Pretenţii. Decizia nr. 475/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 475/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 475/2015

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 475 R

Ședința publică de la 22 APRILIE 2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - O. M. D.

JUDECĂTOR - C. M. S.

JUDECĂTOR - S. M.

GREFIER - D. L.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de doamna procuror C. C..

Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul reclamant A. R. împotriva sentinței civile nr. 1275/19.06.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cauza având ca obiect pretenții – Despăgubiri Legea nr.221/2009.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Curtea, din oficiu, pune în discuție excepția de perimare a recursului în temeiul art. 248 Cod procedură civilă.

Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea excepției și a se constata perimat recursul declarat în cauză.

Curtea constatând închise dezbaterile reține cauza în pronunțare excepția perimării recursului invocată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 27.06.2012, pe rolul Tribunalului București, Secția a III-a Civilă, sub nr._, reclamantul A. R. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice constatarea caracterului politic al măsurii administrative de arestare si încarcerare a tatălui petentului, A. (A.) R., în colonia de pedeapsa Galisa din data de 27.03.1949 până 04.05.1952. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului la acordarea unei despăgubiri în cuantumul de cel putini 10.000 euro, reprezentând contravaloarea prejudiciului material si moral suferit ca urmare a măsurii suferite, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1275 din 19.06.2013, Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a admis excepția lipsei calității de reprezentant al avocatului reclamantului și a anulat acțiunea formulată de reclamantul A. R., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A. R., cererea fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a IX-a Civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, Conflicte de muncă și Asigurări sociale.

La termenul de judecată din data de 20.02.2014, Curtea a dispus suspendarea judecării recursului, în baza art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, pentru lipsa părților.

La data de 11.03.2015 cauza a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării, iar la termenul din data 22.04.2015, Curtea, din oficiu a invocat excepția perimării, cu privire la care a avut în vedere următoarele:

Potrivit art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că, prin încheierea din data de 20.02.2014 s-a dispus suspendarea judecății cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă.

Întrucât de la această dată și până la termenul de față a trecut mai mult de un an, iar vina pentru rămânerea în nelucrare a cererii de chemare în judecată aparține părților, ținând cont și de faptul că nu se poate reține incidența vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare (în sensul art. 249 – 251 Cod procedură civilă), Curtea constată că devin aplicabile dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă.

Pe cale de consecință, având în vedere și dispozițiile art. 252 alin. 1 teza I Cod procedură civilă, Curtea urmează a constata perimarea cererii de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția perimării.

Constată perimat recursul declarat de recurentul-reclamant A. R. împotriva sentinței civile nr. 1275 din 19.06.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22.04.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

O. M. D. C. M. S. S. M.

GREFIER,

D. L.

Red. OMD

Tehnored. OMD/PS 2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 475/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI