Obligaţie de a face. Decizia nr. 529/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 529/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-03-2014 în dosarul nr. 529/2014
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.529 R
Ședința publică din data de 13.03.2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: S. G.
JUDECĂTOR: G. D. M.
JUDECĂTOR: M. A. M.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de recurenții reclamanți C. A. F. M., C. M. A., D. Ș. P., T. C. C., . SA și de recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN P. G. împotriva sentinței civile nr.883/17.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă D. M.-J., cauza având, ca obiect, „Legea nr.10/2001; pretenții; obligație de a face; alte cereri”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că recurenții reclamanți, precum și recurentul pârât au solicitat, prin motivele de recurs, judecata în lipsă.
Nemaifiind alte cereri, de formulat, excepții de invocat sau acte de depus și văzând că atât recurenții reclamanți, cât și recurentul pârât, au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu disp. art.242 alin.2 C.pr.civ., Curtea constată recursurile în stare de judecată și le reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23.02.2012 pe rolul Tribunalului București, reclamanții C. M.-A., D. M.-J., C. A.-F.-M., I. V. și S.C. R. G. Invest S.A., au solicitat, în contradictoriu cu pârâții M. București prin P. G., P. G. și S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor (CCSD) ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună soluționarea pe fond a notificării nr. 739/06.08.2001 privind imobilul situat în București, .-18-20, sectorul 2, format din teren în suprafață de 1000 mp și construcția demolată în suprafață totală de 743,14 mp, prin acordarea de măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent; obligarea pârâtului M. București să transmită imediat și direct către CCSD dosarul nr._ aferent notificării nr. 739/06.08.2001 însoțit de hotărârea judecătorească ce se va pronunța în cauză; obligarea pârâtului S. R., prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor (CCSD) să înregistreze dosarul transmis de M. București; obligarea pârâtului M. București în solidar cu P., la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului cert actual creat datorită refuzului nejustificat de a soluționa notificarea prin emiterea unei dispoziții, obligarea pârâților Municipiului București în solidar cu P. la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului București privind capătul 3 de cerere; excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la capetele de cerere 1, 2, 4 și 5; excepția prematurității capătului 3 de cerere; excepția inadmisibilității stabilirii valorii de circulație a terenului.
În ceea ce privește excepția necompentenței materiale a Tribunalului București cu referire la capătul trei de cerere, s-a învederat că soluționarea acestui capăt de cerere este de competența Curții de Apel, urmând a fi soluționate potrivit disp. Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Cu referire la excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce privește capetele de cerere 1, 2 și 4, s-a arătat că competența de soluționare a notificării revine Primăriei mun. București în calitate de unitate deținătoare, Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor neavând competențe în procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001.
În motivarea excepției prematurității capătului 3 de cerere, s-a arătat că potrivit art. 13 alin. 1 lit. a din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire. Procedura administrativă prevăzută de cap. V al Titlului VII din Legea nr. 247/2005 vizează analizarea sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură și sub aspectul cuantumului pretențiilor de restituire în echivalent a dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 și soluționate fie printr-o dispoziție ce conține oferta de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, emise înainte de . Legii nr. 247/2005, fie printr-o decizie/dispoziție de propunere privind acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, emisă ulterior intrării în vigoare a actului normativ amintit. Ca atare, procedura administrativă reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 este derulată înainte de procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 se finalizează prin emiterea dispoziției ori deciziei motivate, însă nu înainte de transmiterea acestora, însoțite fiind de întreaga documentație ce a constituit dosarul administrativ de la baza emiterii acestora, conform disp. art. 16 alin. 2 ind. 1 din Titlul VII.
Referitor la excepția inadmisibilității cererii de stabilire a cuantumului despăgubirilor, s-a arătat că potrivit Titlului VII al Legii nr. 247/2005, evaluarea pretențiilor de restituire în echivalent având ca obiect imobile demolate, înstrăinate sau alte imobile a căror restituire în natură nu este posibilă, va fi atributul evaluatorilor desemnați în mod aleatoriu de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Prin adoptarea Legii nr. 247/2005 a fost reglementată o procedură administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură și totodată a fost înființată o entitate competentă, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor; nicio altă entitate nu se poate substitui acestor atribuții stabilite în sarcina Comisiei Centrale.
În drept, s-au invocat disp. Legii nr. 10/2001, disp. art. 115-119 Cod pr. civ., disp. Legii nr. 247/2005.
