Legea 10/2001. Decizia nr. 1611/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1611/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 1611/2013
DOSAR NR._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECTIA A III-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.1611
Ședința publică de la 17.10.2013
Curtea constituită din:
P. - M.-A. N.-G.
JUDECATOR - I. D.
JUDECĂTOR - M. I.
GREFIER - Ș. P.
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă P. M. BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.1264 din 18.06.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. P..
P. are ca obiect – Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic I. M., în calitate de reprezentant al recurentei-pârâte P. M. BUCUREȘTI, în baza delegației pe care o depune la dosar și avocat L. A., în calitate de reprezentant al intimatului-reclamant S. P., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/16.10.2013, eliberată de Baroul București - Cabinet Individual, pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că intimatul-reclamant a depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 14.10.2013, întâmpinare.
Curtea înmânează un exemplar de pe întâmpinarea depusă la dosar de către intimatul-reclamantul reprezentantului recurentei-pârâte.
Reprezentantul recurentei-pârâte nu solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de întâmpinarea depusă la dosar.
Părțile prezente și reprezentate, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea recursului.
Reprezentantul recurentei-pârâte, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, având în vedere criticile formulate în scris privind preluarea bunului de către stat în baza unui act de donație, care, în opinia sa, trebuia anulat anterior, astfel că soluția instanței de fond este nelegală în raport de această critică.
Avocatul intimatului-reclamant, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Solicită să se constate că au făcut dovada parcurgerii procedurii reglementate de Legea nr.10/2001, au făcut dovada calității de persoană îndreptățită, a preluării abuzive, dar și a imposibilității de restituire a imobilului situat în București, ..20.
Criticile aduse hotărârii instanței de fond sunt nefondate, având în vedere că au făcut dovada faptului că statul comunist a preluat întregul imobil în mod abuziv, existând la dosar oferta de donație, autorizația de demolare a construcției, dar și decizia de acceptare a ofertei.
De asemenea, au făcut dovada că acest act de donație a fost anulat de către instanța de judecată în mod irevocabil, fiind încheiat ca urmare a presiunilor exercitate, existând și o hotărâre în acest sens.
În ceea ce privește incidența Legii nr.165/2013 apreciază că în mod legal instanța de fond nu a făcut aplicarea acestor dispoziții în prezenta cauză, o astfel de aplicare fiind în contradictoriu cu drepturile garantate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, de principiul egalității, de principiul nediscriminării și de principiul neretroactivității legii civile, iar Legea nr.10/2001 era în vigoare la acel moment.
Concluzionând, solicită respingerea recursului, arătând că nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a III-a Civilă la data de 15.06.2009 reclamantul S. P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin Primar General, soluționarea pe fond a notificării nr. 606/13.07.2001 privind imobilul compus din teren și construcție preluate abuziv, în sensul de a se dispune măsuri reparatorii prin echivalent.
Pârâtul Municipiul București a depus întâmpinare în care a invocat în esență aspectul că, potrivit art. 21-23 din Legea nr. 10/2001, poate fi dispusă doar obligarea sa la emiterea unei dispoziții, instanța neavând a soluționa notificarea în sensul voit de reclamant, acela de a se acorda despăgubiri bănești la valoarea de piață a imobilului. Invocând dispozițiile Legii nr.247/2005, pârâtul a susținut că nu are atribuția de a stabili cuantumul formei de despăgubire, acesta fiind atributul exclusiv al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prin sentința civilă nr.1264/18.06.2013 Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins, ca neîntemeiată, excepția prematurității acțiunii invocată de Municipiul București, a admis acțiunea formulată de reclamant, a constatat calitatea notificatorului S. P. de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, ..20 în condițiile Legii nr.165/2013 și ale Titlului VII din Legea nr.247/2005 modificat prin aceasta din urmă, compus din teren de 645 mp. potrivit notei de reconstituire și construcție de locuit în suprafață de 28 mp. potrivit fișei tehnice a imobilului și, pe cale de consecință, a obligat Municipiul București prin primar general la emiterea dispoziției în acest sens.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în fapt, că prin notificarea nr.606/11.07.2001, S. P. a solicitat în conformitate cu Legea nr.10/2001 măsuri reparatorii prin echivalent pentru fostul imobil situat în București, .. 20 sector 3, compus din teren de 645 mp și casă formată din 2 camere de cărămidă. Notificatorul a arătat că terenul a intrat în proprietatea statului, iar clădirea a fost demolată în 1973 pentru construcția de blocuri.
Conform raportului efectuat de Direcția Juridic din cadrul M. București, s-au propus măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în București, .. 20 sector 3, imobil format din construcție demolată în suprafață de 70,00 mp și teren de 645 mp imposibil de restituit în natură terenul fiind afectat în prezent în totalitate de elemente de sistematizare, conform Notei de reconstituire.
Potrivit actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 9718/30 mai 1912 de către Tribunalul I. Secția notariat, C. C. și C. E. au cumpărat imobilul situat în București .. 10 (indicat în contract) compus din teren de 300 mp. Este depusă la dosarul administrativ autorizațiunea de construire a casei eliberată la 25.04.1913 lui C. C., la adresa ..20 sector III.
