Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 1435/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1435/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 1435/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.1435
Ședința publică de la 26.09.2013
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - I. S.
JUDECĂTOR - C. G.
JUDECĂTOR - G. S.
GREFIER - S. R.
Pe rol fiind soluționarea recursului promovat de recurentul – reclamant S. M. – R., împotriva sentinței civile nr. 704 din data de 29.03.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._/3/2010, în contradictoriu cu intimații – pârâți C. DE C. AL MINSITERULUI ADMINSITRAȚIEI ȘI INTERNELOR, DIRECȚIA G. ANTICORUPȚIE, DIRECȚIA G. DE INFORMAȚII ȘI PROTECȚIE INTERNĂ, M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNEOR, S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE, P. I..
Obiectul cauzei – acțiune în răspundere delictuală.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă consilier juridic M. I. Goilav, în calitate de reprezentant al intimatei – pârâte DIRECȚIA G. ANTICORUPȚIE, în baza delegației nr._ din 23.09.2013 (pe care o depune) și consilier juridic A. C., în calitate de reprezentant al intimatului – pârât S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE, în baza delegației pe care o depune, lipsind recurentul – reclamant S. M. – R. și reprezentanții intimaților – pârâți C. DE C. AL MINSITERULUI ADMINSITRAȚIEI ȘI INTERNELOR, DIRECȚIA G. DE INFORMAȚII ȘI PROTECȚIE INTERNĂ, M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNEOR, P. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin serviciul registratură au fost depuse următoarele înscrisuri:
- la data de 20.09.2013 întâmpinare, prin poștă, din partea intimatului – pârât M. Afacerilor Interne – C. de C. al Ministerului, înregistrată sub nr. 439.055 din 19.09.2013;
- la data de 20.09.2013, prin fax și la 24.09.2013, prin poștă, întâmpinare din partea intimatei – pârâte Direcția G. Anticorupție;
.- la data de 24.09.2013, întâmpinare, prin poștă, din partea intimatului – pârât M. Afacerilor Interne.
Intimata – pârâtă Direcția G. Anticorupție, prin consilier juridic, având cuvântul, apreciază că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare nu este legal îndeplinită cu intimata - pârâtă Direcția G. de Informații și Protecție Internă, având în vedere și referatul încheiat din care rezultă că în ziua precedentă a fost identificat sediul acestei instituții. Pe de altă parte, precizează că această instituție și-a schimbat și titulatura, în prezent figurând sub denumirea D. DE INFORMAȚIE ȘI PROTECȚIE.
Intimatul – pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin consilier juridic, având cuvântul, consideră că se impune acordarea unui termen pentru ca această parte să fie citată în mod legal.
Curtea, în urma deliberării, față de chestiunea pusă în discuție de către reprezentantul intimatei – pârâte Direcția G. Anticorupție relativă la lipsa de procedură cu intimata - pârâtă D. GENERAL DE INFORMAȚII ȘI PROTECȚIE INTERNĂ, apreciază că potrivit dispozițiilor art. 98 din codul de procedură civilă există în sarcina fiecărei părți obligația de a aduce la cunoștință părților adverse și instanței de judecată orice modificare intervenită pe parcursul procesului și având în vedere că această obligație nu a fost îndeplinită de către parte, instanța urmează să de eficiență acestor dispoziții procedurale și să dea relevanță sancțiunii aplicate, apreciind că procedura de citare pentru prezentul termen este legal îndeplinită.
La solicitarea instanței reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat.
Curtea dispune lăsarea cauzei la ordine, la a doua strigare pentru a fi acordat cuvântul în dezbaterea recursului.
La ordine, la a doua strigare a cauzei se prezintă consilier juridic M. I. Goilav, în calitate de reprezentant al intimatei – pârâte DIRECȚIA G. ANTICORUPȚIE, în baza delegației nr._ din 23.09.2013 (pe care o depune), lipsind recurentul – reclamant S. M. – R. și reprezentanții intimaților – pârâți C. DE C. AL MINSITERULUI ADMINSITRAȚIEI ȘI INTERNELOR, DIRECȚIA G. DE INFORMAȚII ȘI PROTECȚIE INTERNĂ, M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNEOR, S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE, P. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentantul intimatei – pârâte Direcția G. Anticorupție, având cuvântul, susține că nu mai are alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat, ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Intimata – pârâtă DIRECȚIA G. ANTICORUPȚIE, prin consilier juridic, având cuvântul, solicită respingerea recursului, având în vedere următoarele argumente:
Sub un prim aspect, solicită a se constata că prin acțiunea introductivă de instanță și prin recurs, recurentul face un abuz de drept, având în vedere că pe rolul instanțelor de judecată au figurat un număr de 5 dosare, prin care recurentul solicită daune morale, în cuantum diferit – 40.000 euro, 11.000 lei, 4.000.000 euro și în speță, 500.001 lei.
Consideră că instituția pe care o reprezintă este „hărțuită” de recurent, prin faptul că prin acțiuni repetate acesta solicită daune morale, dar și prin pretinsele încălcări ale dreptului și libertăților fundamentale ale omului.
În opinia sa, în mod corect, Tribunalul București a aplicat sancțiunea perimării, motiv pentru care recursul declarat se impune a fi respins și mai mult nu pot fi solicitate daune fără achitarea unei taxe judiciare de timbru. Legea nr. 146/1997 excepta de la plata acestei taxe, acțiunile întemeiate pe dispozițiile art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Recurentul a solicitat daune morale, acțiunea fiind întemeiată pe art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar invocând și temeiurile art. 5 și 17 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Față de ultimele texte invocate, apreciază că recurentul nu a argumentat motivul pentru care a considerat că acțiunea promovată este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă la data de 07.06.2010, reclamantul S. M., a chemat în judecată pe pârâții S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, M. Administrației și Internelor (M.A.I.), C. de C. al Ministerului Administrației și Internelor București, Piața Revoluției nr.1A, sector 1, Direcția G. de Informații și Protecție Internă (D.G.I.P.I.), Direcția G. Anticorupție (D.G.A.) și P. I., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că pârâții i-au încălcat reclamantului drepturile și libertățile fundamentale prevăzute de art.3, art.5, art.17 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și drepturile reglementate de normele legale interne și să fie obligați pârâții la plata către reclamant a sumei de 500.001 RON reprezentând despăgubiri civile pentru daune morale.
În motivare, a arătat că a câștigat concursul pentru ocuparea funcției de director general al Direcției Generale Anticorupție(D.G.A.), motiv pentru care, la solicitarea pârâtului M.A.I., cu acordul reclamantului, acesta a fost detașat începând cu data de 09 martie 2005 la acest minister pe o perioadă de 3 (trei) ani de Secția de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, ulterior fiind numit în funcția de director general.
Reclamantul a susținut că în perioada care a urmat au apărut elemente care l-au făcut să realizeze că se urmărește deținerea controlului asupra Direcției Generale Anticorupție de către unii chestori din conducerea ministerului sau a altor instituții componente, situație cu care reclamantul nu a fost de acord, pe fondul unei rezistențe puternice la schimbare din partea personalului M.A.I, reclamantul a devenit ținta atacurilor camarilei chestorilor, și a oamenilor acestora, care au luat hotărârea, în vara anului 2006, de a-l da la o parte din funcția de director general al D.G.A., datorită faptului că, sub conducerea reclamantului, D.G.A. efectua investigații și cercetări privind săvârșirea de către aceștia, și de către conducerea M.A.I., a unor infracțiuni de corupție.
Reclamantul a menționat că aspectele privitor la atacurile și planul de aservire a D.G.A. le-a reliefat într-o adresă pe care a trimis-o directorului general al D.G.I.P.I, chestor general de poliție A. V., ministrului de interne B. V., și directorului Serviciului R. de Informații, în cursul anului 2006.
