Legea 10/2001. Decizia nr. 1448/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1448/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-09-2013 în dosarul nr. 1448/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1448
Ședința publică de la 30 septembrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
GREFIER - L. C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă P. M., împotriva sentinței civile nr. 233 din 04.02.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, S. R. PRIN COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR și S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE .
Cauza are ca obiect – Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat Toia P., în calitate de reprezentant al recurentei-reclamante P. M., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 11.09.2013, emisă de Baroul București, pe care o depune la dosar și consilier juridic A. C., în calitate de reprezentant al intimatului-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în baza delegației pe care o depune la dosar, lipsind intimații-pârâți M. București prin Primarul General și S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează depunerea la dosar, prin serviciul registratură, a unei întâmpinări formulate de intimata-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, precum și a unei cereri prin care solicită introducerea în cauză a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor ca urmare a publicării în Monitorul Oficial a Legii nr.165/2013.
Curtea acordă cuvântul părților asupra cererii formulate de intimata-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor cu privire la introducerea în cauză a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor ca urmare a publicării în Monitorul Oficial a Legii nr.165/2013.
Apărătorul recurentei-reclamante, având cuvântul asupra cererii formulate arată că, preluarea atribuțiilor de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor este prevăzută prin efectul legii, deoarece legea dispune că noua comisie preia atribuțiile conform art.18 din Legea nr.165/2013 și această comisie era în măsură să formuleze direct cererea câtă vreme legea dispune.
Apreciază că nu este necesar ca instanța să confirme introducerea în cauză a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, având în vedere că este continuatoarea de drept a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar în situația în care avea interes avea posibilitatea să intervină.
Mai arată că prezenta comisie nu a declarat recurs și nu a fost obligată să întreprindă vreo măsură prin dispozitivul sentinței.
Reprezentantul intimatului-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice apreciază că se impune introducerea în cauză a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, având în vedere dispozițiile Legii nr.165/2013.
Cu privire la cererea formulată de intimata-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Curtea constată că, în temeiul dispozițiilor art.17 și 18 din Legea nr.165/2013 Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor este subrogată de drept în prezenta cauză în locul intimatei-pârâte
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, fără a se impune pentru această situație juridică amânarea judecății în vederea citării acesteia în prezenta cauză.
Apărătorul recurentului-reclamant solicită admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul înlăturării cuvântului „ motivat” din sintagma dispoziție motivată, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Apreciază că este contrară dispoziția legii cât și decizia nr. XX/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, pentru a se stabili modalitatea de soluționare a notificării formulată de reclamantă, direct de către instanța de judecată, deoarece a obliga pârâtul M. București să emită o dispoziție în care să se preia dispozitivul sentinței, apreciază că este o măsură excesivă și formalistă care tinde la prelungirea termenului în care dosarul ajunge la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru evaluarea și emiterea titlului de despăgubiri.
Menționează că instanța de judecată a soluționat notificarea, a stabilit drepturile persoanei îndreptățite sub aspectul întinderii dreptului și calității acesteia și a constatat că nu se mai impune ca unitatea deținătoare să emită o nouă dispoziție motivată.
Cu privire la cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de expertiză și onorariul de avocat, solicită a fi acordate în totalitate, având în vedere că instanța de fond a acordat doar cheltuieli parțiale.
Reprezentantul intimatului-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice învederează că, referitor la prima critică invocată prin motivele de recurs, având în vedere că privește strict obligarea Municipiului București la emiterea unei dispoziții motivate, lasă la aprecierea instanței în ceea ce privește admiterea acesteia.
