Legea 10/2001. Decizia nr. 344/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 344/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-02-2012 în dosarul nr. 344/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 344 R
Ședința publică de la 21 februarie 2012
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - A. P.
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - R. P.
GREFIER - G.-M. V.
***********
Pe rol soluționarea recursurilor civile formulate de recurenții-pârâți M. București prin Primarul General și S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr.1111/ 03.06.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă D. M., având ca obiect „Legea nr.10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata-reclamantă reprezentată de avocat Toia P., cu împuternicire avocațială la dosar (fila 16 dosar recurs), lipsind recurenții-pârâți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Apărătorul intimatei-reclamante invederează că nu are cereri de formulat.
Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Apărătorul intimatei-reclamante solicită respingerea recursului declarat de pârâtul M. București, ca neîntemeiat și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
Arată că potrivit art.25 alin.1 din Legea nr.10/2001, termenul de 60 de zile în care unitatea deținătoare a imobilului preluat abuziv este obligată să soluționeze notificarea formulată de persoana interesată, este un termen imperativ, astfel cum a decis ICCJ prin decizia nr.XX/2007. În cazul refuzului unității deținătoare de a soluționa notificarea în termenul stabilit de lege, persoana îndreptățită are deschisă calea formulării unei acțiuni prin care să solicite soluționarea în fond a notificării formulate, instanța judecătorească având dreptul să stabilească calitatea de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001 și să oblige pârâtul să emită dispoziție, prin care să restituie în natură imobilul preluat abuziv sau să propună acordarea de despăgubiri în temeiul legii speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv. Mai arată că în dosarul administrativ s-au depus toate înscrisurile doveditoare ce probează dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, preluarea abuzivă și calitatea de persoană îndreptățită.
Cu privire la recursul declarat de pârâtul S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicită respingerea acestuia ca neîntemeiat, fără cheltuieli de judecată.
Arată că excepția necompetenței materiale a Tribunalului București – Secția Civilă de a soluționa capătul de cerere formulat în contradictoriu cu acest pârât este neîntemeiată, având în vedere că în cauză nu a fost emisă decizia care să cuprindă titlul de despăgubiri pentru imobil, care este un act administrativ, pentru a fi atrasă competența instanței de contencios administrativ.
În ce privește al doilea motiv de recurs, arată că solicitat stabilirea despăgubirilor la valoarea de piață a imobilului, iar instanța de fond doar a obligat pârâtul să procedeze la stabilirea acestora, conform procedurii stabilite de art.16 din Titlul VII al Legii nr.247/2005, nu se poate reține că s-a acordat ceea ce nu s-a cerut, ci s-a acordat mai puțin decât a cerut.
Mai arată că nu se poate reține că s-a încălcat dreptul la apărare al acestui recurent, întrucât hotărârea s-a pronunțat la data de 3.06.2011, iar cele două rapoarte de expertiză au fost depuse la datele de 18.03.2011 și respectiv la 20.05.2011, pârâtul având timp să ia cunoștință de concluziile acestor expertize.
Depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă la data de 21.06.2010, reclamanta D. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâții M. București prin Primarul General și S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilului situat în ., sector 5, în contradictoriu cu pârâtul M. București, prin Primarul General; stabilirea măsurilor reparatorii la valoarea de piață a imobilului, în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Comisia Centrală pentru Stabilirea despăgubirilor, obligarea pârâtului M. București, la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin notificarea nr. 1002/09.08.2001, transmisă prin executor judecătoresc, înregistrată la Primăria Municipiului București, făcând obiectul dosarului nr._, a solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, ., sector 5, imobil preluat în mod abuziv de către stat.
Terenul din București, ., actuală ., sector 5, în suprafață de 225 mp, a fost dobândit de către autorii reclamantei, D. D. (zis și N. D.) și D. S. (zisă și D. S.), prin actul de vânzare-cumpărare nr. 2861/16.02.1921, autentificat la Tribunalul I., Secția notariat.
Astfel cum rezultă din declarația de notorietate, autentificată sub nr. 71/26.01,2009, la BNP D. M., că autorul reclamantei, D. D., mai era cunoscut în societate și în unele acte oficiale și sub numele de N. D., iar autoarea sa D. S., de asemenea mai era cunoscută și sub numele de D. S..
Pe aceste teren, autorii reclamantei au ridicat o construcție fără autorizație de construire. Potrivit art. 492 C.civ., „orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până se dovedește din contra”.
In anul 1953, a decedat autorul reclamantei, N. D. și astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 467/1953 moștenitorii acestuia fiind: D. S., care în calitate de soție supraviețuitoare a cules ¼ din masa succesorală, și S. S., care în calitate de fiică i-a revenit ¾ din aceeași masă succesorală. La data de 17 noiembrie 1979, a decedat D. S. și conform certificatului de moștenitor nr. 486/29.04.1982, emis de fostul Notariat de Stat Local, întreaga masă succesorală, a fost dobândită de S. S., în calitate de fiică.
