Legea 10/2001. Decizia nr. 1820/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1820/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-10-2013 în dosarul nr. 1820/2013
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1820 R
Ședința publică de la 29.10.2013
Curtea compusă din :
PREȘEDINTE – D. L. M.
JUDECĂTOR – D. F. G.
JUDECĂTOR – F. C.
GREFIER – S. V.
………………….
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă P. M. București prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr. 940/29.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant R. A. H., având ca obiect „Legea 10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că recurenta pârâtă P. M. București prin Primarul General a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
După rămânerea dosarului în pronunțare, dar înainte de terminarea ședinței de judecată s-a depus la dosar de către intimatul reclamant R. A. H., prin serviciul Registratură, concluzii scrise.
CURTEA
Soluționând recursul civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a civilă, sub nr._, reclamantul R. A. H. a chemat în judecată pe pârâta P. M. București prin Primarul General și a solicitat instanței să constate că este persoană îndreptățită, conform Legii nr. 10/2001, la măsuri reparatorii pentru cota de 1/2 din imobilul situat în București, sector 1, Calea Griviței nr. 188-190 (fost Calea Griviței nr. 284), compus din teren în suprafață de 5558,23 mp, ce nu poate fi restituit în natură și construcțiile demolate. A mai solicitat sa fie obligată pârâta P. M. București să emită dispoziție cu propunere de acordare de despăgubiri bănești corespunzătoare cotei sale indivize de 1/2 din suprafața de 5558,23 mp teren ce nu poate fi restituit în natură și construcțiile ce s-au aflat pe acest teren reprezentând depozitul de cherestea și locuințele care au fost demolate și să înainteze notificarea și întreaga documentație aferentă împreună cu dispoziția Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor; cu cheltuieli de judecată.
La data de 06.10.2010, reclamantul a depus la dosarul cauzei o cerere precizatoare, prin care a solicitat instanței să constate că este persoană îndreptățită, conform Legii nr. 10/2001, la măsuri reparatorii pentru cota de 1/2 din imobilul situat în București, sector 1, Calea Griviței nr. 188-190 (fost Calea Griviței nr. 284), compus din teren în suprafață de 4317 mp, ce nu poate fi restituit în natură, și construcțiile demolate și a susținut că i s-a restituit în natură cota ce-i revenea din suprafața de 1825 mp, restul de 4317 mp teren fiind imposibil de restituit în natură.
Prin sentința civilă nr. 428/14.03.2011 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată cererea precizată formulată de reclamant.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că imobilul situat în București, sector 1, Calea Griviței nr. 188-190 (fost Calea Griviței nr. 284), compus din teren în suprafață de 6142 mp și construcții, a fost proprietatea numiților Julius Pavlovici și I. Diver. Reclamantul este, potrivit înscrisurilor menționate mai sus, moștenitorul lui I. Diver.
Pentru a se reține calitatea reclamantului de persoană îndreptățită să i se acorde măsuri reparatorii pentru acest imobil, conform Legii nr. 10/2001, trebuie ca acest imobil să facă parte din categoria imobilelor abuziv de către Statul Român în perioada 6.03.1945- decembrie 1989. Din probele pe care reclamantul le-a produs pe parcursul procesului nu rezultă că imobilul în litigiu face parte din categoria imobilelor prevăzute de Legea nr. 10/2001, respectiv că acesta a fost preluat abuziv de către stat în perioada menționată. Din adresa nr. 3408/31.08.200, emisă de ., rezultă că imobilul din ,,Calea Griviței nr. 284 nu a figurat naționalizat”, iar din adresa nr._/26.08.2002, emisă de Direcția Impozite și Taxe Locale sector 1 București, rezultă că acest imobil a fost bombardat, iar proprietarul său a decedat în urma bombardamentului din 04.04.1944. De asemenea, tribunalul mai reține că, potrivit adresei nr._/4840/19.07.2010, emisă de P. M. București, imobilul din București, Calea Griviței nr. 284 ,,a făcut obiectul decretului nr. 92/1950, în a cărui anexă, la poziția 6909f, este înscris Sarmiza S.A.R.”. La dosarul cauzei nu a fost depusă nicio dovadă care să ateste că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de către stat, iar această preluarea s-a făcut de la autorii reclamantului, foștii proprietari ai acestuia. Înscrisurile depuse la dosar, privind situația juridică a imobilului, cuprind mențiuni contradictorii, așa cum s-a arătat mai sus, respectiv, pe de o parte, se arată că imobilul nu a fost naționalizat, iar, pe de altă parte, se arată că a fost preluat de stat de la Sarmiza S.A.R .
