Obligaţie de a face. Decizia nr. 1121/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1121/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-06-2014 în dosarul nr. 1121/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1121
Ședința publică de la 30.06.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. A.
JUDECĂTOR - F. P.
JUDECĂTOR - C. M. T.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât, M. FINANȚELOR PUBLICE, împotriva deciziei civile nr.160.A. din 19.02.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă P. A..
P. are ca obiect – obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimata-reclamantă, P. A., legitimată cu C.I. . nr._/27.05.2013, asistată de avocatul, M. A., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014, eliberată de Baroul București, lipsind recurentul-pârât, Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează depunerea la dosar din partea intimatei-reclamante, în data de 23.06.2014 a unei întâmpinări la recursul de față și care a fost comunicată.
Curtea având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de administrat constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea recursului.
Avocatul intimatei-reclamante, P. A., având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a deciziei civile recurate.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 26.11.2010, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr._, astfel cum a fost precizată, reclamanta P. A. a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la restituirea diferenței dintre prețul de piață al imobilului apartament nr.35, situat în București, ..5, . și suma de 704,594 lei, reprezentând contravaloarea actualizată cu rata inflației la zi a prețului plătit pentru același apartament stabilit prin decizia civilă nr.1538 R/10.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._/299/2005.
Prin sentința civilă nr.9445/23.05.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, s-a respins acțiunea reclamantei P. A. împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut, în fapt că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata de despăgubiri, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. 2174/_ din 27.12.1996, încheiat în baza Legii nr. 112/1995 cu Primăria Municipiului București, ca urmare a evicțiunii consumate prin admiterea acțiunii în revendicare promovate în contra sa de B. M. O.; a pretins acordarea următoarelor despăgubiri: restituirea prețului plătit, actualizat cu indicele de inflație; cheltuielile de judecată făcute în procesul în revendicare și în acțiunea întemeiată pe răspunderea vânzătorului pentru evicțiune; daune - interese, reprezentând diferența dintre prețul plătit de reclamantă și sporul de valoare dobândit de imobil între momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare și data producerii evicțiunii (sic), precum și restituirea cheltuielilor necesare, utile și voluptorii, precizând însă în cererea de redeschidere a judecății depusă la 18.12.2007 că singurele lucrări cu caracter util pe care le-a efectuat sunt cele pentru achiziționarea și instalarea apometrelor și a unui aparat de aer condiționat iar valoarea lor totală este de 1.199,5 lei.
La data de 03.02.2009 s-a născut un nou drept pentru chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, respectiv acela de a obține prețul actualizat. Dar, acest drept este prevăzut pentru cei care au fost evinși după . Legii nr. 1/2009, respectiv după data de 03.02.2009, întrucât potrivit art.15 alin.2 din Constituția României republicată, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Întrucât reclamanta a fost despăgubită potrivit dispozițiilor legale în vigoare la data evicțiunii, hotărârea prin care a fost integral despăgubită devenind irevocabilă anterior intrării în vigoare a noii legi, instanța apreciază că aceasta a fost integral despăgubită, iar obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la restituirea diferenței dintre prețul de piață al imobilului apartament nr. 35 situat în București, .. 5, . și suma de 704,594 lei, este nejustificată, ducând la îmbogățirea fără justă cauză a reclamantei, care a fost despăgubită potrivit regulilor de la evicțiunea totală, astfel cum erau prevăzute în legislația specială.
Prin decizia civilă nr.160 A/19.02.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis apelul formulat de apelanta – reclamantă P. A., împotriva sentinței civile nr.9445/23.05.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis acțiunea reclamantei, a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamantă a sumei de 174.077 lei, reprezentând diferența între valoarea de piață a imobilului și prețul actualizat al imobilului și la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut, din economia dispozițiilor legale, că în cazul desființării (fie ca urmare a unei acțiuni în anulare, fie ca urmare a unei acțiuni în revendicare, înțeles dedus din prevederile art.20 alin.2 ind.1 din lege) contractelor de vânzare – cumpărare încheiate în temeiul Legii nr.112/1995, chiriașii cumpărători au dreptul, după caz, la restituirea prețului actualizat ori a prețului de piață, după cum contractele au fost constatate ca fiind încheiate cu eludarea ori cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, și într-un caz și în altul, obligația restituirii prețului fiind stabilită în sarcina Ministerului Finanțelor Publice, plata urmând a se face din fondul extrabugetar constituit în temeiul art.13 alin.6 din Legea nr.112/1995, cu modificările ulterioare.