În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 10/2001 republicată, art. 115-119 din Codul de procedură civilă, Legea nr. 247/2005, O.U.G. nr. 81/2007.
La data de 05.12.2012, reclamanții au formulat cerere completatoare și precizatoare a cererii de chemare în judecată, prin care au solicitat la punctul 2 al petitului, în subsidiar, în situația în care se va aprecia că, față de soluționarea pe cale judecătorească a notificării, sunt totuși aplicabile dispozițiile art. 16 alin 2 ind. 1 din Legea nr. 247/2005, obligarea pârâtului M. București să transmită dosarul aferent notificării către Prefectura Municipiului București, în vederea centralizării și continuării procedurii administrative; au renunțat la soluționarea capetelor nr. 3 și 4 de cerere.
În drept, s-au invocat disp. art. 132 și art. 246 C. proc. civ.
Prin încheierea din data de 05.12.2012, tribunalul a luat act de transmisiunea calității procesuale active a reclamantei I. V., decedată pe parcursul procedurii, în favoarea moștenitorilor T. C. C., D. Ș. P..
În dovedirea pretențiilor, tribunalul a încuviințat reclamanților proba cu înscrisuri prin încheierea din data de 05.12.2012.
Prin sentința civilă nr. 883/17.04.2013 Tribunalul București- Secția a IV-a Civilă a admis în parte, astfel cum a fost modificată și precizată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, a obligat pârâtul M. București la emiterea unei dispoziții motivate privind propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri stabilite în condițiile prevederilor speciale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru 54/60 din imobilul situat în București, .-18-20, sector 3 format din teren în suprafață de 984 mp și construcții în suprafață utilă de 615,65 mp, scăzându-se valoarea actualizată a despăgubirilor deja acordate, după cum urmează: reclamanții T. C. C. și D. Ș. pentru câte o cotă de 21/120, reclamanta C. M. A. pentru o cotă de 21/240, reclamanta C. A. F. M. pentru o cotă de 63/240 din imobil, reclamanta D. M. J. pentru o cotă de 12/60 din imobil, cote ce se vor diminua în mod corespunzător cu 21% din drepturile la măsuri reparatorii prin echivalent cesionate ce vor reveni reclamantei . SA, a obligat pârâtul M. București să predea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, pe bază de proces-verbal de predare-primire, dispoziția vizând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri pentru imobilul menționat anterior, precum și întreaga documentație aferentă acesteia, cu respectarea dispozițiilor speciale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, a respins cererea reclamantului de transmitere directă a dosarului administrativ către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor fără exercitarea controlului de legalitate, ca neîntemeiată și a obligat pârâtul M. București la plata către reclamanta . SA a sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, comunicată prin intermediul B.E.J. V. P. și înregistrată sub nr. 739/2001 la Primăria Municipiului București, notificatorii I. M. O., C. C., D. M. J. au solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, .-18-20.
În ceea ce privește dovada calității reclamanților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, tribunalul a constatat următoarele:
Prin actul de împărțeală autentificat sub nr. 5471/13.05.1908 de Tribunalul I. - Secția notariat, copartajanții Chiriachița Ath. I., P. C. I., V. St. Nanul și Z. C. P., fiice ale defunctei A. N., sora decedatei Z. E., au convenit împărțirea averii rămase de pe urma acesteia din urmă, după cum urmează: P. C. I. și V. St. Nanul au primit ca parte din succesiune imobilele din ., 14, 16 împreună cu locul încorporat numit Gropile Pipăilă, Chiriachița A. I. a primit imobilele situate în București, . și 11, Z. C. P. a primit imobilele din București, .. 59, 61, 63.l
Prin procesul-verbal din data de 04.10.1937 încheiat de Administrația Financiară sectorului II N., s-a reținut că numita P. I. a încetat din viață în data de 27.11.1936, lăsând ca moștenitori pe: E., P., A., în calitate de fii, Octav nepot de fiu, C. în calitate de nepoată, M. în calitate de fiică.
Procesul-verbal nr._/1940 întocmit de Comisiunea pentru Înființarea Cărților Funciare atestă înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București, .-18-20 compus din teren în suprafață de 1000 mp și 3 corpuri de casă, aparținând în indiviziune numiților R. N. E., născută C. (2/10), C. A. P. (2/10), G. C. M. (1/10), G. C. (1/10), I. O. A. (2/10), I. M. O. (2/10).
