Legea 10/2001. Decizia nr. 1317/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1317/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-06-2012 în dosarul nr. 1317/2012
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1317 R
Ședința publică din data de 21.06.2012
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: S. G.
JUDECĂTOR: G. D. M.
JUDECĂTOR: M. A.
GREFIER: M. D.
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de recurenții reclamanți I. A. C. și I. M. Z. împotriva sentinței civile nr.1049/27.05.2011, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, cauza având, ca obiect, „Legea nr.10/2001”.
Dezbaterile și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 14.06.2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, pentru a se depune la dosar note scrise, a amânat pronunțarea la data de 21.06.2012, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a V-a Civilă, sub nr._, reclamanții I. M. Z. și I. A. C. au chemat în judecată pe pârâtul M. București prin Primarul General, solicitând instanței să dispună obligarea pârâtului să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, .. 122-124, sector 3.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că imobilul a fost lăsat moștenire prin testament de către străbunicul lor, I. T., bunicului acestora, T. I. și fratelui acestuia, A. I..
La data de 23.06.1909 A. I. a vândut lui T. I. partea sa din imobil, astfel încât acesta din urmă a devenit unic proprietar și a înscris imobilul la Cartea Funciară, prin procesul-verbal nr._/1940.
La decesul lui T. I., acesta a fost moștenit de către fiul său (tatăl reclamanților), A. T. I., prin procesul-verbal din 09.09.1943.
Prin Decretul nr. 92/1950, imobilul a trecut în posesia statului, fără vreo despăgubire, fiind notat la poziția 3852.
Reclamanții au rămas singurii moștenitori ai tatălui lor, A. T. I., decedat la data de 24.05.1989.
În conformitate cu art. 1, alin. 1 din Legea nr. 10/2001: "Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum și cele ... se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi."
În cadrul normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 se menționează ca fiind preluate în mod abuziv și imobilele care au făcut obiectul Decretului nr. 92/1950.
Preluarea imobilului prin Decretul nr. 92/1950 a fost nu numai abuzivă, dar și nelegală, întrucât nici măcar dispozițiile acestui decret profund neconstituțional nu au fost respectate.
La pct. 2.1. lit. A din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 se prevede: preluările de imobile în baza celorlalte acte normative de naționalizare (este cazul ... Decretului nr. 92/1950 pentru naționalizarea unor imobile, cu modificările și completările ulterioare, ...) sunt considerate ca fiind preluate "cu titlu", în măsura în care s-au respectat condițiile stabilite de acestea.
Potrivit art. 2 din Decretul nr. 92/1950: ,Nu intră în prevederile decretului de față și nu pot fi naționalizate imobilele clădite, proprietatea muncitorilor și a pensionarilor proveniți din muncitori, precum și a funcționarilor, micilor meseriași, intelectualilor profesioniști și a celorlalți pensionari, provenite din muncă."
Proprietarul imobilului de la acel moment, A. T. I., avea la data emiterii decretului menționat calitatea de avocat, angajat la serviciul juridic al Comitetului Provizoriu al Capitalei și fiind funcționar public se încadra în categoriile exceptate de la naționalizare, potrivit dispozițiilor legale menționate anterior, condiții în care, față și de dispozițiile Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, imobilul a fost preluat fără titlu, astfel încât Statul Român nu a avut niciodată proprietatea bunului, iar în momentul de față, M. București, prin Primarul General, nu are, de asemenea nici un titlu asupra imobilului.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, reclamanții au formulat notificarea nr. 9/09.01.2002, în baza căreia s-a format dosarul nr._/2002, cu privire la care, deși este complet și termenul de soluționare a notificării a trecut de mult, reclamanții nu au primit nici până în prezent decizia Primarului General privind restituirea în natură a imobilului.
Reclamanții au precizat că au formulat acțiunea dată fiind lipsa de răspuns a Primarului General, în conformitate cu decizia în interesul legii nr. XX din 19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a decis că „în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, stabilesc: Instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.".