Conform aceluiași certificat de moștenitor, prin care s-a dezbătut succesiunea și a mamei reclamantei, S. S., reclamanta D. M. și tatăl său S. D., au preluat proprietatea imobilului situat în București, ., sector 5, în calitate de moștenitori, stăpânind acest imobil până în anul 1987, când, în temeiul Decretului nr. 153/1987, terenul a trecut în mod abuziv în proprietatea statului.
Astfel, în baza acestui Decret nr. 153/1987, conform Anexei 1 poziția 147, imobilul care face obiectul notificării, a trecut în proprietatea statului, cu suprafața de teren de 217 m.p. și construcție în suprafață de 88,64 m.p., din care 71,88 suprafața utilă.
Suprafața de teren de 8 m.p., care reprezintă diferența dintre suprafața avută în proprietate, prin actul de dobândire (225 m.p.) și suprafața preluată prin Decretul amintit, a fost preluată fără titlu, pentru care nu s-au acordat niciun fel de despăgubiri, astfel cum rezultă din declarația pe propria răspundere nr. 719/12 mai 2010, emisă de Societatea Civilă de Notari Publici „V. și Asociații”".
În urma exproprierii, pentru suprafața de teren de 217 m.p., preluată prin Decretul sus amintit, s-au încasat despăgubiri în valoare de 36.615 ROL, dintre care 542,50 ROL, conform adresei nr. 2936/21.09.2007 emisă de S.C. Cotroceni S.A.
Deși tatăl reclamantei, S. D., decedase la data de 14 august 1985, fiind emis certificatul de moștenitor nr. 822/1985, potrivit cu care reclamanta în calitate de fiică, a preluat întreaga masă succesorală, în care era inclusă și cota moștenită de tatăl său în calitate de soț, de la S. S., asupra imobilului, situat în București, ., sector 5, preluarea abuzivă, s-a făcut de la reclamantă și de la tatăl său defunct.
Conform adresei nr._/_/08.09.2008, emisă de PMB – DEIC - Serviciul Nomenclatură Urbană, artera de circulație, unde a figurat și imobilul din ., a purtat în trecut și denumirea de . cum se numea la momentul dobândirii, prin actul de vânzare-cumpărare mai sus amintit.
Imobilul a fost înscris în evidențele fiscale, de autorii reclamantei, încă de la dobândire, rolul fiscal, menținându-se până la momentul la care a fost preluat abuziv.
Conform planurilor cu suprapunere, terenul nu este restituibil în natură, astfel că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii, conform Legii 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.
În conformitate cu dispozițiile Legii 10 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, a depus la dosar, toate documentele pe care le-a anexat în original sau, după caz, în copie legalizată, prin care a făcut dovada calității de proprietar al imobilului la momentul preluării abuzive, preluarea abuzivă, dovada rolului fiscal a imobilului existent până în momentul preluării, calitatea de moștenitor a reclamantei, situația juridică a imobilului, istoricul arterei de circulație, situația juridică a despăgubirilor acordate.
In conformitate cu dispozițiile art.25 din Legea nr. 10/2001, prin adresa înregistrată la pârâtul M. București, nr. 1 sub nr._/23.03.2009, a solicitat expres prin mandatarul său, să emită Dispoziția, anexând, în original sau în copie legalizată, toate documentele de care înțelege să le folosească pentru probarea drepturilor conferite de lege, iar prin adresa nr._/22.06.2009, a formulat prin mandatar, somație pentru emiterea dispoziției de acordare de despăgubiri.
Pârâta însă nu a dorit să respecte termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin 1 și 26 din Legea 10 /2001 și a pct. 25 din H.G. 250/2007, potrivit cu care PMB, avea obligația ca înlăuntrul acestui termen să o informeze cu privire la situația în care, fundamentarea și emiterea dispoziției cu privire la imobilul în discuție, ar fi fost condiționate de către reclamantă sau în numele său și a depunerii altor probe.
În lipsa unei asemenea solicitări, în urma primirii actelor doveditoare de care a înțeles să se folosească și a declarației sale că nu mai are alte acte de depus, reprezintă o confirmare a faptului că dosarul este complet.
Urmare acestui refuz, reclamanta a făcut, prin mandatarul său, nenumărate demersuri de urgentare a soluției, a mers în audiențe, ocazie cu care i s-a comunicat că dosarul se află la Direcția Juridic C. și Legislație, pentru rezolvare, din data de 24.08.2009, de unde nu s-a mai mișcat.
Prin urmare pârâtul M. București, a încălcat dreptul la un proces echitabil privind soluționarea în termen rezonabil a notificării, principiu consacrat prin art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a libertăților fundamentale la care România a devenit parte.
Cum unitatea investită cu soluționarea notificării, nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz de la data depunerii actelor doveditoare, se impune ca instanța de judecată să evoce fondul în condițiile prevăzute de art. 297 alin 1 C.proc.civ., și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură sau de acordare de despăgubiri.
Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv a entității investite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nici o dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci dimpotrivă, însăși Constituția prevede la art. 21 alin. 2, că nici o lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
Același punct de vedere l-a exprimat Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin Decizia XX/19 martie 2007, prin care a fost admis recursul în interesul legii, privind aplicarea dispozițiilor art.26 alin 3 din Legea 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.
Pe de altă parte, trebuie avută în vedere relevanța deosebită pentru domeniul de aplicare a Legii 10/2001 respectarea exigențelor art. 1 din primul Protocol adițional la Convenție, potrivit căruia: art. 1, „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și principiile generale de drept internațional”.
În privința cuantumul despăgubirilor, în considerarea prevederilor capitolului IV, Titlul VII din Legea nr._, pârâta CCSD a emis Titlul de despăgubire la valoarea stabilită prin expertiza de evaluare, respectiv la valoarea de piață. Al doilea capăt de cerere, subsidiar primului, este o consecință a rezolvării primului capăt de cerere, pentru a beneficia efectiv de dispozițiile Legii 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989, care prin atitudinea pârâtei nr. 1, a fost lipsită de eficiență juridică.
In drept, au fost invocate dispozițiile Legii 10/2001 art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dispozițiile Legii nr. 247/2005 și a normelor metodologice de aplicare a acestei legi, art. 274 C.proc.civ.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar următoarele documente: actul de vânzare-cumpărare 2861/16.02.1921, autentificat la Tribunalul I., Secția Notariat; adresă nr. 2902/_/03.07.2008, emisă de Primăria Municipiului București, Serviciul Arhivă Acte Administrative; adresă nr. 3722/_/16.09.2008, emisă de Primăria Municipiului București, Serviciul Arhivă Acte Administrative; adresă nr. 2902/_/03.07.2008, emisă de Primăria Sectorului 5; fișa tehnică a imobilului; planul releveu al imobilului; certificatul de moștenitor nr. 467/953 din 20.01.1955, întocmit după defunctul N. D.; certificatul de moștenitor nr. 486/29.04.1982, întocmit după defunctele D. S. și respectiv S. S.; certificatul de moștenitor nr. 822/1985, întocmit după defunctul S. D.; adeverința de rol fiscal nr. A/_/2528/21.09.2007 emisă de Direcția Impozite și Taxe Locale, Primăria Sectorului 5; decretul de expropriere nr. 153/1987 împreuna cu extras din tabelul anexa; adresa nr. 2936/21.09.2007 emisă de S.C. Cotroceni S.A; adresa nr._/_/08.09.2008, emisă de Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală, Serviciul Nomenclatură Urbană; copie după certificatul de naștere S. S.; copie după certificatul de naștere S. M.; copie după certificatul de căsătorie S. D. și T. D. S.; copie după certificatul de căsătorie D. M. și S. M.; copie după certificatul de deces D. S.; copie după certificatul de deces S. S.; copie după certificatul de deces S. D.; declarație de notorietate nr. 71/26.01.2009 întocmită după defuncții D. S. și D. N.; cerere emitere dispoziție de acordare de măsuri reparatorii; somație emitere dispoziție de acordare de măsuri reparatorii; adresa nr._/_/29.10.2009, emisă de DEIC; planuri topografice cu suprapunere cadastrală, privind imobilul din ., sector 5.
La data de 22.10.2011, reclamanta D. M. a depus la dosar cerere precizatoare a obiectului cererii de chemare în judecată, arătând că solicită obligarea pârâtului M. București să dispună restituirea in natură a imobilului sau propunerea de acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, stabilind dreptul reclamantei la acordarea de despăgubiri; să se stabilească echivalentul măsurilor reparatorii la valoarea de piață a imobilului în funcție de standardele internaționale de evaluare.
Astfel, referitor la primul capăt de cerere, instanța de judecată urmează să constate că sunt persoană îndreptățită (în baza actelor depuse la dosar), în sensul art. 3 din Legea 10/2001, că imobilul solicitat prin notificare, a fost preluat abuziv, încadrându-se în dispozițiile art. 2 și pe baza acestor constatări să dispună acordarea de măsuri reparatorii fie în natură, fie în echivalent, care vor fi propuse de pârâtul M. București.
Așa cum s-a arătat în cererea de chemare în judecată, instanța de judecată, având plenitudine de competență, poate soluționa pe fond notificarea, formulată în baza Legii 10/2001, punct de vedere exprimat de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin Decizia XX/19 martie 2007, prin care a fost admis recursul în interesul legii, privind aplicarea dispozițiilor art. 26 alin 3 din Legea 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.
Astfel, în această Decizie, s-a decis obligatoriu pentru toate instanțele, astfel cum este prevăzut de art. 329 alin 3 C.proc.civ., că în cazul în care unitatea deținătoare sau cea investită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii, ori să propună acordare de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la data depunerii notificării sau după caz de la momentul depunerii actelor doveditoare, se impune ca instanța să evoce fondul notificării.
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, s-a arătat că Legea 247/2001, a scindat în două procedura administrativă de acordare de măsuri reparatorii, în sensul că în fața unității deținătoare se emite doar decizie sau dispoziție de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent, iar ulterior, prin Comisia Centrală s-a stabilit valoarea finală a despăgubirilor și a emis titlul de despăgubire, printr-o decizie, care la rândul ei este supusă controlului instanței de judecată.
Prin urmare, nici o etapă a procedurii administrative de restituire, nu scapă controlului instanțelor de judecată, acestea având plenitudine de competență, în funcție de etapa procedurii administrative (decizia 8327/15.10.2009 a ÎCCJ).
Acest capăt de cerere, are rolul de a da eficiență rezolvării procedurii administrative din a doua etapă, grăbind momentul emiterii titlului de despăgubire, dat fiind faptul că pârâtul S. R., rezolvă dosarul aleatoriu, încălcând principiul rezolvării întregului proces în termen rezonabil.
Reclamanta a solicitat a se avea în vedere, că dispozițiile art. 1 alin 2, art. 10 alin 1, art. 11 din Legea 10/2001, prevede posibilitatea stabilirii măsurilor reparatorii în echivalent, atunci când restituirea în natură nu este posibilă.
Având în vedere că dispozițiile Titlului VII din Legea 247/2005, dă competență Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, chiar și cu avizul controlului de legalitate, apreciază reclamanta că are calitatea de a participa la verificarea posibilității sau imposibilității restituirii în natură a imobilului.
Mai mult, referirea la dispozițiile Legii 247/2005, nu atrage automat competența instanței de contencios administrativ, întrucât această instanță este competentă să judece doar contestațiile împotriva deciziilor emise de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, până la acest moment nefiind emis vreun act administrativ.
Pârâtul S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta D. M..
În motivare, s-a arătat că prin cererea introductivă de instanță, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului București, reclamanta D. M. a chemat în judecată M. București prin Primarul General și S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în M. București, . sector 5 în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General; stabilirea măsurilor reparatorii la valoarea de piață a imobilului, în contradictoriu cu S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și obligarea pârâtului M. București prin Primarul General la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâtul a precizat că solicitarea reclamantei privind stabilirea măsurilor reparatorii la valoarea de piață, în contradictoriu cu S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ca fiind neîntemeiată, motivat de faptul că prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 au fost reglementate atât sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001, cât și înființarea unei entități, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu atribuții în privința emiterii deciziilor conținând titlurile de despăgubire.
Astfel, procedura administrativă prevăzută de actul normativ amintit presupune parcurgerea mai multor etape și anume: - etapa transmiterii si a înregistrării dosarelor, această etapă fund prevăzută de dispozițiile art. 16 alin. 1 și 2 Capitolul V Titlul VII, modificat și completat prin O.U.G nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, - etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării și - etapa evaluării, etapă în care, dacă, după analizarea dosarului, se constată că, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlul în condițiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G nr. 81/2007, prin care este introdus, în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul V1, Secțiunea I intitulată „Valorificarea titlurilor de despăgubire”.
Pe cale de consecință, parcurgerea etapelor enunțate mai sus implică soluționarea unei notificări formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 de către entitatea investită cu soluționarea notificării/unitatea deținătoare, iar ulterior finalizării procedurii administrative prevăzută de Legea nr. 10/2001, deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor însoțite de întreaga documentație ce a stat la baza adoptării lor, vor fi înaintate Secretariatului Comisiei Centrale.
Ori, în cauza dedusă judecății, procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, nu a fost finalizată, întrucât notificarea reclamantei, având drept obiect imobilul - situat în M. București, . sector 5, nu a fost soluționată printr-o dispoziție motivată, care să fie emisă de unitatea deținătoare, respectiv Primăria Municipiului București, și astfel nu se poate declanșa și urma procedura privind acordarea măsurilor reparatorii prevăzută în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în cadrul căreia Comisia Centrală dispune evaluarea imobilului și emite decizia conținând titlul de despăgubire.
De observat că cele două proceduri administrative referitoare la imobilele preluate în mod abuziv, și anume procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 și cea reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt subsecvente.
Astfel, în cursul procedurii administrative de restituire prevăzute de Legea nr. 10/2001, entitățile notificate se pronunță asupra tuturor pretențiilor de restituire decurgând din acest act normativ reparatoriu, prin emiterea de dispoziții/decizii motivate, cu mențiunea că, în cadrul acestei proceduri, Comisiei Centrale nu i~au fost conferite atribuții.
