Legea 10/2001. Decizia nr. 450/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 450/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-04-2015 în dosarul nr. 450/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 450 R
Ședința publică de la 15 aprilie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. R. T.
JUDECATOR - M. S. C.
JUDECĂTOR - M. D. O.
GREFIER - G. C. A.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta reclamantă M. E. împotriva încheierii de ședință din data de 04.12.2014, precum și împotriva sentinței civile nr.970 din 02.07.2014 ambele pronunțate de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._ /2013, în contradictoriu cu intimatul pârât M. București prin Primarul General.
Cererea de chemare în judecată are ca obiect:„Legea nr.10/2001”
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta reclamantă M. E., prin apărător, avocat R. A. E. cu împuternicirea avocațială . -_/2015, lipsind intimatul pârât M. București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurenta reclamantă M. E., prin apărător, arată că a fost citată cu mențiunea de a semna cererea care a fost trimisă prin fax, însă verificând actele dosarului a constatat că aceasta este semnată. De asemenea dorește să depună la dosar mai multe exemplare din recursul formulat împotriva încheierii de ședință din data de 04.12.2014, pentru mai multă siguranță, întrucât acesta a fost trimis prin fax și prin poștă.
Curtea, constată că la dosarul cauzei a fost depus prin fax recursul declarat împotriva încheierii de ședință din data de 04.12.2014, iar după ce instanța a dispus măsurile în dosar, a fost înaintat, în original, de către Tribunalul București Secția a III-a Civilă și recursul în original, acesta fiind semnat. De asemenea au fost depuse și copiile recursului, care au fost comunicate, împrejurare față de care apreciază că nu se mai impune a fi depus recursul formulat împotriva încheierii de ședință și nici exemplare spre comunicare.
Recurenta reclamantă M. E., prin apărător, arată că în cauză, pe recursul principal, împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri, pentru a face dovada că la momentul preluării imobilului acesta se afla în intravilan, înscrisuri pe care le depune la dosarul cauzei. De asemenea înțelege să se folosească și de înscrisurile aflate deja la dosarul cauzei.
Curtea pune în vedere recurentei reclamante să precizeze care este temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, în raport de decizia pronunțată în recursul în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție având nr.33/2008, prin care s-a statuat că nu este deschisă reclamantului calea ambelor demersuri procesuale și că reclamantul trebuie să aleagă ori legea generală ori legea specială, care îi este mai favorabilă, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată, formulată în 2011, reclamantul a solicitat revendicarea imobilului situat în ..28A și în subsidiar acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în temeiul Legii nr.10/2001, pe parcursul judecății fiind depuse la dosar mai multe cereri prin care s-au indicat inclusiv bunurile pe care reclamantul le solicită în compensare, însă nu s-a precizat în nici una din cereri dacă reclamantul revendică în temeiul dreptului comun sau dacă solicită să fie soluționată notificarea și să-i fie acordate măsuri reparatorii.
Recurenta reclamantă M. E., prin apărător, arată că a depus la un moment dat o precizare prin care a arătat că solicită restituirea imobilului în natură în baza Legii nr.10/2001, iar în cazul în care nu este posibilă restituirea în natură a solicitat acordarea de măsuri în echivalent, deci nefiind soluționată notificarea depusă în anul 2001 s-a adresat cu cererea de față instanței de judecată.
Curtea constată că prin încheierea de ședință din data de 07.11.2012 Tribunalul București a reținut susținerea reclamantului în sensul că nu înțelege să solicite soluționarea pe fond a notificării fiind vorba despre o „acțiune în revendicare întemeiată pe cauza A. contra României” încheiere aflată la fila 12 din dosarul instanței de fond.
Recurenta reclamantă M. E., prin apărător, arată că toate apărările sale au fost în sensul de a se restitui imobilul în natură, iar în cazul în care nu este posibil a solicitat măsuri reparatorii prin echivalent. Precizează că a mai adus în discuție imobile și s-au efectuat expertize, iar dacă instanța apreciază că este o revendicare nu va avea în vedere că s-au făcut expertize topo și evaluatorii a acestor imobile, care de altfel au fost avute în vedere de către autoritățile locale. Arată că a investit instanța cu o cerere în aplicarea Legii nr.10/2001. În ceea ce privește măsurile reparatorii solicită în principal atribuirea unui bun în compensare și în subsidiar a altor măsuri.
Curtea după deliberare încuviințează recurentei reclamante M. E. proba cu înscrisuri având în vedere motivele de recurs formulate și pertinența acestora față de lucrările dosarului.
Recurenta reclamantă M. E., prin apărător, arată că nu mai are cereri prealabile.
Curtea având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cererii de recurs.
Recurenta reclamantă M. E., prin apărător, arată că recursul său vizează încheierea de ședință din 04.12.2014 prin care s-a dispus recomunicarea și sentința pronunțată de instanța de fond.
Curtea pune în discuție excepția lipsei de interes a recursului formulat împotriva încheierii de ședință din care s-a soluționat cererea reclamantei M. E. de recomunicare a încheierii.
