Obligaţie de a face. Decizia nr. 981/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 981/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 981/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr. 981
Ședința publică de la 30.05.2013
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - C. G.
JUDECĂTOR - M. H.
JUDECĂTOR - I. S.
GREFIER - S. R.
Pe rol se află soluționarea recursului promovat de recurenta reclamantă E. F. împotriva deciziei civile nr. 80 A din data de 30.01.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți B. I. M. și B. E..
P. are ca obiect grănițuire.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat Ș. Naubauer, în calitate de reprezentant al recurentei reclamante E. F.. în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013, emise de Baroul București (fila 5), lipsind intimații pârâți B. I. M. și B. E..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin serviciul registratură s-au depus note scrise din partea intimaților pârâți, având atașată și împuternicirea avocațială nr._/2013, emisă pe numele avocatului B. F. V..
Recurenta reclamantă, prin apărător, depune dovada taxei judiciare, în cuantum de 104 lei, potrivit chitanței nr._ din 29.05.2013 și timbru judiciar de 5 lei, aferente cererii de recurs, precum s-a stabilit prin rezoluția administrativă și învederează că nu are noi probe de solicitat.
Curtea ia act de susținerea reprezentantului recurentei reclamante în sensul că în prezenta fază procesuală recurenta reclamantă nu are de administrat noi probe.
Reprezentantul recurentei reclamante, având cuvântul, arată că nu mai are de formulat alte cereri, probe de propus și administrat ori excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurenta reclamantă E. F., prin apărător, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, având în vedere următoarele argumente:
În opinia sa, au fost încălcate dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă. Scopul pentru care s-a dispus prin decizia de casare efectuare unei noi expertize nu a fost atins în cauză datorită lipsei de stăruințe a tribunalului. Reclamanta a solicitat înlocuirea expertului, însă instanța a pronunțat hotărârea în baza unui raport de expertiză care nu răspundea solicitărilor Curții de Apel.
Prin de cel de-al doilea motiv, susține că instanța de fond nu s-a pronunțat și asupra documentației cadastrale a părților.
Cu privire la cel de-al treilea motiv, învederează că prin acțiunea introductivă s-a solicitat refacerea cadastrului; or, instanța a dat mai mult decât s-a cerut, astfel fiind încălcate și dispozițiile art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă.
Își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 02.03.2007 pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr._, reclamanta E. F. a chemat în judecată pe pârâții B. I. M., B. E. și D. N., pentru ca instanța, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: 1) stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile părților; 2) obligarea pârâților B. I. M. și B. E. de a lăsa reclamantei în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 50 m.p., uzurpat din proprietatea reclamantei ca urmare a ridicării de către pârâți a unui zid despărțitor pe linia de hotar; 3) obligarea pârâților B. I. M. și B. E. de a desființa, pe cheltuiala lor, zidul despărțitor sau, în caz de neconformare, autorizarea reclamantei de a executa măsura pe cheltuiala acestor pârâți; 4) refacerea cadastrului celor trei pârâți; 5) rectificarea cărții funciare cu privire la înscrierea dreptului de proprietate al celor trei pârâți.
La termenul din 07.09.2007, reclamanta și-a modificat cererea, solicitând citarea în calitate de pârât a numitului T. F., în locul pârâtului D. N., care a înstrăinat lui T. F. imobilul din ., sector 4, iar prin declarația autentificată sub nr. 1429/2007 la B.N.P. M. C. reclamanta a renunțat la judecată în contradictoriu cu pârâtul T. F..
La termenul din 13.02.2009, pârâții au ridicat excepțiile autorității de lucru judecat și insuficientei timbrări, respinse de instanță prin încheierea interlocutorie de la termenul din 27.02.2009.
Prin sentința civilă nr. 2629/10.04.2009, Judecătoria Sectorului 4 București a admis în parte acțiunea modificată; a stabilit linia de hotar dintre imobilul situat în București, .. 1A, sector 4, nr. cadastral 7364, întabulat în C.F. nr._/N a localității București, sector 4 și imobilul situat în București, ., sector 4, nr. cadastral 8038, întabulat în C.F. nr._/N a localității București, sector 4, pe aliniamentul 5 - 14 de pe schița anexă la raportul de expertiză întocmit de expert M. C.; a obligat pârâții să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 3,25 m.p. ocupată de gardul din beton în lungime de 16,27 metri și lățime de 0,20 metri; a obligat pârâții să desființeze gardul despărțitor edificat pe proprietatea reclamantei, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii; în cazul nerespectării obligației stabilite în alineatul precedent, a autorizat reclamanta să desființeze gardul despărțitor, pe cheltuiala pârâților; a dispus rectificarea cărților funciare și a documentațiilor cadastrale ale celor două imobile, pentru evidențierea corectă a liniei de hotar și a obligat pârâților să plătească reclamantei suma de 1.022,70 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta E. F. a cumpărat de la numiții E. R. și G. V. terenul în suprafață de 294,80 mp, situat în București, .. 1A, sector 4, întabulat în CF nr._/N a localității București, sector 4, dreptul său de proprietate fiind întabulat în cartea funciară.
Pârâții B. I. M. și B. E. au cumpărat de la D. L., D. M., D. D., M. E., S. L., Gâșa M., Parpala L. terenul în suprafață de 462,50 m.p. (conform actelor de proprietate), respectiv 375,80 m.p. (conform măsurătorilor cadastrale), situat în București, ., sector 4, întabulat în CF nr._/N a localității București, sector 4, dreptul lor de proprietate fiind intabulat în cartea funciară.
Din adresa emisă de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară București la data de 19.01.2007 și documentația anexată rezultă că terenurile părților, rezultate din măsurătorile cadastrale, se suprapun, fiind necesară refacerea documentațiilor cadastrale pentru rezolvarea suprapunerii, pe cale amiabilă ori judecătorească.
Reclamanta susține că pârâții B. M. și E. au edificat în mod abuziv un zid despărțitor care ocupă aproximativ 50 m.p. din proprietatea sa. Pârâții învederează că atât terenul lor, cât și terenul reclamantei au suprafețe reale mult mai mici decât cele rezultate din măsurătorile cadastrale și că nu ocupă nicio suprafață din proprietatea reclamantei, limita existentă potrivit cadastrului lor fiind cea corectă.
S-a constatat că între autorii părților din prezenta cauză a mai existat un proces, finalizat prin pronunțarea sentinței civile nr. 980/29.01.2001 de către Judecătoria Sectorului 4 București (în dosarul nr. 6870/1999), definitivă prin decizia civilă nr. 2376/A/11.12.2003 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă.
