Legea 10/2001. Decizia nr. 302/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 302/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-02-2013 în dosarul nr. 302/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.302
Ședința publică din 19.02.2013
Curtea constituită din:
Președinte - M. V.
Judecător - L. D.
Judecător - S. G. P.
Grefier - E. C.
- XX -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât M. FINANȚELOR PUBLICE, împotriva deciziei civile nr. 804 A din 18.09.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant M. D.-H.-I., cu intimatul-pârât M. BUCUREȘTI, PRIN PRIMARUL G. și cu intimata-chemată în garanție C.G.M.B. - ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR.
Cauza are ca obiect acțiune formulată în temeiul Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă consilierul juridic I. M. în calitate de reprezentant al intimatului-pârât M. București, prin Primarul G., în baza delegației pe care o depune la dosar și lipsesc recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, intimatul-reclamant M. D.-H.-I., intimatul-pârât M. București, prin Primarul G. și intimata-chemată în garanție C.G.M.B. - Administrația Fondului Imobiliar.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, iar intimatul-reclamant a depus la dosar, prin registratura instanței, o cerere de acordare a unui nou termen, datorită stării de boală a apărătorului său.
Reprezentantul intimatului-pârât M. București, prin Primarul G. solicită respingerea cererii de amânare a judecății, având în vedere că nu s-au depus acte în dovedirea acesteia, iar părțile au fost citate încă din luna decembrie a anului trecut, având suficient timp la dispoziție să-și pregătească apărările.
Arată și că dorește ca recursul să se soluționeze la acest termen, nemaiavând cereri prealabile de formulat.
După deliberare, Curtea respinge cererea intimatului-reclamant M. D.-H.-I., de acordare a unui termen pentru lipsă de apărare, având în vedere că la dosar nu se află delegație pentru vreun avocat ales care să reprezinte partea în faza procesuală a recursului și nici dovezi ale susținerii referitoare la starea sănătății acestuia. Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul intimatului-pârât M. București, prin Primarul G. solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că hotărârea pronunțată în apel a fost dată cu aplicarea corectă a legii.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.8915/15.11.2011, pronunțata in dosarul nr._ /2011, Judecătoria Sectorului 5 București a admis exceptia lipsei calității procesual pasive a paratului M. B. PRIN PRIMAR G.; a respins actiunea față de acest parat ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesual pasivă; a respins exceptia lipsei calitatii procesual pasive a paratului M. F. Publice ca neintemeiată; a admis in parte actiunea formulată de către reclamantul M. D. H. I., în contradictoriu cu pârâtul M. F. PUBLICE - la D.G.F.P.M.B si in contradictoriu cu chematul in garantie CGMB-DPI-DAFI și a obligat paratul M. F. Publice la plata catre reclamant a sumei de 238.690 lei cu titlu de despagubiri, reprezentand valoarea de circulatie pentru imobilul din B., sector1 . parter, luând act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia civilă nr.1428/A din 07.11.2007 pronunțată de Tribunalul București – Sectia a V-a Civilă în dosarul nr._/299/2006, irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia civilă nr.1597/21.10.2008 a Curtii de Apel București – Sectia a IV-a Civilă, s-a admis actiunea în revendicarea formulată de reclamanta G. E., dispunându-se obligarea reclamantului să ii lase în deplină proprietate și posesie imobilul . în București, ., parter, sector 1 (identificat în contractul de vânzare nr.N168/16.12.1996 ).
In cuprinsul acestei hotărâri, s-a reținut faptul că la momentul vânzării cumpărării reclamantul a fost de buna credință, fără ca instanța să fi dispus nulitatea absoluta a contractului de vânzare nr.N168/16.12.1996.
Prin art 50 alin 3 din Legea 1/2009 se stabileste clar de catre legiuitor cine are calitate procesual pasiva în cazul restituirea valorii de circulatie a imobilului, anume M. F. Publice, motiv pentru care instanța a respins excepția lipsei calității procesual pasive a paratului Ministerul Finanțelor Publice ca neîntemeiată și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului M. B. PRIN PRIMAR G., urmând să respingă acțiunea față de acest pârât ca neîntemeiată.
