Obligaţie de a face. Decizia nr. 539/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 539/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-03-2014 în dosarul nr. 539/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.539R
Ședința publică de la 14 martie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - F. C.
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - R. P.
GREFIER - G.-M. V.
***********
Pe rol soluționarea recursurilor formulate de recurentul-reclamant P. C. și de recurentul-pârât M. București prin P. G., împotriva sentinței civile nr.1626/13.09.2013 și a sentinței civile nr.2367/ 21.12.2012 pronunțate de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți P. G. și S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor și intimatul-reclamant . SA, cauza având ca obiect „Legea nr.10/2001, obligație de a face, alte cereri”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul-reclamant reprezentat de avocat Toia P., lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care invederează faptul că intimata-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea despăgubirilor a depus întâmpinare și cerere prin care solicită introducerea în prezenta cauză a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor.
Apărătorul recurentului-reclamant arată că hotărârea recurată nu a fost pronunțată în contradictoriu și cu pârâta Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor. Susține că prin încheierea de dezbateri din 12.10.2012 (fila 168 dosar fond) tribunalul a luat act de precizarea și completarea cererii de chemare în judecată în sensul că s-a renunțat la judecata capătului 3 din cerere, care era formulat în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor. Față de cererea de introducere în cauză a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, apreciază că în raport de disp.art.17 și 18 din Legea nr.165/2013, această instituție a preluat calitatea procesuală a Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor.
Curtea, în majoritate, față de faptul că prin Legea nr.165/2013 se menționează în mod expres preluarea de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a atribuțiilor Comisiei Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, apreciază că nu este necesar introducerea în cauză a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor.
Cu opinia separată a judecătorului V. A. în sensul introducerii în cauză a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, care a preluat calitatea procesuală a Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, în temeiul Legii nr.165/2013.
Apărătorul recurentului-reclamant invederează că nu are alte cereri de formulat.
Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Apărătorul recurentului-reclamant solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea sentinței civile nr.1626/13.09.2013 în sensul admiterii capătului de cerere privind transmiterea dosarului administrativ aferent notificării nr.2699/2001 direct la Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, care a preluat activitatea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Cu privire la recursul declarat de recurentul-pârât M. București prin Primar G. împotriva sentinței civile nr.2367/21.12.2012, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată. Depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 02.03.2012, reclamanții P. C. și . SA au solicitat, în contradictoriu pârâții M. BUCUREȘTI prin P. G., P. G. și S. R. prin COMISIA CENTRALĂ DE STABILIRE A DESPĂGUBIRILOR (CCSD), ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună soluționarea pe fond, în conformitate cu Legea nr. 10/2001, a notificării transmise prin B. sub nr. 2699/09.08.2001 privind imobilul situat în București, ., sectorul 2 (fostă .), compus din 288 mp teren și 150 mp construcție, în sensul de a dispune restituirea acestuia în natura sau în echivalent la valoarea de piață de la momentul soluționării stabilită prin expertiza, pe baza standardelor internaționale de evaluare; obligarea pârâtului M. București să transmită imediat și direct către CCSD dosarul nr._ aferent notificării nr. 2699/09.08.2001 însoțit de hotărârea judecătorească ce se va pronunța în prezenta cauză; să se dispună obligarea pârâtului S. R. prin COMISIA CENTRALĂ DE STABILIRE A DESPĂGUBIRILOR (CCSD) să înregistreze dosarul transmis de M. București prin P. G. și obligarea Municipiului București la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, s-a arătat că prin notificarea nr. 2699/09.08.2001, transmisă prin executor judecătoresc și înregistrată la Primăria Municipiului București, făcând obiectul dosarului nr._, reclamantul și autoarea sa, P. I., au solicitat măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în București, ., sector 2, preluat în mod abuziv.
Imobilul compus din teren în suprafață de circa 290 mp și construcțiile situate pe acesta situat în București, . (fost R. nr. 41) a fost dobândit de către autorii petentului F. P. și I. P., prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/15.06.1945 la Tribunalul I., Secția notariat.
