Obligaţie de a face. Decizia nr. 419/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 419/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-02-2014 în dosarul nr. 419/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 419 R
Ședința publică de la 26.02.2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - A. C. B.
JUDECĂTOR - M. S. C.
JUDECĂTOR - P. F.
GREFIER: - F. J.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții-reclamanți S. A., T. G., V. M. T. și S.C R. G. INVEST S.A., împotriva Sentinței civile nr. 1690/02.10.2013 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, având ca obiect, Legea nr. 10/2001 și obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurenta-reclamantă V. M. T. prin apărător, avocat Toia P., cu împuternicire avocațială nr._ – fila 15 dosar, lipsă fiind recurenții-reclamanți S. A., T. G. și S.C R. G. Invest S.A. și intimatul-pârât M. București prin Primarul General.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apărătorul recurentei-reclamante V. M. T. declară că nu mai are cereri noi de formulat și nici probe de administrat, motiv pentru care Curtea, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Recurenta-reclamantă V. M. T. prin apărător, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, hotărârea atacată fiind nelegală și netemeinică, modificarea în tot a hotărârii atacate, admiterea cererii de chemare în judecată, urmând să se dispună soluționarea pe fond a notificării nr. 3448/24.10.2001, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, cu privire la imobilul situat în București, ., sector 2, compus din teren în suprafață de 320 mp și construcție, și să fie obligat intimatul M. București prin Primarul general să transmită dosarul administrativ, însoțit de hotărârea judecătorească pronunțată în cauză, direct către fosta Comisie Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, actualmente Comisia Națională de Compensare a Imobilelor, având în vedere controlul de legalitate efectuat prin hotărârea pronunțată.
Menționează că, excepția prematurității acțiunii invocată de către instanța de fond în considerentele hotărârii, este neîntemeiată.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
P. cererea înregistrată la data de 03.05.2012, pe rolul Tribunalului București Secția a III-a Civilă, sub nr._, reclamanții V. M. T., T. G. și S. A. in nume propriu si mandatar pentru V. A. și S.C. G. INVEST S.A. au chemat în judecată pe pârâtul M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL solicitând instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună următoarele:
- Să fie soluționată pe fond notificarea nr. 3448/24.10.2001, transmisa prin executor judecătoresc, privind imobilul situat în București, ., sector 2, format din teren in suprafața de 320 mp și construcție, în conformitate cu Legea nr. 10/2001, în sensul de a dispune fie restituirea acestuia în natura, fie acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile legii speciale, al căror cuantum urmează a se stabili prin expertiza efectuată în prezenta cauză la valoarea de piață a Imobilului de la momentul soluționării;
- Să fie obligat M. București să transmită imediat și direct către CCSD dosarul nr._, aferent notificării 3448/24.10.2001, însoțit de hotărârea judecătorească ce se va pronunța în prezenta cauză;
In subsidiar, în situația în care se va aprecia că, față de soluționarea pe cale judecătorească a notificării, sunt totuși aplicabile disp. art. 16 alin 2 ind. 1 din Legea nr. 247/2005, solicită să fie obligat M. București să transmită dosarul către Prefectura Municipiului București, în vederea centralizării și continuării procedurii administrative.
- Obligarea Municipiului București în solidar cu Primarul la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.
În motivarea cererii formulate reclamanții au susținut că, în fapt, prin notificarea nr. 3448/24.10.2001 au solicitat masuri reparatorii pentru imobilul situat in București, ., sector 2, format din teren in suprafața de 320 mp si construcția demolata.
P. contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 171/11.08.1954 de notariatul de Stat al Raionului 1 Mai București, antecesoarea acestora V. A. a dobândit imobilul situat in București, ., format din teren in suprafața de 320 mp si construcția formata din vestibul, hol, doua camere, bucătărie, cămara, coridor si o anexa formata din camera, hol si bucătărie.
Acest imobil a fost înscris în evidentele fiscale încă din anul 1955 (așa cum rezulta din adresa nr._/24.02.2003, emisa de DVBL Sector 2) pe numele V. A. si a figurat pana in anul 1986, la preluare, când, așa cum rezulta din referatul din 01.12.1986, imobilul, proprietatea lui V. A. a fost demolat la data de 26.12.1985 si s-a propus închiderea matricolei.
