Legea 10/2001. Decizia nr. 440/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 440/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-03-2014 în dosarul nr. 440/2014

Dosar nr._ (2456/2013)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILA NR. 440

Ședința publică de la 17.03.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - C. M. T.

JUDECĂTOR - D. A.

JUDECĂTOR - F. P.

GREFIER - I. A. G.

Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurenta - reclamantă . SA precum și de recurentul - pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr. 480 din 12.03.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția V-a a civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul - reclamant B. N..

P. are ca obiect - Legea nr. 10/2001.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic M. I. în calitate de reprezentant al recurentului - pârât M. București prin Primarul General, în baza delegației pe care o depune la dosar și avocat Toia P. în calitate de reprezentant al intimatului - reclamant B. N., în baza împuterniciri avocațiale nr._/2013 eliberată de Baroul București, pe care o depune la dosar, lipsind recurenta - reclamantă . SA.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recurenta - reclamantă solicită judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 C.pr.civ.

Reprezentanții părților prezente având pe rând cuvântul, solicită aordarea cuvântului pe motivele de recurs.

Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.

Reprezentantul recurentului - pârât solicită admiterea recursului formulat de instituția pe care o reprezintă, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul de a dispune acordarea de măsuri compensatorii prin puncte pentru imobilul în litigiu, imposibil de restituit în natură.

Solicită să se constate că nu mai înțelege să susțină prima parte a motivelor de recurs, respectiv excepția de prematuritate a cererii formulată de partea adversă, deoarece Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra neconstituționalității unor articole din Legea nr. 165/2013

Solicită ca instanța de recurs să se pronunțe pe ultimele critici formulate în motivele de recurs, respectiv acordarea de măsuri compensatorii prin puncte și cenzurarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 700 lei.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

Reprezentantul intimatului - reclamant B. N. solicită respingerea recursului formulat de recurentul - pârât ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate. Solicită să se ia act de renunțarea acestuia la prematuritatea acțiunii.

Cu privire la recursul formulat de recurenta - reclamantă . SA solicită admiterea acestuia sub aspectul întinderii dreptului, deoarece recursul este fondat.

Critica privește suprafața terenului ce a aparținut imobilului în discuție, trebuind a fi acordată suprafața de teren de 300 mp., așa cum este menționată în actul de tranzacție nr._/1930 și deținut de autorul reclamantului B. N.. Menționează că la momentul preluării imobilului a fost efectuată o măsurătoare reprezentată de o fișă tehnică a imobilului în care a fost menționată suprafața de 305 mp., deci mai mult decât era în actul de proprietate.

Arată în continuare că în dosarul de fond se află o notă de reconstituirea terenului întocmită în dosarul administrativ, în care este menționată suprafața de 300 mp., existând și o propunere de acordare de acordare de măsuri reparatorii, tot pentru suprafața de 300 mp.

În continuare arată că suprafața de 291 mp. care este menționată în actul de preluare a terenului, nu rezultă din niciun înscris aflat la dosar.

Depune concluzii scrise. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Reprezentantul recurentului - pârât solicită respingerea recursului formulat de recurenta - reclamantă . SA, ca nefondat deoarece în mod corect instanța de fond a avut în vedere suprafața de teren menționată în actul de expropriere.

CURTEA

Asupra recursurilor de față, deliberând, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 480 din 12.03.2013 Tribunalul București - Secția a V-a civilă, a admis cererea formulată și precizata de reclamanții B. N. și S.C. R. G. INVEST S.A., în contradictoriu cu pârâtul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, a constatat că reclamanta B. N. este persoana îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, ., sector 6, compus din teren în suprafață de 291 m.p. și construcție în suprafața construita de 107 m.p., din care suprafața utila de 42,40 m.p.; a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, conform contractului de cesiune autentificat sub nr. 469/28.02.2012 (B. N. cota parte de 72% și S.C. R. G. Invest SA cota parte de 28%) constând în despăgubiri pentru imobilul situat în București, ., sector 6, compus din teren în suprafață de 291 m.p. și construcție în suprafața construita de 107 m.p., din care suprafața utila de 42,40 m.p., despăgubirile fiind acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor- Legea 247/2005 Titlul VII, din care se vor scade despăgubirile acordate în cuantum de 71.968 ROL; a obligat pârâtul Municipiului București prin Primar General să înainteze dosarul administrativ vizând notificarea nr. 1670/27.07.2001 către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor cât și la plata sumei de 700 lei cheltuieli de judecata, reprezentând onorarii experți și onorariu avocat.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, prin cererea înregistrată la data de 30.01.2012, pe rolul acestui Tribunal sub nr._, reclamanții B. N. și S.C. R. G. Invest S.A. au chemat în judecată pe pârâții M. București prin Primarul General și personal Primarul General și Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru ca în contradictoriu cu acestea și pe baza probelor administrate la dosar, instanța să pronunțe o hotărâre, prin care:

1. Să soluționeze pe fond, conform Legii nr. 10/2001, notificarea transmisă prin executor judecătoresc sub nr. 1670/27.07.2001 și înregistrată la Primăria Municipiului București sub nr. dosar_, în sensul de a dispune acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul imposibil de restituit în natură compus din teren în suprafață de 300 m.p. și construcție în suprafață construită de 107 m.p., situat în București, ., sect. 6, constatând calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent stabilite la valoarea de piață a imobilului, în funcție de standardele internaționale de evaluare, la momentul soluționării;

2. Să oblige M. București să transmită imediat și direct către C.C.S.D. dosarul aferent notificării nr. 1670/27.07.2001, însoțit de hotărârea judecătorească ce se va pronunța în prezenta cauză (controlul de legalitate efectuat de instanță, fiind superior celui efectuat de prefect);

3. Să oblige Statul Român prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor (C.C.S.D.) să înregistreze dosarul transmis de M. București;

4. Să oblige pârâtul M. București în solidar cu Primarul General plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului cert actual creat ca urmare a refuzului nejustificat de a soluționa notificarea prin emiterea unei dispoziții, despăgubire care se va determina prin expertiză tehnică și care se compune din:

a) prejudiciu efectiv, constând în diferența dintre valoarea de piață a imobilului la data la care trebuia soluționată notificarea 1670/27.07.2001, respectiv la data de 25.08.2009 și valoarea de piață actuală la momentul soluționării;

b) câștigul nerealizat reprezentând dobânda legală aplicată (dobânda de referința a BNR) la suma menționată la punctul a) și calculată de la momentul soluționării prezentei cereri până la momentul transmiterii dosarului către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor;

5. Să oblige Municipiului București în solidar cu Primarul la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.

In conformitate cu art. 242 (2) C.proc.civ a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înțelege să invoce: excepția necompetenței materiale a Tribunalului București privind solicitarea reclamanților din cuprinsul capătului 3 de cerere; excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la capetele de cerere 1, 2, 4 și 5; excepția prematurității capătului 3 de cerere; excepția inadmisibilității stabilirii valorii de circulație a terenului.

În drept, au fost invocate Legea nr. 10/2001, republicată, art. 115 - 119 din Codul de procedură civilă, Legea nr. 247/2005, O.U.G. nr. 81/2007.

La termenele din 2.10.2012 și 27.11.2011 reclamanții au depus la dosar cerere precizatoare în sensul că restrâng obiectul cererii și cadrul procesual pasiv înțelegând să se judece doar în contradictoriu cu M. București prin Primar General, solicitând soluționarea pe fond a notificării și obligarea pârâtului la a înainta dosarul Comisiei Centrale de Despăgubiri.

Examinând cererea având ca obiect contestație formulată în baza Legii nr. 10/2001 tribunalul a reținut următoarele:

Prin notificarea nr.1670/27.07.2001 cu privire la care s-a format dosar administrativ nr._, reclamantul B. N. a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București, ., sector 6, notificare cu privire la care, M. București prin Primar General nu a emis dispoziție motivată de soluționare a notificării.

Tribunalul a reținut că lipsa răspunsului unității deținătoare până la data formulării prezentei cereri, echivalează cu refuzul restituirii imobilului în natură sau echivalent, refuz ce se impune a fi cenzurat de instanță, la sesizarea reclamantului, care nu poate fi lipsit de posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de lege.

In consecință, tribunalul a analizat dacă, în raport de dispozitiile Legii nr. 10/2001 pretențiile reclamantului invocate în notificare sunt întemeiate.

Astfel, potrivit Notificarii înregistrată sub nr. 1670/2001, respectiv dosarul nr._ constituit la Primăria Municipiului Bucuresti, reclamantul a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București, ., sector 6.

Referitor la dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, ., sector 6, compus din teren și construcție în prezent demolată, tribunalul a reținut următoarele:

Imobilul situat în București, a figurat inițial pe .. 50 fost 42, și a fost dobândit de B. V. Sorica în baza actului de tranzacție autentificat sub nr._/07.05.1930 la Tribunalul I., Secția notariat. Ulterior, în anul 1964 artera de circulație a primit denumirea de . nr._/_/16.12.2008 emisă de Primăria Municipiului București - Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală.