Referitor la cheltuielile de judecată solicită a se avea în vedere că potrivit dispozițiilor art.274 din Codul de procedură civilă, instanța are posibilitatea să reducă aceste cheltuieli. Faptul că reclamanta nu a obținut cheltuielile de judecată în integralitatea lor, consideră că instanța de fond nu era obligată să le acorde.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată la data de 13.04.2011 la Tribunalul București, reclamanta P. M. a chemat în judecată pe pârâții M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL, S. R. PRIN COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR si S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și a solicitat să se dispună soluționarea pe fond a notificării nr. 1040/16.07.2001 înregistrată la PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI sub nr. de dosar_ în sensul acordării de măsuri reparatorii constând în despăgubiri echivalente cu valoarea de piață conform standardelor internaționale de evaluare pentru imobilul situat în București, Calea Rahovei nr. 201, sector 5, compus din teren în suprafață de 475,25 mp. și construcție desfășurată în suprafață de 1068,82 mp., totodată să fie obligat pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE la plata de despăgubiri bănești egale cu valoarea de piață a imobilului potrivit standardelor internaționale de evaluare, ce vor fi stabilite prin expertiză.
În subsidiar s-a solicitat de către reclamantă obligarea Municipiului București la emiterea dispoziției de restituire în natură sau cu propunerea acordării de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul menționat, obligarea pârâtului să transmită dosarul de notificare direct la COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR avându-se în vedere efectuarea controlului de legalitate de către instanța de judecată prin hotărâre judecătorească și obligarea pârâtei COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR la emiterea deciziei privind titlul de despăgubire.
Pârâtul S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului București pe capetele de cerere 3, 4 și 5, excepția lipsei de calitate procesuală pasivă pe capetele de cerere 1 și 2 și excepția de prematuritate pe capetele de cerere 3,4 și 5.
La termenul de judecată din data de 20.01.2012 au fost puse în discuție aceste excepții iar prin încheierea de ședință din data de 12.03.2012 a fost respinsă excepția de prematuritate, fiind admisă excepția de necompetență materială a Tribunalului București pe capetele de cerere privind obligarea pârâtului M. București la transmiterea dosarului de notificare la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și de obligare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea titlului de despăgubire, fiind declinată competența în favoarea Curții de Apel București.
A fost atașat dosarul administrativ constituit la Primăria Municipiului București ca urmare a notificării nr.1040/2001 expediată de reclamantă.
Instanța a încuviințat la cererea reclamantei proba cu înscrisuri și expertiză topometrică pentru identificarea terenului în litigiu și expertiză evaluatorie asupra imobilului, teren și construcție.
Prin sentința civilă 233/04.02.2013 Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis, în parte acțiunea formulată de reclamanta P. M., a obligat pârâtul M. București prin Primarul General să emită o dispoziție motivată cu propuneri de măsuri reparatorii pentru imobilul situat in București, Calea Rahovei nr.201, sector 5, alcătuit din teren identificat conform expertizei topo întocmită de expert B.-S. D. S. și construcție in prezent demolată, in condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005, a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul de Finanțe la plata de despăgubiri egale cu valoarea de piață a imobilului și, pe cale de consecință, a obligat pârâtul M. București prin Primarul General la 1500 lei cheltuieli de judecată parțiale către reclamantă
Instanța de fond a reținut că autorii reclamantei B. I. și B. P. au dobândit în proprietate un teren în suprafață totală de 1052,05 mp. situat în Calea Rahovei nr. 201, sector 5 potrivit actelor de vânzare cumpărare autentificate de Tribunalul I. sub numerele_/1929,_ și nr._/1934, dreptul de proprietate al cumpărătorilor fiind înscris în Cartea Funciară conform procesului verbal nr._/1940.
În baza autorizației nr.288R/1930 emisă de Primăria Sectorului III Albastru, părinții reclamantei au ridicat mai multe construcții pe aceste suprafețe de teren, construcții ce au fost rechiziționate potrivit Legii nr. 119/1948 sau naționalizate în temeiul Decretului nr. 92/1950, ulterior construcțiile fiind demolate conform Decretului nr. 103//1989 din Calea Rahovei, . C., fără să se acorde despăgubiri persoanelor în drept potrivit legii (Adresa ./2002).