Recurenta reclamantă M. E., prin apărător, arată că a formulat recurs împotriva încheierii pentru a restabili adevărul, apreciind că nu pot rămâne valabile considerentele acelei încheieri.
În ceea ce privește recursul formulat împotriva încheierii de ședință din data de 04.12.2014 privind recomunicarea, solicită admiterea acestuia, având în vedere că hotărârea nu i-a fost comunicată, fiind restituită comunicarea cu mențiunea „destinatar mutat”, iar în tot acest timp prin actele pe care le-a depus la dosar, inclusiv prin cererea din anul 2012, a solicitat comunicarea la domiciliu, astfel apreciază că hotărârea nu i-a fost comunicată în condițiile legale și procedurale. Față de aceste considerente apreciază că se impunea recomunicarea, cu toate că a formulat recurs imediat după ce a luat cunoștință de hotărâre.
În ceea ce privește recursul formulat împotriva sentinței civile 970/02.07.2014 solicită admiterea acestuia, având în vedere că prima instanță a reținut două aspecte, care nu au fost puse în discuție și anume o posibilă lipsă a calității procesuale active, faptul că recurenta reclamantă nu ar avea calitate procesuală activă întrucât nu există o legătură de rudenie cu autoarea și cu cea care ar fi trebuit să primească proprietatea în posesie. Consideră că din toate actele dosarului rezultă fără echivoc că la acel moment aceasta era cunoscută sub diferite nume. M. E. autoarea recurentei era cunoscută și sub numele de M. L., M. Lena, M. E., această chestiune însă nu a fost pusă în discuție, deși instanța i-a pus în vedere să precizeze și să aducă acte de stare civilă prin care să facă această dovadă. Arată că a depus la dosarul cauzei precizările solicitate, iar din cuprinsul hotărârii a constatat că instanța a apreciat, după administrarea întregului probatoriu care a constat și în efectuarea expertizelor topo și evaluatorie, că nu există nici o legătură de rudenie între cele două. Împotriva celor reținute de instanța de fond a depus înscrisuri, constând în declarațiile luate de curând din partea altor două persoane, care au cunoscut-o pe M. E. și care constituie înscrisuri noi depuse în recurs. Prima instanță a apreciat în mod subiectiv și a ignorat înscrisurile depuse la dosar și care constituiau, în acest sens, cel puțin un început de dovadă.
De asemenea un alt aspect pe care îl critică este și faptul că instanța nu a pus în discuție natura juridică a imobilului preluat abuziv. Arată că s-au administrat probele necesare, iar instanța le-a respins apreciind că nu a făcut dovada naturii juridice a imobilului, că imobilul la momentul preluării era situat intravilan. Solicită să se constate că instanța anterioară nu a avut în vedere prevederile art.6 și art. 8 din Legea nr.10/2001. Arată că la dosar au fost depuse înscrisuri pentru a face dovada că instanța în mod greșit s-a raportat la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare prin care autoarea a preluat imobilul și că la momentul la care acesta a fost preluat abuziv autoarea sa plătea impozite, din conținutul acestor înscrisuri rezultă că terenul era situat în intravilanul Municipiului București. În rapoartele de expertiză efectuate s-a reținut, potrivit înscrisurilor de la dosar, că terenul se află și s-a aflat în intravilanul Municipiului București. Consideră că în mod eronat instanța anterioară a reținut că imobilul nu se află în intravilan și în consecință nu ar face obiectul Legii nr.10/2001. Mai arată că în cauză s-au efectuat mai multe expertize cu privire la mai multe imobile, întrucât a solicitat să se acorde măsuri reparatorii prin echivalent, în cazul în care imobilul nu poarte fi restituit în natură. Solicită să se constate că s-au efectuat în cauză mai multe expertize topo cu privire la alte terenul și s-a constatat că terenul din ., are mai puțini metri pătrați decât ar fi trebuit recurenta să obțină, cu toate acestea recurenta reclamantă este de acord să-i fie atribuit în compensare, astfel cum a solicitat și prin concluziile și concluziile orale din fața primei instanțe. Chiar dacă nu sunt 1046 mp, ci sumai 800 mp, dorește atribuirea acestui teren în compensare,c terenul fiind liber, aflat în posesia autorităților locate și nu este grevat de nici o cerere sau notificare formulată de altă persoană fizică. În caz contrar solicită să i se acorde măsuri reparatorii prin echivalent în drepturi bănești. Solicită să se constate că la instanța anterioară M. București nu s-a opus în concluziile formulate, nu a respins cererea de a i se oferi măsuri reparatorii prin echivalent în drepturi bănești, în cazul în care nu i se poate atribui prin compensare terenul din .. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 6 București, la data de 14.09.2011 sub nr._/303/2011 reclamanta M. E. a chemat în judecată pe pârâtul MUNICIPUL BUCUREȘTI solicitând obligarea acestuia la lăsarea în deplină proprietate și posesie a imobilului situat în București, .. 28 A, sect. 6, iar în subsidiar acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin notificarea nr. 2913/14.08.2011 a solicitat restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 2500 mp situat în București: 407 mp. în .. 32, (fostă stradă Lucernei), sect. 6 și 2093 mp. în .. 28 A, sector 6. Potrivit referatului nr._ emis de PMB în baza raportului de expertiză extrajudiciară efectuat de expert tehnic I.O., Primăria Municipiului București a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru imobilul teren în suprafața de 2093,28 mp de la adresa din .. 28 A, expropriat în baza Decretului nr. 30/1970.
