Stabilire domiciliu minor. Decizia nr. 265/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 265/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 265/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.265
Ședința publică din 03.03.2015
Curtea constituită din:
Președinte - M. G. R.
Judecător - A. D. T.
Judecător - C. B. T.
Grefier - E. C.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurenta pârâtă V. A. împotriva deciziei civile nr.781 A din 03.09.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant V. A. și cu Autoritatea tutelară de pe lângă Primăria S. 4 București și Primăria Ploiești.
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru exercitarea autorității părintești.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 25 februarie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta.
Pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 03 martie 2015, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 4 București, sub nr._ /2012 la data de 23.04.2012, reclamantul V. A., în contradictoriu cu pârâta V. A., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună exercitarea autorității părintești de către ambii părinți cu privire la minorul V. ADALIN DEMARCO, născut la data de 17.01.2006, stabilirea locuinței minorului la domiciliul tatălui, obligarea părinților de a-și întreține copilul, iar în subsidiar exercitarea autorității părintești de către reclamant și obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreținere în cuantum legal.
Prin întâmpinarea-cerere reconvențională, depusă la fila nr. 130 din dosar, pârâta a solicitat exercitarea autorității părintești de către ambii părinți asupra minorului, stabilirea locuinței minorului la domiciliul mamei, precum și stabilirea contribuției fiecărui părinte la cheltuielile de creștere și educare ale minorului, arătând în esență că până la întoarcerea în țară a reclamantului cu minorul, părțile au contribuit în egală măsură atât material, cât și afectiv, la creșterea și educarea copilului, fiind ajutați de către bunica maternă.
Prin cererea precizatoare depusă la dosarul cauzei la data de 21.09.2012, pârâta a solicitat instanței ca în ipoteza în care locuința minorului se va stabili la domiciliul reclamantului, instanța să stabilească în favoarea pârâtei un program de vizitare după cum urmează: de vineri seara de la ora 1800 până duminica seară la orele 1800, în fiecare weekend din lună; o lună în vacanța de vară; o săptămână în vacanța de iarnă; în anul rămânerii definitive a hotărârii ziua onomastică la mamă, iar ziua de naștere la tată, în anul următor invers, anii ulteriori alternativ în aceiași manieră; în anul rămânerii definitive a hotărârii Crăciunul la mamă, Paștele la tată, în anul următor invers, anii ulteriori alternativ în aceiași manieră.
Prin sentința civilă nr.9865/20.11.2012, Judecătoria sector 4 București a admis în parte acțiunea principală formulată de reclamantul V. A. împotriva pârâtei V. A. și în contradictoriu cu AUTORITATEA TUTELARA - P. S. 4 BUCURESTI - și AUTORITATEA TUTELARA – P. PLOIEȘTI; a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă reconvențională V. A. împotriva reclamantului – pârât reconvențional V. A. și în contradictoriu cu AUTORITATEA TUTELARA - P. S. 4 BUCURESTI și AUTORITATEA TUTELARA – P. PLOIEȘTI; a dispus ca autoritatea părintească cu privire la minorul V. Adalin Demarco, născut la data de 17.01.2006, să fie exercitată în comun de ambii părinți ; a stabilit domiciliul minorului alternativ, câte două săptămâni la domiciliul tatălui, în București, ., bl33, ., sector 4, și câte două săptămâni la domiciliul mamei, în București, ., ., ., începând cu data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri: în anii pari minorul va petrece câte 3 zile de C. la domiciliul tatălui, iar în anii impari va petrece câte 3 zile de C. la domiciliul mamei; în anii pari minorul va petrece câte 3 zile de Revelion la domiciliul mamei, iar în anii impari minorul va petrece câte 3 zile de Revelion la domiciliul tatălui; în anii pari minorul va petrece câte 3 zile de Paști la domiciliul tatălui, iar în anii impari minorul va petrece câte 3 zile de Paști la domiciliul mamei; în anii pari minorul va petrece ziua lui de naștere (17 ianuarie) la domiciliul mamei, iar în anii impari minorul va petrece ziua lui de naștere la domiciliul tatălui ; au fost compensate pensiile de întreținere datorate de părți pentru întreținerea minorului, fiecare urmând a contribui pentru perioada în care minorul are stabilit domiciliul la fiecare dintre părinți; a fost obligat reclamantul la 500 lei cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 17.01.2006 s-a născut minorul V. Adalin Demarco, având filiația stabilită față de ambii părinți – părțile din prezenta cauză – astfel cum rezultă din certificatul de naștere . nr._ înregistrat în Registrul de Stare civilă al Consiliului Local al S. 4 la data de 17.05.2006.
Întrucât minorul are situația legală a copilului din afara căsătoriei, sunt aplicabile în speță dispozițiile art.505 C.civ. referitoare la modalitatea de exercitare a autorității părintești, avându-se în vedere și dispozițiile art.6 alin.6 din același cod.