Prin această hotărâre, au fost obligați pârâții S. L., P. L., Gâșa M., M. E. și D. Z. să lase în deplina proprietate a reclamanților E. R., P. Ș. și G. V. suprafața de 41,72 m.p. teren situat în ., proprietatea reclamanților.
În motivare, instanța a reținut că, potrivit raportului de expertiză topografică efectuat în cauză, pârâții ocupă o suprafață de 49,20 m.p. din proprietatea reclamanților.
Cu toate acestea, s-a reținut că reclamanții nu și-au modificat ulterior cererea și, pentru a nu da mai mult decât s-a cerut, a obligat pârâții să predea reclamanților suprafața de 41,72 m.p., fără a individualiza această suprafață.
S-a constatat, în primul rând, că părțile din prezenta cauză sunt succesori în drepturi ai părților din cauza soluționată prin sentința civilă nr. 980/29.01.2001 de către Judecătoria Sectorului 4 București, care le este opozabilă ca părților inițiale înseși.
Astfel, P. Ș. a fost moștenită de G. V., după cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 135/2003 emis de B.N.P. Asociați M. și M., iar reclamanta E. F. a cumpărat imobilul de la E. R. și G. V..
Totodată, S. L., P. L., Gâșa M., M. E., părți în litigiul inițial, au vândut imobilul pârâților B., iar în ce-l privește pe D. Z., acesta a fost moștenit de D. L., D. M. și D. D., potrivit certificatului de moștenitor nr. 52/2006 emis de B.N.P. M. E., după cum rezultă din titlul de proprietate al pârâților B..
În al doilea rând însă, sentința civilă menționată conține o dispoziție care nu poate fi executată întrucât obligă pârâții să predea o suprafață de teren care nu este individualizată, mai mică decât cea stabilită prin raportul de expertiză întocmit în respectiva cauză de expert L. G. D..
Din completările la raportul de expertiză întocmit de expert A. D. rezultă că nu se poate stabili care este suprafața de teren avută în vedere de instanță, de 41,72 m.p. iar nu de 49,21 m.p., astfel cum a fost stabilită și individualizată prin expertiză. Prin urmare, varianta 2 a raportului de expertiză, care propune limita de hotar 4 - 3 - L (conform schiței anexă) nu poate fi luată în considerare, întrucât nu coincide nici cu statuările sentinței anterioare, iar pe de altă parte, după cum a relevat just însuși expertul, din raportul de expertiză întocmit de expert L. G. D. nu rezultă dovezile și planurile cadastrale pe care se întemeiază expertiza întocmită în procesul anterior. Dimpotrivă, atât în cuprinsul expertizei inițiale, cât și al completărilor ulterioare, expertul conchide motivat că linia de hotar existentă în prezent coincide cu cea rezultată din acte și planurile cadastrale anterioare.
Instanța, prin urmare, a apreciat că nu poate pronunța o hotărâre care să aibă în vedere dispozitivul neexecutabil al hotărârii judecătorești anterioare, al cărui conținut nu ar putea de altfel decât să fie aproximat, întrucât instanța a adoptat o motivare teoretică, potrivit căreia reclamanților nu li se poate da mai mult decât au cerut, dar a omis să precizeze unde se află suprafața mai mică cu privire la care a dat câștig de cauză reclamanților. Prin urmare, a stabili linia de hotar propusă de expertul A. D. în varianta 2 ar însemna a da reclamantei mai mult decât a stabilit instanța în procesul anterior și cu mult mai mult decât rezultă din probele administrate în prezenta cauză, iar stabilirea suprafeței avute în vedere de instanță în hotărârea anterioară nu este posibilă.
Ca atare, instanța a reținut că singura soluție legală este stabilirea unei linii de hotar în temeiul probelor administrate în prezenta cauză.
Din raportul de expertiză topografică întocmit de expert M. C. rezultă, de asemenea, că linia de hotar actuală coincide, în principiu, cu situația rezultată din actele de proprietate și planurile cadastrale - nu poate constitui un argument pertinent faptul că suprafața rezultată din cadastrul reclamantei este mai mare, întrucât documentația cadastrală a reclamantei se suprapune cu cadastrul pârâților; oricum, aceste acte nu fac în sine dovada dreptului de proprietate, fiind rezultatul unor măsurători comandate de părți, în temeiul actelor existente - însă pârâții au edificat gardul despărțitor dincolo de linia de hotar, pe terenul reclamantei, ocupând astfel o fâșie de 0,2 m, pe o lungime totală de 16,27 metri, de unde rezultă o suprafață ocupată de 3,25 m.p.
Din mențiunile cuprinse în raportul de expertiză rezultă că pârâții B. au achiesat la această constatare, oferindu-se să lase gardul în proprietatea reclamantei.
În temeiul art. 480 și art. 1073 Cod civil, au fost obligați pârâții să desființeze gardul despărțitor edificat pe proprietatea reclamantei, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. Obligarea pârâților să desființeze gardul edificat pe proprietatea reclamantei constituie o consecință directă și necesară a admiterii acțiunii în revendicare, întrucât tocmai prin gardul edificat dincolo de linia de hotar este încălcată proprietatea reclamantei. Nu este vorba așadar despre o obligație de a face izvorâtă dintr-un raport de creanță, ci despre un efect al admiterii acțiunii în revendicare, al cărei obiect este predarea posesiei către proprietarul deposedat, total sau parțial, de bunul său,
Potrivit art.1073 Cod civil, creditorul are dreptul la îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar are dreptul la dezdăunare. Art.1077 cod civil dispune că nefiind îndeplinită obligația de a face, creditorul poate asemenea să fie autorizat de a o aduce el la îndeplinire, cu cheltuiala debitorului.
Aceste articole, care dau conținut principiului executării în natură a obligațiilor, dau posibilitatea reclamantei să ceară instanței învestite cu soluționarea fondului cauzei autorizarea de a aduce ea însăși la îndeplinire obligația de a face, dacă pârâții nu o fac.
Faptul că aceeași măsură poate fi cerută și în faza executării silite, conform art. 5802 Cod procedură civilă, nu înseamnă că ea nu ar putea fi dispusă și în procesul de fond, întrucât niciun text nu îndreptățește o asemenea excludere.
În temeiul art. 33 alin. 1, art. 34 pct. 1 și art. 35 din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară, a dispus rectificarea cărților funciare și a documentațiilor cadastrale ale celor două imobile, pentru evidențierea corectă a liniei de hotar.
