Revendicare imobiliară. Decizia nr. 185/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 185/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-05-2012 în dosarul nr. 185/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.185A
Ședința publică de la 3 mai 2012
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - A. V.
JUDECĂTOR - R. P.
GREFIER - G.-M. V.
***********
Pe rol pronunțarea asupra apelului formulat de apelanta-pârâtă ., cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr. 327/23.03.2001 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr. 4882/1998, în contradictoriu cu intimații -reclamanți C. Ș. G., cu domiciliul ales la SCA S. & Asociații, în București, ..2, Opera Center II, ., G. Budești M. M., G. C. și V. I. M., cu domiciliul ales la avocat C. R., în București, ., ., având ca obiect „revendicare imobiliară”.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică de la 24 aprilie 2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 3 mai 2012.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la data de 27.05.1998, sub nr. 8631/1998, reclamanții G. C., V. S., B. D. și C. A. au chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului București, . SA, Stal SA, Soced SA, ., Competrol SA, Administrația Domeniului Public Sector 2 București, Trans Titan SA și Laboratorul Central SA București pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că sunt titularii dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 215.935 mp situat în București, între străzile B. V., G. Ț. (fostă Glucozei) Ramuri T. (fostă Principele N.) și Luigi Galvani și să se dispună obligarea pârâților a le lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie acest teren.
În motivare, au arătat că terenul sus citat a intrat în proprietatea părinților lor, în temeiul mai multor acte translative de proprietate, intabulate în cartea funciară și au fost preluate la stat, fără titlu legal. În prezent, acesta se află în detenția pârâților.
În drept, și-au întemeiat acțiunea pe prevederile art. 480 și urm. Cod civil.
Prin sentința civilă nr._/19.11.1998 Judecătoria sectorului 2 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, în raport de valoarea obiectului litigiului.
În cauză, . formulat cerere de intervenție în interes propriu prin care a solicitat să se constate că este titulara unui drept exclusiv de posesie și folosință, concretizată într-un drept de superficie pe o durată de 49 de ani, socotită de la data de 12.06.1995, a terenului în suprafață de 215, 93 mp situat între străzile B. V., G. Ț. și Ramuri T..
Pe parcursul judecății, reclamanții au arătat că înțeleg să renunțe la judecată în raport de pârâta .>
Prin sentința civilă nr. 327/23.03.2001 pronunțată în dosarul nr. 4882/1998 Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis în parte acțiunea precizată și completată ulterior, în raport cu pârâții Consiliul General al Municipiului București, . Laboratorul Central SA, . A. Carpați SA și intervenienta . sensul că aceștia au fost obligați să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață totală de 131.995, 99 mp situat în perimetrul străzilor B. V., G. Ț. și Luigi Galvani, sector 2 București, după cum urează:
- pârâtul Consiliul General al Municipiului București, suprafața de_,62 mp cu amplasamentul și vecinii din schița anexă la raportul de expertiză întocmit de expert I. A. poziția 1,4,8,11,15;
- pârâta . de_,69 mp cu amplasamentul și vecinii din aceeași schiță poziția B, pârâta ICSIM SA suprafața de_,26 mp cu amplasamentul și vecinii din aceeași schiță – poziția 5;
- pârâta ., suprafața de 4824,09 mp cu vecinii și amplasamentul din aceeași schiță poz. 7;
- pârâta . 603,43 cu vecinii și amplasamentul din aceeași schiță poz. 12;
- pârâta ., suprafața de 3345 mp cu vecinii și amplasamentul din aceeași schiță poz. 13;
- intervenienta . de 3104,96 mp cu vecinii și amplasamentul din aceeași schiță poz. 26;
De asemenea, instanța a constatat că nu au calitate procesuală pasivă în cauză și a respins ca atare acțiunea față de pârâții . Cemtrade SA, . și .. Totodată. a constatat că față de pârâta . au renunțat la judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin actul de adjudecare nr. 8927/1919 autentificat și transcris la Tribunalul I. - Secția notariat, numiții G. A., B. D.D și E. T. au dobândit un teren de 158.750 mp și construcții (Fabrica de C.) imobil situat în București, zona Câmpul Teilor. Totodată, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/1934 la Tribunalul I. – Secția Notariat, aceleași persoane au dobândit și suprafața de 20.000 mp teren din aceeași zonă. În plus, G. A. a mai dobândit proprietatea unui teren în suprafață de 3345 mp – din aceeași zonă, în baza actului de vânzarea autentificat sub nr._/1929 la Tribunalul I. – Secția Notariat.