Astfel, conform art.505 alin.1 C.civ., în cazul copilului din afara căsătoriei a cărui filiație a fost stabilită concomitent sau, după caz, succesiv față de ambii părinți, autoritatea părintească se exercită în comun și în mod egal de către părinți, dacă aceștia conviețuiesc. Dacă părinții nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile de la divorț, ținând seama de interesul superior al copilului (alin.2).
În raport de dispozițiile legale enunțate, se constată, în primul rând, că părinții minorului nu conviețuiesc, aceștia având domicilii diferite.
Devin astfel aplicabile dispozițiile art.396 și urm. C.civ., care consacră, de asemenea, regula exercitării autorității părintești în comun de către ambii părinți, excepția constituind-o exercitarea de către un singur părinte, când există motive temeinice pentru a se dispune în acest sens. Instanța trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului, acest principiu prevalând în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, astfel cum impune și textul art.2 alin.3 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, alături de art.505 alin.2 C.civ.
Exercitarea autorității părintești în comun, dacă nu s-au semnalat motive temeinice care să determine instanța de tutelă să opteze pentru altă soluție, este de natură să servească cel mai bine interesului superior al minorului, evitându-se în acest mod sancționarea părintelui care nu a greșit în mod esențial și iremediabil în îndeplinirea rolului parental. Or, din probele administrate în cauză nu s-au evidențiat elemente care să conducă instanța la concluzia că oricare dintre cei doi părinți nu ar avea căderea morală să se ocupe de creșterea și educarea minorului sau s-ar fi făcut vinovați de fapte de natură să pericliteze siguranța fizică și psihică a acestuia. Din probele administrate în cauză nu s-au evidențiat situații în care oricare dintre părinți să fi avut un comportament neconform ori periculos la adresa copilului.
Sub aspectul stabilirii locuinței minorului, potrivit art. 92 alin. 2 C.civ stabilește că în cazul în care părinții au domicilii separate și nu se înțeleg la care dintre ei va avea domiciliul copilul, instanța de tutelă, ascultându-i pe părinți, precum și pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani, va decide ținând cont de interesul superior al copilului. În același sens sunt și dispozițiile art. 496 alin. 2 C.civ.
Varianta ideală pentru minor este ca cei doi părinți să se înțeleagă cu privire la domiciliul copilului, iar instanța să consfințească această înțelegere. Varianta imediat următoare, aplicabilă în cazul în care domiciliile părinților sunt apropriate unul de altul și respectiv de unitățile de învățământ este ca cei doi părinți să poată să găzduiască minorul alternativ, cu verificarea situației fiecăruia dintre cei doi părinți sub aspectul posibilității de a oferi îngrijire copilului în acea perioadă de timp. În același sens converg și Recomandările Comisiei Europene privind legislația familiei, astfel Principiul 3:20 Locuința copilului prevede că în cazul în care autoritatea părintească este exercitată în comun, titularii acesteia, dacă locuiesc separat, ar trebui să se pună de acord cu privire la persoana cu care va locui copilul. Copilul poate locui în mod alternativ cu titularii autorității părintești, fie ca urmare a unui acord aprobat de autoritatea competentă, fie a unei decizii luate de aceasta din urmă. Autoritatea competentă trebuie să aibă în vedere următorii factori: vârsta și opinia copilului; capacitatea și dorința titularilor responsabilităților parentale de a colabora unul cu celălalt cu privire la aspectele legate de copil, precum și situația lor personală; distanța dintre locuințele titularilor autorității parentale și școala pe care o frecventează copilul.
Instanța a observat cu ocazia audierii minorului că acesta este foarte atașat de tată și dorește în continuare să locuiască cu acesta, dar în egală măsură vrea să relaționeze cu mama sa, manifestându-și dorința de a o vedea mai des. Din declarația martorei audiată în cauză, instanța reține faptul că reclamantul îi îngrădește dreptul pârâtei de a-și vizita copilul, permițându-i cu mare greutate să-l vadă pe acesta sau să petreacă timp împreună, cu toate că aceasta depune eforturi vădite în acest sens. O dovadă în plus a eforturilor pârâtei o reprezintă faptul că aceasta și-a închiriat un apartament în apropierea locuinței reclamantului în scopul de a ușura relaționarea cu minorul. S-a mai reținut că timp de 3 ani cât părțile au locuit în Italia, pârâta și mama acesteia au îngrijit minorul.
Instanța a reținut, din rapoartele de anchetă socială efectuate la domiciliile ambelor părți, că fiecare dintre acestea dispune de condiții locative corespunzătoare pentru creșterea și educarea minorului, în ambele locații copilul beneficiind de o cameră proprie. De asemenea, din adeverințele de salariu depuse de părți la dosar reiese că acestea dispun de posibilități materiale suficiente pentru a acoperi nevoile minorului. În ceea ce privește raportul de evaluare psihologică a minorului, s-a reținut că, deși se recomandă menținerea minorului în familia tatălui, s-a constatat că important pentru dezvoltarea psihosocială a copilului este ca acesta să mențină relații cu mama sa și să petreacă cât mai mult timp împreună, aceste recomandări neexcluzând pe vreunul dintre părinți din viața copilului.
