Obligaţie de a face. Decizia nr. 552/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 552/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 552/2013
DOSAR NR._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.552
Ședința publică de la 27.03.2013
Curtea constituită din:
P. - E. V.
JUDECATOR - A. D. T.
JUDECATOR - I. A. H. P.
GREFIER - S. P.
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât I. C.-A., împotriva deciziei civile nr.841 din 28.09.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă T. E..
P. are ca obiect - obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat B. A. - M., în calitate de reprezentant al recurentului – pârât I. C.-A., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/26.03.2013, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, pe care o depune la dosar și avocat C. F., în calitate de reprezentant al intimatei-reclamante T. E., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/13.03.2013, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, aflată la fila 8 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că intimata-reclamantă a depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 13.03.2013, întâmpinare, la care a anexat un raport de expertiză, în cadrul probei cu înscrisuri, care au fost comunicate părții adverse.
Avocatul recurentului-pârât depune la dosar chitanța nr._/1/18.03.2013, în cuantum de 4 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Curtea dispune lăsarea dosarului la a doua strigare pentru ca părțile să formuleze precizeze cu privire la procesul-verbal încheiat la data de 6.07.2010, existent la fila 23 dosar fond.
La reluarea pricinii, se prezintă avocat B. A. - M., în calitate de reprezentant al recurentului – pârât I. C.-A., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/26.03.2013, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, pe care o depune la dosar și avocat C. F., în calitate de reprezentant al intimatei-reclamante T. E., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/13.03.2013, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, aflată la fila 8 dosar.
Avocații recurentului-pârât, cât și al intimatei – reclamante acordă lămuriri cu privire la procesul-verbal încheiat de executorul judecătoresc, la data de 6.07.2010, aflat la fila 23 dosar fond.
Părțile prezente și reprezentate, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul recurentului-pârât, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Consideră că prin decizia atacată au fost încălcate dispozițiile art.1169 din Codul civil, întrucât sarcina probei revine reclamantei și nu pârâtului.
Arată că pârâtul a fost obligat să dărâme un gard, iar în cazul în care nu se conformează, această sarcină să-i revină reclamantei pe cheltuiala pârâtului.
Mai mult, titlul executoriu al reclamantei presupune lăsarea în deplină posesie a suprafeței de 28,35 mp, gardul are o suprafață de 24,67 mp și potrivit raportului de expertiză întocmit în procesul de revendicare, care a fost efectuat acum 6 ani, fiind evident că situația de la fața locului se poate schimba și luând în considerare cele declarate de reclamantă în acțiunea, respectiv că se vorbește de o construcție provizorie (un gard din țevi), rezultă că nu se face trimitere la același gard cu cel din raportul de expertiză pe care l-au anexat în apel și din care reiese faptul că nu există identitate între acea construcție provizorie și ceea ce a constatat expertul.
În urma analizării procesului-verbal încheiat de expert se constată că acesta nu a măsurat lungimea gardului, astfel că nu se cunoaște ce suprafață are.
În opinia sa, trebuia administrată proba cu expertiză pentru a se constata dacă acel gard mai există, dacă se află pe terenul reclamantei T. și ce suprafață de gard se suprapune cu terenul care face obiectul titlului executoriu.
Executorul arată în procesul-verbal faptul că era necesar să se convoace un expert topograf, întrucât nu a avut posibilitatea să efectueze constatări în acest sens.
Consideră că în mod nelegal instanța de apel a soluționat acest proces pe baza unor probe insuficiente, având în vedere că era necesar administrarea unei expertize topo edificatoare.
Pe cale de consecință, instanța de apel nu putea să autorizeze dărâmarea unui gard fără a cunoaște dacă acesta este edificat sau pe proprietatea reclamantei-intimatei, care este destinația și dimensiunile gardului, dacă există sau nu autorizație pentru construirea acestuia și care este identitatea constructorului.
Ultima critică adusă deciziei atacate vizează faptul că instanța de apel a prezumat că acest gard ar fi fost edificat de către pârât, ori tribunalul nu poate judeca pricina în baza prezumției că partea ar fi edificat gardul fără să se bazeze pe probe științifice cum este expertiza topo.