Pentru aceste motive, tribunalul, constatând că reclamantul nu a făcut dovada că imobilul pentru care solicită să-i fie acordate măsuri reparatorii, conform Legii nr. 10/2001, face parte din categoria imobilelor prevăzute de această lege, iar sarcina acestei probe revenea, conform dispozițiilor prevăzute de art. 1169 din C.civ., reclamantului, a respins cererea formulată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul R. A. H., cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București secția a IV a civilă.
Prin decizia civilă nr. 1107 R/06.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă a fost admis recursul declarat de reclamant și a fost casată sentința recurată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Instanța de recurs a reținut că, în cauză, se impune efectuarea unei expertize de specialitate pentru identificarea imobilului, iar după efectuarea raportului de expertiză acesta să fie transmis instituțiilor care dețin relații cu privire la situația juridică a imobilului, pentru ca datele ce rezultă din evidențele acestora să fie transmise având la bază o cât mai bună individualizare a imobilului în litigiu.
Pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă cauza a fost reînregistrată la data de 02.12.2011 sub nr._ .
La termenul din 26.09.2012 tribunalul a încuviințat pentru reclamant proba cu expertiză topografică, ce a fost depusă la dosar la data de 04.02.2013, prin serviciul registratură, ș cu ale cărei concluzii reclamantul a fost de acord.
La data de 01.04.2013 și de 02.04.2012 s-au depus, prin serviciul registratură, relații privind situația juridică a imobilului de la instituțiile statului abilitate în acest sens.
Prin sentința civilă nr. 940 din 29.04.2013, Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a admis în parte cererea și a obligat pârâtul să emită, în favoarea reclamantului, dispoziție motivată cu propunere de acordare măsuri reparatorii prin echivalent pentru cota de 1/2 din imobilul situat în București, Calea Griviței nr.188-190 (fost nr.284), compus din teren în suprafață de 3257 mp și construcțiile demolate de pe acest teren, respingând capătul de cerere privind înaintarea notificării și a documentației aferente către C.C.S.D.
A obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 7000 lei reprezentând cheltuieli de judecată parțiale efectuate în primul ciclu procesual, în recurs și în fond după casare.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, prin mai multe acte de vânzare-cumpărare autentificate la Tribunalul I. – Secția notariat, autorul reclamantului, în calitate de coproprietar, a dobândit mai multe suprafețe de teren, ce au însumat 6142 mp, teren situat în București, Calea Griviței nr. 188-190 ( fost nr. 284), precum și mai multe construcții, ce au fost demolate ulterior.
Din această suprafață de teren reclamantului i s-au restituit în natură 1825 mp, restul de 4317 mp făcând obiectul prezentei cauze.
Prin raportul de expertiză topografică expertul N. S. a identificat și delimitat imobilul din București, Calea Griviței nr. 188-190 compus din teren în suprafață de 4317 mp prin raportare la actele de proprietate prezentate de reclamant pentru acest imobil, concluzionând că, din suprafața totală a terenului de 6142 mp achiziționată de autorii reclamantului, au fost expropriați 50 mp pentru alinierea Căii Grivița, iar 1010 mp au fost vânduți prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2639/01.12.1920, astfel că suprafața totală rămasă în proprietatea reclamantului și a numitului Julius Pavlovici, înainte de anul 1948, a fost de 5082 mp ( fila 25 dosar rejudecare).
Din această suprafață de 5082 mp reclamantului i-au fost restituiți în natură 1825 mp prin sentința civilă nr. 690/16.10.2000 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a civilă în dosarul nr. 3809/1999, rămânând astfel o suprafață revendicabilă de 3257 mp.