A mai reținut tribunalul că reclamanta a pierdut imobilul nu într-o acțiune în constatarea nulității contractului său de vânzare – cumpărare, ci în acțiunea în revendicare, acțiune care prin ipoteză presupune două titluri de proprietate deopotrivă valabile și, ca atare, că contractul de vânzare – cumpărare a fost încheiat de reclamantă cu Primăria Municipiului București cu respectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995.
Față de cele expuse și reținând că, în prezenta cauză, contractul de vânzare – cumpărare invocat de reclamantă în acțiunea în revendicare a fost încheiată cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, tribunalul a apreciat că ipoteza textului legal analizat în cele ce preced este îndeplinită, reclamanta având dreptul la restituirea prețului de piață, în conformitate cu dispozițiile art.50 ind.1 din Legea nr.10/2001.
Considerentele de mai sus au fost apreciate deopotrivă valabile și sub aspectul calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
Cum dreptul chiriașului cumpărător la restituirea prețului de piață nu este condiționată, potrivit dispozițiilor art.50 ind.1 din Legea nr.10/2001 „decât de dovada desființării contractului de vânzare – cumpărare prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă”, și cum potrivit art.50 alin.3 „Restituirea prețului prevăzut la alin.2 și 21 se face de către M. Economiei și Finanțelor (Ministerul Finanțelor Publice) din fondul extrabugetar constituit în temeiul art.13 alin.6 din Legea nr.112/1995, cu modificările ulterioare, în mod corect prima instanță a reținut că se justifică chemarea în judecată a Ministerului Finanțelor Publice, iar nu a Municipiul București prin Primarul General.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs recurentul Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pe motive de nelegalitate, respectiv în mod greșit a fost obligat să plătească diferența dintre prețul de piață și prețul actualizat al imobilului în litigiu, deoarece reclamanta nu a făcut dovada unei hotărâri judecătorești prin care să se anuleze contractul de vânzare - cumpărare, astfel că speța nu se circumscrie dispozițiilor prevăzute de art.50 din Legea nr.10/2001, și față de împrejurarea că prețul de cumpărare al imobilelor vândute în temeiul Legii nr.112/1995 era mult inferior valorii de piață a acestor imobile s-a constituit o îmbogățire fără justă cauză a intimatei. În ceea ce privește plata cheltuielilor de judecată, această dispoziție a instanței de apel este nelegală, deoarece apelantul nu are culpă procesuală, ci Primăria Municipiului București.
Prin întâmpinarea depusă la 23.06.2014 intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, deoarece hotărârea instanței de apel a fost dată cu respectarea dispozițiilor substanțiale și procedurale în materie.
Verificând legalitatea deciziei recurate, Curtea a constatat că recursul este nefondat și în baza art.312 alin.1 Cod de procedură civilă l-a respins, pentru următoarele motive:
Recurentul a invocat ca temei juridic al recursului declarat prevederile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, care vizează esențialmente nelegalitatea deciziei recurate, respectiv greșita aplicare a unei norme de drept.
Curtea nu a reținut critica întemeiată pe neaplicabilitatea în cauză a prevederilor art.50 din Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificat prin OUG nr.184/2001 – norma de drept specială în materia restituirii prețului.
Potrivit acestei norme, plata sumelor reprezentând prețul actualizat achitat de chiriașii ale căror contracte de vânzare - cumpărare încheiate în baza prevederilor Legii nr.112/1995 au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art.13 alin.6 din Legea nr.112/1995.