Prin sentința civilă nr.1626/13.09.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV a Civilă s-a admis cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 2367/21.12.2012 pronunțată în dosar nr._, formulată de reclamanții P. C. și . SA, în contradictoriu cu M. BUCUREȘTI PRIN P. G., P. G., în sensul că s-au respins ca neîntemeiate capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtului M. București la transmiterea dosarului nr._/2001 către C.C.S.D. și respectiv obligarea pârâtului la plata daunelor morale.
Pentru a hotărî astfel,prima instanța a reținut următoarele:
La data formulării cererii erau în vigoare dispozițiile art. 16 alin. 2 din Titlul VII al Legii nr.247/2005 potrivit cu care „notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor”.
Totodată dispozițiile art. 16 alin. 2 ind. 1 din același act normativ prevedeau că „dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.”
Prin urmare, întrucât dosarul administrativ trebuia însoțit de avizul de legalitate al instituției prefectului, era necesar ca înainte de a ajunge la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, dosarul administrativ însoțit de toate înscrisurile menționate la art. 16 alin.2, anterior precizat, să fie înaintat instituției prefectului.
Aceeași soluție se impune în aprecierea Tribunalului și din perspectiva Legii nr. 165/2013, art. 4 prevăzând că actul normativ nou se aplică cererilor nesoluționate până la data intrării sale în vigoare – 20.05.2013. Cum petitul antemenționat nu a fost soluționat prin sentința civilă nr. 2367/21.12.2012, reiese că acest act normativ este aplicabil dezlegării cererii de față.
Astfel fiind, se reține că potrivit art. 18 alin. 3 din Legea nr. 165/2013, atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sunt preluate de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.
În conformitate cu art. 21 alin. 3 (…) dispozițiile emise potrivit Legii nr. 10/2001 se transmit Secretariatului Comisiei Naționale, însă textul de lege impune ca formalitate prealabilă transmiterii dispoziției către Secretariatul Comisiei Naționale exercitarea controlului de legalitate de către prefect, control care nu vizează cele dezlegate prin act jurisdicțional – sentința civilă nr. 2367/21.12.2012, ci modul de aducere la îndeplinire a celor dispuse prin acesta.
Privitor la solicitarea reclamanților ca pârâtul M. București să fie obligat la plata daunelor morale pe temei delictual, Tribunalul apreciază că, în ceea ce-o privește pe reclamanta . SA, aceasta nu se poate prevala de faptul că i s-ar fi creat un prejudiciu „moral” care să reclame reparație, disconfortul psihic afirmat fiind inerente unei persoane fizice.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului cu aceeași finalitate – repararea prejudiciului afirmat ca fiindu-i cauzat ca urmare a faptei afirmat ca fiind ilicite a pârâtului M. București, instanța a apreciat că numărul foarte mare de solicitări reprezintă un factor de natură a înlătura vinovăția pârâtului, așadar o cauză exoneratoare de răspundere civilă.
Tribunalul a reținut că singura condiție prevăzută de art. 998-999 c.civ. (aplicabil prin prisma art. 6 NCC) dovedită în prezenta cauză este aceea a săvârșirii faptei ilicite de către pârât, constând în omisiunea de a soluționa notificarea nr. 2699/09.08.2001 în termenul de 60 de zile de la înregistrarea acesteia la unitatea deținătoare, conform art. 25 din Legea 10/2001. În acest context, instanța nu se poate raporta la un prejudiciu care în prezentul litigiu are numai caracter ipotetic – cauzarea de suferințe psihice reclamantului –, iar raportul de cauzalitate nu este probat.
Împotriva sentinței civile nr.2367/21.12.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV a Civilă au declarat recurs pârâtul M. București prin P. G.
În motivarea recursului se susține că în mod greșit instanța a admis în parte acțiunea reclamanților și a constatat că reclamantul persoană fizică are calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în București, ., sector 2, compus din teren în suprafață de 288 m.p. și construcție în suprafață de 150 m.p., pentru următoarele argumente:
Potrivit actelor depuse la dosarul de notificare rezultă că imobilul situat în București, ., sector 2, a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nrA61/1979, cu plata de despăgubiri.