Deși în contractul autentificat sub nr. 9718/30 mai 1912 este indicată suprafața terenului de 300 mp, moștenitorii lui C. C. sunt impuși prin proces verbal în 1958 și 1966 cu suprafața de 626,5 mp, potrivit istoricului de rol fiscal comunicat de DGITL Sector 4 (fila 39). Imobilul figura de asemenea la adresa .. 20 în 1973 când a fost demolat în urma ofertei de donație nr. 8159/13.10.1973 de la fostul proprietar S. E. (fila 44). Oferta de donație a fost acceptată prin Decizia nr. 140/02.02.1974, în decizie fiind menționat terenul de 645 mp din .. 20 proprietatea lui C. V., C. C., C. I. și S. E. (fila 42). Direcția Evidența Proprietății din cadrul Primăriei M. București a confirmat situația imobilului din .. 20 ca fiind trecut în proprietatea statului în baza Deciziei nr. 140/02.02.1974. Că este vorba de același imobil cumpărat de C. C. și C. E. de pe .. 10, reiese din cuprinsul ofertei de donație, din aceeași ofertă reieșind că fusese deja demolată construcția în 1973, iar terenul de 645 mp era cel ce făcea obiectul donației. Totodată, potrivit istoricul de adresă poștală emis la 17.01.2008, imobilul care a purtat numărul 20 pe . fost înscris adresă poștală: nr. 10 (nr. vechi pe .>
Tribunalul a constatat că reclamantul S. P. este unicul moștenitor actual al bunicilor săi, C. C. și C. E., respectiv al descendenților acestora din urmă, cei patru frați, C. V. (C. V.), C. C., S. E., C. I., potrivit certificatelor de moștenitor nr. 195/23.06.2008 și nr. 19/22.01.1998.
La 20.05.2010 tribunalul a dispus suspendarea soluționării notificării în baza art. 244 pct. 1 alin. 1 C.pr.civ., până la soluționarea irevocabilă a cererii sale de anulare a donației. După depunerea deciziei civile nr. 1523/19.09.2012 a Curții de Apel București prin care se respingea recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 156A/15.02.2010 a Tribunalului București Secția V Civilă, cauza a fost repusă pe rol. În continuare, a fost depusă la dosar fișa ITI a imobilului întocmită în 06.09.1973, înainte de demolare din care reiese existența la acel moment pe numele V. S., a două corpuri din care însă corpul B în ruină. Singurul corp constatat locuibil era corpul A din cărămidă în suprafață de 29 mp. Anterior, la momentul 1958, C. C., acesta era înregistrat cu 160, 69 mp construiti și 465,81 mp teren neclădit, în total 626,5 mp teren, aceste date fiind declarate până în 1966 când moștenitorii lui C. C. au fost înregistrați cu 626,5 mp teren și construcție.
În drept, conform art. 2 alin. 1 lit c) din Legea nr. 10/2001, constituie imobile preluate abuziv în sensul acestei legi, imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza Decretului nr. 410/1948 privind donațiunea unor întreprinderi de arte grafice, a Decretului nr. 478/1954 privind donațiile făcute statului și altele asemenea, neîncheiate în formă autentică, precum și imobilele donate statului sau altor persoane juridice, încheiate în forma autentică prevăzută de art. 813 din Codul Civil, în acest din urmă caz dacă s-a admis acțiunea în anulare sau în constatarea nulității donației printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Tribunalul a reținut ca fiind anulată irevocabil donația efectuată prin act autentic de donație de către moștenitorii lui C. C. și acceptată prin Decizia nr.140/02.02.1974 (fila 42), act autentic care privea exclusiv terenul. Se reține din oferta de donație că fusese deja demolată clădirea de pe teren, nefiind însă specificată suprafața clădirii. Autorizațiunea din 25.04.1913 se coroborează însă cu fișa ITI a imobilului în sensul că autorizația a fost eliberată pentru edificarea unei clădiri de 28 mp, iar în fișa ITI a imobilului sunt notate caracteristicile unei clădiri de 29 mp. cu destinația de locuință. Deși s-a întocmit fișa tehnică pe numele lui S. V., este menționată observația privind moștenitorii de la numerele 20A, 20b, 20C între care nu s-a efectuat partajul, precum și nota de suprafață a terenului pe care se găsea clădirea de 158 mp, însă conform actului de proprietate și în indiviziune 645 mp. Prin urmare înregistrarea cu privire la suprafața de 160 mp. construit din rolul fiscal nu se referea la suprafața construcției care potrivit autorizației de construire era de 28 mp, iar potrivit fișei tehnice de 29 mp. Având în vedere că actul de proprietate privind clădirea este autorizațiunea de construire din 25.04.1913, tribunalul va constata că suprafața dovedită a clădirii demolate era de 28 mp. Tribunalul notează că respectiva construcție a fost preluată în fapt de către autorități cu nerespectarea reglementărilor în vigoare, prin neacordarea niciunei despăgubiri pentru demolare. Luând în considerare dispozițiile art.2 alin.1 lit.i din Legea nr.10/2001, tribunalul a reținut ca fiind abuzivă în sensul acestei legi și preluarea construcției de 28 mp. descrisă în fișa ITI ca fiind cu destinație de locuință, alături de terenul preluat prin donație autentică, în suprafață de 645 mp. astfel cum reiese din dispoziția de acceptare a donației.
