Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 274/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 274/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 274/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 274
Ședința publică de la 5.03.2015.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. D.
JUDECĂTOR - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurenta reclamantă VIȘEN I., împotriva deciziei civile nr. 336 A din 17.03.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât VIȘEN C..
P. are ca obiect – partaj bunuri comune.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 26.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la data de 05.03.2015, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 20.12.2007 sub nr. 23_, pe rolul Judecătoria Sectorului 1 București, reclamanta Vișen I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Vișen C. desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului, încredințarea minorului spre creștere și educare, cu obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere, păstrarea numelui din căsătorie și împărțirea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, respectiv imobil compus din teren în suprafață de 250 mp și construcție în suprafață de 125 mp situat în București, . A, sector 1, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinarea și cererea reconvențională formulată în același dosar, pârâtul reclamant a solicitat respingerea cererii de desfacerea a căsătoriei din culpa sa exclusivă, acordul său cu privire la celelalte capete de cerere accesorii divorțului, partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei indicând pe lângă bunul imobil situat în . A, sector 1 și societatea comercială COSIRIN PROD .> Prin sentința civilă nr. 3197 pronunțată la data de 10.03.2008 în dosar nr._/299/2007, definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului, respectiv recursului, Judecătoria Sectorului 1 București a dispus desfacerea căsătoriei dintre cei doi soți din culpă comună, păstrarea de către reclamanta pârâtă a numelui din căsătorie, încredințarea către reclamanta pârâtă a minorului Vișen D. C., n la 04.06.2001, cu obligarea pârâtului reclamant la plata unei pensii de întreținere în favoarea acestuia și s-a disjuns cererile de partaj formulate de ambele părți.
După disjungere cauza a fost înregistrată sub nr._ .
La data de 14.02.2008, pârâtul reclamant a precizat întâmpinarea formulată solicitând să-i fie atribuit în natură parterul imobilului din ..
Față de precizarea temeiului de drept invocat de pârâtul reclamant în ceea ce privește cererea reconvențională, respectiv partaj în timpul căsătoriei la data de 08.09.2008, instanța a dispus disjungerea cererii reconvenționale, formarea unui nou dosar și suspendarea cererii formulate de reclamanta pârâtă ce are ca obiect partajarea bunurilor comune în temeiul art. 244 cod proc civ. până la soluționarea irevocabilă a cererii de divorț.
În urma disjungerii s-a format dosarul_/299/2008 care în urma precizării formulate după repunerea pe rol a dosarului_ la data de 22.06.2008, în sensul că are ca obiect partajul bunurilor după desfacerea căsătoriei, a fost conexat la acest din urmă dosar.
După repunerea pe rol, la data de 02.11.2009, reclamanta pârâtă a precizat cererea privind cota sa de contribuție pe care a apreciat-o la 70% prin raportare doar la imobilul situat în ., sector 1, pentru ca la fila 318, ședința publică de la 17.05.2010, să completeze masa bunurilor de împărțit cu jumătate din numărul de părți sociale ale societății . SRL, respectiv și contravaloarea a jumătate din patrimoniul societății. Reclamanta pârâtă a motivat această ultimă cerere prin aceea că societatea nu este dizolvată, iar la constituirea patrimoniului societății a contribuit în timpul căsătoriei cu o cotă de 50%.
De asemenea, la data de 22.02.2010, pârâtul reclamant și-a precizat cererea cu privire la cota sa de contribuție în ceea ce privește imobilul, apreciind-o la 75 %, pentru ca ulterior să-și precizeze cota de contribuție la 50%, așa cum de altfel a învederat și la cuvântul pe fond atât personal, cât și prin apărător.
În ședința publică de la 08.11.2012, instanța a respins excepțiile tardivității cererii completatoare formulate de reclamanta pârâtă, excepția de necompetență materială și excepția inadmisibilității, invocate de pârâtul reclamant, ca neîntemeiate pentru motivele reținute în considerentele actului procesual, parte integrantă a prezentei hotărâri, pe care instanța nu le-a mai reiterat.
Prin sentința civilă nr._/21.12.2011, Judecătoria Sector 1 București a admis în parte acțiunea principala astfel cum a fost completata și precizata, a admis în parte cererea reconvenționala, astfel cum a fost completata și precizata; a admis în parte cererea conexa; a constatat ca în masa partajabila intra imobilul teren și construcție din ., sector 1, București în val de 848 732 lei, aportul social în cuantum de 200 lei, 587 lei dividende . la . ca în ceea ce privește imobilul menționat reclamanta parata are o cota de contribuite de 51%, iar paratul reclamant o cota de contribuitei de 49%; a constatat că în ceea ce privește capitalul social și dividendele cota de contribuite a parților este de 50% fiecare; a dispus sistarea stării de devalmasie; a atribuit reclamantei parate în natura imobilul situat în ., sector 1, București și o obliga-o la plata către paratul reclamant a sumei de 416 880 lei cu titlu de sulta, pentru egalizarea loturilor în termen de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri; a obligat paratul reclamant la plata către reclamanta parata a sumelor de 100 lei, respectiv 293 lei, cu titlu de aport la capitalul social, respectiv la dividende, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la momentul plații în raport de data de 10.03.2008; a respins cererile de imparțeala a patrimoniului și parților sociale a celor doua societatea ca neîntemeiate; au fost compensate cheltuielile de judecata efectuate de cele doua parți.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3197/10.03.2008 pronunțată în dosar nr 23_, definitivă și irevocabilă, s-a dispus desfacerea căsătoriei înregistrate la data de 12.03.1994 dintre cele două părți și s-a disjuns capătul de cerere privind partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, cerere de partajare formulată de ambele părți.
Referitor la masa de împărțit, ambele părți au învederat că aceasta cuprinde imobilul teren și construcție situat în ., sector 1, ., pentru ca în ședința publică de la 10.10.2011 reclamanta să completeze masa partajabilă și cu . SRL.
Potrivit art. 30 alin. 1 cod fam - bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților, iar potrivit alin. 3 al aceluiași articol, calitatea de bun comun nu trebuie dovedită. Astfel, în temeiul prezumției relative de comunitate instituite de către legiuitor, oricare bun dobândit în timpul căsătoriei de oricare dintre soți, se consideră bun comun, câtă vreme nu se face dovada că este bun propriu, respectiv că se încadrează într-una din categoriile prevăzute de art. 31 cod fam.
În ceea ce privește compunerea masei partajabile, instanța a reținut că prin contractul de vânzare cumpărare nr. 1690 din 07.07.2000 părțile au dobândit imobilul situat în ., sector 1, compus din teren în suprafață de 249,46 mp și construcție neterminată (fundație) contra sumei de 4500 $, din care la momentul vânzării s-a achitat 235 $, urmând ca diferența de 4265$ să fie achitată la data de 15.12.2000. Potrivit declarației (fila 263) nr. 3975/03.12.2003, diferența de 4265$ a fost achitată de cei doi soți la această dată, vânzătorii declarând că sunt de acord cu radierea privilegiului din cartea funciară.
La data de 20.12.2002, s-a încheiat procesul verbal de recepție a lucrărilor efectuate în . A, sector 1, respectiv parter și etaj, cu mențiunea că lucrările au respectat prevederile autorizației nr. 16N/7819/99/09.12.1999 (fila 134), fiind executate integral (fila 107).
Potrivit certificatului constatator emis de Of. Registrului Comerțului ( fila 62), în anul 1995 s-a înregistrat ., având ca asociați pe cele două părți, fiecare cu o cotă de participare de 50%, aportul la capitalul social fiind de 100,00 lei pentru fiecare. Ulterior, potrivit actului adițional (fila 149) s-a dispus majorarea capitalului social de la 100 000 lei la 2 000 000 lei, fiecare dintre cei doi asociați deținând 10 părți sociale a cate 100 000 lei fiecare, respectiv 50% din capitalul social.
