Legea 10/2001. Decizia nr. 207/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 207/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-04-2015 în dosarul nr. 207/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 207 A
Ședința publică de la 15 aprilie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – I. R. T.
JUDECĂTOR – M. STELUȚA C.
GREFIER – G. C. A.
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelantul-reclamant O. F. I., cu domiciliul în A., ., ..A, ., împotriva sentinței civile nr.707/18.11.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă P. M. A. cu sediul în A. ., județ Teleorman.
Cererea de chemare în judecată are ca obiect Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul-reclamant O. F. I. și intimata-pârâtă P. M. A. prin consilier juridic L. G..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, în data de 07.04.2015, intimata-pârâtă P. M. A. a depus note scrise.
Se comunică apelantului-reclamant O. F. I., după legitimarea acestuia de către instanță, notele scrise depuse de intimata pârâtă P. M. A..
Curtea acordă părților cuvântul pe probe.
Apelantul-reclamant O. F. I. arată că nu are probe de solicitat.
Intimata-pârâtă P. M. A., prin consilier juridic, în cadrul probei cu acte solicită să i se încuviințeze depunerea la dosar a anunțului de luna aceasta, emis în conformitate cu art.1 alin.5 din Legea nr.10/2001, în sensul că în patrimoniul M. A. nu există bunuri sau servicii care să poată fi acordate în compensare pentru imobilele notificate în baza acestei legi. De asemenea, dorește să mai depună și procesul verbal privind afișarea anunțului și adresa Direcției Patrimoniu nr.3636/02.04.2015, în care se arată că în acest moment pe terenul notificat se găsesc blocuri de locuințe, alei de acces pietonal și carosabil, spații de parcare, spații verzi și dotări tehnico-edilitare aferente. Depune înscrisurile la dosarul cauzei. De asemenea, față de afirmațiile apelantului-reclamant în sensul că s-au pierdut înscrisuri din dosarul său din cauza modului de arhivare a dosarului, precizează că arhiva s-a reorganizat și înțelege să depună la dosarul cauzei fotografii cu modul în care se arhivează, la acest moment, dosarele.
Se comunică apelantului-reclamant O. F. I. un exemplar al înscrisurilor depuse de intimata pârâtă P. M. A..
Apelantul-reclamant O. F.I. arată că nu se opune depunerii înscrisurilor, se opune însă a fi depuse la dosarul cauzei fotografiile, acestea nefiind relevante, fiind de dată recentă.
Curtea, după deliberare, încuviințează intimatei-pârâte P. M. A. proba cu înscrisuri, în sensul celor depuse la dosarul cauzei, iar valoarea probatorie a fotografiilor reprezentând modul actual de arhivare a dosarelor în cadrul serviciului de arhivare al intimatei pârâte va fi avută în vedere la pronunțarea asupra cauzei.
La solicitarea apelantului-reclamant O. F. I., reprezentantul convențional al intimatei pârâte P. M. A. precizează că este angajat din a doua perioadă a anului 2013, respectiv din mai 2013.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și nici probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul pe fondul cererii de apel.