Pentru a se putea ajunge la înlăturarea reclamantului din funcția de director general al D.G.A, reclamantul a arătat că au fost cooptați în acest plan angajați ai D.G.A. care erau nemulțumiți de actul de management al reclamantului, pe care i-au instigat să scrie rapoarte în care să specifice faptul că reclamantul nu recunoaște autoritatea conducerii ministerului, că are comportament dictatorial, paranoic, că urmărește protejarea unor anumite interese, că este incompetent ca manager, că nu știe să se poarte cu subordonații, că nu știe să comunice cu aceștia ori cu alte instituții din M.A.I., că a determinat un conflict instituțional cu Direcția Națională Anticorupție, și altele. Au reliefat conținutul rapoartelor în mass-media scrisă, pentru a fi susținută public această denigrare. Au fundamentat un plan general de control la D.G.A. care trebuia să aibă ca finalitate, în concluziile sale, reliefarea unor aspecte penale, disciplinare și pagube materiale în sarcina reclamantului, toate ca o consecință a actului managerial al reclamantului ce urma să fie caracterizat „defectuos”; consecința concluziilor trebuia să fie înlăturarea din funcție a reclamantului, adică scopul urmărit.
Controlul a fost declanșat la D.G.A. în data de 06.03.2007 de către o comisie de control formată din reprezentanții mai multor Direcții Generale ale M.A.I, comisie care a fost coordonată de C. de C. al M.A.I. și de către D.G.I.P.I..
Întrucât reclamantul a realizat finalitatea controlului, în dimineața aceleiași zile, la ora 07,30 i-a prezentat Ministrului de Interne V. B. demisia din funcția de director general, invocând motive profesionale; începând cu data de 15.03.2007 C.S.M., la solicitarea M.A.I., a hotărât încetarea detașării reclamantului la acest minister.
Controlul a continuat și după demisia reclamantului, fiind întocmit un raport care a avut în vedere, printre altele, atât rapoartele reliefate în mass-media, cât și alte rapoarte întocmite similar, cu caracter denigrator la adresa sa.
Reclamantul a susținut că denigrarea la adresa sa a continuat și pe segmentul audio-vizual, respectiv prin realizarea unui reportaj în cadrul emisiunii „Misiune imposibilă” difuzat în data de 25.03.2007 de postul de televiziune B1Tv.
La data de 03 mai 2007, Secția de procurori a C.S.M. a hotărât detașarea reclamantului la M.A.I. începând cu data de 7 mai, perioadă în care au fost concertate la adresa sa atacuri informative în mass-media și la nivelul instituției ministrului, atacuri în care au fost direct implicați responsabilii pârâtului D.G.I.P.I și ai pârâtului Corpului de C. al M.A.I..
Planul camarilei chestorilor a fost pus în practică și de pârâtul P. I., numit - începând cu data de 15.03.2007 - ca succesor al reclamantului, în funcția de Director General al Direcției Generale Anticorupție(D.G.A.), numire prin care ministrul de interne V. B. a făcut o plată unui terț, care a formulat mai multe plângeri urmate de constituirea unor dosare de urmărire penală.
Pârâții M.A.I., C. de C. și D.G.I.P.I. au creat fundamentul necesar „construcției” penale prin modul în care au realizat așa-zisul control la D.G.A în perioada 6 martie - septembrie 2007, când au urmărit și au „fabricat” aspecte penale, disciplinare și pagube materiale în sarcina reclamantului.
Reclamantul arată că relevant este faptul că acesta a dispus investigarea în legătură cu implicarea în fapte de corupție a următorilor: ministrul de interne V. B., chestor gen. de poliție B. N., secretar general al M.A.I., chestor gen. de poliție A. A., prim adj. al ministrului, gen. S. C., insp. gen. al Jandarmeriei Române, chestor pr.de poliție F. D., insp. gen. al I.G.P.R., chestor M. C., dir. gen. al Corpului de C., chestor pr. de poliție D. C., prim-adjunct al D.G.I.P.I., precum și a altora.
Și acest lucru în condițiile în care singura „vină” a reclamantului a constat în faptul că și-a îndeplinit atribuțiunile de serviciu cu rezultate notabile, pe plan intern și internațional, îndeplinind angajamentele pe care însuși S. R. i le-a impus deoarece și le-a asumat în vederea aderării.
În drept, reclamantul a arătat că S. R., ca garant al aplicării și respectării legii, nu a luat măsurile care se impuneau prin autoritățile sale, respectiv prin pârâții M. Administrației și Internelor, Direcția G. Anticorupție, Direcția G. de Informații și Protecție Internă, C. de C. al M.A.I.
Procedând în acest mod, se arată că S. R. nu a respectat prevederile pct. 4 din Convenția de la Havana adoptată la Congresul VIII al O.N.U, Recomandarea nr. 19/2000 a Consiliului Europei privind rolul procurorului în sistemul judiciar penal adoptată de Comitetul de Miniștri al Statelor Membre la data de 6 octombrie 2000 la cea de-a 724-a reuniune a delegaților Miniștrilor)
De asemenea, S. R. prin autoritățile sale, respectiv prin pârâții M. Administrației și Internelor, Direcția G. de Informații și Protecție Internă, C. de C. al M.A.I.; Direcția G. Anticorupție, P. I., l-au supus pe reclamant la tratamente degradante, i-au încălcat dreptul la siguranță și au săvârșit un abuz de drept.
Reclamantul a arătat că prin tratamente degradante se au în vedere atingerile grave aduse demnității umane. Potrivit Comis. EDH. Rap. 14 decembrie 1973, în cauza AAOc/Royaume-Uni, a fost considerat tratament degradant o măsură de natură să coboare statutul social al unei persoane, situația sau reputația ei, dacă această măsură atinge un anumit grad de gravitate. Totodată, s-a mai apreciat că situația în care tratamentul la care este supusă o persoană creează acesteia sentimente de teamă, neliniște, inferioritate, de natură a o înjosi, umili și de a-i înfrânge rezistența fizică și morală, reprezintă tratament degradant.
De asemenea, reclamantul a arătat că pârâții M.A.I., D.G.I.P.I., C. de C. al M.A.I., D.G.I.P.I. și D.G.A. i-au încălcat drepturile și prin faptul că nu au luat măsurile la care erau obligați în conformitate cu normele legale ce le reglementau activitatea, atunci când angajații lor efectiv au realizat un „eșafodaj” instituțional la adresa reclamantului, cu caracter penal, civil și disciplinar, folosind în acest scop resursele umane, financiare, logistice și informative.
Pârâtul P. I., în calitatea sa de director general al Direcției Generale Anticorupție, a încălcat dispozițiile legale atunci când, deși știa sigur că reclamantul nu a comis nici o infracțiune, s-a raliat la "eșafodajul" instituțional creat de ceilalți pârâți la adresa reclamantului și a realizat o "construcție" mincinoasă, cu caracter penal, materializată în cele trei plângeri formulate, în scopul de a anihila reclamantul atât din punct de vedere profesional, ca magistrat procuror, prin anularea oricărei credibilități, cât și ca om. Procedând în acest mod, pârâții M.A.I., C. de C. al M.A.I., pârâtul D.G.I.P.I., pârâtul D.G.A. și pârâtul P. I. au încălcat următoarele prevederi legale: dispozițiile O.U.G. nr.30/2007, art.1 și 2 din O.U.G. nr.153/2002, dispozițiile Legii nr.182/2002, dispozițiile H.G. nr.353/2002, dispozițiile H.G. nr.585/2002, dispozițiile H.G. nr.781/2002, dispozițiile Legii nr.360/2002, Legea nr.51/1991, Regulamentul de Organizare și Funcționare al Corpului de C. al M.A.I, Regulamentul de Organizare și Funcționare al D.G.I.P.I., Regulamentul de Organizare și Funcționare al Direcției Generale Anticorupție, fișele posturilor, Legea nr.39/2003.