De asemenea, din adresa nr. 8565/01.08 emisă de Consiliul Local sector 3 București – Direcția Impozite și Taxe Locale a rezultat că din anul 1952 până în anul 1981 pe rolul fiscal al imobilului au figurat impuși moștenitorii P. I. pentru construcție și teren în suprafață totală de 970 mp.
Prin actul dotal autentificat sub nr._/09.09.1939 de Tribunalul I. - Secția Notariat, numita E. C., în vederea trecerii în căsătorie a fiicei sale E. C., i-a constituit zestre partea sa indiviză de 1/5 din întregul imobil teren și construcție situat în București, ., 18 și 20 rămas moștenire de la defuncta mamă P. C. I., stăpânită în indiviziune cu fratele său A. C. I., sora sa P. C., succesorii defunctului frate M. I. și succesorii defunctei surori A. G..
C. E. a decedat la data de 18.02.1985 lăsând ca moștenitor pe C. C., astfel cum a rezultat din certificatul de moștenitor nr. 1405/06.10.1987 emis de Notariatul de Stat sector 1 București.
De pe urma defunctei C. P., decedată la data de 17.07.1951 au rămas în calitate de moștenitori C. M.-M., în calitate de fiică și C. V. Ș., în calitate de fiu, acesta din urmă decedând la data de 01.02.1984, lăsând ca unic moștenitor pe C. D.-A.-A., în calitate de fiu, potrivit certificatului de moștenitor nr. 16/13.02.1997 emis de BNP D. Ș.. Ca atare, tribunalul a apreciat că se impune valorificarea sub aspect probatoriu a înscrisului constând în certificatul de moștenitor nr. 16/13.02.1997 emis de BNP D. Ș. sub aspectul acceptării succesiunii de către C. Virigiliu Ș..
Din certificatul de moștenitor nr. 1768/16.10.1951 a rezultat că de pe urma defunctei Cornațiu M. F. au rămas moștenitorii Cornațiu E. în calitate de soț pentru o cotă de 9/12, C. M. M., C. C. și I. O. M., în calitate de veri primari, pentru câte o cotă de 1/12; de pe urma defunctei C. E., a rămas în calitate de moștenitor C. C. căruia în calitate de frate, i-a revenit întreaga masă succesorală.
De pe urma defunctului I. A., au rămas în calitate de moștenitori C. M. M., C. C., I. O. M., nepoți de frate și soră, astfel cum a rezultat din mențiunile aceluiași certificat de moștenitor.
La data de 21.01.2005, a decedat numitul C. C., de pe urma acestuia rămânând în calitate de moștenitori, C. M.-A., în calitate de soție supraviețuitoare pentru o cotă de ¼ din masa succesorală și C.-A.-F.-M., în calitate de fiică pentru o cotă de ¾ din masa succesorală, astfel cum a rezultat din certificatul de moștenitor nr. 68/08.06.2005 emis de BNP A I. V. E. și E. S. Datu.
C. M. M., decedată la data de 03.05.1957 a lăsat ca moștenitori pe D. M. J., aspect atestat de certificatul de moștenitor nr. 199/13.10.1998 emis de BNP Z. A. R..
De pe urma defunctului I. M. O., decedat la data de 10.10.2010 a rămas în calitate de moștenitor I. V., în calitate de soție supraviețuitoare, astfel cum a rezultat din certificatul de moștenitor nr. 34/11.04.2011 emis de BNP G.-C. C..
De pe urma defunctei G. C., decedată la data de 10.03.1989 au rămas în calitate de moștenitori C. C., I. M. O. și Christoloveanu M. M., în calitate de veri primari pentru câte o cotă de 1/3 din masa succesorală, astfel cum a rezultat din certificatul de moștenitor nr. 127/29.01.1992 emis de Notariatul de Stat Sector 2 București.
De altfel, în anexa la Decretul nr. 217/12.09.1989 privind exproprierea unor imobile, demolarea unor construcții, scoaterea din funcțiune a unor fonduri fixe precum și desființarea unor artere de circulație, situate în mun. București, la poziția nr. 49 figurează C. E., I. A., C. P., I. M., G. C., G. M. pentru imobilul situat în .-18-20, sector 3, București format din teren în suprafață de 984 mp, construcții în suprafață de 743,14 mp din care suprafață utilă 615,65 mp.