Concluzionând, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate față de dispozițiile art.312 al.3 din Codul de procedură civilă, pe motivul că modificarea hotărârii nu este posibilă fiind necesare administrarea de probe noi, respectiv expertiză, iar în subsidiar, admiterea recursului, motivarea deciziei recurate în baza art.312 al.3 din Codul de procedură civilă, iar pe fond, admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare judecată.
Referitor la cheltuielile de judecată, provocate de acest proces, arată că urmează a le solicita pe calea unei acțiuni separate.
Avocatul intimatei-reclamante, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat, având în vedere motivele de recurs invocate de recurent, respectiv art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, consideră că cele expuse nu se încadrează tezei pe care își fundamentează calea de atac.
În ceea ce privește raportul de expertiză nu cunoaște ce se mai poate dovedi cu alt raport de expertiză efectuat în acest dosar, în condițiile în care existența gardului nu a fost contestată de nici una dintre părți, cu atât mai puțin de către recurentul de astăzi în cadrul procesului care a avut ca obiect revendicarea suprafeței de teren de 28,35 mp. În acest proces s-a efectuat un raport de expertiză la care recurentul a fost prezent (respectiv avocatul său) raport pe care l-a anexat întâmpinării.
Mai mult decât atât, cu ocazia efectuării acestui raport s-a constatat existența gardului de beton pe terenul proprietatea reclamantei în urma revendicării, respectiv pe suprafața de 28,25 mp.
Solicită respingerea susținerilor părții adverse în ceea ce privește potențiali, posibili constructori ai acestui gard, fiind simple alegații și dau dovadă de un abuz de drept, în condițiile în care hotărârea este executorie de la data de 21.11.2008, iar recurentul refuză până la acest moment să respecte această hotărâre.
Referitor la cheltuielile de judecată, provocate de acest proces, arată că urmează a le solicita pe calea unei acțiuni separate.
Curtea reține pricina spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 05.11.2010, pe rolul Judecătoriei Sector 1 București, sub nr._ /20 10, reclamanta T. E. a chemat în judecată pe pârâtul I. C.-A., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să fie obligat pârâtul să desființeze gardul în lungime de 24,67 m. situat pe terenul proprietatea reclamantei din București, . nr.75-91, sector 1, actual Drumul Plaiul Câmpinei nr.7, sectorul 1, iar în situația în care pârâtul nu își va executa obligația, să fie autorizată reclamanta să desființeze acest gard pe cheltuiala pârâtului, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr._/15.09.2011 s-a admis acțiunea formulată de reclamanta T. E. în contradictoriu cu pârâtul I. C.-A. și a fost obligat pârâtul să desființeze gardul în lungime de 24,67 m., situat pe terenul proprietatea reclamantei din București, . nr.75-91, sector 1, în termen de o lună de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, iar în caz de neîndeplinire a obligației, autorizează reclamanta să desființeze gardul pe cheltuiala pârâtului, precum și să plătească reclamantei suma de 8,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, prin sentința civilă nr.5546/24.04.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2006, rămasă definitivă prin decizia civilă nr.1485/21.11.2008 a Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, și irevocabilă prin decizia civilă nr.271/R/2l.05.2009 a Curții de Apel București Secția a IX-a Civilă, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta T. E. în contradictoriu cu pârâtul I. C.-A., fiind
stabilită linia de hotar dintre proprietățile vecine ale părților, și a fost obligat pârâtul să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie suprafața de 28,35 mp. de teren, situat în București, . nr.75-91, sector 1.
Întrucât pârâtul nu s-a conformat de bună-voie titlului executoriu, la solicitarea reclamantei-creditoare, s-a format dosarul de executare nr.390/2010 B. R. I.-C., prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 13.05.2010 fiind încuviințată executarea silită împotriva debitorului I. C.-A., în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.5546/24.04.2008 a Judecătoriei Sectorului 1 București, la solicitarea creditoarei T. E..
Prin adresa din 11.08.2011, emisă de B. R. I.-C., s-a învederat că executarea silită prin predarea imobilului ce a făcut obiectul dosarului nr._/299/2006 al Judecătoriei Sectorului 1 București, nu a putut fi efectuată deoarece suprafața de teren respectivă este împrejmuită de gardul proprietății debitorului I. C.-A., iar în lipsa unei dispoziții de demolare a gardului din partea instanței sau a unei autorizații de demolare a acestuia executarea nu a putut continua.
