Legea 10/2001. Decizia nr. 1122/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1122/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-06-2012 în dosarul nr. 1122/2012
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1122
Ședința publică de la 14.06.2012.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. D.
JUDECĂTOR - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentele reclamante V. C. M. și O. C. G., împotriva sentinței civile nr. 679 din 31.03.2011, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
P. are ca obiect – acțiune civilă întemeiată pe dispozițiile Legii nr._.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul B. G., în calitate de reprezentant al recurentelor reclamante V. C. M. și O. C. G., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2011, eliberată de Baroul București, atașată la fila 9 din dosar, lipsind intimatul pârât M. București prin Primarul General.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței depunerea la dosar, prin serviciul registratură al instanței, a relațiilor solicitate de la Primăria Municipiului București – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001.
Avocatul recurentelor reclamante solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de documentele transmise de către Primăria Municipiului București – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001.
Curtea dispune strigarea cauzei la ordine pentru a da posibilitate apărătorului recurtentelor reclamante să ia cunoștință de documentele atașate la dosarul cauzei, având în vedere că dosarul a fost solicitat pe lista cauzelor la amânare fără discuții.
La reluarea cauzei, la ordine, răspund aceleași părți, respectiv se prezintă avocatul B. G., în calitate de reprezentant al recurentelor reclamante V. C. M. și O. C. G., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2011, eliberată de Baroul București, atașată la fila 9 din dosar, lipsind intimatul pârât M. București prin Primarul General.
Avocatul recurentelor reclamatei arată că a lua cunoștință de documentele transmise de către Primăria Municipiului București – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 și nu mai insistă în amânarea cauzei pentru acest motiv.
Mai arată că nu mai are cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Avocatul recurentelor reclamante solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii acțiunii, să se constate că reclamantele sunt persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii în conformitate cu Legea nr. 10/2001, să se dispună acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în București, . nr. 57, sector 1, urmând a se stabili și contravaloarea acestor despăgubiri.
În subsidiar, dacă se apreciază că se impune refacerea raportului de expertiză, solicită casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea completării probatoriului.
Solicită a se avea în vedere că în raport de înscrisurile administrate în dosar, imobilul în litigiu se află situat în București, . nr. 57, sector 1 și nu la nr. 57 A. Singurul act în care se menționează . nr. 57 A este procesul verbal de Carte Funciară întocmit la 13.11.1946, act de la care s-a creat și confuzia între nr. 57 și 57 A. Arată că în acest proces verbal se menționează că imobilul este proprietatea autoarei recurentelor reclamante D. V., iar înscrierea în cartea Funciară s-a făcut în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/15.06.1935, iar din planul cadastral rezultă că nr. 57 se învecinează pe o latură cu nr. 55, iar pe cealaltă latură cu nr. 57 A. Mai arată că la data formulării notificării în baza Legii nr. 10/2001, recurentele se aflau doar în posesia procesului verbal de Carte Funciară întocmit la 13.11.1946, fapt pentru care, din eroare, au menționat nr. 57 A.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea depusă la data de 30.03.2009 și înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a V-a civilă sub nr._ reclamantele V. C. M. și O. C. G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M. București, prin Primar General, să se constate că reclamantele sunt persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii în conformitate cu Legea nr. 10/2001, să se dispună acordarea de despăgubiri pentru imobilul, compus din construcție și teren în suprafață de 180 mp, situat în București, ., nr. 57, Sector 1, preluat de stat fără titlu și să se stabilească contravaloarea despăgubirilor ce li se cuvin pentru același imobil.
În motivarea cererii, reclamantele au arătat că imobilul situat la adresa sus menționată a fost proprietatea mamei acestora, în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/15.06.1935 și transcris sub nr._/15.06.1935, iar reclamantele sunt unicele moștenitoare ale acesteia, conform certificatului de moștenitor nr.101/13.04.1998.
Reclamantele au precizat că imobilul a intrat în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 92/1950, deși autoarea acestora, V. D. nu se încadra în categoriile sociale cărora li se aplica naționalizarea și, deși au formulat notificarea nr._/2004, Primăria Municipiului București nu a soluționat-o până în prezent.
În drept și-au întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 679 din 31.03.2011, Tribunalul București – Secția a V-a Civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că reclamantele nu au dovedit că sunt persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii – despăgubiri – pentru imobilul compus din construcție și teren în suprafață de 180 mp, situat în București, . C., nr. 57, Sector 1, preluat abuziv de stat.
Astfel, reclamantele au invocat faptul că imobilul situat în București, . C., nr. 57, Sector 1 a fost proprietatea mamei lor, V. D. în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/15.06.1935 și transcris sub nr._/15.06.1935, însă verificând titlul de proprietate al reclamantelor se constată existența unor neconcordanțe în raport de celelalte înscrisuri depuse de reclamante.
Astfel în procesul verbal de carte funciară din anul 1946 depus la filele 24-25 dosar se menționează adresa imobilului aparținând lui V. D. ca fiind la nr. 57 A iar imobilul identificat în Nota de reconstituire a fostului amplasament al imobilului situat în București, . C., nr. 57 A, Sector 1 (fila 75 dosar) coincide cu cel din cuprinsul procesului verbal de carte funciară nr._/1940 din 13.11.1946.