Împotriva acestei sentințe, la data de 07.09.2009 au declarat apel pârâții B. I. M. și B. E., precum și reclamanta E. F., cererile acestora fiind înregistrate pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă la data de 19.10._.
Prin decizia civilă nr. 1025A/06.10.2010, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins ca nefondate apelurile.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a apreciat că, întrucât motivele de apel formulate de apelanții pârâți care privesc autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 980/2001 a Judecătoriei Sectorului 4 București ar conduce, în caz de admitere, la desființarea hotărârii fără a mai face necesară analiza apelului reclamantei care privește fondul sentinței atacate în cauza de față, este necesar să fie analizat cu prioritate apelul pârâților și să se stabilească în ce măsură există sau nu autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 980/2001.
Tribunalul a constatat că nu se poate reține autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 980/2001 a Judecătoriei Sectorului 4 București, deoarece, pe de o parte, în cauza de față, reclamanta a formulat și capete de cerere distincte de cele care au format obiectul dosarului soluționat prin sentința menționată. Astfel, cum corect a reținut prima instanță prin încheierea de la 27.02.2009, reclamanta a formulat următoarele capete de cerere care nu au fost formulate în cauza soluționată prin sentința civilă nr. 980/2001 a Judecătoriei Sectorului 4 București: grănițuire, revendicarea unei suprafețe de teren ocupate de un zid despărțitor al pârâților, obligarea pârâților de a desființa partea din zid ce încalcă proprietatea reclamantei, rectificarea cărților funciare, refacerea cadastrului. Or, în condițiile în care în cauza soluționată prin sentința civilă nr. 980/2001 Judecătoria Sectorului 4 București a fost învestită exclusiv cu o acțiune în revendicarea unei suprafețe de teren, este evident că, în privința capetelor noi de cerere formulate în prezenta cauză, nu există autoritate de lucru judecată.
Din perspectiva autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 980/2001, tribunalul a constatat că este corectă și constatarea primei instanțe că în prezenta cauză se invocă încălcarea proprietății de către pârâți în alte condiții decât cele avute în vedere de Judecătoria Sectorului 4 București în cauza soluționată prin sentința civilă nr. 980/2001. Or, în aceste condiții, autoritatea de lucru judecat nu poate opera, deoarece cauza acțiunii este într-adevăr diferită.
Pe de altă parte, tribunalul a mai reținut că, în privința capătului de cerere referitor la revendicare, nu se poate constata autoritatea de lucru judecat de plano, deoarece în dispozitivul sentinței civile nr. 980/2001 a Judecătoriei Sectorului 4 București nu este identificat terenul de 41,72 m.p. din ., sector 4, București, astfel încât pentru a se verifica dacă există autoritate de lucru judecat în cauză era necesară administrarea de probe în vederea identificării atât a suprafeței de teren ce a făcut obiectul cauzei soluționate prin sentința nr. 980/2001 a Judecătoriei Sectorului 4 București, cât și a celei ce face obiectul cauzei de față, precum și a stabilirii eventualei identități totale sau parțiale dintre aceste terenuri.
Analizând în baza acestor premise sentința atacată în cauza de față, tribunalul a constatat că nu sunt fondate criticile aduse de apelanții pârâți B. I. M. și B. E., deoarece prima instanță a procedat corect atât atunci când a apreciat că nu poate reține autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 980/2001 a Judecătoriei Sectorului 4 București fără să verifice prin probe concludente dacă există identitate între suprafața de teren de 41,72 m.p. din . sector 4 București și suprafața de teren de 50 m.p. revendicată în cauza de față.
Procedând la această verificare, prin reanalizarea probelor administrate în fața primei instanțe, în calitate de instanță de apel, tribunalul a constatat că prima instanță a apreciat corect că suprapunerea dintre terenul reclamantei și cel al pârâților se concretizează în suprafața de 3,25 m.p. ocupată de gardul din beton în lungime de 16,27 metri și lățime de 0,20 m, iar limita dintre cele două proprietăți este cea pe aliniamentul 5-14 de pe schița anexă la raportul de expertiză întocmit de expert M. C. în primă instanță.
Pentru a ajunge la această concluzie, tribunalul a luat în considerare ca punct de pornire pentru verificarea limitelor celor două proprietăți precum și a suprafețelor acestora, raportul de expertiză efectuat de expert L. G., deoarece pe concluziile acestui raport de expertiză s-a întemeiat Judecătoria Sectorului 4 București la pronunțarea sentinței civile nr. 980/2001, care produce între părțile din cauza de față, aceleași efecte ca și între părțile între care s-a pronunțat, deoarece primii sunt succesorii cu titlu particular ai celor din urmă.
Însă, la verificarea suprafețelor celor două terenuri în litigiu, precum și a limitelor dintre cele două proprietăți, tribunalul a avut în vedere și faptul că expertul L. G. nu a procedat și la măsurarea terenurilor învecinate celui din .. 1A sector 4, inclusiv a celui din ., sector 4, precum și faptul că, la data pronunțării sentinței civile nr. 80/2001 a Judecătoriei Sectorului 4 București, nu erau efectuate măsurătorile cadastrale pentru terenurile reclamantei și pârâților. În plus, tribunalul a mai reținut și faptul că, la efectuarea măsurătorilor cadastrale în anii 2004, respectiv 2006, s-au comis erori la întocmirea documentației cadastrale pentru imobilul din .. 1A, sector 4 în urma cărora s-a ajuns la suprapunerea terenului menționat cu cele învecinate, erori cauzate de erori de actualizare a bazei de date a Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Totodată, tribunalul a mai constatat și că situația de fapt relevată de raportul de expertiză efectuat de expert L. G. D. nu este corespunzătoare planurilor de amplasament ale Municipiului București pentru imobilele din zonă.
Analizând raportul de expertiză al expertului L. G. D. și prin compararea cu planurile de amplasament ale imobilelor din zonă, care nu s-au schimbat în timp de la autorii reclamantei și ai pârâților (care s-au judecat în dosarul în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 980/2001 a Judecătoriei Sectorului 4 București) până în prezent pentru cele două imobile în litigiu și ținând cont de faptul că documentația cadastrală pe baza căreia s-a făcut înscrierea în cartea funciară a terenului reclamantei este greșită în sensul că în cartea funciară s-a înscris o suprafață de teren mai mare decât cea care a intrat în patrimoniul reclamantei - Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară indicând că imobilul din .. 1A sector 4 se suprapune peste terenul din ., sector 4 cu o suprafață de 19 m.p., tribunalul a constatat că măsurătorile efectuate de expertul M. C., confirmate de expertiza întocmită de expert A. D., corespund situației reale din teren.