Tot potrivit relațiilor comunicate de Oficiul Registrului Comerțului (fila 172) la data de 09.11.2007 s-a înregistrat . SRL, având asociat unic pe pârâtul reclamant cu aport social subscris și vărsat de 200,00 ron, pentru ca la data de 28.12.2009 să se retragă din societate, în favoarea a doi asociați persoane fizice.
În consecință, masa partajabilă se compune din imobilul teren și construcție situat în ., sector 1, aportul social la cele două societăți mai sus menționate, 200 lei pentru ., respectiv 200 ron pentru . SRL.
În ceea ce privește patrimoniul și dividendele dobândite din cele două societăți, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor speciale din materia dreptului comercial, bunurile intrate în patrimoniul unei societăți comerciale nu mai aparțin asociaților, ci societății comerciale însăși, ca entitate de sine stătătoare. Consecințele autonomiei patrimoniului societății constă în aceea că bunurile aduse ca aport de către asociați ies din patrimoniul lor și intră în patrimoniul societății, asociații nemaiavând nici un drept asupra lor. În schimbul acestor bunuri, asociații au dobândit părți sociale, care le conferă un drept de creanță împotriva societății (art. 65 din Legea nr. 31/1990).
Ceea ce poate fi inclus în masa partajabilă constă doar în sumele de bani, ca aport în numerar, ce au ieșit din comunitatea de bunuri a celor doi soți pentru a contribui la constituirea societăților comerciale, respectiv aportul social pe care cei doi soți l-au vărsat.
În ceea ce privește . au contribuit cu o cotă de participare de 50% fiecare, fără ca vreuna din părți să menționeze sau să facă dovada că doar ea a pus la dispoziție din resurse proprii, astfel cum sunt ele definite de art. 31 cod fam, sumele de bani ce au avut ca destinație specială, aportul social.
În ceea ce privește capitalul social prin care s-a constituit . SRL, instanța a reținut că pârâtul reclamant a avut calitatea de asociat unic, că aportul social vărsat a fost în cuantum de 200 lei și, prin urmare, această sumă poate fi inclusă în masa de împărțit, întrucât a fost luată din patrimoniul comun al celor doi soți și adus în societate, încadrându-se în prevederile art. 30 cod fam
În ceea ce privește dividendele, așa cum reiese din declarațiile martorilor, dar și din susținerile părților, sursa de venituri a celor doi soți, pe parcursul derulării căsătoriei au fost veniturile obținute în urma desfășurării activității .. După separarea părților, ce a avut loc în anul 2007, această societate comercială și-a încetat activitatea, nu a mai realizat profit, toate aceste aspecte rezultând nu numai din fișele contabile anuale, dar și din încercarea de dizolvare a societății pe cale judecătorească.
În consecință, referitor la această societate, dividendele aferente profitului se raportau la cei doi asociați în funcție de gradul de contribuție la capitalul social și cum acesta era de 50%, prin urmare și modul de încasare a acestor dividende se prezumă a fi tot de 50%, orice dividend neridicat de vreunul din cei doi asociați nu se circumscrie prevederilor dreptului familiei, ci dispozițiilor speciale ce reglementează modalitatea de împărțire și de ridicare a profitului asociaților în funcție de forma societății și de contractul, respectiv statutul de societate, oricare dintre cei doi asociați putându-l solicita în baza dispozițiilor dreptului comercial, în vigoare la data exigibilității sumelor.
În ceea ce privește . SRL, instanța, față de reținerea că pârâtul a contribuit la capitalul social cu aportul social ce reprezenta venituri dobândite în timpul căsătoriei, și constatând că după înființarea societății până la momentul pronunțării sentinței civile de divorț, pârâtul reclamant a ridicat dividende de la această societate în cuantum de 587 lei (fila 38 în dosarul de divorț) aferente perioadei noiembrie 2007- decembrie 2007, a inclus această sumă în masa bunurilor de împărțit, prezumându-se caracterul de bun comun al tuturor bunurilor și veniturilor dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre cei doi soți, bunurile exceptate de la această comunitate fiind expres și limitativ prevăzute de art. 31 cod fam, iar printre acestea nu se regăsesc dividendele obținute de unul dintre soți de la firma al cărei asociat unic este.
Deși din probele administrate în cauză a reținut că părțile au dobândit în anul 1997 imobilul situat în București, ., ., . (fila 243), instanța nu a reținut acest imobil ca făcând parte din masa partajabilă, întrucât, deși nu este atașat vreun înscris doveditor la dosar, ambele părți dar și martorii prin declarațiile lor au învederat că acest bun imobil a fost vândut, fără a se specifica în concret în ce an.
Cu privire la contribuția părților la achiziționarea bunurilor dobândite de acestea în timpul căsătoriei, instanța a reținut următoarele circumstanțe de drept și de fapt:
Legea prezumă contribuția egală la dobândirea bunurilor comune, astfel că partea care dorește să obțină recunoașterea unei cote superioare de contribuție la dobândirea unui bun trebuie să prezinte dovezi în acest sens, potrivit regulii stabilite de art. 1169 C.civ.
Stabilirea cotelor de contribuție se face în funcție de contribuția efectivă a părților la achiziționarea și conservarea bunurilor respective, aportul soților putând fi neegal dacă participarea economică la dobândirea bunurilor a fost diferită. De asemenea, cota de contribuție se stabilește prin raportare la întreaga masă partajabilă, și nu în funcție de fiecare bun component al acesteia.
La determinarea contribuției părților, instanța a avut în vedere următoarele aspecte: veniturile din muncă ale părților, contribuția prin muncă sau în alte moduri la dobândirea și conservarea bunurilor, separarea în fapt a soților.
În ceea ce privește veniturile obținute de părți și care ar fi putut servi la dobândirea bunurilor comune, instanța a reținut următoarele:
Potrivit susținerilor părților, dar și declarațiilor martorilor, părțile au înființat în anul 1995 societatea comercială ., martora G. D. afirmând că ambele părți au avut bani pentru deschiderea firmei întrucât lucrau la negru, anterior pârâtul reclamant fiind cizmar, iar societatea realiza venituri așa cum i-a declarat chiar reclamanta pârâtă.
În consecință, sursele financiare ale familiei erau reprezentate de veniturile celor două părți obținute, anterior anului 1995, din venituri salariale iar după constituirea societății comerciale la care erau asociați din profitul realizat în această societate la care aveau cotă de participare de 50% fiecare. Prin urmare cota de participare cu venituri din muncă era de 50% pentru fiecare.
Instanța nu a reținut susținerea reclamantei pârâte de participare la masa de împărțit cu o cotă de 70% în ceea ce privește bunul imobil pentru următoarele considerente:
Deși s-a afirmat că imobilul a fost cumpărat cu banii obținuți în urma dezbaterii succesiunii de pe urma mamei sale și din vânzarea unui bun imobil din ., tatăl fiind cel care i-a pus la dispoziție suma de bani necesară achiziționării imobilului în stadiul în care este menționat în contractul de vânzare cumpărare, instanța a constatat că suma obținută de aceasta în urma dezbaterii succesiunii se ridică la cuantumul de 37.500.000 lei.
Astfel, deși lasă să se înțeleagă că ar fi obținut sume de bani în urma celor două operațiuni juridice, totuși în realitate instanța a reținut că în urma încheierii antecontractului nr. 6079/17.12.2003 care a avut loc în același timp cu actul de partaj voluntar ( filele 239- 241), tatăl reclamantei pârâte, L. G. a despăgubit cu banii obținuți din avans pe ceilalți comoștenitori, cu sume de 25.000.000 lei fiecare.
