Obligaţie de a face. Decizia nr. 231/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 231/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-05-2014 în dosarul nr. 231/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 231A
Ședința publică de la 26 mai 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - B. A. S.
JUDECĂTOR - C. M. S.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de apelantul reclamant Y. G. cu domiciliul ales la CA” T. & F.” în București, ..16, ., sector 1 împotriva sentinței civile nr. 2131/05.12.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, având ca obiect: obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta reclamantă reprezentată de avocat B. Ș. cu împuternicire avocațială la dosar și intimatul pârât P. D. V. reprezentat de avocat Iavolschi Ș. B. cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimata P. L. și intimații pârâți Municipiul București prin Primarul General și Statul Român prin Ministerul de Finanțe.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Reprezentanta apelantului reclamant arată că nu mai are de formulat cereri prealabile judecății.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentanta apelantului reclamant depune concluzii scrise și solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat, în scris, fără obligarea intimatului pârât la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra apelului civil de față, deliberând constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a III-a Civilă la data de 19.07.2013, sub nr. de dosar_, reclamantul Y. G. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București prin Primarul General, solicitând instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să fie obligat pârâtul să modifice Articolul 1 alin. 1 din Dispoziția nr._/25.10.2011, prin înscrierea suprafețelor de 199,00 mp. Corp A și 128 mp. Corp B; iar la alin. 2 să fie înscrisă suprafața de 543 mp. în loc de 300 mp., urmând a scoate din text mențiunea „ folosință specială”.
Cererea a fost întemeiată în drept, pe disp.art. 1528 NCPC.
În argumentarea acestei pretenții, reclamantul a susținut că la momentul intrării în posesia acestei dispoziții a primarului, prin avocat, nu a sesizat vreo eroare care să fi impus contestarea ei în instanță, în termenul de 30 de zile prevăzut de lege, aceasta sesizându-se de abia odată cu demersurile efectuate, pentru intabularea terenului restituit.
Se mai susține că solicitările adresate Primăriei, de rectificare a dispoziției nu au avut un rezultat pozitiv.
La cerere, reclamantul a atașat înscrisuri probatorii.
Prin sentința civilă nr. 2131/05.12.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă, s-a respins contestația privind pe reclamantul Y. G., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primarul General, ca fiind tardiv formulată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a constatat că, în raport de aspectele invocate, prin care se contestă întinderea suprafeței restituite, ca nefiind cea reală, acțiunea de față are caracterul unei veritabile contestații împotriva dispoziției de primar, prin care s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 300 mp., contestație pe care reclamantul o putea promova cu respectarea termenului legal de 30 de zile, de la comunicarea dispoziției.
Indiferent de forma în care reclamantul, prin apărătorul ales, a înțeles să îmbrace această solicitare cât și de temeiul de drept invocat, instanța nu poate trece peste faptul că prin aceasta, se tinde la anularea ori modificarea dispoziției, cu scopul de a se obține restituirea unei suprafețe de teren diferite, calificarea corectă a cererii de față raportat la acestea fiind de contestație, astfel cum apare ea reglementată de Legea nr. 10/2001 în termenul și condițiile acestei legi, pe care, de altfel, reclamantul le și evocă în cuprinsul acțiunii și la a cărei eludare se tinde, prin modalitatea în care a fost formulată cererea.
Prin urmare, constatând că în speță este vorba de contestarea unei dispoziții de primar, emisă în procedura Legii nr. 10/2001, Tribunalul a avut în vedere că raportat la disp. art. 26 ce reglementează termenul de 30 de zile de contestare și momentul comunicării dispoziției din speță, respectiv luării la cunoștință de către acesta 08.12.2011, așa cum rezultă din chiar declarația aflată la fila 45 din dosar, această contestație este tardivă, urmând a fi respinsă ca atare.
Împotriva acestei sentințe a exercitat calea de atac reclamantul Y. G., cale de atac calificată de Curte ca fiind apelul la termenul de judecată din 26.05.2014 în raport de prevederile art.7 alin.2 din Legea nr.76/2001.
Apelantul a criticat sentința invocând faptul că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.
Apelantul reclamant a arătat că soluția dată de instanța de fond este nelegală pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 26 din legea nr. 10/2001, în cazul în care dispoziția respinge motivat notificarea sau restituirea în natură, persoana îndreptățită poate ataca în instanță această măsură a unității deținătoare în termen de 30 de zile.
Apelantul – reclamant mai arată că nu contestă faptul că prin extensie, orice eroare din cuprinsul deciziei sau dispoziție poate fi atacata în termenul de mai sus.