Prin concluziile exprimate expertul a constatat că terenul este situat în incinta Regiei Autonome de Transport București - Militari și este liber de construcții.
Imobilul a fost dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/03.12.1934 la Tribunalul I. secția notariat și a fost transcris sub nr. 294 /1934.
Defuncta M. E. (fostă P.) conform certificatului de moștenitor nr.94/24.10.2001 eliberat de Notarex a lăsat ca moștenitori pe C. C. A., reclamanta M. E..
În anul 1963, prin Decretul nr. 645/1963 a fost expropriat un teren în suprafață de 407 mp, iar ulterior în baza Decretului nr. 30/1970 a fost expropriat și restul suprafeței de teren, respectiv 2093 mp.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile Legii n. 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 2452/16.03.2012 Judecătoria sector 6 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pe rolul căruia a fost înregistrată sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 970/2.07.2014 Tribunalul București Secția a III-a civilă a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a constatat că prin notificarea nr. 2913/2011 reclamanta M. E. a solicitat în temeiul Legii 10/2001 restituirea în natură a imobilului situat în .. 28 A, sect. 6, compus din teren în suprafață de 2093 mp. Imobilul teren în suprafață de 2093 mp a făcut obiectul Decretului de expropriere nr. 30/1970 fiind expropriat pe numele lui M. E..
Pârâtul M. București nu a soluționat notificarea în termenul legal de 60 de zile care curge potrivit art.21 de la data comunicării notificării sau după caz de la data comunicării actelor doveditoare, ceea ce reprezintă refuz nejustificat de soluționare a notificării.
Între persoana înscrisă în Decretul de expropriere și reclamantă nu există relații de rudenie, certificatul de deces fiind eliberat pe numele M. L., la fel și certificatul de moștenitor.
Tribunalul a înlăturat declarația de notorietate dată de C. I. și C. A. având în vedere că între aceste persoane și comoștenitorul C. C. A. înscris în CM 97/24.10.2001 (alături de reclamantă) există interese apropiate.
În ce privește terenul expropriat, tribunalul a reținut că nu face obiectul Legii 10/2001 intrând sub incidența Legii nr. 18/1991, întrucât în actul de vânzare-cumpărare apare ca teren plantat cu pomi fructiferi, situat în . teren în intravilan.
Având în vedere că nu rezultă din probele administrate în cauză că la data exproprierii imobilul era situat în intravilan, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 8 din Legea 10/2001.
Având în vedere Decizia nr. 20/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost admis recursul în interesul legii și s-a decis că în cazul în care entitatea investită cu soluționarea notificării nu a soluționat cererea în termenul legal, instanțele judecătorești sunt competente să soluționeze nu numai contestația împotriva dispoziției de respingere a notificării, dar și fondul cererii, tribunalul în temeiul art. 26 din Legea 10/2001 republicată, a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Prin cererea înregistrată la data de 13.11.2014 în cadrul dosarului nr._, reclamanta M. E. a solicitat recomunicarea sentinței civile nr. 970/2014.
În motivarea cererii, s-a arătat că sentința civilă nr. 970/2014 a fost transmisă la vechiul sediu al cabinetului avocatului, deși reclamanta a arătat la termenul din data de 7.11.2012 ca toate actele de procedură să-i fie comunicate la domiciliul său.
Prin încheierea din data de 4.12.2014 Tribunalul București Secția a III-a civilă a respins cererea de recomunicare, reținând că nu poate fi avută în vedere indicarea unui alt domiciliu procesual după ce instanța a rămas în pronunțare, în conformitate cu art. 93 C.pr.civ.
Împotriva sentinței civile nr. 970/2014 și a încheierii din data de 4.12.2014 a declarat recurs reclamanta M. E..
În motivarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 970/2014, recurenta-reclamantă a susținut următoarele critici:
Sentința recurată este dată cu încălcarea aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de Procedură Civilă.
Având în vedere că recursul este declarat împotriva unei hotărâri care nu poate fi atacată cu apel, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 3041 din codul de procedură civilă potrivit cărora recursul declarat nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele.
Recurenta reclamantă a arătat că prin cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea Municipiului București să îi lase în deplină proprietate și posesie imobilul teren în suprafață de 1046,50 situat în București, .. 28A, Sector 6, iar în subsidiar, dacă restituirea în natură nu este posibilă, a solicitat în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 să i se acorde măsuri reparatorii prin echivalent.