Ca atare dreptul de proprietate asupra imobilului notificat rezultă din actul de împărțeală autentificat sub nr. 5471/13.05.1908 de Tribunalul I. - Secția Notariat, actul dotal autentificat sub nr._/09.09.1939 de Tribunalul I. – Secția Notariat unite cu certificatele de moștenitor menționate în precedent, fiind confirmat și de mențiunile cuprinse în anexa la Decretul nr. 217/1989 privind exproprierea unor imobile.
Ca atare, ca premisă, tribunalul a reținut că relevantă este calitatea de proprietar la momentul preluării bunului prin Decretul nr. 217/12.09.1989.
În acest sens, tribunalul a constatat că în actul de preluare s-a menționat că bunul aparținea în indiviziune moștenitorilor P. I., respectiv R. N. E., născută C. pentru cotă de 2/10 în temeiul actului dotal emanând de la fiica E. C., C. A. P., fiică, pentru o cotă de 2/10, G. M. și C. pentru câte o cotă de 1/10, I. A. pentru cotă de 2/10 (mențiunea din actul de preluare referitoare la I. A. fiind rezultatul unei erori materiale, moștenitorul I. A. fiind cunoscut și sub numele de I. A., I. O. A., conform declarației de notorietate emanând de la Culcsar E. și G. M.), și I. M. O., cunoscut și sub numele de I. M. și I. Octav conform declarației de notorietate emanând de la M. M. și M. P.) pentru o cotă de 2/10.
În ceea ce privește întinderea drepturilor notificatorului I. M. O., tribunalul a reținut că acesta cumulează cota de 1/5 ce îi revine în calitatea de moștenitor al P. I. cu cota de 1/3 aplicată la 1/10 din bun, în calitatea sa de moștenitor al C. G., cu cota de 1/2 din 1/10 în calitatea sa de moștenitor de pe urma defunctei Cornațiu M. F., și 1/3 din 1/5 în calitatea sa de moștenitor de pe urma defunctului I. A., rezultând o cotă parte din bun de 21/60. C. menționată de bun revine succesorilor notificatorului I. M. O., respectiv T. C. C. și D. Ș., (moștenitori ai succesoarei acestuia, I. V., decedată pe parcursul litigiului) care sunt îndreptățiți la despăgubiri pentru câte o cotă de 21/120 din bun.
În ceea ce îl privește pe notificatorul C. C. acesta cumulează cota de 1/3 din 1/5 în calitatea sa de moștenitor de pe urma defunctului I. A., 1/3 din 1/10 în calitatea sa de moștenitor al C. G., cu cota de 1/5 în calitatea sa de moștenitor al defunctei C. E. și 1/2 din 1/10 în calitatea sa de moștenitor al Margaretei Cornațiu, rezultând o cotă totală de 21/60 din bun. C. menționată va reveni succesorilor notificatorului, C. M. A., în calitate de soție supraviețuitoare (21/240) și C. A. F. M. în calitate de fiică (63/240).
Cu referire la autoarea notificatoarei D. M. J., C. M. M., aceasta era îndreptățită la 1/3 din 1/10 ca moștenitor al C. G., 1/5 din 1/2 în calitatea sa de moștenitor al P. C., 1/3 din 1/5 ca moștenitor al lui A. I., rezultând în favoarea sa o cotă totală de 12/60 din bun. De cota menționată va beneficia în calitate de unic moștenitor notificatoarea D. M. J..
Ca atare, reclamanții sunt îndreptățiți la o cotă totală de 54/60 din bunul notificat, în aprecierea tribunalului nefiind incident dreptul de acrescământ pentru cota de 1/10 ce ar fi revenit numitului C. D. A. A., care nu a formulat notificare potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
În acest sens, tribunalul a reținut că art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 prevede că de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profita ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire. Prevederile menționate se coroborează cu disp. art. 697 din cod civil din 1864, în sensul că persoanele care nu au formulat notificare în condițiile Legii nr. 10/2001 sunt asimilate renunțătorilor sau într-o accepțiune mai largă, neacceptanților moștenirii, operand acrescământul. Acrescământul operează și produce efecte, ținând seama când este cazul de ordinea claselor de moștenitori legali, de împărțirea pe tulpini sau pe linii de moștenitori. Ca atare, partea ce s-ar fi cuvenit moștenitorului care nu a formulat notificare se cuvine prin acrescământ comoștenitorilor sau după caz moștenitorilor următori pe care prezența acestui moștenitor îi păgubea, fie reducându-le partea succesorală, fie înlăturându-i de la moștenire.
