Răpire internaţională de copii. Decizia nr. 483/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 483/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-11-2014 în dosarul nr. 483/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECTIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 483-A
Ședința publică de la 07.11.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - F. P.
JUDECĂTOR - C. M. T.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
MINISTERUL PUBLIC, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, a fost reprezentat de procuror, E. I..
Pe rol se află soluționarea cererilor de apel formulate de apelantul-reclamant, M. JUSTIȚIEI, reprezentant legal al reclamantului, A. ROKUS T.-SANTA, precum și de apelantul intervenient în nume propriu, A. ROUKUS T.-SANTA, împotriva sentinței civile nr.435/28.03.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă, O. A. și AUTORITATEA TUTELARĂ P. COMUNEI BĂLĂUȘERI.
P. are ca obiect – răpire internațională de copii.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează depunerea la dosar, în data de 06.11.2014, din partea apelantului reclamant, M. Justiției, a unei petiții, prin care solicită ca instanța să ia act de renunțarea la apelul de față, în contradictoriu cu intimata-pârâtă, O. A., întrucât, au primit o informare de la Autoritatea Centrală Maghiară, prin care se confirmă că minorul, împreună cu mama, s-au înapoiat în Ungaria.
Curtea, având în vedere această cerere din partea apelantului-reclamant, M. Justiției, acordă cuvântul, reprezentantului Ministerului P. pe această cerere de renunțare la apelul de față.
Reprezentantul Ministerului P., având cuvântul, solicită să se ia act de cererea de renunțare la apel, formulată de apelantul-reclamant M. Justiției și să se constate că apelul formulat de către intervenientul în nume propriu a rămas fără obiect, motivat de faptul că minorul, împreună cu mama s-au înapoiat în Ungaria.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.435/28.03.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția III-a Civilă în dosarul nr._, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de M. Justiției în calitate de Autoritate Centrală pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor Convenției de la Haga din 1980 și de reprezentant legal al reclamantului A. Roukus T. – Santa, având ca obiect înapoierea minorului B. Roukus T.-Santa la reședința obișnuită din Ungaria – în contradictoriu cu pârâții O. A. M. și Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei Bălăușeri.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de judecată a reținut următoarele:
„Prin cerere înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.05.2013, M. Justiției, în calitate de reprezentant legal al d-nului A. Rokus T. Santa, a solicitat instanței, in contradictoriu cu A. O. și Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei Bălăușeri, înapoierea minorului B. Rokus Takcs-Santa, născut la data de 07.11.2010, la reședința obișnuită din Ungaria.
În fapt, s-a arătat că minorul s-a născut la data de 07.11.2010 la Budapesta, Ungaria, fiind copilul din căsătorie al numiților A. Rokus T.-Santa și A. O.. La data de 08.11._, minorul a fost deplasat de mamă în România, fără acordul său, Printr-o hotărâre judecătorească, pronunțată la data de 20.02.2013, instanța maghiară a reglementat menținerea legăturii dintre tată și copil.
Potrivit certificatului de legislație transmis de M. Administrației Publice și al Justiției din Ungaria, în conformitate cu art. 72 alin. (1) din Codul familiei ungar, părinții exercită în comun tutela părintească, în lipsa unui acord contrar, chiar și atunci când nu mai locuiesc împreună. De asemenea, se arată de către reclamant, potrivit legislației maghiare, deplasarea copilului din Ungaria sau reținerea acestuia în străinătate este ilicită, dacă, în cazul în care părinții locuiesc împreună, unul dintre părinții care exercită în comun dreptul de tutelă părintească duce copilul în străinătate fără acordul celuilalt părinte, cu exceptia unei decizii contrare a autorității tutelare.
