Pretenţii. Decizia nr. 1342/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1342/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-06-2012 în dosarul nr. 1342/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1342R
Ședința publică de la 25 iunie 2012
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - I. P.
JUDECĂTOR - D. F.
JUDECĂTOR - M. S. C.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul NANAȘI L. împotriva deciziei civile nr. 1672R/13.12.2011 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a Iv-a Civilă în dosarul nr._/3/2010, în contradictoriu cu intimații B. SEVASTIȚA, NANAȘI E., NANAȘI L. LEVENȚIA E., NANAȘI N. D., NANAȘI N. G. C. prin reprezentanți legali Nanași L. și Nanași E. și NANAȘI N. G. M. prin reprezentanți legali Nanași L. și Nanași E., având ca obiect: pretenții, acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul Nanași L. personal și intimata B. Sevastița reprezentată de avocat V. P. cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimații Nanași E., Nanași L. Levenția E., Nanași N. D., Nanași N. G. C. și Nanași N. G. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că, contestatorul a depus la dosar un set de înscrisuri în dovedirea motivelor contestației în anulare.
Contestatorul solicită amânarea cauzei întrucât nu a obținut relațiile solicitate la Poșta Română.
Reprezentantul intimatei arată că se opune la amânarea cauzei și precizează că la termenul anterior a fost depus la dosar răspunsul primit de la Compania Română Poșta Română din care rezultă că actele procedurale emise pe numele contestatorului au fost afișate la domiciliul acestuia.
Curtea, în urma deliberării, respinge cererea de amânare a cauzei formulată de către contestator întrucât s-au mai acordat două termene de judecată pentru acest motiv.
Părțile arată că nu mai au de formulat cereri prealabile judecății.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea co9ntestației în anulare.
Contestatorul solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată și motivată, în scris, casarea deciziei contestate și rejudecarea recursului.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă întrucât nu există nici un motiv care să îndeplinească cerința prevăzută de art. 317 Cod pr. Civilă.
Pe fondul contestației în anulare arată că în cauză, contestatorul nu a făcut dovada că nu a fost legal citat.
Depune concluzii scrise și solicită respingerea contestației în anulare ca nefondată și menținerea ca legală și temeinică a deciziei contestate, cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată la data de 25.01.2012 pe rolul Curții de apel București, secția a IV-a civilă sub nr._, contestatorul Nanași L. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 1672/13.12.2011 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._/3/2010, solicitând admiterea contestației și rejudecarea recursului.
În motivarea contestației în anulare, contestatorul a arătat că instanța de recurs a pronunțat decizia civilă sus-menționată în urma unor greșeli materiale, făcând confuzie între numele avocatului intimatei B. SEvastița cu firma de avocatură „M.”.
S-a mai arătat că, Curtea de apel a declarat recursul nul fără temei, deoarece însăși Curtea de apel a depășit termenul de citație legal din cauza căruia a întârziat motivarea sa asupra recursului.
Contestatorul a mai menționat faptul că, codul de procedură civilă prevede că recursul se dezbate oral, prezentându-se pe scurt motivarea recursului.
Art. 303 C.pr.civ. prevede că cererea de recurs să fie considerată însăși motivarea recursului.
Pentru aceste motive, contestatorul solicită admiterea contestației și rejudecarea recursului.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
Istoricul dosarului nr._/3/2010:
P. sentința civilă nr. 6250/01.04.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București s-a a admis acțiunea formulată de reclamanta B. Sevastița în contradictoriu cu pârâții Nanași L., Nanași E., Nanași Nanssy –D., Nanași L. - Levenția -E., Nanași N. -Giorgina-C. și Nanași N. –Girogiana-M., s-au constatat încetate efectele contractului de închiriere, a dispus evacuarea pârâților din imobilul situat în București, . nr. 27, sector 1 și au fost obligați pârâții în solidar la plata sumei de 5029,3 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel pârâtul Nanași L..
P. încheierea din data de 17.06.2011 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, în baza art. 246 Cod procedură civilă s-a luat act de renunțarea apelantului - pârât Nanași L. la judecarea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 6250/ 01.04.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București și s-a luat act că intimata-reclamantă nu a solicitat cheltuieli de judecată în prezentul dosar.
Împotriva acestei încheieri a declarat, in termenul legal, pârâtul Nanași L..
Recursul nu a fost motivat la data formularii, recurentul depunand motivele de recurs la data de 21.11.2011.
Intimata reclamanta a invocat exceptia nulitatii recursului.
P. decizia civilă nr. 1672 R/13.12.2011 Curtea de apel București, secția a IV-a civilă, a constatat nulitatea recursului, pentru următoarele considerente:
Incheierea atacată cu prezentul recurs a fost comunicată recurentului la data de 05.07.2011, dată în raport de care cererea de recurs nemotivată depusă la 12.07.2011 este formulată în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă.
Conform art. 302 indice 1 C.pr.civ. cererea de recurs va cuprinde, printre altele, motivele de nelegalitate pe care se intemeiaza recursul si dezvoltarea lor, sau, dupa caz, mentiunea ca acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat. Iar conform art. 303 C.pr.civ. recursul se va motiva prin insasi cererea de recurs sau inauntrul termenului de recurs, sanctiunea legala pentru nemotivarea recursului in termenul legal fiind cea prevazuta de art. 306 alin. 1 C.pr.civ., anume a nulitatii recursului.