Astfel, reclamanta pârâtă a fost despăgubită cu 25 000 000 lei de la L. G. și, respectiv 12 500 000 lei de la L. F., sume de bani pe care le-a ridicat așa cum reiese din actul de partaj voluntar la data de 17.12.2003, deci ulterior achitării diferenței de 4265$, rest de plată a prețului imobilului ce a fost achitat de cei doi soți vânzătorilor R. N. și R. P. la data de 03.12.2003, așa cum reiese din declarația autentică nr. 3975 (fila 263).
În consecință, banii din care s-a achitat diferența de preț nu au provenit din dezbaterea, respectiv vânzarea unui bun ce a aparținut părinților săi, ci în lipsă de probe concrete din veniturile celor doi soți.
Chiar martora reclamantei pârâte a arătat că știe din spusele acesteia că suma de bani obținută din vânzarea unui bun de către tatăl acesteia a fost utilizată pentru terminarea construcției, iar nu pentru achiziționare. Tot de la reclamanta pârâtă știe că imobilul din . la părinții acesteia, fără a putea preciza dacă s-a achitat sau nu vreo sumă de bani, a fost vândut pentru a acoperi datoriile pârâtului de la jocurile de noroc, afirmând, în continuare că, nu cunoaște personal despre jocurile de noroc ale pârâtului reclamant, ci doar din spusele reclamantei pârâte.
Cu privire la această susținere a reclamantei pârâte afirmată și în fața martorei acesteia G. D., instanța a înlăturat-o ca nesusținută de nici o probă directă.
Astfel, reclamanta pârâtă a adus în susținerea acestei afirmații chitanța semnată la data de 11.07.2000 (fila 261) . Or, așa cum reiese din această chitanță semnată și de către reclamanta pârâtă în calitate de martor, pârâtul reclamant a împrumutat de la numitul B. D. suma de 3540$, fără a reieși din vreo probă că această sumă de bani era o datorie la jocurile de noroc.
De asemenea, nu a fost primită nici susținerea reclamantei pârâte că are o cotă majorată ca urmare a faptului că prin neplata prețului pentru imobilul din . i-ar fi făcut o gratificare care se încadrează în dispozițiile art. 31 cod fam. Astfel, potrivit contractului de vânzare cumpărare nr. 147/13.01.1997, părinții reclamantei pârâte, L. G. și L. M. au vândut celor doi soți contra sumei de 34.000.000 lei apartamentul nr. 75 situat în București, ., ., ., preț primit de vânzători la momentul încheierii contractului.
Fiind un contract autentic proba testimonială împotriva acestuia nu este admisibilă, iar faptul că prețul achitat ar fi mult sub prețul pieței nu poate schimba calitatea actului juridic de contract de vânzare cumpărare, prețul fiind impus și de calitatea de rude între vânzători și cumpărători. De altfel, nici una dintre părți nu a cerut anterior procesului de partaj anularea actului pentru lipsa prețului sau pentru un preț neserios.
În consecință, singurul aport suplimentar avut în vedere de instanță ca și contribuție majoritară a reclamantei pârâte la dobândirea imobilului este suma de bani pe care aceasta a obținut-o în urma dezbaterii succesiunii de pe urma mamei sale și care a fost destinată așa cum reiese din declarația martorului audiat în cauză la edificarea construcției, încadrându-se din punct de vedere legal la dispozițiile art. 31 cod fam.
În consecință, instanța a raportat această sumă la valoarea de circulație a imobilului astfel cum a fost stabilită de expert în raportul de expertiză, respectiv 3750 la 848 732 și a reieșit o contribuție a reclamantei pârâte la dobândirea imobilului de 0,44, pentru ca în final instanța prin raportare la acest raționament juridic să constate cota de contribuție per total a reclamantei pârâte de 51%, iar pentru pârâtul reclamant de 49%.
Instanța nu a reținut afirmația reclamantei pârâte din întrebarea la interogatoriu că pe lângă sumele de bani obținute din partajul voluntar, astfel cum s-a specificat mai sus, tatăl său i-ar fi remis și suma de bani obținută în urma vânzării imobilului din ., respectiv_ lei, întrucât pe de o parte această sumă a fost obținută ca avans în data de 17.12.2003 și așa cum a reținut instanța a fost distribuită și pentru ceilalți comoștenitori, iar pentru diferența până la_ lei în antecontract se specifică că această sumă va fi achitată la momentul autentificării contractului de vânzare cumpărare, ce se va încheia până la data de 25.02.2004. Ori din nici un înscris și nici o probă nu reiese încasarea acestei diferențe de preț și remiterea sumei către reclamanta pârâtă.
Cu privire la alte modalități de contribuție, instanța a reținut din declarațiile martorului pârâtului reclamant, I. C. (fila 324), că pârâtul reclamant a avut și o contribuție prin munca fizică pe care a realizat-o dar și prin ajutorul uman și financiar acordat de frații săi, ajutor financiar pe care acesta l-a restituit în timpul căsătoriei. Totodată, a arătat că imobilul din . vândut pentru introducerea apei, pentru canalizare și pentru amenajarea a două camere pentru a putea locui. Tot acest martor a învederat că activitatea reclamantei în firma celor doi soți se raporta doar la muncă contabilă, pe când pârâtul reclamant era cel care pe lângă activitatea din firmă ce presupunea activitate de producție și activitate de distribuție, dar se implica și în activitatea casnică prin îngrijirea minorului pe care îl aveau cei doi soți.
Din declarațiile celor doi martori, instanța a reținut că munca fizică a pârâtului reclamant la edificarea construcției se compensează cu activitatea de gospodărire casnică pe care o efectua reclamanta pârâtă pentru îngrijirea copilului și a celor necesare unei familii din punct de vedere gospodăresc, astfel încât nu poate reține vreo contribuție majoritară pentru vreuna din părți rezultată din activitatea practică, singurele criterii de raportare fiind cele referitoare la venituri, astfel cum au fost ele evidențiate mai sus.
Potrivit prezumției legale stabilite de art. 30 C.fam., bunurile dobândite de soți în timpul căsătoriei au calitatea de bunuri comune, cu excepțiile prevăzute de art. 31 C.fam. Soțul care susține caracterul de bun propriu al unui bun trebuie să aducă dovezi în acest sens. Dacă un soț afirmă că a contribuit în exclusivitate la dobândirea unui bun, această împrejurare nu poate schimba natura bunului din comun în propriu, ci poate determina doar reținerea unei cote de contribuție de până la 100% în favoarea soțului respectiv.
Prin prisma dispozițiilor art. 728 C.civ. și art. 6736 C.proc.civ., instanța a reținut că nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, astfel încât, pentru sistarea stării de indiviziune existente între părțile din prezenta cauză, este necesară raportarea la criteriile de atribuire enunțate exemplificativ de prevederile art. 6739 C.proc.civ.
În acest sens, instanța a avut în vedere mărimea cotelor de contribuție reținute mai sus, precum și faptul că părțile și-au exprimat în ședință publică poziția procesuală privind împărțirea bunurilor comune.
În ceea ce privește imobilul teren și construcție din . A, sector 1, instanța a lua act de concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în cauză pe care le-a omologat.
Astfel, instanța a reținut că imobilul nu este comod partajabil în natură ceea ce impune ca modalitatea de ieșire din indiviziune să se facă prin atribuirea în natură către una dintre cele două părți, cu obligarea la plata unei sulte pentru egalizarea loturilor.
Deși, reclamanta pârâtă a susținut în contra concluziilor raportului de expertiză că imobilul este comod partajabil în natură, instanța, la stabilirea modalității de ieșire din indiviziune, a reținut nu numai concluzia expertului, acea că imobilul nu este comod partajabil în natură, dar și situația părților.
