Legea 10/2001. Decizia nr. 1602/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1602/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-10-2013 în dosarul nr. 1602/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1602
Ședința publică din 16.10.2013
Curtea constituită din:
Președinte - M. G. R.
Judecător - A. DorisTomescu
Judecător - D. A.
Grefier - E. C.
- XX -
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurentele-reclamante M. A., M. V. și de către M. București prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr.1716 din 27.09.2012, pronunțate de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
P. are ca obiect acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/2001.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă consilierul juridic I. M., în calitate de reprezentant al recurentului-pârât M. București prin Primarul General, în baza delegației aflate la fila 16 din dosar; lipsesc recurentele-reclamante M. A., M. V. și reprezentantul intimatului-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, după care reprezentantul recurentului pârât arată că nu are cereri prealabile de formulat și nu solicită administrarea altor probe, împrejurare față de care, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor; instanța pune în discuție, totodată, excepția autorității de lucru judecat în ce privește primul capăt de cerere și excepția inadmisibilității capătului al doilea de cerere.
Reprezentantul recurentului pârât M. București, prin Primarul General solicită admiterea excepției autorității de lucru judecat, deși, în opinia sa, există o mică diferență între primul capăt de cerere din prezenta cauză și obiectul cauzei invocate ca având autoritate de lucru judecat.
Cel de-al doilea capăt de cerere este inadmisibil în raport de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Solicită admiterea recursului declarat de M. București, prin Primarul General, considerând că instituția pe care o reprezintă nu poate fi obligată la plata despăgubirilor reprezentând valoarea de piață a imobilului, în primul rând pentru că legea nu impune acest lucru, iar în al doilea rând pentru că valoarea bunului nu a fost stabilită.
Solicită admiterea și a recursului reclamantelor, apreciind că instanța a acordat altceva decât s-a cerut: problema calității lor de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii fusese tranșată deja.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1716/27.09.2012, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis acțiunea promovată de reclamantele M. A. și M. V., în contradictoriu cu M. București prin Primarul General și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a constatat că reclamantele sunt persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent și a obligat M. București prin Primarul General la plata despăgubirilor egale cu valoarea de piață a imobilului situate în București, . nr.23, sector 6 compus din teren în suprafață de 200 mp și construcție demolată compusă din 3 camere, vestibul, verandă, bucătărie și magazii și din care se vor deduce despăgubirile deja acordate de 5.000 lei, actualizate la valoarea actuală de circulație.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamantele au formulat notificare în baza Legii nr.10/2001, înregistrată sub nr.440/11.02.1002 prin care au solicitat Municipiului București prin Primar General restituirea în natură a imobilului situat în București, .. 23, sector 6, fost cătunul Crângași, ., compus din teren în suprafață de 200 mp. În baza notificării s-a format dosarul administrativ nr._/14.02.2002. Imobilul a cărui restituire o solicită a fost dobândit de numiții P. A. și P. A. la 12.05.1933 conform actului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr._ și transcris sub nr. 6450 de către Tribunalul I., Secția notariat (filele 32, 33). După decesul lui P. A. a rămas ca moștenitoare P. A. ca soție supraviețuitoare care a dobândit cota de ½ din imobil, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 195/20.03.1980 (fila 31). La 23.09.1982 a decedat și P. A., rămânând ca moștenitoare M. V., conform certificatului de moștenitor nr. 31/1983 emis de Notariatul de Stat Sector 6 (fila 28). Terenul de 200 mp trece în proprietatea statului conform art. 30 alin 2 din Legea nr.58/1974 în urma contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr._ din 25 noiembrie 1983 și transcris sub nr. 7385, respectiv 7386 din aceeași dată de Notariatul de Stat al Sectorului 6 prin care M. V. a înstrăinat fiicei sale M. A. construcția situată pe teren (filele 24, 25). În baza Deciziei nr.768/19.08.1994 emisă de M. București, Consiliul Popular al Sectorului 6 se atribuie numitei M. V. în folosință suprafața de 100 mp pe durata existenței construcției situată în București, . nr.23 (fila10). Ulterior imobilul casă și teren în suprafață de 200 mp au trecut în proprietatea statului conform Decretului nr.463/1984, poziția 19 (fila 23). Pentru construcție s-au acordat despăgubiri de 5.000 lei în anul 1985, astfel cum declară înseși reclamantele în acțiunea promovată.