De asemenea, prin faptele lor cauzatoare de prejudicii au încălcat prevederile art. 998 și art. 999 Cod civil.
În ceea ce privește chemarea în judecată a pârâților astfel identificați în partea introductivă a acțiunii, în opinia reclamantului sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 1000 al. 3 și art. 1003 Cod civil, față de existența raporturilor de prepușenie dintre pârâtul M. Administrației și Internelor, pârâtul C. de C., pârâtul Direcția G. de Informații și Protecție Internă, pârâtul Direcția G. Anticorupție și pârâtul P. I., director general al acestei unități;
Ținând cont de dispozițiile art.998 și art.999 Cod civil, reclamantul a învederat că sunt îndeplinite condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale, invocând dispozițiile art.35 din Decretul nr.31 din 1954.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile: art.3, art.5 și art.17 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului; dispozițiile art.22 și art.23 din Constituția României; dispozițiile art. 998, art. 999, art.1000 al.3 și art. 1003 din Codul civil; dispozițiile O.U.G. nr.30/2007; dispozițiile Legii nr. 182/2002, dispozițiile H.G. nr.353/2002, dispozițiile H.G 585/2002, dispozițiile H.G. nr.781/2002, dispozițiile Legii nr.360/2002; Regulamentul de Organizare și Funcționare al Corpului de C. al M.A.I, Regulamentul de Organizare și Funcționare al D.G.I.P.I, Regulamentul de Organizare și Funcționare al Direcției Generale Anticorupție; fișele posturilor; Legea 39/2003; Legea 51/1991; dispozițiile Decretului nr.31/1954, dispozițiile art.109 și dispozițiile art.112 Cod procedură civilă.
La data de 28.07.2010, pârâta Direcția G. Anticorupție a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată.
La data de 03.08.2010, pârâtul C. de C. al Ministrului a depus întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. de C. al Ministrului, iar în subsidiar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.
La data de 07.10.2010, pârâta Direcția G. de Informații și Protecție Internă a depus întâmpinare prin care și-a invocat excepția lipsei capacității de folosință, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
La data de 06.10.2010, pârâtul MAI a depus întâmpinare.
Prin încheierea de ședință din data de 03.11.2010, s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art.1551 Cod procedură civilă.
Încheierea de suspendare nu a fost recurată, astfel încât conform dispozițiilor art. 2441 Cod procedură civilă, a rămas irevocabilă.
La data de 01.11.2011 reclamantul a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol, iar la termenul de judecată din 07.12.2011 reclamantul a depus cerere completatoare.
Prin sentința civilă nr.2/04.01.2012 Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis excepția perimării și a constatat perimată cererea formulată de reclamantul S. M.-R..
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că potrivit art.248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.
Prin încheierea de ședință din data de 03.11.2010, tribunalul a dispus, în temeiul art.1551 Cod procedură civilă, suspendarea judecării cererii, având în vedere neîndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina sa privitoare la indicarea cuantumului daunelor morale separat pentru încălcarea art.3, 5 și art.17 din CEDO și precum și a domiciliului pârâtului P. I..
Prin încheierea de suspendare s-a reținut că îndeplinea acestor obligații era necesară pentru ca instanța să poată aprecia dacă și în ce măsură acțiunea formulată este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar având în vedere dispozițiile art.15 lit. s din Legea 146/1997 precum și pentru respectarea dispozițiilor art. 112 pct.1 Cod procedură civilă și art.85 Cod procedură civilă.
Încheierea de suspendare nu a fost recurată, astfel încât, conform dispozițiilor art. 2441 Cod procedură civilă, a rămas irevocabilă.
Prin cererea înregistrată la data de 01.11.2011, reclamantul a solicitat repunerea pe rol a cauzei cerând realizarea procedurii de citare a pârâtului P. I. la adresa indicată în adresa emisă de Biroul de Evidență a Persoanelor din cadrul Primăriei Sectorului 1 București, adresă atașată la dosar potrivit referatului întocmit, dar fără a îndeplini cea de-a doua obligație stabilită în sarcina sa nici prin cererea formulată și nici ulterior.
Potrivit art.1551 Cod procedură civilă când constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina părții reclamante, prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecății, instanța poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligații nu au fost respectate. Dispozițiile art.1083 sunt aplicabile. La cererea părții, judecata va fi reluată dacă obligațiile la care se referă alin.1 au fost îndeplinite și, potrivit legii, aceasta poate continua. Dispozițiile art.155 alin.2 se aplică în mod corespunzător.
Acesta însemnă că în cazul neîndeplinirii acestor obligații judecata va fi suspendată și va reîncepe, din oficiu sau la cererea părților interesate, prin cererea de repunere pe rol, doar în vederea verificării condițiilor de perimare.
În consecință, în condițiile în care nu au fost îndeplinite pe deplin obligațiile stabilite în sarcina sa din vina părții și având în vedere că a trecut 1 an de la data suspendării, tribunalul constată îndeplinite condițiile perimării astfel cum sunt reglementate de art. 245 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr.1245/R/2012, Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă a admis recursul declarat de recurentul reclamant S. M. R.; a casat sentința și a trimis cauza pentru continuarea judecății la aceeași instanță reținând că prin încheierea pronunțată la data de 03.11.2010, tribunalul a dispus în temeiul art.1551 Cod procedură civilă suspendarea judecării cauzei, pentru neindicarea domiciliului numitului P. I., pentru acesta fiind indicat doar locul de muncă, cât și pentru neindicarea cuantumului daunelor morale solicitate în mod separat pentru încălcarea art. 3,5 și 17 din C.E.D.O.
Tribunalul a motivat luarea acestei măsuri de suspendare, precizând că îndeplinirea obligației de precizare era necesară pentru ca instanța să poată aprecia dacă, și în ce măsură acțiunea reclamantului este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Prin cererea formulată de către reclamant la data de 31.10.2011, acesta a precizat adresa pârâtului, așa cum i s-a pus în vedere și a solicitat repunerea cauzei pe rol, conform cererii atașate la fila 66 din dosarul tribunalului.
Ulterior, petentul a mai depus la dosar la filele 80-84 și precizări și completări ale acțiunii inițiale, raportat la temeiurile de drept indicate, cât și la alte dispoziții legale și la art.3,5,6,8, 10, 14 și 17 din Convenție.
Asupra cererii de repunere pe rol formulată de către petent, instanța de fond însă nu s-a pronunțat, cererea rămânând nesoluționată.
Conform, art.2441 alin. 2 Cod procedură civilă, recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât și împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului.
Așadar, cererea de repunere formulată de către petent, trebuia să fie soluționată de către instanță în mod distinct, textul prevăzând posibilitatea atacării cu recurs a încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol.
Neavând această încheiere prin care să se fi soluționat cererea de repunere pe rol, instanța nu a putut constata dacă în cauză sunt îndeplinite dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă.
Perimarea nu poate să producă efecte juridice, cât timp în cauză, nu s-a soluționat cererea de repunere pe rol formulată, cu atât mai mult cu cât această cerere a fost făcută, așa cum reiese din conținutul său în scopul continuării judecării, și nu într-un scop șicanator.
Față de aceste considerente, conform art. 312 alin.3 și art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea de Apel admițând recursul, a casat sentința și a trimis cauza pentru continuarea judecății la aceeași instanță.
Prin sentința civilă nr.704 din 29.03.2013, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins cererea de repunere pe rol, a admis excepția perimării și, pe cale de consecință, a constatat perimată cererea formulată de reclamantul S. M.-R..
Pentru a hotărî astfel, în raport de conținutul deciziei de casare, tribunalul a analizat cererea de redeschidere a procesului formulată de reclamant la data de 01.11.2011.
În raport de această cerere, tribunalul a respins-o, motivat de neîndeplinirea completă a obligațiilor puse în vedere prin încheierea din 03.11.2010 prin care s-a dispus suspendarea judecății în temeiul art.1551 Cod procedură civilă, încheiere neatacată și rămasă irevocabilă.