Astfel, căsătoria părților a fost desfăcută din culpă comună, reclamanta pârâtă afirmând atât în acțiunea de divorț, dar și în fața martorilor că pârâtul reclamant este violent, violență ce a fost probată și prin atașarea unui act medical constatator la dosar. Pe lângă aspectele de violență domestică afirmate și dovedite, instanța nu a pierdut din vedere că pârâtul reclamant în calitate de fost soț, s-a recăsătorit, astfel că o conviețuire în același spațiu locativ, chiar dacă generos ca și suprafață, nu este utilă din punct de vedere social și moral.
Pe de altă parte, așa cum reiese din schița de la dosar, poziționarea și dimensionarea terenului, dar și a spațiului locativ face imposibil de împărțit în natură, fără o fărâmițare excesivă, a acestui imobil astfel încât să se asigure ambelor părți condiții locative care să răspundă standardelor legale de siguranță locativă.
În ceea ce privește atribuirea în natură, instanța a avut ca și criteriu de apreciere persoana care stă în imobil și care a asigurat de la momentul separării în fapt al părților conservarea acestuia, dar și încredințarea minorului spre creștere și educare către reclamanta pârâtă, ceea ce impune asigurarea unei continuității în condițiile locative pentru minor, necesare unei dezvoltări fizice și psihice corespunzătoare, astfel încât, prin raportare la aceste două criterii, instanța de fond a atribuit în natură imobilul reclamantei pârâte și a obligat-o la plata unei sulte în favoarea pârâtului reclamant pentru egalizarea loturilor prin raportare la cota de contribuție și la evaluarea expertului la valoarea de circulație (703 084 lei construcție - fila 7 vol III, respectiv 145 648 lei teren - fila 147).
În raport de compunerea masei de împărțit și a reținerii cotei de contribuție de 50%, instanța a obligat pe pârâtul reclamant să achite cota de 50% către reclamanta pârâtă reprezentând contribuția la constituirea capitalului social pentru . la dividendele ridicate de la această societate.
În ceea ce privește împărțirea patrimoniului celor două societăți și a părților sociale, instanța de fond a respins această solicitare ca neîntemeiată pentru următoarele considerente.
Referitor la patrimoniul celor două societăți, instanța a reținut că cele două societăți comerciale sunt persoane juridice distincte, terțe față de persoanele fizice care au contribuit la constituirea lor, cu patrimoniu propriu compus din totalitatea drepturilor și obligațiilor societății, din capitalul inițial dar și din cel născut ulterior pe parcursul funcționării societății și având o destinație specială, aceea de a constitui gajul general al creditorilor societății.
În consecință, instanța de fond a apreciat că modalitatea de împărțire a patrimoniului nu poate fi decât urmarea unei forme speciale de încetare a societății, reglementate de Legea nr. 31/199, iar nu în urma unei acțiuni de partajare.
În ceea ce privește părțile sociale, instanța a reținut că în ceea ce privește . părțile sociale sunt clar definite între cele două părți, fiecare deținând o cotă de 50% din aceste părți sociale ce au constituit aportul părților la constituirea societății astfel încât nu se mai poate impune o împărțire a acestora de vreme ce însăși părțile la momentul constituirii au efectuat o astfel de împărțire.
În ceea ce privește părțile sociale de la . a reținut că la momentul partajului pârâtului reclamant nu se mai afla în posesia nici unei părți sociale, acesta retrăgându-se din societate în anul 2009 în favoarea a altor doi asociați care au participat la capitalul social cu aceeași sumă reținută de instanță de 200 lei, fără ca reclamanta pârâtă să facă dovada că pârâtul reclamant prin retragerea din societate ar fi obținut un avantaj patrimonial care să fie inclus în masa bunurilor de împărțit.
Cu privire la dividende, instanța a reținut că la sfârșitul fiecărui an financiar, societatea cu răspundere limitată trebuie să întocmească situația financiară anuală. Totodată, asociații au dreptul la dividende potrivit actului constitutiv, iar în lipsa unei stipulații, proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat. Pe de altă parte, plata dividendelor este condiționată de existența unui profit real, constatat prin situația financiară anuală. După stabilirea dividendului, fiecare asociat devine titularul unei drept de creanță față de societate, care poate fi valorificat în condițiile legii.
În consecință, pentru obținerea dividendelor de la societatea unde este asociată în cotă de participare de 50%, reclamanta pârâtă are un drept de creanță împotriva societății, iar nu împotriva pârâtului reclamant.
În ceea ce privește S C Rovișen Srl, instanța nu a putut reține decât dividendul încasat de către pârâtul reclamant, astfel cum s-a menționat mai sus, întrucât reclamanta pârâtă nu a făcut dovada că din activitatea acestei societăți la care pârâtul reclamant a fost unic asociat în perioada 08.11._09, acesta din urmă a ridicat dividende, deoarece dividendele nu sunt tot una cu profitul societății, ci adunarea asociaților repartizează profitul și, respectiv, stabilește dividendul ce urmează a fi datorat asociaților.
Prin raportare la obiectul dedus judecății și la soluția pronunțată, instanța a compensat cheltuielile judiciare efectuate de părți.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta pârâtă, cât și pârâtul reclamant, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a IV-a Civilă la data de 27.03.2012, sub nr. de dosar_ .
În dezvoltarea motivelor de apel apelanta reclamantă pârâtă VIȘEN I. a formulat următoarele critici:
- C. sa de contribuție la imobilul supus partajului este de 70%.
Astfel, instanța de fond a ignorat faptul că a beneficiat de suma de 37.000.000 lei vechi, în urma partajului voluntar, prin care a fost despăgubită de către tatăl său, Lungut G. și de către sora sa, Lungut F..
Astfel, instanța a apreciat ca suma respectiva ar fi fost primita ulterior achitării sumei pe care o datora ca rest de plata pentru imobilul cumpărat, dar nu a tinut seama de declarația data de martora G. D., din care reiese ca finalizarea respectivului imobil s-a făcut cu ajutorul acestor bani.
De asemenea, pe lângă suma mai sus menționata, a primit ulterior de la tatăl său_ lei vechi, provenita din vânzarea unui imobil din .,așa cum reiese din administrarea probei testimoniale.
2. Imobilul supus partajului poate fi comod împărțit.
De altfel, primul criteriu care este luat în considerare la orice partaj este cel al împărțirii în natura a bunurilor.
Din expertizele efectuate în cauza nu reiese ca nu pot fi constituite două loturi, ci ca doar ca ar fi anumite inegalități în ceea ce privește valoarea acestora.
Astfel, în raportul topo se retine faptul ca ambele niveluri ale construcției din . au acces separat, deci fiecare dintre parți poate utiliza partea care i-ar fi revenit, în mod nestingherit. Faptul ca un anumit lot ar avea anumite dezavantaje nu poate decât sa duca la obligarea la plata unei sulte de către persoana avantajata.
În același timp, suprafețele de la parter și etaj asigura un spațiu confortabil, sunt asigurate toate utilitățile, astfel ca imobilul astfel împărțit asigura spațiul locativ pentru doua familii.
3. Cheltuielile de judecată efectuate sunt mai mari decât cele ale părții adverse, astfel încât se solicită reanalizarea dispoziției instanței de fond pe acest aspect.
4. Instanța a omis să precizeze ce sumă de bani trebuie să primească de la ., cu toate că a precizat că în masa partajabilă intră aportul social și dividendele.
5. In calcularea cotei sale superioare prin raportare la suma de bani primită de la tatăl său, instanța de fond trebuia să se raporteze la prețul din contractul de vânzare cumpărare, iar nu la valoarea actuală a imobilului.
În drept, au fost invocate disp. art. 282 și urm.C.pr.civ.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelantul pârât reclamant VIȘEN C. a formulat următoarele critici:
- C. sa de contribuție la dobândirea imobilului a fost de 50%.