In cauza, recurentul a depus in termenul legal declaratia de recurs, insa nu a dezvoltat prin aceasta niciun fel de critica de nelegalitate a incheierii recurate, dupa cum nu a depus nici un memoriu separat prin care sa invoce si sa dezvolte critici de nelegalitate inauntrul termenului de recurs de 15 zile de la comunicarea incheierii, ci a depus aceste motive de recurs la data de 21.11.2011, cu depasirea termenului legal.
Analizând contestația în anulare, în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv art. 317 alin. 1 pct. 1 și art. 318 teza I C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Analizând cu prioritate admisibilitatea contestației în anulare promovate, Curtea constată că este îndeplinită condiția de admisibilitate prevăzută de art. 317 C.pr.civ. pentru exercitarea contestației în anulare obișnuită, respectiv de art. 318 C.pr.civ. pentru exercitarea contestației în anulare speciale, deoarece hotărârea contestată este una irevocabilă conform dispozițiilor art. 377 alin. 2 C.pr.civ.
P. contestația în anulare formulată se invocă faptul că întârzierea motivării recursului se datorează lipsei de procedură, motiv pe care Curtea îl va analiza în cadrul cazului de contestație în anulare obișnuită prevăzut de art. 317 C.pr.civ. alin. 1 pct. 1 C.pr.civ.
Pentru termenul din data de 13.12.2011 recurentul Nanași L. a fost citat la adresa indicată de acesta prin cererile formulate în dosar, inclusiv prin declarația de apel, din București, . nr. 9, ., pe citație fiindu-i comunicat și cuantumul taxei de timbru și al timbrului judiciar. Citația a fost afișată pe ușa locuinței recurentului, procedura de citare fiind corect îndeplinită, în conformitate cu dispozițiile art. 92 alin. 4 C.pr.civ.
De altfel, recurentul a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar, care constituie o dovadă în plus a constatării că recurentul a avut cunoștință de termenul acordat conform citației.
În al doilea rând, contestatorul invocă o eroare materială a instanței, constând în aceea că instanța de recurs a făcut confuzie între numele avocatului intimatei B. Sevastița cu firma de avocatură „M.”.
La termenul din data de 13.12.2011 intimata-reclamantă B. Sevastița a fost asistată de avocat G. M., conform delegației . nr._ depusă la fila 53 din dosarul nr._/3/2010.
Curtea învederează că noțiunea de „greșeală materială” reprezintă acea eroare materială evidentă, în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului, cum ar fi respingerea în mod greșit ca tardiv a unui recurs, sau ca netimbrat deși la dosar se afla dovada de achitare a taxei judiciare de timbru, sau anularea lui pentru lipsa dovezii calității de reprezentant, deși la dosar se afla procura respectivă, și altele asemănătoare.
În examinarea acestei căi extraordinare de atac, instanța de retractare nu poate să reexamineze fondul litigiului sau să reaprecieze probele.
P. urmare, Curtea constată că motivul invocat de contestator, conform căruia instanța de recurs a făcut confuzie asupra numele avocatului intimatei B. Sevastița nu se încadrează în motivul de contestație în anulare care pretinde ca dezlegarea instanței de recurs să fie rezultatul unei erori materiale.
Pentru aceste considerente, întrucât contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, deschisă părților doar pentru situațiile limitativ prevăzute de lege, în temeiul dispozițiilor art. 317 alin. 1 pct. 1 și art. 318 teza I C.pr.civ., Curtea va respinge contestația în anulare, ca nefondată.
În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. 1 și 3 C.pr.civ., constatând culpa procesuală a contestatorului, care a „căzut în pretenții” prin respingerea căii extraordinare de atac formulate, îl va obliga pe contestator la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu de avocat dovedit cu factura . nr. 456/06.04.2012, redus de la 1240 lei, către intimata B. Sevastița.
Cu privire la reducerea cheltuielilor de judecată puse în sarcina contestatorului, Curtea precizează că, în aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 3 C.pr.civ., instanța fixează un cuantum al onorariului care va fi pus în sarcina părții căzută în pretenții, fapt care nu înseamnă că intervine în contractul de asistență juridică dintre avocat și clientul său, în sensul că nu îl modifică și nu îl anulează, în tot sau în parte. Acest contract se menține în integralitate între intimata-reclamantă și apărătorul său, în sensul că aceasta îi va plăti avocatului său întregul onorariu convenit, întrucât convențiile legal încheiate au putere de lege, după cum prevede art. 969 C.civ. Instanța a apreciat doar în ce măsură acest onorariu va fi pus, cu titlu de cheltuieli de judecată, în sarcina contestatorului care a pierdut procesul, ceea ce semnifică crearea unui raport juridic execuțional doar între părțile litigiului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția inadmisibilității contestației în anulare.
Respinge contestația în anulare, formulată de contestatorul NANAȘI L. împotriva deciziei civile nr. 1672R/13.12.2011 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a Iv-a Civilă în dosarul nr._/3/2010, în contradictoriu cu intimații B. SEVASTIȚA, NANAȘI E., NANAȘI L. LEVENȚIA E., NANAȘI N. D., NANAȘI N. G. C. prin reprezentanți legali Nanași L. și Nanași E. și NANAȘI N. G. M. prin reprezentanți legali Nanași L. și Nanași E., ca nefondată.
Obligă contestatorul NANAȘI L. la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimata B. SEVASTIȚA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25 iunie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. P. D. F. M. S. C.
GREFIER
V. Ș.
Red.dact.jud.MSC
2 ex/09.07.2012
← Legea 10/2001. Decizia nr. 302/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1375/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|