Din fisa tehnica a imobilului rezulta ca terenul avea o suprafața de 340 mp, iar construcția avea o suprafața desfășurata de 185,42 mp, suprafața utila de 148,92 mp si utila de 72,09 mp.
La data de 29.04.1997 a decedat autoarea reclamantelor, V. A., de pe urma căreia au rămas in calitate de moștenitori: V. T. (sot), T. G. (fiica), V. A. (fiica), stoica A. (fiica) si V. M. T. (fiica), asa cum rezulta din certificatul de moștenitor nr. 143/20.08.1997, eliberat in dosarul succesoral nr. 150/1997 conexat cu dosar 151/1997 de BNP M. V..
Ulterior, a decedat tatăl reclamantelor, V. T., iar, de pe urma acestuia au rămas in calitate de moștenitoare T. G. (fiica), V. A. (fiica), stoica A. (fiica) si V. M. T. (fiica).
Imobilul în litigiu a trecut in proprietatea statului prin Decretul de expropriere nr. 405/1985 (teren in suprafața de 320 mp si construcție in suprafața de 185,42 mp).
Pentru imobil au fost achitate despăgubiri in cuantum de 79.950 lei, din care pentru teren in suprafața de 320 mp 800 lei, iar pentru construcția in suprafața de 148,92 mp suma de 79.150 lei (așa cum rezulta din adresa nr. A287/26.07.2011, emisa de .>
Întrucât construcția a fost demolata, iar terenul este ocupat parțial de blocuri de locuințe, parțial de artera de circulație (așa cum rezulta din planurile de suprapunere), apreciază ca nu mai exista posibilitatea restituirii in natura, ci se impune acordarea de masuri reparatorii.
In conformitate cu dispozițiile Legii 10/2001, la data de 02.03.2012 am depus la dosar toate documentele pe care le-am anexat în original sau, după caz, în copie legalizată, prin care a făcut dovada: calității de proprietar al imobilului la momentul preluării abuzive, preluarea abuzivă, continuitatea dreptului de proprietate până la momentul preluării abuzive, situația juridică a imobilului, situația juridică a despăgubirilor, solicitând expres pârâtului emiterea Dispoziției în sensul art. 25 alin.l din Legea nr. 10/2001.
Pârâtul M. București a refuzat să respecte termenul imperativ de 60 de zile de la data solicitării emiterii dispoziției prevăzut de art. 25 alin 1 și 26 din Legea 10 /2001 și a pct. 25 din H.G. 250/2007, și nu a emis dispoziția în termenul de 60 de zile de la data depunerii adresei de solicitare și a declarației că nu mai au avut alte acte de depus, respectiv până la data de 03.05.2012. Pârâtul avea obligația înlăuntrul acestui termen să-i fi informat cu privire la situația în care, fundamentarea și emiterea dispoziției cu privire la imobilul în discuție, ar fi fost condiționate de depunerea și a altor probe, iar lipsa unei asemenea solicitări, reprezintă o confirmare a faptului că dosarul este complet, iar în termenul de 60 de zile pârâta era obligată să emită decizia/dispoziția motivată.
Sesizarea instanței pentru a tranșa asupra dreptului pretins de către persoane îndreptățite la restituire s-a datorat atitudinii culpabile a primarului care, învestit cu notificare în anul 2011 și cu cererea de emitere a dispoziției formulată la 02.03.2012, nu a procedat la soluționarea acesteia, nesocotind flagrant dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001. Fiind în culpă cu nesoluționarea notificării pe o perioadă care depășește cu mult durata oricărui termen rezonabil, primarul se afla oricum în întârziere de drept, înaintea învestirii instanței (potrivit art. 1079 alin. (1) pct. 3 din vechiul cod civil în vigoare la aceea dată, există o asemenea situație când obligația trebuia îndeplinită într-un anumit termen, pe care debitorul 1-a lăsat să treacă)1. Lipsa de diligentă a primarului ca reprezentant al unității deținătoare creează un raport de solidaritate între unitate și primar, solidaritate care era fundamentată pe dispozițiile art. 1000 alin. 3 din vechiul Cod civil.
Controlul de legalitate exercitat de un judecător este superior celui ce ar putea fi exercitat de către prefect deoarece are loc cu respectarea tuturor garanțiilor prevăzute de lege pentru ocrotirea dreptului la un proces corect și echitabil: accesul liber la justiție, imparțialitatea magistratului,
contradictorialitatea, egalitatea de tratament, dreptul la apărare, dreptul la un recurs efectiv.
Art.16 alin 21 din cap.V, Titlul VII al Legii nr.247/2005 instituie obligația centralizării la nivel de prefectură a dispozițiilor emise de autorităților administrației publice locale, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul CCSD, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta, ori speța de față, notificarea fiind soluționată de instanță și nu de o autoritate publică, lipsind astfel de efecte controlul de legalitate, nu se încadrează în norma legală mai sus arătată, nefiind astfel aplicabilă. Ba mai mult, în lipsa controlului de legalitate, procedura de constituire și transmitere de la Prefectură către CCSD ar fi inaplicabilă și ar duce la o tergiversare a soluționării dreptului subsemnatului, întârziere care m-a determinat să mă adresez instanțelor de judecată și în prezent, și m-ar lipsi de o protecție efectivă a dreptului.
Impunerea parcurgerii unei proceduri prevăzută exclusiv pentru actele autorităților publice, și nu pentru hotărârile pronunțate de instanțele de judecată nu este în sensul art. 1 din Protocolul 1 al Convenției Europene pentru apărarea drepturilor omului care susține soluționare în termene rezonabile și într-o manieră care să ducă la o finalizare a dreptului, și nu respectă nici principiile trasate de Curtea de la Strasbourg care ne solicită să găsim soluții pentru o rezolvare rapidă.
Nu este admisibil și s-ar afecta cu consecințe deosebit de grave securitatea juridică dacă prefectul ar putea reforma, prin mijloace care ar decurge din interpretarea eronată a legi, o hotărâre
judecătorească care se bucură de autoritate de lucru judecat. Un control al prefectului asupra legalității unei hotărâri judecătorești, chiar nedefinitive, ar reprezenta o gravă imixtiune care ar rupe principiul separației puterilor în stat.
Omisiunea statului de a crea proceduri administrative clare și eficiente cu privire la soluționarea notificărilor este culpa exclusivă a acestuia, instanțele de judecată având plenitudinea de competență de a înlătura de la aplicare acele norme care ar conduce la prelungirea procedurilor administrative dincolo de limitele unui termen rezonabil sau care ar produce încălcări ale ordinii și securității juridice.
Impunerea parcurgerii unei proceduri prevăzută exclusiv pentru actele autorităților publice, și nu pentru hotărârile pronunțate de instanțele de judecată nu este în sensul art. l din Protocolul 1 al Convenției Europene pentru apărarea drepturilor omului care susține soluționare în termene rezonabile și într-o manieră care să ducă la o finalizare a dreptului, și nu respectă nici principiile trasate de Curtea de la Strasbourg care solicită să găsească soluții pentru o rezolvare rapidă. Omisiunea statului de a crea proceduri administrative clare și eficiente cu privire la soluționarea notificărilor este culpa exclusivă a acestuia, instanțele de judecată având plenitudinea de competență de a înlătura de la aplicare acele norme care ar conduce la prelungirea procedurilor administrative dincolo de limitele unui termen rezonabil sau care ar produce încălcări ale ordinii și securității juridice.
In subsidiar, în măsura în care se consideră că cererea principală nu poate fi primită, având în vedere aceleași argumente de mai sus privind imposibilitatea efectuării controlului de legalitate de către Instituția Prefectului, solicită să se dispună transmiterea către Instituția Prefectului numai în vederea centralizării dosarelor înainte de a fi transmise CCSD.
În ceea ce privește calitatea procesuală a S.C. R. G. INVEST S.A., solicită să se constate că aceasta este dovedită prin Contractul de cesiune nr. 1805/13.09.2011, prin care V. M. T., S. A., T. G. si V. A. au cesionat parte din drepturile sale la măsuri reparatorii prin echivalent ce li se vor acorda pentru imobilul din București, ., sector 2, obiect al Notificării nr. 3448/24.10.2001. în calitate de cesionari, are interes în soluționarea pe fond a notificării și stabilirea drepturilor notificatorilor privind stabilirea și acordarea măsurilor reparatorii cu privire la imobilul sus menționat, hotărârea fiind pronunțată și în contradictoriu cu aceasta.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile legii 10/2001, Decizia XX a ICCJ, art. 1 din Primul Protocol Adițional CEDO, art. 25, art.6 din CEDO, art. 16 cap.V, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, și celelalte acte normative menționate în cuprinsul cererii.