Apelantul-reclamant O. F. I. arată că este nemulțumit de hotărârea Tribunalului A. deoarece nu s-a luat în considerare faptul că dosarul a fost complet și depus din ianuarie 2011, ulterior s-au pierdut acte din dosar și a trebuit să completeze dosarul cu înscrisurile pierdute. Mai arată că a fost în audiență la primar și a arătat această împrejurare, legată de pierderea documentelor, ocazie cu care i s-a comunicat că peste hotărârea deja luată nu poate trece și că trebuie să se adreseze instanțelor de judecată, întrucât nu există altă soluție. Precizează că înscrisurile au fost pierdute din cauza mutării dintr-o locație în alta, iar dosarul a fost completat ulterior, prin depunerea înscrisurilor pierdute. Apreciază că se impune admiterea apelului, întrucât a depus toate actele la dosar, nefiind culpa sa că o parte din înscrisurile depuse inițial au fost pierdute. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimata-pârâtă P. M. A., prin consilier juridic, arată că dosarul a fost completat cu o . documente de-a lungul anilor. În anul 2013, odată cu apariția Legii nr.165/2013, au fost inventariate notificările conform art.33 și intimata a fost obligată, sub sancțiunea unei amenzi considerabile, ca până la 01.01.2015 acestea să fie soluționate, apelantul-reclamant fiind notificat, conform art.32 din aceeași lege, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Precizează că au fost îndeplinite noile cerințe ale Legii nr.165/2013, inclusiv cele prevăzute de art.21.1. Mai arată că notificarea primăriei a fost primită de cineva din familie, așa cum apelantul recunoaște, iar în termen de 120 de zile a fost emisă dispoziția atacată de acesta. Arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea prezentului litigiu.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistră la data de 17.09.2014 pe rolul Tribunalului Teleorman – Secția Civilă sub numărul_, reclamantul O. F. I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta P. M. A., prin Primar, admiterea cererii de repunere în termenul de soluționare a notificării nr. 101/2002 cu consecința anulării dispoziției de respingere a notificării nr. 1524/_ emisă de Primarul M. A. și obligării pârâtei la reluarea procedurii de analiză a cererii de acordare despăgubiri bănești ca măsură reparatorie pentru imobilul expropriat în vederea demolării situat în A., ., imobil expropriat prin Decretul prezidențial nr. 30/1976.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, potrivit Decretului prezidențial nr. 30/1976, imobilul situat în A., ., a fost demolat și conform Legii nr.10/2001 s-a recunoscut dreptul proprietarilor imobilului demolat de a primi despăgubiri. A considerat că nu se face vinovat de nedepunerea actelor depuse în sprijinul cererii de despăgubiri, întrucât aceste acte au fost depuse în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/_, așa încât în mod nelegal a fost emisă dispoziția nr.1524 din_ prin care s-a respins notificarea nr. 101/2002.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a arătat că susținerile reclamantului sunt lipsite de fundament, acesta neputând să invoce lipsa unor documente de la dosarul notificării și nici faptul că nu a fost notificat pentru completarea dosarului, întrucât prin adresa nr. 4312/_ expediată recomandat cu confirmare AR și primită la 17.02.2014, data poștei, a fost notificat.
Prin sentința civilă nr.707 din 18.11.2014, Tribunalul Teleorman – Secția Civilă a respins, ca nefondată, contestația formulată de reclamantul O. F. I. împotriva pârâtei P. M. A., prin Primar.
Tribunalul a reținut că în mecanismul de punere in aplicare a Legii nr. 10/2001, prima etapă o reprezintă procedura administrativă prealabilă, reglementată de art.22 – 26 din legea republicată, iar obligația persoanei îndreptățite de a depune actele doveditoare este stabilită de art.23 din Legea nr. 10/2001, republicată, termenul pentru depunerea actelor doveditoare fiind prelungit prin mai multe ordonanțe de urgență, ultima fiind OUG nr. 10/2003, iar articolul 23 din lege, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, prevede că actele doveditoare pot fi depuse până la data soluționării notificării.
Potrivit textului menționat, entitatea investită cu soluționarea notificării are obligația să ia în considerare toate actele depuse până la data emiterii deciziei sau dispoziției, după caz, termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr.10/2001 pentru depunerea actelor doveditoare având natura unui termen de decădere și, după expirarea lui, nu mai pot fi primite acte.
A considerat tribunalul că tocmai pentru că acest termen a fost modificat de mai multe ori, nu există vreo rațiune pentru prelungirea procedurii administrative de acordare a măsurilor reparatorii, actele doveditoare depuse direct în fața instanței neputând suplini obligația depunerii în termen de către contestator a acestor acte, exercitarea căii de atac împotriva dispoziției emise de pârâtă neputând fi considerată drept o prelungire a termenelor de depunere a actelor, în condițiile în care O.U.G. nr.10/2003 prevede în mod expres că actele depuse sau invocate după expirarea termenului prevăzut de lege nu mai pot fi admise ca probe pentru soluționarea cauzei.