La data de 29.10.2010, reclamanții au depus la dosar cerere modificatoare (filele 134-135), prin care au arătat că înțeleg să revendice spațiile vândute din imobilul situat în București, .-124, sector 3, astfel: de la G. M. și G. C. D., apartamentul nr. 3, situat la parter și cota parte din teren și spațiile aferente acestuia, conform contractului nr. 3585 din 14.02.2001; de la R. D. și R. E., apartamentul nr. 2, situat la parter, corpul D și cota parte din teren și spațiile aferente acestuia, conform contractului nr. 3799/09.06.1997; de la P. I. și P. V. C., apartamentul nr. 2, parter, corpul A și cota parte din teren și spațiile aferente acestuia, conform contractului nr. 3798/11.09.1997; de la Imbriea T., apartamentul nr. 2, parter, corp A și cota parte din teren și spațiile aferente acestuia, conform contractului nr. 4275/08.09.1997; de la D. Corleț-Ghiolita imobilul situat în ., sector 3 și cota parte din teren și spațiile aferente acestuia, conform contractului nr. 3800 din 09.06.1997.
S-a arătat că, potrivit răspunsului . la adresele comunicate de instanță, o parte din imobilul revendicat a fost vândută persoanelor mai sus menționate.
Întrucât acțiunea în revendicare se îndreaptă împotriva posesorului neproprietar și având în vedere că posesorul nu este M. București prin Primarul General, ci persoanele menționate, este normal ca acțiunea să fie îndreptată împotriva acestora pentru partea din imobil deținută de fiecare în parte.
S-a susținut de reclamanți că titlul lor este preferabil, întrucât provine de la adevăratul proprietar, în vreme ce titlul părților provine de la un neproprietar, pentru motivele dezvoltate în cererea introductivă.
Conform principiului „nemo plus iuris ad alium transfere quam ipse habet” sau „nemo dat quod non habet”, având în vedere că M. București prin Primarul General nu a fost niciodată proprietarul imobilului, nici persoanele care au cumpărat de la acesta nu au putut dobândi calitatea de proprietari.
În dovedirea cererii, reclamanții au depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: testamentul lui I. T. (filele 5-7), actul de vânzare între A. I. și T. I. (filele 8-9); procesul-verbal nr. 31.173/1940 emis de Comisiunea pentru înființarea Cărților Funciare în București (filele 10-14); procesul-verbal din 09.09.1943 al Administrației Financiare Sector III Albastru (filele 15-17); jurnal nr._/20.09.1943 al Tribunalului I. – Secția II C.C (fila 18); acte de stare civilă (filele 19-22); adresa nr. 932/15.07.1996 emisă de . (fila 23), procură specială autentificată sub nr. 3029/01.04.2008 de Ambasada României de la Paris (fila 24).
La solicitarea tribunalului, Primăria Municipiului București a transmis actele din dosarul administrativ constituit ca urmare a formulării notificării nr. 9/2002, acestea fiind atașate la dosar (filele 35-98).
La termenul de judecată din data de 29.04.2011, tribunalul a admis excepția tardivității cererii modificatoare, pentru motivele arătate în încheierea de ședință de la acea dată.
Prin sentința civilă nr. 1049/27.05.2011, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții I. M. Z. și I. A. C., în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar General și a fost obligat pârâtul să emită dispoziție prin care să restituie în natură reclamanților cota de 2/3 din imobilul situat în București .. 122-124, sector 3, compus din teren în suprafață de 687 mp și construcțiile edificate pe teren, cu excepția apartamentelor și a terenurilor aferente acestora care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, prin contractele de vânzare-cumpărare nr. 3799 din 09.06.1997, nr. 3800 din 09.06.1997, nr. 4275 din 08.09.1997, nr. 3798 din 11.09.1997 și nr. 3585 din 14.02.2001. A fost disjuns capătul de cerere având ca obiect revendicarea spațiilor vândute și s-a stabilit termen pentru soluționarea acestuia la data de 24.06.2011, completul F8, cu citarea părților, reclamanții cu mențiunea de a mai depune 8 exemplare ale cererii pentru comunicare.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut că, prin notificarea nr. 9/09.01.2002, comunicată Primăriei Municipiului București prin intermediul B. D., I. și Crafcenco, reclamanții I. A., I. (fostă Vouillemy) M. Z. și numiții I. A. Fred și I. M. au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București, .-124, sector 2. La Primăria Municipiului București s-a format dosarul administrativ nr._.
Potrivit dispozițiilor art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură.
Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, unitatea deținătoare este obligată ca prin decizie, sau după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut de art. 25 alin. 1, să acorde persoanei îndreptățite măsuri reparatorii.
Până la data introducerii acțiunii, Primăria Municipiului București nu a emis o dispoziție, prin care să se pronunțe asupra cererii formulate de reclamanți privind restituirea în natură a imobilului menționat mai sus.
În aceste condiții, tribunalul, fiind competent, a soluționat pe fond notificarea formulată de reclamanți, atitudinea pârâtei echivalând cu un refuz nejustificat de a răspunde la notificare. În acest sens, s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite, prin Decizia XX/19.03.2007, dată în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin care a stabilit că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
Pe fondul notificării, tribunalul a reținut că prin testamentul autentificat sub nr. 1894/24.01.1894 de Tribunalul I. – Secția notariat, numitul T. I. a lăsat moștenire fiilor săi, I. T. și I. A., imobilul situat în București, . (fost nr. 67).
Prin actul de vânzare autentificat sub nr. 6508/24.06.1909 de Tribunalul I. – Secția Notariat și transcris sub nr. 3301/1909, I. A. a înstrăinat fratelui său, I. T. cota sa indiviză din imobilul situat în București, . (fost nr. 67), primită moștenire de la defunctul său tată.
Prin procesul-verbal nr._/1940 emis de Comisiunea pentru Înființarea Cărților Funciare în București s-a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București, .-124, format din teren în suprafață de 687 mp și construcții, în favoarea lui I. T.. În cuprinsul procesului-verbal s-a menționat că I. T. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului, prin cumpărare – cota de 1/2, conform actului de vânzare-cumpărare transcris sub nr. 3301/1909 și prin moștenire de la tatăl său – cota de 1/2.
Potrivit procesului-verbal întocmit la data de 09.09.1943 de Administrația Financiară a Sectorului III Albastru și jurnalului nr._/20.09.1943 al Tribunalului I. – Secția a II C.C, de pe urma defunctului I. T., decedat la data de 11.07.1943 a rămas ca moștenitor I. A., în calitate de fiu, din masa succesorală a defunctului făcând parte și imobilul situat în București, .-124.
Din adresa nr. 932/15.07.1996 emisă de . rezultă că imobilul situat în București, .-124, sector 3 a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, de la numitul I. A., acesta fiind trecut la poziția 3852 în anexa la decret.
După preluarea de către stat, au fost înstrăinate către foștii chiriași mai multe apartamente din imobilul situat în București, .-124, sector 3. Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3585/14.02.2001 a fost înstrăinat apartamentul nr. 3 din imobil, în suprafață de 63,22 mp, soților G. M. și G. C. D.; prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3799 din 09.06.1997 a fost înstrăinat apartamentul nr. 2 din corpul D al imobilului, în suprafață de 75,56 mp, soților R. D. și R. E.; prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3798/11.09.1997 a fost înstrăinat apartamentul nr. 2 din corpul A al imobilului, în suprafață de 23,59 mp soților P. I. și P. V. C.; prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 4275/08.09.1997 a fost înstrăinat apartamentul nr. 2 din corpul A al imobilului, în suprafață de 31,07 mp lui Imbriea T., iar prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3800/09.06.1997 a fost înstrăinat un apartament din imobil, în suprafață de 87,83 mp lui D. Corleț-Chiolita.
Restul apartamentelor din imobil a rămas ocupat de chiriași. Astfel, apartamentul nr. 1 din imobil, în suprafață de 63,12 mp este ocupat de P. F., în baza contractului de închiriere nr. 4843/29.07.2009; alt apartament, în suprafață de 64,75 mp este ocupat de V. N., în baza contractului de închiriere nr. 1733/29.06.2000 (prelungit conform O.U.G nr. 8/2004 și O.U.G nr. 44/2009); alt apartament, în suprafață de 57,62 mp este ocupat de I. N., în baza contractului de închiriere nr. 3491/21.07.2004 (prelungit conform O.U.G nr. 44/2009).
Reclamanții I. A. C. și I. M. Z. au calitatea de moștenitori ai fostului proprietar al imobilului, I. A., de la care imobilul a fost preluat în proprietatea statului, așa cum reiese din actele depuse la dosar.
Astfel, potrivit certificatului de moștenitor nr. 661/21.07.1989 eliberat de Notariatul de Stat al Sectorului 4 București, de pe urma defunctului I. A., decedat la data de 24.05.1989 a rămas ca moștenitoare I. Z. E., în calitate de soție supraviețuitoare, iar de pe urma acesteia, decedată la data de 13.09.1990 au rămas ca moștenitori reclamanții I. A. C., I. (fostă Vouillemy) M. Z. și I. M., în calitate de legatari cu titlu particular, în baza testamentului autentificat sub nr. 6541/15.06.1989 și I. A. Fred, în calitate de legatar universal, în baza aceluiași testament.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989 se restituie, în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile acestei legi, iar potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. a din același act normativ, imobilele naționalizate prin Decretul nr. 92/1950 reprezintă imobile preluate în mod abuziv.
În conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. 1 lit. a din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau după caz, prin echivalent persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.
Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.
Potrivit dispozițiilor art. 7 alin 1¹ din Legea nr. 10/2001, nu se restituie în natură, ci doar în echivalent, imobilele care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, cu respectarea condițiilor cerute de lege, iar potrivit art. 7 alin. 5, nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
În conformitate cu dispozițiile art. 18 lit. c din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent, în cazul în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 cu modificările ulterioare, iar potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 2 din același act normativ, în cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piață corespunzătoare a întregului imobil, teren și construcții, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.
Raportat la situația de fapt reținută mai sus și văzând dispozițiile legale amintite, tribunalul a constatat că reclamanții I. A. C. și I. M. Z. au calitatea de persoane îndreptățite la restituirea în natură a cotei de 2/3 din spațiile din imobilul situat în București, .-124, sector 3, care nu au fost înstrăinate foștilor chiriași, în baza Legii nr. 112/1995. Pentru cota de 2/3 din apartamentele și cotele de teren aferente acestora, înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, reclamanții sunt îndreptățiți doar la măsuri reparatorii prin echivalent, însă tribunalul nu a putut dispune obligarea pârâtului la propunerea de despăgubiri, întrucât reclamanții nu au solicitat acest lucru, or, instanța este ținută de obiectul cererii cu care a fost învestită, conform dispozițiilor art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă. La stabilirea cotei din imobil cuvenită reclamanților, tribunalul a avut în vedere faptul că aceștia au calitatea de moștenitori rezervatari ai defunctei I. Z. E. (care la rândul ei, l-a moștenit pe fostul proprietar al imobilului, I. A.), astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 841 Cod civil, le revine cota de 2/3 din imobil (rezerva), cotitatea disponibilă revenind legatarului universal instituit de defunctă prin testament, I. A. Fred (care a formulat notificare pentru restituirea imobilului, în baza Legii nr. 10/2001, alături de reclamanți, însă, nu a solicitat instanței de judecată soluționarea pe fond a acestei notificări).
Pentru considerentele expuse mai sus, tribunalul, în baza dispozițiilor art. 26 alin. 1 și 3 din Legea nr. 10/2001 a admis în parte cererea formulată de reclamanți și a obligat pârâtul să emită dispoziție prin care să restituie în natură reclamanților cota de 2/3 din imobilul situat în București, .. 122-124, sector 3, compus din teren în suprafață de 687 mp și construcțiile edificate pe teren, cu excepția apartamentelor și a terenurilor aferente acestora care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, prin contractele de vânzare-cumpărare nr. 3799 din 09.06.1997, nr. 3800 din 09.06.1997, nr. 4275 din 08.09.1997, nr. 3798 din 11.09.1997 și nr. 3585 din 14.02.2001.
În baza art. 165 raportat la art. 135 Cod procedură civilă, tribunalul a disjuns capătul de cerere având ca obiect revendicarea spațiilor vândute și a stabilit termen pentru soluționarea acestuia la data de 24.06.2011, cu citarea părților, reclamanții cu mențiunea de a mai depune 8 exemplare ale cererii pentru comunicare.
Împotriva sentinței tribunalului au declarat recurs reclamanții I. A. C. și I. M. Z., solicitând modificarea în parte a sentinței, admiterea acțiunii și obligarea pârâtului să le restituie în natură întreaga parte din imobil care nu a fost înstrăinată potrivit Legii nr. 112/1995.
În motivarea recursului, s-a criticat sentința tribunalului arătându-se că, admițând doar în parte acțiunea, instanța a făcut o greșită apreciere a situației juridice.
