Legea 10/2001. Decizia nr. 943/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 943/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-05-2013 în dosarul nr. 943/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.943
Ședința publică de la 27 mai 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
GREFIER - L. C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât, M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr. 2373 din 27.12.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. K..
Cauza are ca obiect – Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic I. M., în calitate de reprezentant al recurentului-pârât M. București prin Primarul General, în baza delegației pe care o depune la dosar și avocat D. M., în calitate de reprezentant al intimatului-reclamant S. K., în baza împuternicirii avocațiale nr. 26 din 26.05.2013, emisă de Baroul București, pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Avocatul intimatului-reclamant invocă excepția nulității recursului în conformitate cu dispozițiile art.302 din Codul de procedură civilă, având în vedere că, cererea va cuprinde sub sancțiunea nulității motive de nelegalitate, precum și dezvoltarea acestora. În speță, prin cererea de recurs deși se invocă motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, acest motiv nu este dezvoltat și niciuna din mențiunile formulate în scris nu reprezintă critici referitoare la hotărârea pronunțată de tribunal din perspectiva motivului de nelegalitate.
De asemenea, se menționează în ultimul paragraf că reclamantul nu a dobândit calitatea de moștenitor, însă acesta nu are calitate de moștenitor ci este chiar titularul dreptului de proprietate.
Reprezentantul recurentului-pârât solicită respingerea excepției nulității recursului, având în vedere textele de lege invocate prin motivele de recurs, respectiv art.22 și art.23 din Legea nr.10/2001, precum și Decizia nr. XX/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii.
Consideră că aceste critici de nelegalitate pot fi încadrate în dispozițiile prevăzute de art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, cu privire la greșita aplicare a legii.
Curtea, după deliberare, va respinge excepția nulității recursului, având în vedere dispozițiile art.304 ind.1 din Codul de procedură civilă, întrucât hotărârea atacată a fost dată cu recurs și nu cu apel, situație în care criticile formulate în recurs nu se limitează doar la motivele de nelegalitate ci și la cele de netemeinicie și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul recurentului pârât solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea hotărârii pronunțată de Tribunalul București și a se avea în vedere incidența în speță a dispozițiilor art.4 și art.50 din Legea nr.165/2013, în sensul constatării dreptului reclamantei la măsuri compensatorii.
La întrebarea instanței, reprezentantul recurentului-pârât învederează că, principala critică a motivelor de recurs vizează nesoluționarea notificării într-o procedură administrativă întemeiată pe dispozițiile Deciziei nr. XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Apărătorul intimatului-reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
Apreciază că, în speță sunt incidente dispozițiile art.4, art.16 și art.50 din Legea nr.165/2013 și, în acest sens, urmează a fi îndreptată hotărârea pronunțată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București - Secția a IV – a Civilă la data de 23.08.2011, reclamanta S. K. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar General obligarea la soluționarea pe fond a notificării înregistrate sub nr. 2864/2001 prin acordarea de despăgubiri cu privire la imobilul din București, . (fost 156), teren având 3450 mp.
Reclamanta arată că a formulat notificare conform Legii nr.10/2001, prin care a solicitat restituirea prin echivalent a imobilului menționat însă, deși au trecut mai mult de 10 ani de la înregistrarea notificării, aceasta nu a fost soluționată;
M. București prin Primar General nu a formulat întâmpinare.
La dosar se află în copie actele dosarului administrativ format în baza notificării reclamanților.
A fost întocmită o expertiză topometrică ce a identificat terenul în litigiu.
Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă prin sentința civilă nr.2373/27.12.2012 a admis în parte cererea formulată de reclamanta S. K., cu domiciliul ales în București, . G., nr.17, sector 2, în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar General, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6; a constatat că reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, cu privire la imobilul – teren de 3459,49 mp situat în București, . (fost nr. 156), sectorul 2 și construcțiile situate pe acesta, menționate în actul de vânzare cumpărare aut. sub nr._/25.09.1943 la notariatul I. și inventarul anexă și identificate în cuprinsul raportului de expertiză extrajudiciar întocmit de Ș. E. ca fiind corpurile C1, C2, C3.: a obligat pârâtul să emită o dispoziție în sensul sus arătat.
În considerentele sentinței tribunalul a arătat, în fapt, că la data de 13.08.2001, reclamanta a adresat notificarea nr. 2864 prin B. T. G. Primăriei Municipiului București, conform art.22 din Legea nr.10/2001, în vederea restituirii prin echivalent a imobilului teren în suprafață de 3.450 mp și clădiri, situat în . (fost 156), cu privire la care pretinde că i-au aparținut și au fost abuziv preluate de stat (f. 37).
Notificarea nu a fost soluționată până în prezent.
În raport de dispozițiile art. 26 alin. 3 și de dispozițiile Deciziei nr. XX/2007 a ÎCCJ, tribunalul a analizat direct, în fond, solicitarea reclamantei, apreciind că lipsa unui răspuns al unității de ținătoare echivalează cu o respingere a solicitării de reparații pentru bunul preluat.