Legiuitorul a statuat expres prin dispozițiile art.50 ind.1 din Legea 10/2001, modificată, faptul că sunt îndreptățiți la restituirea valorii de piață a imobilului doar proprietarii ale caror contracte de vanzare-cumparare au fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, anume cei de buna credință cum este cazul in speță. În plus, legiuitorul a facut mentiune despre valoarea de piata a acestor imobile, fara a distinge distinct suma achitata ca si comision la momentul intocmirii contractului de vanzare cumparare. D. in cazul in care s-ar fi pus problema restiturii pretului achitat cf contractului, se putea vorbi despre plata distincta a sumei ce a reprezentat comisionul de 1%. D. fiind aceste motive, instanta va respinge ca neintemeiata cererea de chemare in garantie.
Imobilul a fost evaluat prin expertiza efectuata in cauza, anume la suma de 238.690 lei conform celor precizate de expert tehnic autorizat D. Buica ( filele 39-45 dosar). Expertul a indicat legislatia si normativele avute in vedere la evaluarea imobilului, coeficientii de scadere cat si cei de majorare, starea actuala a imobilului. Paratii nu au avut obiectiuni la raportul de expertiza.
Față de cele anterior aratate, instanta a obligat paratul M. F. Publice la plata catre reclamant a sumei de 238.690 lei cu titlu de despagubiri, reprezentand valoarea de circulatie pentru imobilul din B., sector 1 . parter, fara cheltuieli de judecata.
Prin decizia civilă nr.809/A/18.09.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, s-a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul-pârât M. FINANȚELOR PUBLICE- D.G.F.P.M.B., împotriva acestei sentințe, fiind obligată apelanta la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 274 al. 3 Cod procedură civilă .
Referitor la soluția de respingere a excepției lipsei calității procesual pasive a Ministerului Finanțelor Publice, Tribunalul a reținut că legitimarea procesuală pasivă este traducerea procesuală a calității de subiect obligat în raportul de drept material dedus judecății, putere în virtutea căreia paratul stă în justiție.
Astfel, Tribunalul a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 1/2009, potrivit cărora restituirea prețului se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit in temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare. Prevederile legale anterior menționate reprezintă o reglementare cu caracter special, prin care legiuitorul a înțeles să deroge de la prevederile dreptului comun în materia răspunderii pentru evicțiune (art. 1337 și urm. Din Codul civil) impunând în sarcina unei alte persoane decât vânzătorul bunului, respectiv M. Economiei și Finanțelor - în prezent Ministerul Finanțelor Publice, obligația de restituire a prețului vânzării.
Deși textul art.501 din Legea nr. 10/2001 vizează situația în care contractul de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr.112/1995 a fost desființat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, Tribunalul a reținut o reglementare defectuoasă a normei menționate, apreciind că, în realitate s-a avut în vedere ipoteza în care, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, foștii chiriași proprietari au fost obligați să lase imobilul în deplină proprietate și liniștită posesie foștilor proprietari, titlul acestora din urmă fiind considerat preferabil în urma comparării titlurilor de proprietate ale părților. Acesta este singurul sens ce poate fi dat textului legal menționat pentru a produce efecte juridice, întrucât, raportând dispoziția legală menționată la principiile și regulile generale de drept, niciuna dintre acestea nu susțin o asemenea soluție juridică, astfel încât tribunalul constată că o altă interpretare a normei legale ar fi de natură să o lipsească de orice efect util, ceea ce ar contraveni intenției legiuitorului avută în vedere la edictarea respectivei norme juridice.
În plus, este știut că interpretarea unei norme juridice trebuie să se facă cu scopul producerii de efecte juridice, potrivit art. 978 cod civil aplicabil pentru identitate de rațiune și în ipoteza normelor juridice, motiv pentru care prima instanță a interpretat și aplicat în mod corect dispozițiile legale incidente în cauză prin raportare la situația de fapt dedusă judecății.
Reținând, prin urmare, că, în cauză operează o normă specială care conferă legitimare procesuală pasivă Ministerului Finanțelor Publice, Tribunalul a respins prima critică formulă de apelant ca neîntemeiată.
Tribunalul a apreciat ca fiind nefondat al doilea motiv de apel, reținând că prin contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. N168/16.12.1996 încheiat cu CGMB-AFI, în temeiul Legii nr.112/1995, intimatul-reclamant M. D. H. I. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, ., parter, .. Ulterior, prin decizia civilă nr. 1428A/07.11.2007 a Tribunalului București - secția a V-a civilă, irevocabilă, intimatul-reclamant a fost evins de numita Ghyka E., tribunalul dispunând obligarea primilor să lase secundei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul in cauza considerând că titlul de proprietate exhibat de evingătoare este preferabil celui al intimatului-reclamant din prezenta cauză, fiind dobândit de la adevăratul proprietar, pe când intimatul-reclamant a dobândit imobilul de la Statul Român, care a preluat abuziv imobilul.