In speță, dispoziția nu a fost atacată întrucât, din punct de vedere formal, aceasta întrunea toate elementele de legalitate.
Astfel, potrivit art. 1 alin. 1 din dispoziție s-a dispus „restituirea în natură a celor două construcții tip B(P/P+1(2) corp A+B" iar prin art. 1 alin.2: „de asemenea terenul în suprafață de 300 mp care se restituie conform planului topografic scara l :500 anexă la dispoziție"
Planul topografic (anexă la dispoziție) atestă o suprafață totală de 543 mp.
La o primă lectură, logic, s-ar înțelege că s-a dispus restituirea celor două corpuri de clădire (art. 1 alin. 1) de circa 243 mp iar în plus, terenul de 300 mp (curtea) - art. 1 alin. 2, în total 543 mp.
Încercând să intabuleze imobilul, apelantul reclamant menționează că a avut surpriza ca expertul să-i facă cunoscut că PMB i-a restituit în loc de 543 mp doar 300 mp.
Deși trecuseră cele 30 de zile pentru a contesta o eroare flagrantă a Primăriei M. București, potrivit art. 26 din legea nr. 10/2001, apelantul reclamant a solicitat acesteia să modifice suprafața de 300 mp cu cea reală - de 543 mp, așa cum prevedea planul topo, anexă la dispoziție și bazat pe acte autentice aflate la dosar.
Răspunsul a fost că: „Atât ați cerut prin notificare, atât v-am restituit".
Solicitând actele din dosar, apelantul reclamant a constatat că probele atestau 543 mp, însă după completarea Procesului-verbal au modificat în mod grosolan suprafața de 300 mp, fapt reprezentând un fals evident.
In acest context, când incapacitatea profesională, incompetența și reaua-credință a unor funcționari prejudiciază patrimoniul cu peste 250 mp și refuză îndreptarea unei erori materiale, presupune ca abuzul să rămână neatacabil în instanță, întrucât contestația nu s-a făcut în 30 de zile
Prezenta acțiune are drept temei juridic dispozițiile art. 1528 Ncpc.
Judecătorul fondului a încălcat dispozițiile art. 22 pct. 2 și 5 NCPC prin care se prevede obligativitatea instanței să stăruie în aflarea adevărului și să nu schimbe temeiul de drept.
În speță, instanța schimbă încadrarea juridică a acțiunii fondată pe drept comun, în alt temei de drept, respectiv art. 26 din legea specială nr. 10/2001, apreciind acțiunea drept o contestație tardiv introdusă. Procedând la soluționarea încadrării juridice a acțiunii, instanța obstrucționează accesul la justiție, întrucât prin obligația de a face, apelantul reclamant solicită doar îndreptarea unei erori materiale, respectiv Primăria M. București nu-și respectă propria afirmație, cum că restituirea s-a făcut în baza planului topografic 1 :500 anexă la prezenta dispoziție modificând 300 mp cu 543 mp.
Neacceptând să judece cauza, potrivit temeiului de drept invocat de reclamant, instanța încalcă accesul liber la justiție reglementat prin art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
In același timp se încalcă și art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția privind protecția proprietății.
Pentru toate acestea, apelantul reclamant solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Intimatul deși legal citat nu a formulat întâmpinare.
Nu s-au solicitat și administrat probe noi în faza apelului.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate Curtea reține următoarele:
Astfel, prin dispoziția Primarului General nr._/25.10.2011 s-a dispus prin art.1 alin.1 restituirea în natură în proprietatea apelantului cetățean străin cu domiciliul în străinătate a imobilului din București, . identificat ca ..51 a imobilui compus din construcții tip B (P/P+1/2 ) corp A și B iar prin aliniatul 2 s-a dispus restituirea terenului în suprafață de 300 mp în folosința specială a apelantului.
Prin prezenta acțiune apelantul a contestat dispoziția menționată solicitând rectificarea unor pretinse erori materiale în sensul înscrierii în alin.1 a suprafețelor construite ca fiind pentru corpul A 199 mp și pentru corpul B 128 mp iar la alin.2 să fie înscrisă suprafața de 543 mp în loc de 300 mp și scoțându-se din text mențiunea de folosință specială; în drept apelantul a invocat prevederile art.1528 din Noul cod de procedură civilă ce reglementează executarea silită în natură a obligației de face .
Potrivit prevederilor art.22 alin.1 din Noul cod de procedură civilă judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile, potrivit alin.2 stabilindu-se obligația sa de a stărui prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului putând să ceară explicații părților cu privire la situația de fapt și motivarea în drept, iar potrivit alin.4 judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire, în acest caz fiind obligat să pună în discuția lor calificarea juridică exactă. Art.22 alin.5 din Noul cod de procedură civilă prevede că judecătorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic în cazul când părțile în virtutea unui acord expres privind dreptul de care potrivit legii pot dispune, au stabilit calificarea juridică și motivele de drept asupra cărora au înțeles să limiteze dezbaterile.
