Uzucapiune. Decizia nr. 438/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 438/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-11-2012 în dosarul nr. 438/2012
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III-A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr. 438 A
Ședința publică de la 29.11.2012
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - M. H.
JUDECĂTOR - I. S.
GREFIER - S. R.
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelantul – reclamant B. M.,, împotriva sentinței civile nr. 1396 din data de 27.06.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât P. C..
Obiectul pricinii – uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat L. S., în calitate de reprezentant al apelantul – reclamant B. M., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2012, emisă de Baroul București (pe care o depune) și intimatul – pârât P. C. personal.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea procedează la legitimarea părților prezente, astfel:
apelantul – reclamant, prezintă BI . nr._ – CNP_;
intimatul – pârât, prezintă CI . nr._ – CNP_.
Apelantul – reclamant, prin apărător, depune dovada achitării taxei judiciare, în cuantum de 4 lei, conform chitanței nr._/1 din data de 27.09.2012 și timbru judiciar de 0,30 lei, aferente cererii de recurs, precum s-a stabilit prin rezoluția administrativă.
La solicitarea instanței, intimatul – pârât, personal, precizează că are cunoștință că în anul 1974 a încheiat împreună cu tatăl său o chitanță de mână cu reclamantul, iar suma de bani a primit-o tatăl său.
Curtea, ia act de declarația intimatului – pârât în sensul că, acesta împreună cu tatăl său a încheiat o chitanță de mână, în anul 1974, cu reclamantul.
Reprezentantul apelantului – reclamant și intimatul – pârât, personal, având pe rând cuvântul, învederează că nu mai au de formulat alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Apelantul – reclamant B. M., prin apărător, având cuvântul, solicită admiterea apelului și față de dispozițiile art. 297 alin.1 Teza a II-a, casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că litigiul a fost soluționată asupra unei excepții, astfel că, o astfel de soluție ar permite lărgirea cadrului procesual, prin chemarea în judecată și a Statului Român și a altor personae (vecini) pentru clarificarea situația amplasării terenului și asupra dreptul de proprietate.
Consideră că instanaț de fond nu a cercetat suficient speța de față, a reținut că, imobilul nu a putut fi delimitat cu privire la suprafața de 240 mp., motiv pentru care, apreciază că s-ar fi impus o expertiză care să delimiteze această suprafață, urmând a se aprecia asupra calității procesuale la momentul indentificării terenului și implicit a detentorului.
Pe de altă parte, instanța de fond nu a făcut referire la solicitarea cuprinsă în cererea precizatoare formulată de reclamant, la data 20.06.2012, prin care acesta își restrînge pretențiile în sensul că nu-și poate uzucapa suprafața aflată în proprietate.
Reclamantul a mai solicitat că prin accesiune a devenit proprietarul apartamentul nr. 1, corp A, demolată 1988, care era lipit de apartamentul nr. 2 corp B. Tate demersurile s-au făcut pentru corp B, or, reclamantul are în proprietate corpul B, în cauză se impuneau realizarea de diligențe pentru corp A.
Mai solicită a se reține că, în prezent, nu are cunoștință unde este situat terenul și nici cine este proprietarul suprafeței de teren în litigiu.
Precizează, la solicitarea instanței că, din probatoriul administrat în cauză rezultă că nu este vorba de aceeași suprafață de teren, neexistând suficiente date de identificare ale terenului, astfel nu se poate discuta despre vreo excepție a inadmisibilității în sensul că, pe lângă pârâtul P. C. ar fi trebuit să cheme în judecată și Statul Român, atâta timp cât nu se știe cine este proprietarul terenului.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimatul – pârât P. C., personal, având cuvântul, lasă la aprecierea instanței modalitatea de soluționare a apelului, precum și a excepției inadmisibilității.
CURTEA
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 sub nr._/301/2011 din 21.07.2011, reclamantul BANARU M. a chemat în judecată pe pârâtul P. C., solicitând instanței să constate că a obținut prin uzucapiunea de 30 ani un teren de 980 mp și prin accesiune proprietarul a 1/3, respectiv 40 mp a construcției, case de locuit din apartamentul nr. 1, corp A situata pe imobilul di București, .. 31, sector 3.