Prin urmare, s-a solicitat să se constate că sunt incidente cerințele art. 3 din Convenția de la Haga, neînapoierea minorului de pe teritoriul României fiind ilicită, în sensul textului legal amintit. Astfel, a solicitat să se constate că sunt incidente în cauză dispozițiile Conventiei de la Haga, având în vedere și cele menționate în raportul explicativ V. - Perez, referitoare la noțiunea de reședință obișnuită. De asemenea, au fost invocate și dispozițiile art. 14 din Legea nr. 272/2004 referitoare la dreptul copiilor de a dezvolta relații cu părinții, rudele și alte persoane față de care a dezvoltat relații de atașament, precum și cele ale art. 11 din Regulamentul nr. 2201/2003.
Pe cale de consecință, a solicitat M. Justiției ca cererea să fie admisă, și să se dispună înapoierea minorului la domiciliul lui din Ungaria, să se fixeze un termen pentru executarea obligației de înapoiere, sub sancțiunea aplicării unei amenzi, potrivit art. 11 din Legea nr. 369/2004.
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 411 NCPC.
Pârâta, legal citată, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de înapoiere, invocând dispozițiile art. 13 din Convenție.
În motivare, pârâta a arătat că o eventuală înapoiere a copilului l-ar expune pe acesta unui pericol fizic și psihic, atâta timp cât are o vârstă fragedă, de 2,5 ani, prezența sa în preajma minorului fiind indispensabilă. Pârâta a arătat că ea este cea care s-a ocupat până în prezent de tot ceea ce înseamnă creșterea și educarea copilului, și doar ea cunoaște cele necesare creșterii și educării lui. Pe de altă parte, a arătat, nu s-au administrat probe din care să rezulte că tatăl avea un drept exclusiv privind încredințarea.
Pârâta a recunoscut, în continuare, faptul că a deplasat ilicit minorul din Ungaria, ca urmare a faptului că, la acel moment, nu mai găsea nicio soluție la problemele familiale pe care le avea cu reclamantul.
A mai arătat aceasta că prin sentința civilă pronunțată în dosarul nr. 5P_/2012/13 de Judecătoria din Bicske, reclamantul a fost obligat provizoriu la plata către minor a unei pensii de 30 000 forinți. Pentru a-i asigura minorului legături personale cu reclamantul, pârâta a arătat că, pe propria cheltuială deplasează copilul în Ungaria, în fiecare lună cu număr impar, în a doua săptămână, de sâmbătă de la ora 15.00 până sâmbăta următoare orele 15.00.
Dacă s-ar admite cererea de înapoiere, sănătatea minorului ar fi grav afectată, întrucât reclamantul locuiește într-o casă de vacanță, care nu e izolată termic, nu are sistem de încălzire, iar iarna nu se curăță zăpada în mod frecvent. De asemenea, soțul său, prin natura meseriei sale, lipsește de acasă 4 zile pe săptămână, astfel că nu se poate ocupa de copil, în cazul în care acesta ar fi înapoiat în Ungaria. S-a mai invocat ulterior, prin note de concluzii, că reclamantul ar avea probleme de sănătate mintală, și un comportament abuziv.
Ca probă, a solicitat efectuarea unei anchete sociale în Ungaria, și proba cu martori, care să fie audiați prin comisie rogatorie.
În cauză, a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri și proba cu anchete sociale la domiciliile ambilor părinți.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarea situație de fapt:
În drept, tribunalul reține următoarele dispoziții legale:
Art. 3 din Convenția de Haga din 25.10.1980 prevede:
Deplasarea sau reînapoierea unui copil se consideră ilicită:
a)când are loc prin violarea unui drept privind încredințarea, atribuit unei persoane, unei instituții sau oricărui alt organism acționând fie separat, fie împreună, prin legea statului în care copilul își avea reședința obișnuită, imediat înaintea deplasării sau neînapoierii sale; și:
b)dacă la vremea deplasării sau reînapoierii acest drept era exercitat în mod efectiv, acționându-se separat sau împreună ori ar fi fost astfel exercitate, dacă asemenea împrejurări nu ar fi survenit.