În susținerea cererii de chemare în judecată, recurenta a arătat că este moștenitoarea defunctei M. E. fostă P. E. (L.) conform certificatului de calitate nr. 94 din data de 24.10.2001 eliberat de BNP Notarex.
În dovedirea calității sale, implicit a relațiilor de rudenie, recurenta a depus la dosarul cauzei o . înscrisuri atât cu privire la numele defunctei M. E., precum și acte de stare civilă.
Astfel, recurenta-reclamantă a depus cu privire la numele autoarei sale, M. E., mai multe declarații autentice din care rezultă că defuncta a fost cunoscută în societate și în unele acte personale și cu numele de M. E., M. L., P. loan E. și E. loan, M. P., precum și acte de stare civilă ale autoarei mele (bunica recurentei), ale soțului și ale fiului acesteia (tatăl recurentei).
Recurenta-reclamantă a menționat că la termenul din data de 12.03.2014 a depus la dosarul cauzei precizări cu privire la numele autoarei sale când a reatașat toate documentele mai sus-menționate, inclusiv acte de stare civilă. De altfel, toate documentele mai sus-menționate se regăsesc inclusiv în dosarul înregistrat la M. București în vederea soluționării notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001.
În pofida faptului că recurenta reclamantă a depus la dosarul cauzei înscrisuri privind relațiile de rudenie dintre aceasta și autoarea sa, prima instanță a apreciat în mod superficial, analizând un singur înscris, respectiv declarația de notorietate dată de C. lulia și C. A., că între recurenta reclamantă și persoana înscrisă în decretul de expropriere nu ar exista relații de rudenie, pentru că, în opinia acesteia, între aceste persoane și comoștenitorul, C. C. A. ar exista interese apropiate.
Practic, instanța analizând pe fond cauza a motivat că recurenta reclamantă nu ar avea calitate procesuală activă întrucât, în concepția subiectivă a acesteia, "între persoana înscrisă în Decretul de expropriere și reclamantă nu există relații de rudenie", chestiune sau excepție care nu a fost pusă niciodată în discuția părților.
În raport de această chestiune, motivarea instanței este nelegală întrucât, din coroborarea înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, respectiv pe de o parte din analiza actelor de stare civilă rezultă legătura neechivocă a relației de rudenie între recurenta reclamantă și persoana expropriată (bunica sa), iar pe de altă parte, din coroborarea declarațiilor de notorietate, rezultă, de asemenea, fără echivoc că bunica sa a fost cunoscută în societate sub diferite nume.
In aceste condiții, supoziția că nu ar exista relații de rudenie, din cauza unei declarații dată de către C. lulia și C. A., pentru că ar exista interese comune, nu poate fi reținută. Această din urmă declarație se coroborează cu celelalte declarații autentificate, reprezintă cel puțin un început de dovadă care nu poate fi răsturnată printr-o simplă părere subiectivă și nu în ultimul rând, această declarație produce efecte juridice pentru că a fost dată sub sancțiunile prevăzute de codul penal.
Prima instanța nu a pus în discuție aceste chestiuni, motiv pentru care recurenta reclamantă s-a aflat în imposibilitate de a formula apărări cu privire la acest aspect despre care a luat cunoștință din conținutul sentinței civile recurate. Dată fiind această situație, în vederea clarificării situației, în vederea soluționării recursului, recurenta reclamantă a depus un înscris nou, reprezentând o altă declarație dată de către alte persoane care au cunoscut-o pe autoarea recurentei cu privire la numele acesteia (anexa nr. 1).
În ceea ce privește susținerea că terenul expropriat nu ar face obiectul Legii nr. 10/2001, intrând, în opinia instanței, sub incidența Legii nr. 18/1991, recurenta reclamantă a arătat că este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 6 din Legea nr 10/2001 legiuitorul a statuat că "prin imobile, în sensul prezentei legi, se înțeleg terenurile, cu sau fără construcții, cu oricare dintre destinațiile avute Ia data preluării în mod abuziv...". Prin urmare, potrivit dispozițiilor legii mai sus-menționate, legiuitorul a statuat, în mod expres, că imobilele care fac obiectul notificării pot avea orice destinație la data preluării în mod abuziv.
De altfel, dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 menționate de către prima instanță privesc inclusiv condiția ca terenurile să nu se afle în extravilan la data notificării formulate în baza legii mai sus-menționate. Or, potrivit înscrisurilor aflate în dosarul privind soluționarea notificării de către M. București, rezultă că la momentul notificării terenul se afla în intravilanul Municipiului București.
Mai mult, conform probatoriilor administrate în cauză rezultă că terenul solicitat pentru restituirea în natură se află și în prezent în intravilanul Municipiului București (a se vedea în acest sens raportul de expertiză evaluatorie efectuat de către expertul B. N.).
Se menționează că prima instanță s-a raportat în mod eronat la conținutul actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._ din data de 03.12.1934 la secția notariat, Tribunalul I., în care apare că acest teren era plantat cu pomi fructiferi, pentru că potrivit conținutului contractului de vânzare-cumpărare mai sus-menționat, terenul apare cu această destinație la momentul dobândirii de către autoarea M. E. și nu la momentul preluării în mod abuziv.
Practic, și de această dată, prima instanță nu a pus în discuția părților chestiunea reținută, concluzionând, în mod superficial, că terenul nostru se afla în extravilanul localității la momentul preluării în mod abuziv și ca atare nu ar face obiectul Legii nr. 10/2001.
Recurenta reclamantă a menționat că, întrucât a cunoscut motivarea instanței din cuprinsul sentinței recurate, a depus în probațiune un proces-verbal pentru impunerea clădirilor și terenurilor din anul 1952 eliberat de Secțiunea Financiară, Regiunea București din care rezultă că ulterior dobândirii, terenul nu mai avea aceeași destinație și, implicit nu se mai afla în extravilan (anexa nr. 2).
Prin urmare, încălcându-se dreptul de a formula apărări, prima instanța a dedus în mod eronat, apreciind că " nu rezultă din probele administrate în cauză", cu alte cuvinte că nu a făcut dovada că imobilul se afla în intravilan la momentul exproprierii, deși aceasta nu a solicitat și nu a pus niciodată această chestiune în discuție.
În altă ordine de idei, potrivit referatului emis de către Primăria Municipiului București (anexa nr. 3) în dosarul întocmit pentru soluționarea notificării nr. 2713 din 14.08.2001 formulată de către reclamantă, practic a apreciat că este posibilă restituirea în natură a terenului, deci îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001, însă dosarul a rămas în nelucrare, nefiind soluționat nici până în prezent.
Acesta a fost motivul pentru care cunoscând și practica judiciară, decizia nr. 20/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recurenta reclamantă s-a adresat instanțelor judecătorești.
În consecință, recurenta reclamantă a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței civile sus menționate, admiterea cererii de chemare în judecată precizată ca fiind întemeiată în raport și de concluziile scrise formulate în cauză.
În motivarea recursului declarat împotriva încheierii din data de 4.12.2014 recurenta-reclamantă a susținut următoarele critici:
Prin cererea depusă în ședința publică din data de 07.11.2012, recurenta reclamantă a solicitat instanței de judecată să dispună ca toate actele de procedură să îi fie comunicate la domiciliul său din București, .. 188, ., p. 81, Sector 3. Cu acel prilej a atașat la cerere și o copie de pe cartea de identitate . nr._ din care rezulta domiciliul actual al recurentei (anexa nr. 1).
Ulterior, prin concluziile scrise și prin adresele ulterioare pronunțării prin care a solicitat redactarea de urgență a hotărârii, a menționat pentru comunicare și sediul actual al CI C. D., respectiv în Calea V. nr. 155, ., etaj 10, Sector 1, București, (anexa nr. 2).
În pofida cererilor mai sus-menționate, sentința civilă nr. 970/02.07.2014 pronunțată în dosarul nr. nr._ de către Tribunalul București nu i-a fost comunicată la adresele menționate în mod expres, respectiv nici la domiciliul recurentei din .. 188, ., București și nici la sediul actual al CI C. D. menționat prin concluziile scrise.
Prin încheierea din data de 04.12.2014, fără niciun fundament, instanța a motivat că "din analiza înscrisurilor-cererilor formulate de reclamantă rezultă că ultima cerere prin care aceasta a indicat domiciliul procesual ales în conformitate cu art. 93 C.p.civ este adresa la care i s-a comunicat hotărârea".
În opinia recurentei reclamantei, susținerea instanței este nereală întrucât nu există nicio ultimă cerere prin care reclamanta să fi solicitat comunicarea actelor de procedură în . nr. 25, Sector 5, București. Mai mult, sentința civilă nr. 970/02.07.2014 comunicată la adresa din .. 25, Sector 5, București s-a întors la dosar cu mențiunea "destinatar mutat". Ca atare, cel puțin după întoarcerea hotărârii, instanța ar fi trebuit să constate viciul de procedură și faptul că sentința civilă nu s-a comunicat.
În urma unor verificări de rutină realizate în data de 12.11.2014 la Arhiva Secției a IlI-a Civilă a Tribunalului București, recurenta a precizat că a aflat că hotărârea s-a redactat, a fost comunicată la adresa din . nr. 25, Sector 5, București și că hotărârea s-a întors la dosar cu mențiunea destinatar mutat.
În acest context, recurenta-reclamantă prin avocat a învederat instanței de judecată că sentința civilă s-a comunicat eronat la adresa din . nr. 25 (vechiul sediu al CI C. D.- C. și G. SCP), întrucât potrivit cererilor care au fost formulate încă din anul 2012, sentința mai sus-menționată trebuia să îi fie comunicată cel puțin la domiciliul acesteia din .. 188, ., ., București sau la sediul CI C. D. din Calea V. nr. 155, ., ., București (anexa nr. 3). Cu acest prilej a solicitat să i se recomunice sentința civilă la adresele menționate.
Dacă s-ar reține ipoteza instanței potrivit căreia recurenta reclamantă nu mai putea indica un alt domiciliu procesual ales după ce instanța a rămas în pronunțare, instanța, cel puțin, trebuia să îi comunice sentința mai sus-menționată la domiciliul menționat prin cererea formulată în data de 07.11.2012 prin care a solicitat, în mod expres, ca toate actele de procedură să îi fie comunicate la domiciliul reclamantei din Calea Dudești nr. 188, ., . București.
Intimatul-pârât M. București prin Primarul General nu a formulat întâmpinare în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată următoarele:
Cu privire la recursul declarat împotriva încheierii din data de 4.12.2014:
La termenul de azi Curtea a pus în discuția părților excepția lipsei de interes a recursului exercitat împotriva încheierii din data de 4.12.2014 prin care a fost respinsă cererea de recomunicare a sentinței civile nr. 970/2014, excepție pe care instanța o consideră întemeiată, pentru următoarele considerente:
Interesul de a acționa reprezintă unul din condițiile de exercițiu ale oricărei acțiuni în justiție, prin interes înțelegându-se folosul practic pe care-l are o persoană pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare.
Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.
Curtea constată că interesul în promovarea căii de atac a recursului împotriva încheierii din data de 4.12.2014 nu este actual, în condițiile în care nu s-a pus problema vreunei tardivități în ceea ce privește declararea recursului împotriva sentinței de fond.
Nu se va reține susținerea recurentei conform căreia interesul său rezidă în aceea de a se restabili adevărul, deoarece eventuala admitere a acestei căi de atac nu este de natură să-i aducă recurentei nici un folos practic, atât timp cât calea de atac a recursului declarat împotriva sentinței de fond va fi analizată pe fond, fără a se putea ridica vreun impediment legal de declararea acesteia înăuntrul termenului legal de recurs.
Pentru aceste motive, Curtea va respinge recursul declarat împotriva încheierii din data de 4.12.2014, ca lipsit de interes.
Cu privire la recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 970/2014:
În conformitate cu dispozițiile art. 3 din Legea nr. 71/2011, potrivit cărora dispozițiile noului Cod de procedură civilă se aplică numai proceselor începute după data de 15.02.2013, și văzând faptul că acțiunea de față este promovată pe rolul instanței la data de 14.09.2011, Curtea constată că sunt aplicabile în cauză dispozițiile legale incidente din vechiul Cod de procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului în condițiile art. 3041 C.pr.civ. potrivit căruia recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de recurs de nelegalitate prevăzute la art. 304 C.pr.civ., ci instanța va putea să examineze cauza sub toate aspectele, inclusiv de temeinicie, Curtea reține următoarele:
Prin notificarea nr. 2713/14.08.2001 înregistrată la B. P. A., recurenta-reclamantă M. E. a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață totală de 2500 m.p., compus din suprafața de 407 m.p. situată în .. 32, fostă ., sector 6, și din suprafața de 2093 m.p. situată în .. 28A, sector 6, fostă proprietatea autoarei sale M. E..
În baza acestei notificări a fost format la Primăria Municipiului București dosarul administrativ nr._.
Din examinarea actelor din dosarul administrativ nr._, reiese că notificarea nr. 2713/2001 nu a fost soluționată de intimată până în prezent, deși notificatoarea depusese toate actele doveditoare.
În consecință, Curtea constată că este aplicabilă în cauză decizia în interesul legii nr. XX/2007 a ICCJ – Secții Unite, publicată în M. Of. nr. 764 din 12 noiembrie 2007, prin care instanța supremă a statuat că, în cazul când unitatea deținătoare sau investită cu soluționarea notificării nu se pronunță cu privire la notificare în termen de 60 legal de zile de la înregistrarea acesteia, respectiv de la depunerea actelor doveditoare, urmează ca instanța să analizeze pe fond notificarea în baza plenitudinii sale de competență.
În consecință, instanțele sunt îndrituite să se pronunțe pe fondul notificării, verificând pe fond îndeplinirea de către reclamant a condițiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de lege, în sensul de a stabili calitatea reclamantului de persoană îndreptățită sau de moștenitor al persoanei îndreptățite, calitatea intimatului de entitate investită cu soluționarea notificării sau de unitate deținătoare, caracterul abuziv al preluării, precum și tipul măsurilor reparatorii la care este îndreptățit notificatorul.
Tribunalul a respins contestația, reținând că reclamanta nu a făcut dovada relației de rudenie cu persoana înscrisă în decretul de expropriere, precum și faptul că terenul nu face obiectul Legii nr. 10/2001, ci al Legii nr. 18/1991, deoarece din actul de proprietate reiese că la momentul vânzării pe acel teren erau plantați pomi fructiferi.
Sub aspectul condiției calității de persoană îndreptățită la obținerea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, recurenta-reclamantă a criticat pentru nelegalitate și netemeinicie hotărârea de fond, ca fiind pronunțată cu ignorarea probelor administrate în cauză.
Critica este întemeiată.
Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/3.12.1934 de Secția de Notariat a Tribunalului I., recurenta-reclamantă a făcut dovada că numita E. I. M. P. a devenit proprietar, prin cumpărare, asupra unei suprafețe de teren de 2500 m.p. situat în .. I.. Conform încheierii de autentificare, E. I. M. P. domicilia în București, ..
Conform actului de naștere aflat la fila 68 din dosarul de fond, M. L., născută în data de 8.06.1912, în loc. Greci, Raionul Snagov, este fiica lui M. I..
Conform actului de căsătorie aflat la fila 69 din dosarul de fond, P. E., născută în data de 8.06.1912, în loc. Greci Raionul I., s-a căsătorit în data de 13.06.1935 cu M. C., luând la căsătorie numele de M..
Conform certificatului de deces depus la fila 70 din dosarul de fond, numita M. L., fiica lui M. I., născută la data de 8.06.1912 în loc. Greci, jud. Ialomița, a decedat la data de 26.02.1999, având ultimul domiciliu în București, ., sector 6.
Conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 97/2001 emis de BNP Notarex, aflat la fila 8 din dosarul de fond, recurenta-reclamantă M. E. este moștenitoarea legală, în calitate de nepoată de fiu predecedat, a numitei M. L., decedată în data de 26.02.1999, cu ultimul domiciliu în București, ., sector 6.
Potrivit declarațiilor de notorietate autentificate sub nr. 1195/2005 de BNP Notarex și nr. 2632/2014 de BNP C. și V. (depus în faza de recurs), M. L. a mai fost cunoscută și ca M. E., M. L., P. I. E., E. I. M. P. sau E. I. M. P..
În mod greșit tribunalul a înlăturat declarația de notorietate autentificată sub nr. 1195/2005 din cadrul mijloacelor de probă apte să dovedească faptul că autoarea reclamantei M. L. a fost cunoscută în societate și cu numele de M. E., M. L., E. I. M. P. sau E. I. M. P., deoarece declarația dată de C. I. și C. A. în fața notarului public și cuprinsă în înscrisul autentic notarial depus la dosarul de fond face dovada, până la proba contrară, atât între părți, cât și față de oricare alte persoane, în conformitate cu dispozițiile art. 99 alin. 3 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale.
În consecință, din coroborarea tuturor acestor înscrisuri Curtea constată că recurenta-reclamantă a făcut dovada atât a faptului că autoarea sa a fost proprietara terenului în suprafață de 2500 m.p. solicitat prin notificarea nr. 2713/2001, cât și a calității sale de moștenitoare legală a acesteia.
Conform relațiilor referitoare la situația juridică a terenului notificat, suprafața de teren de 407 m.p. a fost expropriată pe numele M. E., prin Decretul nr. 645/23.10.1963 aplicat prin Decizia nr. 3515/1963, iar suprafața de teren de 2093 a fost expropriată pe numele M. E., prin Decretul nr. 30/30.01.1970, când a fost trecută la Întreprinderea de Transport București. Decretele de expropriere și anexele acestora au fost depuse la dosar.
Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art. 3 alin. 1 lit. a) și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, Curtea reține calitatea recurentei-reclamante de moștenitoare a persoanei îndreptățite M. E..
Curtea mai reține că intimatul-pârât M. București are calitatea de entitate investită cu soluționarea notificării.
Având în vedere situația juridică expusă în cele ce preced, conform cărora terenul fost proprietatea autoarei M. E. a fost expropriat prin cele două decrete de expropriere, Curtea reține că este îndeplinită și cea de-a treia condiție, exproprierea fiind o măsură abuzivă în sensul art. 2 și art. 11 din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce privește constatarea instanței de fond conform căreia terenul notificat nu ar intra în domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001, ci al Legii fondului funciar nr. 18/1991, pe motivul că în actul de vânzare-cumpărarea din anul 1934 s-a făcut mențiunea conform căreia acest teren era plantat cu pomi fructiferi, recurenta-reclamantă arată că tribunalul a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Critica este întemeiată.
Într-adevăr, din examinarea dispozițiilor art. 8 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 reiese că sunt excluse din domeniul de aplicare al acestei legi speciale cu caracter reparatoriu acele terenuri care erau situate în extravilanul localităților fie la data preluării abuzive, fie la data notificări. Or, tribunalul nu a reținut niciuna din aceste două ipoteze, ci faptul că la momentul anului 1934 terenul era plantat cu pomi fructiferi.
Din examinarea înscrisurilor referitoare la situația juridică a terenului notificat, a mențiunilor din decretele de expropriere și a anexelor acestora, rezultă că terenul expropriat se afla în intravilanul orașului București la momentul preluării abuzive, iar din Nota de reconstituire întocmită de Primăria Municipiului București reiese că au fost identificate amplasamentul și suprafața fostului imobil situat în București .. 28A, sector 6, conform planurilor vechi din anul 1961 anexă la Decretul de expropriere nr. 30/1970 și Decizia nr. 182/1970, la momentul notificării terenul fiind afectat de elemente de sistematizare constând în trotuar pietonal și arteră de circulație auto.