Reclamanta a formulat în baza Legii nr. 10/2001 notificarea nr. 1040/2001 expediată către PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, prin care a solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, Calea Rahovei nr. 201, sector 5, imobil preluat în mod abuziv de stat în regimul anterior, însă unitatea deținătoare nu a soluționat până în prezent această notificare.
Prin sentința civilă nr.1753/1997 pronunțată de Judecătoria sector 5, rămasă definitivă și devenită irevocabilă s-a dispus obligarea MUNICIPIULUI BUCUREȘTI să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie suprafața de teren de 710 mp. situată în București, Calea Rahovei nr.201, sector 5, însă cu prilejul punerii în executare a hotărârii s-a constatat că era liberă doar suprafața de teren de 576 mp., în timp ce diferența de teren de 134 mp. era ocupată de trotuar și carosabil, fiind cuprinsă în perimetrul străzii Vistierilor.
Reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită în sensul art.3 din Legea nr.10/2001 conform actelor de stare civilă și certificatelor de moștenitor nr.1395/1983 emis de notariatul de Stat Sector 2 și respectiv nr.11/2002 eliberat de BNP E. M..
Legea nr.10/2001 care reprezintă o lege specială cu profund caracter reparatoriu prevede la art. 1 că imobilele preluate în mod abuziv în regimul anterior se restituie în natură ori în echivalent atunci când restituirea în natură nu mai este posibilă.
Dispozițiile art.25 alin.1 din lege statuează că în cadrul unui termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau de la data depunerii actelor doveditoare, unitatea deținătoare are obligația de a se pronunța prin decizie sau dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură formulată de persoana îndreptățită, în speță reclamanta formulând notificarea în anul 2001, la care a atașat potrivit legii înscrisuri doveditoare.
Pe de altă parte conform art.26 alin.1 din lege se prevede că în ipoteza în care nu este posibilă restituirea în natură, deținătorul bunului imobil sau entitatea care a fost investită cu soluționarea notificării este obligată ca prin decizie sau dispoziție motivată, în termenul menționat să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii, ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
În cauza de față, nu au fost respectate aceste norme legale de către pârâtul M. BUCUREȘTI, care totodată a nesocotit prevederile art.6 CEDO privind dreptul la un proces echitabil, câtă vreme nu a fost soluționată notificarea expediată de reclamantă într-un termen rezonabil.
Așa după cum s-a concluzionat prin raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, imobilul în litigiu nu poate fi retrocedat în natură persoanei îndreptățite, așa încât în urma admiterii în parte a acțiunii formulate de reclamantă instanța a obligat pârâtul M. BUCUREȘTI să emită o dispoziție motivată cu propuneri de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, Calea Rahovei nr.201, sector 5, alcătuit din teren identificat conform expertizei topo întocmită de expert B. S. D. S. și construcție în prezent demolată, în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005 de modificare a Legii nr.10/2001.
Instanța a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtului S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE la plata de despăgubiri egale cu valoarea de piață a imobilului în litigiu, avându-se în vedere că acest pârât nu este nici deținătorul imobilului în litigiu și nici entitatea învestită cu soluționarea notificării potrivit legii, de altfel chestiunea fiind tranșată de către Înalta Curte de Casație și Justiție în urma soluționării recursului în interesul legii.
Conform art.274 din Codul de procedură civilă, pârâtul M. BUCUREȘTI a fost obligat la 1500 lei cheltuieli de judecată parțiale către reclamantă.
Prin încheierea de ședință de la 27.05.2013, instanța de fond a lămurit dispozitivul sentinței menționată în sensul că suprafața de teren din Calea Rahovei nr.201, sector 5 este de 475,25 mp. iar a construcției este de 1068,82 mp.