Din conținutul proceselor verbale nr._/ 1940/772 și_/1940/564 emise de Comisia pentru Înființarea Cărților Funciare București, rezultă că G. A., E. T., V. S. (unul dintre reclamanții din prezentul proces) și B. F. au dobândit în zona ., două terenuri, unul în suprafață de 8913 mp, iar celălalt în suprafață de 24.992 mp.
Reclamantul G. C. este unicul moștenitor al defunctului G. A., fapt constatat din conținutul certificatului de moștenitor nr. 527/1970 emis de Notariatul Sectorului 2 București. La rândul ei, reclamanta V. S. este unica moștenitoare a defunctului E. T., astfel cum rezultă din conținutul jurnalului_/1939 a Tribunalului I. – Secția a III-a civilă, cât și actele de stare civilă. Reclamanții B. D. și Constandacky A. sunt moștenitorii defunctului B. D. D. și al soției acestuia B. F., astfel cum rezultă din conținutul actelor de stare civilă, a actului de partaj și predare de legat autentificat sub nr._/1939 al Tribunalului I. – Secția Notariat.
Însumând suprafețele de teren ce au aparținut autorilor reclamanților, și având în vedere rapoartele de expertiză întocmite în cauză și schițele anexe, instanța a ajuns la concluzia că B. D., G. A. și E. T. au deținut în proprietate o suprafață totală de 215.935 mp teren, al cărui amplasament se află la momentul actual, în București, sector 2 în perimetrul străzilor B. V., G. Ț. (fostă Glucozei), Ramuri T. (fostă Principele N.) și Luigi Galvani.
Din adresa nr._/5129/1999 a Primăriei Municipiului București rezultă că o parte din terenul ce a aparținut autorilor reclamanților, respectiv suprafața de 160.220 mp, a trecut în proprietatea statului prin expropriere pentru cauză de utilitate publică prin Decretul nr. 105/1950, și a fost trecut în folosință Întreprinderii de Canal, A. și Salubritate București . De fapt, Întreprinderea de Canal, A. și Salubritate București a preluat terenul anterior emiterii decretului de expropriere, printr-o decizie administrativă, respectiv decizia nr. 2312/1949 a Comitetului Provizoriu al Sfatului Popular al Capitalei.
Ulterior, prin decizia nr. 2219/1962 a Sfatului Popular al Capitalei, suprafața de_ mp teren a fost transmisă în folosința Ministerului Metalurgiei și Construcției de Mașini pentru Uzinele Electrotehnica în vederea amenajării unei baze sportive.
Din raportul de expertiză întocmit în cauză de expert A. I. și schița anexă, omologate de către instanță, tribunalul a reținut că suprafața de 131.995,99 mp teren, este deținută în prezent de către unii dintre pârâți.
Astfel, pârâtul Consiliul General al Municipiului București deține_,62 mp, pârâta ._,69 mp, pârâta ._,20 mp, pârâta . deține 4832 mp, pârâta . 603,43 mp, pârâta . deține suprafața de 3345 mp (societățile comerciale în baza unor certificate de atestare a dreptului de proprietate emise în baza HG nr. 834/1991) și intervenienta . de 3104,96 mp (în baza unui contract de asociere încheiat cu Primăria Municipiului București).
Tribunalul a mai reținut că la dosarul cauzei nu au fost depuse Decretul de expropriere nr. 105/1950 și deciziile administrative emise în decursul timpului pentru a se face dovada existenței titlului de proprietate al statului asupra terenului.
În plus de aceasta, chiar dacă terenul ar fi fost preluat în baza Decretului nr. 105/1950, titlul statului nu este valabil, în raport de dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998, căci acest act normativ este contrar prevederilor Constituției României din 1948 și dispozițiilor art. 481 Cod civil, nefăcându-se dovada existenței unei juste și prealabile despăgubiri.