Astfel, în motivarea sentinței, instanța reține: "... (reclamanților) le revine cota de 2/3 din imobil (rezerva), cotitatea disponibilă revenind legatarului universal instituit de defunctă prin testament, I. A. Fred ... ".
Conform certificatului de moștenitor nr. 1482/20.10.1992, încheiat la Notariatul de Stat al sectorului 4, moștenitorii defunctei I. Z. E. au fost: I. A. C. – fiu și moștenitor legal; I. M. Z. – fiică și moștenitoare legală; I. A. Fred și I. M. – nepoți de fiu (fiii lui I. A. C.) și moștenitori legatari cu titlu particular ai imobilului situat în București, . (fost 39 bis), sectorul 4.
Cei 2 nepoți de fiu au devenit legatari cu titlu particular prin testamentul defunctei I. Z. E., autentificat sub nr._/17.12.1991 de către Notariatul de Stat al Sectorului 4.
Testamentul la care face referire instanța, respectiv cel autentificat sub nr. 6541/15.06.1989, a ajuns din eroare la dosar, acesta nemaifiind valabil ca urmare a întocmirii unui nou testament.
Rațiunea pentru care primul testament (cel din 1989) a fost încheiat în forma respectivă este aceea că, atât fiul cât și fiica defunctei (reclamanții din dosarul de față) aveau domiciliul în străinătate, astfel încât, nu ar fi avut dreptul să moștenească imobile, sau acestea le-ar fi fost confiscate.
Pentru a eluda această situație, moștenitorii legali ai defunctei au renunțat la moștenirea de pe urma tatălui lor (soțul defunctei), permițând astfel acesteia să primească întreaga moștenire.
Aceeași a fost rațiunea și pentru încheierea testamentului din 1989, în sensul că defuncta a preferat să lase moștenirea nepotului, pentru a evita confiscarea de către stat.
Ulterior căderii regimului comunist și schimbării legislației, mama reclamanților a revenit asupra testamentului prin întocmirea unuia nou, cel din 1991, prin care a lăsat nepoților doar imobilul din ..
În acest sens, recurenții consideră că este evidentă intenția testatoarei de a reveni asupra testamentului anterior prin încheierea celui mai recent care conține dispoziții contradictorii față de primul, pe care îl revocă și subliniază faptul că I. Z. E. a decedat în anul 1992, nu în 1990, așa cum în mod eronat a reținut instanța.
Luând în considerare toate argumentele expuse, recurenții solicită să se constate că instanța de fond a făcut o greșită interpretare a situației juridice, că I. A. Fred nu avea calitatea de legatar universal al autoarei reclamanților, ci de legatar cu titlu particular (asupra unui bun care nu are legătură cu litigiul de față), și, în consecință, admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate și, prin urmare: admiterea acțiunii și obligarea pârâtului să le restituie în natură întreaga parte din imobil care nu a fost înstrăinată potrivit Legii nr. 112/1995.
Pentru dovedirea susținerilor lor, recurenții au solicitat încuviințarea unui probatoriu alcătuit din înscrisuri, în cadrul căruia au depus, certificatul de moștenitor de pe urma lui I. A.; testamentul defunctei I. Z. E., autentificat sub nr._ din 17.12.1991; certificatul de deces al defunctei I. Z. E., certificatul de moștenitor de pe urma defunctei I. Z. E. și procură autentificată sub nr. 195 din 19.02.2002.
Recursul a fost declarat în termen și a fost legal timbrat.
Intimatul – pârât nu a formulat întâmpinare.
În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin hotărârea primei instanțe, s-a reținut că drepturile reclamanților cu privire la imobilul situat în București, .. 122 – 124, sector 3, se întind doar asupra unei cote de 2/3.
În opinia primei instanțe, cota de 1/3 se cuvine numiților I. M. și I. A. Fred, ambii având calitatea de legatari universali în baza testamentului autentificat sub nr. 6541/15.06.1989 întocmit de I. Z. E., decedată la data de 13.09.1990.
Curtea constată că sub acest aspect prima instanță se află în eroare din mai multe motive.
În primul rând, defuncta I. Z. E., a decedat la data de 13 septembrie 1992 și nu la 13.09.1990 (copie certificat de deces fila 5 dosar recurs).
În al doilea rând, testamentul autentificat sub nr. 6541/15.06.1989 a devenit caduc, urmare a testamentului autentificat sub nr._/17.12.1991, întocmit tot de numita I. Z. E. ( filele 8-9 dosar recurs). Prin acest din urmă testament nepoții de fiu ai defunctei (I. A. Fred și I. M.) care sunt și fiii reclamantului I. A. C., sunt instituiți ca legatari cu titlu particular, exclusiv în privința imobilului proprietatea defunctei, situat în București, . A, (fost 39 bis) sector 4.
În al treilea rând, succesiunea de pe urma defunctei a fost dezbătută prin emiterea certificatului de moștenitor nr. 1482/20 octombrie 1992 (fila 7 dosar recurs), în care se arată că moștenitorii defunctei I. Z. E. sunt I. A. C. și Veuillemy M. Z. ( născută I.), fiecare având o cotă de ½ din drepturile succesorale în calitate de fiu, respectiv fiică ai defunctei. În același certificat de moștenitor, care constată implicit caducitatea testamentului din 1989, se arată că I. A. Fred și I. M. sunt legatari cu titlu particular asupra imobilului situat în București, . A, sector 4, fiecare legatar având o cotă indiviză de ½ din respectivul bun.
Cele arătate anterior dovedesc temeinicia recursului declarat în cauză, în sensul că drepturile recunoscute de Legea nr. 10 cu privire la bunurile succesorale ale defunctei (evident altele decât cele pentru care a fost instituit legatul cu titlu particular) se cuvin în cote egale de ½ reclamanților din prezenta cauză.
Așadar, dispoziția pe care a fost obligat pârâtul să o emită cu privire la imobilul compus din teren și construcție, situat în .. 122- 124, sector 3, va privi cota de 1/1 a reclamanților (1/2 fiecare) și nu cota de 2/3 cum în mod greșit a reținut prima instanță.
În altă ordine de idei, Curtea constată că, în cauză, intimatul – pârât nu a criticat modul în care prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 cu privire la stabilirea calității de persoane îndreptățite, la apartenența bunului fostului proprietar, autorul reclamanților, la preluarea abuzivă a bunului de către stat și la situația juridică actuală a acestuia.
Față de cele arătate anterior cu privire la drepturile succesorale ale reclamanților, Curtea constată că în cauză nu se impune admiterea excepției inadmisibilității acțiunii pe motiv că în notificare ar fi figurat și fiii reclamantului I. A. C. (legatarii cu titlu particular în privința altui imobil) deoarece pe de o parte aceștia din urmă nu au nici un drept cu privire la imobilul din această cauză, acest lucru rezultând cu evidență din certificatul de moștenitor nr. 1482/1992, iar pe de altă parte, cel puțin în privința unuia dintre cei doi fii ai reclamantului s-a făcut dovada că a fost împuternicit de către acesta din urmă, să efectueze demersuri pentru revendicarea bunurilor imobile care au aparținut părinților reclamantului (numiții I. A. și I. Z.), decedați în anul 1989, respectiv 1992 și care au fost naționalizate prin Decretele 92/1950 și 142/1952 (procură autentificată sub nr. 195 din 19.02.2002).
Admițând recursul și modificând în parte sentința, Curtea va admite în tot acțiunea, în sensul celor arătate.
Astfel, pârâtul va fi obligat să emită dispoziție prin care să restituie în natură reclamanților cota de 1/1 din imobilul situat în București, .. 122-124, sector 3, compus din teren în suprafață de 687 m.p. și construcțiile edificate pe acesta, cu excepția apartamentelor și terenurilor înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, așa cum acestea au fost identificate în sentința primei instanțe. Deci reclamanților li se va emite dispoziție de restituire în natură pentru partea din imobil care nu a făcut obiectul înstrăinării în baza Legii nr. 112/1995.
Curtea va menține dispozițiile din sentință, având ca obiect disjungerea capătului de cerere prin care se revendică spațiile vândute de la cumpărătorii în baza legii nr.112/1995. Din acest motiv, în prezentul dosar nu s-a pus problema acordării de măsuri reparatorii prin echivalent pentru partea din imobil ce a făcut obiectul înstrăinării în temeiul Legii nr. 112/1995.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenții reclamanți I. A. C. și I. M. Z. împotriva sentinței civile nr. 1049/27.05.2011, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât M. București prin Primarul General.