În dovedirea acțiunii, s-a solicitat proba cu acte și expertiză inclusiv expertiză evaluatoare a despăgubirilor în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare, precum și orice alt mijloc de probă, necesar justei soluționări a cauzei.
La cerere au fost anexate următoarele documente în copie conformă cu originalul:- notificarea nr. 3448/24.10.2001, transmisa prin executor judecătoresc;contract de cesiune de drepturi autentificat sub nr. 1805/13.09.2011 de BNP F. M. si Asociații;contract de mandat autentificat sub nr. 1804/13.09.2011 de BNP F. M. si Asociații;procura speciala autentificata sub nr. 1803/13.09.2011 de BNP F. M. si Asociații;cererea de emitere a dispoziției înregistrată la PMB sub nr._/02.03.2012;contract de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 171/11.08.1954 de Notariatul de Stat al Raionului 1 Mai București, împreuna cu schița anexa;certificat de moștenitor nr. 143/20.08.1997, emis in dosarul succesoral nr. 150/1997 conexat cu dosar nr. 151/1997, de pe urma defuncților V. A. si V. T.; adresa nr._/24.02.2003, emisa de DVBL Sector 2;adresa nr. A287/26.07.2011, emisa de . cu procesul-verbal din 20.12.1985;proces verbal de constatare;adresa emisa de DVBL Sector 2 cu actele anexa (9 file);adresa nr. 4874/_/05.12.2011, emisa de PMB - Direcția Administrație Publica;adresa nr._/_/29.11.2011, emisa PMB - Direcția Patrimoniu;decretul nr. 405/1985 al Consiliului de Stat al RSR, cu tabelul anexa si planul de situație; fisa tehnica a imobilului; - planuri topo si de suprapunere;certificat de deces V. A.; certificat de deces V. T.;
certificat de naștere V. A.;certificat de căsătorie S. A. cu V. A.;CI S. A.;Certificat de naștere V. A.;Acte de identitate V. A.;Certificat de naștere V. G.;Certificat de căsătorie T. G. cu V. G.;CI T. G.;Certificat de naștere V. M. T.;Sentința de divorț V. M. T. de V. M. G.;CI V. M. T..
P.sentința civilă nr.1690 din 2.10.2013 Tribunalul București Secția a III-a Civilăs-a respins cererea reclamantelor V. M. T., T. G., S. A. și . SA, în contradictoriu pârâtul M. București prin Primar General.
Pentru a hotărî astfel, analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
P. notificarea nr. 3448/24.10.2001, reclamantele au solicitat masuri reparatorii pentru imobilul situat in București, ., sector 2, format din teren in suprafața de 320 mp si construcția demolata.
P. contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 171/11.08.1954 de Notariatul de Stat al Raionului 1 Mai București, antecesoarea acestora V. A. a dobândit imobilul situat in București, ., format din teren în suprafața de 320 mp si construcția formata din vestibul, hol, doua camere, bucătărie, cămara, coridor si o anexa formata din camera, hol si bucătărie.
Acest imobil a fost înscris în evidentele fiscale încă din anul 1955 (așa cum rezulta din adresa nr._/24.02.2003, emisa de DVBL Sector 2) pe numele V. A. si a figurat pana în anul 1986, la preluare, când, așa cum rezulta din referatul din 01.12.1986, imobilul, proprietatea lui V. A. a fost demolat la data de 26.12.1985 si s-a propus închiderea matricolei.
Din fișa tehnica a imobilului rezulta ca terenul avea o suprafața de 340 mp, iar construcția avea o suprafața desfășurata de 185,42 mp, suprafața utila de 148,92 mp si utila de 72,09 mp.
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 143/20.08.1997, eliberat în dosarul succesoral nr. 150/1997 conexat cu dosar 151/1997 de BNP M. V., la data de 29.04.1997 a decedat autoarea reclamantelor, V. A., de pe urma căreia au rămas in calitate de moștenitori: V. T. (soț), T. G. (fiica), V. A. (fiica), stoica A. (fiica) si V. M. T. (fiica), iar, ulterior, a decedat tatăl reclamantelor, V. T., iar, de pe urma acestuia au rămas in calitate de moștenitoare T. G. (fiica), V. A. (fiica), stoica A. (fiica) si V. M. T. (fiica).