Așa fiind, tribunalul a conchis că nici certificatele de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului emise conform HG nr. 834/1991 nu pot avea prioritate față de titlul ce a aparținut autorilor reclamanților. Aceasta întrucât, nu numai că titlul reclamanților este mai vechi, dar nici nu s-a făcut dovada existenței valabilității titlului autorilor pârâților, adică al Statului Român. Nici unul dintre pârâții deținători de teren, nu pot invoca în apărare, teoria subdobânditorului de bună credință, cu titlu oneros (care ar justifica ocuparea terenului) pentru simplul motiv că certificatele emise conform HG nr. 834/1991 nu sunt acte juridice cu titlu oneros, în sensul că pârâți . SA, Laboratorul Central SA, Rombeton SA și A. Carpați SA nu au plătit nici un preț pentru teren.
În raport de cele constatate, tribunalul a apreciat că autorii reclamanților nu au pierdut niciodată proprietatea asupra terenurilor deținute de pârâți și de intervenientă. Ca atare, aceștia au devenit, prin moștenire, conform art. 644 Cod civil, proprietarii terenurilor, în prezent fiind lipsiți nejustificat de folosința bunurilor ce le aparțin. Așa fiind, în baza art. 480 și urm,. cod civil a admis în parte acțiunea în sensul menționat.
Sentința a fost atacată cu apel de către pârâții căzuți în pretenții și de către reclamanți.
Prin decizia civilă nr. 169/08.04.2003, Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă a respins, ca rămas fără obiect, apelul declarat de reclamanți și de Municipiul București prin Primarul General. Apelurile declarate de . A. Carpați SA, . și ICESIM SA au fost respinse ca nefondate.
Prin decizia civilă nr. 7588/04.10.2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de . A. Carpați SA, . și ICESIM SA
În considerente, instanța a reținut că . nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului revendicat susținând numai că este succesoarea Societății Edilitatea, care ar fi fost proprietara inițială a terenului.
Împotriva acestei decizii au formulat contestații în anulare Clubul Sportiv ICESIM, . de construcții, . ..
Prin încheierea din 29.01.2009, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de intervenientul Clubul Sportiv ICESIM și a respins ca tardive contestațiile în anulare formulate de . . termen pentru soluționarea pe fond a contestației în anulare formulată de ..
Prin decizia civilă nr. 6124/28.05.2009, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală a admis contestația în anulare formulată de . și a anulat decizia nr. 7588/04.12.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală în limita motivelor de recurs rămase necercetate. Totodată, a menținut celelalte dispoziții ale deciziei.
Rejudecând recursul declarat de . împotriva deciziei civile nr. 169/08.04.2003 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală a casat-o în parte și a trimis cauza pentru rejudecarea apelului declarat de . împotriva sentinței civile nr. 327/23.03.2001 a Tribunalului București- Secția a III-a Civilă la Curtea de Apel București.
Celelalte dispoziții ale deciziei au fost menținute.
Înalta Curte a reținut că instanța de apel nu a răspuns criticilor formulate de . încălcarea dreptului de proprietate conferit prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate și ignorarea unor prevederi legale, respectiv art. 35 din Legea nr.18/1991 și HG nr. 556/1990.
Totodată, a reținut că instanța de apel nu a cercetat criticile referitoare la preluarea terenului de către stat de la Societatea Edilitatea și nu de la autorii reclamanților.
În cele două limite de casare, în mod expres indicate prin decizia nr. 1018/17.02.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, se consideră investită curtea de apel să reia judecata apelului declarat de către . împotriva sentinței civile nr. 327/23.03.2001 a Tribunalului București - Secția a III-a Civilă.
Restul pretențiilor soluționate în raport de celelalte pârâte, cât și calitatea de moștenitori ai reclamanților asupra titularilor dreptului de proprietate asupra suprafeței de 3345 mp teren aflată în detenția pârâtei ., au intrat în puterea lucrului judecat.
Pentru a clarifica dacă suprafața de 3345 mp teren pretins de către reclamanți de la . a fost preluată de la autorii reclamanților, în baza Decretului de expropriere nr. 105/1950 sau prin naționalizare de la ., în baza Legii nr. 119/1948, curtea de apel a dispus efectuarea unei expertize topometrice de identificare și de stabilire a modului de preluare a acestui teren la stat.
Din raportul de expertiză tehnică și răspunsul la obiecțiunile formulate de către părți, întocmite de expert B. E. D., a rezultat că terenul pretins de reclamanți de la . făcut obiectul actului de vânzare nr._/13.07.1929 și actul de tranzacție nr._/14.08.1928, prin care d-nul T. E. vinde d-nului G. un teren de 3345 mp.