În motivare a arătat că in anul 1973 a cumpărat de la B. D. prin actul de vânzare-cumpărare nr. 9424/08.08.1973 un corp de clădire situat in București, .. 31, sector 3 ( corp B . patru camere precum si ½ din 980 mp. In anul 1974 P. V. si P. C. au convenit sa-i vândă reclamantului o suprafața de 40 mp din apartamentul lor ( suprafața lipita de apartamentul cumpărat deja de acesta) si terenul aferent de 490 mp aflat in indiviziune cu apartamentul reclamantului, fiind încheiat un act sub semnătura privata, numita chitanța de mana. Se mai susține ca in anul 1988 construcția de 40 mp s-a demolat, insa reclamantul a continuat sa stabilească terenul de 490 mp.
În drept, a invocat art.82 si urm C. proc civ., art 645, art 1176, art, 1295, art 1837, art 1846, art 1847 C.civ.
În dovedirea acțiunii a solicitat probele cu înscrisuri, testimonială.
Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare.
În cadrul probei cu înscrisuri, reclamantul a depus următoarele acte: certificat de moștenitor nr. 33/1962, contract de donație, certificat de deces P. V., act de vânzare-cumpărare, chitanța de mana 08.07.1974.
La data de 27.12.2011 reclamantul a depus cerere precizatoare prin care evaluează terenul la suma de 1500 Euro si mai depune un set de înscrisuri in susținerea cererii sale ( filele 17-29).
Prin sentința civilă nr.6100 din 03.04.2012 instanța de fond a admis excepția necompetenței materiala a Judecătoriei Sectorului 3 București și declină cauza privind pe reclamant spre competentă soluționare in favoarea Tribunalului București - Secția Civila.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art. 2 pct. 1 lit b C.p.c., procesele si cererile in materie civila evaluabile in bani al căror obiect depășește suma de 500 000 lei se judeca in prima instanța de către Tribunal.
Obiectul prezentei cereri îl formează pronunțarea unei hotărâri constitutive de drepturi, respectiv sa se constate dobândirea dreptul de proprietate asupra unui imobil prin efectul uzucapiunii. Instanța a reținut faptul ca potrivit ghidului privind valorile orientative ale proprietăților imobiliare din Municipiul București, valoare unui mp in acea zona este de 408 euro iar paratul solicita uzucapiunea pe 490 mp, valoarea orientativa a imobilului fiind de_ euro, aproximativ_. Instanța a constatat ca obiectul cererii de chemare in judecata depășește plafonul de 500 000 lei stabilit de lege pentru competenta judecătoriei.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă sub nr._ la data de 16.05.2012.
La termenul din 20.06.2012, Tribunalul a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și a rămas în pronunțare asupra acestei excepții.
Prin sentința civilă nr.1396/27.06.2012, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și a respins acțiunea, astfel cum a fost precizată, de reclamantul B. M., în contradictoriu cu pârâtul P. C., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului în raport de actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul B. marin a solicitat instanței să constate că solicitând instanței să constate că reclamantul a obținut prin uzucapiunea de 30 ani un teren de 980 mp și prin accesiune proprietarul a 1/3, respectiv 40 mp a construcției, case de locuit din apartamentul nr. 1, corp A situata pe imobilul di București, .. 31, sector 3.
Uzucapiunea sau prescripția achizitivă este definită ca fiind modul originar de dobândire a proprietății ca urmare a posesiei exercitate asupra bunului în termenul și condițiile prevăzute de lege (art. 1837C.civ.).
Așa fiind, calitate procesuală pasivă are ultimul proprietar care a deținut în patrimoniul său, cu acte de proprietate valabile, dreptul de proprietate, având în vedere și principiul potrivit căruia nimeni nu poate transmite un drept pe care nu îl are în patrimoniu și, pe cale de consecință, nici nu îl poate pierde prin efectul prescripției achizitive.