Față de considerentele expuse, tribunalul a respins ca nefondată contestația formulată.
Împotriva sentinței tribunalului a declarat apel reclamantul O. F. I., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a IV-a Civilă la data de 29.01.2015 sub nr._ .
S-a susținut că potrivit Decretului Prezidențial nr. 30/1976, imobilul din A., ., a fost demolat, conform Legii nr.10/2001 recunoscându-se dreptul proprietarilor caselor demolate de a primi despăgubiri bănești. Tatăl său, O. F., a întocmit dosarul pentru despăgubire, dar nu l-a perfectat întrucât a decedat între timp. Arată că, fiind moștenitor, conform certificatelor de moștenire nr. 128 și nr. 129 din 23.12.2010, a continuat întocmirea dosarului, mergând la P. A. – Biroul juridic și cerând relații la vremea respectivă – 2010, i s-a dat o listă cu ce acte trebuie aduse. A solicitat actele necesare de la instituțiile statului abilitate, apoi a mers la Biroul juridic din P. A., unde actele au fost verificate și certificate de jurist (actele casei, certificatul de deces, certificatul său de naștere, buletin de identitate etc.), comunicându-i-se că totul este bine și că trebuie să aștepte să se întrunească comisia. Menționează că s-a tergiversat întrunirea comisiei circa 3 ani de zile: din 2011-2013, întrucât în această perioadă nimeni nu s-a ocupat de dosar și nu i-a trimis nici o înștiințare, deși a continuat periodic să meargă și să se intereseze de dosar.
Apelantul-reclamant arată că soția a avut probleme de sănătate, fiind operată pe cord deschis și, o perioadă de timp nu a putut merge la primărie, însă, în 2014 a mers și s-a interesat de dosar, unde, inițial i s-a spus să revină peste câteva zile că nu găsește dosarul, apoi, după ce a revenit i s-a spus că lipsesc acte din dosar și că în februarie 2014, primăria i-a trimis o notificare cu nr. 4312/2014. juristul i-a spus că a mai trimis două notificări în anul 2009, dar au fost pe numele defunctului său tată, O. F., și la altă adresa, iar aceste două notificări nu fac obiectul plângerii sale, nefiind pe numele său și în perioada la care el face referire.
Prin dispoziția de respingere se afirmă că lipsesc acte de la dosar și că a expirat termenul de depunere, însă apelantul consideră că actele au fost pierdute, rătăcite în Primărie din neglijența salariaților care lucrau cu aceste dosare, arătând că acest lucru a fost recunoscut și de către d-nul primar în timpul audienței pe care a avut-o în septembrie 2014 și în prezența întregii comisii de audiență.
Intimatul-pârât Municipiul A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
A arătat intimata, în esență, că la dosarul administrativ nu au fost depuse o . documente necesare soluționării notificării, în ciuda înștiințării reclamantului cu privire la necesitatea depunerii acestor înscrisuri.
Arată intimatul că la dosarul primei instanțe au fost depuse o parte dintre aceste documente, dar că undele dintre acestea datau din perioada ulterioară emiterii dispoziției contestate, astfel încât ele nu puteau fi „rătăcite” de angajații instituției pârâte, cum a susținut reclamantul.
Consideră intimatul că era necesară depunerea unor documente privind descrierea construcției demolate, respectiv fișa tehnică, fișa monografică, anexe la actul de expropriere, iar în faza judecății au fost depuse documente obținute ulterior soluționării notificării, respectiv adresa BJANTR -520-C/16.09.2014.
A mai arătat intimatul că municipalitatea nu deține bunuri sau servicii care să poată fi acordate în compensare pentru imobilele a căror restituire în antură nu este posibilă conform Legii nr.10/2001.
S-a susținut că nu era posibilă pierderea documentelor depuse de parte la dosar, deoarece acestea erau încopciate într-un dosar cu șină conservat în cutii ținute în dulapuri încuiate.
Apelantul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a reluat argumentele din cererea de apel și a contestat apărările din cuprinsul întâmpinării.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate și în raport cu prevederile art.476 alin.1 și art.477 alin.1 Cod proc.civ., curtea constată că apelul este fondat.
În privința susținerii apelantului reclamant în sensul că angajații intimatului-pârât au pierdut înscrisuri depuse de el în dovedirea notificării formulate, curtea observă că sarcina probei acestei împrejurări revenea reclamantului și nu a fost administrată.
Astfel, o eventuală depunere a documentelor în discuție la dosarul administrativ permitea reclamantului conservarea unei dovezi în acest sens, respectiv eliberarea unui duplicat al cererii sale de a fi primite aceste documente sau al unui opis al înscrisurilor, care să poarte viza de primire a primăriei, ori o confirmare de expediere prin poștă (prin scrisoare cu conținut declarat) a înscrisurilor în discuție.
Având în vedere principiile de desfășurare a procesului civil, simpla afirmație a reclamantului nu este suficientă pentru a face proba celor susținute, iar în lipsa unor dovezi că aceste înscrisuri au fost depuse, curtea constată că nu poate reține o atare situație.
În schimb, apreciind asupra argumentației primei instanțe, curtea constată că aceasta a realizat o greșită interpretare a dispozițiilor art.23 din Legea nr.10/2001, apreciind că actele doveditoare ale îndreptățirii la acordarea de măsuri reparatorii puteau fi depuse exclusiv în fața autorității învestite cu soluționarea notificării și numai înaintea emiterii dispoziției.
Astfel, formularea căii de atac a contestației împotriva dispoziției prin care a fost soluționată notificarea prelungește procedura administrativă până la finalizarea acestui demers judiciar, astfel încât nu se poate considera că depunerea înscrisurilor doveditoare în fața instanței învestită cu contestația s-a realizat cu depășirea termenului imperativ prevăzut de art.23 din Legea nr. 10/2001.
Este adevărat că o atare situație, în care dovada temeiniciei notificării se face în calea de atac a contestației, exclude culpa autorității emitente a dispoziției, însă principiul aflării adevărului în procesul civil și argumentul mai sus expus duc la concluzia că înscrisurile pot fi primite și în fața instanței.
De aceea, curtea va admite apelul și, schimbând în tot sentința tribunalului, va proceda la examinarea temeiniciei notificării reclamantului, constatând următoarele:
Imobilul situat în Municipiul A., ., ce face obiectul notificării formulate conform Legii nr.10/2001 de O. F. (decedat), a fost expropriat conform Decretului prezidențial nr.30/1976, fiind menționat în anexa decretului (fila 24 dosar fond) pe numele O. F. și G. I., cu teren în suprafață de 495,69 mp și construcție în suprafață de 91,72 mp.
Terenul le aparținea celor două persoane menționate în actul de preluare, potrivit actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.322/1950 de notariatul de Stat al Raionului A. (fila 7 dosar fond), care atestă cumpărarea de la R. E. a unui teren în suprafață de 720 mp în A., . nr.96.
O. F. a decedat la data de 31.01.2010, fiind moștenit de reclamantul O. I., conform certificatului de moștenitor nr.129/2010 emis de Notarul public C. R., depus la fila 21 în dosarul de fond.
G. I. s-a căsătorit cu C. D. (conform certificatului de căsătorie nr._/1977, depus la fila 15 în dosar, a decedat la 07.06.1981 (conform certificatului de deces nr._/1981, depus la fila 19 în dosar) și a fost moștenită de reclamantul O. I. (potrivit certificatului de moștenitor nr.128/2010 emis de notarul public C. R., depus la fila 53 în dosarul de fond).
Conform declarației reclamantului (fila 54), părinții săi O. F. și G. I. au încasat la momentul exproprierii suma de 12.559 lei pentru imobilul de care au fost deposedați.
La filele 32-34 au fost depuse fișa monografică a imobilului construcție și planul de situație al construcției expropriate.
Potrivit adresei depusă în dosarul de apel (fila 52) de intimatul-pârât, pe suprafața terenului expropriat au fost construite blocurile de locuințe nr.222 și 214 dintre străzile C. V. și Libertății, în Municipiul A..