Modifică, în parte, sentința în sensul că:
Admite în tot acțiunea.
Obligă pârâtul să emită dispoziție prin care să restituie în natură reclamanților, cota de 1/1 din imobilul situat în București, .. 122-124, sector 3, compus din teren în suprafață de 687 m.p. și construcțiile edificate pe acesta, cu excepția apartamentelor și terenurilor înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, astfel cum acestea au fost identificate în sentința primei instanțe.
Menține dispoziția din sentință privitoare la disjungere.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.06.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
S. G. G. D. M. M. A.
GREFIER
M. D.
Red. GDM
Tehnored. PS/TI 2 ex.
25.06.2012
Jud. fond: S. C.
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Î N C H E I E R E
Ședința publică din data de 14.06.2012
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: S. G.
JUDECĂTOR: G. D. M.
JUDECĂTOR: M. A.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenții reclamanți I. A. C. și I. M. Z. împotriva sentinței civile nr.1049/27.05.2011, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, cauza având, ca obiect, „Legea nr.10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns: recurentul reclamant I. A. C., personal și asistat de avocat prin avocat B. U., cu împuternicire avocațială nr._/04.04.2012, recurenta reclamantă I. M. Z., reprezentată de același apărător, lipsind intimatul pârât M. București prin Primarul General.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se procedează la verificarea identității recurentului reclamant I. A. C., care se legitimează cu C.I. . nr._ eliberată de Secția 15 la data de 20.11.2002.
Apărătorul recurenților reclamanți I. A. C. și I. M. Z. arată că nu este în măsură să depună la dosar declarațiile celor doi nepoți, solicitate de instanță, întrucât relațiile din familie s-au deteriorat.
Recurentul reclamant I. A. C., personal, precizează că el a fost cel care a formulat notificarea și i-a trecut și pe fiii săi pentru cazul în care ar fi decedat până la soluționarea acesteia.
Curtea pune în discuție admisibilitatea acțiunii, raportat la faptul că ar fi trebuit să se soluționeze în contradictoriu și cu cei doi nepoți.
Apărătorul recurenților reclamanți apreciază că este admisibilă acțiunea, întrucât se invocă un drept de proprietate al celor doi reclamanți, nepoții reclamantei I. M. Z., respectiv fiii celuilalt reclamant, nu au niciun drept la momentul de față.
Recurentul reclamant I. A. C., personal, arată că 1/3 din proprietate are la bază un act de deces fals, al mamei sale, în sensul că s-a trecut data decesului 1993 și nu 1990, iar testamentul fusese revocat. Mai arată că la dosarul de notificare există procura pe care a dat-o fiilor, iar el a avut procură de la sora sa.
Curtea, verificând actele dosarului, constată că există doar o procură din 2008 a reclamantei I. M. Z. către reclamantul I. A. C., dar nu există procura acordată celor doi nepoți/fii, motiv pentru care pune în vedere apărătorului recurenților să depună la dosar o dovadă anterioară notificării din 2001, prin care reclamantul îi împuternicește pe cei doi fii doar pentru a formula notificarea în numele său. În acest scop, Curtea va amâna pronunțarea și acordă cuvântul pe acest aspect și pe fondul recursului.
Apărătorul recurenților reclamanți I. A. C. și I. M. Z. arată că notificarea a fost făcută într-o formă eronată, fiii reclamantului având o procură pentru a formula în numele acestuia notificarea, iar ei au formulat-o trecându-se și pe ei în conținutul notificării.
Recurentul reclamant I. A. C., personal, solicită să se consemneze faptul că notificarea a fost formulată în numele său și a surorii sale și o recunoaște.
Apărătorul recurenților reclamanți I. A. C. și I. M. Z. arată că, atâta timp cât reclamantul este în viață, nepoții autoarei nu au niciun drept, ei fiind împuterniciți doar să depună notificarea în numele tatălui și mătușii lor.
Pe fondul recursului, apărătorul recurenților reclamanți arată că instanța de fond a luat în considerare un testament care nu mai era în vigoare, fiind revocat. Solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat și admiterea acțiunii cu privire la întreg imobilul.
CURTEA
Pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar note scrise,
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de 21.06.2012.
Dată în ședință publică, azi, 14.06.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
S. G. G. D. M. M. A.
GREFIER
M. D.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 336/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1328/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