Cu privire la capătul 1 din acțiune având ca obiect soluționarea notificării, conform art.1 alin.3 din Legea nr.10/2001 imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 (...), se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi.
Construcția de 28 mp. a făcut obiectul demolării, iar potrivit notei de reconstituire aflată la dosarul administrativ, fostul imobil ce avea o suprafață de 645 mp teren preluați prin donație autentică (anulată irevocabil), este afectat de . verde, parcare, carosabil, trotuar, rețele edilitare subterane, se constată imposibilitatea restituirii în natură a acesteia, terenul fiind intrat astfel în patrimoniul M. București, unitatea deținătoare.
Potrivit art.3 alin.1 Legea nr.10/2001, sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent: a) persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora. Conform art.4 din lege, în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în cote-părți ideale, potrivit dreptului comun. De prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi. De cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire.
S-a constatat că prin preluarea în fapt a clădirii în urma demolării acesteia și prin donație, anulată irevocabil, a terenului, autoritățile statului i-au lipsit pe autorii reclamantului de dreptul de proprietate asupra imobilului dobândit de autorii C. C. și C. E. prin act de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.9718/30 mai 1912.
Constatând îndeplinită situația premiză prevăzută de Legea nr.10/2001, tribunalul a reținut dreptul reclamantului la restituirea prin echivalent a construcției în suprafață de 28 mp. potrivit autorizațiunii de construire din 25.04.1913 și fișei tehnice a imobilului.
Reținând că terenul a fost ocupat de elemente de sistematizare fără a se constata posibilitatea de restituire în natură în mod eficient a unei părți din teren, tribunalul a constatat calitatea reclamantului, a cărui calitate de moștenitor a foștilor proprietari ai imobilului notificat a fost dovedită, de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul notificat și identificat în nota de reconstituire depusă la dosarul administrativ.
Conform art.10 alin.1 din legea nr.10/2001, în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. Potrivit alin.8 al art.10 valoarea corespunzătoare a construcțiilor preluate în mod abuziv și demolate se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare în funcție de volumul de informații puse la dispoziția evaluatorului. A..9 al art.10 prevede că valoarea terenurilor, precum și a construcțiilor nedemolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare. Totuși, alin (10) arată că în situațiile prevăzute la alin.(1), (2) și (6), măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Tribunalul a constatat că Legea nr.165/2013, legea specială la momentul de față la care face trimitere Legea nr.10/2001, prevede în cuprinsul art. 21 alin. 6 că evaluarea imobilului se realizează în funcție de grila notarială de la data intrării în vigoare a Legii nr.165/2013 și se exprimă prin puncte. Conform art.50 lit.c din noua lege, orice dispoziții contrare prezente legi se abrogă. Tribunalul a notat că alin.9 art.10 contravine noilor dispoziții cât privește criteriul de evaluare, urmând a fi considerat abrogat în partea referitoare la criteriul de evaluare. De asemenea, conform art.50 lit.b din Legea nr.165/2013, orice dispoziție referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaționale de evaluare și la măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2001 cu modificările ulterioare se abrogă. Prin urmare, și alin.10 al art.10 din Legea nr.10/2001 urmează a fi considerat abrogat în partea referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii.
Unica modalitate de reparație alternativă restituirii în natură, anume compensarea prin puncte, se aduce la îndeplinire în cadrul procedurii instituite prin legea specială nr.165/2013 publicată în M.Of. nr.278/2013.
Excepția prematurității invocată de Municipiul București a fost raportată la . Legii nr.165/2013 care se aplică în principal la procedurile administrative de soluționare a notificărilor și de acordare a măsurilor reparatorii. Respingerea ca prematură a unei acțiuni introduse anterior intrării în vigoare a acestei legi relativ la o notificare nesoluționată timp de 8 ani la data înregistării acțiunii ar constitui o afectare a dreptului reclamantului de acces la instanță (S. împotriva României, 03.12.2002, Bessler împotriva României, 18 mai 2010). Art.4 din Legea nr.165/2013 nu poate fi interpretat în contradictoriu cu acest drept garantat de art.6 CEDO.
Totodată din perspectiva normelor de drept procesual civil (art.136 Cod procedură civilă), excepția prematurității acțiunii (excepție de fond peremptorie, dar relativă față de caracterul de ordine privată al normei juridice invocate a fi încălcate respectiv art.33 din noua lege nr.165/2013) are a fi invocată doar în limine litis, respectiv prin întâmpinare sau la prima zi de înfățișare. Cauza de față se referă la o acțiune de soluționare a unei notificări, acțiune înregistrată cu mult anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, rezultând că, față de data înregistrării acțiunii și momentul invocării (chiar după . legii, dar cu mult după înregistrarea acțiunii) nu este întemeiată excepția invocată de Municipiul București.