Stabilirea unui domiciliul alternativ pentru minor, în cazul în care nu afectează programul obișnuit al minorului, nu este în măsură să creeze un sentiment de neapartenență, respectiv, nu îi afectează sentimentul de siguranță și stabilitate, în condițiile în care minorul este egal atașat de ambii părinți. Acesta va permite ca interacțiunea copilului cu fiecare dintre cei doi părinți să fie fluentă, fără sincope și prea multe transferuri de autoritate părintească de la un părinte la altul. Interpretarea modernă a „sentimentului de stabilitate și de apartenență” este legată mai degrabă de calitatea relațiilor pe care minorul le dezvoltă cu părinții decât de un anumit spațiu „geografic” (un anumit apartament, de exemplu). Un copil are nevoie de legături emoționale stabile, de sentimentul apartenenței necondiționate la un grup de persoane (în esență, familia sa), de un mediu securizat care să-i permită experiențe normale de viață.
Instanța, reținând faptul că atât minorul, cât și părinții acestuia doresc să aibă relații apropiate, că interesul superior al copilului, în general, este legat de posibilitatea de a putea accesa cvasinelimitat pe ambii părinți pentru a putea dezvolta relații echilibrate și armonioase cu aceștia, că cel puțin la un nivel declarativ, părțile prin susținerile acestora s-au arătat dispuse de a coopera cu privire la creșterea și educarea copilului lor minor, precum și faptul că vârsta fragedă a copilului reclamă deopotrivă îngrijirea și sprijinul ambilor părinți, a stabilit locuința acestuia la ambii părinți pentru o perioadă egală, respectiv câte două săptămâni alternativ la fiecare dintre părinți.
Referitor la sărbătorile de C., Revelion, Paști și ziua de naștere a minorului, instanța a stabilit ca minorul să le petreacă alternativ cu fiecare dintre cei doi părinți, de la an la an, conform dispozitivului prezentei hotărâri.
Părinții sunt cei care au îndatorirea de creștere și educare a copiilor lor minori. Printre aceste obligații se află și cea de întreținere a copilului. Conform art. 530 alin. 1 C.civ., obligația de întreținere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului și, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învățătură și pregătire profesională.
Din moment ce locuința minorului a fost stabilită alternativ la ambii părinți, care își vor îndeplini obligația de întreținere în natură, asigurându-i minorului ceea ce îi este necesar, instanța a compensat pensia de întreținere ce este datorată de fiecare dintre părinți minorului.
În ceea ce privește înscrisurile (fotografii) depuse de către reclamant odată cu concluziile scrise, instanța a apreciat că acestea nu pot fi luate în considerare, fiind depuse după închiderea dezbaterilor. În orice caz, viața socială și orientarea sexuală a pârâtei nu influențează capacitatea sa de a fi o mamă bună pentru copilul ei.
În temeiul art.274 C.pr.civ., a obligat reclamantul la 500 lei cheltuieli de judecată parțiale în favoarea pârâtei, reprezentând onorariu avocațial.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul V. A. cât și pârâta V. A., criticând soluția primei instanțe ca fiind nelegală și netemeinică.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București secția a IV-a Civilă la data de 02.04.2013, sub nr. de dosar_ .
În dezvoltarea motivelor de apel, apelantul-pârât a arătat că hotărârea pronunțată de Judecătoria sector 4 București este nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:
În fapt, a arătat apelantul-reclamant că sentința cuprinde aspecte contradictorii și neconforme cu realitatea în conținutul său, de natură să ducă la concluzia că este vădit părtinitoare pârâtei reclamantei V. A., judecătorul fondului făcând aprecieri nesusținute în fapt de acte materiale administrate în mod nemijlocit la dosarul cauzei.
La pagina 4 din sentință se observă înșiruite o . de aspecte pur teoretice cu privire la variante ideale sau mai puțin ideale ale domiciliului minorului, afirmând că a observat cu ocazia audierii minorului că acesta este foarte atașat de tată și dorește în continuare să locuiască cu acesta, aspect care este contrazis la pagina următoare în care explică motivele stabilirii unui domiciliu alternativ.
Opinia instanței conform căreia stabilirea unui domiciliu alternativ pentru minor nu este în măsură să creeze un sentiment de neapartenență și nu îi afectează siguranța și stabilitatea vine în contradicție tocmai cu interesul superior al minorului, acesta din urmă fiind practic forțat ca la fiecare 2 săptămâni să-și mute domiciliu de la un părinte la celălalt, ceea ce poate duce la instabilitate psihică și emoțională.
Mai mult decât atât, hotărârea instanței de fond nu a ținut cont nici de opiniile specialiștilor care au întocmit raportul de evaluare psihologică și care au recomandat menținerea minorului în familia tatălui.