Din certificatul de moștenitor emis de notariatul de Stat al Raionului T. V., rezultă că de pe urma defunctei P. A., decedată la 18.11.1961, au rămas ca moștenitori P. V., în calitate de soț, cu o cotă de ¼ din moștenire și P. C., fiu, cu o cotă de ¾ din moștenire.
În certificate se mai menționează că în patrimonial defunctei se afla cota de ¼ din imobilul situat în București, . ., Raion T. V., compus din teren în suprafață de 980mp și construcțiile aflate pe acest teren, moștenire de la mama sa E. C., care la rândul ei stăpânea cota de ½ din imobil în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/1918 și transcris sub nr. 180/1919, restul de ¾ din imobil se stăpânește de D. B., pentru cota de 2/4 conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3872/1940 la Tribunalul I. și de M. C., sora defunctei, pentru cota de ¼, tot moștenire de la mama sa (fila 5 dosar Js3).
Din contractul de donație autentificat sub nr. 6591/10.06.1977 la Notariatul de Stat sector 4, rezultă că C. M. i-a donat lui P. V. cota sa 2/4 din apartamentul corp A, compus din 4 camere, bucătărie, baie, antreu, 2 culoare, 2wc, cămară și debara situat în București, .. 31, corp A, sector 4, pentru întregirea dreptului de proprietate.
C. indiviză de 204mp teren aferentă corpului A din suprafața totală a întregului imobil de 816mp, a trecut în proprietatea statului în baza Legii nr. 58/1974 (filele 7-8 dosar Js3).
Așa fiind, rezultă că P. V. nu a devenit la această dată proprietar asupra terenului, proprietar fiind de la această dată, Statul Român, care avea calitate procesuală pasivă în cauză pentru această suprafață de teren de 204 mp.
Prin actul de vindere-cumpărare autentificat sub nr. 9424/08.08.1973 la Notariatul de Stat sector 4, Bereichet D., în calitate de vânzător, îi vinde reclamantului B. M., în calitate de cumpărător, apartamentul nr. 2, compus din 4 camere, 2 holuri, bucătărie, baie și cota indiviză de teren, aferentă acestui apartament în suprafață de 408 mp din suprafața totală de 816 mp, din imobilul situat în București, .. 31. Se menționează în contractul de vânzare-cumpărare că imobilul este stăpânit în baza sentinței civile nr. 2332/1968 a Judecătoriei sectorului 4 București de ieșire din indiviziune și în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3872/1940, transcris sub nr. 1496/1940 (fila 10 dosar Js3).
Din înscrisul sub semnătură privată denumit de părți „contract de vânzare-cumpărare”, încheiat la data de 08.07.1974, rezultă că P. V. și P. C., i-au vândut lui B. M. cota de 1/3 din apartamentul nr. 1, corp A, alipit de apartament nr. 2 din .. 31, terenul fiind în indiviziune cu al cumpărătorului (fila 11 dosar Js3).
Concluzionând, s-a reținut că, inițial, imobilul a fost compus din teren în suprafață de 816mp, reținută în acte autentice, iar nu 980mp cât pretinde reclamantul, precum și 2 apartamente, din care apartamentul nr. 2 era proprietatea reclamantului, iar din teren o suprafață de 408mp era proprietatea reclamantului, fiind în indiviziune la cu alți proprietari.
Este mai presus decât orice dubiu că reclamantul nu își poate uzucapa propria proprietate, astfel că pentru terenul în suprafață de 408mp, calitate procesuală pasivă ar avea chiar proprietarul, iar nu pârâtul P. C..
Pentru restul suprafeței de teren, tribunalul reține că, la data încheierii înscrisul sub semnătură privată denumit de părți „contract de vânzare-cumpărare”, nici P. V. și nici P. C. nu aveau calitatea de proprietari asupra întregii suprafețe de teren de 816mp, astfel cum au pretins, o cotă de ¼ din teren, respectiv 204mp fiind proprietatea numitei C. M., iar 408mp fiind deja proprietatea reclamantului, astfel cum rezultă din actul de donație încheiat ulterior, în anul 1977.
