Conflict de competenţă. Sentința nr. 116/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 116/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-08-2015 în dosarul nr. 116/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 116 F
Ședința din camera de consiliu din 19.08.2015
Curtea constituită din:
Președinte - M. A. N. G.
Grefier - M. C.
- XX -
Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență ivit în soluționarea cauzei privind pe reclamantul S. M. S. și pe pârâtele C. Județeană I. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor și C. L. de aplicare a Legii nr.18/1991 – Nuci, jud. I..
Cauza se soluționează în condițiile art.135 din Codul de procedură civilă.
Se face referatul cauzei de către grefier, după care instanța reține dosarul în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
CURTEA
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată inițial la data de 20.10.2014 pe rolul Judecătoriei B., S. M. S. a solicitat obligarea pârâtelor C. Județeană I. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor și C. L. de aplicare a Legii nr.18/1991 – Nuci, jud. I. la modificarea titlului de proprietate nr._ din 07.11.2002, în sensul că din eroare pentru suprafața de 5000 mp din titlul de proprietate a fost trecut . 295, cu vecinătățile de sud DE 41/1/1, corect fiind . 295/37 cu vecinătățile de sud DE 45/5.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 58 din Legea 18/1991, republicată.
Prin sentința civilă nr. 788/16.02.2015 Judecătoria B. a admis excepția de necompetență materială și și-a declinat competența în favoarea Tribunalului I..
S-a reținut că singura normă de competență prevăzută în legile speciale în materia fondului funciar este cea de la art. 53 alin.2 din Legea nr. 18/1991, normă la care se face trimitere și în ipoteza reglementată de art. 64 din același act normativ.
De la . Noului Cod de procedură civilă judecătoriei îi revin e competența de soluționare numai în cazul cererilor expres prevăzute de lege, iar tribunalul a devenit instanță de drept comun, conform art. 95 C.proc.civ..
Prin urmare, cererile în materia fondului funciar, cu excepția celor prevăzute de art. 53 și 64 din Legea nr. 18/1991, nu mai sunt date de legiuitor expres în competența judecătoriei, acestea trebuie judecate în primă instanță de tribunal .
La rândul său, prin sentința civilă nr.1918/30.06.2015, Tribunalul I. - Secția Civilă a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului I., a declinat competența de judecată în favoarea Judecătoriei B. și, constatând ivit conflictul de competență, a suspendat din oficiu judecarea cauzei și a înaintat dosarul Curții de Apel București, pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
S-a reținut că, întrucât competența materială a unei instanțe judecătorești presupune posibilitatea acordată acesteia în mod expres de prevederile legale corespunzătoare în vigoare, că cel mai important demers în vederea justei soluționări a excepției este determinarea exactă a acelor texte legale care acordă această posibilitate urmată de respingerea sau admiterea excepției în funcție de instanța stabilită expres de lege.
În determinarea textului legal corespunzător demersului individualizării competenței instanței, tribunalul retine că este relevantă cercetarea obiectului acțiunii, deoarece legiuitorul înțelege să realizeze o împărțire a competențelor în funcție de obiectul acțiunii, natura sau valoarea acesteia.
Prin urmare, tribunalul, cercetând obiectul acțiunii cu care a fost sesizata, a constatat că reclamantul a solicitat modificarea titlului de proprietate nr._/07.11.2002 emis de C. Județeană I., în sensul că din eroare pentru suprafața de 5000 m.p. a fost trecută tarlaua 45/1, .> Potrivit art. 94 pct. 1 lit. h C. proc. civ., judecătoriile judecă în primă instanță cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe.
Astfel, prin „obligație de a face” se înțelege orice prestație pozitivă din partea pârâtului.
De asemenea, se observă că, această normă atributivă de competență pune probleme de delimitare în raport cu cererile care, deși au ca obiect obligații de a face neevaluabile în bani, sunt date de lege în competența altor instanțe. Sub acest aspect, tribunalul a reținut că obiectul prezentului litigiu nu este reglementat de niciuna din dispozițiile legale speciale din materia fondului funciar, ceea ce atrage incidența prevederilor de drept comun cuprinse în Codul de procedură civilă.
Prin urmare, se impune a fi stabilit dacă, prin raportare la obiectul cauzei sunt incidente dispozițiile art. 94 pct.1 lit.h C.proc.civ.. Astfel, având în vedere că reclamantul solicită modificarea unui titlu de proprietate, tribunalul a constatat că acesta solicită ca pârâtele să fi obligate să efectueze o prestație în favoarea reclamantului.
Pe cale de consecință, în conformitate cu prevederile art. 94 pct. 1 lit. h C. proc. civ., competentă de a judeca cauza din punct de vedere material este judecătoria.
Pentru aceste motive, avand in vedere norma legala imperativa mentionata care reglementeaza un caz de competenta materiala de la care nu sunt permise derogari, vazand si dispozitiile art. 130 alin. 2 și art. 131 Cod procedura civila, tribunalul a apreciat întemeiata excepția invocată.
În temeiul dispozițiilor art. 134 C. proc. civ., tribunalul a constatat ivit conflictul negativ de competență, motiv pentru care a înaintat dosarul Curții de Apel Bucuresti in vederea soluționării conflictului de competenta.
Cauza s-a înregistrat astfel pe rolul acestei Curți la data de 24.07.2015.