În raport de această soluție și având în vedere considerentele anterioare, prima instanță a reținut în mod corect incidența dispozițiilor art. 501 din Legea nr. 10/2001, care consacră dreptul intimaților-reclamanți de a fi despăgubiți cu o sumă reprezentând valoarea de circulație a imobilului de care au fost evinși, persoana căreia îi incumbă obligația de plată a respectivei despăgubiri fiind Ministerul Finanțelor Publice.
Având în vedere dispozițiile legale anterior evocate, toate considerentele anterioare, precum și regulile de interpretare sistematică și logică a normelor juridice, Tribunalul a reținut că prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică.
În privința celui de-al treilea motiv de apel, Tribunalul a reținut, de asemenea, caracterul neîntemeiat al acestuia, în condițiile in care apelantul nu a înțeles sa formuleze obiecțiuni la raportul de expertiza în termenul prevăzut de art. 108, alin.3 C.. In ceea ce priveste comunicarea raportului de expertiza, nici o dispozitie legala nu impune acest aspect, cu atat mai mult cu cat expertul a depus lucrarea cu mai mult de 5 zile inainte de termenul de judecata acordat in acest sens.
In baza art. 274, alin.1 C., a fost obligat apelantul parat la plata cheltuielilor de judecata, reprezentând onorariu avocat parțial.
In ceea ce privește reducerea onorariului de avocat, Tribunalul a avut in vedere prevederile art.274 al.3 C.pr.civ. Atât jurisprudența Curții Constituționale (spre exemplu decizia nr.401/14.07.2005 de respingere a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.274 al.3C.pr.civ.) cat si cea a Curții Europene a Drepturilor Omului(cu titlu de exemplificare: hotărârea din 24 mai 2006 in cauza Weissman si alții v.Romaniei, hotărârea din 5 aprilie 2005 din cauza Monory v.Romaniei, hotărârea din 24 mai 2005 cauza B. v.Romaniei etc) a statuat ca acordarea cheltuielilor de judecata se poate dispune numai in măsura in care acestea constituie cheltuieli necesare care au fost in mod real făcute, in limita unui cuantum rezonabil. Prin urmare fata de munca depusa de apărător, complexitatea redusa a cauzei si numărul redus al termenelor de judecata, se apreciază ca onorariu de 800 lei este proporționat si în limita unui cuantum rezonabil.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs apelantul pârât, criticând pentru nelegalitate decizia atacată, în considerarea următoarelor motive:
Invocând dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ., recurentul pârât a susținut următoarele critici de recurs:
- în mod greșit instanțele de fond au respins excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului-pârât întrucât, potrivit principiului relativității efectelor contractului, acesta produce efecte numai între părțile contractante, neputând nici profita și nici dăuna unui terț.
Or, Ministerul Finanțelor Publice, nefiind parte la încheierea contractului dintre reclamant și Primăria Municipiului București prin mandatar CGMB-DPI-DAFI, este terț față de acesta, având doar calitatea de depozitar al fondului extrabugetar în care se varsă sumele încasate de Primăria Municipiului București.
Pe plan procesual, calitate procesuala pasivă nu poate avea, într-o astfel de acțiune, decât unitatea administrativ-teritoriala vânzătoare (în speța M. București), nicidecum Ministerul Finanțelor Publice, atât pentru faptul ca acesta nu a fost parte contractantă în raportul juridic dedus judecății, nerevenindu-i obligația de restituire a prestațiilor efectuate in baza actului atacat, cat si pentru dispozițiile imperative prevăzute de către art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
Prin urmare, Primăria Municipiului București are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecații, aceasta având calitatea de vânzătoare la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu reclamantul.
- în mod greșit instanțele de fond au reținut aplicabilitatea în speță a prevederilor art.50 din Legea nr.10/2001, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009.