În altă ordine de idei, analizând probele administrate la dosarul cauzei, s-a observat că atitudinea pârâtei reclamante V. A. a fost negativă încă de la începutul acestui proces, încercând să atragă atenția instanței mai mult asupra relației anterioare pe care a avut-o împreună și asupra nemulțumirilor sale personale, folosindu-le ca mijloace de apărare și de atac împotriva sa, ceea ce din nou excede interesului superior al copilului și obiectivului acțiunii de față.
De altfel, întreaga apărare a acesteia se bazează pe probe destul de îndoielnice cu privire la legalitatea lor. Astfel, solicită să se aibă în vedere contractul individual de munca atașat la dosar ca dovada a veniturilor realizate, contract care din punctul apelantului de vedere nu este real, neavând completate multe din rubricile obligatorii conform codului muncii.
Tot față de aceste probe administrate de pârâta reclamantă, arată că acesta nu a făcut dovada clară și logică a faptului că poate întreține minorul, deoarece în urma închirierii în grabă a unui apartament după ce apelantul reclamant a introdus acțiunea, pentru suma de 500 E/lună, veniturile ce le realizează nu se situează la același nivel (2000 RON), ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la posibilitățile reale de întreținere a minorului în situația în care acesta ar trebui să petreacă 2 săptămâni în fiecare lună la domiciliu acesteia.
Atitudinea răutăcioasă a pârâtei reclamante rezultă și din refuzul inițial al acesteia de a da concurs solicitării mele de a apela la mediere.
Față de acest aspect, arată că a făcut toate demersurile necesare și chiar a achitat costurile medierii, făcând pârâtei o propunere mai mult decât echitabilă, medierea, însă a eșuat prin refuzul pârâtei de a accepta acordul stabilit la prima ședință de mediere.
Stabilirea unui astfel de program în sarcina unul copil de 7 ani va duce la o înțelegere greșită a vieții de familie, mai ales că atitudinea pârâtei reclamante este una total dezechilibrată.
Un alt aspect de care solicită să se țină cont este faptul că de la rămânerii în pronunțare pe fondul cauzei (20.11.2012) și până la data depunerii prezentului apel, pârâta reclamantă a văzut minorul doar în 3-4 ocazii, fiind plecată perioade mari de timp.
Față de toate aspectele arătate mai sus, având în vedere dispozițiile art.476 din Cod de procedură civilă raportat la 480 alin 2 Cod de procedură civilă, solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței civile nr. 9865 din 20.11.2012 în sensul arătat.
În dezvoltarea motivelor de apel din cererea de aderare la apelul apelantului-reclamant, apelanta-pârâtă a arătat că hotărârea pronunțată de Judecătoria sector 4 București este nelegală și netemeinică, pentru următoarele considerente:
Pe capătul de cerere ce are ca obiect stabilirea locuinței minorului la domiciliul apelantei-pârâte, instanța trebuia să aibă în vedere interesul superior al copilului. Din probele administrate în cauză, rezultă că tatăl îngrădește legăturile personale ale mamei cu minorul. Se poate observa că, deși mama locuia la data pronunțării hotărârii instanței de fond, într-un . în care locuiește minorul împreuna cu tatăl, acesteia nu i se permite să întâlnească minorul, să petreacă timp cu acesta sau să-l ia acasă. În realitate, tatăl nu consideră că mama trebuie să facă parte din viața minorului. Acest aspect rezultă din răspunsul tatălui la întrebarea 32 din interogatoriul administrat de pârâta-reclamantă V. A., în care acesta spune „că mama s-a invitat abuziv în vacanța petrecută împreună cu minorul în Egipt." Din probele administrate mai rezultă că în încercarea de a vedea minorul, mama a fost agresată de tată, motiv pentru care a depus plângere penală înregistrată sub nr._/16.10.2010 (document depus la ultimul termen de judecată). După declanșarea prezentului litigiu și mutarea mamei în România, tatăl a devenit violent la adresa mamei, proferând injurii și cuvinte urate la adresa sa, frecvent în prezenta copilului, acesta devenind un „avocat al mamei" în relația cu tatăl. Atunci când își întâlnește mama, minorul își manifesta dorința de a petrece mai mult timp cu aceasta, îi relatează discuțiile purtate cu tatăl său și modul în care el a răspuns acuzelor aduse de tată mamei.
De asemenea, tot în scopul împiedicării mamei în a avea o legătură personală, firească cu minorul, tatăl a depus plângere la Autoritatea Tutelară, acuzând faptul că pârâta-reclamantă încearcă să îi „submineze autoritatea parentală", acuzație nefondată, pârâta încercând doar să facă parte din viața copilului. Totodată, pentru a justifica . fizică la adresa mamei, a depus o plângere penală pentru „hărțuire" mamei, însă a omis să precizeze faptul că a lovit-o pe mamă atunci când aceasta i-a spus că nu este indicat ca minorul să urce singur cu liftul șapte etaje până la apartamentul în care locuiesc.