Astfel, în primul rând, tribunalul a constatat că, din raportarea la planurile de situație din anul 1986 ale Municipiului București, fiecare dintre părți are în realitate în proprietate o suprafață de teren mai mică decât cea indicată în actele de proprietate. În plus, din raportarea la planurile de situație menționate rezultă că forma și suprafețele de teren ale părților nu s-au schimbat din anul 1986 până în prezent, iar suprafața mai mare de teren a reclamantei - înscrisă în cartea funciară - față de cea reală este o consecință a erorii de întocmire a documentației cadastrale, eroare despre care s-a făcut vorbire mai sus. De altfel, această eroare rezultă cu evidență din compararea formei terenului reclamantei evidențiat în toate planurile de situație depuse la dosar, inclusiv cel pe care Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară indică eroarea de cadastru cu forma terenului din documentația cadastrală. În schimb, aceeași comparație făcută pentru terenul pârâților situat în . sector 4 (planul de amplasament delimitat în documentația cadastrală) și planurile de situație ale terenurilor pârâților și reclamantei relevă faptul că acest teren are aceeași suprafață și limite precum cele din planurile de situație ale Municipiului București și în cartea funciară a pârâților a fost înscrisă suprafața corectă, reală de teren pe baza unei documentații cadastrale corecte.
Prin urmare, tribunalul a reținut că suprafața reală pe care a avut-o terenul reclamantei nu a fost de 294,8 m.p. menționată în actele de proprietate și nici de 280,59 m.p. rezultată din măsurătorile cadastrale pe baza cărora s-a întocmit documentația cadastrală în anul 2004 pentru terenul din ..1A sector 4, ci cea stabilită de expert M. C. și confirmată de expertul A. D., deoarece aceasta este suprafața care corespunde formei terenului reclamantei din planurile de amplasament ale Municipiului București. Tribunalul a mai reținut că planurile de amplasament ale Municipiului București sunt singurul element de fapt în funcție de care se pot stabili în speță atât suprafețele reale de teren ale părților, cât și vecinătățile și limitele dintre acestea, deoarece nu au fost făcute alte măsurători și schițe ale acestor imobile. Potrivit acestor planuri, terenurile părților nu și-au schimbat configurația din anul 1986 până în prezent. Prin urmare, suprafețele de teren ale părților nu pot fi decât cele care să respecte configurația, vecinătățile și limitele de graniță corespunzătoare planurilor de amplasament topografic ale Municipiului București.
În cauză, prin rapoartele de expertiză efectuate s-a constatat că terenul pârâților, astfel cum a fost înscris în cartea funciară, respectă configurația, vecinătățile și limitele de graniță din planul topografic al Municipiului București, în vreme ce cel al reclamantei cu suprafața înscrisă în cartea funciară încalcă aceste limite. În plus, tribunalul a avut în vedere, așa cum s-a arătat mai sus, și faptul că Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară a confirmat că măsurătorile cadastrale pentru imobilul reclamantei au fost eronate, precum și faptul că expertul L. G. nu a măsurat și terenurile învecinate la data efectuării expertizei topografice în dosarul soluționat prin sentința civilă nr. 980/2001 a Judecătoriei Sectorului 4 București. În fine, tribunalul a mai constatat și faptul că suprafața pe care expertul L. G. a constatat că o ocupau efectiv autorii reclamantei era de 200,27 m.p., iar suprafața actuală de a terenului reclamantei este de 257 m.p, adică o suprafață care poate cuprinde și suprafața menționată în sentința civilă nr. 980/2001 a Judecătoriei Sectorului 4 București, pe care hotărârea menționată nu o identifică prin vecinătăți și configurație.
Împotriva acestei decizii, la data de 07.02.2011, a declarat recurs reclamanta E. F., care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a IV-a Civilă la data de 18.02.2011.
Prin decizia civilă nr. 507/04.05.2011, Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă a admis cererea de recurs, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.
Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că potrivit art. 201 Cod procedură civilă o expertiză are menirea de a stabili o situație de fapt.
În decizia instanța de apel a menționat că suprafața reală (deci situația de fapt) a terenului reclamantei nu a fost de 294,8 m.p. și nici de 280,59 m.p., ci cea stabilită de expertul M. C..
Rezultă deci că nu este vorba de temei legal cu privire la acest aspect, de vreme ce se vorbește doar de stabilirea unor situații de fapt care pot fi sau nu greșit stabilite.
Stabilind o situație de fapt, expertul nu modifică limitele dreptului de proprietate menționat în actele de proprietate.
În consecință, primul motiv de recurs este neîntemeiat.
Referitor la cel de al doilea motiv de recurs, s-a constatat că în cererea de apel s-a solicitat de către reclamantă efectuarea unei noi expertize topografice, cu aceleași obiective și care să aibă în vedere întregul probatoriu și a se constata că suprafața uzucapată este de cel puțin 41,70 m.p.
Prin încheierea din 16.06.2010 proba a fost respinsă, pe considerentul că nu a fost utilă și pe considerentul că la fond au fost formulate obiecțiuni ce au fost încuviințate de instanță. Nu rezultă de ce nu a fost utilă.
Această probă era însă utilă în raport de sentința civilă nr. 980/2001, prin care autorii pârâților au fost obligați să lase autorilor reclamantei teren în suprafață de 41,72 m.p., în condițiile în care nu rezultă că s-a executat sentința civilă nr. 980/2001.
Faptul că terenul în suprafață de 41,72 m.p. nu a fost individualizat prin sentința civilă nr. 980/2001 nu înseamnă că acest teren nu poate fi individualizat.
Nelegal s-a respins încuviințarea unei noi probe, atâta timp cât nu s-a stabilit dacă terenul de 41,72 m.p. a fost inclus în documentația cadastrală a reclamantei, dacă acest teren a fost avut în vedere la data încheierii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2050 din 15.09.2004, în ce măsură sentința civilă nr. 980/2001 este opozabilă pârâților și dacă a fost executată de bunăvoie sau nu, în ipoteza în care sentința era opozabilă pârâților.
Rezultă deci că este insuficient motivată respingerea probei cu expertiza topografică, având în vedere toate actele de proprietate, chiar dacă la fond s-a s-au formulat și răspunsuri la obiecțiuni, fiind deci îndeplinite dispozițiile art. 304 pct. 7 raportat la art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă.