Or, imobilul de la nr. 57 A a fost naționalizat de la Traubel S. (astfel cum reiese din adresa nr. 1602/5.06.2009 a . 58 dosar), nicidecum de la autoarea reclamantelor, V. D..
Nici din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză de expert M. A. S. nu se poate stabili cu certitudine că imobilul pentru care reclamantele solicită despăgubiri, situat în prezent la nr. 57 este același cu cel din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/15.06.1935 la Tribunalul I., secția notariat, imobilul construcție și teren nefiind identificat cu suprafețe exacte și vecinătăți.
Împotriva acestei sentințe, la data de 02.08.2011, au declarat recurs reclamantele, recurs care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 02.09.2011.
Prin motivele de recurs recurentele reclamante solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulata, având în vedere că, concluzia instanței de fond se bazează pe niște erori care nu le sunt imputabile ci instituțiilor Statului Român care a preluat fără titlu imobilul proprietatea autoarei recurentelor reclamante.
Arată recurentele reclamante că titlul lor de proprietate îl constituie contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/15.06.1935 și transcris sub nr._/15.06.1935. In actul de proprietate este menționat că autoarea recurentelor, D. V. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului compus din teren în suprafață de 175 mp și construcții (subsol, parter, etaj și o magazie) situat în . nr.57.
In istoricul de rol fiscal nr._/29.06.2007 s-a menționat că imobilul situat în București, . nr. 57, sector 1 a fost înscris pe numele D. V. în perioada 1942 - 1950.
Mai arată recurentele reclamante că, în situația juridică nr. 6002/11.12.2000 eliberată de .-a menționat că imobilul situat în București, . nr.57, sector 1, a fost naționalizat în baza Decretului 92/1950.
Singurul act în care s-a menționat . nr. 57 A este procesul-verbal de Carte Funciara întocmit la 13.11.1946. De la acest act s-a creat confuzia între nr. 57 și nr. 57 A.
In procesul-verbal de Carte Funciară întocmit la 13.11.1946 s-a menționat că imobilul este proprietatea autoarei recurentelor reclamante Donmica V., iar înscrierea în Cartea funciara s-a făcut în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/15.06.1935 și transcris sub nr._/15.06.1935. Este evident că este vorba de o eroare materială prin adăugarea literei "A", înscrierea în Cartea funciară neavând un caracter constitutiv de drepturi ci doar declarativ. De altfel, în procesul verbal s-a menționat actul de proprietatea care justifica înscrierea, act de proprietatea în care s-a menționat "nr. 57".
Mai arată recurentele reclamante că, din Planul cadastral 1/500 a rezultat că nr. 57 se învecinează pe o latură cu nr. 55, iar pe cealaltă latură cu nr. 57 A.
La data formulării notificării în baza Legii 10/2001, respectiv 16.07.2001, recurentele se aflau doar în posesia procesului-verbal de Carte Funciară întocmit la 13.11.1946, fapt pentru care în notificare, din eroare, au menționat nr. 57 A. Ulterior, Arhivele Statului le-au eliberat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/15.06.1935 și transcris sub nr._/15.06.1935.
Dacă judecătorul instanței de fond ar fi considerat că raportul de expertiză efectuat în cauză nu ar fi stabilit cu certitudine identitatea imobilului solicitat de recurentele reclamante, atunci în virtutea rolului său activ ar fi trebuit să solicite clarificări de la expertul tehnic judiciar.
Daca în evidențele Municipiului București ar exista mai multe notificări pentru același imobil, ar fi trebuit să depună la dosar dovezi în acest sens, notificările și actele doveditoare pentru ca judecătorul să verifice temeinicia contestației recurentelor reclamante.
Arată recurentele reclamante că au dreptul la despăgubiri pentru imobilul care a fost proprietatea mamei lor, D. V.. Conform actului de proprietatea este vorba de imobilul de la nr. 57, fapt confirmat de istoricul de rol fiscal, Decretul de naționalizate, autorizația de construire și de procesul verbal de carte funciară care face trimitere directă la actul acestora de vânzare-cumpărare.
In drept, au invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9, art. 3041 Cod procedură civilă.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Curtea a încuviințat proba cu înscrisuri, conform art. 305 C.proc.civ., solicitând relații despre imobilul în litigiu de la Arhivele Naționale, Primăria Municipiului București - Direcția Patrimoniu, Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, D.I.T.L. Sectorul 1 București.
Examinând sentința recurată și actele dosarului prin prisma criticilor de recurs formulate în cauză, precum și prin raportare la prevederile art. 3041 C.proc.civ., Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Tribunalul, având în vedere neconcordanțele dintre înscrisurile existente la dosar sub aspectul adresei imobilului a cărei restituire s-a solicitat în cauză, fără a încerca să stabilească care este cauza acestora prin prisma istoricului de rol poștal, dar și al celorlalte acte aflate la dosar referitoare la situația juridică a imobilelor de la respectiva adresă, a reținut că reclamantele nu au dovedit că sunt persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii – despăgubiri – pentru imobilul compus din construcție și teren în suprafață de 180 mp, situat în București, . C., nr. 57, Sector 1, preluat abuziv de stat.