Tot prin expertiza topo s-a concluzionat că, față de situația actuală din teren, cei 3257 mp nu pot fi restituiți în natură, fiind afectați de elemente de sistematizare.
De altfel, chiar prin notificarea formulată, reclamantul a solicitat măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri bănești pentru partea din imobilul situat în București, sector 1, Calea Griviței nr. 188-190, imobil compus din 4317 mp și construcții.
Întrucât reclamantul a făcut dovada, pe de o parte, că este persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 și, pe de altă parte, că imobilul pentru care a formulat notificare și care a trecut abuziv în proprietatea statului nu poate fi restituit în natură, tribunalul a admis în parte cererea și a obligat pârâtul să emită, în favoarea reclamantului, dispoziție motivată cu propunere de acordare măsuri reparatorii prin echivalent pentru cota de 1/2 din imobilul situat în București, Calea Griviței nr. 188-190 (fost nr.284), compus din teren în suprafață de 3257 mp și construcțiile demolate de pe acest teren.
În ceea ce privește capătul de cerere privind înaintarea notificării și a documentației aferente către C.C.S.D., tribunalul l-a apreciat ca neîntemeiat față de faptul că această obligație este expres prevăzută de lege; pe de altă parte, a stabili obligații în sarcina unei persoane juridice, care nu a avut calitatea de parte în proces, înseamnă a nesocoti instituțiile fundamentale instituite de dreptul procesual civil și de cel material.
În temeiul art. 274 alin. 3 C.pr.civ. tribunalul l-a obligat pe pârâtul, care a căzut în pretenții, la plata către reclamant a sumei de 7.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată parțiale efectuate în primul ciclu procesual, în recurs și în fond după casare.
Pentru a dispune astfel tribunalul a avut în vedere activitatea prestată de avocat și natura cauzei și a apreciat că suma totală de 11.154,8 lei achitată de reclamant cu titlu de onorariu de avocat depășește limita unor cheltuieli necesare și rezonabile, motiv pentru care a redus această sumă la 7.000 lei, pentru restul sumei, până la 11.154,8 lei, plata reprezentând o recompensă pe care reclamantul a plătit-o apărătorului său, astfel că ea nu poate fi impusă celeilalte părți.
S-a apreciat că această soluție nu contravine dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 51/1995 deoarece nu se intervine în contractul de asistență juridică, ci doar se apreciază în ce măsură onorariul părții îndreptățite trebuie suportat de partea care a pierdut procesul, față de natura pricinii și de complexitatea apărărilor.
În termenul legal prevăzut de art. 301 C.proc.civ., împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primarul General.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că potrivit Legii nr. 165/2013 nu mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, deci unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii sau de acordare de bunuri și servicii în compensare.
Conform art. 1 alin. 1 și alin. 2, art. 4, art. 16 și art. 50 lit. b din Legea nr. 165/2013 Municipiul București urmează să fie obligat să emită dispoziția, în sensul art. 1 alin. 2, respectiv compensarea prin puncte pentru imobilul în litigiu.
Prin art. 4 al Legii 165/2013 se arată în mod expres că această lege este aplicabilă și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor de judecată, la data intrării în vigoare a prezentei legi, respectiv 16.05.2013.
Art. 50 lit. b menționează expres faptul că „orice dispoziție referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaționale de evaluare și măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzute în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare se abrogă.
Referitor la obligarea M. București la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocat și onorarii expertiză, s-a arătat că în mod greșit instanța a admis acest capăt de cerere, având în vedere că în baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părții, în cazul de față nu se poate reține culpa instituției recurente, reclamanții având obligația de a depune la serviciul de analiză a notificărilor toate actele prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001 pentru soluționarea notificării.
Recurentul – pârât invocă jurisprudența CEDO care prevede că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli, decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
În cazul onorariului de avocat nepotrivit de mare, sancțiunea este reglementată de art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă și constă în dreptul suveran al instanței de judecată de a micșora onorariul, dacă este nepotrivit de mare în raport de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat.