În consecință, s-a trimis cauza la instanța de apel pentru a se efectua o nouă expertiză topografică și să se stabilească dacă sentința civilă nr. 980/2001 este opozabilă pârâților, dacă s-a executat și dacă terenul de 41,72 m.p. a fost cuprins atât în documentația cadastrală a reclamanților, cât și în cea a pârâților.
Referitor la cel de al treilea motiv de recurs, s-a constatat că acest motiv a fost invocat și în faza apelului. De asemenea, s-a constatat că instanța de apel nu s-a pronunțat pe acest motiv de apel.
Critica în sensul că instanța nu s-a pronunțat pe acest motiv este deci fondată, instanța de apel omițând a se pronunța pe această critică și menținând astfel sentința fondului care s-a pronunțat plus petita.
Cauza a fost reînregistrată la data de 21.07.2011 pe rolul Tribunalul București - Secția a III-a Civilă sub nr._ .
Prin decizia civilă nr. 80/30.01.2012, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta reclamantă.
Pentru a decide astfel, instanța de apel, în rejudecare a reținut, cu prioritate, că doar apelul formulat de reclamantă face obiectul analizei sale, în condițiile în care apelul pârâților a fost respins prin decizia civilă nr. 1025A/06.10.2010 a Tribunalului București – Secția a III-a Civilă, iar aceste părți nu au înțeles să atace cu recurs decizia menționată, care a intrat astfel sub efectele autorității de lucru judecat.
Asupra apelului, a constat că, în acord cu decizia de casare și respectând prevederile art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, a fost încuviințată de către tribunalul proba cu expertiză în specialitatea topografie.
Astfel cum reiese din răspunsul expertului desemnat la obiecțiuni, pentru a se indica în concret cât din suprafața de 41,72 m.p. este inclusă în documentația cadastrală a reclamantei, respectiv a pârâților, operațiunea tehnică necesară este reprezentată de reconstituirea formei geometrice și a poziției geografice a întregii suprafețe de 41,72 m.p. Reconstituirea se poate efectua prin două posibilități: - prima posibilitate se poate realiza în baza reperelor/detaliilor topografice existente în mărturii cartografice sau alte dovezi care să conțină detaliile tehnice necesare determinării fostei forme geometrice și poziții geografice a terenului. Având în vedere că din sentința civilă nr. 980/2001 nu rezultă forma geometrică și poziția geografică a terenului de 41,72 m.p. (în expertiza tehnică se menționează o suprafață de 49 m.p.), expertul a arătat că nu poate stabili poziția și forma geografică a terenului menționat, ce se regăsește în cuprinsul celor 49 m.p. din expertiza topografică; - a doua posibilitate de reconstituire o reprezintă indicarea acestor date de către părți. În această situație, se poate realiza identificarea terenului, dar ea nu va fi asumată de către expert, deoarece reconstituirea se face pe bază de afirmații, declarații, indicații posibil subiective. Din aceleași considerente, expertul nu a putut răspunde nici celorlalte obiecțiuni, raportate tot la suprafața de 41,72 m.p.
În acest context, ținând seama de probele administrate în apel, s-a constatat că în mod corect prima instanță nu a avut în vedere sentința civilă nr. 980/29.01.2001 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr. 6870/1999.
Nu se poate aprecia că prima instanță a înlăturat expertiza efectuată de expertul L. G. D. în dosarul nr. 6870/1999, întrucât această expertiză privea suprafața de 49,20 m.p., iar nu cea de 41,72 m.p., acordată prin sentința civilă nr. 980/29.01.2001, care, în lipsa unei identificări, putea fi amplasată oriunde în cadrul terenului de 49,20 m.p.
Experții desemnați în cauză nu au ignorat expertiza anterioară efectuată de expertul L. G. D., ci doar au învederat, astfel cum a reținut și prima instanță, că terenul individualizat în acest raport de expertiză este mai mare decât cel la care face referire sentința pronunțată, acesta din urmă nefiind în concret identificat prin vreun raport de expertiză.
Suprafața de teren de 41,72 m.p. nu poate fi așadar individualizată în concret în teren, astfel încât în mod corect prima instanță nu a avut-o în vedere și nici nu putea să o aibă în vedere. Partea interesată avea posibilitatea de a pune în executare sentința civilă nr. 980/29.01.2001 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr. 6870/1999 și de a beneficia de efectele sale în această modalitate. În prezentul dosar însă experții au avut posibilitatea efectivă de a se raporta doar la suprafețele de teren determinate sau determinabile cuprinse în actele de proprietate și documentațiile cadastrale ale părților.
A mai constatat tribunalul și că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta E. F. nu s-a întemeiat pe sentința civilă nr. 980/29.01.2001 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, ci, dimpotrivă, a invocat o ocupare recentă a terenului proprietatea sa de către pârâți, prin ridicarea unui zid despărțitor de către aceștia.
Totodată, apelul pârâților prin care se critica respingerea de către prima instanță a excepției autorității de lucru judecat, în raport de sentința civilă nr. 980/29.01.2001, a fost respins în mod irevocabil. Ceea ce a mai rămas în discuție este doar prezumția lucrului judecat raportat la această sentință; astfel, prezumția operează atunci când într-un proces ulterior intervine o situație juridică deja rezolvată printr-o hotărâre anterioară, fără însă a exista însă o identitate de acțiuni (obiect, părți, cauză). Prezumția lucrului judecat este manifestarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, în sensul că ceea ce a fost dezlegat pe cale jurisdicțională nu mai poate fi combătut între părți; aceasta nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probei, instanța ținând seama de constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare.
Or, raportat la împrejurările concrete ale speței, mai sus redate, tribunalul a apreciat că efectele puterii de lucru judecat ale sentinței civile nr. 980/29.01.2001 pronunțate de Judecătoria Sectorului 4 București nu operează în cauză în lipsa oricărei identificări a terenului de 41,72 m.p. reținut în dispozitiv.
În ceea ce privește al doilea motiv de apel, tribunalul a reținut că prima instanță nu a dispus ceva ce nu s-a cerut. Astfel, aceasta a dispus rectificarea cărților funciare și a documentațiilor cadastrale ale celor două imobile, pentru evidențierea corectă a liniei de hotar, în temeiul art. 33 alin. 1, 34 pct. 1 și art. 35 din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară.