Prin sentința civilă nr.1398/2.10.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă în dosarul nr._/3/2007, astfel cum a fost modificată prin decizia nr.174 A/18 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București s-a constatat că cele două reclamante din prezenta cauză sunt persoane îndreptățite la acordarea de despăgubiri pentru imobilul în litigiu în prezenta cauză. M. București prin Primar General a fost obligat să emită dispoziție cu propunerea de acordare de despăgubiri către reclamante pentru suprafața de 200 mp teren situat în București, . nr. 23, sector 6 (ambele hotărâri au fost atașate la dosarul cauzei).
Având în vedere situația de fapt reținută, respectiv că imobilul a fost preluat de stat în mod abuziv, faptul că reclamantele a făcut dovada calității de moștenitoare de pe urma autorului comun de la care imobilul a fost preluat, precum și față de situația juridică actuală a imobilului, în baza art. 4 alin. 2 din Legea nr.10/2001, potrivit căruia de măsurile reparatorii pot beneficia și moștenitorii foștilor proprietari ai acestui imobil, instanța a constatat calitatea reclamantelor de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii.
Prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție XX/19 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 764 din 12.11.2007 s-a statuat că în cazul în care unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită în art. 25 și 26 din Legea nr.10/2001 de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, … se impune ca instanța învestită să evoce fondul în condițiile prevăzute de art. 297 Cod de procedură civilă și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire.
Potrivit art. 10 alin. 1 din Legea nr.10/2001 în situația imobilelor preluate în mod abuziv …, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate. Potrivit art.10 alin.9 din aceeași lege, valoarea terenurilor, precum și a construcțiilor nedemolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabilesc potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.
În raport de aceste considerente, instanța a admis acțiunea formulată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs recurenții M. A. și M. V., criticând-o pe motive de nelegalitate, respectiv instanța a aplicat greșit decizia nr.27/2011, care este obligatorie pentru instanțele de judecată dar în considerentele deciziei se face mențiunea că acțiunea este inadmisibilă, nu pentru că nu există o încălcare a dreptului de proprietate, ci pentru că Statului R. prin Hotărârea pilot A. și alții contra României i s-a acordat un termen pentru modificarea legislației și recurentul M. București prin Primarul General, care a apreciat că nu s-a făcut dovada calității de persoană îndreptățită și a proprietății, iar, pe de altă parte, obligațiile unității deținătoare conform Legii nr.10/2001 se limitează numai la emiterea unei decizii motivate.
Verificând legalitatea deciziei recurate, Curtea a constatat că recursul reclamanților este nefondat și l-a respins, iar recursul declarat de recurentul M. București prin Primarul General a fost admis pentru următoarele considerente:
Recurentele au invocat prevederile art.304 pct.6 Cod de procedură civilă, critică ce nu a fost reținută de instanță, recurentele M. A. și M. V. nerespectând obligația impusă de text de a arăta care a fost obiectul cererii de chemare în judecată cu care au învestit legal instanța și care a fost soluția pronunțată cu ocazia rejudecării fondului care a constat în plus petita sau ultra petita, tribunalul soluționând cererea în limitele învestirii cu respectarea principiului disponibilității.
Toți recurenții în prezenta cauză au invocat ca temei juridic al recursului declarat prevederile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, care vizează esențialmente nelegalitatea sentinței recurate.
Cu privire la modul de soluționare al excepției autorității de lucru judecat, Curtea a constatat că la fila 89 din dosarul de fond a fost depusă decizia nr.174/2009 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dispozitivul căreia s-a constatat că reclamantele M. A. și M. V. sunt îndreptățite la acordarea despăgubirilor pentru imobilul teren în suprafață de 200 mp situat în ..23, sector 6.
În cauză sunt aplicabile prevederile art.1200 pct.4 Cod civil, care arată că „sunt prezumții legale acelea care sunt determinate special prin legea, precum (…) puterea ce legea acordă autorității de lucru judecat”, și a prevederilor art.1201 cod civil care arată că „este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți”.