Acest teren, astfel cum deja s-a reținut, nu a intrat niciodată în proprietatea numiților P. V. și P. C., astfel încât, pârâtul P. C., în calitate de moștenitor al lui P. V., să se pretindă unic proprietar și să justifice legitimarea pasivă în cauză.
Mai mult, acest aspect este cunoscut numiților P. V. și P. C., care la data de 19.09.1984, astfel cum rezultă din autorizația de înstrăinare nr. 69-VI/19.09.1984, întrucât autorizația a fost solicitată de către aceștia în vederea înstrăinării apartamentului care face obiectul contractului de donație nr. 6591/10.06.1977, iar cota de teren de 204mpli se transmite acestora în folosință pe durata construcției prin decizia nr. 1336/1977 a Consiliului Popular al sectorului 4 București, astfel încât aceștia devin detentori precari, calitate care o exclude, evident, pe aceea de proprietar, confirmându-se calitatea de proprietar în favoarea Statului Român la data de 19.09.1984, precum și calitatea de detentori precari a numiților P. V. și P. C. începând cu anul 1977 și la această dată.
Nu este de neglijat nici faptul că, potrivit autorizației de înstrăinare, P. V. și P. C. se pretindeau în că proprietari în 19.09.1984, întrucât numai în această calitate puteau încheia un act de înstrăinare.
Așadar, concluzionând, pe de o parte imobilul nu poate fi delimitat cu certitudine, pentru suprafața de 204mp existând alt proprietar, iar terenul a fost tot timpul în indiviziune forțată, nefiind partajabil, aspect reținut și în sentința nr. 2332/16.07.1968, amintită în actele autentice amintite.
Așa fiind, reclamantul urma să cheme în judecată în calitate de pârâți toate persoanele care au avut calitatea de proprietari pe toată durata uzucapiunii, aflați în raporturi de consortius litis, pârâtul P. C. neputând sta singur în judecată în calitate de pârât, ci numai alături de Statul Român, respectiv Municipiul București.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect accesiunea imobiliară, acesta este accesoriu și, potrivit principiului accesorium sequitur principalae, ca primi aceeași soluție ca și capătul de cerere principal, văzând și dispozițiile art. 482C.proc.civ. coroborat cu art. 645C.civ.
Pentru aceste considerente, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și, pe cale de consecință, a respins acțiunea, astfel cum a fost precizată, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Împotriva sentinței primei instanțe a formulat apel reclamantul B. M., criticând-o pentru nelegalitate pentru motivul prevăzut de art.297 alin.1 Cod de procedură civilă: „prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului”, pentru următoarele motive:
In fapt, prin cererea de chemare in judecata, înregistrata sub nr._/301/2011 la Judecătoria Sector 3 București, in contradictoriu cu paratul P. C., reclamantul a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care sa constate următoarele:
-faptul ca prin uzucapiune reclamantul a devenit proprietarul terenului in suprafața de 980 mp situat in București, .. 31, sector 3, din care suprafața de 490 mp o deține in calitate de proprietar, iar diferența de 490 mp o folosesc începând cu anul 1974, in baza chitanței de mâna încheiata cu pârâtul si face obiectul prezentului dosar;
- faptul ca prin accesiune reclamantul a devenit si proprietarul a 113, respectiv 40 mp a construcției, casei de locuit din apartamentul nr. 1, corp A, demolata in 1988, care era lipit de apartamentul nr. 2, corp B, proprietatea sa.
In drept, reclamantul a invocat prevederile art. 82 si următoarele Cod procedura civila, art. 645, art. 1176, art. 1295, art. 1837, art. 1846 si art. 1847 cod civil.
Pentru dovedirea cauzei a adus proba cu înscrisuri, care se găsesc la dosar.
Judecătoria Sector 3, prin Sentința Civila nr. 6100/03.04.2012, a declinat cauza spre competenta soluționare in favoarea Tribunalului București Secția Civila.
Pârâtul nu a fost audiat de instanța de fond. Daca ar fi fost audiat se clarificau date concludente cu privire la autenticitatea, la cotele din teren, deoarece acesta este si unicul moștenitor al numitei C. M..