În privința modalității de preluare a bunului imobil în proprietatea statului, tribunalul a reținut că aceasta s-a realizat în temeiul Decretului privind exproprierea unor imobile, demolarea unor construcții, scoaterea din funcțiune a unor fonduri fixe, precum și desființarea unor artere de circulație, situate în Mun. București nr. 217/12.09.1989. Din declarațiile pe proprie răspundere emanând de la C. A.-F. și C. M.-A., D. M.-J., I. M. O., a rezultat că C. P., împreună cu I. M. O., I. A., C. E., G. C. și G. M. au încasat despăgubiri în sumă de 80.000 ROL pentru imobilul notificat, valoarea actualizată a acestora urmând a fi scăzută din despăgubirile cuvenite conform prevederilor speciale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Ca atare, în raport de dispozițiile art. 11.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, potrivit cărora în ipoteza exproprierii preluarea este considerată a fi aprioric abuzivă, prin lipsa unor despăgubiri echitabile, nefiind făcută dovada contrară prezumției menționate, tribunalul urmează a reține caracterul abuziv al preluării.
Din nota de reconstituire nr. 1798/09.2010, a rezultat că imobilul notificat este afectat în totalitate de detalii de sistematizare (stradă, scuar), ca atare nu poate fi restituit în natură.
În conformitate cu art. 26 alin. 1 din lege, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit acestei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. 1, să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții C. A. F. M., C. M. A., D. Ș. P., T. C. C., . SA și pârâtul M. București prin P. G..
În motivarea recursului declarat de către M. București prin P. G. se invocă excepția de prematuritate a cererii față de . Legii nr. 165/2013 arătându-se că prin dispozițiile acestei legi, pentru soluționarea notificării s-a instituit un nou termen în sarcina unității deținătoare, altul decât cel stabilit prin art. 25.1 din Legea nr. 10/2001 iar prin art. 32 pct. 1 din lege s-a instituit un termen de decădere.
În al doilea motiv de recurs, se arată că în mod greșit a fost obligată intimata pârâtă la plata cheltuielilor de judecată, iar în subsidiar s-a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă.
În recursul declarat de către reclamanți, se solicită să fie soluționată pe fond notificarea în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001.
În al doilea motiv de recurs se cere obligarea pârâtului să transmită dosarul administrativ către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor conform art. 21 din Legea nr. 165/2013.
Analizând recursurile declarate, care pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă în raport și de dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea de Apel reține următoarele considerente.
În ceea ce privește recursul declarat de către M. București prin P. G. se constată că acesta este nefondat.
Cu privire la critica din primul motiv de recurs se rețin următoarele considerente:
Curtea constată că a fost adoptată Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial nr. nr. 278/17.05.2013.
Legea nr. 165/2013 prevede la art. 1 alin. 2 că în situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în cap. III (art. 16-31).
Potrivit art. 16 cererile de restituire care nu pot fi soluționate prin restituire în natură la nivelul entităților învestite de lege se soluționează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) și (7).
Conform art. 18 (3) din lege, Comisia Națională preia atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și funcționează până la finalizarea procesului de retrocedare.
Articolul 50 lit. a prevede că la data intrării în vigoare a prezentei legi: a) sintagma "despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" cuprinsă în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se înlocuiește cu sintagma "măsuri compensatorii în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România".
Potrivit art. 4, dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Prin urmare, Legea 165/2013 se aplică și procesului de față, ceea ce înseamnă că acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilele imposibil de restituit în natură urmează a se face în procedura prevăzută de Legea 165/2013.
Curtea apreciază însă că schimbarea titulaturii instituțiilor competente și modificarea reglementării procedurii administrative de acordare a măsurilor reparatorii reprezintă doar aspecte formale și nu justifică modificarea hotărârii pronunțate de prima instanță, înainte de apariția Legii 165/2013, chiar dacă această lege produce efecte juridice în sensul arătat.
Conform prevederilor art. 33 din Legea nr. 165/2013:
(1) Entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:
a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;
b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;
c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.
(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.
Prematuritatea este o excepție absolută și peremptorie și presupune existența unui drept afectat de un termen.