Potrivit art. 18 alin. 3 din Legea nr. 165/2013, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor preia atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însă la momentul soluționării prezentei cauze această comisie nu a fost încă înființată. Această Comisie Națională va dispune emiterea deciziilor de compensare a imobilelor (compensare care, potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 165/2013 reprezintă singura măsură reparatorie în echivalent care se va acorda în baza noii legi). Compensarea va fi sub formă de puncte, dacă restituirea în natură nu e posibilă, conform art. 16 din Legea nr. 165/2013, iar în vederea valorificării punctelor se constituie Fondul național al terenurilor agricole și altor imobile administrat de Agenția Domeniilor Statului, denumit Fondul Național, fond care va fi publicat până la 1 iulie 2014 de către ADS pe pagina sa internet și transmis ANRP (art. 20 din legea nouă), iar până la 01 ianuarie 2015 va fi publicată valoarea fiecărui imobil din Fondul Național, iar pentru cele trecute ulterior acestei date în 30 zile.
Se notează însă art.21 din Legea nr.165/2013 care stabilește procedura administrativă de acordare a măsurilor reparatorii în cazul notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001. Astfel alin. (1) al art. 21 stabilește că în vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate. A.. (2) prevede în continuare că: deciziile entităților învestite de lege vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare totală sau parțială a unor alte imobile/bunuri/servicii disponibile deținute de entitatea învestită de lege. A.. (3) arată că dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile.
Tribunalul a constatat că etapa verificării legalității deciziei emise de entitatea deținătoare a imobilului a fost menținută în sarcina prefectului. A.. 2 al art. 21 va fi privit din perspectiva alin.1 al art.2, a art.16 alin.1 menționat mai sus și 20 alin.2 care implică demararea procedurii de inventariere a tuturor imobilelor aflate la dispoziția unităților administrativ teritoriale în vederea constituirii Fondului Național.
Prin urmare, după constituirea Fondului Național și identificarea acestor imobile aflate la dispoziției învestite cu soluționarea notificării, entitatea va fi cea care va efectua propuneri de atribuire în compensare parțială ori totală de cu alte imobile, bunuri ori servicii disponibile, iar în caz de imposibilitate în acest sens se va emite decizia de constatare a calității persoanei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, urmând a se aplica procedura reglementată de art.21 alin.3-9, art. 25-31 din Legea nr.165/2013.
Potrivit art.34 din Legea nr.165/2013, dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni. Tribunalul a reținut că este vorba de dosarele deja înregistrate la secreteriat la momentul intrării în vigoare a legii. Conform alin. (2) al art. 34, dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.
Tribunalul a reținut că în urma stabilirii în mod irevocabil a dreptului notificatorului la restituirea prin echivalent a terenului și clădirii, unitatea administrativ teritorială după emiterea dispoziției de restituire va transmite dosarul prefecturii pentru emiterea avizului de legalitate și ulterior urmând a se urma procedura stabilită de legea nr.165/2013 pentru stabilirea acelor măsuri reparatorii asupra cărora își exprimă acordul notificatorii.
În cauza M. A. și alții c. României, CEDO a arătat că Legea nr.247/2005 a unificat procedurile de restituire a bunurilor naționalizate și această unificare ar merge în direcția bună deoarece implementează proceduri simplificate, însă ar fi eficientă dacă autoritățile ar fi dotate cu mijloace umane și materiale corespunzătoare sarcinilor ce trebuie îndeplinite. În afară de această constatare în cauza M. A., CEDO a amintit constatarea din cauza Faimblat c. României referitoare la aspectul soluționării în ordine aleatorie a dosarelor de către Comisia Centrală și lipsa unui termen legal pentru analizarea dosarelor de către această Comisie. Aceste aspecte nu pot constituie însă temei pentru ca instanțele judecătorești să preia atribuțiile Comisie Centrale, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care se stabilește dreptul la despăgubiri sau la restituirea în natură neținând loc de dispoziție și nici de titlu de despăgubiri.
Tribunalul nu va ignora de asemenea, în aprecierea asupra excepției prematurității acțiunii invocată de municipiu, constatările Curții Europene a Drepturilor Omului privind modalitatea de funcționare a organelor competente să soluționeze notificările formulate în baza Legii nr. 10/2001, în cauzele V. c. României (09.12.2008), Faimblat c. României (13.01.2009) și Katz c. României.
Curtea a notat în aceste cauze nereglementarea unei proceduri clare, eficiente, urgente pentru rezolvarea situației persoanelor cărora, în perioada 1945-1989, li s-au preluat bunurile cu titlu sau fără titlu. La crearea acestei situații a contribuit în mod semnificativ și lipsa unei coerențe legislative între diversele acte normative care succesiv au stabilit criteriile preluării valabile sau nelegale a unui bun în patrimoniul statului, precum și absența unor definiții legale a noțiunilor esențiale și absența unui mecanism legislativ de acordare a despăgubirilor pentru privarea de proprietate.