În mod nelegal instanța de fond a apreciatca are o contribuție de numai 49% la dobândirea bunului imobil supus partajului, deoarece a avut în vedere în mod greșit suma de 37.000.000 de lei vechi care ar fi mărit contribuția reclamantei la finalizarea imobilului, conducând la o cota a acesteia de 51%.
Nu a avut cunoștința ca soția sa ar fi primit vreo suma de bani de la tatăl sau, nu a avut cunoștința nici de acest act de partaj voluntar depus cu ocazia judecații pe fond a cauzei, iar daca acești bani ar fi fost folosiți la definitivarea construcției casei, cu siguranța ca fosta sa soție ar fi putut proba cu înscrisuri (facturi, chitanțe, bonuri etc.) modul în care au fost cheltuiți acești bani și materialele achiziționate, data de pe aceste documente financiar contabile ar fi putut fi ușor coroborata cu data actului de partaj voluntar. Singura proba care a format opinia instanței de fond este depoziția martorei G. D. (fila 322-323 dosar fond) care afirma în mod expres care are cunoștința de toate aceste împrejurări de la apelanta - reclamanta-parata și nu cunoaște niciun aspect în mod direct prin propriile simțuri.
Pe de alta parte, în mod greșit instanța de fond a înlăturat contribuția în munca la edificarea construcției, compensând-o cu munca în gospodăriei depusa de intimata-reclamanta.
Așa cum rezulta și din declarația martorului propus de apelantul pârât, intimata a avut în permanenta "bona", adică o femeie care o ajuta atât cu copilul, cat și cu munca în gospodărie, lucru cunoscut de toate rudele și prietenii lor.
- Compensarea cheltuielilor de judecată este greșită.
Astfel, intimata V. I. a solicitat o cota de 70% și i s-a stabilit o cota de 51%, deci pentru diferența de 19%, intimata a căzut în pretenții, iar partea care cade în pretenții trebuie sa plătească părții adverse cheltuieli de judecata proporționale cu suma pentru care a căzut în pretenții.
De asemenea, intimata a beneficiat de ajutor public judiciar, iar aceasta a căzut în pretenții. Instanța de fond nu face referire la acest aspect nici în considerentele sentinței și nici în dispozitivul acesteia.
Totodată, instanța de fond nu a observat ca apelantul pârât a plătit exclusiv majorarea de onorariu solicitata de expertul topo, deoarece intimata refuza sa achite partea sa, tergiversând astfel cauza.
În ceea ce privește cheltuielile cu onorariu de avocat, instanța de fond nu a observat ca a avut cheltuieli cu onorariile avocațiale ce depășesc cu mult cheltuielile intimatei.
În drept, au fost invocate art.282 și urm. și art.274 și urm. C.pr.civ.
Apelantul pârât a formulat întâmpinare la apelul declarat de apelanta reclamantă, prin care a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat cu obligarea apelantei reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate art.115-118 C.pr.civ,, art.282 și um și art.274 C.pr.civ.
Apelanta reclamată pârâtă a depus și ea întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului părții adverse.
Prin decizia civilă nr.336/A/17.03.2014, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins apelurile ca nefondate.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că motivul 1 de apel vizând cota majoritară de contribuție de 70% solicitată de apelanta este nefondat.
Apelanta susține acest motiv de apel prin raportare la două argumente: instanța de fond nu a ținut cont de faptul că finalizarea construcției s-a făcut cu banii care i-au fost dați în urma partajului succesoral de pe urma mamei sale și respectiv nu a luat în considerare suma de 110.000 lei care i-a fost dată de tatăl ei din vânzarea unui imobil.
Aceste argumente sunt nefondate și tind doar să reia argumentele din fața instanței de fond, fără a se constitui în critici concrete referitoare la considerentele instanței de fond.
Din analiza motivării instanței de fond rezultă că, dimpotrivă, aceasta a avut în vedere suma de bani pe care apelanta a dobândit-o în urma succesiunii de pe urma mamei sale, ca și declarația martorei în sensul că aceasta a fost folosită la finalizarea construcției (mai mult, acesta a fost singurul aport suplimentar reținut în favoarea apelantei, care a determinat o cotă de 51% în favoarea acesteia).
De asemenea, instanța de fond a argumentat pe larg de ce nu a reținut în favoarea apelantei și suma de bani pretins a-i fi fost remisă din vânzarea unui imobil al tatălui apelantei (considerentele nu vor fi reluate în prezenta decizie), iar apelanta nu combate în concret motivarea instanței de fond.
Și motivul 2 de apel, privind partajarea în natură a imobilului, a fost apreciat nefondat.
Sub acest aspect, Tribunalul a reținut că expertiza efectuată în fața instanței de fond a precizat că imobilul nu este comod partajabil în natură.
Aceste concluzii sunt parțial susținute de ambele expertize efectuate în faza apelului, care au arătat că partajarea funcțională în natură se poate face numai cu efectuarea de lucrări multiple și de amploare.
Astfel, prima expertiză a concluzionat că imobilul poate fi partajat în natură numai dacă părțile efectuează o . lucrări (zidirea unei ferestre, execuția unei împrejmuiri, modificări la poarta auto, amenajarea a trei camere de la etaj – nefinisate și fără instalații, fără spațiu bucătărie), precum și separarea instalațiilor de apă și electrice.
Contraexpertiza a arătat de asemenea că, pentru a se putea realiza din punct de vedere funcțional partajul în natură, se impune obținerea unei noi autorizații de construire, întrucât: se schimbă compartimentarea clădirii, se execută noi ferestre și holuri prin spargerea unor pereți interiori și exteriori și care necesită efectuarea unei expertize MLPAT privind rezistența și stabilitatea clădirii, se modifică instalațiile de alimentare cu apă rece, gaze și canalizare, se montează o nouă centrală termică pentru parter; de asemenea, este necesară stabilirea unei servituți de trecere pentru partajarea terenului aferent.
În plus, s-a concluzionat că, deși după realizarea lucrărilor menționate clădirea ar putea fi partajată din punct de vedere funcțional, nu pot fi respectate prevederile legale privind servituțile de vedere.
Coroborând prevederile expertizelor menționate anterior, Tribunalul a constatat că imobilul nu este partajabil în natură, pe de o parte întrucât chiar și partajarea sa funcțională este foarte dificilă (prin amploarea lucrărilor care trebuie efectuate și care necesită, practic, o nouă autorizație de construire și costuri ridicate), iar pe de altă parte din punct de vedere juridic fiind imposibil a fi respectate prevederile legale referitoare la servituțile de vedere.
În plus, Tribunalul a achiesat la considerentele instanței de fond referitoare la inconvenientele morale și sociale ale partajului în natură, dat fiind că apelantul pârât s-a recăsătorit, iar în acest context nu este benefic minorului ca tatăl său, căsătorit în prezent cu o altă femeie, să locuiască în același imobil cu el și cu mama sa.
De altfel, în cadrul litigiilor avute cu fostul soț, chiar și apelanta a achiesat inițial la acest punct de vedere.
În referire la motivul 3 de apel privitor la compensarea cheltuielilor de judecată s-a apreciat că nu conține critici concrete, ci doar aprecieri generale în sensul că onorariul apărătorului apelantei a fost mai mare decât cel al părții adverse.
S-a considerat că acest aspect care nu poate conduce prin el însuși la schimbarea soluției, având în vedere că în cadrul partajului cheltuielile sunt date nu numai de onorariile avocaților, dar și de onorariile experților, taxe de timbru, etc.
S-a menționat că, din acest punct de vedere, sentința a fost criticată și de apelantul pârât (motivul 2 de apel), acesta prezentând la fila 76 dosar apel și un tabel al cheltuielilor efectuate de fiecare parte la instanța de fond, care nu a fost contestat de către apelanta reclamantă.
Conform acestui tabel, totalitatea cheltuielilor efectuate de părți se ridică la sume similare.