Conform actelor existente la dosar și a planurilor imobilului a rezultat că imobilul în litigiu nu mai poate fi restituit în natură și urmează să se emită dispoziție cu propunere de acordare de măsuri reparatorii în echivalent în condițiile Legii nr.247/2005.
Potrivit Legii nr.165/2013 nu mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr.247/2007, deci unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii în condițiile acestei legii.
Conform art.1 al.1 și a1.2, art.4, art.16 și art.50 din Legea nr.165/2013 M. București urmează să fie obligat să emită dispoziția, în sensul art.1 al.2, respectiv compensarea prin puncte pentru imobilul în litigiu.
Având în vedere cele de mai sus, se va solicita admiterea recursului, modificarea sentinței civile recurate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept s-a invocat art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Recurentul reclamant critică sentința 1626/13.09.2013 pentru următoarele motive:
Recursul se întemeiaza pe dispozitiile art. 304 pct. 9 cod proc. civ, instanta de fond facând o gresita aplicare a dispozitiilor Legii nr. 165/2013, referitor la respingerea capatului de cerere ce are ca obiect obligarea Municipiului B. prin P. G. de a trimite dosarul nr._/2001 catre Comisia N. pentru Compensarea Imobilelor, pentru urmatoarele motive:
S-a susținut ca instanta de fond a aplicat gresit dispozitiile Legii nr. 165/2013, respingând capatul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtului M. B. prin P. G. sa transmita dosarul aferent notificarii nr.2699/2001,direct la Comisia N. pentru Compensarea Imobilelor, cu interpretarea si aplicarea gresita a dispozitiilor art. 21 din legea respectiva.
Este adevărat că art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel cum a fost modificat și completat prin OUG nr. 81/2007, stabilea circuitul dosarelor aferente dispozițiilor emise de primarii unităților administrative deținătoare ale imobilelor preluate abuziv, care nu pot să fie restituite în natură, în sensul că după trecerea termenului de contestație stabilit de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, dispozițiile / deciziile împreună cu dosarul aferent se înaintează Instituției Prefectului, în vederea realizării controlului de legalitate, cât și faptul că prefect după ce verifică din punct de vedere legal dispozițiile, emite un ordin cu propuneri de acordare de despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv, pe care îI înaintează pe bază de proces - verbal către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea evaluării imobilelor și emiterii titlului de despăgubiri.
In speța prezentă însă, controlul de legalitate cu privire la calitatea subsemnatei reclamante de persoana îndreptățita la măsuri reparatorii în echivalent, pentru imobilul preluat abuziv, cât și la dreptul de proprietate asupra imobilului și faptul că acesta nu poate fie restituit în natură, s-a realizat de instanța judecătorească competentă în urma controlului de legalitate stabilindu-se că subsemnata are calitatea de persoana îndreptățită la măsuri reparatorii, astfel că nu se mai impune ca Prefectul Municipiului București să efectueze un asemenea control de legalitate.
Conform dispozitiilor noii legi nr. 165/2013, prin care au fost abrogate dispozitiile Titlului VII al legii 247/2005 privind procedura desfasurata de Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor, dosarul administrativ aferent notificarii va fi înaintat de unitatea detinatoare a imobilului, Comisiei Nationale pentru Compensarea Imobilelor, în vederea stabilirii valorii în echivalent a imobilului solicitat prin notificare, pe baza grilei notariale valabile la data intrarii în vigoare a noii legi speciale privind stabilirea de masuri pentru finalizarea procedurii de restituire in natura sau prin echivalent a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist si emiterii deciziei de compensare.
In conditiile noii legi speciale nr. 165/2013, se impune ca dosarul administrativ aferent notificarii formulate de reclamant sa fie transmis direct Comisiei Nationale pentru Compensarea Imobilelor, nemaifiind necesar controlul de legalitate din partea Prefectului Municipiului B.
Recurentul reclamant P. C. a mai formulat recurs împotriva sentinței civile nr.2367/21.12.2012, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV a, pe care se solicită să se admită, să se modifice în parte sentința civilă atacată, în sensul admiterii capătului de cerere de obligare a pârâtului la plata daunelor morale solicitate, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul recurs.