Calitatea sa de reclamant face cunoscut instanței de apel, ca in momentul cumpărării, a mers si pe încrederea verbala a numitei C. M., care având nevoie stringenta de bani si fiind si suferinda a promis ca va proceda de urgenta pentru donarea dreptului sau de proprietate către P. V. si P. C., insa tergiversarea s-a produs si din cauza lui P. V., care fiind de profesie măcelar, după ce a primit banii, la scurt timp a dat dovada de indolenta si sfidare a sa, fapta pe care paratul ar fi putut-o confirma in instanța.
P. C. este moștenitor al lui P. V. (tatăl sau) cat si al lui C. M., mătușa sa decedata care nu avut moștenitori si nu a fost căsătorita, astfel ca este in drept sa se pretindă legal unic proprietar si justifica legitimarea pasiva in cauza.
Instanța trebuie sa tina seama ca in urma contractului de donație nr. 6591/10.06.1977, partea de teren cota indiviza de 204 mp, fosta proprietate a numitei C. M., a trecut in baza Legii nr. 58/1974, lege de trista amintire, emisa de regimul comunist, statul dobândind potrivit acestei legi calitate procesuala pasiva, insa prin similitudine, aceasta calitate este anulata o data cu abrogarea Legii nr. 58/1974 prin Decretul Lege nr. 1/1989 al Frontului Salvarii Nationale, deci paratul P. C. rămâne de drept unic proprietar si moștenitor, având dovada certa de calitate procesuala pasiva in cauza, iar statul roman neavând titlu de proprietate nu are nici un drept asupra acestui teren si deci nici calitate procesuala pasiva.
In ceea ce privește excepția lipsei capacitații procesuale pasive a paratului, aceasta este o excepție de fond care se raportează la dreptul la acțiune, motiv pentru care era necesara unirea excepției cu fondul cauzei. Excepția lipsei capacitații procesuale pasive, fiind strâns legata de fondul litigios, pentru soluționarea acesteia era necesar sa se administreze probe legate de fondul cauzei.
Dreptul de a invoca excepția îi revine, in primul rând, pârâtului prin întâmpinare (art.115 din C.p.c.) sau, in mod excepțional in condițiile art.118 alin.2. din C.p.c. Ori, in prezenta cauza, excepția a fost invocata din oficiu de către instanța, deși acest lucru nu este consemnat in hotărâre.
Deși, la primul termen din data de 20.06.2012, instanța susținea ca a pus in discuția parților excepția, nici reclamantului si nici paratului nu li s-a acordat cuvântul cu privire aceasta excepție.
De asemenea, hotărârea instanței de fond conține dispoziții potrivnice:
- "calitate procesuala pasiva are ultimul proprietar, care a deținut in patrimoniul sau, cu acte de proprietate valabile, dreptul de proprietate":
- "reclamantul urma sa cheme in judecata, in calitate de pârâți, toate persoanele care au avut calitatea de proprietari pe toata durata uzucapiunii".
Apreciază apelantul ca instanța de fond ar fi trebuit sa dea curs dispozițiilor articolul 137 alin.2 din C.p.c. si sa unească excepția cu fondul ("excepțiile nu vor putea fi unite cu fondul decât daca pentru judecarea lor este nevoie sa se administreze dovezi in legătura cu dezlegarea in fond a pricinii ").
Prin urmare, se impunea unirea excepției cu fondul, deoarece in vederea justei soluționări a excepției ar fi trebuit sa se administreze aceleași probe ca si pentru fondul cauzei.
Încheierile prin care au fost soluționate excepțiile pot fi atacate odată cu hotărârea data pe fond, prin intermediul apelului (art.282 C.p.c.). Hotărârile prin care au fost soluționate excepțiile se ataca după procedura obișnuita, ca si hotărârile prin care a fost soluționat fondul cauzei.
Nădăjduiesc ca dreptatea de azi, va pune capăt nedreptății din trecut si acest cuvânt "Justiția" sa rămână cel mai frumos cuvânt din limbajul oamenilor, ca ei sa ajungă sa îl înțeleagă.