Primul litigiu, obiect al dosarului nr._/3/2007, s-a purtat între aceleași părți, având același obiect și s-a finalizat cu constatarea că reclamantele sunt îndreptățite la acordarea despăgubirilor pentru imobilul în litigiu.
Prin prezenta cerere, obiect al recursului, reclamantele au solicitat, în condițiile art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, obligarea pârâtului să lase în deplină proprietate terenul de 200 mp situat în ..23 sau Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să fie obligat să restituie contravaloarea în echivalent a imobilului.
Cele două litigii au același obiect, sunt întemeiate pe aceeași cauză și se poartă între aceleași părți, astfel că în condițiile art.166 Cod de procedură civilă operează excepția puterii lucrului judecat, prin decizia civilă nr.174/2009 a Curții de Apel București fiind soluționat primul capăt de cerere din acțiunea reclamantelor, astfel că excepția autorității de lucru judecat a fost admisă și a fost respins capătul de cerere privind restituirea în natură a imobilului pentru autoritate de lucru judecat.
Cu privire la modul de aplicare al deciziei nr.27/2011, Curtea a constatat că aceasta este obligatorie în prezenta cauză potrivit art.3307 alin.4 Cod de procedură civilă și reclamantele prin cererea introductivă de instanță au solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, restituirea imobilului obiect al dosarului prin echivalent, în măsura în care restituirea în natură nu mai este posibilă.
Reclamantele au invocat ca temei juridic al acestui capăt de cerere prevederile art.480 Cod civil și următoarele și art.1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție mai sus menționată s-a reținut că acțiunile directe îndreptate împotriva Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice, prin care s-au solicitat despăgubiri bănești, nu pot fi primite deoarece ignoră principiul specialia generalibus derogant.
În virtutea acestui principiu, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, chiar dacă acest fapt nu este prevăzut expres în legea specială, și dacă sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr.10/2001, și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate.
Câtă vreme pentru imobilele preluate abuziv s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiții persoana îndreptățită beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri, nu se poate susține, fără a încălca principiul specialia generalibus derogant, că dreptul comun s-ar aplica cu prioritate sau în concurs cu legea specială.
Trebuia subliniat că jurisprudența CEDO lasă la latitudinea statelor semnatare ale Convenției adoptarea măsurilor legislative pe care le găsesc de cuviință pentru restituirea proprietăților preluate de stat sau acordarea de despăgubiri.
În plus, au fost adoptate o . modificări de substanță ale Legii nr.10/2001, în special în ceea ce privește natura măsurilor reparatorii ce se cuvin persoanei îndreptățite și procedura de stabilire și acordare a acestora succesiv prin Legea nr.247/2005 și Legea nr.165/2013.
Cum în prezenta cauză reclamantele au formulat notificare ce a fost înregistrată la Primăria Municipiului București și a format obiect al dosarului nr._/2002, iar aceasta a fost soluționată prin decizia nr.174/2009, în prezenta cauză devine aplicabilă excepția inadmisibilității în ceea ce privește restituirea prin echivalent de către S. R. a capătului 2 de cerere introductivă de instanță, care a fost respins ca inadmisibil.
Pentru aceste motive, care sunt comune, a fost respins recursul reclamantelor M. A. și M. V. și admis recursul recurentului M. București prin Primarul General.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul – pârât M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr.1716 din 27.09.2012, pronunțate de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu recurentele-reclamante M. A. și M. V. și cu intimatul-pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Modifică în tot sentința civilă recurată, în sensul că:
Admite excepția autorității de lucru judecat și respinge capătul de cerere privind restituirea imobilului în natură pentru autoritate de lucru judecat.
Admite excepția inadmisibilității în ce privește restituirea prin echivalent de către S. R. și respinge ca inadmisibil acest capăt de cerere.
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentele – reclamante M. A. și M. V., împotriva aceleiași sentințe.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 16.10.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. G. R. A.-D. T. D. A.
GREFIER
E. C.
Red.D.A.
Tehdact.R.L.
2 ex./20.11.2013
TB-S.5 –M.S.
| ← Cereri. Decizia nr. 1779/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