Ulterior finalizării procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, republicată, printr-o dispoziție privind acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, se declanșează procedura administrativă reglementată de acest act normativ, în cadrul căreia se stabilește cuantumului final al despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Totodată, potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, republicată, măsurile reparatorii prin echivalent constau în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
In speța, instanța de judecată are posibilitatea legala de a lăsa la latitudinea pârâtului M. București prin Primarul General să acorde una din cele două categorii de măsuri reparatorii, la care a făcut referire mai sus, pronunțându-se astfel în limitele investiri prin cererea introductivă de instanță, respectiv petitul 1 al acesteia.
Astfel, în situația în care notificarea reclamantului va fi soluționată printr-o dispoziție privind acordarea de măsuri reparatorii constând în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de entitatea notificată, dosarul aferent unei astfel de dispoziții nu va mai fi transmis Secretariatului Comisiei Centrale.
Așadar, evaluarea imobilelor preluate în mod abuziv, respectiv emiterea deciziilor conținând titlul de despăgubire aferente unor astfel de imobilele se dispune de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor numai după finalizarea procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001, prin emiterea unei dispoziții privind acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și ulterior parcurgerii procedurii administrative reglementate de Titlul VII din actul normativ amintit.
Faptul că dreptul reclamantei privind acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în M. București, . sector 5, nu a fost recunoscut printr-o dispoziție motivată emisă de Primăria Municipiului București, în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, nu poate constitui o culpă a Comisiei Centrale, care nu are atribuții în cadrul procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Mai mult, solicitarea privind stabilirea măsurilor reparatorii la valoarea de piață denotă ignorarea dispozițiilor legale, respectiv Titlul VII din Legea nr. 247/2005 potrivit cărora evaluarea pretențiilor de restituire în echivalent având ca obiect imobile demolate, înstrăinate sau alte imobile a căror restituire în natură nu este posibilă, este atributul evaluatorilor autorizați, desemnați în mod aleatoriu de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Prin urmare, nici o altă entitate/instanță judecătorească nu se poate substitui acestor atribuții stabilite în sarcina Comisiei Centrale prin actul normativ amintit.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001, republicată, Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, O.U.G. nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, art. 115-119 C.proc.civ.
Prin încheierea de ședință din data de 21.01.2011, tribunalul a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri și proba cu expertiză tehnică evaluatorie a imobilului format din teren și construcție și a stabilit drept obiective ale expertizei: stabilirea valorii de circulație prin evaluare ipotetică a imobilului format din teren și construcție situat în București, ., sectorul 5 în suprafață de 225 mp, avându-se în vedere atât actele de proprietate ale reclamantei, precum și actul de preluare a imobilului unde se prezintă o suprafață de 217 mp și a desemnat, prin tragere la sorți din lista de experți evaluatori comunicată de BLET, expert tehnic evaluator autorizat ANEVAR, expert C. V., precum și proba cu expertiză tehnică topo în vedere identificării imobilului în litigiu, stabilind drept obiective ale expertizei: identificarea terenului de 225 mp situat în București, ., sector 5 avându-se în vedere atât actele de proprietate ale reclamantei, precum și actul de preluare a imobilului unde se prezintă o suprafață de 217 mp și a desemnat, prin tragere la sorți din lista de experți topo cadastrali comunicată de BLET, expert tehnic specialitatea topo M. C..
Prin sentința civilă nr. 1111/03.06.2011 Tribunalul București- Secția a IV-a Civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R., prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pe capătul doi din cerere, a admis în parte acțiunea reclamantei D. M., așa cum a fost precizată, a obligat M. București, prin Primarul General, ca prin Dispoziție motivată să acorde reclamantei măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, ., sectorul 5 (care nu poate fi restituit în natură, compus din teren în suprafață de 217 m.p. și construcție de 71,88 m.p), a obligat S. R., prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, să stabilească măsurile reparatorii la valoarea de piață a imobilului, a respins cererea reclamantei de stabilire a măsurilor reparatorii de către instanță, a omologat rapoartele de expertiză întocmite de experți ing. M. C. și Ing. Dipl. C. V. V. și a obligat M. București, să plătească reclamantei, suma de 3.500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că imobilul situat în București . 5 care la nivelul anului 1940 a purtat denumirea de . vechi) și nr. 28 – număr nou, revenind la . 1948 a fost proprietatea lui S. D. și S. S. iar în urma decesului lui S. S. masa succesorală a revenit lui S. D. și D. M., reclamanta din prezenta cauză de la care a fost preluat imobilul prin Decretul 153/04.06.1987, decret de expropriere din care rezultă suprafața terenului de 270 mp și construcție 88,64 mp.
Este adevărat că la data preluării imobilului, S. D. era decedat dar ulterior în baza certif. de moștenitor 822/14.08.1985 titular de rol a devenit D. M., reclamanta din prezenta cauză iar prin decizia 532/09.04.1987 emisă de C.P.M.B., imobilul compus din teren în suprafață de 225 mp și 2 corpuri de clădire au fost preluate în patrimoniul Statului, ca urmare a faptului că D. M. și D. M. nu au înstrăinat cea de-a 2-a locuință.