În raport de aceste dispoziții legale instanța se pronunță în limita investirii sale de către reclamant fiind obligată a califica acțiunea în raport de motivele de fapt și de temeiul juridic invocat de către parte, nefiind ținută însă de acesta din urmă în situația în care acesta este greșit indicat, doar în situația unui acord expres între părți judecătorul neputând schimba calificarea juridică a acțiunii atunci când este vorba de drepturi de care potrivit legii pot dispune.
În cauză acțiunea prin care apelantul a investit prima instanță cu completarea dispoziției nr._/2011 în raport de probele administrate în procedura administrativă inițiată prin formularea, potrivit Legii nr.10/2001, a unei notificări de restituire a unui imobil preluat în proprietatea statului, precum și modificarea dispoziției în raport de același probatoriu dar și de pretinsa inaplicabilitate a prevederilor art.2 Titlul II din OUG nr.184/2002 nu reprezintă, contrar susținerilor apelantului, o eroare materială, ci constituie o veritabilă contestație formulată în sensul prevederilor art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001 contestație prin care se invocă motive de nelegalitate și netemeinicie ale dispoziției emise de Autoritatea Administrativ Competentă.
Or, prevederile art.22 alin.1 și urm. din Legea nr.10/2001 instituie o procedură administrativă specială ce poate fi cenzurată jurisdicțional în fața instanțelor judecătorești cu respectarea anumitor condiții prevăzute de lege, ce este inițiată prin formularea unei notificări de către persoana îndreptățită, art.25 alin.1 prevăzând obligația unității deținătoare de a se pronunța prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură, alin.3 prevăzând comunicarea dispoziției persoanei îndreptățite iar alin.4 caracterul acestuia de titlu executoriu pentru punerea în posesie, iar art.26 alin.3 prevăzând posibilitatea contestării dispoziției de către persoana nemulțumită la secția civilă a tribunalului.
De altfel, prin chiar motivele de recurs recurentul susține legalitatea dispoziției atacate pe de o parte, iar pe de altă parte o critică susținând existența unor erori flagrante în raport de probele administrate ce atestau o altă situație juridică.
Prin urmare, temeiul juridic al acțiunii a fost calificat corect de către prima instanță ca fiind reprezentat de dispozițiile art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001 în raport de art.22 alin.1 și 4 din Noul Cod de procedură civilă, în condițiile în care acesta nu putea fi reprezentat de prevederile art.1528 din Noul Cod de procedură civilă după cum corect a apreciat instanța de fond, contrar susținerilor apelantului, deoarece dispoziția contestată constituie titlu executoriu nefiind aplicabile prevederile generale indicate de apelant ci cele speciale reținute de tribunal.
Mai mult, judecătorul de fond a aplicat regula de drept incidentă și a restabilit calificarea juridică a acțiunii neexistând vreun acord în acest sens după cum susține apelantul și sunt vădit nefondate și susținerile potrivit cărora apelantul nu a putut constata nelegalitatea și netemeinicia dispoziției contestate deoarece aceasta statuează clar prin art.1 alin.1 restituirea în natură în proprietatea apelantului cetățean străin cu domiciliul în străinătate a imobilului din București, . identificat ca ..51 imobil compus din construcții tip B (P/P+1/2 ) corp A și B iar prin aliniatul 2 s-a dispus restituirea terenului în suprafață de 300 mp în folosința specială a apelantului.
Nefondată este și susținerea apelantului referitoare la obstrucționarea de către tribunal a accesului la justiție și încălcarea art.6 din CEDO deoarece așa cum s-a statuat în jurisprudența CEDO dreptul de acces la instanță nu este unul absolut ci trebuie exercitat în condițiile legii, putând fiind supus unor restricții și limitări cum sunt cele prevăzute art.22 și urm. din Legea nr.10/2001, după cum nefondată este și susținerea privind încălcarea art.1 Protocol 1 CEDO în condițiile în care apelantul nu și-a exercitat drepturile conform legii.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.480 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă Curtea va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant Y. G. cu domiciliul ales la CA” T. & F.” în București, ..16, ., sector 1 împotriva sentinței civile nr. 2131/05.12.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 mai 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
B. A. S. C. M. S.
GREFIER
V. Ș.
Red. B.A.S.
Tehnored. T.I./B.A.S./MȘ
4 ex./05.11.2014
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 628/2014. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 532/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
