Obligaţie de a face. Decizia nr. 902/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 902/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-05-2014 în dosarul nr. 902/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 902
Ședința publică de la 26.05.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. A.
JUDECĂTOR - F. P.
JUDECĂTOR - C. M. T.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții-pârâți, C. D. și C. I., împotriva deciziei civile nr.81.A. din 27.01.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, B. V. și B. O. G..
P. are ca obiect – obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul, A. S., pentru recurenții-pârâți, C. D. și C. I., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014, eliberată de Baroul București, avocatul, Paramon C. în calitate de reprezentant al intimaților-reclamanți, B. V. și B. O. G., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014, emisă de Baroul București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează depunerea la dosar, în data de 23.05.2014, din partea intimaților-reclamanți a unui înscris pe care l-au intitulat ” întâmpinare”.
Avocatul recurenților-pârâți, având cuvântul, face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4,00 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei, care au fot anulate de instanță.
Avocatul intimaților-reclamanți, având cuvântul, invocă excepția de tardivitate a declarării recursului, motivat de faptul că hotărârea acestora le-a fost comunicată în data de 26.02.2014, iar recursul a fost declarat în data de 20.03.2014.
Avocatul recurenților-pârâți, având cuvântul, solicită respingerea excepției de tardivitate a declarării recursului, ultima zi fiind în data de 20.03.2014, iar ștampila de pe plic are data de expediere la 14.03.2014, așa încât recursul este declarat și depus în termen.
Curtea, în urma verificării actelor de la dosar, constată că pe plicul de expediere a motivelor de recurs se află ștampila cu data de 14.03.2014.
Avocatul intimaților-reclamanți, față de această situație, arată că renunță la excepția invocată.
Părțile, prin reprezentanți, având pe rând cuvântul declară că nu mai au cereri de formulat și probe de solicitat.
Curtea având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de administrat constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul apelanților-pârâți, având cuvântul, solicită în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de apel.
În subsidiar, solicită modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului, modificarea în tot a sentinței civile pronunțate de Judecătoria sectorului 2 București, și respingerea cererii de chemare în judecată, prin admiterea excepțiilor invocate, sau pe fond, ca neîntemeiată.
Referitor la primul motiv de recurs, întemeiat pe art. 304 pct.9 C.p.civ. instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor art. 295 alin.2, raportat la art. 167 alin.1 C.p.civ. prin respingerea solicitării recurenților pârâți de refacere a raportului de expertiză tehnică imobiliară, administrat la instanța fondului.
Arată că a solicitat acest lucru, întrucât în fața instanței de fond s-a efectuat o expertiză tehnică, fără a se intra în spațiul în care au fost edificate lucrările pe care reclamanți le pretind ca fiind fără autorizație de construire.
Consideră că acest raport de expertiză ar fi fost singura probă care putea lămuri instanța, întrucât cel efectuat la fond, expertul nu a avut posibilitatea să intre în spațiu, neavând accesul permis de către reclamanți, acest raport fiind întocmit doar pe baza documentației puse la dispoziție expertului de către aceștia.
Instanța de apel a considerat că se poate pronunța o hotărâre fără a se stabili în mod concret care sunt aceste lucrări și care sunt costurile de desființare a lucrărilor.
Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs, în sensul că hotărârea atacată este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 3 lit.c și art. 4 alin.1 din Legea nr. 230/2007, prin respingerea excepției lipsei calității procesuale active și a excepției lipsei de interes a reclamanților, cu privire la obligarea pârâților să desființeze lucrările indicate în cererea introductivă.
Cu privire la calitatea procesuală activă, aceasta presupune existența unei identități între persoana reclamantului și titularului dreptului subiectiv dedus judecății, iar lipsa acestei identități atrage lipsa legitimității procesuale active a reclamantului.
În opinia sa, Legea nr. 230/2007, privind înființarea, organizarea și funcționarea Asociațiilor de Proprietari, reprezintă cadrul legal aplicabil în speță și că aceasta ar fi avut calitate procesual activă să formuleze orice demers juridic, nu reclamanții.
Interesul reclamanților în prezenta cauză, nu este legitim și personal, deoarece, pornind de la dispozițiile art. 4 alin.1 din Legea nr. 230/2007, singura care poate justifica un interes în promovarea unei astfel de acțiuni este Asociația de Proprietari.
Solicită admiterea ambelor excepții.
Motivul trei de recurs, privește faptul că hotărârea atacată este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 50/1991, în sensul că în mod greșit s-a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată.
În consecință, având în vedere faptul că reclamanții nu au făcut dovada că s-au adresat autorităților competente, în speță, Primăria Sector 2 București, pentru obținerea autorizației de desființare și s-au confruntat cu un refuz în acest sens, instanța de judecată nu este competentă să judece un astfel de litigiu, fiind prematur învestită, iar procedura de desființare a construcțiilor este una necontencioasă.