În speță, art. 33 invocat de recurentă nu afectează dreptul reclamantei de modalitatea termenului, ci stabilește termene obligatorii pentru unitățile deținătoare până la care acestea sunt obligate să rezolve toate notificările dacă nu le-au soluționat anterior, astfel cum prevedea legea. Unitatea deținătoare, care, oricum se află în culpă pentru nesoluționarea în termen a notificării nu poate opune persoanei îndreptățite excepția prematurității.
Curtea precizează că dispozițiile art. 25 alin. 1 și art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 nu au fost modificate sau abrogate prin Legea nr. 165/2001și sunt aplicabile în cauza dedusă judecății.
Și cel de-al doilea motiv de recurs este neîntemeiat.
Potrivit art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. În speță s-a solicitat obligarea pârâtei la plata acestor cheltuieli având în vedere existența culpei procesuale a acesteia care s-a opus soluționării pe fond a notificării.
Potrivit art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, judecătorii pot mări sau micșora onorariile avocaților, atunci când constată că sunt nepotrivit de mici sau de mari. În speță, cuantumul cheltuielilor de judecată de 600 lei, raportat la obiectul pricinii și la munca îndeplinită de avocat este unul corespunzător, nefiind necesar a fi micșorate.
Și recursul declarat de către reclamanți este neîntemeiat, cât timp, așa cum reiese atât din dispozitivul sentinței recurate, cât și din considerentele acesteia, instanța a dispus soluționarea pe fond a notificării prin obligarea pârâtului la emiterea unei dispoziții motivate privind propunerea de acordare a măsurilor reparatorii constând în despăgubiri, pentru imobilul în cauză.
Și critica privind respingerea cererii reclamantului de transmitere directă a dosarului administrativ către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, fără exercitarea controlului de legalitate, este neîntemeiată.
Instanța nu se poate pronunța asupra unor aspecte care nu sunt litigioase și țin de reglementarea legală a circuitului dosarelor între instituțiile statului.
Dispozițiile art. 16 alin. 2 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 (în vigoare la data pronunțării hotărârii primei instanțe), dincolo de referirile la conținutul dosarului ce se înaintează Secretariatului Comisiei Centrale, stabilesc un termen de 30 de zile în care unitatea deținătoarea trebuie să-și îndeplinească obligația. Or, rolul instanțelor judecătorești în spețele de genul celei de față, este acela de a soluționa pe fond notificarea și de a stabili dacă titularul notificării are calitatea de persoană îndreptățită la obținerea de măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent și nu de a prezuma, în afara cadrului litigios, că pe viitor instituțiile vizate de lege nu își vor îndeplini cu celeritate obligații precum cele de înaintare a dosarelor în termen.
Procedura înaintării dosarului către Comisie reprezintă un aspect administrativ, viitor, fără caracter litigios la momentul actual .
Oricum, prin Legea nr. 165/2013 s-au adus modificări procedurii de acordare a măsurilor reparatorii (actualmente compensatorii) atât din punctul de vedere al instituțiilor cu atribuții în materie, cât și din punctul de vedere al conținutului măsurilor compensatorii.
Întrucât dispozițiile Legii nr. 165/2013 sunt de imediată aplicare și întrucât aspectele reglementate sunt aplicabile pentru viitor inclusiv în privința dreptului la despăgubiri în echivalent stabilit în patrimoniul reclamanților prin hotărârea primei instanțe, Curtea constată că din punct de vedere formal, după reținerea calității de persoană îndreptățită la obținerea de despăgubiri prin echivalent, respectiv după obligarea emiterii unei dispoziții de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, instanța trebuie să se limiteze la a arăta că aceste despăgubiri vor fi acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor.
Legea nr. 165/2013 reglementează punctual și procedurile care trebuie urmate de către autoritățile administrative. Dacă acestea din urmă nu respectă prevederile legii, persoanele vătămate au la îndemână dispozițiile Legii nr. 554/2004.
Față de aceste considerente, Curtea de Apel, conform art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge ambele recursuri, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții-reclamanții C. A. F. M., C. M. A., D. Ș. P., T. C. C. și . SA, și de către recurentul pârât M. București prin P. G. împotriva sentinței civile nr. 883/17.04.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în contradictoriu cu intimata reclamantă D. M.-J..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.03.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
S. G. G. D. M. M. A. M.
GREFIER
M. D.
Red. SG
Tehnored. CG – 2 ex
19.03.2014
Jud. fond C. M. I.
| ← Strămutare. Sentința nr. 24/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Cereri. Decizia nr. 528/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