S-a constatat că suspendarea fusese dispusă pentru neindicarea domiciliului pârâtului P. I., dar și pentru neîndeplinirea obligației de a se indica separat cuantumul daunelor morale pretinse pentru încălcarea art.3, 5 și 17 din CEDO.
Prin cererea de repunere pe rol din 01.11.2011, s-a solicitat numai realizarea procedurii de citare a pârâtului P. I. la adresa indicată în relațiile emise de Biroul de Evidență a Persoanelor din cadrul Primăriei Sectorului 1 București, însă nu a fost îndeplinită cea de-a doua obligație stabilită în sarcina reclamantului.
Ca urmare, în condițiile în care încheierea de suspendare și dispozițiile sale sunt obligatorii, nefiind, de altfel, atacate și în condițiile în care prin cererea de redeschidere a judecății nu s-au îndeplinit toate cerințele încheierii de suspendare, rezultă că cererea de repunere pe rol trebuie respinsă.
Pe cale de consecință, constatându-se că de la data suspendării pricinii a trecut mai mult de un an, timp în care pricina a rămas în nelucrare din vina reclamantului, în raport de dispozițiile art. 248 și următoarele Cod procedură civilă, a fost admisă excepția perimării și s-a constatat perimată acțiunea.
Împotriva acestei sentințe dar și încheierii de suspendare, a declarat recurs reclamantul S. M. R. solicitând casarea încheierii și sentinței din 29,.03.2013, să se constate faptul că instanța i-a încălcat dreptul privind accesul la justiție și la un proces echitabil și trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea reluării cercetării judecătorești.
În motivarea recursului său, recurentul – reclamant a arătat că prin acțiunea înregistrată la data de 07.06.2010 pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă dosar nr._/3/2010) a cerut instanței să constate că pârâții S. R.; M. Administrației și Internelor; C. de C. al acestui minister; Direcția G. de Informații și Protecție a acestui minister; Direcția G. Anticorupție a acestui minister și P. I. i-au încălcat drepturile și libertățile fundamentale prevăzute de art.3, art. 5, art.17 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și drepturile reglementate de normele legale interne;
De asemenea, recurentul arată că a pretins instanței să îi oblige pe pârâți la plata către el a sumei de 500.001 RON cu titlu de daune morale.
Prin încheierea din 03.11.2010 instanța de judecată a hotărât suspendarea cauzei în temeiul art.1551 Cod procedură civilă, stabilind în sarcina recurentului următoarele două obligații: - comunicarea domiciliului pârâtului P. lrinel; - precizarea separată a pretențiilor sale, pentru fiecare articol din Convenție – art.3, alin.5, art.17 pe care le-a indicat în acțiune, respectiva sumei de 500.001 lei clamată cu titlu de daune morale.
Prin cererile din 07.09.2011 și 13.09.2011, recurentul arată că a solicitat grefei Secției a IV - a Civilă a Tribunalului București să-i elibereze încheierea legalizată prin care instanța a suspendat judecata pe considerentul că nu a comunicat domiciliul pârâtului P. I., și că nu a indicat cuantumul despăgubirilor pentru fiecare articol pretins încălcat.
La data de 16.09.2011 s-a adresat Biroului de Evidență a Persoanelor nr.1 solicitând să îi comunice domiciliul pârâtului P. I., invocând și atașând documentele în baza cărora eram îndreptățit să formulez această cerere.
Prin adresa nr.165.201/19.09.2011, Biroul de Evidență a Persoanelor nr.1i-a comunicat faptul că relațiile solicitate privind domiciliul pârâtului P. lrinel au fost comunicate direct către Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă: în adresa către instanță înregistrată in calculatorul grefei cu data de 23.09.2011 a fost indicat domiciliul acestui pârât ca fiind în - București, ., ., .
Prin cererea din 31.10.2011, expediată pe fax la aceeași dată, orele 15,53, precum și pe e-mail în data de 01.11.2011, orele 01,59, a solicitat instanței de judecată repunerea cauzei pe rol și citarea pârâtului P. lrinel la domiciliul indicat de Biroul de Evidentă a Persoanelor nr.1 în corespondența sa direct către Tribunalul București.
În ceea ce privește indicarea cuantumului despăgubirilor pentru fiecare articol din Convenție invocat în acțiune, a arătat că prin acțiunea civilă din 26.11.2007 a chemat în judecată M. Administrației și Internelor și Direcția G. de Informații și Protecție Internă clamând încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului prevăzute de art.3 și 8 din Convenție.
În acest sens, a solicitat instanței să oblige pe pârâți să îi plătească suma de 4.000.000 euro cu titlu de daune morale.
Urmare cererii de chemare în judecată, s-a format dosarul nr. 41._ .
Deși legea îi recunoștea dreptul de a nu plăti taxa de timbru, prin pretinderea încălcării art.3 din Convenție, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a dat o altă interpretare normelor și comițând un abuz la adresa drepturilor recurentului, a anulat acțiunea ca netirnbrată prin Sentința civilă nr. 1767/10.11.2008.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, care a fost admis de Curtea de Apel București prin Decizia civilă nr.447/29.09.2009, menținută prin Decizia nr. 2257/04.04.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că „este suficient ca prin cererea de chemare în judecată să se pretindă încălcarea dispozițiilor art.3 din C.E.D.O. pentru a fi incidente dispozițiile art.15 alin.1 din Legea nr.146/1997, urmând ca pe parcursul judecării cauzei instanța să aprecieze dacă motivele expuse de reclamant pot constitui un tratament degradant în sensul art.3 din C.E.D.O.".
În baza acestor argumente, a susținut că și în dosarul 27._ instanța de fond a comis un abuz impunându-i să precizeze separat despăgubirile pentru fiecare articol din Convenție pe care l-a invocat în acțiune, și asta în scopul de a fixa cuantumul taxei de timbru față de care - nu există temei legal în prezenta cauză.
În pofida celor prezentate prin încheierea din 04.01.2012, instanța de fond a continuat să realizeze o interpretare proprie a normelor legate și în mod abuziv a statuat că cererea de chemare în judecată este perimată întrucât nu a indicat pentru fiecare articol din Convenție (3, 5, 17) pretențiile recurentului cu titlu de daune morale.
În condițiile în care a realizat acte de procedură în vederea judecării procesului, în cadrul termenului de 1 an în care acesta a fost suspendat, apreciază că hotărârea instanței de fond, de a constata perimată cererea de chemare în judecată este nelegală și netemeinică, sens în care a invocat și dispozițiile Deciziei nr.778/12.05.2009.
Ca urmare, în conformitate cu prevederile art.299 și următoarele Cod procedură civilă, art. 304 alin.1 pct. 4 și 9 Cod procedură civilă în referire la art.312 alin.1 pct.2, 3, 5 Cod procedură civilă în referire la art. 249 Cod procedură civilă a formulat recurs împotriva încheierii și a sentinței din 04.01.2012, pronunțată în cauză, prin care instanța a constatat perimată cererea de chemare în judecată în dosarul nr._/3/2010, sens în care a solicitat instanței de recurs: - să procedeze la casarea încheierii din 04.01.2012; să trimită cauza la instanța de fond in vederea reluării cercetării judecătorești.
Prin Decizia civilă nr. 1245 R din 14.06.2012, Curtea de Apel București: a admis recursul declarat de recurent împotriva încheierii din 04.01.2012 a Secției a lV-a Civilă din cadrul Tribunalului București, a casat sentința civila nr. 2/04.01.2012 și a dispus trimiterea cauzei la instanța de fond pentru continuarea judecății.
Contrar argumentelor expuse mai sus, la judecata inițială în fond și la judecata în recurs, și contrar celor dispuse de instanța da recurs Curtea de Apel București - în Decizia civilă nr.1245 R din 14.06.2012, prin încheierea din 29.03.2013 instanța de fond din cadrul Tribunalului București a dispus: respingerea cererii de repunere pe rol; admiterea excepției perimării; constatarea perimării cererii.