Pentru aceste considerente, apelantul solicită admiterea calității procesuale pasive a paratului si respingerea calității procesuale pasive a statului si in conformitate cu dispozițiile art. 297 alin. 2 C. Proc. Civ. sa se pronunțe o hotărâre prin care sa se dispună urmatoarele:
- admiterea cererii de apel;
- anularea Sentinței Civile nr. 1396/27.06.2012, pronunțata de Tribunalul București in dosarul nr._ ;
- judecarea pe fond a cauzei.
Având in vedere potrivit art. 284 C. Proc. Civ. ca termenul de apel este depășit si apelantul nu a depus in termen cererea de apel, precizează ca nu a făcut cererea dintr-o împrejurare mai presus de voința sa, deoarece la data înștiințării a fost internat in spital, fiind bolnav si după externarea din spital a rămas la domiciliu sub tratament ambulatoriu o perioada, fapt pe care îl probează cu scrisoarea medicala pe care a anexat-o la dosar.
Instanța invoca un articol abrogat - art. 482 C.p.c. a fost abrogat prin art. 207 Ordonanța de urgenta nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedură civila.
In drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 282 si următoarele din C. Proc. Civ., art. 645, art. 1176, art. 1295,art. 1846, art. 1847 Cod civil.
Constatându-se legal investită și competentă să soluționeze calea de atac promovată, Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, apreciază că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
Prin cererea de apel, reclamantul a invocat, faptul că pârâtul nu a fost audiat de către instanța de fond, chestiune care ar fi fost necesară în viziunea reclamantului pentru clarificarea unor aspecte legate de cotele de proprietate asupra terenului, precum și calitatea de moștenitor a pârâtului față de defuncta C. M.. Față de cele invocate de apelant, curtea reține că, în procedura civilă, spre deosebire de procedura penală, nu există instituția audierii părților aflate în litigiu, aspectele anterior menționate putând fi dovedite prin înscrisuri iar în ipoteza în care reclamantul considera necesare lămuriri suplimentare, ce constau în fapte personale ale pârâtului, avea posibilitatea să ceară încuviințarea probei cu interogatoriul părții adverse.
În ceea ce privește chestiunea legitimități pasive în prezenta cauză, Curtea reține că este nerelevantă calitatea de moștenitor a pârâtului față de mătușa sa decedată C. M., în condițiile terenul în suprafață de 204 mp, ce reprezintă o cota de ¼ din suprafața totală a făcut obiectul unui contract de donație autentificat în anul 1977, intrând în aceste condiții, sub incidența prevederilor legii 58/1974 și trecând în proprietatea statului și în folosința cumpărătorilor pe durata existenței construcției. De subliniat este faptul că, prin efectul actului normativ anterior amintit, dreptul de proprietate asupra terenului nu a intrat practic niciodată în patrimoniul cumpărătorilor, care au dobândit doar proprietatea construcției și dreptul de folosință asupra terenului respectiv.
Având în vedere că într-o acțiune în uzucapiune, calitatea procesuală pasivă aparține ultimilor proprietari reali ai terenului, în situația în care obiect al uzucapiunii îl formează porțiuni de teren care au aparținut în drept unor subiecte de drept diferite, ipoteză care de altfel se regăsește și în speță, Curtea constată că în prezenta cauză alături de pârâtul chemat în judecată, trebuia să figureze și entitatea juridică care exercită prerogativele dreptului de proprietate preluat în anul 1977 de către stat, în temeiul legii 58/1974. Din această perspectivă, Curtea constată că soluția primei instanțe nu este corectă, tribunalul nedând relevanța juridică corespunzătoare aspectelor anterior evidențiate, în sensul că pârâtul persoană fizică chemat în judecată are legitimitate procesuală pasivă, dar, raportate la suprafața de teren, pentru care se cere constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, nu i se poate recunoaște în exclusivitate calitatea procesuală pasivă, ci doar alături de stat sau de autoritatea administrativ teritorială care exercită dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 204 mp, obiect al contractului de donație. Pe cale de consecință, Curtea reține că acțiunea formulată doar în contradictoriu cu pârâtul persoană fizică apare ca inadmisibilă, apreciind totodată că, o astfel de soluție nu este de natură să aducă atingere principiului non reformatio in pejus, consacrat de dispozițiile art 296 alin 1 teza a II a cod procedură civilă, deoarece conservă posibilitatea reclamantului de a formula o nouă acțiune în condiții de regularitate procedurală, cu observarea chestiunilor anterior dezbătute.