În cauza V. împotriva României din 9 decembrie 2008, instanța europeană, înainte de a analiza cauza sub aspectul satisfacției echitabile acordate, în aplicarea art. 46 din Convenție, a constatat existența unei probleme structurale de nefuncționare a mecanismului reparatoriu al Legii nr.10/2001 și a indicat, recunoscând în același timp marja de apreciere ce revine statului pârât, care sunt măsurile de ordin general care se impun a fi luate de România. Instanța europeană a avut în vedere că, încălcarea art. 6 par. 1 din Convenție, constatată în speță, reprezintă o problemă majoră care rezultă din caracterul defectuos al legislației privind retrocedarea imobilelor naționalizate și din aplicarea sa de către autoritățile. Multiplele modificări aduse acestui cadru legislativ nu au dus la îmbunătățirea situației generate, acest aspect rezultând și din cele aproximativ 50 de cauze similare cu cea în speță, aflate pe rolul Curții, ceea ce pare să indice o practică răspândită în rândul autorităților administrative de a nu răspunde în termenele legale sau, cel puțin, într-un termen rezonabil conform jurisprudenței Curții la cererile de restituire a imobilelor naționalizate. În ceea ce privește măsurile menite să sporească eficiența mecanismului stabilit de Convenție, recunoscând totodată că, în principiu, nu este de datoria sa să stabilească posibilele măsuri de redresare adecvate pentru ca statul pârât să se achite de obligațiile sale cu privire la art. 46 din Convenție, ținând cont de situația cu caracter structural pe care o constată, Curtea a observat că se impun măsuri generale la nivel național în cadrul executării prezentei hotărâri. Curtea a apreciat că „statul ar trebui, înainte de toate, să ia măsurile legislative necesare pentru a se asigura că cererile de restituire primesc un răspuns definitiv din partea autorităților administrative, în termene rezonabile. De asemenea, statul trebuie să vegheze și la înlăturarea obstacolelor juridice care împiedică executarea cu celeritate a deciziilor definitive pronunțate de autoritățile administrative sau de instanțele judecătorești cu privire la imobilele naționalizate, pentru ca foștii proprietari să obțină fie restituirea bunurilor lor, fie o despăgubire rapidă și adecvată pentru prejudiciul suferit, în special prin adoptarea unor măsuri legislative, administrative și bugetare capabile să garanteze o astfel de soluționare".
În cauza Faimblat c. României din 13 ianuarie 2009, Curtea a reiterat că “statul ar trebui, înainte de toate, să ia măsurile legislative necesare pentru a se asigura că cererile de restituire primesc un răspuns definitiv din partea autorităților administrative, în termene rezonabile. De asemenea, statul trebuie să vegheze și la înlăturarea obstacolelor juridice care împiedică executarea cu celeritate a deciziilor definitive pronunțate de autoritățile administrative sau de instanțele judecătorești cu privire la imobilele naționalizate, pentru ca foștii proprietari să obțină fie restituirea bunurilor lor, fie o despăgubire rapidă și adecvată pentru prejudiciul suferit, în special prin adoptarea unor măsuri legislative, administrative și bugetare capabile să garanteze o astfel de soluționare. Măsurile arătate în paragrafele precedente ar trebui luate în cel mai scurt timp".
În cauza Katz c. României (20.01.2009), Curtea a subliniat necesitatea reglementării mecanismului reparatoriu prevăzut de Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005 în așa fel încât acesta să devină în mod real coerent, accesibil, rapid și previzibil, inclusiv sub aspectul metodei prin care comisia centrală selecționează dosarele ce sunt soluționate cu prioritate.
În speță, tribunalul a reținut că notificarea reclamantului a fost formulată în anul 2001, iar din dosarul administrativ nu reiese că reclamantul a omis a se conforma unor solicitări privind acte lipsă, la dosar existând toate actele necesare soluționării cauzei la nivelul anului 2006 și abia la 25.02.2009 a fost efectuat raportul privind situația notificatorului.
Având în vedere contextul legislativ oscilant de la momentul intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, noile dispoziții ale Legii nr.165/2013 (art. 33 în principal din Legea nr.163/2013) nu împiedică instanța a proceda în speță, la soluționarea notificării formulate în sensul constatării în favoarea reclamantului a calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent în ce privește terenul de 645 mp și clădire de 28 mp conform fișei ITI a imobilului de la fosta adresă .. 20 sector 3 București.
Împotriva acestei sentințe, la data de 11.07.2013 a declarat recurs pârâta P. M. București, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 22.07.2013, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a arătat că, potrivit Legii nr.165/2013, nu mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr.247/2007, deci unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii sau de acordare de bunuri și servicii în compensare.
Conform art.1 alin.1 și alin.2, art.4, art.16 și art.50 lit.b din Legea nr.165/2013 Municipiul București urmează să fie obligat să emită dispoziția, în sensul art.1 alin.2, respectiv compensarea prin puncte pentru imobilul în litigiu. Prin art.4 al Legii nr.165/2013 se arata în mod expres ca aceasta lege este aplicabila și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor de judecata, la data intrării în vigoare a prezentei legi, respectiv 16.05.2013.
Art. 50 lit. b menționează expres faptul ca «orice dispoziție referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaționale de evaluare și măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzute în Legea nr.10/2001, republicata, cu modificările și completările ulterioare se abroga».
Față de dispozițiile legale menționate anterior se constată că, deși instanța de judecata retine ca dovedită calitatea de persoana îndreptățită a reclamanților cu privire la imobilul în litigiu, înscrisurile depuse nu valorează titlu translativ de proprietate în ceea ce privește construcția, iar prin probatoriul administrat nu s-a făcut dovada preluării bunului de către stat, în sensul ca nu s-a făcut dovada anulării ofertei de donație.