La data de 20.09.2013, intimata – pârâtă Direcția G. Anticorupție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a formulat întâmpinare prin care a arătat următoarele:
1. Prin Decizia civilă nr. 1245/R/2012, Curtea de Apel București - Secția a IV - a civilă a dispus casarea sentinței pronunțate la fond în primul ciclu procesual motivată de faptul că, înainte de a constata perimată cererea de chemare în judecată, completul trebuia să se pronunțe asupra cererii de repunere pe rol a cauzei formulată de domnul S. M. R..
Numai față de aceste considerente, Curtea de Apel, prin decizia menționată mai sus, a trimis cauza pentru continuarea judecății la Tribunalul București.
Completul învestit cu soluționarea cauzei a respectat, în opinia intimatei, dispozițiile art.315 alin.(l) și (2) din Codul de procedură civilă și a respins cererea de repunere pe rol, după care a constatat perimată cererea de chemare în judecată.
Decizia Curții de Apel nu a soluționat problema timbrării cererii de chemare în judecată, după cum susține recurentul, astfel încât să se poată invoca acum nerespectarea de către Tribunalul București a problemelor de drept dezlegate de către instanța de control judiciar.
În fapt, recurentul și-ar fi dorit ca justiția să îl exonereze de la plata taxelor de timbru judiciar pentru motive numai de el știute, deși Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, în prezent abrogată, dispunea la art. 15 lit. s) exceptarea de la plata taxelor judiciare de timbru acțiunile referitoare la stabilirea și acordarea despăgubirilor civile pentru pretinse încălcări ale drepturilor prevăzute la art.2 și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Recurentul și-a motivat acțiunea pe ipotetica încălcare a drepturilor prevăzute de art.3, 5 și 17 din Convenție și, prin urmare, era scutit de plata taxelor de timbru doar pentru pretențiile cerute în baza art.3 dar nu și pentru cele cerute în temeiul art. 5 și 17. Din această perspectivă, apare ca absurdă susținerea acestuia potrivit căreia instanța de fond ar fi trebuit să-l exonereze de plata taxelor de timbru pentru întreaga acțiune formulată. Intimata – pârâtă apreciază ca legală și temeinică încheierea prin care instanța de fond i-a pus în vedere recurentului să indice cuantumul daunelor morale solicitate în mod separat pentru pretinsa încălcare a art.3, 5 și 17 din Convenție. Încheierea respectivă avea în vedere tocmai stabilirea cuantumului taxelor judiciare de timbru pentru pretențiile bănești ce erau cerute în temeiul art.5 și 17 din Convenție.
În concluzie, sentința recurată a respectat dispozițiile legale în vigoare cu privire la plata taxelor judiciare de timbru și, prin urmare, recursul trebuie respins ca nefondat.
II. Art. 723 din Codul de procedură civilă prevedea:
,,(1) Drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege;
(2) Partea care "folosește" aceste drepturi în chip abuziv - răspunde pentru pagubele pricinuite".
Intimata – pârâtă învederează că recurentul a mai formulat acțiuni similare în dosarele nr._/3/2011, nr._/3/2011, nr._/3/2010 aflate pe rolul Tribunalului București și nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București.
În toate aceste litigii, reclamantul a solicitat daune morale, pentru exact aceleași motive, având următoarele valori: dosar nr._/3/2011 - 40.000 EURO, dosar nr._/3/2011 - 40.000 EURO, dosar nr._/3/2010 - 4.000.000 EURO și dosar nr._ - 11.000 lei.
Intimata arată că nu dorește să pună în discuție seriozitatea valorilor cerute de reclamant. Solicită însă ca instanța să se pronunțe cu privire la abuzul de drept pe care acesta îl exercită prin faptul că, deși cunoaște legislația română (este magistrat), formulează 5 (cinci) acțiuni similare în scopul vădit de a șicana și hărțui persoane fizice și juridice (a se vedea în acest sens și cererile completatoare depuse la dosar).
Consideră că formularea cu rea-credință a mai multor cereri de chemare în judecată, cu aproximativ aceleași obiect și cauză, abuzând astfel de sistemul juridic românesc, trebuie sancționată potrivit art.1081 alin.(1) pct.1, lit. a) Cod procedură civilă.
La data de 20.09.2013 intimatul – pârât C. de C. al Ministrului Afacerilor Interne, a formulat întâmpinare la recursul declarat de S. M. R. arătând că prin sentința recurată, instanța de fond a respins cererea de repunere pe rol, a admis excepția perimării și a constatat perimată cererea formulată de către recurent în contradictoriu și cu M. Afacerilor Interne.
Intimatul – pârât solicită respingerea recursului declarat în cauză ca neîntemeiat și să dispună menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală pentru următoarele considerente:
În temeiul art.1551 Cod procedură civilă, instanța de judecată când constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina părții reclamante, prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecății, instanța poate suspenda judecata, arătând prin încheiere ce anume obligații nu au fost respectate.
Mai mult aceasta a stabilit ca fiind incidente și dispozițiile art.1083 din Codul de procedură civilă unde se prevede că "cel care, cu intenție sau din culpă, a pricinuit amânarea judecării sau a executării silite, prin una dintre faptele prevăzute în art.1081 sau art. 1082, la cererea părții interesate va putea fi obligat de către instanța de judecată ori, după caz, de către președintele instanței de executare, la plata unei despăgubiri pentru paguba cauzată prin amânare".
De asemenea, potrivit art.155 alin.(2), după amânare, judecata, dacă părțile nu stăruiesc, va fi suspendată și nu va fi redeschisă decât după plata sumelor prevăzute de legea timbrului pentru redeschiderea pricinilor.
Așadar, în situația neîndeplinirii acestor obligații judecata va fi suspendată și va începe, din oficiu sau la cererea părților interesate, prin cererea de repunere pe rol, doar în vederea verificării condițiilor de perimare.
În consecință, în condițiile în care nu au fost îndeplinite pe deplin obligațiile stabilite în sarcina recurentului și faptul că a trecut 1 an de la data suspendării, instanța de judecată a constatat că sunt îndeplinite condițiile perimării astfel cum sunt reglementate de art.245 Cod procedură civilă.
Practic, instanța de judecată a dispus suspendarea judecării cauzei, pentru neindicarea domiciliului numitului P. I., pentru acesta fiind indicat doar locul de muncă, cât și pentru neindicarea cuantumului daunelor morale solicitate în mod separat pentru încălcarea art.3, 5 și 17 din C.E.D.O.
În concluzie, intimatul – pârât solicită instanței de recurs să constate că Tribunalul București prin Sentința civilă nr.704 din 29.03.2013 în mod corect a admis excepția perimării și a constatat perimată acțiunea, întrucât prin cererea de redeschidere a judecății nu au fost îndeplinite toate cerințele încheierii de suspendare, cererea de repunere pe rol fiind respinsă.
În consecință, hotărârea pronunțată de instanța de fond fiind legală și temeinică, solicită respingerea recursului formulat ca neîntemeiat.
Prin întâmpinarea formulată la data de 24.09.2013, intimatul – pârât M. Afacerilor Interne, a solicitat respingerea recursului declarat de recurentul – reclamant S. M. R. ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii recurate.
În motivarea întâmpinării, intimatul – pârât a arătat că prin încheierea din 03.11.2010 instanța de fond a dispus, în temeiul art.1551 Cod procedură civilă, suspendarea judecării cererii, având în vedere neîndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina recurentului-reclamant privitoare la indicarea cuantumului daunelor morale separat pentru presupusa încălcare a prevederilor art.3, art.5 și art.7 din C.E.D.O.precum și pentru a comunica domiciliul pârâtului P. lrinel.