În condițiile în care între imobilele în litigiu s-a stabilit pe cale judiciară o nouă linie de hotar, este evident că se impune și este inerentă rectificarea cărților funciare și a documentațiilor cadastrale pentru ambele imobile, în vederea aducerii la îndeplinire a hotărârii judecătorești și pentru prevenirea unor situații litigioase ulterioare. Nu se poate efectua această rectificare doar de către pârâți, iar reclamanta să rămână cu aceleași evidențe de carte funciară și cadastrale, întrucât linia de hotar privește imobilele ambelor părți și noua situație juridică determinată prin hotărâre judecătorească se aplică de asemenea amândurora.
Împotriva acestei decizii, la data de 15.03.2013 a declarat recurs reclamanta, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 25.03.2013.
1. În motivarea cererii sale, recurenta reclamantă a arătat că decizia civilă de casare nr. 507R/04.05.2011, Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civila a stabilit utilitatea efectuării unei noi expertize topografice prin raportare la necesitatea individualizării terenului în suprafața de 41,72 m.p., pe care autorii pârâților B. au fost obligați în temeiul sentinței civile nr. 980/29.01.2001 - rămase irevocabilă - să-l lase în deplină și absolută proprietate autorilor reclamantei. Față de aspectul reținut de tribunal prin decizia civilă nr. 1025A/06.10.2010 în sensul că terenul în suprafață de 41,72 m.p. nu a fost individualizat prin sentința nr. 980/29.01.2001, Curtea a subliniat că aceasta nu înseamnă că respectivul teren nu poate fi individualizat.
În condițiile în care sentința civilă nr. 980/29.01.2001 este opozabilă pârâților - ca succesori în drepturi ai autorilor lor - și nu a fost încă executată, ceea ce a urmărit Curtea prin decizia de casare a fost în realitate să dea eficiență sentinței din 2001 prin individualizarea în prezenta cauza a terenului de 41,72 m.p., astfel ca această suprafață să fie lăsată recurentei reclamante de către intimații pârâți în deplină și absolută proprietate.
Deși tribunalul a dispus efectuarea unei noi expertize topografice, dispozițiile deciziei de casare nu au fost respectate, în pofida obiecțiunilor formulate la raportul de expertiza și a solicitării sale de înlocuire a expertului cauzei. Mulțumindu-se cu răspunsurile expertului - evazive și neconforme cu obiectivele stabilite - tribunalul a reținut în decizia atacată că suprafața de 41,72 m.p. nu poate fi individualizată în concret în teren, ajungând în final chiar să invoce această neconformare, arătând că „efectele puterii de lucru judecat ale sentinței civile nr. 980/29.01.2001 pronunțate de Judecătoria Sectorului 4 București nu operează în cauză în lipsa oricărei identificări a terenului de 41,72 m.p. reținut în dispozitiv".
Faptul că scopul pentru care s-a dispus prin decizia de casare efectuarea unei noi expertize nu a fost atins din cauza lipsei de stăruință a tribunalului echivalează cu nerespectarea dispozițiilor art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, ceea ce atrage incidența motivului prevăzut la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, hotărârea atacată fiind dată cu încălcarea legii.
2. Deși Curtea a reținut în decizia de casare necesitatea stabilirii dacă terenul de 41,72 m.p. a fost cuprins atât în documentația cadastrală a reclamantei, cât și a pârâților, tribunalul nu s-a conformat acestei dispoziții.
3. În pofida celor constatate în considerentele deciziei de casare, în sensul că instanța de fond s-a pronunțat plus petita, tribunalul a reținut în decizia atacată că prima instanță nu a dispus ceva ce nu s-a cerut, cu motivarea ca „este inerentă rectificarea cărților funciare și a documentațiilor cadastrale pentru ambele imobile". Or, această argumentare nu poate fi reținută, în condițiile în care prin acțiune s-a solicitat exclusiv refacerea cadastrului reclamantei, fiind astfel incident și motivul prevăzut la art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 Cod procedură civilă.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
I. Cu titlu prealabil, Curtea reține că cel de-al nouălea motiv de recurs se referă la situația în hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În cauza de față criticile formulate de către recurenta reclamantă vizează însă încălcarea unei norme juridice de procedură - art. 315 Cod procedură civilă -, astfel încât ele vor fi încadrate, în temeiul art. 306 alin. 3 Cod procedură civilă, în cel de-al cincilea motiv de recurs, care are caracter de normă specială față de cea cu caracter general cuprinsă în art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, și analizate ca atare. Cel de-al cincilea motiv de recurs vizează neregularități de ordin procedural și care sunt sancționate cu nulitatea de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă; toate neregularitățile procedurale care nu sunt enunțate în alte motive de recurs au fost integrate astfel într-un singur motiv de casare, ce constituie dreptul comun în materia nulității actelor de procedură.
II. Potrivit art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă: „În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”.
1.i. Prin decizia de casare pronunțată de instanța de recurs în ciclul procesual anterior s-a stabilit în termeni expreși că terenul în suprafață de 41,72 m.p., pe care autorii pârâților au fost obligați să îl lase autorilor reclamantei în deplină și absolută proprietate prin sentința civilă nr. 980/29.01.2001 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr. 6870/1999, poate fi individualizat.
Cu toate acestea, în rejudecare, tribunalul a reținut din nou că respectiva suprafață nu poate fi individualizată în concret în teren.
În legătură cu această chestiune de drept, Curtea consideră necesare unele considerații teoretice suplimentare, care să dezvolte ideea care a stat la baza deciziei de casare.
Individualitatea unui teren (ca și a oricărui alt obiect material) este dată de traiectoria liniei închise care o separă în spațiu și îi atribuie o individualitate, în timpce suprafața lui constituie numai una dintre caracteristici, alături de, spre exemplu, destinația economică (agricol, forestier) sau calitatea solului. În mod similar, individualitatea unui bun mobil este dată de conturul său în spațiu, iar nu de greutatea sa. Prin urmare, din perspectiva voinței interne a părții, referirea la un teren are întotdeauna un obiect determinat în spațiu, cel puțin teoretic, și anume în limita reală a conturului, configurației sale topografice. După cum în cazul în care o persoană face referire la un bun mobil, indicându-i o anumită greutate și ulterior se constată că în realitate cântărește mai puțin, în mod analog, și în ipoteza în care o persoană face referire la un teren delimitat în spațiu în planul vecinătății, arătând că ar avea o anumită suprafață și subsecvent se observă o diferență între suprafața acestuia reală și cea menționată, nu se poate susține că acea persoană nu a avut în vedere bunul în integralitatea lui sau, din contră, că a avut în vedere mai mult.
De aceea, numai în aparență, în situația în care suprafața indicată de reclamant este mai mică decât cea rezultată din măsurători, acesta nu a revendicat întreg imobilul situat într-un anumit perimetru.