Din declarația martorului audiat în cauză, reiese că mama a avut dificultăți reale în încercarea de a vedea minorul. În plus, instanța de apel trebuie să țină cont de faptul că, într-o primă etapă, mama a plecat în Italia pentru a lucra și a trimite banii necesari întreținerii familiei. Prin prisma acestor argumente, apreciază că instanța ar fi trebuit să stabilească domiciliul minorului la mamă, întrucât tatăl percepe greșit relația pe care copilul trebuie să o aibă cu ambii părinți, limitează legăturile cu mama sa, motiv pentru care este dăunător pentru minor să petreacă în asemenea condiții un interval lung de timp, întrucât va fi afectat de un asemenea abuz.
Se impune schimbarea măsurii dispuse de instanța cu privire la domiciliul minorului, deoarece după pronunțarea sentinței civile nr. 9865/_, tatăl a interzis total legătura minorului cu mama sa. În acest interval de timp, și-a cumpărat un apartament lângă locuința apelantului sperând că fiind la trei minute de casa în care locuiește fiul său, va putea să petreacă timp suficient cu acesta.
De altfel, deși instanța a stabilit exercitarea autorității părintești de către ambii părinți în baza acordului lor, apelantul nu respecta regimul juridic al unei asemenea măsuri, luând orice decizie cu privire la minor după cum dorește, fără să se consulte cu mama copilului și fără ca măcar să o informeze. De exemplu, într-o dimineața (17.04.2012), mama a mers la școală pentru a putea schimba câteva vorbe cu minorul. Copilul întârzia să apară și s-a interesat la învățătoare dacă știe de ce întârzie Adalin. Aceasta nu știa nimic despre întârzierea copilului, așa încât a fost sunat tatăl care a informat-o că Adalin nu va veni la școală, fiind plecat la filmări, întrucât urmează să joace un rol într-un film publicitar. Or, apreciază că decizia ca minorul să apară într-o reclamă este una importantă, mama ar fi putut fi consultată sau cel puțin informată.
A arătat în cererea reconvențională depusă în fond că minorul locuiește cu părinții tatălui. În ultima vreme Adalin relatează mamei că bunica sa i-a spus că părinții materni sunt răi, iar tatăl i-a zis că apelanta pârâtă are „bube" și este periculoasă pentru el apropierea de ea.
În subsidiar, consideră că în mod corect instanța a stabilit domiciliul minorului alternativ, câte două săptămâni la domiciliul tatălui, în București sector 4 și câte două săptămâni la domiciliul mamei în București sector 4, începând cu data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, întrucât Adalin trebuie să aibă o relație normală, firească cu mama sa, legătură ce nu poate fi consolidată decât prin petrecerea unui timp suficient împreună cu aceasta. Or, așa cum a arătat și probat, tatăl nu consideră că mama trebuie să facă parte din viața minorului.
În încercarea de a-și putea întâlni copilul, l-a notificat pe apelant în data de 05.04.2013 prin notificarea nr. 32 trimisă prin B. C., Tanurca și Asociații, însă acesta nu a înțeles nici de această dată să dea curs cererii sale, deși la momentul pornirii notificării l-a informat prin mesaj telefonic să se prezinte a doua zi să-i dea copilul, însă a doua zi când împreună cu o cunoștința s-a deplasat în fața blocului pentru a lua copilul, nu s-a prezentat, nu a răspuns la telefon și nici la interfon. După nenumărate telefoane și mesaje, date în două ore, cât a așteptat în fața blocului, i-a răspuns la telefon evaziv și i-a spus că Adalin este la un curs de acrobație, dar refuzând să-i precizeze locația școlii.
Precizează că are dificultăți și în a discuta telefonic cu minorul, întrucât sună de zeci de ori, tatăl nu-i răspunde sau îi pune că Adalin mănâncă, face baie sau teme, așa încât nu poate sta de vorba cu acesta cât ar dori, deoarece nu-i poate perturba rutina zilnică. . stabilit un program în care ar fi trebuit să sune, dar închidea telefonul ce-l cumpărase special pentru minor în intervalul de timp în care trebuia să sune mama.
În prezent, minorul este în clasa I și-l așteaptă la . la ore în fața școlii, pentru a putea discuta câteva minute cu el. De fapt, tatăl este mult mai interesat să aibă „un război cu apelanta" decât de binele fiului lor. De exemplu, atunci când a început școala, i-a propus să dea copilul la after-school, pentru ca aprecia că mama sa (bunica copilului), în vârsta de 80 de ani și bolnavă de ulcer varicos, nu poate să facă temele cu fiul lor la nivelul cerut astăzi sau să aibă grija de acesta atâtea ore. Dar apelantul a refuzat vehement, deși cele spuse erau reale și ulterior s-a dovedit ca Adalin are probleme la școală.
În drept: art. 293 și urmat C.pr.civ.