Mai mult, deși art. 129 alin.5 din codul de procedură civilă prevede că judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, putând ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc, instanța de fond a înlăturat concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză, privitoare la identificarea imobilelor în litigiu pe baza actelor aflate la dosar (reprezentând unul dintre obiectivele expertizei încuviințate), cu motivarea că din cuprinsul respectivului raport „nu se poate stabili cu certitudine că imobilul pentru care reclamantele solicită despăgubiri, situat în prezent la nr. 57 este același cu cel din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/15.06.1935 la Tribunalul I., secția notariat, imobilul construcție și teren nefiind identificat cu suprafețe exacte și vecinătăți”.
Tribunalul a ignorat astfel și dispozițiile art. 212 alin.1 C.proc.civ., conform cărora „dacă instanța nu este lămurită prin expertiza făcută, poate dispune întregirea expertizei sau o nouă expertiză”.
Curtea, reanalizând înscrisurile doveditoare depuse de reclamanți la dosar, trebuie să remarce că singura neconcordanță reținută de prima instanță în considerentele sentinței recurate constă în aceea că în procesul-verbal de carte funciară din data de 13.11.1946, deși s-a menționat că imobilul este proprietatea autoarei recurentelor reclamante D. V., iar înscrierea în Cartea funciara s-a făcut în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/15.06.1935 și transcris sub nr._/15.06.1935, invocat în cauză ca titlu de proprietate pentru imobilul situat la adresa din București, . C., nr. 57 (conform mențiunilor din actul de proprietate), există o altă mențiune referitoare la imobil, adresa acestuia fiind trecută ca fiind București, . C., nr. 57A.
Din înscrisurile depuse în faza recursului, ca urmare a relațiilor solicitate mai multor autorități de instanța de control judiciar, reiese că Arhivele Naționale dețin doar două procese-verbale întocmite în anul 1946 de Comisiunea pentru înființarea cărților funciare, procesul-verbal sus-menționat și procesul-verbal nr._/2.10.1946 care ar privi imobilul din . nr. 57B, în condițiile în care la nivelul anului 1940, în evidențele de carte funciară pe . nu figurează înscris un imobil cu nr. poștal 57.
Aceste date nu se corelează pe deplin cu istoricul de adresă poștală comunicat instanței de recurs de Direcția Patrimoniu din cadrul P.M.B. (fila119), conform căruia în anul 1914 pe . figura un imobil cu număr poștal 57, iar potrivit Registrului de revizuire a numerotării imobilelor din anul 1948 numărul poștal vechi 57 s-a păstrat, iar numărul poștal vechi 57B ca devenit numărul poștal nou 57A.
Fată de cele reținute mai sus Curtea constată că se impune administrarea de probe noi, inclusiv o nouă expertiză tehnică, care să aibă în vedere și autorizațiile de construcție date pentru imobilele de la adresele poștale arătate, depuse la dosar în aceasta fază procesuală, în vederea lămurii depline a tuturor neconcordanțelor prezentate, numai în acest mod putându-se verifica și temeinicia susținerilor din recurs în sensul că mențiunile din procesul-verbal de carte funciară ar constitui o simplă eroare materială (posibilă, de altfel, în condițiile în care acele procese-verbale pentru înscrierea în cărțile funciare provizorii nu s-au întocmit pe baza unor măsurători ci conform declarațiilor proprietarilor și actelor prezentate de aceștia).
După identificarea exactă a imobilului ce a format obiectul notificării formulate de recurente conform Legii nr. 10/2001, instanța de fond va avea în vedere și datele comunicate referitoare la preluarea acestuia de către stat prin Decretul nr. 92/1950, luând în considerare și eventualitatea ca preluarea să fi fost făcută din eroare pe numele altei persoane decât adevăratul proprietar, situație întâlnită frecvent în practică în cazul naționalizărilor fără titlu valabil întemeiate formal pe respectivul act normativ.
In consecință, în temeiul art. 312 alin.1 și 3 C.proc.civ., va fi admis recursul declarat de reclamante, se va casa sentința atacată, urmând a fi trimisă cauza spre rejudecare la același tribunal.
Cu ocazia rejudecării se va administra întregul probatoriu necesar stabilirii depline a situației de fapt, în raport de care să se aplice prevederile Legii nr. 10/2001, republicată, cu privire la măsurile reparatorii solicitate, avându-se în vedere toate mijloacele de apărare invocate de părți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul, formulat de recurentele reclamante V. C.-M. și O. C.-G., ambele cu domiciliul ales în București, .. 16, ., ., Sector 3, împotriva sentinței civile nr. 679 din 31.03.2011, pronunțate de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 291-293, Sector 6.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.06.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I. D. M. I. M.-A.
N.-G.
GREFIER,
M. C.
Red.M.A.N.G.
Tehnored.M.A.N.G./EC/GIA
2 ex./20.09.2012
T.B.-S.a V-aCiv: - O. S.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1451/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 554/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