Astfel, înscrisurile avute în vedere de către instanța de judecata la soluționarea cauzei și considerate de către instanța de fond ca acte doveditoare a dreptului de proprietate nu fac aceasta dovada și nu suplinesc necesitatea probării dreptului, inclusiv în ceea ce privește întinderea acestuia
și a raporturilor dintre autorii reclamantului referitor la proprietatea imobilului în litigiu.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
La data de 14.10.2013, reclamantul S. P. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
În motivarea întâmpinării, intimatul-reclamant a arătat, în esență, că recursul este nefondat, reiterând pe această cale apărările invocate în fața primei instanțe.
Astfel, refuzul de soluționare a unei cereri echivalează ca efecte cu un răspuns negativ, care îi deschide reclamantului, persoana îndreptățita, accesul la justiție pentru a solicita o decizie favorabila, practica Înaltei Curți de Casație și Justiție fiind constantă pe o asemenea interpretare. Prin Decizia nr.20/19.03.2007, instanța suprema a statuat ca "instanța de judecata este competenta sa soluționeze pe fond nu numai contestația formulata împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natura a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea parții interesate."
Întrucât P. M. București nu a soluționat până în prezent, după 12 ani de la depunere, notificarea reclamantului, dreptul său la acordarea de masuri reparatorii a devenit litigios.
Raportat la datele concrete ale cauzei, dat și la întregul probatoriu administrat în acest dosar, instanța de fond a stabilit în mod corect ca au fost îndeplinite condițiile cerute de legea speciala de reparație, dar și ca reclamantul a parcurs procedura reglementata de Legea nr.10/2001 și a făcut dovada calității de persoana îndreptățita, a preluării abuzive, dar și a imposibilității restituirii în natura a imobilului situat în București, ..20, sens în care a procedat în mod legal la soluționarea notificării formulate de reclamant, obligând Municipiul București sa emită dispoziția cu propunere de acordare de masuri compensatorii.
Astfel, criticile aduse hotărârii pronunțate pe fondul cauzei sunt în totalitate nefondate, instanța apreciind în mod legal și temeinic asupra cauzei deduse judecații, reținând din coroborarea probelor întreaga situație de fapt, și anume ca atât imobilul cât și construcția au fost preluate în mod abuziv de către autorități, prin neacordarea niciunei despăgubiri către proprietari. Instanța stabilește fără echivoc faptul ca statul comunist a preluat în fapt întregul imobil situat în București, .. 20, oferta de donație nr.8159/13.10.1973 făcând dovada în acest sens, din cuprinsul acesteia rezultând fără putința de tăgadă faptul ca de pe teren fusese deja demolata construcția în 1973. Astfel, la momentul la care imobilul teren a trecut în proprietatea statului în baza Deciziei nr.140/02.02.1974, clădirea fusese demolata pentru construcția de blocuri.
Susținerile recurentului cu privire la aspectul nedovedirii preluării bunului de către stat nu pot fi luate în considerare de către instanța de recurs, având în vedere ca la dosarul cauzei exista depusa atât oferta de donație, cât și autorizația de demolare a construcției, dar și decizia prin care a fost acceptata oferta de către Comitetul Executiv al Consiliului Popular al M. București, înscrisuri care nu pot fi interpretate decât în sensul preluării de către statul comunist a imobilului din București, ..20, prin impunerea proprietarilor sa își demoleze locuința și sa "doneze" terenul aferent acestuia.
Mai mult decât atât, reclamantul am dovedit în față instanței de fond faptul ca donația ce a stat la baza preluării imobilului a fost anulată de către instanța de judecata care a statuat irevocabil asupra caracterului nul absolut al actului încheiat exclusiv ca urmare a presiunilor exercitate de forțele de ordine ale statului din perioada regimului comunist asupra tuturor persoanelor care se opuneau politicii de urbanizare și sistematizare a orașului.
Or, din moment ce a fost constatat caracterul nul absolut al donației, efectele sale fiind astfel înlăturate, reclamantului în calitate de unic moștenitor al bunicilor săi, C. C. și C. E., respectiv al descendenților acestora din urma, cei patru frați, C. V., C. C., C. I. și S. E., îi revine dreptul de a primi masurile reparatorii prin echivalent pentru imobilul din București, ..20.
Faptul ca din probatoriul administrat s-a constatat fără echivoc ca "prin preluarea în fapt a clădirii în urma demolării acesteia și prin donație, anulată irevocabil, a terenului, autoritățile statului i-au lipsit pe autorii reclamantului de dreptul de proprietate asupra imobilului dobândit de autorii C. C. și C. E. prin act de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.9718/30.05.1912", conduce în mod firesc și legal la constatarea calității reclamantului de persoana îndreptățită la masuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, ..20, după cum în mod corect a reținut și instanța de fond.