Practic, atunci când se solicită lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a unei suprafețe de teren, termenul de „suprafață” (care are sensul de „arie”, conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române) este folosit impropriu, iar obiectul revendicării îl formează terenul, iar nu suprafața lui. Această concluzie devine și mai clară dacă se compară situația cu cea în care s-ar indica (greșit) destinația economică a terenului sau calitatea solului acestuia.
Aceste considerente își păstrează valabilitatea și pentru ipoteza în care instanța, din aceeași inadvertență lingvistică, dispune lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a unei suprafețe de teren, obiectul dispoziției instanței fiind dat tot de terenul individualizat în spațiu prin anumite linii despărțitoare.
Aplicând aceste considerente în cauză, se constată că, prin cererea care a făcut dosarului nr. 6870/1999 al Judecătoriei Sectorului 4 București, reclamanții au solicitat revendicat „suprafața de 41,72 m.p.”, arătând că reprezintă partea din terenul proprietatea lor care a fost preluată abuziv de pârâți, astfel că aceasta reprezintă voința lor internă, iar expertul L. G. D., a cărui expertiză a stat la baza soluției pronunțate de instanță, a constatat că partea din teren ocupată, individualizată grafic, este în suprafață de 49,2 m.p. Prin urmare, reclamanților li s-a dat exact ce au cerut, și anume terenul ocupat de pârâți, neconcordanța dintre suprafața acestuia din acte (acțiune și hotărârea judecătorească) și cea din măsurători neavând relevanță din perspectiva obiectului dreptului lor, respectiv al obligației pârâților, pentru că precizarea suprafeței, ca unul din atributele terenului, este o informație fără valoare pentru individualizarea lui.
ii. Subsecvent, Curtea mai reține că din stabilirea necesității individualizării acestui teren prin decizia de casare se deduce în mod univoc faptul că soluția care trebuia pronunțată în cauză depinde de cea care s-a pronunțat prin sentința civilă nr. 980/29.01.2001 a Judecătoriei Sectorului 4 București.
Într-adevăr, puterea lucrului judecat, reglementată prin art. 1201 Cod civil, are la bază regula că o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată și că o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească nu trebuie să fie contrazisă de o alta, aceasta în scopul unei administrări uniforme a justiției.
Referitor la faptul că nerespectarea autorității de lucru judecat constituie o încălcarea a dreptului la un proces echitabil, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în cauza A. împotriva României, prin hotărârea din 23 septembrie 2008. Curtea a statuat, în cuprinsul hotărârii pronunțate, că: „(…) instanțele ar fi trebuit să țină cont de constatările făcute anterior de instanțe asupra situației terenului de la Bejenie. (…) În primul rând, argumentele lui V., inclusiv schema locului, au fost examinate atât de instanțele care au judecat pe fond partajul cât și de cele care au respins cererea de revizuire. Or, în acest caz, repunerea pe rol, în cadrul unei acțiuni în revendicare, a hotărârii definitive și irevocabile din data de 25 octombrie 1991 executată la data de 7 august 1995, nu se poate justifica din punct de vedere al art. 6 alin. 1 din Convenție (a se vedea, mutatis mutandis, Riabykh împotriva Rusiei, nr._/99, paragraful 52, CEDH 2003-IX). Instanțele sesizate cu acțiunea în revendicare ar fi trebuit să ia în considerare faptul că în momentul partajului, bazându-se pe expertizele și celelalte probe pe care părțile au înțeles să le folosească, instanțele ar fi soluționat definitiv situația terenului de 1.600 m². De aceea, instanțele sesizate cu acțiunea în revendicare nu ar fi trebuit să rejudece constatările instanțelor precedente (…) Aceste elemente sunt suficiente Curții pentru a concluziona că permițând admiterea acțiunii în revendicare pe baza argumentelor prezentate deja în cadrul altor litigii dintre părți, sistemul pus la dispoziția părților nu a îndeplinit cerințele prevăzute la art. 6 alin. 1 din Convenție interpretat în lumina principiului securității raporturilor juridice. Instanțele au încălcat astfel dreptul reclamantei la un proces echitabil în sensul art. 6 alin. 1 din Convenție”.
De asemenea, instanța de contencios european a statuat, din perspectiva art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, că „dreptul la o instanță ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână inoperantă (fără efect) în detrimentul uneia dintre părți” (cauza Philis împotriva Greciei, hotărârea din 27.08.1991)
Potrivit art. 166 Cod procedură civilă, pentru a ne afla în situația autorității de lucru judecat, este necesar să existe tripla identitate de elemente cu privire la părți, obiect și cauză.
În ceea ce privește părțile, se constată, pe baza situației de fapt reținute de prima instanță, că reclamanta și pârâții sunt succesori cu titlu particular, deci avânzi cauză, ai reclamanților și pârâților din litigiul anterior, astfel că trebuie să suporte efectele hotărârii pentru că, deși nu au fost părți în proces, dețin drepturile lor de la persoane care au avut o astfel de calitate (și, deci, au avut posibilitatea apărării, în condițiile tuturor garanțiilor procesuale, a drepturilor transmise ulterior). Acest efect „prin ricoșeu” al hotărârii se explică prin regulile care domină transmisiunea drepturilor în general și, în particular, prin regula „nemo plus iuris transferre potest”. Este de observat că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2050/15.09.2004 de notar public D. G. reclamanta a dobândit terenul în suprafață de 294,80 m.p., „conform actului de proprietate” al autorului mai îndepărtat P. G., respectiv actul de vânzare cumpărare autentificat prin procesul verbal nr._/1943 de Tribunalul I., Secția notariat, iar expertul L. G. D. a identificat același teren, arătând că „suprafața inițială a terenului este de 294,97 m.p. Prin urmare, terenul revendicat de reclamantă face parte din cel dobândit prin contractul de vânzare cumpărare. Din adresa nr. 2504/2649/05.02.2007 emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară și planul cadastral al zonei, în care este reliefată și zona de suprapunere dintre părțile în litigiu, anexat, reiese că terenul revendicat a fost inclus în parte în documentațiile cadastrale ale părților, întrucât zona de suprapunere este de numai 19 m.p.
Obiectul celor două cereri de chemare este porțiunea de teren uzurpată, în suprafață de 41,72 m.p., respectiv 50 m.p.