Dreptul privind încredințarea, vizat la litera a), poate rezulta, între altele, dintr-o atribuire de plin drept, dintr-o hotărâre judecătorească sau administrativă sau dintr-un acord în vigoare potrivit dreptului acelui stat".
De asemenea, potrivit art. 5 din Convenție, în înțelesul acestui document, dreptul privind încredințarea include dreptul cu privire la îngrijirile cuvenite persoanei copilului și, îndeosebi acela de a hotărî asupra locului reședinței sale.
Părțile sunt căsătorite, iar în timpul căsătoriei, s-a născut copilul B. Rokus Takcs-Santa, la data de 07.11.2010. La data de 08.11.2012 mama a părăsit domiciliul din Ungaria, împreună cu copilul, atunci în vârstă de 2 ani.
Prin sentința civilă pronunțată în ds. nr. 5P_/2012/13 la data de 20.02.2013, de Judecătoria din Bicske, reclamantul a fost obligat provizoriu la plata către minor a unei pensii de 30 000 forinți, și a fost obligată pârâta la măsuri pentru a păstra legătura cu tatăl. La momentul pronunțării acestei hotărâri judecătorești, pârâta se afla cu copilul în România.
Pe rolul instanțelor maghiare la acest moment, se derulează un litigiu cu privire la exercitarea autorității părintești.
Potrivit certificatului de legislație transmis de M. Administrației Publice și al Justiției din Ungaria, în conformitate cu art. 72 alin. (1) din Codul familiei ungar, părinții exercită în comun tutela părintească, în lipsa unui acord contrar, chiar și atunci când nu mai locuiesc împreună.
Prin urmare, întrucât ambii părinți au drepturi egale, atât potrivit legislației române cât și legislației maghiare, să decidă asupra reședinței minorului, și cum această decizie a fost luată în mod unilateral de pârâtă, se poate concluziona fără echivoc că în cauză a avut loc o deplasare ilicită a copilului de la reședința lui obișnuită, din Ungaria, în România, cu încălcarea drepturilor reclamantei, astfel cum acestea sunt prevăzute la art. 5 din Convenție.
De altfel, pârâta a recunoscut prin întâmpinare această situație de fapt.
Art. 12 din Convenție prevede:
Când un copil a fost deplasat sau reținut ilicit în înțelesul art. 3 și o perioadă de mai puțin de 1 an s-a scurs cu începere de la deplasare sau neînapoiere în momentul introducerii cererii înaintea autorității judiciare sau administrative a statului contractant unde se află copilul, autoritatea sesizată dispune înapoierea sa imediată.
Potrivit art. 13 din Convenție, prin excepție de la dispozițiile articolului precedent, autoritatea judiciară sau administrativă a statului solicitat nu este ținută să dispună înapoierea copilului dacă persoana, instituția sau organismul care se împotrivește înapoierii sale stabilește: lit. b) că există un risc grav ca înapoierea copilului să îl expună unui pericol fizic sau psihic sau, ca în orice alt chip, să-l situeze într-o situație intolerabilă.
Ceea ce interesează, prin prisma excepției de neînapoiere prevăzute la art. 13 din Regulamentul nr. 2210/2003, este ca pericolul fizic sau psihic invocat să vizeze pe copil, și nu să se refere la relațiile mai mult sau mai puțin tensionate dintre părinți, pentru că scopul reglementării Convenției de la Haga din 25.10.1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii precum și al celor din Regulamentul nr. 2210/2003 CE, este acela de a descuraja părinții ca, în soluționarea propriilor conflicte, să utilizeze de această modalitate a răpirii copiilor luându-se, în calcul, de asemenea, la redactarea acestor acte normative internaționale și interesul superior al copilului, căruia nu poate să îi fie benefică schimbarea de reședință, după bunul plac al părinților.
De asemenea, tribunalul, în aprecierea sa, va ține cont de declarațiile de martori audiați în fața instanței din Ungaria în cauza având ca obiect exercitarea autorității părintești,- ds. 5P_/2012/24(fila 224) raportul psihologic asupra ambilor părinți ( fila 345), rapoartele de anchetă socială.