P. Decretul de expropriere nr. 405/1985 (teren in suprafața de 320 mp si construcție in suprafața de 185,42 mp) imobilul a trecut in proprietatea statului.
Pentru imobil au fost achitate despăgubiri în cuantum de 79.950 lei, din care pentru teren in suprafața de 320 mp 800 lei, iar pentru construcția in suprafața de 148,92 mp suma de 79.150 lei (așa cum rezulta din adresa nr. A287/26.07.2011, emisa de . 29 dosar).
P. contractul de cesiune autentificat sub nr. 1805/13.09.2011, reclamanta V. M. a cedat R. G. Invest SA 28% din drepturile la măsuri reparatorii sau dreptului la restituirea în natură a imobilului situat în București, ., sector 2.
Concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză arată că fostul imobil-teren situat în ., sector 2, București este afectat de o construcție definitiva, lucrări de utilitate publică și elemente de sistematizare (Blocul de locuințe T64 din ., sector 2, București, spații verzi, parcări și alee de acces betonate), care împiedică restituirea acestuia în natură, astfel: Blocul de locuințe T64 din ., sector 2, București (IC) - 29,68 mp; Spații verzi (2SV și 6SV) - 118,71 mp; Parcări betonate (3P și 5P) -160,28 mp; Alee de acces betonată (4AL) - 27,83 mp.
De asemenea, fostul imobil-teren situat în ., sector 2, București, este traversat de la nord la sud de o conductă subterană de canalizare (reprezentată pe Planurile de amplasament și delimitare - Planșele nr. 2-4 cu linie întreruptă de culoare maron), de la nord la sud de o conductă subterană de termoficare(reprezentată pe Planurile de amplasament și delimitare - Planșele nr. 2-4 cu linie întreruptă de culoare neagră) și de la nord la sud de conducte subterane de gaze.
S-a reținut de către prima instanță că în cauză, raportat la înscrisurile depuse în dovedirea notificării, reclamanții au făcut dovada că sunt persoane îndreptățite, în înțelesul Legii nr. 10/2001 la măsuri reparatorii, constând în restituirea în natură sau prin echivalent, în condițiile în care măsura restituirii în natură nu mai este posibilă a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului ce face obiectul notificării, precum și a preluării imobilului de către stat, însă raportat la dispozițiile art. 4 și 33 din Legea 165/2013, tribunalul nu poate obliga pârâtul la emiterea unei dispoziții, astfel că, pe cale de consecință, tribunalul a respins cererea ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței tribunalului, în termen legal,au declarat recurs reclamantele V. M. T., T. G. și S. A. in nume propriu si mandatar pentru V. A. și S.C. G. INVEST S.A, care după expunerea parcursului procesual, au susținut următoarele:
Din modul de exprimare a soluției, rezultă fără îndoială că instanța a avut în vedere excepția de prematuritate a cererii de chemare în judecată, în raport de dispozițiile Legii 165/2013.
Sentința pronunțată de Tribunal este nelegală, încălcând principii fundamentale de drept (neretroactivitatea legii) prin aplicarea greșită a dispozițiilor Legii 10/2001 și ale Legii 165/2013.
Astfel, în ceea ce privește incidența în cauza dedusă judecății, a dispozițiilor art. 4, art. 33, 34 și 35, art.l alin (3) din Legea 165/2001, cu referire la termenele instituite prin aceste prevederi, precum si prevederile art. 4 care prevăd că dispozițiile Legii nr. 165/2013 se aplică și proceselor aflate pe rolul instanțelor, prezenta cerere de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului, anterior intrării în vigoare a Legii nr.165/20 13, fiind introdusă sub imperiul Legii nr. 10/2001 și a Legii nr. 247/2005 și nu în ultimul rând a Deciziei nr.XX/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
S-a procedat la învestirea instanței, raportat la dispozițiile legale în vigoare la acel moment (03.05.2012) având în vedere nepăsarea autorităților care au depășit termenele legale ce condiționau soluționarea notificării la data introducerii cererii, autorități care învestite fiind cu soluționarea notificării în anul 2001, a refuzat să soluționeze notificarea până în prezent.
Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit prin Decizia nr. XXl2007 că instanțele de judecată pot proceda la soluționarea pe fond a notificărilor și a statuat că . sunt aplicabile disp. art. 25 din Legea 10/2001, raportat la obligația pe care o au entitățile învestite cu soluționarea notificării în conformitate cu disp. art. 26 din aceeași lege specială de reparație.
Din această perspectivă, la momentul introducerii acțiunii prin care se solicita instanței soluționarea notificării, termenul de 60 de zile fusese depășit (de altfel nici în perioada următoare, pârâtul nu a emis Dispoziția), astfel încât interesul reclamanților era născut, actual și legitim. De asemenea, soluționarea notificării pe cale judiciară nu era condiționată de alte termene sau proceduri prealabile, astfel încât nu se putea invoca o prematuritate a cererii și având în vedere temeiul de drept, cu atât mai mult nu putea fi respinsă cererea ca neîntemeiată.
Totodată, este evident că, prin introducerea cererii de chemare în judecată, s-a ales modalitatea permisă de lege (Decizia XXl2007 a ÎCCJ) pentru soluționarea notificării, văzând că procedura administrativă nu este eficientă.
Legea nr. 165/2013 stabilește prin art. 33-34, termene în interiorul cărora se pot soluționa notificările formulate în baza Legii nr. 10/2001, dar nu abrogă disp. art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, singurul element de schimbare fiind modificarea art. 31 referitor la recalcularea valorii acțiunilor în raport de măsurile instituite de Legea nr. 165/2013. Ca lege specială, reglementează "măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist", altfel spus stabilește modalitățile de stabilire și acordare a măsurilor reparatorii ce se vor acorda persoanelor îndreptățite, al căror drept la reparație a fost recunoscut și analizat în conformitate cu disp. Legii nr. 10/2001.
Dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 - privind aplicabilitatea dispozițiilor acestei legi și cauzelor aflate pe rolul instanțelor de judecată trebuie interpretate corelat cu întregul act normativ, astfel încât rezultă cu evidență că cererile aflate pe rolul instanțelor se vor soluționa în concordanță cu noua lege atunci când se stabilește modalitatea de despăgubire, fiind singurul mecanism posibil de despăgubire.
Astfel, în raport de obiectul principal al cererii - soluționarea notificării prin recunoașterea calității de persoană îndreptățită și a posibilităților de restituire - Legea nr.165/2013 poate avea incidență doar pe aspectul stabilirii modalității efective de despăgubire, chestiune care ține de dreptul substanțial, nefiind astfel o lege de procedură judiciară. De altfel, termenele stabilite prin această lege sunt aplicabile în procedura administrativă, când nu a fost declanșată procedura judiciară și încep să curgă de la data de 01.01.2014.
Interpretarea separată a art.4 din Legea 165/2013, raportat la domeniul de aplicare a legii, astfel cum este definit în titlu (" masurile finalizarea procesului de restituire, în natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România"), impune aplicabilitatea acestor dispoziții legale doar în procesul de restituire, în natură sau echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului cor din România, respectiv procedurilor de stabilire a măsurilor reparatorii acordă persoanelor ale căror cereri au fost formulate și depuse în termenul legal.
Această interpretare este indusă și de faptul că nici una din dispozițiile Legii 10/2010, nu a fost abrogată sau modificată, înțelegând prin aceasta dispozițiile art. 25 din această lege, rămân în continuare aplicabile, astfel că în procedura administrativă, obligativitatea unității deținătoare de a se pronunța prin decizie sau, după caz prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 din Legea 10/2001, subzistă continuare, mai ales în situația notificărilor aflate în procedura judiciară, care fiind declanșată prin cererea de chemare în judecată, a marcat punerea în întârzierea autorității notificate.
Cererea de chemare în judecată, aflată pe rolul Tribunalului din anul 2012, a avut în vedere legea aplicabilă la momentul sesizării originare, iar faptul că curs de judecată a fost adoptată Legea 165/2013,care reglementează alte terme și condiții decât cele de la momentul formulării cererii și înregistrării cererilor de chemare în judecată, nu înseamnă că această nouă lege, se aplică și cererilor aflate pe rolul instanțelor anterior apariției sale, sub aspectul perioadei de soluționare a cererilor, fiindcă altfel, s-ar răsturna principiul fundamental al neretroactivității legii.