După apariția Legii 10/2001 reclamanta a depus notificarea 1002/09.08.2001 solicitând măsuri reparatorii conf. legii, depunând înscrisurile doveditoare și făcând mai multe reveniri la Primăria Municipiului București în vederea soluționării notificării.
După trecerea unei perioade de 9 ani în lipsa unui răspuns, s-au adresat instanței de judecată pentru a analiza pe fond temeinicia pretențiilor sale invocând și disp. art. 1 din Protocolul 1 la C.E.D.O. și Decizia XX/2007 a I.C.C.J.
Tribunalul a constatat că reclamanta din prezenta cauză a făcut dovada că este persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea 10/2001 în sensul disp. art. 3 din acest act normativ și că imobilul care a aparținut autorilor săi, transmis prin moștenire legală către reclamantă a fost preluat în mod abuziv de către Stat conf. art. 2 din legea sus menționată.
În cauză s-au efectuat două expertize pentru identificarea terenului care a aparținut fostului imobil, expertul M. C. constatând că la nivelul anului 1986 imobilul din . suprafață de 217 mp datorită lărgirii stradale iar în prezent este afectat în totalitate de detalii de sistematizare, respectiv spațiul verde aferent blocului P56 și construcții subterane (conducte de apă și canalizare) astfel că nu poate fi restituit în natură.
Expertul ing. dipl. C. V. V. a stabilit valoarea de circulație a imobilului teren și construcție potrivit actelor de preluare potrivit art. 10 pct. 8 din Legea 10/2001 așa cum a fost modificată.
Întrucât s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, tribunalul în temeiul art. 137 C. pr. civ. s-a pronunțat cu prioritate pe această excepție reținând următoarele:
Este adevărat că în prezent notificarea reclamantei nu a fost soluționată printr-o decizie sau disp. motivată dar pe capătul 2 de cerere prin care se solicită în contradictoriu cu această pârâtă stabilirea măsurilor reparatorii la valoarea de piață a imobilului consideră că aceasta are calitate procesuală pasivă în raport de atribuțiile cei revin acestei comisii și de emiterea titlului de despăgubire conf. Titlului VII din Legea 247/2005 privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv (art. 3,4).
Pe cale de consecință, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R., prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pe capătul doi din cerere.
Pe fondul cauzei tribunalul a admis în parte acțiunea reclamantei așa cum a fost precizată în sensul obligării Municipiului București prin Primarul General să emită decizie sau dispoziție motivată prin care să soluționeze notificarea 1002/09.08.2001 acordând reclamantei care este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, conf. art. 3 din Legea 10/2001, astfel de măsuri pentru imobilul situat în București, ., sectorul 5 (care nu poate fi restituit în natură, compus din teren în suprafață de 217 m.p. și construcție de 71,88 mp, reținând că acest imobil a fost preluat în mod abuziv de către Stat.
Tribunalul a admis și capătul doi de cerere obligând S. R., prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, la stabilirea măsurilor reparatorii constând în valoarea de piață a imobilului, sens în care va dispune omologarea celor 2 expertize efectuate de către instanță și a respins cererea reclamantei de stabilirea a măsurilor reparatorii de către instanță în condițiile în care calculul acestor despăgubiri este atributul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Cererea reclamantei de stabilire a măsurilor reparatorii de către instanță a fost respinsă, competența sa revenind Comisiei Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Împotriva sentinței pronunțată de tribunal, au declarat recurs pârâții M. București prin Primarul General și S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Recurentul-pârât M. București, prin Primarul General critică hotărârea de fond ca fiind netemeinică și nelegală, întrucât a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii – art. 304 pct. 9 C.pr.civ..
Referitor la capătul de cerere prin care M. București a fost obligat să emită dispoziție motivată se precizează că termenul de 60 de zile de soluționare a notificării prevăzut de art. 23 alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001 este un termen de recomandare, astfel că depășirea lui poate fi sancționată, cel mult, cu obligarea la despăgubiri a unității deținătoare, în măsura în care a fost depășit în mod culpabil, iar persoana îndreptățită face dovada existenței unui prejudiciu, fapt ce nu a fost dovedit în cauză.
În condițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 rezultă că dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor ale persoanei îndreptățite se dovedesc numai prin „acte”, respectiv înscrisuri și anume, orice înscris constatator al unu act juridic civil jurisdicțional sau administrativ cu efect constitutiv, translativ sau declarativ de proprietate și care generează o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei care îl invocă și numai după ce această dovadă a fost îndeplinită prin depunerea actelor doveditoare urmând ca unitatea deținătoare să se pronunțe în consecință.
Mai mult, susține recurentul-pârât, în art. 22 din Legea nr. 10/2001, modificată, se prevede că „Actele doveditoare ale dreptului de proprietate … pot fi depuse până la data soluționării notificării … .”
Recurentul-pârât critică hotărârea de fond și în ce privește greșita obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3500 lei, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile art. 274 C.pr.civ..