In anul 1952 B. Sorica a decedat, dreptul de proprietate asupra imobilului situat în .. 50 compus transmițându-se prin moștenire, conform procesului verbal din data de 09.05.1953 întocmit de Administrația Financiară a Raionului Gh. Gh. D.. Astfel: cota de 1/4 s-a transmis către B. V., soț supraviețuitor, iar cota de 3/4 s-a transmis reclamantului și surorii mele, B. M..

In anul 1959 a decedat și tatăl, B. V., dreptul de proprietate asupra cotei de 1/4 din imobil transmițându-se către reclamant și sora sa, B. M., în cotă de ½ fiecare.

Prin decesul autoarei reclamantului, Ț. (născută B.) M., conform certificatului de moștenitor nr. 73/19.02.1996 și prin depunerea notificării nr. 1670/27.07.2001, a devenit singurul moștenitor și persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilul compus din terenul și construcția în prezent demolată, situat în București, ., sector 6, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001.

Prin Decretul nr. 74/13.03.1980, așa cum rezultă din anexa 3, poz. 135/162, a fost preluat terenul în suprafață de 291 m.p. și construcție în suprafață utilă de 107 m.p., fapt confirmat prin adresa nr. 216/26.02.2009 emisă de S.C. ORIZONT A.L. S.A., de la B. N. și B. (căsătorită Ț.) M. (fila 25).

În urma exproprierii, au fost primite despăgubiri în valoare de 71.968 lei (ROL), câte 35.984 lei (ROL) fiecare, din care 71.240,5 ROL pentru construcție și 727,50 ROL pentru teren, conform adresei nr. 1715/2001 emisă de . 27).

Imobilul a fost reconstituit potrivit notei de reconstituire aflată la fila 120 dosar și necontestată de părți, menționându-se că în prezent, terenul este afectat de detalii de sistematizare, respectiv . carosabil.

Sub aspectul calității de persoane îndreptățită a reclamantului, tribunalul a reținut dispozițiile art. 3 alin.1 lit.a din Legea nr. 10/2001 potrivit cu care sunt îndreptățite în sensul acestei legi la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau după caz, în echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora. De asemenea, potrivit art.4 alin.2 din lege, de prevederile acesteia beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.

Cu înscrisurile depuse la dosar, reclamantul a făcut dovada faptului că imobilul a aparținut autorilor acestuia, iar în ceea ce îl privește pe reclamant, acesta este moștenitor legal.

Față de analiza făcută, tribunalul a apreciat că reclamantul a făcut dovada proprietății precum și a calității de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001.

În continuare, tribunalul a analizat cererea prin raportare la modalitatea concretă de reparație.

În acest sens, dispozițiile Legii nr. 10/2001, stabilesc ca regulă, faptul că imobilele preluate abuziv se restituie în natură, consacrându-se principiul restituirii în natură iar în măsura în care aceasta nu este posibil, ca urmare a exproprierii, obiectivele pentru care s-a făcut exproprierea ocupând întregul teren, se va dispune restituirea în echivalent.

Din înscrisurile existente la dosar rezultă că imobilul construcție și teren din litigiu nu poate fi restituit în natură, astfel încât, singura posibilitate de reparație este aceea a despăgubirilor prin echivalent.

Prin art.16 alin.1 și alin.2 din Legea nr.247/2005 (titlul VII), privind regimul stabilirii plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, legiuitorul face distincție între notificările deja soluționate la data intrării în vigoare a legii prin consemnarea unor sume ce urmează a se acorda ca despăgubire, ipoteză a alin.1 al textului, și cele care nu au fost soluționate în atare modalitate până la data respectivă și despre care se arată că vor fi predate secretariatului comisiei centrale însoțite de dispozițiile entităților învestite cu soluționarea notificărilor, conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, ipoteză a alin.2 al textului art.16.