Astfel, tribunalul apreciază că este aplicabil art. 13 din Convenție, interpretat prin aceea că, față de vârsta fragedă a copilului, vârstă la care atașamentul față de mamă este foarte puternic, ar constitui un pericol pentru dezvoltarea sa psihică armonioasă, ca la acest moment, să se dispună înapoierea sa în Ungaria, unde ar fi lipsit de prezența mamei.
Pentru a răspunde și reclamantului, tribunalul apreciază că prin această hotărâre de neînapoiere nu se aduce atingere dreptului copilului de a păstra legătura cu tatăl, întrucât, se pare, din actele dosarului, că această legătură există și pârâta mamă nu îl împiedică în nici un fel de copil să aibă o legătură cu tatăl, fiind avut în vedere interesul superior al minorului”.
Împotriva sentinței civile nr.435/28.03.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția III-a Civilă - în dosarul nr._ au formulat apel reclamantul A. Roukus T. – Santa nemotivat dar și de către reprezentantul legal al reclamantului M. Justiției în calitate de Autoritate Centrală care a criticat sentința apelată pentru nelegalitate și netemeinicie, astfel:
Scopul Convenției de la Haga – este acela de a asigura garantarea înapoierii copilului în statul reședinței sale obișnuite, iar Tribunalul București, pentru a respinge acțiunea a reținut că în cauză ar fi incidente dispozițiile art.13 din Convenția de la Haga, prin excepție de la prevederile art.12 din Convenție, deși pârâta a recunoscut că a adus minorul în România, fără acordul tatălui acestuia, motivat de faptul că ar exista un risc grav ca înapoierea copilului să îl expună unui pericol fizic sau psihic.
În înțelesul Convenției de la Haga – art.13, deplasarea ori neînapoierea unui copil este considerată ca fiind ilicită când s-a încălcat un drept privind încredințarea atribuit prin legea statului în care copilul își avea reședința obișnuită, imediat înaintea deplasării ori neînapoierii copilului, iar acest drept era exercitat efectiv de respectiva persoană (în speță, tatăl minorului).
Iar dreptul privind încredințarea poate rezulta, dintr-o atribuire de plin drept, printr-o hotărâre judecătorească ori administrativă sau dintr-un acord în vigoare potrivit dreptului acelui stat.
Având în vedere această reglementare, se apreciază că instanța de judecată a respins, în mod neîntemeiat acțiunea, fără a exista proba care să dovedească faptul că înapoierea minorului la reședința obișnuită din Ungaria, l-ar expune pe acesta, la un risc grav, ignorându-se și prevederile legale privind egalitatea în drepturi și îndatoriri a părinților față de copiii lor minori, în decizia unilaterală a mamei de luare a minorului în România fără acordul tatălui, privându-l pe acesta de legăturile personale cu copilul său, pe care le exercita efectiv anterior acestei decizii a pârâtei.
Cu privire la încredințare, art.2 pct.11 lit.b din Regulamentul II bis de la Bruxelles 2201/2003, aceasta se consideră a fi exercitată în comun, atunci când nu s-a dispus altfel printr-o hotărâre ori s-a prevăzut în lege, astfel că unul dintre titularii răspunderii părintești nu va putea decide locul de reședință al copilului, fără consimțământul celuilalt titular al răspunderii părintești.
Articolul 2 pct.7 definește „răspunderea părintească” în sensul că reprezintă „toate drepturile și toate obligațiile conferite unei persoane fizice sau juridice în temeiul unei hotărâri judecătorești de atribuire de plin drept, a unui acord în vigoare, privind persoana sau bunurile copilului, termenul incluzând și dreptul de încredințare și dreptul de vizită, iar pct.9 definește dreptul de a decide reședința copilului.