Solicitările instanței de fond erau necesare pentru ca aceasta să poată aprecia dacă și în ce măsură acțiunea recurentului-reclamant este scutită de plata taxei judiciare de timbru și pentru respectarea dispozițiilor art.112 pct.1 Cod procedură civilă coroborate cu cele ale art. 85 Cod procedură civilă.
La data de 01.11.2011, recurentul-reclamant a solicitat repunerea pe rol a cauzei solicitând instanței de fond citarea pârâtului P. lrinel la adresa indicată de către Biroul de Evidență a Persoanelor din cadrul Primăriei Sectorului 1 București, dar fără a îndeplini și cea de-a doua obligație stabilită în sarcina sa de către instanța de fond, respectiv de a indica cuantumul daunelor morale separat pentru presupusa încălcare a prevederilor art.3, art.5 și art.7 din C.E.D.O., cerință pe care nu a îndeplinit-o nici în momentul de fată.
Ca urmare, în condițiile în care încheierea de suspendare și dispozițiile sale sunt obligatorii pentru recurentul-reclamant, nefiind, de altfel atacată, și în condițiile în care, prin cererea de repunere pe rol a cauzei nu s-au îndeplinit toate cerințele solicitate de instanța de fond, rezultă că, sentința civilă nr.704/29.03.2013 este temeinică și legală, în sensul admiterii excepției perimării și constatării acțiunii recurentului-reclamant ca perimată.
Constatându-se legal investită și competentă să soluționeze calea de atac promovată, Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Așa cum rezultă din economia dispozițiilor legale care reglementează această cale de atac extraordinară și nedevolutivă, instanța constată că recursul permite reformarea hotărârilor definitive, exclusiv pentru motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art 304 pct 1-9 cod procedură civilă, legiuitorul sancționând cu nulitatea recursul, a cărui motivare nu se încadrează în nici unul din motivele de modificare sau de casare reglementate de lege.
Reclamantul recurent și-a întemeiat calea de atac declarată pe prevederile art 304 pct 4 și 9 cod procedură civilă. Făcând aplicarea în speță a aspectelor teoretice anterior expuse, Curtea va examina criticile formulate din perspectiva motivelor de reformare punctual precizate.
În ceea ce privește primul motiv de recurs invocat, întemeiat pe dispozițiile art 304 pct 4 cod procedură civilă, se referă la depășirea atribuțiilor judecătorești de către instanțele de judecată. Așa cum s-a statuat și în doctrina, confirmată de practica judiciară, prin sintagma depășirea atribuțiilor puterii judecătorești se înțelege incursiunea organului judiciar în sfera activității autorității executive sau legislative, potrivit consacrării acestora în lega fundamentală sau o lege organică, ce reglementează acest aspect. Finalitatea practică a acestui motiv de casare rezidă în intenția legiuitorului de a sancționa conduita instanței de judecată, care săvârșește un act care intră în atribuțiile unor organe, ce aparțin altei autorități constituite în stat, decât cea judecătorească, cum ar fi situația în care instanța de judecată conferă valoare legală unor texte de lege abrogate sau contestă forța a unor dispoziții legale în vigoare, aplică o lege adoptată anterior intrării ei în vigoare sau se pronunță pe cale de dispoziții generale. Pe cale de consecință, trebuie făcută distincția între depășirea atribuțiilor puterii judecătorești și depășirea competenței organului judiciar. Din această perspectivă, trebuie avut în vedere faptul că motivul de reformare reglementat de prevederile art 304 pct 3 cod procedură civilă vizează nerespectarea normelor de procedură referitoare la atribuțiile organelor cu sau fără activitate jurisdicțională, deci în cadrul aceluiași sistem sau în cadrul unor sisteme diferite, spre deosebire de cel de-al patrulea motiv de casare, care presupune încălcarea unor atribuții constituționale recunoscute într-un anumit moment legislativ diferitelor autorități statale. Pe cale de consecință, excesul de putere este de natură să aducă atingere principiului separației puterilor în stat, spre deosebire de necompetență, care semnifică amestecul unei instanței judecătorești în atribuțiile altei instanțe din același sistem.
Din punct de vedere procedural, trebuie menționat faptul că instanța sesizată cu soluționarea unei cereri, o examinează, în raport de obiectul acesteia, iar în situația în care este de ordinul evidenței că sunt depășite atribuțiile recunoscute puterii judecătorești, nu este necesar să se aștepte pronunțarea hotărârii finale, care să fie contestată prin intermediul căilor de atac, ci această neregularitate poate fi invocată pe cale de excepție, pe parcursul judecății. În cazul în care excepția este respinsă sau instanța omite să se pronunțe asupra ei, depășirea atribuțiilor puterii judecătorești poate fi invocată ca motiv de recurs, având caracter de ordine publică.
Examinând cererea de recurs formulată, prin raportare la actele și lucrările dosarului de fond, Curtea constată că reclamantul a învederat faptul că judecata cauzei s-a suspendat la data 03 11 2010, în temeiul prevederilor art 155 indice 1 cod procedură civilă, pentru neîndeplinirea unor obligații stabilite de instanță și anume neindicarea domiciliului pârâtului P. I. precum și neindicarea pretențiilor formulate defalcat pe temeiul juridic invocat, în vederea stabilirii timbrajului corespunzător acțiunii. Recurentul reclamant depune diligențe și obține relații de la autoritățile competente, referitoare la domiciliul pârâtului anterior menționat și formulează o cerere de repunere pe rol, fără însă să-și îndeplinească și cealaltă obligație instituită de instanță în sarcina sa relativă la precizarea pretențiilor solicitate în maniera arătată. Cu privire la acest din urmă aspect, recurentul reclamant învederează prin cererea de recurs, reluând un memoriu depus și în fața primei instanțe, că a mai formulat o acțiune în pretenții întemeiate pe dispozițiile art 3 și 8 din CEDO, soluționată printr-o sentința împotriva căreia a exercitat calea de ataca a apelului, admis de Curtea de Apel București, cu motivarea că este suficient ca prin cererea de chemare în judecată să se invoce încălcarea prevederilor art 3 din CEDO, pentru a fi incidente dispozițiile art 15 alin 1lit f indice 1 din legea 146/1997, urmând ca pe parcursul judecății instanța să aprecieze dacă motivele expuse de reclamant pot constitui tratament degradant în sensul art 3 din CEDO. Pornind de la cele statuate de instanța de control judiciar într-un alt dosar, recurentul reclamant, susține că instanța de fond a comis un abuz impunându-i să precizeze separat cuantumul despăgubirilor pentru fiecare articol din Convenție invocat ca temei al acțiunii, în vederea stabilirii taxei judiciare de timbru, condițiile în care, nu exista, în opinia reclamantului temei legal pentru acest lucru.