Pentru identificarea acestei suprafețe de teren, expertul a folosit planul de situație la scara 1/1000 din anul 1940, a proprietății Fabricii de C. Ing. T. E., A. G. și D. B., planul cadastral din 1957 a zonei scara 1/500, planul cadastral actual scara 1/500 și planul de situație rezultat în urma măsurătorilor.
În urma analizei planurilor de situație și a măsurătorilor, expertul a concluzionat că suprafața de 3345 mp teren pretinsă de către reclamanți, se află în incinta ., în .. 22, Sector 2 București și este materializată cu roșu pe planul de situație. Acest teren este ocupat de construcții și rețele de utilități.
Expertul nu a putut stabili dacă terenul în litigiu a intrat în proprietatea statului prin expropriere în baza Decretului nr. 105/1950 de la autorii reclamanților și nici dacă acesta ar fi fost naționalizat în baza Legii nr. 119/1948 de la ..
Mai mult, a concluzionat că din planul de situație din anul 1940 al proprietății „Fabricii de C. Ing. T. E.”, rezultă că Societatea Edilitatea deținea o proprietate situată la sud – est de terenul revendicat. De asemenea, terenul în litigiu se află situat la sud de proprietatea expropriată în baza Decretului nr. 105/1950.
În raport de aceste constatări, susținerile apelantei . că suprafața de 3345 mp teren din litigiu, începând cu anul 1943, nu se mai afla în proprietatea autorilor reclamanților, ci în proprietatea Societății Comerciale Edilitatea SA, a cărei continuatoare este autoarea sa, de la care s-a preluat terenul la stat, rămân lipsite de relevanță juridică.
În plus de aceasta, actele la care face trimitere apelanta, respectiv adresa Societății Edilitatea din 19.10.1943 către Administrația Financiară Sector 1 în care se arată că societatea este proprietara terenului din București, ., contractul de închiriere încheiat la 23.04.1948 între . de proprietar și . în calitate de chiriaș având ca obiect terenul situat la aceeași adresă, cât și adresele aparținând Societății Edilitatea din 27.07.1948 și CLRS din 19.011.1948 în legătură cu modalitatea impunerii terenului, nu sunt acte prin care să se fi transferat dreptul de proprietate de la autorii reclamanților către .>
Cu alte cuvinte, aceste înscrisuri nu sunt în măsură să facă dovada dreptului de proprietate asupra terenului a Societății Comerciale Edilitatea S.A. Mai mult, apelanta nu a dovedit că autoarea sa este continuatoarea acestei societăți.
Concluzia este că în urma probelor administrate în apel, nu s-a putut stabili în ce bază a fost preluat la stat terenul din litigiu și nici de la cine anume. De asemenea, nu există nici un fel de dovezi, precum că același teren ar fi ieșit din patrimoniul autorilor reclamanților.
Pe de altă parte, cum just a reținut prima instanță, în lipsa existenței unui titlu valabil de preluare a terenului la stat, acesta din urmă nu a devenit proprietarul terenului din litigiu.
Or, prin art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat. Bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație. Instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului.
La data intentării acțiunii - 27.05.1998, nu era intrată în vigoare Legea nr. 10/2001, așa încât, terenul putea fi revendicat în baza art. 480 Cod civil și titlul statului putea fi analizat în baza art. 6 din Legea nr. 213/1998, cum just a procedat prima instanță.
Cum terenul a intrat la stat în lipsa unui titlu valabil, nu a făcut parte din domeniul public sau privat al acestuia.
Prevederile art. 35 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, conform cu care terenurile proprietatea statului sunt acele suprafețe intrate în patrimoniul său în conformitate cu prevederile legale existente până la data de 1 ianuarie 1990 și înregistrate ca atare în sistemul de evidență al cadastrului funciar general și în amenajamentele silvice, nu reglementează un mod de dobândire a dreptului de proprietate și nici nu constituie un drept de proprietate în favoarea statului pentru terenurile care nu au intrat în mod legal, în proprietatea acestuia.