Se constată că prin actul de vânzare cumpărare aut. de fostul Tribunal I. – Secția Notariat sub nr._ din 25.09.1943 (f.38-41) reclamanta a dobândit un teren (având, în fapt, 3459,49 mp conform expertizei) în București, . (fost 254), ulterior, nr.10 (f. 25), teren pe care se aflau edificate construcții – clădiri aferente unei întreprinderi (vezi și fila 42).
Din înscrisurile de la filele 28 verso, 121 și 122 rezultă că reclamanta este una și aceeași persoană cu S. E. ce apare în actul de cumpărare din 1943.
În prezent, imobilul teren, care, așa cum rezultă din raportul de expertiză topo – (f. 98 și urm.) avea o suprafață de 3459 mp, având edificate corpurile de construcție identificate de raportul extrajudiciar ca fiind C1, C2, C3, se află în proprietatea . a obținut certificatul de atestare a dreptului de proprietate M03 nr.1076/24.05.1994, astfel că nu poate fi restituit în natură.
Această împrejurare faptică și aspectele comunicate de Primăria mun. București – Direcția Patrimoniu, în sensul că la nivelul anului 1986 terenul se afla în deținerea Întreprinderii Chimice V. București (f. 133, 134) atestă, în lipsa altor date privind modul în care reclamanta a pierdut din patrimoniu bunul și în completare cu declarația extrajudiciară dată de O. A., care arată că bunul a fost supus naționalizării în 1948 (f. 47), trecerea imobilului în patrimoniul statului, chiar dacă reclamanta nu a reușit să indice actul de preluare a bunului, iar, din punctul de vedere al Legii nr. 10/2001, prezumția este aceea că preluarea a fost abuzivă, de vreme ce, chiar dacă s-ar considera că titlul statului este valabil, art. 2 lit h din Legea nr. 10/2001 consideră abuzivă preluarea imobilului de către stat chiar și cu titlu valabil, astfel cum este definit prin art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998.
Revine pârâtului obligația să răstoarne prezumțiile de mai sus, trase din faptul că la nivelul anilor 1943 reclamanta fusese recunoscut proprietar iar ulterior imobilul său (fostă întreprindere) său se regăsește în deținerea unui agent economic fostă întreprindere de stat.
Față de cele expuse mai sus, constatând că reclamanta a fost proprietarul bunului și acesta a fost preluat abuziv din patrimoniul său și că nu e posibilă restituirea în natură, în baza art.26 alin.1 și art.10 din Legea nr.10/2001 a fost admisă în parte cererea și s-a constatat dreptul reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile legii speciale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs M. București prin Primarul General .
În motivarea recursului se susține că imobilul în litigiu nu poate fi restituit în natură, astfel încât urmează a se emite dispoziție prin care să se propună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în condițiile Legii nr.247/2005.
Apreciază recurentul că potrivit art. 23 alin. 1 și 2 termenul de 60 de zile de soluționare a notificării este unul de recomandare, depășirea acestuia putând fi sancționată numai cu obligarea la despăgubiri, însă numai dacă se constată o culpă în nesoluționare, persoana îndreptățită fiind obligată să facă dovada prejudiciului creat. În cauză, intimata nu a dovedit nici un prejudiciu .
Conform art. 22 din Legea nr. 10/2001 actele doveditoare ale dreptului de proprietate pot fi depuse până la data soluționării notificării.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea va respinge recursul ca nefondat având în vedere dispozițiile obligatorii ale deciziei nr.XX/2007 a Înaltei Curți de Justiție și Casație, prin care s-a tranșat irevocabil și obligatoriu pentru instanțele judecătorești chestiunea termenului prevăzut în art. 23 din Legea nr. 10/2001.
În cauză, de la data investirii cu notificarea formulată de reclamanta intimată au trecut 12 ani, timp în care recurenta nu a soluționat notificarea și nici nu a solicitat reclamantei alte acte doveditoare a dreptului de proprietate în afara celor depuse odată cu notificarea.
În plus, prin sentința civilă nr.29/2010 a Tribunalului București - Secția a III-a Civilă recurenta a fost obligată să emită o dispoziție cu privire la notificarea nr._/14.08.2001, dispoziție pe care nu a respectat-o până în prezent.
Față de această atitudine, culpa recurentei pentru nesoluționarea într-un termen rezonabil a notificării formulate în anul 2001 este evidentă, cu atât mai mult cu cât nu a arătat vreo împrejurare de natură a o împiedica să pună în executare o hotărâre judecătorească.
În această situație, menționarea dispozițiilor art.22 din Legea nr.10/2001 nu prezintă nici o relevanță.
Astfel fiind, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât, M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr. 2373 din 27.12.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. K..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27 mai 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. B. I. B. DOINIȚA M.
GREFIER
L. C.
Red.D.A.B.
Tehnored.DAB/B.I
2 ex/4.06.2013
----------------------------------------
T.B.-Secția a IV-a – L.E.F.
| ← Succesiune. Decizia nr. 942/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 2085/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