În plus, argumentul apelantului pârât în sensul că apelanta reclamantă a beneficiat de ajutor judiciar în fața primei instanțe și ca atare îi datorează cheltuieli de judecată a fost apreciat ca nefondat, conform art. 18 din OUG nr.51/2008, acest aspect urmând a fi desocotit nu cu apelantul pârât, ci cu statul.
Motivul 4 de apel a fost apreciat nefondat, în dispozitivul sentinței apelate fiind clar stabilite sumele la care apelanta reclamantă este îndreptățită cu titlu de dividende, respectiv aport la capitalul social.
Motivul 5 de apel a fost, de asemenea, considerat nefondat, întrucât suma de care apelanta reclamantă a beneficiat ca urmare a decesului mamei sale a fost folosită nu pentru achitarea prețului pentru imobil, ci pentru finalizarea acestuia, deci pentru realizarea de îmbunătățiri a căror valoare se are în vedere în valoare actuală, astfel cum în mod corect a procedat instanța de fond.
Tribunalul a apreciat că motivul 1 din apelul declarat de pârâtul reclamant, referitor la reținerea unei cote egale de contribuție la dobândirea bunului imobil, este nefondat.
Sub acest aspect, s-a considerat că este irelevant dacă apelantul cunoștea sau nu despre faptul că fosta sa soție a dobândit o sumă de bani ca urmare a dezbaterii succesiunii după defuncta sa mamă.
Ceea ce prezintă importanță este faptul că din probe a rezultat că această sumă a fost primită de apelantă (considerentele instanței de fond nu sunt criticate sub acest aspect în concret), iar suma respectivă a fost învestită de apelantă în construcție (conform declarației martorei audiate la instanța de fond).
Nu se poate impune părților să păstreze bonuri, chitanțe fiscale, etc. pentru o perioadă atât de mare de timp, iar pe de altă parte modalitatea de întrebuințare a unei sume de bani al cărei cuantum a rezultat din proba cu înscrisuri poate fi dovedită prin proba testimonială.
Totodată, s-a reținut că în mod corect munca fizică a apelantului la construcție a fost compensată de instanța de fond cu munca apelantei în gospodărie și la îngrijirea copilului.
Faptul că apelanta ar fi avut și o bonă (aspect necontestat de aceasta) nu înseamnă că aceasta din urmă nu efectua nicio muncă în gospodărie sau cu minorul, după cum nici faptul că apelantul a contribuit fizic la edificarea construcției nu înseamnă că acesta a ridicat singur construcția. Pe de altă parte, bona era retribuită pentru activitatea prestată, iar banii, în lipsa unei dovezi contrare, proveneau tot din veniturile părților, nefiind invocat faptul că apelantul pârât ar fi plătit singur bona, din surse proprii.
Motivul 2 de apel este nefondat, sub acest aspect urmând a fi avute în vedere considerentele expuse cu referire la motivul 3 al apelului declarat de apelanta reclamantă.
Față de aceste considerente în fapt și în drept, în baza art. 296 C.p.c., Tribunalul a respinse apelurile ca nefondate.
Urmare a acestei soluții și a principiului culpei procesuale, Tribunalul a respinse și cererile părților de acordare a cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei decizii a formulat apel reclamanta V. I., solicitând casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Invocând dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ, recurenta reclamantă a susținut că, deși s-a criticat prin motivele de apel atât stabilirea masei succesorale, cât și stabilirea cotelor de contribuție, instanța fondului și apoi instanța de apel au stabilit, contrar dispozițiilor arătate, cote diferite pentru dobândirea bunurilor comune, stabilind o cotă pentru bunul mobil, respectiv 51% în favoarea reclamantei și o cotă de 50% pentru dobândirea celorlalte bunuri cuprinse în masa succesorală.
Aceasta este și opinia jurisprudențiala consacrată prin Decizii ale Tribunalului Suprem. Contribuția soților la dobândirea bunurilor comune trebuie înțeleasa nu în sensul de contribuție la dobândirea fiecărui bun în parte, ci în sensul de contribuție a soților la dobândirea tuturor bunurilor comune.
Recurenta a susținut că instanța de apel nu a analizat această critică sub nicio formă, pronunțându-se direct și simplist asupra apelurilor, astfel că se impune casarea cauzei și trimiterea spre rejudecare la instanța de fond.
În subsidiar, dacă se va considera că motivarea instanței de apel, alături de stabilirea nelegală a cotei de contribuție la dobândirea bunurilor comune ar putea fi suficientă pentru a se pronunța urmează a se observa că această soluție este nelegală întrucât ea încalcă dispozițiile art. 30 C.fam, conform căruia partajul se face potrivit cotelor legal stabilite:
Instanța, deși reține ca aport suplimentar ca o contribuție majoritară a reclamantei-pârâte la dobândirea bunurilor comune, prin suma de bani obținută în urma dezbaterii succesiunii mamei sale, conform dispozițiilor art.31 C.fam, aceasta reprezentând bun propriu, dar raportează această sumă la valoarea actuală aimobilului și nu la valoarea acestuia, la momentul folosirii sumei la edificarea imobilului bun comun, încălcând astfel dispozițiile menționate.
O altă critică a vizat faptul că instanța a stabilit în mod greșit imposibilitatea partajării în natură a imobilului bun comun, câtă vreme din două rapoarte de expertiza întocmite în cauză, se reține posibilitatea partajării în natură a imobilului, fără cheltuieli majore, soluție care atât doctrinar, cât și practic este cea mai echitabilă.
Art.304 pct.9 hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii - dispozițiile art. 67310 alin. 3, art. 67311 C.pr.civ.
S-a susținut că instanța de fond a dispus, în mod greșit, încălcând dispozițiile menționate, atribuirea imobilului către reclamantă, deși aceasta nu a solicitat niciodată aceasta, mai mult chiar a precizat că nu dorește atribuirea imobilului, arătând dificultățile pe care le-ar întâmpina în cazul în care ar fi nevoită să achite o sultă fostului soț.
Soluția neeconomică a atribuirii imobilului rezultă și din raportul de expertiză întocmit în cauză în faza de apel de expert T. M..
Intimatul pârât V. C. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
S-a arătat că susținerile recurentei în primul motiv de recurs nu pot face obiectul analizei instanței de recurs deoarece ele nu se încadrează în dispozițiile art.304 pct.9 C.pr.civ.
Recurenta consideră că au fost aplicate greșit dispozițiile art.30 și art.31 C.fam. Cele două articole se referă la regimul juridic al bunurilor comune ale soților și la cel al bunurilor proprii ale fiecărui soț fără să facă vreo trimitere la stabilirea cotelor părți în vreo procedura de partaj.
Din analiza cuprinsului celor doua texte de lege prin raportare la susținerile făcute de recurenta se observa că nu sunt nesocotite normele de drept material, nefiind încălcate dispozițiile art.30 ș art.31 C. fam.
Cu referire la împrejurarea că instanța de apel nu a analizat critica recurentei privitoare la stabilirea cotelor în mod diferit pentru dobândirea bunurilor comune, intimatul a precizat că recurenta, în apel, nu s-a referit la stabilirea de către instanța de fond a unor cote diferite pentru dobândirea bunurilor comune.
Cu referire la împrejurarea că instanța de apel s-a pronunțat direct și simplist asupra apelurilor, intimatul a precizat că, potrivit art.261 alin.1 pct.5 C.pr.civ, hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Sub aspectul condițiilor procedurale privind motivarea hotărârii, s-a apreciat în practica judiciară că acestea sunt îndeplinite chiar dacă nu s-a răspuns expres fiecărui argument invocat de părți, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că s-a răspuns tuturor argumentelor, în mod implicit, prin raționamente logice.