Făcând aplicarea aspectelor teoretice anterior expuse la situația prezentată de recurent, Curtea constată că nu se poate reține existența unui abuz de putere din partea organului judiciar, în condițiile în care măsurile dispuse sunt procedurale și-și găsesc suportul în normele codului de procedură civilă. Astfel, suspendarea judecății unei cauze în cazul în care reclamantul nu-și îndeplinește corespunzător obligațiile ce-i revin potrivit legii sau stabilite de organul judiciar, cu consecința împiedicării desfășurării normale a procesului este o măsură legală, pe care legiuitorul a instituit-o cu titlu de sancțiune pentru conduita culpabilă a reclamantului, care fiind inițiatorul procesului civil, nu-și îndeplinește obligațiile pe care le are potrivit legii sau dispozițiilor instanței de judecată și astfel este obstrucționat cursul normal al procedurii, datorită unor lipsuri care nu sunt complinite de reclamant. Din această perspectivă, neindicarea domiciliului corect al unuia dintre pârâți și neprecizarea acțiunii, potrivit celor stabilite de instanță în vederea calculării taxei judiciare de timbru, constituie elemente suficiente pentru ca organul judiciar să dea eficiență prevederilor art 155 indice 1 cod procedură civilă. Pentru a putea ajunge la momentul procedural al primei zi de înfățișare, potrivit dispozițiilor art 134 cod procedură civilă, moment, care, așa cum reiese din economia dispozițiilor ce reglementează judecata în primă instanță, prezintă o importanța deosebită pentru desfășurarea procesului, este necesar ca toate părțile implicate în proces să fie citate în condiții de regularitate procedurală. În privința timbrajului, din coroborarea prevederilor art 1 și art 20 alin 1, 2 și 3 din legea 164/1997, rezultă în indubitabil, că stabilirea și achitarea taxelor judiciare de timbru este o chestiune ce ține de legala investire a organului judiciar cu soluționarea litigiului respectiv, astfel că trebuie rezolvată( fie în sensul fixării taxei judiciare și al plății acesteia în cuantumul astfel stabilit, fie al constatării scutirii totale sau parțiale, indiferent de temeiul acestei scutiri) prealabil cercetării pretențiilor supuse judecății. Din această perspectivă, Curtea constată ca nejustificat refuzul reclamantului de a supune dispozițiilor instanței de judecată de a indica cuantumul pretențiilor solicitate defalcat pe fiecare temei juridic invocat, deoarece, în ipoteza în care acesta aprecia că nu taxa judiciară de timbru a fost defectuos stabilită sau nu datora taxă de timbru pentru acțiunea formulată putea formula, în condițiile art 18 din legea 146/1997, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate, cererea urmând a fi soluționată în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părților, prin încheiere irevocabilă. Potrivit dispozițiilor alineatului 4 al acestui text de lege, în cazul admiterii integrale sau parțiale a cererii de reexaminare, taxa de timbru se restituie total ori, după caz, proporțional cu reducerea sumei contestate. În egală măsură, reclamantul avea la dispoziție și calea procedurală reglementată de prevederile OUG 51/2008, privind ajutorul public judiciar în materie civilă, în temeiul căreia putea obține scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru.
În susținerea punctului său de vedere, reclamantul de prevalează de cele statuate de Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr 447/2009. Curtea consideră necesar să sublinieze faptul că hotărârea la care face referire reclamantul este o decizie de speță, care are forță obligatorie în cauza în care a fost pronunțată, pentru instanța de trimitere și nu o decizie pronunțată în recurs în interesul legii, care, potrivit dispozițiilor art 330 cod procedură civilă, să aibă caracter de obligativitate generală pentru instanțele de judecată de la data publicării în Monitorul oficial al României. Totodată, trebuie observat că situația din prezenta cauză este diferită de cea existentă în dosarul în care s-a pronunțat decizia anterior menționată, în sensul că acțiunea în pretenții a fost întemeiată de prevederile art 3 și 8 din CEDO în dosar nr_/3/2007, iar în litigiul de față temeiul juridic al pretențiilor formulate global constată în art 3, 5 și 17 din CEDO.
Pe cale de consecință, Curtea consideră că măsurile luate de instanța de fond de a-i pune în vedere reclamantului să precizeze cuantumul pretențiilor formulate defalcat pe fiecare temei juridic invocat, precizare necesară penbtru clarificarea chestiunii timbrajului, precum și suspendarea judecății cauzei în virtutea prevederilor art 155 indice 1 cod procedură civilă, care instituie un caz de suspendare legală facultativă, în ipoteza în care cursul normal al procedurii este împiedicat de neîndeplinirea de către reclamant a obligațiilor impuse de lege sau de organul judiciar, sunt legale și se înscriu în sfera atribuțiilor puterii judecătorești, acestea având în mod nemijlocit legătură cu cauza și drept finalitatea buna administrare a actului de justiție.
Pentru a-și întemeia în drept recursul, reclamant s-a prevalat și de dispozițiile art 304 pct 9 cod procedură civilă.
Acest motiv de recurs conține două ipoteze și anume situația în care hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal precum și ipoteza în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Suntem în situația în care hotărârea este lipsită de temei legal, atunci când din modul în care este redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, de unde se deduce că lipsa de temei legal, la care face referire legiuitorul nu trebuie confundată cu încălcarea legii sau cu nemotivarea. Altfel spus, instanța de recurs este în situația de evalua dacă hotărârea nu este motivată în drept sau dacă în legislația în vigoare la data pronunțării hotărârii nu există un text de lege( de drept material) care să justifice soluția pronunțată. În cea de-a doua ipoteză, hotărârea este considerată a fi dată cu încălcarea sau cu aplicarea greșită a legii, în cazul în care instanța recurs la dispozițiile legale incidente, dar le-a încălcat în litera sau spiritul lor sau le-a aplicat eronat, cu precizarea că, în măsura în care nu se pot încadra în alte motive de recurs, acest motiv de critică include în mod excepțional și nerespectarea normelor procesual civile. Deși textul art 304 pct 9 cod procedură civilă face referire doar la normele legale, s-a statuat, atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară, faptul că intră sub incidența acestui motiv de reformare și situația în care soluția recurată a fost pronunțată cu nesocotirea unor principii juridice sau alte reguli de drept, create pe cale jurisprudențială sau doctrinară, care împreună conturează regimul juridic al instituției sau categoriei juridice respective.
Din examinarea cererii de recurs rezultă că, aspectele critice, încadrabile în acest motiv de recurs, se referă la greșita interpretarea eronată a normelor legale în temeiul cărora instanța de fond a constatat perimată cererea de chemare în judecată.
Pentru a răspunde acestui motiv de critică, Curtea pornește de la natura juridică a instituției perimării, astfel cum a fost elucidată această chestiune în literatura de specialitate, potrivit căreia, perimare are o natură juridică mixtă, fiind atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului stabilit de lege dar și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței în judecată vreme îndelungată. Din economia dispozițiilor legale care reglementează această instituție juridică, precum și din dispozițiile art 252 alin 1 cod procedură civilă, Curtea reține că perimarea operează de drept la împlinirea termenului de perimare, dacă sunt întrunite cumulativ următoarele cerințe: organul judiciar să fie investit cu o cerere, care a declanșat o judecată în prima instanță sau într-o cale de atac, cauză să rămână în nelucrare timp de un an în materie civilă, din culpa părții. Aceste condiții, care circumstanțiază incidența instituției perimării rezultă din interpretarea prevederilor art 248 cod procedură civilă, potrivit cărora orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, cu mențiunea expresă a legiuitorului că partea nu este considerată în culpă, în cazul în care actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.
Termenul de perimare, fiind un termen procedural legal peremptoriu ar trebui să curgă continuu, fără posibilitatea de a fi întrerupt sau perimat, dar normele codului de procedură derogă de la această regulă, statuând că termenul de perimare cunoaște instituția suspendării cât și a întreruperii. Potrivit dispozițiilor art 249 cod procedură civilă perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes. Așa cum rezultă din interpretarea acestor dispoziții legale, actul întrerupător de perimare trebuie să provină de la partea interesată și să aibă ca obiectiv repunerea cauzei pe rol în vederea judecării litigiului, arătându-se în doctrină că de exemplu cererea de perimare nu poate întrerupe termenul de perimare, așa cum de altfel, niciunui act extrajudiciar nu i se poate recunoaște acest efect procedural( de exemplu o notificare). În ceea ce privește momentul de la care începe să curgă termenul de perimare, literatura de specialitate este unanimă în a arăta că este vorba de data ultimului act de procedura îndeplinit în cauză, act ce nu a mai fost urmat, din culpa părții, de actele procesuale ce trebuiau să succeadă în mod firesc, astfel încât dosarul a rămas în nelucrare. Făcând aplicarea acestei reguli, în ipoteza în care judecata a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art 155 indice 1 cod procedură civilă, momentul de la care începe să curgă termenul de perimare este reprezentat de data încheierii de ședință prin care luat măsura suspendării, deoarece din acest moment, partea reclamantă are îndatorirea, potrivit dispozițiilor art 129 cod procedură civilă, de a respecta dispozițiile instanței de judecată și a îndeplini obligațiile menționate în încheierea de suspendare, stăruind în continuarea judecății litigiului prin formularea cererii de repunere pe rol a cauzei anterior împlinirii termenului de perimare.