Prin decizia civilă nr.781 A/03.09.2013, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis apelul principal formulat de apelantul-reclamant V. A., împotriva sentinței civile nr. 9865/20.11.2012, pronunțată de Judecătoria sector 4 București în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu apelanta-pârâtă V. A. și intimatele Autoritatea Tutelară – Primăria S. 4 și Autoritatea Tutelară – Primăria Ploiești, a admis cererea de aderare la apel formulată de apelanta-pârâtă V. A., împotriva aceleaiași sentințe, în contradictoriu cu apelantul-reclamant V. A. și intimatele Autoritatea Tutelară – Primăria S. 4 și Autoritatea Tutelară – Primăria Ploiești, a schimbat în parte hotărârea apelată, în sensul că a admis cererea principală, a stabilit domiciliul minorului V. Adalin Damarco, născut la data de 17.01.2006 la tată, a obligat pârâta la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea minorului, în cuantum de 350 lei, începând cu data introducerii acțiunii (23.11.2011) și până la majoratul minorului, a stabilit în favoarea pârâtei-reclamante următorul program de legături personale cu minorul: - în primul și al treilea weekend din lună, de vineri, ora 18:00 până duminică, ora 18:00; - o lună în vacanța de vară a minorului; - o săptămână în vacanța de iarnă a minorului; - ziua de naștere a minorului în anii pari; - în anii impari, prima zi de C. (25.12) la mamă și în anii pari la tată; - în anii pari, prima zi de P. la mamă și în anii impari la tată, a înlăturat dispoziția privind obligarea reclamantului la cheltuieli de judecată, a menținut în rest sentința civilă apelată și a compensat cheltuielile de judecată din apel.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a reținut următoarele:
Sub aspectul soluției pronunțate de prima instanță în ceea ce privește stabilirea locuinței minorului, soluție criticată de ambii apelanți, Tribunalul a apreciat că varianta stabilirii unui domiciliu alternativ, respectiv două săptămâni la mama și două săptămâni la tată, nu este de natură să fie o măsură în interesul minorului, pentru următoarele considerente:
Deși minorul are nevoie de ambii săi părinți, nu este absolut necesar ca legătura acestora să se creeze prin petrecerea unui timp egal de către minor în domiciliile celor doi părinți. Mutarea copilului la fiecare două săptămâni ar avea un efect negativ, conducând la instabilitate în viața acestuia, crearea unui sentiment de neapartenență într-un spațiu locativ propriu și afectând programul obișnuit al minorului.
Considerentele avute în vedere de prima instanță, respectiv nevoia de a dezvolta relații echilibrate și armonioase cu ambii părinți printr-o apropiere egală a minorului de aceștia, inclusiv sub aspect locativ, care ar prevala în acest fel stabilirii unui anumit spațiu “geografic” ca domiciliu al minorului, nu se justifică pe deplin.
În acest sens, Tribunalul a apreciat că o relație armonioasă și echilibrată cu ambii părinți se poate dezvolta și în ipoteza în care domiciliul minorului este stabilit doar la unul dintre părinți, iar părintele la care nu locuiește în mod statornic minorul are drept de vizitare a acestuia și se implică în toate măsurile care-l privesc.
Exercitarea autorității părintești în comun de către ambii părinți are tocmai rolul de a apropia părinții de copil și de a-i implica pe aceștia deopotrivă în creșterea, îngrijirea și educarea minorului. Prin urmare, implicarea părinților în viața minorului se realizează independent de locuința pe care ar avea-o acesta.
Funcția domiciliului este de a identifica persoana, implicit și minorul, printr-un loc geografic stabil unde își are locuința principală, iar stabilirea locuinței minorului alternativ la domiciliile ambilor părinți ar putea crea dificultăți în stabilirea ulterioară a domiciliului minorului, la împlinirea vârstei de 14 ani, astfel cum a susținut și apelantul-reclamant.
De altfel, modul de redactare a art. 92 cod civil denotă intenția legiuitorului ca minorul să aibă o locuință în mod statornic, care poate fi la ambii părinți, însă doar în ipoteza în care aceștia locuiesc împreună, și la unul dintre părinți, în ipoteza inversă. Interpretarea literală a cuvântului “statornic” folosit în acest articol conduce la aprecierea instanței că stabilirea alternativă a locuinței minorului, în varianta două săptămâni la mama, două săptămâni la tată, excede cerința statorniciei locuinței minorului, soluția primei instanțe fiind astfel nu numai inoportună, dar și nelegală.
Pentru aceste motive, Tribunalul a admis ambele apeluri și a schimbat soluția primei instanțe în ceea ce privește stabilirea domiciliului la ambii părinți, alternativ, două săptămâni la mama, două săptămâni la tată.
În ceea ce privește alegerea domiciliului minorului la unul dintre părinți, Tribunalul, în lipsa acordului părților, a avut în vedere următoarele împrejurări de fapt:
Astfel, din probele administrate rezultă că ambii apelanți au condiții bune pentru creșterea, îngrijirea și educarea minorului în locuința proprie: apelantul-reclamant, în imobilul din București, ., ., sector 4, unde locuiește în prezent și minorul. În locuință mai stau și bunicii paterni, aceștia fiind de altfel și proprietarii imobilului, dar copilul are camera separată și frumos amenajată, cum rezultă din referatul de anchetă socială (fila 63 dosar apel).