Pentru ca Ministerul Finanțelor Publice sa poată fi obligat la restituirea prețului de piața plătit de chiriași in baza contractelor de vânzare-cumpărare având ca temei Legea nr. 112/1995 se cer a fi întrunite cumulativ doua condiții si anume: încheierea contractelor de vânzare-cumpărare sa se fi făcut cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, iar aceste contracte de vânzare cumpărare sa fi fost desființate printr-o hotărâre judecătoreasca definitiva si irevocabila.
In ceea ce privește respectarea prevederilor Legii 112/1995, reclamanții nu au făcut dovada unei hotărâri judecătorești definitive si irevocabile prin care sa se retina buna credința la încheierea contractului de vânzare cumpărare nr._, aceasta fiind o condiție esențiala prevăzuta de art. 50/1 din Legea nr. 10/2001 pentru a se acorda restituirea prețului la valoarea de piața.
Totodată art.50 ind.1 face vorbire despre "contractele ce au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile" insa acest text de lege are in vedere atunci când reglementează plata prețului de piața existenta unei hotărâri in care sa se retina respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 la cumpărarea imobilului.
In caz contrar legiuitorul nu ar mai fi inclus în art. 50^1 condițiile pe care reclamanții trebuie sa le îndeplinească pentru a putea solicita restituirea prețului la valoarea de circulație.
Condiția pentru a putea obliga Ministerul Finanțelor Publice la plata prețului de piața referitoare la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, nu a fost îndeplinita.
In ceea ce privește cea de-a doua condiție prevăzuta imperativ de lege, deposedarea reclamantului de imobilul care face obiectul prezentului litigiu s-a realizat în urma unei acțiuni in revendicare contractul de vânzare cumpărare încheiat în baza prevederilor Legii nr.112/1995 intre reclamanți si Primăria Municipiului București prin mandatar CGMB-DPi-DAFI, nefiind anulat printr-o hotărâre judecătoreasca definitivă și irevocabilă.
Așa cum reiese din înscrisurile depuse la dosarul cauzei prin decizia civila nr. 1428A/07.11.2007, pronunțata de Tribunalul București în dosarul nr._/299/2006, hotărâre irevocabila prin respingerea recursului prin decizia civila nr. 1597/21.10.2008 a Curții de Apel București - Secția a IV-a Civila, s-a admis doar acțiunea in revendicare a foștilor proprietari, fără insa a se fi anulat si contractul de vânzare-cumpărare nr. N168/16.12.1996.
Prin urmare, atâta timp în cauza de fata nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 50/1 alin.1 din Legea nr.10/2001, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegala si netemeinica, admițând cererea de chemare in judecata in contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice întrucât pârâtul nu poate fi obligat la restituirea prețului la valoarea de piața, achitat de către reclamant in baza contractului de vânzare - cumpărare nr. N168/16.12.1996.
In consecința atâta timp cat, in speța de fata nu au fost întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile legale mai sus menționate instanța a pronunțat o hotărâre nelegala si netemeinica, obligând Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 238.690 lei, reprezentând valoarea de piața a imobilului.
- în mod greșit tribunalul a dispus obligarea paratului Ministerul Finanțelor Publice la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 800 lei, recurentul susținând că era necesar să se facă aplicabilitatea art. 1337 C.civ., privind răspunderea pentru evicțiune a vânzătorului, având in vedere ca Primăria Municipiului București a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu reclamantul, contract încheiat in temeiul Legii nr.112/1995.
In plus, Ministerul Finanțelor Publice nu a dat dovadă de rea credința, neglijenta, nu se face vinovat de declanșarea litigiului si, prin urmare, nu poate fi sancționat procedural prin obligarea la plata cheltuielilor de judecata.
Neexistand culpa procesuala, principiu consacrat de procedura civila, potrivit art. 274 Cod proc.civ. si neexistand temei legal este neîntemeiata obligarea si la plata cheltuielilor de judecata.
- în mod greșit instanțele au reținut concluziile din raportul de expertiza care a stabilit o suma exorbitanta la evaluarea apartamentului.
Recurentul susține că raportul de expertiza efectuat în cauză nu menționează nicio corecție legată de blocajul actual al pieței imobiliare (când cererea este mult mai mică decât oferta, practic, cu mici excepții, numărul tranzacțiilor imobiliare din zonă și in general este nul, iar prețurile cuprinse in anunțurile imobiliare reprezintă numai voința vânzătorilor care încearcă menținerea prețurilor cât mai apropiate de nivelul perioadei 2007-2008, perioada maximală a exploziei prețurilor in tranzacțiile imobiliare). În opinia sa, era necesară aplicarea unei corecții negative de 10% pentru procese în curs și de cea 30% pentru locația menționata prin luarea în considerare și a raportului defavorabil cerere-oferta, negocieri, comisioane etc.