Cum în speță, notificarea reclamantului nu a fost soluționată la data intrării în vigoare a legii prin consemnarea unor sume ce urmează a se acorda ca despăgubire, tribunalul a apreciat că reclamantului i se cuvin despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv (titlul VII din Legea nr. 247/2005 cu modificată și completată ulterior) și a obligat intimata să înainteze dosarul administrativ împreună cu hotărârea prezentă Comisiei pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Cu privire la măsurile reparatorii în echivalent, tribunalul a reținut că acestea urmează să fie acordate conform contractului de cesiune autentificat sub nr. 469/28.02.2012, prin care reclamantul B. N. a cesionat cota parte de 28% din imobilul situat în București, ., sector 6, compus din teren în suprafață de 291 m.p. și construcție în suprafață construită de 107 m.p., din care suprafață utilă de 42,40 m.p., către . SA, cota parte a reclamantului rămânând de 72% .

De asemenea, despăgubirile au fost acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor - Legea 247/2005 Titlul VII, din care se vor scade despăgubirile acordate în cuantum de 71.968 ROL.

În conformitate cu dispozițiile art. 274 C.pr.civ., partea care cade în pretenții poate fi obligată la cerere la plata cheltuielilor de judecată, astfel încât, față de aceste dispoziții și a înscrisurilor depuse la dosar, tribunalul a obligat pârâtul la plata sumei de 700 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva aceste decizii au formulat recurs . SA și M. București prin Primarul General.

Referitor la recursul Municipiului București prin Primarul General:

În esență se susține, conform art. 304 pct. 9 C.pr.civ față de . Legii nr. 165/2013, există excepția prematurității (excepție la care s-a renunțat la cuvântul pe fond), să se facă aplicarea Legii nr. 165/2013 și să se cenzureze cheltuielile de judecată de 700 lei acordate, ca fiind prea mari (filele 2 - 3 dosar recurs).

Cu privire la recursul formulat de . SA se reține că se invocă faptul că, greșit s-a reținut că sunt numai 291 mp. și nu 300 mp. (teren) cum este în realitate, că greșit a acordat cei 291 mp. (fără motivare) și nu 300 mp.

Recursurile sunt fondate, doar pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Odată cu apariția Legii nr. 165/2013, s-au schimbat modalitățile de restituire a terenurilor care nu pot fi retrocedate în natură, lege de imediată aplicare.

Or, conform dispozițiilor noii legi, Titlul VII din Legea nr. 247/2005 măsurile se iau în conformitate cu art. 1 alin. 1 și 2, art. 4, art. 16 și art. 50 din Legea nr. 165/2013.

În acest sens, prin admiterea ambelor recursuri și conform Legii nr. 165/2013, se va constat că reclamantul B. N. (conform mijloacelor de probă din dosar) este persoana îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent conform Legii nr. 10/2001, pentru imobilul situat în București, ., sector 6, format din teren în suprafață de 300 m.p. și construcție în suprafața construita de 107 m.p., din care suprafață utilă de 42,40 m.p.

Va fi obligat M. București prin Primarul General să emită dispoziție cu propunere de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, constând în puncte, conform Legii nr. 165/2013, pentru imobilul sus menționat, după scăderea despăgubirilor de 71.968 lei, actualizate, în favoarea reclamantului pentru cota parte de 72 % și . SA, pentru cota parte de 28 %, conform contractului de cesiune autentificat sub nr. 469/28.02.2012.

Celelalte motive de recurs sunt neîntemeiate ca și cererea de înaintare a dosarului la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, urmând a fi respinse, conform art. 312 alin. 1 C.pr.civ., ca nefondate.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Văzând și art. 316 C.pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile formulate de recurenta - reclamantă . SA precum și de recurentul - pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr. 480 din 12.03.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția V-a a civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul - reclamant B. N..

Schimbă în parte sentința recurată.

Constată că reclamantul B. N. este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent la Legea 10/2001 pentru imobilul situat în București, ., sect. 6, format din teren în suprafață de 300 mp. și construcție în suprafață construită de 107 mp. din care, suprafață utilă de 42,40 mp.

Obligă pârâtul M. București prin Primarul General să emită dispoziție cu propunere de acordare măsuri reparatorii în echivalent, constând în puncte conform Legii nr. 165/2013, pentru imobilul sus menționat, după scăderea despăgubirilor acordare în cuantum de 71.968 lei, actualizate, în favoarea reclamantului pentru cota parte de 72% și a . pentru cota parte de 28% conform contractului de cesiune autentificat sub nr. 469/28.02.2012.

Respinge cererea de înaintare a dosarului aferent notificării, direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor - ca nefondată.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 17.03.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

C. M. T. D. A. F. P.

GREFIER,

I. A. G.

Red. TCM

Tehored. GIA

2 ex./02.06.2014

T.B. - S. a V-a civ. - P. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Decizia nr. 440/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI