de 10.09.2012 a fost ridicată excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București, excepție procesuală unită cu fondul, conform art. 137 alin.2 C.proc.civ., prin încheierea interlocutorie din 5.11.2012, dar care a fost lăsată ulterior nesoluționată prin sentință.
De asemenea, tribunalul nu valorificat în nici un mod relațiile obținute de la S.C. ROM VIAL S.A. (fila 82) din care rezultă că în privința imobilului situat în București, Calea Griviței nr. 138 societatea respectivă a perfectat 6 contracte de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995 – indicându-se și suprafețele de teren de sub construcție afectate – fiind retrocedate, totodată, alte două apartamente.
Curtea reține în același timp că, stabilind calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la restituire în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin.1 lit. a și art. 4 alin.4 din Legea nr. 10/2001, tribunalul nu a răspuns prin considerentele hotărârii apărărilor pârâților vizând întinderea dreptului de proprietate al autorului reclamantului asupra imobilului notificat (fila 263 dosar fond).
Tribunalul nu a analizat în acest context modul de transmitere a dreptului de proprietate deținut asupra imobilului ce face obiectul notificării și care ar fi fost preluat de stat, conform susținerilor reclamantului și actelor aflate la dosar, prin rechiziție și naționalizare.
Din considerentele sentinței nu rezultă că s-ar fi examinat actele doveditoare depuse la dosar din care reiese că imobilul ar fi aparținut societății în comandită simplă „R. G. & Cie”, astfel încât în procesul-verbal de carte funciară nr._ din 13.09.1946 sunt înscriși 8 proprietari de părți (sociale) vizând Fabrica G. situată în București, Calea Griviței nr. 138, deținând în această calitate un teren de 6150 mp și construcții – restaurant, hotel, locuințe, ateliere și birouri (fila 278).
Curtea reține în acest context că rechiziția din anul 1950 dispusă de Ministrul Construcțiilor a vizat „atelierul mecanic R. G. din București, Calea Griviței nr. 138, cu tot utilajul, instalațiunile și clădirile aferente” (fila 61), iar naționalizarea din anul 1958, dispusă ca urmare a completării anexelor Decretului nr. 92/1950, s-a făcut prin preluarea de către stat a unui „imobil complet” de la mai multe persoane indicate în poz. 242 a listei anexă (fila 236) menționate ca fiind „moștenitorii B. G.” – impunându-se, deci, a se stabili cu certitudine componența imobilului care a făcut obiectul preluării succesive și deținătorii dreptului de proprietate asupra acestuia la momentul/momentele deposedării.
Examinarea motivării sentinței tribunalului prin raportare la considerentele anterior expuse conduce Curtea către concluzia că instanța de fond nu a reținut și nici nu a înlăturat apărările părții, astfel cum au fost enunțate mai sus, și nu a explicat de o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care l-a adoptat, ceea ce nu satisface cerința unui proces echitabil.
Curtea constată că și din perspectiva jurisprudenței CEDO, obligatorie pentru instanțele naționale, un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părților de a fi în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt (cauza Albina împotriva României, cauza G. împotriva României).
A nu motiva o hotărâre și a nu prezenta argumentele pentru care au fost înlăturate susținerile părților, echivalează cu o necercetare a fondului cauzei – situație ce face necesară casarea în tot a sentinței recurate, în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct.7 Cod procedura civilă rap. la art. 304 pct.5 Cod procedura civilă, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la același tribunal.
Aceeași soluție trebuie adoptată și în situația în care, cum deja s-a reținut, instanța nu s-a pronunțat în limitele învestiri sale, în sensul că nu a lămurit legitimarea procesuală a tuturor celor chemați în judecată prin acțiunea dedusă judecății în raport de pretențiile concrete ale reclamantului împotriva fiecăruia dintre pârâți și de dispozițiile legale speciale incidente raportului juridic dedus judecății prin aceeași acțiune, pretenții rămase, în acest mod, parțial nesoluționate.
În consecință, în baza art. 312 alin.1 C.proc.civ., Curtea va admite recursurile declarate de recurenții-pârâți, precum și recursul declarat de reclamantul în cauză un recurs care vizează exclusiv modalitatea restituirii imobilului deținut de U. P. București, respectiv refuzul de a se dispune asupra unei restituirii în natură a acestuia – o chestiune subsecventă stabilirii celorlalte aspecte prezentate mai sus legate de calitatea de unitate deținătoare a celor chemați în judecată și calitatea de persoană îndreptățită la restituire a notificatorului – și va casa în totalitate sentința recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la același tribunal.
Instanța de rejudecare, după clarificarea aspectelor ce au făcut obiect de critică în recursurile mai sus analizate, va analiza, după caz, și pretenția reclamantului în sensul restituirii în natură, după stabilirea în concret, pe bază de probe, a părții libere din imobil și care poate fi restituită astfel, în conformitate cu art. 1, 7, 9 și 10 din Legea nr. 10/2001 și a Normelor de aplicare a acestor dispoziții legale, având în vedere în privința restului imobilului măsurile reparatorii instituite prin Legea nr. 165/2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de recurentul-reclamant G. P. Ș., de recurentul-pârât M. BUCUREȘTI, prin PRIMARUL GENERAL, și de recurenta-pârâtă U. P. BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 759 din 26.05.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Casează sentința civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe – Tribunalul București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.02.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR,
M. A. N.-G. I. D. M. I.
GREFIER,
F. D.
Red. M.
Tehnored. M./CS
2ex.
T.B.Secția a III-a civilă – C.T.
| ← Reprezentativitate sindicat. Decizia nr. 63/2015. Curtea de Apel... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 115/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