Totodată, din referatul de anchetă socială efectuat de Autoritatea Tutelară a Primăriei S. 4, rezultă că apelanta-pârâtă are o locuință proprietate comună pe cote-părți, situată în București, .. 15, ., sector 4, unde locuiește ocazional și celălalt coproprietar, numitul Scapinelli Danilo. Apartamentul are două camere, este foarte curat, dotat cu îmbunătățiri necesare, iar minorul ar beneficia de o camera separată.
Din probele aflate la dosar, rezultă că minorul a locuit cu ambii părinți în Italia, până la vârsta de 3 ani și 10 luni, moment în care tatăl împreună cu minorul au revenit în țară, iar de la acea data locuiesc împreună la domiciliul tatălui. Acesta s-a ocupat în principal de creșterea și educarea minorului, în timp ce mama acuză îngrădirea de către tată a legăturilor personale dintre ea și minor. Aceste dificultăți de relaționare cu minorul, din partea unuia sau a celuilalt părinte, se pot remedia prin stabilirea unui program de legături personale pentru părintele care nu locuiește cu minorul, prin intermediul instanței, și nu neapărat de a avea în vedere această împrejurare ca determinantă pentru stabilirea domiciliului minorului.
Din referatul de anchetă socială, s-a mai reținut că minorul este foarte bine crescut și îngrijit în prezent.
Deși o perioadă de timp apelanta-pârâtă a locuit în Italia, în prezent aceasta a revenit în țară, are un loc de muncă stabil, începând cu data de 17.04.2012 și o locuință în proprietate pe cote-părți.
Sub aspect financiar, ambii părinți realizează venituri suficiente pentru îngrijirea, creșterea și educarea minorului, astfel cum rezultă din adeverința de venit depusă la fila 54 și din referatul de anchetă socială.
În ceea ce privește atitudinea presupus violentă a tatălui față de mama, aceasta nu s-a confirmat din probele administrate în cauză și oricum nu au influențat raporturile tatălui cu minorul, care s-au dovedit a fi foarte bune.
Având în vedere aceste aspecte de fapt, în temeiul art. 92 alin. 2, 400 și 505 Cod civil, Tribunalul a apreciat că este în interesul superior al minorului stabilirea locuinței la domiciliul tatălui, astfel cum este în prezent, iar pentru mama va stabili un program de legături personale cu minorul.
În temeiul art. 401, combinat cu art. 505 Cod civil, pentru păstrarea legăturilor personale ale acesteia cu minorul, Tribunalul a stabilit pentru mamă următorul program de legături personale: în primul și al treilea weekend din lună, de vineri, ora 18.00 până duminică, ora 18:00; o lună în vacanța de vară a minorului; o săptămână în vacanța de iarnă a minorului; ziua de naștere a minorului în anii pari; în anii impari, prima zi de C. (25.12.) la mamă și în anii pari la tată; în anii pari, prima zi de P. la mamă și în anii impari la tată. Instanța nu a acordat dreptul apelantei-pârâte de a avea legături cu minorul în fiecare weekend, astfel cum a solicitat aceasta, deoarece s-ar fi îngrădit excesiv dreptul tatălui de a contribui la creșterea și educarea minorului, chiar și pe parcursul sfârșitului de săptămână.
Având în vedere veniturile realizate de apelanta-pârâtă în ultimele 6 luni, respectiv 1600 lei lunar, astfel cum rezultă din adeverința depusă la fila 54 din dosarul de apel, Tribunalul a obligat pârâta la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea minorului, în cuantum de 350 lei lunar, conform dispozițiilor art. 402, 505 și 529 alin. 2 Cod civil.
În consecință, în temeiul art. 296 și 297 Cod proc. civilă, Tribunalul a admis apelul principal și cererea de aderare la apel. A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis cererea principală, a stabilit domiciliul minorului V. Adalin Damarco la tată, a obligat pârâta la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea minorului, în cuantum de 350 lei, începând cu data introducerii acțiunii (23.11.2011) și până la majoratul minorului, a stabilit în favoarea pârâtei-reclamante programul de legături personale cu minorul, conform precizărilor de mai sus.
Având în vedere soluția pronunțată în ceea ce privește cererea principală, în temeiul art. 274 Cod proc.civilă, a înlăturat dispoziția privind obligarea reclamantului la cheltuieli de judecată.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată efectuate de ambele părți în apel, având în vedere soluția pronunțată în ambele apeluri, în temeiul art. 276 Cod proc. Civilă, a compensat aceste cheltuieli.
Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâta V. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele motive:
1. art.304 pct.9 Cod de procedură civilă – pe acest motiv recurenta – pârâtă consideră că măsura de stabilire a domiciliului minorului, V. Adalin Damarco, la tată este nelegală și neîntemeiată, întrucât față de probele administrate în cauză, pe capătul de cerere privind stabilirea domiciliului minorului, recurenta – pârâtă opinează că s-ar fi impus admiterea apelului, admiterea cererii reconvenționale și stabilirea domiciliului la mamă.