Lipsind culpa sa, pârâtul în calitate de unitate deținătoare, nu poate fi obligat la plata acestor cheltuieli.
Se solicită în condițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ. admiterea recursului, schimbarea sentinței civile recurate, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiate.
Recurentul-pârât S. R., prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicită în susținerea recursului declarat împotriva hotărârii de fond, admiterea acestuia, casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii introductive de instanță, în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca neîntemeiată, cu menținerea soluției privind respingerea cererii reclamantului de stabilire a măsurilor reparatorii de către instanță.
Se invocă de către recurentul-pârât nelegalitatea și netemeinicia sentinței de fond prin care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligată să stabilească măsuri reparatorii la valoarea de piață a imobilului, având în vedere că instanța de fond era necompetentă, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C.pr.civ..
Sunt evocate dispozițiile art. 21 pct. 4 C.pr.civ., art. 3 pct. 1 C.pr.civ., precum și art. 13 și 20 alin. 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, potrivit cărora Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca organ de specialitate a Administrației Publice Centrale cu atribuții în privința emiterii deciziilor conținând titlurile de despăgubire, decizii ce pot fi contestate, iar „competența de soluționare revine Secției de C. Administrativ și Fiscal a Curții de Apel în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul.”
Cea de-a doua critică vizează greșita soluționare a petitului prin care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligată la stabilirea dreptului la măsuri reparatorii constând în valoarea de piață a imobilului prin omologarea celor două expertize efectuate de instanțe.
Or, instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut deoarece prin capătul doi de cerere, reclamanta a solicitat doar stabilirea valorii de piață a imobilului și nu obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la stabilirea valorii de piață, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C.pr.civ..
În al treilea rând se invocă de către recurentul-pârât nelegalitatea hotărârii în ce privește stabilirea măsurilor reparatorii de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin aplicarea dispozițiilor din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ..
În cauză, procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 nu a fost finalizată, deoarece notificarea reclamantei având ca obiect imobilul situat în București, ., sector 3, nu a fost soluționată printr-o dispoziție motivată, care să fie emisă de unitatea deținătoare, respectiv Primăria Municipiului București, astfel că nu se poate declanșa și urma procedura privind acordarea măsurilor reparatorii conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Se precizează că cele două proceduri administrative referitoare la imobilele preluate în mod abuziv și anume, procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 și cea reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, sunt subsecvente.
Faptul că dreptul reclamantei privind acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în ., sector 5, nu a fost recunoscut printr-o dispoziție motivată emisă de Primăria Municipiului București, în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, nu poate constitui o culpă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor care nu are atribuții în cadrul procedurii administrative prevăzute de actul normativ amintit.
Emiterea titlului de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este prematură în cauză, întrucât nu a fost declanșată procedura administrativă prevăzută în Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
În ultimul rând, recurentul-pârât critică hotărârea primei instanțe deoarece nu i-au fost comunicate rapoartele de expertiză efectuate în dosar, astfel că s-au încălcat dreptul sau la apărare, cât și principiul contradictorialității, motiv de casare prevăzut de art. 3041 C.pr.civ..
Intimata-reclamantă nu a depus întâmpinare, iar în apel nu s-au administrat alte probe.
Asupra recursului declarat de recurentul – pârât M. București prin Primarul General, Curtea reține:
Deși se invocă în motivarea recursului dispozițiile art. 22, art. 23 alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001, nu sunt detaliate însă criticile aduse deciziei recurate din perspectiva motivului de recurs invocat de art. 304 pct. 8 C.pr.civ. privind nelegalitatea deciziei constând în încălcarea sau aplicarea greșită a legii, iar simpla enunțare a acestora nu echivalează cu o motivare a recursului declarat.
Relativ la dispozițiile amintite prin Decizia nr. XX/19.03.2007 emisă de ICCJ în recurs în interesul legii s-a statuat „În același timp, în cazul când unitatea deținătoare sau unitatea investită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune, de asemenea, ca instanța investită să evoce fondul în condițiile prevăzute în art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă și să constate, pe baza materialului probator administrat dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură.
Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al unității investite cu soluționarea notificării echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat pentru că nici o dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. 2 că nici o lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime”.
În cauză, instanța de fond a reținut în raport de probele administrate că reclamanta a dovedit că este succesoarea foștilor proprietari ai imobilului (teren de 225 m.p. și construcție de 88,64 m.p.) situat în București, ., sector 5, pe care l-a stăpânit până în anul 1987, când prin Decretul nr. 153/1987, Anexa 1, poziția 147, acesta a trecut în proprietatea statului, ulterior reclamanta notificând pârâtul M. București, în sensul acordării de măsuri reparatorii.