În accepțiunea Legii nr.10/2001, desființarea unui contract de vânzare – cumpărare încheiat în temeiul Legii nr.112/1995 se produce fie ca urmare a admiterii unei acțiuni în anulare, fie a unei acțiuni în revendicare (art.20 alin.3 din Legea nr.10/2001). Ori, în prezenta cauză, prin sentința civilă nr.4123/2005 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București a fost admisă acțiunea în revendicare împotriva reclamantei, care a fost obligată să lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr.35, situat în București, ..35, ., precum și terenul aferent acestuia. Buna - credință a reclamantei la încheierea contractului a fost analizată în dosarul nr._/299/2006 de instanța fondului, reclamanta, deși posesoare a imobilului în litigiu, pierzând proprietatea în baza admiterii acțiunii în revendicare prin compararea titlurilor. În sentința civilă nr.1821/2008, devenită irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia civilă nr.1538/2008 s-a reținut că încheierea contractului de vânzare – cumpărare s-a făcut cu respectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995.
În plus, sumele încasate din vânzarea apartamentelor vândute în condițiile Legii nr.112/1995 nu au fost însușite de unitățile administrativ - teritoriale care au avut calitatea de vânzători în contracte – ., în calitate de mandatar al Primăriei Municipiului București, ci s-au constituit venit extrabugetar la dispoziția Ministerului Finanțelor și Economiei, conform art.13 alin.6 din Legea nr.112/1995.
Dispozițiile art.13 alin.6 din Legea nr.112/1995 stabilesc modalitatea de constituire a fondului extrabugetar asigurat pentru punerea în aplicare a legii menționate, fond ce se va alimenta în principal cu sumele obținute din vânzarea către chiriași a apartamentelor care s-au restituit în natură, reprezentând plați integrale, avansuri, rate și dobânzi, după deducerea comisionului de 1% din valoarea apartamentelor.
Rezultă astfel că prin însuși efectul Legii nr.112/1995 prețul plătit de cumpărător la încheierea contractului de vânzare - cumpărare perfectat în temeiul acestui act normativ nu se încasa de cel ce întocmea documentația și actul de vânzare, ci era virat direct Ministerului Finanțelor Publice, Legea nr.10/2001 prevăzând, în mod expres, după, cum s-a arătat mai sus, obligația de plata a prețului reactualizat în sarcina Ministerului Finanțelor Publice.
Mai mult, atât Legea nr.112/1995 (art.13 alin.6) cât și Legea nr.10/2001 (art.50 alin.3), reprezintă legi speciale care derogă de la dreptul comun, conform principiului "specialia generalibus derogant" astfel încât, în cauză nu-și mai găsesc aplicarea în privința restituirii prețului, prevederile Codului civil care reglementează obligația vânzătorului de garanție contra evicțiunii (art.1337, 1341-1345 Cod civil) sau principiul restabilirii situației anterioare ca efect al nulității actului juridic civil, astfel că nici criticile privitoare la îmbogățirea fără justă cauză a cumpărătoarei sau aplicabilitatea în cauză a regulilor evicțiunii nu au fost reținute de Curte.
Cu privire la critica referitoare la plata cheltuielilor de judecată, Curtea a constatat că pârâtul a fost obligat la suma de 800 lei reprezentând contravaloarea onorariului expertului achitată în fața instanței fondului.
Conform art.274 alin.2 Cod de procedură civilă, judecătorii nu pot micșora plata experților pe care partea care a câștigat a dovedit că a făcut-o.
Cum reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată și cum prin admiterea acțiunii recurenta a căzut în pretenții în sensul art.274 alin.1 Cod de procedură civilă, nici această critică nu a fost reținută de Curte, tribunalul respectând principiul acoperirii integrale a prejudiciului cauzat reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-pârât M. FINANȚELOR PUBLICE, împotriva deciziei civile nr.160 A din 19.02.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă P. A..
Ia act că intimata – reclamantă nu solicită cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. F. P. C. M. T.
GREFIER
RĂDIȚA I.
Red.D.A.
Tehdact.R.L.
2 ex./09.07.2014
TB-S.5 – N.M.; E.F.
Jud.S.1 – A.C.V.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1111/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act. Decizia nr. 1177/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