Referitor la titlurile de proprietate exhibate de părți, Curtea reține că reclamanții se pretind proprietari prin moștenire, după autorii lor, defuncții G. A., B. D. D., B. F. și E. T., care au dobândit dreptul de proprietate asupra acestuia prin actul de vânzare nr._/13.07.1929 și actul de tranzacție nr._/14.08.1928, iar pârâta se petinde proprietara aceluiași teren în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate . nr. 0055/09.04.1993 emis de MLPAT intabulat în Cartea Funciară în timpul litigiului prin încheierea nr. 4753/09.03.2000.
Desigur că atât moștenirea, cât și actul administrativ de constituire a dreptului de proprietate asupra terenului, cum este certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis în baza Legii nr. 15/1990 și a HG nr. 841/1991, sunt modalități de dobândire a dreptului de proprietate imobiliară.
În consecință, ambele părți prezintă titluri de proprietate asupra terenului din litigiu.
În condițiile în care instanța recunoaște valabilitatea titlului de proprietate a pârâtei-apelante asupra terenului din litigiu, respectiv a certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în baza Legii nr. 15/1990 și a HG nr. 841/1991, evident, analiza modului de constituire a acestei societăți comerciale în baza HG nr. 553/1992 și a îndeplinirii condițiilor legale de emitere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, rămâne lipsită de interes.
Cum acțiunea în revendicare implică compararea titlurilor de proprietate, când acestea se referă la același bun, Curtea urmează a stabili care dintre ele este preferabil, fără a verifica condițiile de validitate ale certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
Printre criteriile de acordare a preferabilității titlului de proprietate, sunt și cele referitoare la vechimea titlurilor de proprietate.
Evident, titlul de proprietate al autorilor reclamanților este mai vechi decât titlul de proprietate al pârâților, astfel cum a fost el constituit prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr. 0055 emis la data de 09.04.1993 de către Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului.
După cum se poate constata, instanța nu poate compara titlul de proprietate al autorilor reclamanților cu titlul de proprietate al statului, căci terenul nu a ieșit niciodată din patrimoniul autorilor reclamanților, iar din dosar nu există probe din care să rezulte că același teren ar fi intrat în mod valabil în proprietatea statului.
În consecință, pe bună dreptate, prima instanță a admis acțiunea în revendicare și a obligat pe pârâta . baza art. 480 Cod civil la predarea terenului în suprafață de 3345 mp către reclamanți.
Întrucât Legea nr. 10/2001 nu era în vigoare la data intentării acțiunii, dispozițiile acestei legi și practica judiciară incidentă, inclusiv prevederile art. 45 alin. 2, conform cu care actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare (situație în care se află și pârâta apelantă), având ca obiect imobile preluate de stat, fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună credință, nu își au aplicare în cauză.
De asemenea, în condițiile unei discuții publice, în legătură cu modul în care au fost preluate terenurile de către stat și cu iminența unei legi de reparație pentru proprietarii acestor imobile, principiul error communis facit jus care ocrotește buna credință, dar și eroarea comună și de neînlăturat, nu este aplicabil raportului juridic dedus judecății.
Nici practica recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza A. și alții contra României, prin care se acordă prevalență măsurilor de reparații instituite prin Legea nr. 10/2001, nu poate fi aplicată raporturilor juridice dintre părți, în condițiile în care, la data intentării acțiunii, Legea nr. 10/2001 nu era în vigoare și nu se poate aplica retroactiv.
În plus de aceasta, în condițiile în care restul terenului învecinat este restituit în cadrul acestui proces, cu putere de lucru judecat, celorlalte pârâte, societăți comerciale, titulare de certificate de atestare a dreptului de proprietate, ca și . ar crea o practică neunitară și ar afecta principiul nediscriminării, dacă ar respinge acțiunea în revendicare numai în raport de aceasta.
Așa fiind în baza art. 296 Cod procedură civilă, Curtea urmează a respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă ., cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr. 327/23.03.2001 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr. 4882/1998, în contradictoriu cu intimații-reclamanți C. Ș. G., cu domiciliul ales la SCA S. & Asociații, în București, .. 2, Opera Center II, ., G. Budești M. M., G. C. și V. I. M., cu domiciliul ales la avocat C. R., în București, ., ., sector 2.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.05.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. V. R. P.
GREFIER
G.-M. V.
Red. AV
Tehnored. GC - 7 ex
04.05.2012
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 438/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 418/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