În referire la critica ce vizează aportul suplimentar al recurentei-reclamantei la dobândirea bunurilor comune, prin suma de bani obținută de recurentă în urma dezbaterii succesiunii mamei sale, intimatul a precizat că, în realitate, Curții nu îi revine decât sarcina de a verifica legalitatea soluției plecând de la elementele de fapt stabilite deja prin hotărârile recurate.
Reaprecierea probelor în recurs, așa cum recurenta a solicitat prin critica relativă la obținerea unei sume de bani în urma dezbaterii succesiunii mamei sale, nu echivalează cu controlul legalității hotărârilor atacate, ci vizează stabilirea unei noi situații de fapt.
Curtea nu poate să modifice situația de fapt reținută definitiv de Tribunal în sensul solicitării de către reclamanta, fără a depăși controlul său jurisdicțional.
În concluzie, intimatul a solicitat respingerea acest motiv de recurs, ca nefundat.
În ceea ce privește motivul de recurs invocat, privitor la faptul că reclamanta recurentă nu a cerut niciodată atribuirea bunului imobil și, prin urmare, instanța ar fi trebuit să dispună prin încheiere cu privire la vânzarea bunului, intimatul a solicitat respingerea acestuia, având în vedere faptul că imobilul nu poate fi împărțit în natură, așa cum rezultă din concluziile rapoartelor de expertiză.
Intimatul a menționat că reclamanta a solicitat prin încheierea din 3.03.2014 a Tribunalului București de a i se atribui parterul cu obligația plății unei sulte, precum și cererea intimatului de a i se atribui recurentei întregul imobil. Tribunalul a achiesat Ia soluția dată de instanța fondului.
În materie de partaj, părțile sunt considerate în același timp reclamante și pârâte, așa încât orice cerere poate fi considerată ca o apărare la acțiunea principală și, ca atare, valabil introdusă în calea de atac.
Instanța nu dispune întotdeauna scoaterea imobilului la vânzare. În cadrul procedurii de împărțeală, instanțele au constatat că imobilul nu poate fi împărțit comod în natură și au examinat motivele temeinice ce au impus lichidarea stării de devălmășie prin atribuirea imobilului recurentei reclamante, urmând ca intimatul să primească echivalentul valoric al cotei Ia care avea dreptul.
Pentru identitate de gândire, s-a arătat că instanța de apel a stabilit în mod corect imposibilitatea partajării în natură a imobilului bun comun, atât din punct de vedere al partajării funcționale, din punct de vedere juridic, fiind imposibil a fi respectate prevederile legale referitoare la servituțile de trecere, cât și din punct de vedere al inconvenientelor morale și sociale ale partajului în natură.
În calea de atac a recursului nu au fost administrate probe noi.
Curtea, analizând criticile formulate în cuprinsul cererii de recurs, prin raportare la dispozițiile legale incidente, constată următoarele:
În esență, Curtea reține că instanța de fond a fost învestită cu o cerere de partaj având ca obiect bunurile comune dobândite de către cele două părți pe parcursul căsătoriei, masa partajabilă - stabilită de această instanță - fiind compusă din imobilul teren și construcție situate în ., sector 1, București, aportul social în cuantum de 200 lei și 587 lei dividende ., aportul social la . SRL.
Prin prima critică de recurs, recurenta a susținut că în mod greșit instanța de fond a stabilit cote diferite pentru dobândirea bunurilor comune, stabilind o cotă diferită pentru bunul imobil, respectiv de 51% în favoarea sa și de 49% în favoarea intimatului din valoarea acestui bun, și o altă cătă de participare de 50% pentru dobândirea celorlalte bunuri cuprinse în masa succesorală.
Critica nu poate fi primită.
Astfel, analizând criticile de apel, Curtea constată că reclamanta a criticat hotărârea instanței de fond susținând greșita stabilire a contribuției soților la dobândirea bunurilor comune - în sensul că în mod greșit nu s-a stabilit în favoarea sa o contribuție mai însemnată decât cea a pârâtului, drept pentru care a solicitat să se constate că îi revine o cotă de contribuție de 70% la dobândirea bunurilor comune, menționată în acțiunea promovată la instanța de fond, argumentând că în mod greșit nu s-a avut în vedere că a beneficiat de suma de 37.000.000 lei vechi de pe urma decesului mamei sale, precum și de suma de_ lei vechi provenită din vânzarea unui imobil din ., primită de la tatăl său. Totodată, reclamanta a formulat critici legate de partajarea imobilului, compensarea cheltuielilor de judecată, modul de calcul a aportului său la dobândirea bunului imobil, în sensul că suma primită de la tatăl său trebuie raportată la momentul la care a primit această sumă, susținând că suma de bani primită reprezintă 24,44% din bunul achiziționat la momentul anului 2000, această proporție trebuind a-i fi recunoscută la data încetării regimului matrimonial.
Așa cum se poate constata, reclamanta nu a formulat o critică concretă în apel în sensul că instanța de fond a stabilit cote diferite pentru dobândirea bunurilor comune. Dimpotrivă, dacă avem în vedere ultima critică din apel, prin care se tinde la stabilirea unei cote de 24,44% la dobândirea bunului imobil, rezultă că apelanta reclamantă a achiesat la acest mod de partajare a bunurilor comune prin stabilirea de cote diferite de dobândire a bunurilor comune.
Așa fiind, această asemenea critică nu poate fi primită, câtă vreme a fost formulată omisso medio, nefiind dedusă analizei instanței de apel. Întrucât obiectul prezentei căi de atac îl constituie, potrivit art. 299 alin. 1 Cod procedură civilă, decizia pronunțată de instanța de apel, recursul nu poate fi exercitat „omisso medio”, adică trecând peste calea de atac a apelului. Pe cale de consecință, Curtea nu are conferită de lege posibilitatea de a analiza susținerile recurentei în legătură cu acest aspect.
De vreme ce instanța de apel nu a fost sesizată cu asemenea critică nici nu a avut a motiva, astfel că nu poate fi primită nici susținerea recurentei în sensul că instanța nu a analizat această critică sub nicio formă, pronunțându-se direct și simplist asupra apelurilor.
În referire la cea de-a doua critică în sensul că instanța de apel, deși a reținut suma de bani obținută în urma dezbaterii succesiunii mamei sale, ca o contribuție majoritară a sa la dobândirea bunurilor comune, a raportat în mod greșit această sumă la valoarea actuală a imobilului și nu la valoarea acestuia la momentul folosirii sumei la edificarea imobilului bun comun.
Critica este nefondată.
Astfel, instanța de apel a reținut că apelanta a beneficiat, ca urmare a decesului mamei sale, de o sumă de bani care a fost folosită pentru finalizarea imobilului supus partajului. Cum această sumă a fost înglobată în bunul imobil pentru realizarea de îmbunătățiri, a căror valoare a fost stabilită la valoarea actuală cum, de altfel, valoarea întregului imobil a fost raportată la momentul efectuării expertizei, Curtea apreciază că în mod corect instanța de apel a considerat această critică ca nefondată.
În ce privește critica vizând partajarea imobilului bun comun.
Critica urmează a fi privită ca fiind fondată prin raportare la dispozițiile legale cuprinse în Capitolul VII intitulat: „Procedura împărțelii judiciare” din Codul de procedură civilă, care dispune în primul articol, respectiv art. 6731 în sensul că: „Judecarea oricărei cereri de împărțeală privind bunuri asupra cărora părțile au un drept de proprietate comună se face cu procedura prevăzută în capitolul de față, în afara cazurilor în care legea stabilește o altă procedură”, speța de față neincluzându-se printre excepțiile de la acest articol.
În cazul în care părțile nu se înțeleg, cum se întâmplă și în pricina de față, potrivit art. 6735 Cod procedură civilă:„Instanța va face împărțeala în natură. În temeiul celor stabilite potrivit alin. 1, ea procedează la formarea loturilor și la atribuirea lor. În cazul în care loturile nu sunt egale în valoare, ele se întregesc printr-o sumă de bani”.