Suma stabilita în raport este exagerat de mare pentru imobilul în cauză, respectiv 238.690 lei, pentru un apartament cu 2 camere la nivelul anului 2011, reclamantul achiziționându-l în anul 1996 la un preț de 1172,98 lei, cu mult sub prețul pieții. Evaluatorul nu a introdus în cadrul factorilor de individualizare și pe cel referitor la ponderea dintre cerere si oferta aferenta actualului blocaj al pieței imobiliare, apreciata de noi la: - 30%.
Astfel, instanța de fond in mod greșit a omologat raportul de expertiza, însușindu-si punctul de vedere al expertului, deși suma stabilita prin raportul de expertiza efectuat în cauza pentru imobilul în litigiu este exagerat de mare în raportul de declinul evident cu care se confrunta piața imobiliara in prezent.
Prin urmare, în speță operează îmbogățirea fără justă cauză, fiind aberant ca reclamantul să încaseze în 2012 o diferența de sumă în plus față de valoarea achitată în contractul de vânzare-cumpărare, valoare care depășește cu mult însăși valoarea de circulație a imobilului pe piața imobiliară de la ora actuală.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct.9 Cod proc. civ.
Intimații nu au formulat întâmpinare, iar în recurs nu au fost administrate probe suplimentare.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate, Curtea apreciază că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Astfel, critica privitoare la greșita respingere de către instanțele de fond a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, prin invocarea ca argument a aplicării în cauză a principiului relativității efectelor contractului, în care recurentul pârât nu a fost parte, și a regulilor dreptului comun în materia răspunderii vânzătorului pentru evicțiune, este neîntemeiată.
Curtea reține că, deși acțiunea introdusă de către reclamant, prin care a solicitat obligarea recurentului pârât la plata valorii de piață a apartamentului cumpărat de el și pe care l-a pierdut ca efect al admiterii acțiunii în revendicare introdusă împotriva sa de fostul proprietar, constituie o acțiune în răspundere contractuală, totuși aceasta se judecă, prin excepție de la regulă, în raport de normele speciale ale Legii nr.10/2001, modificată și completă prin Legea nr.1/2009, norme edictate anume pentru reglementarea raporturilor juridice generate prin încheierea de acte de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr.112/1995 și ulterioara lor desființare ori pierderea proprietăților dobândite de chiriași în temeiul acestora, chiar în ipoteza menținerii contractelor, ca efect al admiterii acțiunilor în revendicare.
Aceste norme speciale, aplicabile cu prioritate față de dreptul comun, conțin atât reglementări de drept material, cât și de drept procesual, stabilind, spre exemplu, prin dispozițiile art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr.1/2009, că restituirea prețului prevăzut la alin.2 și 21 – adică atât a celui din contract, în valoare actualizată, cât și a celui de piață – se face de către M. Economiei și Finanțelor, devenit Ministerul Finanțelor Publice, conform O.U.G. nr.221/2001.
Așadar, prin derogare de la regulile dreptului comun care stabilesc în sarcina vânzătorului obligația de dezdăunare a cumpărătorului pentru cazul desființării contractului ori a evingerii sale, normele art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001, republicată și modificată, stabilesc că această obligație, pentru oricare dintre cele două ipoteze, aparține Ministerului Finanțelor Publice.
Privită în substanță, reglementarea supusă analizei, spune cine plătește sumele de genul celor pretinse de reclamanta din prezenta cauză și din ce surse se vor face aceste plăți, îndestulător pentru a răspunde la întrebarea cine stă în judecată, în calitate de pârât, în aceste acțiuni.
Concluzionând, Curtea apreciază că în mod corect instanțele de fond au stabilit în cauză că acțiunea reclamantului se judecă și este supusă întru totul regimului juridic special de reglementare dat de prevederile art.50 și art.501 ale Legii nr.10/2001, modificată și completată prin Legea nr.1/2009, care înlătură de la aplicare regimul juridic de drept comun al răspunderii vânzătorului pentru evicțiune, regăsită în Codul civil, cu toate consecințele ce decurg de aici, inclusiv în privința determinării cadrului procesual pasiv al cauzei.