Examinând conflictul de competență ivit în prezenta cauză în raport de dispozițiile art. 135 C.proc.civ., Curtea constată următoarele:
Reclamantul a învestit prima instanță, la data de 20.10.2014, cu o cerere prin care a solicitat obligarea pârâtelor C. Județeană I. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor și C. L. de aplicare a Legii nr.18/1991Nuci, jud. I. la modificarea titlului de proprietate nr._ din 07.11.2002, în sensul că din eroare pentru suprafața de 5000 mp din titlul de proprietate a fost trecut . 295, cu vecinătățile de sud DE 41/1/1, corect fiind . 295/37 cu vecinătățile de sud DE 45/5, invocând, în esență, refuzul Comisiei Locale Nuci de a proceda la o simplă rectificare a titlului, întrucât acesta a intrat în circuitul civil, fiind transcris în vechiul registru de inscripțiuni-transcripțiuni.
Curtea constată că litigiul dedus judecății este unul născut din aplicarea Legii nr. 18/1991, reținând că obiectul cererii de față are legătură cu procedura de reconstituire a dreptului de proprietate, respectiv, cu actele și măsurile care trebuie luate de autoritățile competente în acest scop, conform legilor speciale în materia fondului funciar.
Potrivit art. 591 alin.2 din Legea nr. 18/1991 (introdus prin Legea nr. 219/2012 pentru aprobarea O.U.G. nr. 81/2011 privind trecerea Agenției Naționale de cadastru și Publicitate Imobiliară din subordinea Ministerului Administrației și Internelor în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, precum și pentru modificarea unor acte normative), „rectificarea titlurilor de proprietate se poate face de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară, în temeiul hotărârii comisiei județene”.
Din dispozițiile art. 58 din Legea nr. 18/1991, republicată, invocate de reclamant în susținerea demersului său judiciar, rezultă că „Pe baza hotărârii judecătorești definitive, comisia județeană, care a emis titlul de proprietate, îl va modifica, îl va înlocui sau îl va desființa”.
Plângerea reglementată de dispozițiile art. 53-54 din Legea nr. 18/1991 poate fi exercitată împotriva hotărârilor sau altor operațiuni juridice a comisiilor de fond funciar, urmărindu-se pe această cale desființarea acestora, modificarea lor sau obligarea comisiilor de fond funciar la efectuarea acestora.
Prin modificările aduse Legii fondului funciar nr. 18/1991 prin Legea nr. 169/1997 a fost lărgită sfera actelor care pot fi atacate cu plângere la judecătorie, intenția legiuitorului fiind, deci, aceea de a institui, ca regulă, controlul judecătoresc al actelor respective prin această cale de atac a plângerii.
Că regula este aceea că actele emise de organele cărora le revin atribuții în cadrul procedurilor de reconstituire/constituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor sunt cenzurabile de către instanțele judecătorești pe calea plângerii prev. de art. 53 din Legea nr. 18/1991, republicată, rezultă și din reglementarea expresă a unor situații de excepție în care nu se poate recurge la plângere, ci la dreptul comun.
Astfel, se găsesc într-o atare situație terții care justifică un interes legitim și care nu au posibilitatea de a se folosi de procedura plângerii prevăzută în Cap. IV din Legea nr. 18/1991.
De asemenea, art. 63 din Legea nr. 18/1991 prevede expres că „ În toate cazurile în care legea prevede nulitatea unor operațiuni sau acte juridice, litigiul se judecă potrivit dreptului comun și nu conform procedurii speciale prevăzute în prezentul capitol”. Nulitatea operațiunilor sau actelor juridice îndeplinite în cadrul procedurii de reconstituire/constituirea a dreptului de proprietate se constată în conformitate cu art. III din Legea nr. 169/1997 ( „dreptul comun” fiind reprezentat de procedura prevăzută pentru toate litigiile de fond funciar în Titlul XIII al Legii nr. 247/2005, care se completează cu Codul de procedură civilă)
In aplicarea acestor norme, chiar înainte de modificările aduse art. 2 pct.1 lit.b din codul de procedură civilă din 1865 prin art. I pct.1 din Legea nr. 219/2005 – care exceptau din competența tribunalului cererile privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, după caz, posesorii, formulate de terții vătămați în drepturile lor prin aplicarea legilor în materia fondului funciar – în practica judiciară și în doctrină, în mod constant, s-a arătat că judecătoria în a cărei rază teritorială se află terenurile (iar nu tribunalul, ca instanță de contencios administrativ) este instanța competentă să judece toate plângerile formulate conform Legii nr. 18/1991, întrucât această competență a fost instituită de legiuitor din rațiunea asigurării celerității proceselor în materia fondului funciar.
Având în vedere aceste considerente din care rezultă că persoanele care au solicitat reconstituirea, constituirea, atribuirea sau restituirea terenurilor și care sunt nemulțumite de hotărârile autorităților cu prerogative în aplicarea Legilor fondului funciar și de celelalte acte ale acestora au posibilitatea de a formula plângere, precum și faptul că reclamantul și-a întemeiat în drept acțiunea pe dispozițiile art. 58 din Legea nr. 18/1991 referitoare la procedura de soluționare a plângerii, Curtea constată că instanța competentă material să soluționeze acțiunea este judecătoria în raza căreia se află terenul pentru care s-a eliberat titlul de proprietate a cărei modificare se solicită.
In consecință, Curtea va stabili competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei B..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe S. M. S. cu domiciliul în comuna Nuci, ., I. în contradictoriu C. L. de Aplicare a Legii Nr.18/1991 Nuci cu sediul în . și C. Județeană I. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor I. cu sediul în Bucureși, ., sector 3, în favoarea Judecătoriei B. – jud.I..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 19.08.2015.
PREȘEDINTE,
M.-A. N.-G. GREFIER,
M. C.
Red.M.A.N.G.
Tehnored.M./BI
5 ex.
| ← Expropriere. Decizia nr. 351/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Expropriere. Decizia nr. 362/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