De asemenea, în ceea ce privește susținerile reclamantului cum ca în pronunțarea hotărârii instanța trebuia sa aibă în vedere dispozițiile Legii nr.165/2013, consideră ca în mod legal judecătorul fondului a apreciat ca acestea nu sunt aplicabile prezentei cauze, ci "în principal procedurilor administrative de soluționare a notificărilor și de acordare a masurilor reparatorii" De altfel, "respingerea ca prematura a unei acțiuni introduse anterior intrării în vigoare a acestei legi relativ la o notificare nesoluționata timp de 8 ani de la data înregistrării acțiunii ar constitui o afectare a dreptului reclamantului la acces la instanța", motiv pentru care art.4 din Legea nr.165/2013 nu poate fi interpretat în contradictoriu cu acest drept garantat de art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, dar și cu principiul neretroactivității legii civile noi consacrat de Constituție și de art.1 din Codul civil.
Mai mult decât atât, în mod legal instanța fondului a apreciat asupra excepției prematuritatii invocate de pârâta respingând-o ca neîntemeiata, având în vedere faptul că prezentul dosar a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București la data de 15.06.2009 fiind guvernat de dispozițiile Legii nr.10/2001, în forma în vigoare la acea data, iar o situație juridica produce acele efecte care sunt prevăzute de legea civila în vigoare la data producerii ei, regula cristalizata în adagiul "tempus regit actum".
Or, o soluție de respingere a acțiunii reclamantului, aflată pe rolul instanței de mai bine de 4 ani, ar fi încălcat în mod evident prevederile Declarației Universale a Drepturilor Omului și cele din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificata de România prin Legea nr. 30/18.05.1994.
Astfel, în mod corect instanța a analizat consecințele adoptării Legii nr.65/2013 asupra drepturilor reclamantului, S. P., din perspectiva art.6 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului, care garantează dreptul la un proces echitabil, a art.1 al Protocolului nr.12 adițional la Convenție, a art. 14 al Convenției, care interzice, în principiu intervenția legiuitorului pe parcursul unui litigiu care ar putea afecta acest principiu.
Principiul egalității în față legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. În consecința, un tratament diferit nu poate fi expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie sa se justifice rațional, în acord cu principiul egalității cetățenilor în față legii. Curtea Constituționala a statuat în mod constant în jurisprudența sa ca situațiile în care se afla anumite categorii de persoane trebuie sa difere în esența pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rezonabil.
Or, aplicarea Legii nr.165/2013 în cazul persoanelor ale căror procese sau cereri, formulate în temeiul Legii nr.10/2001, nu au fost soluționate prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, ar fi de natura să instituie un tratament juridic diferit față de persoanele care dețin deja o hotărâre judecătoreasca definitiva, pronunțata în soluționarea unui proces sau unei cereri, formulată tot în temeiul Legii nr.10/2001, în baza unui criteriu aleatoriu și exterior conduitei persoanei, în contradicție cu principiul egalității în față legii consacrat de art.16 alin.1 din Constituție, conform căruia, în situații egale, tratamentul juridic aplicabil nu poate fi diferit.
De asemenea, un alt drept garantat de Convenție este dreptul la nediscriminare, art.14 al Convenției care interzice discriminarea în legătura cu drepturile și libertățile pe care Convenția le reglementează și impune să se cerceteze dacă există discriminare, dacă tratamentele diferențiate sunt aplicate unor situații analoage sau comparabile, dacă discriminarea are o justificare obiectivă și rezonabila, adică urmărește un scop legitim și respecta un raport rezonabil de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele utilizate pentru realizarea lui. În cazul de față însă, aplicarea Legii nr.165/2013 nu ar putea da naștere decât unei neegalități între părțile care au putut obține o hotărâre judecătoreasca până la data de 20.05.2013, față de celelalte care, din cauza tergiversării judecării cauzei, și-au pierdut aceasta șansa, iar crearea unei atare situații nu poate fi acceptata ca încadrându-se în cadrul legal stabilit de principiile fundamentale.
Prin urmare, apreciind asupra fondului cauzei, instanța a stabilit în mod corect ca cererea reclamantului a fost introdusă sub imperiul Legii nr.10/2001, care era în vigoare nu doar la momentul înregistrării acțiunii, ci și la momentul pronunțării hotărârii, având în vedere faptul ca dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu au fost abrogate de prevederile Legii nr.165/2013 și ca acestea din urma nu conțin restricționări pentru instanțele de judecată investite cu soluționarea pe fond a notificărilor în a soluționa cauzele cu care au fost deja investite. Astfel, nu se poate susține ca . noii legi produce efecte cu privire la procedura judecătoreasca în curs, câtă vreme prevederile art.7 alin.2 stabilesc doar situații de excepție de la suspendarea emiterii hotărârilor până la întocmirea situației centralizatoare la nivel local, însă doar în cazul hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile, în timp ce comisiile locale au obligația de a centraliza toate cererile din dosarele nesoluționate la nivelul comisiei locale, situația reclamantului neputând fi încadrată în nici una dintre aceste ipoteze care sa justifice și sa facă posibila o aplicare a dispozițiilor Legii nr.165/2013.
În drept au fost invocate dispozițiile art.115 Cod procedură civilă, Legea nr. 10/2001.
Nu s-au administrat înscrisuri noi în recurs.