Și cea de-a doua critică a recursului este nefondată, respectiv cea privitoare la neîntrunirea în cauza reclamantului a celor două condiții de aplicare cuprinse în teza art.501 alin.1 din Legea nr.10/2001.
Curtea apreciază, contrar susținerilor recurentului, că datele cauzei justifică deplin aplicarea acestei norme legale față de intimatul reclamant, având în vedere că acesta se află în ipoteza proprietarului al cărui contract de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu respectarea Legii nr.112/1995, deoarece, în termenul limitativ prevăzut în acest sens prin dispozițiile art.45 alin.5 din Legea nr.10/2001 (care au limitat în timp, la durata unui an și șase luni de la . Legii nr.10/2001 posibilitatea contestării și analizării valabilității ori nevalabilității actelor juridice de înstrăinare a bunurilor preluate abuziv de stat) nu a fost promovată nici o acțiune care să fi fost finalizată prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești de constatare a nulității acestui contract pentru motivul încheierii sale cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995. De altfel, în litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr._/299/2006, instanțele au și reținut cu titlu definitiv și irevocabil promovarea acțiunii în constatarea nulității absolute a contractului deținut de către reclamant cu depășirea acestui termen, cererea în constatarea nulității fiind respinsă pentru motivul prescripției dreptului material la acțiune.
Intimatul reclamant a fost evins, pierzând proprietatea acestui bun, ca efect al admiterii acțiunii în revendicare introdusă de succesorul fostului proprietar, în urma comparării titlurilor de proprietate concurente, dându-se prevalență titlului mai bine caracterizat al celui din urmă, după cum corect s-a reținut în cauză de ambele instanțe de fond.
Nefiind contestat în termenul limitativ impus prin prevederile art.45 alin.5 din Legea nr.10/2001, titlul de proprietate pe care intimatul reclamant l-a deținut asupra acestui bun (contractul de vânzare-cumpărare nr.N 168/16.12.1996), s-a consolidat în virtutea legii și în patrimoniul chiriașului cumpărător ca titlu legal și valabil de dobândire, de la această premisă fiind efectuată comparația titlurilor de proprietate concurente, cu ocazia soluționării acțiunii în revendicare introdusă de numita G. E. în dosarul nr._/299/2006 al Tribunalului București, în care s-a pronunțat decizia civilă nr.1428/A/07.11.2007, irevocabilă prin respingerea recursului.
Nici pentru recurentul de astăzi, înlăturarea de la aplicarea prevederilor art.45 alin.5 ale Legii nr.10/2001 nu mai este posibilă în scopul reanalizării, chiar pe cale incidentală, a pretinsei nevalabilități a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de intimatul reclamant în temeiul Legii nr.112/1995. Se opune la aceasta atât autoritatea de lucru judecat a amintitei hotărâri judecătorești pronunțată în acțiunea în revendicare, cât și regula de drept potrivit căreia ceea ce nu se poate pe cale de acțiune, nu este permis nici pe cale de excepțiune, cu referire la imposibilitatea de ordin procedural generată de aplicarea art.45 alin.5 din Legea nr.10/2001, republicată, față de solicitarea reanalizării incidentală a nelegalității contractului de vânzare-cumpărare nr. N 168/16.12.1996.
În plus, în lipsa oricărei dovezi contrarii care să decurgă din dezlegarea obligatorie, definitivă și irevocabilă a unei hotărâri judecătorești de constatarea nulității absolute a acestui contract ori de admiterea acțiunii în revendicare împotriva reclamantului pe considerente care ar avea în vedere eventuala nelegalitate a titlului său de dobândire a apartamentului în litigiu, intimatul reclamant este prezumat a fi fost un cumpărător de bună credință și în condiții de legalitate a apartamentului pe care l-a pierdut, astfel după cum în mod just a subliniat în hotărârea sa prima instanță.
Curtea mai arată că ipoteza art.501 din Legea nr.10/2001, care vorbește despre „contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, cu modificările ulterioare…desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile…”, vizează chiar cazul acelor proprietari, cumpărători în temeiul Legii nr.112/1995, aflați în situația reclamantului, anume care au fost evinși de proprietățile lor legal dobândite prin efectul admiterii acțiunii în revendicare introdusă de fostul proprietar, acesta fiind sigurul caz în care astfel de contracte de dobândire, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, pot fi desființate prin hotărâri judecătorești.