Raportând aceste considerente teoretice la speța de față, caracterizată prin faptul că, așa cum s-a învederat deja în cele ce preced, înainte de expirarea termenului de 1 an, reclamantul depune cerere de repunere pe rol a cauzei dar neînsoțită de îndeplinirea integrală a obligațiilor ce au fundamentat suspendarea judecății în temeiul dispozițiilor art 155 indice 1 cod procedură civilă, Curtea constată că problema care se impune a fi tranșată constă în semnificația și efectele juridice pe care le produce cererea de repunere pe rol formulată în aceste condiții. Față de dispozițiile art 249 cod procedură civilă, practic, instanța trebuie să stabilească dacă cererea de repunere pe rol este aptă să producă efectul întrerupător de perimare, în condițiile în care reclamantul nu s-a conformat în totalitate obligațiilor stabilite în sarcina sa prin încheierea de suspendare.
Interpretând dispozițiile art 249 cod procedură civilă, prin raportare la toate celelalte norme procedurale care reglementează instituția perimării, Curtea ajunge la concluzia că pentru a fi apt să producă efectul întreruptiv de perimare actul procesual( pe lângă faptul că trebuie să provină de la partea care justifică un interes și să aibă ca obiectiv repunerea pe rol) trebuie să fie și eficient, în sensul că sunt îndeplinite toate cerințele pentru ca, în concret, cauza să fie repusă pe rol. Examinând situația din prezenta cauză din această perspectivă, Curtea apreciază că formularea unei cereri de repunere pe rol dar neînsoțită de îndeplinirea corespunzătoare și integrală a obligațiilor stabilite de instanță în sarcina părții reclamante nu îndeplinește această cerință și, pe cale de consecință, nu poate determina o întrerupere a termenului de perimare. O interpretare contrară ar fi de natură să lase la latitudinea părților prelungirea nejustificată a procesului, prin depunerea la dosar, în timpul suspendării judecății, a unor cereri de repunere pe rol a cauzei, pur formale, dar care nefiind însoțite de dovada certă a îndeplinirii obligațiilor stabilite de instanță prin încheierea de suspendare a judecății cauzei în temeiul prevederilor art 155 indice 1 cod procedură civilă, nu conduc de fapt la rezolvarea litigiului, ci doar la întinderea duratei acestuia, organul judiciar fiind împiedicat să constate pasivitatea părților și să aplice sancțiunea procedurală corespunzătoare. În egală măsură, interpretarea contrară ar fi de natură să contravină și concepției legiuitorului, reflectată prin dispozițiile art 252 cod procedură civilă, în sensul că perimarea operează de drept la împlinirea termenului, putând fi constatată din oficiu de către instanță sau la cererea părții interesate.
De asemenea, trebuie avut în vedere și faptul că din actele dosarului nu rezultă că reclamantul s-ar fi aflat într-o situație de imposibilitate obiectivă, justificată a executării obligațiilor reținute în sarcina, din memoriul depus la dosar relativ la chestiunea defalcării pretențiilor solicitate în sumă globală, pe fiecare temei juridic invocat rezultând refuzul reclamantului de a se conforma cerinței organului judiciar, susținând netemeinicia acesteia, cu argumente legate de soluția pronunțată de Curtea de Apel București prin decizia civilă nr 447/2009.
Cererea de repunere pe rol trebuie să exprime intenția sinceră și concretă a părții de a relua judecata dosarului, pentru a putea avea efect întreruptiv de perimare. În ipoteza în care cursul judecății a fost suspendat în temeiul prevederilor art 155 indice 1 cod procedură civilă, cererea de repunere pe rol respectă aceste condiții în ipoteza în care partea dovedește disponibilitatea reală de a continua judecata procesului, începând cu îndeplinirea obligațiilor consemnate în încheierea de suspendare. Din această perspectivă, Curtea apreciază că nu se poate susține că unica consecință a neîndeplinirii acestor obligații constă în respingerea cererii de repunere pe rol, în condițiile în care s-ar recunoaște efectul întreruptiv de perimare al unei astfel de cereri. Curtea apreciază că respingerea cererii de repunere pe rol și efectul întrerupător de perimare sunt două consecințe distincte, dar care își au aceeași sursă: conduita părții reclamante, care nu depune diligențe efective și suficiente pentru reluarea judecății.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale ce reglementează instituția perimării, în od corect respingând cererea de repunere pe rol a cauzei și constatând intervenită perimarea în Privința acțiunii introductive a reclamantului.
Pe cale de consecință, față de dispozițiile art 312 cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În majoritate:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul – reclamant S. M. R. în contradictoriu cu pârâții S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE, C. DE C. AL MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, DIRECȚIA G. DE INFORMAȚII ȘI PROTECȚIE INTERNĂ, DIRECȚIA G. ANTICORUPȚIE (D.G.A.) și P. I..
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.09.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. S. G. S.
GREFIER
S. R.
Red. I.S.
Tehnored. C.S./IS
Ex.2/04.10.2013
T.B.Secția a IV-a Civilă – L.E.F.
Cu opinia separată a doamnei judecător C. G. în sensul admiterii recursului, casării sentinței civile recurate și trimiterii cauzei spre rejudecare.
Perimarea este acea sancțiune procedurală care intervine în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, constând în stingerea procesului în faza în care se găsește. Una din condițiile prevăzute de art. 248 Cod procedură civilă pentru a opera perimarea este ca pricina să fi rămas în nelucrare timp de un an.
Potrivit art. 249 Cod procedură civilă, perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedura făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.
În ipoteza în care măsura suspendării a fost dispusă în temeiul art. 1551 Cod procedură civilă, faptul că partea respectivă formulează o cerere de repunere pe rol, dar nu își îndeplinește obligația procesuală stabilită în sarcina sa, poate conduce la respingerea cererii de redeschidere a judecății și la menținerea măsurii suspendării dispuse anterior, însă aceasta nu îi înlătură caracterul de act care întrerupe perimarea, deoarece actul efectuat constituie tocmai manifestarea sa de voință în vederea judecării procesului, necesară și suficientă potrivit art. 249 Cod procedură civilă pentru a împiedica intervenirea sancțiunii legale pentru lăsarea pricinii în nelucrare, fiind totodată înlăturată prezumția de desistare pe care este fundamentată această instituție. Cu alte cuvinte, folosirea locuțiunii prepoziționale „în vederea” (în scopul) conduce, pe baza interpretării literal gramaticale, la concluzia că este suficient ca actul de procedură să releve intenția părții interesate de a continua procesul, textul de lege neimpunând condiția suplimentară ca actul să fie apt să conducă la reluarea judecății (pentru neîndeplinirea acestei cerințe aplicându-se o sancțiune distinctă).
În speță, termenul de perimare a început să curgă în cauză la data de 03.11.2010, când instanța a dispus suspendarea soluționării cauzei în temeiul art. 1551 Cod procedură civilă și s-a întrerupt la data de 01.11.2011, când reclamantul a formulat cererea de repunere pe rol, astfel că apreciez că prima instanță a făcut o greșită aplicare a legii admițând excepția invocată de pârâta Direcția G. Anticorupție.
Acestea sunt considerentele pentru care, în dezacord cu opinia majoritară, apreciind că în mod greșit prima instanță nu a făcut aplicarea art. 249 Cod procedură civilă și a constat perimată cererea și constatând și faptul că, procedând astfel, a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, consider că se impunea admiterea recursului, casare sentinței civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
JUDECĂTOR
C. G.
| ← Anulare act. Decizia nr. 1544/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
