Legea 10/2001. Decizia nr. 1197/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1197/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-06-2012 în dosarul nr. 1197/2012
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1197
Ședința publică de la 25 iunie 2012
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
GREFIER - L. C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurentul-reclamant P. D., precum și de recurentul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva deciziei civile nr. 698 A din 20.09.2011, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. FINANȚELOR PUBLICE și .>
Cauza are ca obiect – Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat Grabowski B., în calitate de reprezentant al recurentului-reclamant P. D., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 21.06.2012, eliberată de Baroul București, pe care o depune la dosar, consilier juridic I. M., în calitate de reprezentant al recurentului-pârât M. București prin Primarul General, în baza delegației pe care o depune la dosar și consilier juridic A. C., în calitate de reprezentant al intimaților-pârâți Ministerul Finanțelor Publice, în baza delegației pe care o depune la dosar, lipsind intimata-pârâtă .>
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Avocatul recurentului-reclamant invocă excepția nulității recursului formulat de pârâtul M. București prin Primarul General pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 din Codul de procedură civilă, învederând faptul că, deși formal este motivat se arată prin motivele de recurs că nu M. București ar trebui să plătească prețul reactualizat din valoarea imobilului, ori, instanța de judecată a acordat valoarea de circulație, aspect care nu are legătură cu hotărârea atacată.
Curtea acordă cuvântul și pe excepția nulității recursului formulat de reclamantul P. D. pentru neîncadrarea criticilor în vreunul din motivele de casare prevăzute de art.304 din codul de procedură civilă și pe fondul recursurilor.
Avocatul recurentului-reclamant învederează că a formulat recursul preventiv datorită numeroaselor modificări ale Legii nr.10/2001 și a diverselor interpretări date textelor sale legale, fapt pentru care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România prin hotărârile sale și în situația în care nu răspunde M. București pentru evicțiune trebuie să răspundă Ministerul Finanțelor Publice.
Apreciază că motivele de recurs pot fi încadrate în dispozițiile prevăzute de art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, motiv pentru care solicită respingerea excepției nulității recursului.
Pe fond, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și
menținerea hotărârilor pronunțate anterior ca temeinice și legale, iar în subsidiar, admiterea recursului în sensul de a dispune că, în situația în care nu răspunde M. București pentru evicțiune trebuie să răspundă Ministerul Finanțelor Publice, întrucât a încasat prețul imobilului.
În ceea ce privește recursul declarat de M. București prin Primarul General arată că hotărârea instanței de apel este foarte bine motivată și își susține acest punct de vedere, întrucât instanța de judecată a fost învestită în anul 2008 înainte de a fi motivată și pronunțată hotărârea din 2009 și față de acea situație existentă la acel moment vânzătorul răspundea pentru evicțiune, iar în acest sens trebuie să răspundă M. București.
În situația în care se va aprecia că potrivit legislației administrative s-ar impune să răspundă Ministerul Finanțelor Publice pentru aceiași sumă întrucât în sentința prin care s-a admis acțiunea în revendicare nu s-a constatat reaua credință a cumpărătoarei.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul recurentului-pârât M. București prin Primarul General apreciază că recursul formulat de reclamantul P. D. este lipsit de interes, întrucât nu justifică un interes pentru a solicita instanței de recurs obligarea tuturor intimaților-pârâți la plata sumei.
În concluzie, solicită respingerea recursului ca fiind lipsit de interes deoarece, în situația în care erau nemulțumiți de soluția instanței de apel trebuiau să formuleze apel împotriva soluției instanței de fond.
În ceea ce privește recursul declarat de instituția pe care o reprezintă solicită respingerea excepției nulității recursului, având în vedere că motivele de nelegalitate sunt reflectate cu acuratețe la pagina 2, respectiv, susținerile referitoare la dispozițiile art.50 alin.2 din Legea nr.10/2001 și apărările din recurs prin care se reiterează apărările de la fond și apel.