Observă curtea, cu privire la documentele ce erau necesare soluționării notificării potrivit dispoziției atacate, că reclamantul apelant a depus la dosar certificatele de moștenitor și acte de stare civilă amintite în copii certificate, documentul privind descrierea construcției demolate (fișa monografică), precum și declarația notarială privind încasarea despăgubirilor, astfel încât impedimentele reținute de entitatea învestită cu soluționarea notificării au fost depășite.
Din situația de fapt mai sus expusă, curtea reține că imobilul a fost preluat abuziv în condițiile art.2 alin.1 lit.h din Legea nr. 10/2001, că deși notificarea a fost formulată exclusiv de unul dintre foștii proprietari (O. F.), reclamantul este unicul moștenitor al ambilor proprietari, astfel încât, chiar în lipsa unei notificări din partea Ioanei G., celălalt proprietar al imobilului, cota acesteia îi profită celui ce a formulat notificare, în condițiile art.4 alin.4 din Legea nr.10/2001, dar și dacă o asemenea notificare ar fi fost formulată, de ea beneficia tot reclamantul.
Se mai reține că terenul nu poate fi restituit în natură, fiind în întregime ocupat de construcțiile edificate după expropriere, de artere de circulație și alte elemente de sistematizare necesare exploatării construcțiilor (blocuri), iar construcția a fost demolată, astfel încât devin incidente dispozițiile art.11 alin.4 și 7, precum și ale art.26 alin.1 din lege, urmând ca măsurile reparatorii să fie acordate prin echivalent, cu scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate.
Față de prevederile Legii nr.165/2013, măsura ce se va propune va fi măsurătorilor reparatorii în echivalent prin compensarea cu puncte în condițiile actului normativ amintit.
Cu privire la întinderea imobilului pentru care se vor acorda măsurile reparatorii, având în vedere că suprafața din actul de vânzare cumpărare (720 mp) este mult mai mare decât cea din actul de expropriere și că nu s-a depus la dosar autorizație de construire sau un titlu de proprietate pentru construcție, curtea consideră că întinderea despăgubirilor trebuie să fie raportată la mențiunile din actul de preluare, respectiv teren în suprafață de 495,69 mp și construcție în suprafață de 91,72 mp., în aplicarea dispozițiilor art.24 alin.1 din Legea nr. 10/2001.
De aceea, curtea va admite apelul în temeiul art.480 alin.2 Cod proc.civ., va schimba hotărârea atacată, va admite contestația, va anula dispoziția nr. 1524/19.08.2014, emisă de P. A. și va dispune propunerea de acordare a măsurătorilor reparatorii în echivalent prin compensarea cu puncte în condițiile Legii nr.165/2013 în beneficiul reclamantului O. I., pentru imobilul situat în Municipiul A., ., compus din teren în suprafață de 495,69 mp și construcție în suprafață de 91,72 mp, imposibil de restituit în natură.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelantul-reclamant O. F. I., cu domiciliul în A., ., ., ., județul Teleorman, împotriva sentinței civile nr.707 din 18.11.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Civilă în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata-pârâtă P. M. A., cu sediul în A., ., județul Teleorman.
Schimbă în tot sentința, în sensul că:
Admite contestația.
Anulează dispoziția nr. 1524/19.08.2014, emisă de P. A..
Dispune propunerea de acordare a măsurătorilor reparatorii în echivalent prin compensarea cu puncte în condițiile Legii nr.165/2013 în beneficiul reclamantului O. I., pentru imobilul situat în Municipiul A., ., compus din teren în suprafață de 495,69 mp și construcție în suprafață de 91,72 mp, imposibil de restituit în natură.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.04.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
I. R. T. M. Steluța C.
GREFIER,
G. C. A.
Red. IRT
Tehnored. IRT/PS
4 ex./27.01.2016
Tribunalul Teleorman – judecător M. V.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 645/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 631/2015. Curtea... → |
|---|