Numai că, în prezenta cauză, devin incidente și dispozițiile art.67311 Cod de procedură civilă, care dispun că: „În cazul în care niciunul dintre coproprietar nu cere atribuirea bunului (…) va dispune vânzarea bunului, stabilind, totodată, dacă vânzarea se va face de către părți prin bună învoială ori de către executorul judecătoresc”.
Astfel, Curtea reține că reclamanta a cerut prin cererea principală împărțirea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, fără a preciza prin această cerere de sesizare a instanței modalitatea în care să se realizeze partajul în natură.
Pârâtul, prin cererea precizatoare la întâmpinarea și cererea reconvențională depuse la dosarul cauzei, a solicitat ca în lotul său să fie atribuit imobilul situat în . A, sector 1, București, tot spațiul și camerele aflate la parterul imobilului, menționând că imobilul clădire este format din parter și etaj, este comod partajabil în natură, având două intrări separate. A arătat acesta prin cererea precizatoare că la începutul lunii februarie 2008 a înmânat reclamantei suma de 14.000 euro în încercarea de a stinge amiabil partajul printr-o tranzacție, însă toate demersurile sale au fost sortite eșecului.
Potrivit concluziilor pe fondul cauzei, în fața instanței de fond, reclamanta a solicitat partajarea imobilului în cotă de 70% în natură, detaliind în cuprinsul concluziilor scrise că este de acord să i se atribuie partea defavorizată cu deschidere de 2 m lungime sau renunță la partea sa de curte, urmând să fie despăgubită, solicitând să i se atribuie lotul cu . potrivit expertizei întocmite de expert E. R.. A mai arătat aceasta că dorește partajarea în natură a imobilului în funcție de cota ce se va considera că i se cuvine, respectiv partajarea în natură a imobilului în cotă de 70% pentru aceasta, susținerea concretă a acesteia fiind în sensul că este posibilă crearea a două loturi corespunzătoare cotelor de contribuție.
Tot cu ocazia cuvântului pe fond în fața instanței de fond, pârâtul – reclamant prin apărător a solicitat admiterea cererii reconvenționale, astfel cum a fost precizată, respectiv atribuirea imobilului către reclamanta – pârâtă cu plata sultei corespunzătoare.
Din cele arătate mai sus rezultă că niciuna dintre părțile litigante nu a solicitat atribuirea întregului imobil, situat în . A, sector 1, București, instanța de fond dispunând, contrar solicitării părților, atribuirea în natură a întregului imobil către reclamantă, soluție menținută de către instanța de apel.
Or, atribuirea în natură a imobilului, potrivit dispozițiilor art.6735 alin.2 Cod de procedură civilă, cu referire la art.6739 Cod de procedură civilă, care dispune în sensul că: „La formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea”, se poate dispune atunci când se solicită atribuirea în natură a imobilului în lotul uneia sau alteia dintre părți sau porțiuni din acesta, dar care vizează întregul bun, ceea ce nu este cazul de față, de vreme ce partea de imobil de la etaj nu a fost solicitată de niciuna dintre părți.
Prin raportare la dispozițiile susmenționate, Curtea constată că în mod greșit au procedat instanțele anterioare în ce privește atribuirea bunului imobil ce face parte din masa partajabilă, criticile recurentei în privința atribuirii bunului imobil fiind fondate, prin raportare la principiul disponibilității.
Astfel, Curtea reține că părțile nu și-au exprimat niciun acord în ce privește partajarea bunului imobil asupra căruia se poartă disputa, că niciunul dintre soți nu a solicitat bunul în întregul său.
Cert este că imobilul în litigiu nu este partajabil în natură, astfel cum acesta este construit, prima expertiză efectuată în apel concluzionând că imobilul ar putea fi partajat în natură sub forma a două unități locative numai dacă se efectuează o . lucrări, cum ar fi zidirea unei ferestre, execuția unei împrejmuiri, modificări la poarta auto, amenajarea etajului aflat într-o stare de execuție a lucrărilor, fără finisaj, fără instalații, fără spațiu bucătărie, impunându-se totodată și separarea instalațiilor de apă și electrice. La această concluzie s-a ajuns și în urma efectuării contraexpertizei în apel, care a concluzionat în sensul că, pentru a se putea realiza partajul în natură se impune obținerea unei noi autorizații de construire, întrucât se schimbă compartimentarea clădirii, se execută noi ferestre și holuri, se modifică instalațiile de alimentare cu apă rece, gaze și canalizare, se montează o nouă centrală termică pentru parter. Prin aceeași contraexpertiză s-a concluzionat că imobilul poate fi împărțit în două unități locative de sine stătătoare dacă terenul din curtea prin care se face accesul la acestea este împărțit în două zone cu accese din stradă separate, grănițuirea neputându-se face cu respectarea prevederilor legale privind servitutea de vedere.
Curtea constată că părțile nu și-au expus nici un punct de vedere în ce privește disponibilitatea lor de a executa asemenea lucrări care ar putea conduce la o posibilă partajare în natură a imobilului și nici nu au convenit asupra aspectelor vizând o eventuală grănițuire a imobilului care să privească o înțelegere amiabilă asupra servituților de vedere ce s-ar naște în urma partajării imobilului.
Curtea reține că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității părților asupra cadrului juridic al acțiunii. Astfel, potrivit art. 129 alin. final din Codul de procedură civilă, instanța este ținută de limitele învestirii sale determinate prin cererea de chemare în judecată cu care reclamanta a învestit instanța, respectiv cererea reconvențională cu care pârâtul a sesizat instanța, neputându-se hotărî decât asupra a ceea ce formează obiectul cererii deduse judecății. Altfel spus, instanța nu poate depăși limitele învestirii sale, dar, totodată, aceasta este obligată să soluționeze toate capetele de cerere, fie ele principale sau accesorii, cereri conexe sau incidentale cu judecata cărora a fost învestită, respectiv față de toate părțile implicate în conflictul judiciar.
În aceste împrejurări care impun respectarea principiului disponibilității părților, în condițiile în care potrivit rapoartelor de expertiză efectuate în cauză, în apel, la acest moment bunul imobil nu este partajabil în natură, iar părțile nu s-au arătat dispuse a face modificări la imobil și a conveni asupra unor aspecte care ar permite derogarea de la dispozițiile legale în referire la servituțile de vedere, Curtea apreciază că instanța de apel avea a aduce în discuția părților dispozițiile art.67311 Cod de procedură civilă a căror incidență a fost constatată în cauză.
Față de aceste elemente de nelegalitate vădită ale deciziei atacate, nu se poate considera că s-a tranșat asupra fondului partajului, ceea ce face incident art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, astfel încât Curtea apreciază că se impune admiterea recursului prin găsirea acestui ultim motiv de recurs ca fiind fondat, casarea, în parte, a deciziei instanței de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare, la instanța de apel în ceea ce privește apelul declarat de apelanta – reclamantă, urmând a menține dispozițiile deciziei atacate în ce privește respingerea apelului declarat de apelantul – pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta – reclamantă V. I., împotriva deciziei civile nr.336 A/17.03.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul – pârât V. C..
Casează, în parte, decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la instanța de apel în ceea ce privește apelul declarat de apelanta – reclamantă.
Menține dispozițiile deciziei atacate în ce privește respingerea apelului declarat de apelantul – pârât.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 05.03.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. D. M. I. M.-A. N.-G.
GREFIER
M. C.
Red.I.D.
Tehdact.B.I./I.D.
2 ex./27.03.2015
TB-S.4 – A.M.V.; L.I.-C.
Jud.S.1 – E.M.
| ← Răpire internaţională de copii. Decizia nr. 483/2014. Curtea... | Stabilire domiciliu minor. Decizia nr. 265/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