În consecință, probele administrate în fața instanței de fond demonstrau cu prisosință faptul că terenul notificat se afla situat în intravilan atât la momentul preluării abuzive cât și la momentul notificării, intrând prin urmare în domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001.
Cu privire la tipul de măsuri reparatorii la care este îndreptățită recurenta-reclamantă, Curtea reține atât concluziile Notei de reconstituire emise în cadrul fazei administrative de soluționare a notificării, cât și concluziile raportului de expertiză specialitatea topografie întocmit în primă instanță de expert P. F., conform cărora terenul în suprafață de 2093 m.p. aflat în incinta RATB Militari este ocupat de construcții, iar terenul în suprafață de 407 m.p. este afectat de lucrări de sistematizare.
Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 4 din lege, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.
În ceea ce privește felul măsurilor reparatorii prin echivalent, Curtea reține că prin cererea depusă la dosarul de fond în data de 15.05.2013 reclamanta a solicitat acordarea măsurilor reparatorii constând în compensarea cu teren echivalent, indicând în acest sens patru imobile.
Având în vedere faptul că, în urma demersurilor efectuate de instanța de fond pentru aflarea situației juridice a terenurilor solicitate în compensare a rezultat că terenul din . este proprietate particulară, iar cu privire la terenul din Splaiul Independenței nr. 297 că sunt litigii pe rol, la termenul din data de 11.09.2013 reclamanta a precizat că solicită acordarea în compensare a imobilului situat în .-19B, pentru identificarea și evaluarea căruia instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize specialitatea topografie și evaluatorie.
În baza raportului de identificare a terenului solicitat în compensare tribunalul a solicitat instituțiilor competente comunicarea situației juridice a acestui teren, iar prin adresa nr._/2014 Primăria Municipiului București Direcția Patrimoniu, Serviciul Evidență Domeniu Public și Privat, a comunicat faptul că terenul în suprafață de 218 m.p. situat în . și terenul în suprafață de 300 m.p. situat în . figurează în evidențe ca proprietate de stat, categoria de folosință „fânețe”, iar cu privire la cel de-al doilea teren, că în baza de date informatizată se află înregistrat un dosar, pe rolul Tribunalului București. De asemenea, prin adresa nr._/2014 OCPI a comunicat faptul că pentru imobilul situat în ., sector 6, este deschisă carte funciară conform actelor de proprietate și documentației cadastrale.
În baza acestor probe administrate în fața instanței de fond se constată imposibilitatea atribuirii în compensare a terenului solicitat de reclamantă, având în vedere că reclamanta nu a reușit să demonstreze apartenența acestui teren la domeniul privat al Municipiului București și faptul că nu se află în proprietatea particulară a unor terți.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România - potrivit cărora dispozițiile acestei legi se aplică și cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi – coroborate cu dispozițiile art. 1 alin. 1, 2 și 4 din Legea nr. 165/2013 potrivit cărora în situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea notificării, precum și măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III, și constatând imposibilitatea atribuirii în compensare a imobilului solicitat de reclamantă, Curtea constată îndreptățirea reclamantei la obținerea măsurilor reparatorii prin echivalent,în condițiile Legii nr. 165/2013 prin compensarea cu puncte, pentru imobilul constând în teren cu suprafața de 1046, 50 mp din București, .. 28 A, sectorul 6, imposibil de restituit în natură.
Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 3041 rap. la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea va admite recursul declarat de recurenta reclamantă M. E., va modifica în tot sentința civilă nr. 970/02.07.2017, în sensul admiterii în parte a acțiunii precizate și obligării pârâtului de a emite dispoziție motivată prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile Legii nr. 165/2013 prin compensarea cu puncte, pentru imobilul constând în teren cu suprafața de 1046, 50 mp din București, .. 28 A, sectorul 6, imposibil de restituit în natură.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de recurenta reclamantă M. E. împotriva încheierii din data de 04.12.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât M. București prin Primarul General.
Admite recursul declarat de recurenta reclamantă M. E. împotriva sentinței civile nr. 970/02.07.2017 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă.
Modifică în tot sentința civilă recurată.
Admite în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta M. E. în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General.
Obligă pârâtul să emită dispoziție motivată prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile Legii nr. 165/2013 prin compensarea cu puncte, pentru imobilul constând în teren cu suprafața de 1046, 50 mp din București, .. 28 A, sectorul 6, imposibil de restituit în natură.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.04.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. R. T. M. S. C. M. D. O.
GREFIER
G. C. A.
Red.dact.jud.MSC
Tehnored. GC/2 ex./20.04.2015
Jud. fond – S. M.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 475/2015. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 505/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