S-a apreciat că sub aspectul soluției de respingere, hotărârea pronunțată este nelegală și netemeinică, recursul fiind întemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 9 cod proc. civ si ale art. 3041 cod proc. civ după cum urmează:
Instanța de fond a apreciat în mod greșit că nu poate fi reținută vinovăția ca și condiție a răspunderii civile delictuale, prin raportare la numărul enorm de notificări formulate în baza Legii 10/2001, de către foștii proprietari, astfel că a respins cererea.
O asemenea motivare, pe lângă faptul că este esențialmente greșită, este extrem de periculoasă, deoarece prin această interpretare, se încalcă principiul egalității în drepturi, prevăzut de art.16 din Constituția țării, creându-i o situație de favoare, de scuză și chiar de apărare a unei părți, căreia i se sugerează că oricând poate încălca legea, fiind apărată de un asemenea motiv. față de cealaltă, parte, cele două părți reclamant și pârât fiind egale în fața legii.
D. fiind numărul mare de notificări formulate de proprietari sau succesorii acestora, nu este un motiv de exonerare de răspundere civilă a părții obligate să soluționeze o notificare în termenul prevăzut de lege și oricum nu interesează partea care a formulat notificarea, fiindcă se presupune că înainte de a fi adoptată o lege, s-au analizat toate aceste aspecte de către organele legislative, pentru a fi avute în vedere la adoptarea ei.. Acest termen este imperativ, astfel că natura sa juridică nu poate fi schimbată printr-o interpretare greșită.
Neîndeplinirea oricărei obligații prevăzute de Legea 10/2001, atrage răspunderea disciplinara, administrativa, contravenționala, civila sau penala, în condițiile art.33 din lege.
Prin comportamentul său, M. București, a determinat nejustificat întârzierea realizării drepturilor conferite de lege.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea a constatat următoarele:
În ceea ce privește recursul formulat de recurentul-pârât M. București prin P. G.,Curtea a reținut următoarele:
Prin cererea introductivă reclamantul a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună soluționarea pe fond, a notificării transmise prin B. sub nr. 2699/09.08.2001 privind imobilul situat în București, ., sectorul 2 (fostă .), compus din 288 mp teren și 150 mp construcție, în sensul de a dispune restituirea acestuia în natura sau în echivalent la valoarea de piață de la momentul soluționării stabilită prin expertiza, pe baza standardelor internaționale de evaluare; obligarea pârâtului M. București să transmită imediat și direct către CCSD dosarul nr._ aferent notificării nr. 2699/09.08.2001 însoțit de hotărârea judecătorească ce se va pronunța în prezenta cauză; să se dispună obligarea pârâtului S. R. prin COMISIA CENTRALĂ DE STABILIRE A DESPĂGUBIRILOR (CCSD) să înregistreze dosarul transmis de M. București prin P. G. și obligarea Municipiului București la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanții au dovedit că sunt persoane îndreptățite și prin urmare au dreptul la măsuri reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilul situat în București, .. 5 sectorul 2 compus din teren în suprafață de 288 m.p., identificat prin nota de reconstituire nr. 9660/07.2009 întocmită de Primăria Municipiului București – Direcția Evidența Imobiliară și Cadastrală – Serviciul cadastru și construcție (în prezent demolată), în suprafață de 150 m.p astfel cum bine a reținut prima instanță.Măsurile reparatorii însă vor fi stabilite de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor care a preluat activitatea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în condițiile Legii 165/2013.
În situația în care se constată că reclamanții au primit despăgubiri pentru imobil, urmează a se calcula diferența despăgubirilor ținând cont de valoarea reală a imobilului.
Chiar dacă prima instanță face referire la dispozițiile Legii nr. 10/2001, din moment ce a stabilit că măsurile reparatorii se vor aplica de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor ,comisia funcționând în baza Legii nr. 165/2013 urmează ca și măsurile reparatorii să fie aplicabile tot în baza acestei legi.