Prin recursul formulat împotriva acestei sentințe, reclamanta a susținut că prin soluția de obligare a pârâtului de a emite o dispoziție motivată instanța a încălcat principiul disponibilității părților în proces; cererea a reprezentat o contestație împotriva refuzului nejustificat de a soluționa notificarea iar în temeiul Deciziei nr.XX/2007 instanța are competența de a analiza cererea și de a dispune ele însele restituirea în natură fără a mai obliga unitatea deținătoare să mai emită o dispoziție motivată.
Prin această măsură excesiv de formalistă se ajunge la prelungirea termenului în care dosarul ajunge la CCSD pentru evaluare și emitere titlu de despăgubiri ceea ce încalcă art. 6 din paragraful 1 din CEDO.
Soluția a mai fost criticată și prin prisma greșitei aplicări a prevederilor art. 274 din Codul de procedură civilă, arătându-se că, recurenta presupune că cererea de cheltuieli a fost admisă privind raportul de expertiză însă, în mod nelegal nu s-au admis și celelalte cheltuieli privind plata onorariului de expertiză construcții și a celor privind plata onorariului de avocat.
Examinând cauza prin prisma criticilor enunțate, Curtea a apreciat că nu se impune înlăturarea, din dispozitivul sentinței recurate, a mențiunii de obligare a pârâtului la emiterea unei dispoziții motivate cu propunere de acordare măsuri reparatorii.
Instanța de fond a interpretat și aplicat corect, din această perspectivă, dispozițiile art. 26 din Legea nr.10/2001 și ale Deciziei nr. XX/2007.
Potrivit prevederilor legale menționate, instanța de fond analizează ea însăși notificarea persoanei îndreptățite dar această analiză nu exclude obligația entității deținătoare de a motiva dispoziția pe care urmează să o emită deoarece această reglementare, cu privire la forma dispoziției, este expresă; firește, în circumstanțele speței, motivarea se limitează doar la referirea la sentința instanței de fond, dar aceasta nu elimină obligația pârâtului de a motiva decizia și nici nu este apreciată de instanța de control judiciar ca și formalism excesiv care produce întârziere în recunoașterea dreptului reclamantei.
Soluția se impune a fi modificată doar prin prisma celui de-al doilea motiv de recurs.
Astfel, deși pârâtul a fost obligat la plata unor cheltuieli parțiale de judecată, în cuantum de 1500 lei, soluția nu este argumentată și nu se poate verifica raționamentul avut în vedere la diminuarea acestor cheltuieli.
Curtea apreciază că toate costurile pe care le-a implicat efectuarea lucrărilor de specialitate efectuate în cauză au fost suportate de către recurenta reclamantă; că onorariul de expert nu poate fi diminuat potrivit cu dispoziția alin. 2 al art. 274 din codul de procedură civilă și că, în condițiile în care, prin soluția pronunțată de admitere a acțiunii, s-a stabilit și culpa procesuală a pârâtului nu se impune nici micșorarea și nici neacordarea onorariului de avocat; această din urmă măsură ar conduce la o sancțiune în plus adusă reclamantei pentru culpa pârâtului care nu a rezolvat notificarea în termenul prevăzut de lege, iar pe de altă parte, întrucât a fost nevoită să declanșeze litigiul pendinte pentru conservarea dreptului său, litigiu care a implicat și costurile al căror cuantum a fost dovedit în cadrul cercetării judecătorești.
Pentru aceleași argumente, Curtea având în vedere dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 274 din Codul de procedură civilă, va admite cererea recurentei de acordare a cheltuielilor de judecată impuse de declararea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă P. M., împotriva sentinței civile nr.233 din 04.02.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, S. R. PRIN COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR și S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Modifică, în parte, sentința în sensul că obligă pârâtul M. București prin Primarul General și la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă pârâtul la 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.09.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
DOINIȚA M. D. A. B. I. B.
GREFIER
L. C.
Red. D.M.
Tehnored. C.S.
Ex.2/23.10.2013
T.B.Secția a III-a Civilă – C.T.
← Legea 10/2001. Decizia nr. 2312/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1451/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|