Pentru a răspunde criticilor formulate de apelant, Curtea mai reține faptul că este neîntemeiată susținerea reclamantului în sensul că prin abrogarea legii 58/1974, efectele produse de aceasta sunt înlăturate automat, astfel că singurul care are calitate procesuală pasivă în cauză este pârâtul . Curtea arată că abrogarea acestui act normativ poate produce efecte doar pentru viitor( în sensul că din momentul abrogării înstrăinările prin acte între vii ale terenurilor și-au produs pe deplin efectele juridice, transmițând dreptul de proprietate în patrimoniul cumpărătorilor și nu doar un drept de folosință) dar nu este de natură să ineficientizeze preluările de terenuri de către stat, anterior acestui moment.
În ceea ce privește critica relativă la neunirea excepției lipsei calității procesuale pasive cu fondul, Curtea reține că potrivit prevederilor art 137 alin1 și 2 cod procedură civilă, instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor procesuale, care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, cu precizarea că excepțiile pot fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii. Pe cale de consecință, cerința esențială impusă de legiuitor pentru ca organul judiciar să poată proceda în această manieră constată în necesitatea de a administra probe comune atât pentru rezolvarea fondului litigiului cât și pentru soluționarea excepției. Examinând actele și lucrările dosarului și având în vedere și obiectul acțiunii, astfel cum a fost precizat de către reclamant, Curtea constată că o astfel de ipoteză nu se regăsește în cauză, astfel că în mod corect prima instanță nu a procedat în acest mod.
În ceea ce privește modalitatea de invocarea a excepției lipsei calității procesuale pasive, Curtea constată că aceasta decurge din caracterul absolut al acestei excepții, astfel că poate fi invocat de oricare dintre părți, procuror și chiar de către instanță din oficiu, în orice stadiu al judecății. Din cuprinsul încheierii de dezbateri rezultă că s-a consemnat faptul că această chestiune a fost pusă în discuția contradictorie a părților din oficiu, încheiere care face corp comun cu sentința apelată. De asemenea, în încheiere se menționează poziția pârâtului cu privire la excepția invocată din oficiu de către instanță, precum și faptul că se va amâna pronunțarea pentru ca reclamantul să poată să depună concluzii scrise prin avocat.
În ceea ce privește momentul exercitării căii de atac, Curtea constată că aceasta a dovedit cu acte medicale, faptul că la data comunicării sentinței era internat în spital, astfel că a declarat apelul la momentul externării( adică al încetării împrejurării mai presus de voința sa care l-a împiedicat să realizeze actul de procedura în termenul imperativ prescris de lege) fiind îndeplinite cerințele dispozițiilor art 103 cod procedură civilă, care reglementează instituția repunerii în termen.
Pentru toate aceste condiții, față de dispozițiile art 296 cod procedură civilă, Curtea va admite apelul reclamantului, va schimba în toto sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea ca inadmisibilă. Se va lua act că apelantul reclamant nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelantul – reclamant B. M., domiciliat în București, ., ..A, ., împotriva sentinței civile nr.1396/27.06.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul – pârât P. C., domiciliat în București, . nr.16, ..60, sector 6.
Schimbă în tot sentința atacată în sensul că:
Respinge acțiunea ca inadmisibilă.
Ia act că apelantul – reclamant nu a cerut cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 29.11.2012.
P. JUDECĂTOR
M. H. I. S.
GREFIER
S. R.
Red.I.S.
Tehdact.R.L./I.S.
4 ex.
TB-S.4 – E.R.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 54/2012. Curtea de Apel... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 185/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