De altfel prin art. 50 din Legea nr 165/2013 a fost înlocuită sintagma "despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv", cuprinsă în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu sintagma "măsuri compensatorii în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România"
În ceea ce privește recursul formulat de reclamantul P. C. împotriva sentinței nr 2367/21.12.2012 ,precum și împotriva sentinței nr 1626/13.09.2013 Curtea a constatat următoarele:
Prima instanță a aplicat și interpretat greșit dispozițiile art. 21 din Legea nr. 165/2013, respingând capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtului M. B. prin P. G. sa transmită dosarul aferent notificării nr.2699/2001,direct la Comisia N. pentru Compensarea Imobilelor.
În speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel cum a fost modificat și completat prin OUG nr. 81/2007,care stabilesc circuitul dosarelor aferente dispozițiilor emise de primarii unităților administrative deținătoare ale imobilelor preluate abuziv, care nu pot să fie restituite în natură, în sensul că după trecerea termenului de contestație stabilit de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, dispozițiile / deciziile împreună cu dosarul aferent se înaintează Instituției Prefectului, în vederea realizării controlului de legalitate deoarece instanța judecătorească a realizat controlul de legalitate cu privire la calitatea reclamantului de persoana îndreptățita la măsuri reparatorii în echivalent, pentru imobilul preluat abuziv astfel că nu se mai impune ca Prefectul Municipiului București să efectueze un asemenea control de legalitate dosarul urmând să fie transmis direct la Comisia N. pentru Compensarea Imobilelor ,ceea ce va determina admiterea recursului reclamantului sub acest aspect .
În ceea ce privește critica privind plata daunelor morale solicitate, ca urmare a prejudiciului moral suferit în urma refuzului nejustificat de a soluționa notificarea în termenul prevăzut de Legea 10/2001, în mod legal instanța de fond a respins cererea apreciind că nu poate fi reținută vinovăția ca și condiție a răspunderii civile delictuale.
Termenul instituit de art. 25 din Legea 10/20 de 60 de zile care curge de la momentul depunerii notificării sau de la momentul completării dosarului administrativ, în interiorul căruia, entitatea deținătoare a imobilului are obligația de a emite dispoziția sau după caz decizia de acordare de măsuri reparatorii în natură sau echivalent este un termen de recomandare iar nu imperativ ,nefiind prevăzută nicio sancțiune pentru nerespectarea acestuia.
Recurentul nu poate invoca lipsa accesului la justiție prevăzut de Constituția României sau de art 6 din CEDO ,din moment ce nimic nu îl oprea ca după curgerea termenului de 60 de zile instituit de Legea 10/2001 să se adreseze direct instanței în baza plenitudinii de competență a acestuia pentru soluționarea cererii, iar nu să aștepte în pasivitate soluționarea dosarului iar apoi să solicite daune morale.
Pe de altă parte, cel care alege să invoce răspunderea civilă delictuală trebuie să îndeplinească pe lângă celelalte condiții și aceea a dovedirii prejudiciului, dovadă pe care reclamantul nu a făcut-o.
Pentru considerentele arătate Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât M. București prin P. G., a admis recursul reclamantului P. C., a modificat parțial sentința în sensul că a obligat pe pârâtul M. București să transmită notificarea, prezenta sentință și decizie și întreg dosarul administrativ Comisiei Naționale pentru compensarea imobilelor. Au fot menținute restul dispozițiilor sentinței .
Văzând si dispozițiile art 274 c pr civ ,obligă pe pârât să plătească reclamantului suma de 300 lei cheltuieli de judecată din recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât M. București prin P. G., împotriva sentinței civile nr.2367/ 21.12.2012 pronunțate de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți P. G. și S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor și intimatul-reclamant . SA.
Admite recursul reclamantului P. C. împotriva sentinței civile nr 1626/13.09.2013, modifică parțial sentința în sensul că obligă pe pârâtul M. București să transmită notificarea, prezenta sentință și decizie și întreg dosarul administrativ Comisiei Naționale pentru compensarea imobilelor.
Menține restul dispozițiilor sentinței .
Obligă pe pârât să plătească reclamantului suma de 300 lei cheltuieli de judecată din recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 martie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
F. C. A. V. R. P.
GREFIER
G. – M. V.
RED.FC
Tehnored.MȘ/ 2 ex.
19.03.2014
| ← Cereri. Decizia nr. 528/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 433/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