Potrivit art.1073 cod civil "creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar, are dreptul la dezdăunare". Totodată, art.1077 Cod civil prevede că "nefiind îndeplinită obligația de a face, creditorul poate asemenea să fie autorizat de a o aduce el la îndeplinire, cu cheltuiala debitorului".
Din probele administrate în cauză, instanța a reținut că s-a fixat în sarcina pârâtului o obligație de a face, constând în a lăsa reclamantei în deplină proprietate și posesie suprafața de 28,35 mp. de teren, situat în București, . nr.75-91, sector 1, obligație căreia pârâtul nu i s-a conformat, sens în care a fost demarată executarea silită împotriva acestuia în dosarul de executare nr.390/2010 al B. R. I.-C.. Executarea nu a putut fi însă continuată întrucât pe terenul în litigiu se află gardul de țevi și sârmă, edificat de pârât anterior soluționării dosarului nr._/299/2006 al Judecătoriei Sectorului 1 București, după cum reiese din procesul-verbal din 06.07.2010 și adresa emisă la data de 11.08.2011 în dosarul de executare nr. 390/2010 al B. R. I.-C..
Ca atare, având în vedere dispozitivul sentinței civile nr.5546/24.04.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, instanța a constatat că existența gardului edificat de pârât pe terenul aflat în proprietatea reclamantei împiedică aducerea la îndeplinire a titlului executoriu, iar atitudinea pârâtului, care s-a opus desființării acestuia la solicitarea organului de executare, nu este justificată în raport de prevederile art.1073 Cod civil și art.6 CEDO, în jurisprudența Curții statuându-se în mod frecvent că dreptul de acces la justiție, garantat de art.6 din Convenție, protejează și executarea hotărâri lor judecătorești definitive și obligatorii și, în consecință, executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau întârziată într-un mod excesiv (cauza S. P. c. României).
A mai statuat Curtea că dreptul de acces la o instanță ar deveni în întregime iluzoriu și teoretic dacă o persoană fizică sau juridică ar putea refuza, fără a încălca articolul 6 al Convenției, să se supună unei hotărâri judecătorești date în contra lor, în litigii implicând determinarea drepturilor și obligațiilor civile.
Pentru motivele de fapt și de drept expuse anterior, instanța a apreciat ca fiind întemeiată acțiunea, obligând pârâtul să desființeze gardul în lungime de 24,67 m, situat pe terenul proprietatea reclamantei din București, . nr.75-91, sector 1, în termen de o lună de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, iar în caz de neîndeplinire a obligației, în temeiul dispozițiilor art.1077 Cod civil, autorizând reclamanta să desființeze gardul pe cheltuiala pârâtului.
Totodată, văzând prevederile art.274 Cod procedură civilă și soluția pronunțată în cauză, instanța a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 8,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru ș,i timbrul judiciar suportate de reclamantă cu prilejul soluționării prezentei acțiuni.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel pârâtul lnimaroiu A. C., solicitând schimbarea în tot a hotărârii apelate în sensul respingerii ca neîntemeiata a cererii de chemare în judecata și obligarea intimatei, în cazul în care va cădea în pretenții, sa achite cheltuielile de judecata, respectiv taxa judiciara de timbru, timbrul judiciar, onorariul expertului și onorariul avocatului (și orice alte eventuale cheltuieli) în temeiul art. 274 Cod procedură civilă.
A arătat că dobândit dreptul de proprietate asupra terenului situat în București, . nr. 75-91, sector 1, în suprafața de 1.297,03 mp., prin cumpărare de la C. E. în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1121 în data de 10.07.2001 de B.N.P. V. D..
Judecătoria Sectorului 1 București care a pronunțat Sentința civila nr.5546 din data de 24.04.2008 în dosarul nr._/299/2006 (titlul executoriu) a ignorat faptul ca apelantul ocupă 1.297,03 mp. și respectă suprafața, coordonatele cadastrale și vecinătățile din actul său de proprietate și din cadastru (aspect care rezulta și din raportul de expertiza întocmit de Expertul Judiciar P. E. desemnat de instanța în dosarul nr._/299/2006).