Examinând sentința recurată și ansamblul probelor administrate în cauză în raport de motivele de recurs invocate și de dispozițiile legale incidente, precum și în conformitate cu prevederile art. 3041 C.proc.civ., Curtea constată următoarele:
In mod corect tribunalul a reținut în speță că, în condițiile reglementării controlului de legalitate a actului administrativ menționat la instanțele judecătorești, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție, instanța poate să dispună ea însăși, în cadrul acestui control, restituirea în natură a imobilului ce face obiectul litigiului sau, după caz, să se pronunțe asupra îndreptățirii reclamantului la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.
Curtea nu poate primi criticile de recurs referitoare la lipsa probatoriului sub aspectul clarificării situației juridice a imobilului solicitat prin notificare, și respectiv, în privința inexistenței dovezii preluării imobilului de către stat, în sensul lipsei unei dovezi a anulării ofertei de donație, având în vedere înscrisurile aflate la dosar, înscrisuri din care rezultă fără echivoc că autorii reclamantului au cumpărat imobilul compus din teren și construcție situate în București, .. 20 prin contractul de vânzare autentificat de Tribunalul I. Secția Notariat sub nr.9718/30.05.2012, imobilul fiind ulterior preluat de stat în baza ofertei de donație autentificată sub nr.8159/13.10.1973 – acceptată prin decizia nr. 140/02.02.1974 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al M. București, conform Decretului nr.478/1954 privitor la donațiile făcute statului.
De asemenea, în cursul judecării cauzei în fața primei instanțe au fost depuse la dosar sentința civila nr.7495/02.11.2010, prin care Judecătoria Sectorului 4 București a admis acțiunea formulată de reclamant și a constatat nulitatea absoluta a donației intervenite între C. V., C. C., C. I. și S. E. și Statul R., prin Consiliul Popular al Sectorului 5 București, la data de 02.02.1974, această hotărâre judecătorească rămânând definitivă și irevocabilă prin Decizia nr.156A/15.02.2012 a Tribunalului București Secția a V-a Civilă, de respingere a apelului declarat de Municipiul București, și, respectiv, prin Decizia nr.1523R/19.09.2012 a Curții de Apel București Secția a IV-a Civilă, prin care a fost respins și recursul declarat de aceeași parte.
. corect a reținut tribunalul incidența in cauză a dispozițiilor art. 2 alin.1 lit.i din Legea nr. 10/2001 care califică această preluare a imobilului în perioada regimului politic comunist ca fiind abuzivă, ceea ce atrage aplicabilitatea legii speciale de reparație în speță.
Pe de altă parte, conform actelor de la dosar, imobilul construcție situat în București, ..20 a fost demolat, iar terenul este afectat de elemente de sistematizare, aspect necontestat de părți.
Or, față de această împrejurare, cum a reținut instanța de fond, devin incidente dispozițiile art. 1 alin.2 din același act normativ în ceea ce privește modalitatea de restituire, pârâtului revenindu-i obligația de restituire prin echivalent a imobilului notificat, cu respectarea însă a reglementărilor speciale incidente în această privință.
In acest sens – răspunzând astfel susținerilor recurentului privind incidența Legii nr. 165/2013 – Curtea constată că, anterior pronunțării sentinței recurate, în Monitorul Oficial nr. 278 din 17 mai 2013 a fost publicata Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România.
Referitor la incidența acestui act normativ în cauza dedusă judecății, Curtea va avea în vedere normele imperative cuprinse în art. 4 din această lege, conform cărora „dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Raportându-se la aceste norme legale, Curtea reține că, în conformitate cu art. 1 alin.2 din Legea nr. 165/2013 „ În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în cap. III” din lege.
De asemenea, potrivit art. 50 din aceeași lege, „orice dispoziție referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaționale de evaluare și la măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzute în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă” (lit.b), fiind abrogate totodată „articolele 13, 14, 141, 142, 15 literele a) - d) și f), articolele 16, 17, 18, 181, 182, 183, 184, 185, 186, 187, 188, 189 și articolul 22 din titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv“ al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice dispoziție contrară prezentei legi” (lit.c).
Contrar celor susținute prin recurs cu privire la modul de aplicare în speță a acestui act normativ, Curtea constată că tribunalul nu a ignorat incidența sa în cauza dedusă judecății, întrucât prin sentința atacată s-a constatat calitatea notificatorului S. P. de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, ..20 în condițiile Legii nr.165/2013 și ale Titlului VII din Legea nr.247/2005 modificat prin aceasta din urmă, și, pe cale de consecință, a fost obligat Municipiul București, prin Primarul General, la emiterea dispoziției în acest sens – nefăcându-se în dispozitivul hotărârii vreo referire la acordarea unor măsuri reparatorii constând în despăgubiri ori alte bunuri și servicii în compensare.
In consecință, Curtea, în temeiul art. 312 alin.1 C.proc.civ., va respinge recursul formulat de recurentul-reclamant, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă P. M. BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.1264 din 18.06.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. P..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 octombrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M.-A. N.-G. I. D. M. I.
GREFIER
Ș. P.
Red. M.A.N.G
Tehnored. C.S./M.
Ex.2/25.11.2013
T.B.Secția a III-a Civilă – R.M.C.
| ← Cereri. Decizia nr. 1609/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1613/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