Cel de al patrulea motiv de recurs, atunci când hotărârea dată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 1,3 din Decretul nr. 167/1958, raportat la art.1076 C.civil, în sensul că în mod greșit s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Consideră că dispozițiile art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 sunt aplicabile, acțiunea având ca obiect patrimonial, prescriptibil, extinctiv în termen de trei ani de la data la care intimații-reclamanți au luat cunoștință de efectuarea fără autorizație a lucrărilor ce se solicită a fi desființate.
Avocatul intimaților-reclamanți, având cuvântul, solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a deciziei civile recurate.
Cu privire la primul motiv de recurs, solicită să fie respins ca nefondat.
Consideră că instanța de apel nu avea obligația, ci posibilitatea de a dispune administrarea unui nou raport de expertiză cu aceleași obiective ca și cel administrat la fond. Așa cum rezultă din actele de la dosar, pârâții au fost aceea care au tergiversat soluționarea cauzei la fond, prin împiedicarea efectuării expertizei dispuse, dar cu toate acestea raportul de expertiză a fost efectuat, iar aceștia au recunoscut că au schimbat destinația de pod a acestui spațiu.
Referitor la cel de al doilea motiv de recurs, în sensul că reclamanții nu ar avea calitate procesual activă în cauză, raportat la art. 3 și 4 din Legea nr. 230/2007, privind asociațiile de proprietari, care administrează proprietatea comună și că aceștia ar fi lipsiți de interes în promovarea acțiunii,
Arată că atât la fond, cât și în apel interesul lor este legitim, rezultând din dreptul de proprietate pe care îl au asupra părților comune.
Motivul trei de apel privind încălcarea instanței de apel a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 50/1991, prin respingerea excepției de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată, consideră și acest motiv de recurs nefondat, arătând că recurenții încearcă o interpretare subiectivă a legislației, cu scopul de a păstra lucrările efectuate, care aduc prejudicii intimaților reclamanți prin împiedicarea accesului la spațiul respectiv.
Cât privește ultimul motiv de recurs, care vizează încălcarea dispozițiilor art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția, consideră că și acest motiv de recurs este nefondat, motivat de faptul că acțiunea lor protejează dreptul de proprietate cu privire la folosința proprietății comune.
Solicită și cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 10.05.2010, sub nr._, reclamanții B. V. si B. O.-G., au chemat în judecată pe pârâții C. D. și C. I., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să se dispună: obligarea pârâților la desființarea lucrărilor efectuate ilegal, fără autorizație de construire și fără acordul coproprietarilor, în podul imobilului situat în București, .. 16B, sector 2, pod ce se afla în proprietate comună forțată și perpetuă și autorizarea reclamanților la desființarea lucrărilor mai sus indicate pe cheltuiala și în contul pârâților.
Prin sentința civilă nr. 2846/01.03.2012, Judecătoria sectorului 2 București a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, invocată de pârâți, ca neîntemeiată, a admis acțiunea formulată de reclamanții B. V. și B. O.-G., în contradictoriu cu pârâții C. D. și C. I., a obligat pârâții să desființeze lucrările efectuate în podul imobilului situat în București, .. 16B, sector 2 și anume: să demoleze pereții de gips carton cu dimensiunile de 2,15 m, respectiv de 3 m care delimitează un spațiu cu destinația de centrală termică, astfel cum au fost identificați și redați de expertul tehnic judiciar R. E. pe planul nivelului anexat la raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea construcții (fila 104); să zidească golul de ușă efectuat în interiorul acestui spațiu; să mute centrala termică și toate instalațiile electrice, de gaze, de apă și canalizare din acest spațiu în apartamentul pe care îl dețin; să demonteze fereastra de mansardă tip Velux din acest spațiu; să aducă acoperișul din acest spațiu la starea inițială; iar în caz de neexecutare a acestei obligații, autorizează reclamanții să desființeze aceste lucrări pe cheltuiala și în contul pârâților, cu respectarea prevederilor legale ce reglementează modul de desființare al lucrărilor de construcții și instalații și după obținerea autorizațiilor și avizelor necesare,a obligat pârâții să plătească reclamanților suma de 2.308,30 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:
Reclamanții au deținut dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, . 16B, etaj 1, ., astfel cum a reieșit din contractul de vânzare-cumpărare nr. 3068/28.03.1997, încheiat cu S.C. Apolodor S.A., totodată fiind coproprietari asupra apartamentului nr. 5, situat în București, .. 16, corp A, etaj 2, sector 2, astfel cum a reieșit din contractul de vânzare-cumpărare nr. 3364/08.08.2008, autentificat la BNP „C. M. P.”.