Executarea silită pornită împotriva sa este nelegală și abuzivă și conduce în mod cert la «exproprierea» pârâtului în condițiile în care dovedește cu acte proprietatea asupra terenului în suprafața de 1.297,03 mp., suprafața certificată și prin raportul de expertiza anterior menționat. Executarea nu poate fi continuată întrucât ar dăuna dreptului său de proprietate privata garantat de Constituție.
Instanța de fond a pronunțat hotărârea administrând numai proba cu înscrisuri, fără să fie administrată și proba cu expertiza tehnică de specialitate din care să rezulte într-adevăr dacă gardul reprezintă realmente un impediment la executarea silită.
A arătat că, în speța de față este vorba despre o suprafața de 28,35 mp., deci o suprafața mică. Instanța de judecată nu trebuia să dispună dărâmarea unui gard întreg numai pentru ca executorul a constatat ca " ... suprafața de teren respectivă este împrejmuită de gardul proprietății debitorului ... " fără să precizeze poziția gardului și dacă acesta se află în întregime sau în parte pe terenul reclamantei.
Mai mult, gardul în discuție nu se află cu siguranță pe terenul intimatei-reclamante ci pe terenul apelantului pârât așa cum rezultă din coordonatele cadastrale arătate anterior. De aceea, hotărârea instanței de fond este abuzivă întrucât pârâtul a fost obligat să dărâme un gard care nu lezează drepturile și interesele intimatei-reclamante.
De asemenea, arată că nu a edificat el gardul în discuție și de aceea, nu poate fi ținut răspunzător pentru el.
Prin decizia civilă nr.841A/28.09.2012, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul pârât I. C. A..
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că sunt inadmisibile criticile formulate de apelantul pârât pe calea apelului îndreptate împotriva sentinței civile nr. 5546/24.04.2008 a Judecătoriei Sectorului 1 București, definitivă și irevocabilă, aceasta bucurându-se de putere de lucru judecat, așa încât situația de fapt constatată și chestiunile de drept dezlegate prin respectiva hotărâre nu mai pot fi repuse în discuție.
Hotărârea judecătorească menționată constituie totodată și titlul executoriu în baza căruia s-a declanșat executarea silită ce face obiectul dosarului de executare nr.390/2010 al B. R. I. C.. S-a constatat însă că executarea silită a obligației stabilită în sarcina pârâtului, respectiv de a lăsa în deplină proprietate suprafața de 28,35 mp. teren identificată conform titlului și raportului de expertiză ce a fost omologat de instanță nu poate fi adusă la îndeplinire, executorul reținând ca impediment la executare faptul că terenul în cauză este împrejmuit de un gard proprietatea debitorului, executarea neputând continua în lipsa unei dispoziții autorizații de demolare a gardului.
Constatarea executorului judecătoresc, atât în ce privește existența acestui gard cât și amplasarea sa, fac deplina dovadă până la înscrierea în fals, reclamanta dovedindu-și în acest fel pretențiile, fără a mai fi necesară suplimentarea probatoriului cu o expertiză topo sau cercetarea la fața locului.
În măsura în care pârâtul a contestat existența gardului sau amplasarea sa, invocând faptul că nu i-ar aparține, sugerând chiar că ar fi posibil să fi fost ridicat de furnizorii de utilități, acestuia îi revenea sarcina probei în combaterea pretențiilor reclamantei, dovedite cu înscrisurile depuse la dosar.
Pe de altă parte, atâta vreme cât gardul în speță se află pe terenul vizat de sentința civilă ce reprezintă titlul executoriu, actualmente deținut de pârât, se prezumă că a fost ridicat de acesta sau cu acceptul său, ipoteza susținută de apelantul pârât, în sensul că ar aparține unor furnizori de utilități fiind chiar de utilitate publică, nefiind verosimilă și nefiind dovedită.
Împotriva executării silite ce face obiectul dosarului nr.390/2010 al B. R. debitorul, apelant pârât din cauza de față nu a formulat contestație la executare pentru a critica faptul că terenul vizat de executare nu ar coincide cu terenul identificat în titlul executoriu și nu a dovedit nici în prezenta cauză că gardul a cărui desființare s-a solicitat ar avea un amplasament diferit față de cel determinat de executor, adică pe terenul pe care pârâtul a fost obligat să-l lase în deplină proprietate și posesie reclamantei.
Este de asemenea nefondată susținerea apelantului în sensul că reclamanta nu ar suferi nici un prejudiciu, existența gardului nelezându-i drepturile și interesele acesteia. Atâta vreme cât gardul în cauză afectează terenul ce reprezintă proprietatea reclamantei, așa cum s-a statuat în mod irevocabil în sentința ce constituie titlul executoriu, vătămarea este evidentă, corect reținând prima instanță că reclamanta se află în imposibilitatea de a aduce la îndeplinire dispozițiile unei hotărâri judecătorești irevocabile ce se bucură de putere de lucru judecat. Acest efect al respectivei hotărâri împiedică repunerea în discuție a fondului dreptului ce a făcut obiectul acelei judecăți, motiv pentru care vor fi înlăturate și susținerile apelantului pârât privind calitatea sa de proprietar al terenului vizat de executarea silită.
Pentru motivele expuse, în temeiul art.296 Cod procedură civilă tribunalul a apreciat că apelul este nefondat, și l-a respins, menținând sentința civilă apelată, ca legală și temeinică.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâtul I. C. – A. solicitând în principal, admiterea recursului, casarea deciziei recurate în temeiul art.312 alin.3 Cod procedură civilă (modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi) și trimiterea cauzei spre rejudecare în fond, iar în secundar, în cazul în care casarea cu trimitere spre rejudecare este găsită ca neîntemeiată, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în baza art.312 alin.3 Cod procedură civilă (modificarea hotărârii atacate se pronunță pentru motivele prevăzute la art.304 pct .... 9), iar pe fond, admiterea apelului și schimbarea în tot a hotărârii apelare în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului declarat, recurentul – pârât înțelege să invoce art.304 pct.9 Cod procedură civilă ca motiv de recurs, respectiv «când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii».
În fapt, prin hotărârea fondului recurentul – pârât a fost obligat să desființeze gardul în lungime de 24,67 metri (deși din nicio probă existentă la dosar nu rezultă lungimea acestuia), situat pe terenul proprietatea reclamantei din Mun. București, . nr.75-91, sector 1, în termen de o lună de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, iar în caz de neîndeplinire a obligației, reclamanta a fost autorizată să desființeze gardul pe cheltuiala pârâtului. Aceasta soluție a fost menținută de instanța de apel, prin decizia care face obiectul prezentului recurs.
Consideră că instanța de apel a încălcat dispozițiile art.1169 Cod civil potrivit cărora sarcina probei revine reclamantei și nu pârâtului. Reclamanta trebuia să își susțină pretențiile solicitând probe în acest sens. Instanța de apel a reținut în mod greșit precum că pârâtului îi revine (citez): " ... sarcina probei în combaterea pretențiilor reclamantei dovedite cu înscrisurile depuse la dosar". Este de-a dreptul ciudat că instanța de apel susține că nu reclamanta ar trebui să își demonstreze pretențiile, ci pârâtul.
Proba cu expertiză topo trebuia solicitată de către intimata-reclamanta încă din fond pentru ca, împreuna cu înscrisurile aflate la dosar, să poată forma convingerea instanței că acel gard are suprafața de 24,67 metri liniari și este amplasat fix pe suprafața de 28,35 metri pătrați revendicată și obținută de intimată prin titlul executoriu. Din dispozitivul sentinței fondului rezultă că a fost obligat sa desființez gardul în lungime de 24,67 metri liniari, situat pe terenul proprietatea reclamantei de 28,35 metri pătrați.
În Procesul-verbal încheiat la data de 06.07.2010, Executorul Judecătoresc nu a trecut lungimea gardului, întrucât nu l-a măsurat, deci nu se știe ce dimensiune are. Atunci, de unde rezultă lungimea gardului? Deci trebuia administrată proba cu expertiza topo care să constate dacă acel gard mai există, dacă se află amplasat pe terenul intimatei-reclamante și ce suprafață din acel gard se află pe terenul acesteia.
În procesul-verbal Executorul Judecătoresc a consemnat că (citez, deși este ilizibil): " ... am solicitat creditoarei (intimata-reclamantă T. E. – n.n.) să convoace un expert topograf ... ". Intimata-reclamantă se pare că nu s-a conformat, iar Expertul nu a făcut măsurători.
Instanța de apel a considerat în mod greșit ca "Constatarea executorului judecătoresc, atât în ce privește existența acestui gard cât și amplasarea sa, fac deplina dovadă până la înscrierea în fals, reclamanta dovedindu-și în acest fel pretențiile, fără a mai fi necesară suplimentarea probatoriului cu o expertiză topo sau cercetarea la față locului".
Reclamanta ar fi trebuit să solicite în principal ca instanța să constate că gardul în discuție se află pe terenul proprietatea ei și numai în secundar să solicite desființarea acestuia.
Terenul său este un teren viran, fără construcții, iar rostul împrejmuirii lui este total inutila pentru el. În schimb, terenul, fiind situat între două construcții existente, închiderea capetelor acestuia (împrejmuirea) este utilă pentru regiile autonome locale (furnizorii de gaze, apă, salubritate) și pentru siguranța copiilor. Inițial, pârâtul s-a gândit și el să dărâme gardul, însă nu își asumă o asemenea acțiune până ce nu află cine și de ce l-a edificat. În zona există împrejmuiri făcute de Distrigaz și de alți furnizori de utilități și se gândește ca nu cumva aceasta construcție provizorie pe care o denumește simplu "gard" să nu fie de utilitate publica! De altfel, solicită să se observe că intimata – reclamantă susține în acțiunea introductivă ca acel gard este: " ... edificat din țevi și sârmă…”
Pe cale de consecința, instanța de judecată nu putea să autorizeze dărâmarea unui gard fără a cunoaște dacă acesta este edificat sau nu pe proprietatea intimatei-reclamante, care este destinația și dimensiunile gardului, dacă există sau nu autorizație pentru construirea acestuia și care este identitatea constructorului. Aceste aspecte puteau fi lesne lămurite prin intermediul unei expertize de specialitate, care nu a fost solicitată de reclamanta. Față de aceste argumente, consideră că în mod greșit instanța de apel a considerat că această speță poate fi soluționata în mod facil (citez): " ... fără a mai fi necesară suplimentarea probatoriului cu o expertiză topo sau cercetarea la față locului".
Trebuia administrată proba cu expertiza topo potrivit art.167 și art.170 Cod procedură civilă.
Recurentul – pârât arată că este contrariat de faptul că instanța de apel a făcut greșeala de a lua "de buna" afirmația intimatei-reclamante precum că acel gard se află pe terenul revendicat de aceasta și a menținut fără ezitare soluția de desființare a acestuia, motivând ca (citez): "Pe de altă parte, atâta vreme cât gardul în speță se află pe terenul vizat de sentința civilă ce reprezintă titlu executoriu, actualmente deținut de pârât, se prezumă că a fost ridicat de acesta sau cu acceptul său ... ".
Mai critică hotărârea recurată și pentru faptul că instanța de apel a judecat cauza în baza prezumției că recurentul - pârât ar fi edificat gardul și nu s-a bazat pe probe științifice care să-i fundamenteze soluția. În mod greșit, instanța de apel a considerat ca prezenta cauză se poate soluționa (citez): ,,fără a mai fi necesară suplimentarea probatoriului cu o expertiză topo sau cercetarea la față locului"ci doar în baza înscrisurilor aflate la dosar.
Instanța de apel omite din nou că sarcina probei revine reclamantei și faptul că obiectul litigiului este gardul și nu terenul revendicat. Așa cum a arătat, nu este de acord cu dărâmarea unui gard a cărui lungime și poziție nu o cunoaște pe baze științifice. Arată din nou că în Procesul-verbal încheiat la 06.07.2010, Executorul Judecătoresc nu a trecut lungimea gardului, întrucât nu l-a măsurat, deci nu se știe ce dimensiune are și ce suprafață de teren ocupă din terenul revendicat de intima-reclamantă.