Menționează că a existat o acțiune introductivă de instanță în anul 2008 a părții adverse și o cerere precizatoare iar instanța de fond a reținut ca temei de drept atât dispozițiile art.1337 și art.1344 din Codul civil dar și dispozițiile Legii nr.10/2001, însă această lege a fost modificată prin Legea nr.1/2009 de imediată aplicare și la momentul pronunțării soluției instanței de fond -16.12.2009, aceeași lege își producea efectele juridice și trebuia să fie avută în vedere de către instanța de fond și apel.
Apreciază că recursul declarat de partea pe care o reprezintă este fondat și că M. București nu are calitate procesuală pasivă în raport de art.50 alin.2 din Legea nr.10/2001 modificată și completată .
În concluzie, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea hotărârii atacate, schimbarea sentinței civile pronunțată de instanța de fond în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București prin Primarul General și obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata valorii de circulație a acestui apartament în raport de temeiurile de drept invocate anterior.
Reprezentantul Ministerului Finanțelor Publice în ceea ce privește recursul formulat de reclamant solicită admiterea excepției lipsei de interes, având în vedere că prin sentința civilă pronunțată de instanța de fond acestora li s-au acordat restituirea prețului la valoarea de piață, preț care Primăria Municipiului București este obligată la valoarea acestui preț. Atâta timp cât această soluție a fost menținută în apel, consideră că reclamantul nu are interes în promovarea căii de atac a recursului.
Referitor la recursul declarat de pârâtul M. București prin Primarul General consideră că se impune admiterea excepției nulității recursului, având în vedere că motivele de recurs vizează restituirea prețului actualizat, însă prin sentința civilă pronunțată de către instanța de fond aceștia au fost obligați la restituirea prețului la valoarea de circulație.
În situația în care se va trece peste această excepție, consideră că recursul este nefondat, având în vedere că prezenta acțiune a fost promovată în anul 2008 cu mult înainte de . Legii nr. 1/2009, ori temeiul de drept invocat de reclamant a fost dispozițiile art.50 din Legea nr.10/2001, precum și art.1337 din Codul civil și la momentul învestirii instanței în anul 2007, instituția pe care o reprezintă nu avea calitate procesuală pasivă.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 18.04.2008 sub nr._/3/2008 reclamanta P. C. în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar General, S.C. F. S.A. și Statul Român prin M. Finanțelor a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtelor la plata sumei reprezentând prețul apartamentului 2, situat în București, ., sector 2, la valoarea de circulație a acestuia, imobil pe care l-a cumpărat de la PMB în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1395/20.12.2006.
În motivare, reclamanta a arătat că, la data de 20.12.1996 a încheiat un contract de vânzare cumpărare cu Primăria Municipiului București, prin mandatar S.C. F. S.A. având ca obiect imobilului menționat, plătind prețul stipulat pentru acesta, însă, ulterior, prin sentința civilă nr. 2276/23.03.2007, pronunțată de Judecătoria sector 2 București în dosarul nr._/300/2006, irevocabilă, s-a admis acțiunea în revendicare formulată de D. Raoul V. D. în contradictoriu cu aceasta, cu consecința obligării reclamantei la lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a imobilului în litigiu.
Reclamanta arată că titlul său de proprietate nu a fost desființat printr-o hotărâre judecătorească, instanța respingând acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1395/20.12.2006 ca prescrisă, în mod irevocabil.
De asemenea, susține faptul că titlul statului a fost unul valabil, iar vânzătoarea trebuie să răspundă pentru evicțiune, reclamanta fiind cumpărător de bună-credință.
Potrivit art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare cumpărare au fost desființate prin hotărâri judecătorești, se face de către M. Economiei și Finanțelor, sens în care a fost chemat în judecată.
La 08.09.2008 reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că solicită, în principal, obligarea pârâților la plata contravalorii de circulație a imobilului cumpărat în baza Legii nr. 112/1995 și, în subsidiar, obligarea pârâților la plata prețului reactualizat al imobilului.
Instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a S.C. F. S.A. și a încuviințat probele cu înscrisuri și expertiză judiciară.
Prin sentința civilă nr. 233/23.02.2009 a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, fiind declinată cauza în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.
La 17.03.2009 cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București.
La data de 17.06.2009, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție a Municipiului București prin Primar General și a S.C. F. S.A.
Pârâtul Statul Român prin M. Economiei și Finanțelor a solicitat chemarea în garanție a Municipiului București pe întreaga valoare de piață și a S.C. F. S.A. pentru comisionul de 1% obținut la încheierea contractului de vânzare cumpărare.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 115-118 C.proc.civ., art. 1337, 1344 C.civ., Legea nr. 10/2001, art. 41 din Normele de aplicare a Legii nr. 112/1995, art. 60-63 C.proc.civ.
Prin sentința civilă nr. 9907/16.12.2009, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. F. S.A., invocată de aceasta prin întâmpinare; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. București prin Primar General, invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată; a admis acțiunea principală, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta P. C., în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar General; a obligat pârâtul M. București prin Primar General să plătească reclamantei suma de 333.000 lei reprezentând valoarea de circulație la data producerii evicțiunii a apartamentului nr.2 situat în București, ., sectorul 2, de care reclamanta a fost evinsă; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta P. C. în subsidiar în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca rămase fără obiect ca urmare a admiterii cererii principale; a respins acțiunea principală, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta P. C., în contradictoriu cu pârâtul S.C. F. S.A., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală; a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice în contradictoriu cu M. București prin Primar General și S.C. F. S.A., ca rămase fără obiect; a obligat pârâtul M. București prin Primar General la plata către reclamantă a sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1395/20.12.1996, încheiat între PMB, prin reprezentant S.C. F. S.A., în calitate de vânzător, și reclamanta P. C., în calitate de cumpărător, aceasta din urmă a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 2 situat în București, ., sector 2.
La data cumpărării, potrivit mențiunilor contractuale, reclamanta a achitat un avans de 769.407 ROL, reprezentând 10% din prețul de vânzare total în sumă de 7.690.407 ROL, restul prețului fiind achitat în rate.
Prin sentința civilă nr. 9153/24.11.2006 pronunțată de Judecătoria Sector 2 București în dosarul nr._/300/2006 a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1395/20.12.2996, fiind respinsă acțiunea ca prescrisă și disjunsă acțiunea în revendicarea apartamentului nr. 2 situat în București, ., sector 2, hotărârea fiind irevocabilă prin neapelare.
În ceea ce privește acțiunea în revendicare, aceasta a fost admisă prin sentința civilă nr. 2276/23.03.2007 pronunțată de Judecătoria Sector 2 București în dosarul nr._/300/2006, irevocabilă prin respingerea recursului, fiind obligată P. C. să lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul în litigiu numitului D. Raoul V. D..
Prin raportul de expertiză în specialitatea construcții civile întocmit în cauză de d-na expert C. F. s-a stabilit valoarea de circulație a apartamentului nr. 2 situat în București, ., sector 2, la suma de 333.000 lei.
De asemenea, s-a stabilit valoarea actualizată în raport de indicele de inflație a prețului achitat de reclamantă vânzătorului la suma de 21.328 lei.
În drept, instanța a analizat cu prioritate acțiunea principală a reclamantei, respectiv, pretențiile formulate în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar General, întemeiate pe răspunderea acestuia, în calitate de vânzător, pentru evicțiune, urmând ca, în funcție de soluționarea acesteia, să analizeze capătul subsidiar de cerere.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. București prin Primar General, instanța a arătat că aceasta este vădit neîntemeiată motivat de faptul că aceasta a avut calitatea de vânzător al bunului de care reclamanta a fost evinsă, astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare nr. 1395/20.12.1996, reclamanta urmărind a angaja, prin acțiunea de față, răspunderea acestuia în calitate de vânzător al bunului. Pentru acest motiv, instanța a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. București prin Primar General, invocată de acesta.
Angajarea răspunderii vânzătorului pentru evicțiune, potrivit art. 1337 și urm. Cod civ., presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:
1. pierderea proprietății lucrului, în total sau în parte, ori tulburarea cumpărătorului în exercitarea prerogativelor de proprietar;
2. cauza trebuie să o reprezinte fapta personală a vânzătorului ori fapta unui terț; dacă evicțiunea este cauzată de fapta unui terț, există următoarele condiții: a) să fie vorbe despre o tulburare de drept; b) cauza evicțiunii să fie anterioară vânzării; c) cauza evicțiunii să nu fi fost cunoscută de cumpărător; și, eventual, existența unei acțiuni în justiție intentată de terț împotriva cumpărătorului.
În cauza de față, instanța a constatat că reclamanta, în calitate de cumpărător al apartamentului nr.2, a pierdut total proprietatea acestuia prin admiterea acțiunii în revendicare formulată de terți, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, ca urmare a comparării titlurilor de proprietate ale acestora.
S-a constatat deci, că sunt întrunite, cumulativ, condițiile răspunderii pentru evicțiune a vânzătorului – M. București – față de cumpărător – reclamanta pierzând total proprietatea apartamentului ca urmare a unei tulburări de drept din partea unor terți, cauza evicțiunii fiind anterioară încheierii actului care reprezintă titlul de proprietate al reclamantei și nefiind cunoscută de aceasta la data încheierii acestui act.
Cauza evicțiunii o reprezintă în speța de față existența unui proprietar al imobilului, care a făcut dovada că deține un titlu de proprietate cu dată anterioară celui al reclamantei, căruia instanțele de judecată i-au dat preferință considerându-l mai caracterizat în cadrul comparării acestora, astfel că este în mod evident anterioară încheierii contractului din 1996.
În ceea ce privește ultima condiție, aceea ca reclamanta să nu fi cunoscut, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare cauza evicțiunii, instanța a arătat că se prezumă relativ îndeplinirea acesteia, sarcina probei cunoașterii acesteia de către cumpărător revenind vânzătorului. Cum în cauza de față, vânzătorul nu a susținut că reclamanta ar fi cunoscut acest aspect și nu a făcut vreo dovadă în acest sens, potrivit art. 1203 Cod civ., instanța a făcut aplicarea prezumției simple arătate, constatând îndeplinirea cumulativă a tuturor condițiilor arătate.
Potrivit art. 1341 C.civ., „când vânzătorul este răspunzător de evicțiune, cumpărătorul, dacă este evins, are dreptul de a cere de la vânzător restituirea prețului, fructele, spezele instanței, daune-interese și spezele contractului de vindere”.
Instanța de fond a apreciat că, în raport de aceste dispoziții legale, precum și a celor prevăzute de art. 1344 și 1345 Cod civ., modalitatea concretă și echitabilă de acoperire integrală a prejudiciului suferit de reclamanta-cumpărător o reprezintă cea pe care aceasta a solicitat-o prin acțiunea principală, respectiv obligarea pârâtului-vânzător la plata contravalorii integrale a apartamentului la data evicțiunii.
Ca urmare a admiterii acțiunii principale, instanța a constatat ca rămase fără obiect excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice pe cererea subsidiară, precum și însăși cererea subsidiară, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantă prin care a solicitat obligarea Ministerul Finanțelor Publice la restituirea prețului plătit de reclamantă, actualizat.
De asemenea, pentru același motiv, a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice în contradictoriu cu M. București prin Primar General și S.C. F. S.A., ca rămase fără obiect.
În temeiul art. 274 alin.1 C.proc.civ., având în vedere culpa procesuală a pârâtului M. București prin Primar General, instanța l-a obligat pe acesta la plata către reclamantă a sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în contravaloarea onorariului de expert achitat de aceasta prin chitanța nr._/1/3.11.2008.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul chemat în garanție M. BUCUREȘTI, prin PRIMARUL GENERAL, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._ 72009, la data de 28.05.2010, solicitând admiterea apelului astfel cum a fost formulat, desființarea sentinței civile atacate, iar pe fond respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.
În motivarea apelului, s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a apelantului-pârât.
Din actele si lucrările atașate prezentului dosar, consideră că nu are calitate procesuală pasivă față de dispozițiile art. 1, pct.5 teza I din OUG nr. 184/2002, unde se prevede în mod clar că, Ministerul Finanțelor Publice trebuie să fie obligate la plata sumei provenită din contractul de vânzare cumpărare, deoarece aceste sume sau vărsat în conturile create special de Ministerul Finanțelor Publice.
Însă, chiar dacă în cauză este vorba despre o răspundere pentru evicțiune, așa cum susține instanța de fond, se ignoră de către instanță faptul indiscutabil că prețul plătit de către reclamanta a fost încasat și folosit în mod efectiv de către Ministerul Finanțelor Publice și nu de către M. București.
Atâta timp cât legiuitorul a stabilit în mod expres în conținutul Legii nr. 112/1995 (prin art.13 alin.6) ca prețul plătit de către chiriașii cumpărători se constituie într-un fond extrabugetar la dispoziția Ministerului Finanțelor, este foarte clar că prețul pe care l-au plătit reclamanții a fost virat în contul acestui minister (în fondul extrabugetar) care 1-a și folosit efectiv pentru acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995.
Pe cale de consecință, chiar dacă în cauză poate fi reținută răspunderea pentru evicțiune și admiterea cererii în sensul restituirii prețului, această obligație trebuie stabilită numai față de Ministerul Finanțelor Publice (care a încasat și utilizat prețul) și nu față de M. București prin Primarul General care nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
De asemenea și cheltuielile de judecată ale reclamantei trebuie plătite, tot de Ministerul Finanțelor Publice (în calitate de parte căzută în pretenții).
Pe fond, răspunderea pentru evicțiune presupune două elemente cumulativ prevăzute de lege, respectiv, plata prețului și despăgubiri pentru prejudiciul cauzat.
In speță, cele două elemente prevăzute de lege pentru existența răspunderii pentru evicțiune nu sunt întrunite. Acțiunea de față este una în pretenții, respectiv obținerea unei sume de bani care potrivit Legii 112/1995 si HG 20/1996 nu au intrat in bugetul PMB așa cum a arătat mai sus, ci au intrat in contul „Ministerului de Finanțe. Apelantul a solicitat a se observa ca unul din elementele esențiale ale răspunderii pentru evicțiune - prejudiciul, nu a fost indicat, dovedit, iar despăgubirile pentru acest prejudiciu nu au fost arătate si nu au fost timbrate.
Consideră că sentința pronunțată este netemeinică și nelegală și pe aspectul cheltuielilor de judecată în valoare de 911,5 lei întrucât în mod eronat instanța de fond reține faptul că apelantul-pârât trebuie să plătească cheltuieli de judecata către pârât, atâta timp cât acesta si-a dovedit reaua-credință prin încălcarea prevederilor legale și nu a făcut dovada culpei noastre procesuale in condițiile art.274 Cod procedura civila.
Or, atâta timp cât nu se face dovada în cauza dedusa judecății a culpei procesuale a apelantului, apreciază că instanța de fond în mod greșit l-a obligat la plata cheltuielilor de judecata nu este fondata.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 282-298 C.proc.civ., iar în temeiul art. 242 alin. ultim C.proc.civ., s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
În ședința publică din data de 15.02.2011, apărătorul intimatei a învederat instanței că aceasta a decedat.
În ședința publică din data de 15.03.2011, tribunalul a dispus introducerea în cauză a numitului D. P..
La data de 19.04.2011, intimatul D. P. a depus la dosar cerere de aderare la apel, prin care a solicitat schimbarea in parte a hotărârii judecătorești pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București in sensul obligării tuturor paraților la plata sumei de 87.600 Euro.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 293 C.proc.civ.
Prin decizia civilă nr. 698 A din 20.09.2011, Tribunalul București Secția a IV a Civilă, a menținut soluția de mai sus, consecință a respingerii ca nefondate a apelului pârâtului Municipiului București și a apelului în aderare formulat de reclamantul D. P..
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Tribunalul a reținut că, prin cererea formulată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului M. București la plata valorii de circulație a imobilul ce a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare.
Pentru stabilirea legitimării procesuale pasive este necesară stabilirea raportului juridic pe care reclamanta îl deduce judecății. Se constată că cererea reclamantei se întemeiază pe raporturile juridice născute între părți ca urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare respectiv obligația de garanție pentru evicțiune a vânzătorului, ca efect al contractului de vânzare-cumpărare.
Se reține astfel că reclamanta a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu pârâtul M. București, acesta din urmă fiind reprezentat la încheierea contractului de .>
Prin urmare, raportul juridic dedus judecății vizează pe reclamantă, pe de o parte și pe pârâtul M. București, pe de altă parte, astfel încât acesta din urmă, în calitate de vânzător, justifică legitimarea procesuală pasivă în acțiunea de față.
Este adevărat că în analiza acestui raport juridic trebuie verificat dacă nu cumva reglementările cuprinse în dispozițiile art. 13 din legea nr. 112/1994 și art. 50 alin.3 din legea nr. 10/2001 pot conduce la o altă soluție, respectiv de a aprecia că Ministerul Finanțelor Publice este cel care are legitimare procesuală pasivă.
În plus, în cauză este esențial a se observa că instanța a fost învestită cu soluționarea cauzei la 18.04.2008, așadar anterior intrării în vigoare a legii nr.1/2009, prin care a fost modificat art. 50 din legea nr.10/2001. Apreciind că norma prevăzută de art. 50 din legea nr.10/2001 este o normă de drept substanțial, tribunalul reține că aceasta nu este aplicabilă proceselor începute înainte de . legii.
Sub acest aspect, tribunalul a apreciat, contrar celor susținute de apelant, că între normele ce reglementează evicțiunea și cele prevăzute de legea nr. 112/1995 privind fondul extrabugetar, precum și disp . art. 50 alin. 3 din legea nr. 10/2001- în forma anterioară intrării în vigoare a legii nr.1/2009, nu se instituie un raport de la general la special, care să fi impus interpretarea specialia generalibus derogant. Pentru a reține această concluzie tribunalul are în vedere că din cuprinsul celor două norme (.art. 13 din legea nr. 112/1994 și art. 50 alin.3 din legea nr. 10/2001) nu rezultă că acestea reglementează obligația de garanție împotriva evicțiunii, sau măcar calitatea de debitor al unei astfel de obligații. Art. 13 din legea nr. 112/1995 creează fondul extrabugetar alimentat printre altele din prețul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul acestei legi, iar art. 50 alin. 3 din legea nr. 10/_ stabilește că restituirea prețului actualizat se va face de Ministerul Finanțelor Publice din acest fond extrabugetar. Formularea utilizată de legiuitor „restituirea prețului actualizat plătit…. se face de către Ministerul Finanțelor Publice, din fondul extrabugetar constituit în temeiul legii nr. 112/1995” nu are semnificația unei norme speciale derogatorii de la dreptul comun prin care este schimbat debitorul obligației de garanție. Dimpotrivă, este o reglementare prin care s-a arătat sursa din care prețurile plătite vor fi restituite, iar cum sursa este reprezentată de acest fond extrabugetar, la dispoziția Ministerului Finanțelor, era firesc, ca în cele din urmă, plata să fie realizată din acest fond, fără să se înlăture astfel, obligația vânzătorului de a răspunde pe temei contractual.
Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat că, în mod corect, a respins prima instanță excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiului București.
Printr-un al doilea motiv de apel, sentința primei instanțe este criticată întrucât reclamanta nu ar fi arătat care este prejudiciul pe care l-a suferit prin evicțiune. O astfel de susținere este neîntemeiată, căci prin probele administrate reclamanta a făcut dovada prejudiciului ca fiind valoarea de circulație a imobilului de care a fost evinsă, valoare ce a fost stabilită prin raportul de expertiză administrat în cauză la suma de 333.000 lei.
Cât privește timbrajul cererii de chemare în judecată, prima instanță, în mod corect, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 50 din legea nr.10/2001, cererea fiind scutită de plata taxelor judiciare de timbru.
Cu privire la cheltuielile de judecată la care apelantul pârât a fost obligat, tribunalul a constatat că, față de admiterea cererii formulate în contradictoriu cu acest pârât, M. București este partea căzută în pretenții. Așa fiind, față de cuprinsul dispozițiilor art. 274 alin.1 Codul pr.civ., în mod corect prima instanță l-a obligat să suporte cheltuielile de judecată avansate de reclamantă.
Cererea de aderare la apel formulată de apelantul P. D. a fost respinsă ca nefondată pentru considerentele arătate asupra apelului principal, reținându-se, în esență, că, față de data sesizării instanțelor cu prezentul litigiu, singurul care justifica legitimare procesuală pasivă și care putea fi obligat la plata valorii de circulație a bunului era M. București, în calitate de vânzător.
Prin recursul declarat împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâtul M. București a reiterat excepția lipsei calității sale procesual pasive prin raportare la dispozițiile art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995 cât și ale art. 51 alin. 2 din O.G. nr. 184/2002. Obligația de restituire a prețului actualizat incumbă Ministerului Finanțelor Publice, entitate juridică ce a utilizat în mod concret, nemijlocit prețul plătit de pârâtă și virat în fondul extrabugetar pus la dispoziția M.F.P. În același sens, ministerul sus menționat a și încasat comisionul de 1% din valoarea imobilului înstrăinat.
Recursul a fost întemeiat, în drept, pe dispoziția art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
La rândul său, reclamantul, în recursul întemeiat pe dispoziția art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, a susținut că, pârâtul M. București ar fi trebuit să fie obligat să răspundă pentru evicțiune autoarea sa fiind evinsă de către fostul proprietar.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs mai sus menționate, Curtea arată că, deși ambii recurenți au indicat temeiul juridic al recursurilor ca fiind dispoziția art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, singurele critici care, într-adevăr se subsumează ipotezei acestei norme de drept procesual sunt cele ale pârâtului M. București, recursul formulat de către reclamant fiind nul în temeiul dispoziției art. 303-306 din Codul de procedură civilă; pentru aceleași considerente, excepția nulității recursului formulat de pârâtul M. București este nefondată.
În acest context, Curtea constată însă că recursul pârâtului M. București este nefondat.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului pârât nu este o excepție invocată direct în recurs ci a fost susținută pe parcursul judecății în fața instanțelor de fond care au și dat dezlegări legale și temeinice acestei apărări.
Astfel, critica din recurs vizează, prin urmare, soluțiile pronunțate de către instanțele anterioare relativ la modul în care a fost soluționată excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului.
Curtea reține însă, că, în mod corect, instanțele precedente au soluționat această excepție, dispozițiile art.13 alin. 6 din Legea nr.112/1995, ale art. 51 alin. 2 din O.G. Nr. 184/2002, ale art. 1344-1337 din Codul civil fiind corect interpretate prin raportare la principiul disponibilității procesului civil al neretroactivității legii civile.
Tribunalul a arătat, în mod corect, că, față de momentul introducerii acțiunii și în raport cu modul în care acțiunea a fost precizată, instanța nu poate examina cererea decât prin prisma dreptului comun și, procedând la analiza condițiilor necesare angajării răspunderii vânzătorului pentru evicțiune, în mod corect a fost stabilită și temeinicia acestei cereri.
Prin urmare, în condițiile prevăzute de dispoziția art. 312 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat, reținând că, excepția invocată de către recurent a fost corect soluționată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată excepția nulității recursului formulat de M. București, excepție invocată de recurentul reclamant.
Constată nul recursul formulat de reclamantul D. P. împotriva deciziei civile nr. 698A din 20.09.2011 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV a Civilă în dosarul cu nr._ în contradictoriu cu pârâții M. București prin Primar General, Ministerul Finanțelor Publice și S.C. F. S.A.
Respinge ca nefondat recursul formulat de M. București prin Primar General împotriva aceleiași hotărâri.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.06.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. A. B. I. B. Doinița M.
GREFIER,
L. C.
Tehnoredactat D.M
Ex. 2/19.07.2012
Tribunalul București Secția a IV a Civilă
Jud. A.G. Țambulea, A. P.
Judecătoria Sectorului 2 București
Jud. D.E. G.
| ← Expropriere. Decizia nr. 255/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 12/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