Cei care nu se încadrează în această ipoteză, pentru că în privința lor s-au pronunțat hotărâri judecătorești definitive și irevocabile de constatare a nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr.112/1995, pentru argumentul eludării acesteia - așa după cum eronat a pretins recurentul pârât că i-ar fi necesar intimatului reclamant pentru recunoașterea dreptului la a obține valoarea de piață a apartamentului său - devin subiecte ce intră în sfera de aplicare a art.50 alin.2 din Legea nr.10/2001, fiind îndreptățiți la a obține doar prețul din contract în valoare actualizată, ceea ce nu s-a pretins de către reclamant prin acțiunea de față.
Apreciind că instanțele de fond au făcut o legală aplicare în cauză a prevederilor art.501 din Legea nr.10/2001, în raport cu situația juridică în care intimatul reclamant a demonstrat că se situează în raport cu bunul care i-a aparținut și de care a fost evins, recunoscându-i dreptul la a primi valoarea de piață a acestuia, Curtea apreciază că nici cea de-a doua critică a recursului nu poate fi reținută.
Cât privește obligarea recurentului pârât la plata cheltuielilor de judecată din apel efectuate de către intimatul reclamant, aceasta își regăsește temeiul juridic în dispozițiile art. 274 alin1 Cod proc. civ. și în soluția dată căii de atac a apelului ( care a fost respins ), astfel încât recurentul nu ar putea fi exonerat de plata acestor sume pe considerente care țin de aplicarea dispozițiilor art 1337 Cod Civil, temei juridic ce nu a fost găsit aplicabil nici pe fondul litigiului, după cum s-a arătat anterior, ori pe considerente legate de faptul că nu recurentul ar fi fost cel ce a provocat prezentul litigiu.
Cea de-a patra critică a recursului a vizat cuantumul sumei stabilite prin expertiza evaluatorie administrată în fața primei instanțe ca fiind cuvenită intimatului reclamant cu titlu de valoare de piață a apartamentului nr. 6 din București ,., parter, sector 1, despre care recurentul a afirmat că ar fi exorbitantă, deoarece expertul nu a aplicat nici o corecție legată de blocajul actual al pieței imobiliare, corecția de 10% pentru procese în curs, cea de 30% pentru locație ori pentru alți factori de individualizare. În opinia recurentului, soluția primei instanțe a consfințit o veritabilă îmbogățire fără justă cauză, fiind exagerat ca reclamantul să încaseze o valoare cu mult peste preșțul modic pe care l-a plătit la momentul cumpărării apartamentului.
Curtea nu găsește ca fiind întemeiate nici aceste critici ale pârâtului, amintind că, în conformitate cu prevederile art. 212 Cod procedură civilă, obiecțiunile la expertiza administrată pot și trebuie formulate motivat la primul termen după depunerea lucrării, iar nu direct în căile de atac, astfel după cum a procedat recurentul pârât care nu a formulat obiecțiuni la expertiza administrată în fața primei instanțe, ci direct prin apelul declarat împotriva sentinței pronunțate de aceasta.
Pe de altă parte, nu se poate susține că soluția primei instanțe, ce a recunoscut dreptul intimatului reclamant la plata valorii de piață a imobilului de care a fost evins, ar consfinți o îmbogățire fără justă cauză pe seama patrimoniului recurentului pârât. Nu se poate vorbi despre lipsa unei juste cauze, când această soluție este chiar cea care a fost consacrată de legiuitor în mod expres prin dispozițiile art. 50 ind. 1 Cod proc. civ.
În considerarea tuturor acestor motive, apreciind că recursul declarat este nefondat, Curtea îl va respinge în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât M. FINANȚELOR PUBLICE, împotriva deciziei civile nr. 804 A din 18.09.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant M. D.-H.-I., cu intimatul-pârât M. BUCUREȘTI, PRIN PRIMARUL G. și cu intimata-chemată în garanție C.G.M.B. - ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 februarie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. V. L. D. S.-G. P.
GREFIER
E. C.
Red.L.D.
Tehdact.B.I.
2 ex./1.03.2013
-----------------------------------------
T.B.- Secția a V-a – M.G.
- S.P.
Jud.Sector 5 – C.P.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 14/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1342/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