Cheltuielile de judecată sunt o sumă de bani în care se regăsesc toate cheltuielile pe care partea care a câștigat procesul le-a făcut cu ocazia litigiului soluționat prin hotărâre judecătorească, fundamentul fiind culpa procesuală a părții care cade în pretenții.
Legiuitorul a prevăzut posibilitatea practicării unor onorarii încadrate în anumite limite, însă în mod cert a avut în vedere complexitatea cauzei și a actelor de executare, reflectate în demersurile efectuate și munca prestată.
Realitatea cheltuielilor ține de justificarea ca ele să fie concepute într-o legătură strictă și indisolubilă cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia și concepute de partea care le-a plătit ca având caracter indispensabil din perspectiva sa, spre a obține serviciul avocatului; o garanție a succesului său.
Prin urmare nu este nici etic, nici moral și nici legal ca recurentul pârât să fie obligat la plata unor sume nejustificate din banii publici cu titlu de cheltuieli de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate, Curtea urmează să respingă recursul pentru următoarele considerente:
Este adevărat că potrivit Legii nr. 165/2013 nu mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și prin urmare nici natura măsurilor reparatorii prin echivalent numai este cea prevăzută de aceste norme, abrogate prin noul act normativ, însă, examinând hotărârea judecătorească atacată cu prezentul recurs se constată că prima instanță nu a făcut aplicarea dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, motiv pentru care, Curtea apreciază că acest motiv de recurs nu are legătură cu prezenta cauză.
În ceea ce privește critica recurentului pârât sub aspectul cheltuielilor de judecată acordate de către prima instanță, Curtea reține că potrivit art.274 alin.1 Cod procedură civilă „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
Textul art. 274 din Codul de procedură civilă, instituie prezumția de culpă procesuală a celui ce cade în pretenții, pentru că dacă debitorul din raportul juridic ce face obiectul judecății și-ar fi respectat obligația, creditorul obligației nu ar fi trebuit să suporte sarcinile pecuniare ale unui proces.
Prin urmare, la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, care impune ca partea care a pierdut procesul ori din vina căreia s-a purtat litigiul să suporte cheltuielile făcute de partea care a triumfat.
În speță, instanța de fond a admis acțiunea formulată împotriva pârâtului Municipiul București prin Primarul General, constatând încălcarea de către acesta a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, prin nesoluționarea notificării formulată de intimatul reclamant în baza acestui act normativ, soluție în raport de care recurentul pârât are calitatea de parte căzută în pretenții. Culpa sa procesuală nu ar fi existat doar dacă pretențiile intimaților reclamanți cu privire la imobilul notificat ar fi fost recunoscute de bună voie de către recurentul pârât, în cadrul procedurii administrative ori, cel mai târziu, până la prima zi de înfățișare. Cum în cauză nu se regăsește niciuna dintre aceste situații, în mod corect s-a apreciat de către instanța de fond că recurentului pârât Municipiul București prin Primar General îi revine obligația de a suporta cheltuielile făcute de reclamanți cu acest proces.
Este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 274 alin. 3 din C.proc.civ. judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, când constată motivat că sunt nepotrivit de mici sau mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat, dispoziții care, de altfel cu fost aplicate de către instanța de fond.
Însă, față de complexitatea cauzei și munca avocatului intimatului reclamant, Curtea apreciază că suma de 7.000 lei acordată cu titlu de cheltuieli de judecată de către instanța de fond, după aplicarea dispozițiilor art. 274 alin.3 C.proc.civ., nu poate fi apreciată ca având o valoare nepotrivit de mare, motiv pentru care, față de cele reținute, apreciind că nu există motive prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, care să atragă modificarea sau casarea sentinței și nici motive prevăzute de art.306 Cod procedură civilă, Curtea în baza art.312 alin.1 din codul de procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta pârâtă P. M. București prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr. 940/29.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant R. A. H..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.10.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. L. M. D. F. G. F. C.
GREFIER
S. V.
Red. D.L.M.
Tehnored. T. I.
2 ex./27.11.2013
Jud. fond:
C. P.
| ← Succesiune. Decizia nr. 1746/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1737/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