În speță, având în vedere toate aceste prevederi rezultă că titularii răspunderii părintești sunt atât intimata – pârâtă, cât și tatăl minorului, neexistând un drept de încredințare în favoarea unuia dintre părinți, astfel că mama nu poate decide unilateral schimbarea domiciliului minorului, încălcând și drepturile tatălui recunoscute de legea ungară și pe care acesta le exercita efectiv înaintea deplasării și reținerii ilicite a copilului de către mamă în România.
S-a solicitat a se avea în vedere și Raportul explicativ Perez – V. care subliniază că elaborarea Convenției de la Haga a urmărit să protejeze copilul pe plan internațional împotriva efectelor dăunătoare ale unei deplasări sau neînapoieri ilicite.
Este unanim admis că prevederile Convenției de la Haga asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii reglementează doar un mecanism de returnare sumară a minorilor deplasați sau reținuți ilicit pe teritoriul unui stat, decât acela care reprezintă reședința obișnuită a minorului căruia instanțele sesizate, constatând că sunt îndeplinite condițiile art.3, trebuie să-i dea eficiență.
S-a solicitat ca potrivit art.466 Cod procedură civilă, să fie admis apelul, modificată sentința apelată, în sensul admiterii acțiunii formulate.
S-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, conform art.223 alin.2 Cod procedură civilă.
Nu s-au administrat noi probe în apel.
La termenul de judecată din data de 07.11.2014 apelantul – reclamant M. Justiției în calitate de Autoritate Centrală pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor Convenției de la Haga din 1980 și reprezentant legal al apelantului – intervenient A. Roukus T. – Santa, a depus cerere scrisă la dosar prin care s-a învederat instanței confirmarea informației primite de la Autoritatea Centrală maghiară privind înapoierea minorului B. Roukus T.-Santa împreună cu mama acestuia în Ungaria, urmând ca instanța să ia act de renunțarea la judecarea cererii de apel formulată în contradictoriu cu pârâta O. A. în temeiul art.406 alin.5 Cod procedură civilă.
S-a atașat și „Nota de informare” a Direcției D. Internațional și Cooperare Judiciară din M. Justiției din 03.10.2014 către Direcția C. privind înapoierea în Ungaria a copilului B. Roukus T.-Santa împreună cu mama lui (fila 57).
La termenul susmenționat părțile deși legal citate au lipsit, reținându-se solicitarea privind judecarea cauzei în lipsă de către apelantul M. Justiției, reținând cauza, după luarea concluziilor reprezentantului Ministerului P., în pronunțare.
Curtea, având în vedere prevederile art.463 Cod procedură civilă incidente cauzei, față de cererea susmenționată de renunțare la judecarea apelului, va lua act de achiesarea la hotărârea pronunțată de prima instanță, de către apelantul – reclamant M. Justiției. Constatând din „nota de informare” comunicată la dosar, faptul că minorul în cauză a fost înapoiat în Ungaria, însoțit de mama sa, Curtea va respinge apelul – intervenientului în nume propriu A. Roukus T.-Santa – ca rămas fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de achiesarea apelantului M. Justiției la sentința apelată prin cererea de renunțare la apel.
Respinge, ca rămas fără obiect, apelul formulat de apelantul-reclamant, M. JUSTIȚIEI, reprezentant legal al reclamantului A. ROKUS T.-SANTA – cu sediul în București, ., sector 5 precum și de apelantul intervenient în nume propriu, A. ROUKUS T.-SANTA cu domiciliul ales la avocat Mijai Laaszlo în Miercurea C., ..1, . împotriva sentinței civile nr.435/28.03.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă, O. A. cu domiciliul în ., ., județul M. și AUTORITATEA TUTELARĂ P. COMUNEI BĂLĂUȘERI cu sediul în ..
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.11.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
F. P. C. M. T.
GREFIER
RĂDIȚA I.
Red.F.P.
Tehnored.C.S.
Ex.7/17.11.2014
T.B.-Secția a III-a Civilă – C.A.T.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