Totodată, recurentul – pârât arată că a atacat cu apel hotărârea fondului și prin prisma faptului ca dispozitivul hotărârii de fond nu cuprinde coordonatele cadastrale ale gardului, respectiv puncte de reper. A fost obligat sa desființeze gardul în lungime de 24,67 metri (deși din nicio probă existentă la dosar nu rezultă lungimea acestuia), situat pe terenul reclamantei din Mun. București, . nr.75-91, sector 1. Atât
Recurentul – pârât arată, în principal, că hotărârea recurată trebuie casată cu trimitere spre rejudecare întrucât este necesară administrarea probei cu expertiza topo, probă ce nu mai poate fi administrată în faza recursului
În secundar, hotărârea recurată trebuie modificată în sensul admiterii apelului și schimbării în tot a hotărârii apelare în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată. Consideră că hotărârea recurata este lipsită de temei legal, a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, drept pentru care a invocat ca temei al modificării pct.-ul 9 al art.304 Cod procedură civilă.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Sub un prim aspect, curtea constată că, motivele de recurs, din felul în care au fost formulate, aduc în discuție problema de netemeinicie a hotărârii atacate, deoarece ceea ce se pretinde este stabilirea greșită a situației de fapt.
O atare critică nu poate face însă, obiect de analiză în calea extraordinară a recursului întrucât, față de actuala configurare a art.304 Cod procedură civilă, care permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele administrate, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată.
Sub un al doilea aspect, se constată că prezentul litigiu derivă din imposibilitatea punerii în executare a sentinței civile nr.5546/2008 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, sentință prin care a fost admisă acțiunea reclamantei din prezentul litigiu, s-a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților, fiind admisă și acțiunea în revendicare a suprafeței de 28,35 mp., identificată potrivit raportului de expertiză efectuat în acel dosar.
Urmare încercărilor intimatei de punere în executare a acestei sentințe, executorul judecătoresc a reținut imposibilitatea punerii în executare motivat de faptul că aceasta nu conține o dispoziție expresă de demolare a gardului existent, terenul recurentului fiind împrejmuit.
În aceste condiții, curtea reține că, în principal nu era necesară administrarea unei alte expertize topo, acesta fiind deja efectuată în litigiul anterior prin care s-a stabilit linia de hotar și s-a admis revendicarea suprafeței, fiind necesar exclusiv să se procedeze la punerea în executare a acelei sentințe, mai exact la individualizarea pe teren a celor reținute în expertiza efectuată deja.
Pe de altă parte, curtea reține că intimata – reclamantă a făcut dovada susținerilor sale cu hotărârea judecătorească pronunțată anterior, cu expertiza deja efectuată și cu procesul verbal al executorului judecătoresc, aspecte în raport de care, corect a reținut tribunalul că recurentul avea obligația de a solicita, dacă aprecia că este necesar, efectuarea unei noi expertize.
Acesta nu pentru că sarcina probei revenea pârâtului în cadrul prezentei acțiuni, cum eronat susține recurentul, ci, în raport de dovedirea aspectelor litigioase de către reclamantă, recurentul avea obligația de a propune probe pentru a combate cele dovedite deja de partea adversă, cu alte cuvinte recurentul trebuia să facă dovada contrară.
Pe de altă parte, se constată că, gardul fiind edificat pe terenul reclamantei, teren ce a făcut obiectul litigiului anterior, este evident că, în lipsa unei dispoziții exprese de dărâmare, intimata nu poate proceda la punerea în executare a unei hotărâri irevocabile.
De altfel, recurentul nu poate invoca în susținerea recursului, omisiunea sa de a solicita proba cu expertiză pe care o considera necesară pentru stabilirea lungimii gardului, deși în apel, la termenul de propunere a probelor a arătat exclusiv că solicită proba cu înscrisuri, printre care și expertiza efectuată anterior.
Pentru aceste considerente în baza art.312 Cod procedură civilă, Curtea respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât I. C.-A., împotriva deciziei civile nr.841A din 28.09.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă T. E..
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 27.03.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
E. V. A. D. T. I. A. H. P.
GREFIER
Ș. P.
Red. A.D.T.
Tehnored. C.S.
Ex._
T.B.Secția a V-a Civilă – S.C.
- A.M.
Jud.sector 1 București – L.E.M.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 65/2013. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 551/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