Cum notificarea nr. 1002 /09.08.2001 transmisă prin executor judecătoresc nu a fost soluționată de către pârât în termenul de 60 de zile de la înregistrare, reclamanta a solicitat instanței de judecată prin acțiunea precizată la 22.10.2010 obligarea pârâtului M. București prin Primarul General la restituirea în natură a imobilului sau propunerea de acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, stabilind dreptul reclamantei la acordarea de despăgubiri, urmând ca echivalentul măsurilor reparatorii să se stabilească la valoarea de piață a imobilului în funcție de standardele internaționale de evaluare.
La fond s-a statuat în raport de reglementările legale enunțate coroborate cu probe cu înscrisuri și 2 expertize tehnice imobiliare că imobilul în litigiu este afectat integral de elemente de sistematizare: spațiu verde aferent blocului P 56 și construcții subterane (conducte de apă și canalizare), context în care fiind imposibilă restituirea în natură, potrivit art. 1 alin. 2 și art. 10 alin. 1 precum și art. 11 din Legea nr. 10/2001, s-a dispus stabilirea măsurilor reparatorii în echivalent.
Recursul pârâtului va fi însă admis, iar hotărârea de fond modificată în sensul obligării acestuia să emită dispoziție prin care să propună măsuri reparatorii în echivalent în favoarea reclamantei pentru imobilul situat în București, ., sector 5, format din suprafața de 217 m.p. teren și construcție de 71,88 m.p, dispoziție ce urmează a fi înaintată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în condițiile art. 16 alin. 2 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
În cauză procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 nu a fost finalizată întrucât notificarea nr. 1002/09.08.2001 formulată de reclamantă nu a fost finalizată în sensul de a fi soluționată printr-o dispoziție motivată emisă de către unitatea deținătoare, respectiv Primăria Municipiului București, astfel că în mod judicios a hotărât la fond ca pârâta să emită dispoziție motivată prin care să acorde măsuri reparatorii pentru imobilul pentru care reclamanta a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la restituire în condițiile Legii nr. 10/2001.
Va fi admis recursul declarat de recurentul – pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având în vedere că procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 - Titlul VII, presupune parcurgerea mai multor etape și anume: - etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor prevăzute de dispozițiile art. 16 alin. 1 și 2, cap. V., Titlul VII, modificat și completat prin OUG nr. 8/2007, pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, - etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării și – etapa evaluării, etapă în care, după analizarea dosarului, se constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost prescrisă, dosarul fiind transmis evaluatorului sau societății de evaluatori desemnată, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlu în condițiile prevăzute de pct. 26 din OUG nr. 81/2007, prin care este introdus în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cap. V.1, Secțiunea I intitulată „Valorificarea titlurilor de despăgubire”.
Pe cale de consecință, parcurgerea etapelor enunțate implică soluționarea notificării de către entitatea investită cu soluționarea notificării /unitatea deținătoare, iar ulterior finalizării procedurii administrative prevăzută de Legea nr. 10/2001, deciziile/dispozițiile emise de entitățile investite cu soluționarea notificărilor însoțite de întreaga documentație, ce a stat la baza adoptării lor, vor fi înaintate Secretariatului Comisiei Centrale.
Așadar, evaluarea imobilelor preluate în mod abuziv, respectiv emiterea deciziilor conținând titlul de despăgubire, aferente unor astfel de imobile se dispune de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor numai după finalizarea procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001, prin emiterea unei dispoziții privind acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și ulterior parcurgerii procedurii administrative reglementate de Titlul VII din acest act normativ.
Emiterea titlului de despăgubire revine așadar exclusiv competenței Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În considerarea acestor precizări, recursul pârâtului va fi admis, urmând a fi înlăturate și dispozițiile prin care instanța de fond a obligat pârâtul S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la măsuri reparatorii și la omologarea rapoartelor de expertiză întrucât acesta nu are calitate procesuală pasivă în cauză; înlăturând de asemenea dispozițiile contrare.
Având în vedere și prevederile art. 312 alin. C.pr.civ. cu trimitere la art. 304 pct. 9 C.pr.civ. ambele recursuri vor fi admise, cu modificarea în parte a hotărârii de fond, conform dispozițiilor enunțate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurenții-pârâți M. București prin Primarul General și S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 1111/03.06.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă D. M..
Modifică în parte, în sensul că obligă M. București prin Primarul General să emită dispoziție prin care să propună măsuri reparatorii prin echivalent, în favoarea reclamantei pentru imobilul situat în București, ., Sector 5 constând din suprafața de 217 mp teren și construcție de 71,88 mp și s-o înainteze Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în condițiile art. 16 alin.2 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Înlătură dispozițiile privind obligarea Statului R. la măsuri reparatorii și la omologarea rapoartelor de expertiză, constatând lipsa calității procesuale pasive a Statului R.. Înlătură dispozițiile contrare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.02.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. P. A. V. R. P.
GREFIER
G.-M. V.
Red. .. GC/PS/TI – 2 ex
18..05.2012
Jud. fond C. Segărcianu
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 309/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 65/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