În virtutea contractelor de vânzare - cumpărare indicate mai sus, reclamanții au avut calitatea de coproprietari asupra unei cote indivize în cuantum de 14,70 % din părțile de folosință comună ale imobilului, precum și asupra unei suprafețe de 67,02 mp din terenul aflat sub construcție, conform art. 33 din H.G. nr. 20/1996.
Pârâții au deținut dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, . 16B, etaj 4, ., astfel cum a reieșit din contractul de închiriere nr._/13.08.2010, aspect necontestat de altfel, astfel că aceștia au avut calitatea de coproprietari asupra unei cote indivize din părțile de folosință comună ale imobilului, deci și din podul imobilului.
Instanța a reținut că pârâții au obligația de a respecta dreptul reclamanților la folosința podului și obligația de a nu schimba destinația bunului și de a nu transforma utilizarea lui obișnuită fără acordul unanim al coproprietarilor, deci inclusiv al reclamanților, obligații ce au rezultat din raportul juridic de coproprietate asupra podului imobilului și care nu au fost respectate de către reclamanți prin realizarea lucrărilor menționate mai sus fără acordul reclamanților, schimbând destinația podului și împiedicând folosirea de către reclamanți a acelui spațiu închis, știrbind astfel dreptul de proprietate al acestora, motive pentru care instanța a reținut că pârâții au calitate procesuală pasivă și a constatat neîntemeiată excepția lipsei acestei calități, aceasta fiind respinsă ca atare.
Prin decizia civilă nr.81 A/27.01.2014, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanții-reclamanți C. D. și C. I., în contradictoriu cu intimații-reclamanți B. V. și B. O. G., împotriva sentinței civile nr.2846/01.03.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._, și a obligat apelanții la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimați.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că obiectul cauzei de față nu pune in discuție dreptul de administrare sau gestionare a locuinței, ci urmărește respectarea unuia dintre atributele dreptului de proprietate încălcat de pârâți, si anume folosința spațiilor comune. In plus, așa cum a reținut si instanța de fond, art. 4 alin. 1 din Legea nr.230/2007 nu exclude dreptul la acțiune al coproprietarilor, existând posibilitatea ca uneori interesul asociației să fie diferit față de cel al unuia dintre coproprietari. Or, dacă art. 4 alin. 1 invocat in cauză ar exclude, așa cum susțin apelanții, dreptul lor la acțiune, aceștia nu ar avea deschisă calea acțiunii in judecată pentru respectarea dreptului lor de proprietate, ceea ce nu poate fi acceptat. In concluzie, această critică a fost găsită nefondată.
In ceea ce privește excepția inadmisibilității si acesta a fost găsită nefondată întrucât legea nu impune o procedură prealabilă formulării cererii de chemare in judecată, dispozițiile art. 8 din Legea nr.50/1991 vizând, astfel cum corect a reținut instanța de fond, raporturile de drept administrativ cu autoritățile statului.
Ultimul motiv de apel se refera la prescripția dreptului material la acțiune, raportat la momentul efectuării lucrărilor solicitate a fi desființate, adică anul 2006.
Coproprietarul nu are dreptul să schimbe modul de folosință al bunului fără acordul tuturor coproprietarilor, orice copărtaș putând cere desființarea lucrărilor făcute fără acordul său.
Așa cum s-a arătat mai sus, prin acțiunea de față se urmărește protejarea unuia dintre atributele dreptului de proprietate, si anume dreptul de folosință asupra spatiilor comune al coproprietarilor. Întrucât dreptul de proprietate este imprescriptibil, dreptul la acțiune având ca obiect protejarea unuia dintre atributele acestui drept este imprescriptibil extinctiv.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs recurenții C. D. și C. I., criticând-o pe motive de nelegalitate, respectiv cererea formulată de reclamanți este inadmisibilă, deoarece nu au calitate procesuală activă doar asociația de proprietari putând promova cerere împotriva lor și reclamanții nu aveau interes în promovarea acestei cereri, doar asociația putând justifica cererea în desființarea construcțiilor și se impunea efectuarea unei expertize.
Prin întâmpinarea depusă intimații B. V. și B. O. G. au solicitat respingerea recursului ca nefondat deoarece doar pârâții puteau solicita efectuarea unei expertize și cu privire la calitatea procesuală activă și excepția inadmisibilității cererii recurenții încearcă o interpretare subiectivă a legislației, fără a avea în vedere faptul că prin acțiunea promovată reclamanții și-au protejat dreptul de proprietate cu privire la folosința proprietății comune, drept imprescriptibil.
Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate, Curtea a constatat că recursul este nefondat și în baza art.312 alin.1 Cod de procedură civilă l-a respins pentru următoarele considerente:
Cu privire la proba cu expertiză, Curtea a constatat că tribunalul în ședința publică din 27.01.2014 a făcut o corectă aplicare a prevederilor art.167 Cod de procedură civilă, arătând că față de motivele de apel formulate de pârâți vizând exclusiv excepții proba solicitată nu este utilă cauzei. În mod corect instanța a verificat dacă efectuarea expertizei poate să ducă la dezlegarea pricinii, astfel ca proba să fie declarată admisibilă, și cum prin apel pârâții au invocat numai încălcarea unor norme legale, în mod corect s-a apreciat că nu este necesară încuviințarea probei cu expertiză care vizează exclusiv situația de fapt.
Cu privire la excepțiile invocate, Curtea constată că recurenții încearcă să deturneze obiectul cererii introductive de instanță care, așa cum a fost determinat de reclamanți prin cererea de chemare în judecată și cererea precizatoare, privește exclusiv protejarea coproprietății forțate în care se găsesc părțile cu privire la folosința comună a podului imobilului situat în București, ..16 B, sector 2.
Reclamanții au depus la dosar titlurile lor de proprietate reprezentate de contractele de vânzare – cumpărare încheiate în anul 1997 și 2008, prin care au făcut dovada cotei indivize de 14,7% din părțile de folosință comună ale imobilului.
Recurenții nu au depus titlul lor de proprietate cu privire la părțile comune ale imobilului, au depus doar la fila 75 din dosarul de fond contractul de închiriere încheiat de recurenta C. I. cu . SRL, din care rezultă că au un drept de proprietate asupra apartamentului nr.8 situat în ..16 B, ..
În fața instanței fondului recurenții au invocat aceleași excepții prin întâmpinarea depusă la fila 36 asupra cărora instanța fondului s-a pronunțat prin încheierea din 16.06.2012.
Atât dispozițiile Legii nr.50/1991 invocate de recurenți și cele ale Legii nr.230/1997 privesc exclusiv raporturile de drept administrativ cu autoritățile statului și calitatea asociației de proprietari de administrator și gestionar al proprietății comune a coproprietarilor.
Temeiul juridic al cererii promovate de reclamanți are ca scop protejarea coproprietății forțate, coproprietate care nu poate înceta decât prin acordul tuturor coproprietarilor.
Cu privire la podul, ce reprezintă un bun accesoriu în raport cu imobilele aflate în proprietatea părților, fiecare coproprietar poate folosi părțile comune doar cu respectarea drepturilor celorlalți proprietari și fără a schimba destinația bunului accesoriu.
Cum prin expertiza administrată în fața instanței fondului s-a făcut dovada că recurenții au creat un spațiu nou schimbând destinația inițială de pod, reclamanții au făcut dovada cererii introductive de instanță.
Pârâții nu s-au prezentat la efectuarea expertizei, deși expertul a făcut dovada înștiințării lor – fila 42 din dosarul de fond și în ședința publică din 23.02.2012 apărătorul recurenților nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, solicitând doar ca expertul să precizeze cum a constatat edificarea construcției și faptul că autorii acestui edificiu sunt pârâții.
Reclamanții au făcut dovada recunoașterii de către pârâți a construirii camerei în podul imobilului atât prin adresa înaintată ca răspuns la notificarea din 07.08.2007, cât și prin răspunsurile la interogatoriul administrat în fața instanței fondului.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, Curtea a constatat că ambele instanțe au făcut o corectă aplicare a prevederilor art.8 din Legea nr.50/1991, dat fiind faptul că această lege reglementează raporturile de drept administrativ cu autoritățile statului, astfel că această critică nu a fost reținută de Curte.
Nici excepția prescripției dreptului la acțiune nu a fost reținută de Curte, deoarece cererea promovată de reclamanți este o cerere petitorie având ca scop protejarea dreptului de coproprietate asupra spațiilor comune, imprescriptibilă, momentul edificării construcției nefiind relevant față de obiectul cererii.
Cu privire la calitatea procesuală activă, Curtea a constatat că ambele instanțe au făcut o corectă aplicare a prevederilor art.4 alin.1 din Legea nr.230/2007, din care rezultă că asociația de proprietari are ca scop doar administrarea și gestionarea proprietății comune, reclamanții solicitând instanței protejarea dreptului lor de proprietate asupra folosinței spațiului comun.
Cum reclamanții își protejează un drept real, justifică interesul în sensul art.109 Cod de procedură civilă în promovarea cererii, astfel că nici această excepție nu a fost reținută de Curte.
Pentru aceste considerente, Curtea a respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenții-pârâți C. D. și C. I., împotriva deciziei civile nr.81 A din 27.01.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți B. V. și B. O. G..
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.05.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. F. P. C. M. T.
GREFIER
RĂDIȚA I.
Red.D.A.
Tehdact.R.L.
2 ex./02.07.2014
TB-S.3 – C.V.; A.G.
Jud.S.2 - D.M.D.
| ← Expropriere. Decizia nr. 222/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 905/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