Doctrina prezintă neretroactivitatea legii ca fiind una din principalei exigențe ale principiului securității juridice în statul de drept. Astfel, s-a reținut că, prin consacrarea sa constituțională, principiul neretroactivității legii a deveni obligatoriu nu doar pentru judecătorul care aplică legea, ci și pentru legiuitor, care este ținut deopotrivă să -I respecte în procesul de legiferare. Neretroactivitatea legii constituie o garanție fundamentală a drepturilor constituționale, a libertății și siguranței persoanei.
Curtea Constituțională a statuat în Decizia nr. 830/2008 în sensul că, atunci când o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii reglementări, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.
Acest principiu de drept, consacrat în alin 2 al art. 15 din Constituție, este legat de o incontestabilă tradiție, actualitate și justiție, aplicarea sa împiedicând și sancționând în același timp acțiuni deviante, contrare ordinii de drept, care ar permite unei legi să producă efecte retroactiv, pentru fapte si situații care fac obiectul unor judecăți promovate în temeiul unei legi vechi.
În aceste condiții, este absurd să se pretindă unui subiect de drept să răspundă pentru o conduită ce a avut-o în cadrul ordinii de drept în vigoare, anterioară intrării în vigoare a unei legi care reglementează o altă conduită, în condițiile în care nu putea să prevadă o reglementare viitoare de către legiuitor.
Faptul că, în luna mai 2013 a intrat în vigoare Legea 165/2013 care stabilește la art. 33 noi termene pentru entitățile învestite de lege cu obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii 10/2001, nu este de natură a bloca judecarea cererii de chemare în judecată promovată sub imperiul vechii legi - în vigoare și în prezent, ci doar de a stabili noi coordonate în procedura de acordare a măsurilor reparatorii, prin raportare la modalitățile prevăzute de noua lege.
Totodată, s-a arătat că dacă la momentul introducerii cererii de chemare în judecată a existat un temei legal, apariția noii legi, nu anulează temeiul invocat, după cum nu conferă temeiului legal, un caracter nelegal, astfel cum instanța de fond lasă să se înțeleagă, când a respins cererea noastră.
Preocuparea Curții Europene a Drepturilor Omului, rezultată din Cauza A. și alții, este aceea a adoptării de urgență a unor "măsuri cu caracter general care să poată conduce la realizarea efectivă a dreptului la restituire sau la despăgubire, păstrând un just echilibru între diferitele interese în cauză". Curtea nu recomandă măsuri care să încalce principii fundamentale de drept sau drepturi constituționale ci doar apreciază că este imperativ ca Statul să ia măsuri eficiente care să deblocheze procedurile de restituire și de acordare efectivă a măsurilor reparatorii.
În aceste condiții, Tribunalul nu expune argumentele juridice care să motiveze respingerea unei acțiuni înregistrată pe rolul instanței sub incidența unei legi în vigoare, ca neîntemeiată"" urmare apariției unei legi care nu prevede modificări procedurale pentru judecarea cererilor de chemare în judecată.
Soluționarea notificării pe cale judecătorească, astfel cum a solicitat prin cerere, se poate face în temeiul Legii 10/2001 sub aspectul recunoașterii dreptului, urmând ca acordarea efectivă a despăgubirilor pentru partea de imobil ce nu poate fi restituită în natură să se dispună în raport de Legea 165/2013
P. urmare, o interpretare corectă a dispozițiilor Legii nr. 165/2013 nu atrage și nu poate conduce la ideea unei prematurități a cererii de chemare în judecată, sau a celei neîntemeiate cu atât mai mult, cu cât această excepție trebuie analizată în raport de legislația în vigoare la momentul introducerii cererii - respectiv Legea nr._, neabrogată, și Decizia XXl2007 a ICCJ.
Cererea de chemare în judecată se întemeiază pe dispoziții legale care nu fac obiect al modificării sau abrogării prin Legea nr. 165/2013, pentru care soluția instanței de fond, este nelegală.