Cauza rezidă în fundamentul juridic al acțiunii și se materializează în situația de fapt calificată juridic. În prima acțiune, autorii reclamantei au invocat sub aspectul situației de fapt preluarea abuzivă a unei porțiuni de teren de către autorii pârâților de-a lungul timpului, iar în cea de-a doua reclamanta a invocat ridicarea recentă de către pârâți a unui zid pe același teren.
Între cele două acțiuni, care au cauze parțial diferite, nu există deci tripla identitate de elemente care să conducă la îngrădirea exercițiului dreptului la acțiune prin efectul excepției autorității de lucru judecat.
Pe de altă parte, individualizarea în spațiu a terenului ce a aparținut autorilor reclamantei, E. R., P. Ș. și G. V., ca element de fapt stabilit de expertul L. G. D. și confirmat de instanță prin însușirea acestui punct de vedere, nu mai poate fi pusă în discuție, față de aspectul pozitiv al puterii lucrului judecat, de care se prevalează reclamanta, ai cărei autori au câștigat în cauza ce a format obiectul dosarului nr. 6870/1999 al Judecătoriei Sectorului 4 București, soluționată prin sentința civilă nr. 980/29.01.2001, rămasă definitivă prin respingerea apelului, prin decizia civilă nr. 2376A/11.12.2003 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr. 3073/2003 și irevocabilă prin nerecurare. Este de menționat și faptul că puterea lucrului judecat a hotărârii anterioare nu s-a pierdut, în condițiile în care constatarea întinderii dreptului de proprietate are un caracter imprescriptibil și, mai mult decât atât, nu s-a prescris nici executarea obligației de predare a bunului (neexistând la dosar nici dovezi din care să reiasă că a fost executată), termenul de 10 ani prevăzut de art. 405 alin.1 teza a II-a Cod procedură civilă în materia acțiunilor reale imobiliare nefiind împlinit.
iii. Din cele expuse anterior rezultă că terenul care a făcut obiectul litigiului anterior a fost de fapt individualizat de către expertul S. I. în rejudecarea apelului, în planșa nr. 10 – „Situația actuală suprapusă peste planșa expertizei în dosarul soluționat prin Sentința civilă nr. 980/2001”, din măsurători rezultând de această dată suprafața de 49 m.p. Ca atare, critica recurentei reclamante în legătură cu acest aspect este neîntemeiată.
Singura critică întemeiată este cea privind reținerea greșită de către tribunalul a faptului că terenul care a făcut obiectul acțiunii în revendicare anterioare nu ar putea fi individualizat concret în teren.
2. Totodată, prin decizia de casare pronunțată de instanța de recurs în ciclul procesual anterior s-a stabilit că în mod greșit instanța de apel a omis a se pronunța asupra motivului de apel prin care s-a arătat că prin acțiune reclamanta a solicitat rectificarea cadastrului pârâților, iar instanța, depășind petitul respectiv, a dispus și refacerea cadastrului acesteia, „menținând astfel sentința fondului care s-a pronunțat plus petita”.
Cu toate acestea, în rejudecare, tribunalul a respins din nou acel motiv de apel, pe considerentul că se impune și este inerentă rectificarea cărților funciare și a documentațiilor cadastrale pentru ambele imobile.
Prin urmare, și această critică este întemeiată, prin raportare la dispozițiile art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, astfel încât Curtea urmează să dispună înlăturarea dispoziției privind rectificarea cărții funciare și a documentației cadastrale în privința imobilului reclamantei.
Față de aceste considerente, reținând că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea urmează ca, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, să admită recursul și să modifice decizia recurată, în sensul că, în baza art. 296 Cod procedură civilă, va admite apelul și va schimba în parte sentința, în sensul că va stabili linia de hotar conform planșei 10 la raportul de expertiză efectuat de expert S. I., între punctele 16, 19, 18, va obliga pârâții să lase în deplină proprietate reclamantei suprafața de 49 m.p. delimitată de punctele 17, 16, 19 și 18 și va dispune rectificarea cadastrului pârâților conform aceleiași planșe, menținând totodată celelalte dispoziții ale sentinței.
De asemenea, în temeiul art. 298 și 274 Cod procedură civilă, Curtea constată că intimații, care se află în culpă procesuală, sunt obligați să plătească recurentei cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate sunt în cuantum de 17.560,1 lei, din care 251 lei taxă judiciară de timbru și 1,5 lei timbru judiciar achitate în primă instanță, 3 x 500 lei onorariile experților în primă instanță, 500 lei onorariu avocat în primă instanță, 112 lei taxă judiciară de timbru și 3,6 timbru judiciar achitate în apel, 1.200 lei onorariu expert în rejudecarea apelului și 13.992 lei onorariu avocat în rejudecarea apelului. Curtea va face în același timp și aplicarea art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, astfel că va obliga intimații să suporte numai o parte din cheltuielile efectuate în cauză de partea adversă, considerate necesare și cu caracter rezonabil, respectiv 1.132 lei din totalul de 13.992 lei, achitat de către reclamantă avocatului său în rejudecarea apelului. Au fost avute în vedere, pe de o parte, timpul și volumul de muncă solicitate pentru asigurarea asistenței juridice în rejudecare, stabilite în raport de împrejurarea că raționamentul reclamantei și respectiv apărarea intimaților sunt construite, în esență, pe aceleași elemente învederate și în fața primei instanțe și a instanței de recurs, iar pe de altă parte, limitele cuantumului onorariilor percepute de regulă de avocați pentru cauze cu un grad de dificultate asemănător.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta reclamantă E. F. împotriva deciziei civile nr. 80 A din data de 30.01.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți B. I. M. și B. E..
Modifică decizia recurată, în sensul că:
Admite apelul declarat de apelanta reclamantă E. F. împotriva sentinței civile nr. 2629/10.04.2009 pronunțate de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți B. I. M. și B. E..
Schimbă în parte sentința, în sensul că:
Stabilește linia de hotar conform planșei 10 la raportul de expertiză efectuat de expert S. I., între punctele 16, 19, 18 și obligă pârâții să lase în deplină proprietate reclamantei suprafața de 49 m.p. delimitată de punctele 17, 16, 19 și 18.
Dispune rectificarea cadastrului pârâților conform aceleiași planșe.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă intimații la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în sumă de 4700 lei, cu aplicarea art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.05.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. G. M. H. I. S.
GREFIER
S. R.
Red. C.G.
Tehnored.C.S./CG
Ex.2/01.07.2013
T.B. Secția a III-a Civilă - L.C.S.
- T.S.
Jud. sector 4 București - L.Z.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 2085/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Partaj judiciar. Decizia nr. 976/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