Având în vedere motivele expuse, s-a solicitat admiterea recursului modificarea sentinței atacate, admiterea cererii de chemare în judecată dispunând soluționarea pe fond a notificării nr. 3448/24.10.2001, formulată în temeiul Legii 10/2001, cu privire la imobilul din București, . 2, compus din teren în suprafață de 320 mp și construcție, să fie obligat intimatul să transmită dosarul administrativ însoțit de hotărârea judecătorească pronunțată în cauză, direct către fosta Comisie Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, actualmente Comisia Națională de Compensare a Imobilelor, fiind controlul de legalitate efectuat prin hotărârea pronunțată, cu obligarea intimatei, la plata cheltuielilor de judecată, fond și recurs - onorarii avocat expert.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate și în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:
Dezbaterea recursului se poartă asupra excepției de prematuritate a formulării acțiunii, în temeiul căreia s-a pronunțat soluția primei instanțe:
Judecata are ca obiect obligarea pârâtului la emiterea dispoziției de restituire a unui imobil, în baza Legii nr.10/2001 (privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989), obligație asupra căreia pârâtul a fost notificat încă de la . legii.
Se susține că modificarea de dată recentă, intervenită cu art. 33 din Legea nr.165/2013 (privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate in mod abuziv în perioada regimului comunist în Romania) în sensul instituirii unor noi termene de soluționare a notificărilor, atrage prematuritatea chemării în judecată.
Susținerea este greșită. Prematuritatea apare ca o excepție de fond ( în legătură cu o condiție de exercițiu a acțiunii), peremptorie (tinde la respingerea acțiunii) și absolută (normele care reglementează condițiile de exercițiu ale acțiunii au caracter imperativ), find posibilă analiza acesteia direct în calea de atac.
Prematuritatea este sancțiunea pentru lipsa condiției de exercițiu a acțiunii civile, ce impune ca dreptul să fie actual. Aceasta înseamnă că dreptul nu trebuie să fie supus unui termen sau condiții suspensive, ci să fie corespunzător unei obligații exigibile.
Analizând termenele reglementate de dispozițiile art. 33 din Legea nr. 165/2013, la care se face referire pentru invocarea prematurității cererii de chemare în judecată, Curtea constată în prealabil, că acestea sunt incluse în Capitolul IV al legii, intitulat “Măsuri privind urgentarea soluționării cererilor de retrocedare”. Se reține că însăși titulatura Legii nr. 165/2013 face referire la măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, fiind concepută așadar, pentru evitarea tergiversarea acestuia. În acest context, interpretarea recurentului este una distorsionată de la scopul pentru care a fost edictată norma legală de dată recentă.
În plus, întrucât Legea nr.10/2001 și Legea nr. 165/2013 sunt legi reparatorii, dispozițiile acestora se interpretează în favoarea persoanei îndreptățite la măsuri reparatorii și potrivit principiului constituțional al protejării și garantării dreptului de proprietate.
Termenele reglementate de dispozițiile art. 33 din Legea nr. 165/2013 nu au caracter suspensiv, care să afecteze dreptul la acțiune al reclamantului, nici nu au natura juridică a unor termene prohibitive, dilatorii, înăuntrul cărora legea să interzică introducerea cererii de chemare în judecată.
Totodată, se reține că acestea nu sunt termene procedurale, înăuntrul cărora trebuie îndeplinit sau, după caz, este oprit să se săvârșească un act de procedură (în speță, introducerea cererii de chemare în judecată), ci sunt termene de natură administrativă, înăuntrul cărora entitatea investită cu soluționarea unei notificări, este obligată să soluționeze în faza administrativă.
Ca atare, natura juridică a termenelor în discuție, este administrativă, iar nu de procedură judiciară, prohibitive, astfel încât nu impun sancționarea reclamanților. Ele au fost instituite dimpotrivă, pentru a sancționa nerespectarea lor de către entitățile investite cu soluționarea notificărilor, în conformitate cu dispozițiile art. 36 lit. h) din lege.
În raport de aceste considerente, Curtea constată că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea necorespunzătoare a prevederilor legale, astfel încât recursul va fi admis în baza dispozițiilor art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, dispunându-se casarea sentinței recurate, cu trimiterea spre rejudecare primei instanțe a cauzei, în fondul dreptului dedus judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenții-reclamanți S. A., T. G., V. M. T. și S.C R. G. INVEST S.A., împotriva Sentinței civile nr. 1690/02.10.2013 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL.
Casează sentința civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 februarie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. C. B. M. S. C. P. F.
GREFIER
F. J.
RED.ACB
Tehnored.MȘ/ ACB/ 2 ex.
| ← Anulare act. Decizia nr. 409/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 68/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