Așa cum s-a arătat și în cererea de apel, tatăl îngrădește în permanență legăturile personale ale mamei cu minorul. Astfel, deși prin hotărârea nr.8426/22.08.2013, pronunțată de Judecătoria S. 4 București, în dosar nr._/4/2013, având ca obiect ordonanța președințială s-a stabilit un program de vizitare în favoarea recurentei, domnul V. A. nu respectă acest program, găsește diferite pretexte pentru a pleca cu minorul de acasă, pentru a fi în alt loc la momentul când mama trebuie să întâlnească copilul, așa încât împotriva acestuia au fost depuse mai multe plângeri penale, cereri înregistrate sub nr._/04.02.2014;_/31.12.2013 și_/04.02.2014. Din informațiile obținute de la organele judiciare reiese că s-a început urmărirea penală împotriva intimatului, pentru săvârșirea de către acesta a infracțiunii de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorului.
Motivul pentru care intimatul refuza să respecte programul de vizitare este acela că în realitate tatăl nu consideră că mama trebuie să facă parte din viața minorului. Atitudinea aceasta este constantă de la declanșarea litigiului și este probată de răspunsul intimatului la întrebarea 32 din interogatoriul administrat de recurenta V. A. în care acesta spune „că mama s-a invitat abuziv în vacanța petrecută împreună cu minorul în Egipt."
De asemenea, tot în scopul împiedicării mamei în a avea o legătura personală, firească cu minorul, tatăl a depus plângeri la Autoritatea Tutelară acuzând faptul că recurenta încearcă să îi „submineze autoritatea parentală" acuzație nefondată, mama încercând doar să facă parte din viața copilului. Totodată, pentru a justifica . fizică la adresa mamei a depus o plângere penală pentru „hărțuire" însă a omis să precizeze faptul că a lovit-o pe mamă atunci când aceasta i-a spus că nu este indicat ca minorul să urce singur cu liftul șapte etaje până la apartamentul în care locuiesc.
Din declarația martorului audiat în cauză în fond reiese că mama a avut dificultăți reale în încercarea de a vedea minorul. În cauză interesul superior al copilului ar fi fost, să îi fie asigurat acestuia, un climat normal de creștere și dezvoltare în care părintele la care are domiciliul să îi permită să aibă o relație firească cu celalalt părinte. Practic prin măsura dispusă instanța a obligat copilul să facă un adevărat „slalom" printre capriciile unui adult ca să-și poată vedea mama. Arată recurenta – pârâtă că sunt situații în care copilul vorbește cu mama și tatăl sau bunica paternă îi strigă tare lângă telefon să se oprească din conversație, deoarece în caz contrar va fi pedepsit, pedepsit pentru ca vorbește cu mama sa.
Prin prisma acestor argumente, recurenta – pârâtă apreciază că instanța de apel ar fi trebuit să stabilească domiciliul minorului la mamă întrucât tatăl percepe greșit relația pe care copilul trebuie să o aibă cu ambii părinți, limitează legăturile cu mama sa. Din acest motiv, recurenta – pârâtă arată că este de părere că este dăunător pentru minor să petreacă în asemenea condiții un interval lung de timp întrucât va fi afectat de un asemenea abuz.
2. Pe de altă parte, recurenta – pârâtă arătă că, deși în acest litigiu s-a acreditat ideea că mama ar fi ales să trăiască departe de copil în Italiaducând o viata fără griji, iar tatăl a fost unicul părinte preocupat de soarta copilului, această susținere este neadevărată. Măsura mutării tatălui în România a fost una obligatorie, deoarece domnul V. A. este inculpat într-un dosar penal în Italia pentru săvârșirea unor infracțiuni așa cum reiese din actele pe care recurenta Ie-a anexat prezentului recurs. Intimatul s-a mutat în România în momentul în care în toate ziarele din Regiunea Pescara, zona în care locuia cu familia au apărut articole în care erau descrise adevăratele sale preocupări. Cum familia V. locuia într-o localitate foarte mică, după declanșarea urmăririi penale împotriva sa intimatul a fost nevoit să plece în România, nefiind posibil să mai trăiască în această comunitate în care era exclus. Și întrucât familia nu avea venituri, cei doi tatăl și mama au stabilit ca aceasta din urmă să plece în Italia pentru a lucra. Din banii pe care îi obținea doamna V. A. plătea avocații domnului V. în Italia, asigurările și trimitea banii necesari întreținerii familiei în România. Nu s-a preocupat de conservarea unor probe pentru că nu și-a imaginat că partenerul său ar fi în stare să o despartă de copil. Venea des în România, avea grija de familia sa așa încât nu credea să aibă probleme de acest gen.
Recurenta – pârâtă arată în cererea reconvențională depusă în fond că minorul locuiește cu părinții tatălui. În ultima vreme Adalin relatează mamei că bunica sa i-a spus că mama sa este „rea, agresivă" așa cum reiese și din Raportul de psihodiagnostic și evaluare clinică nr. 196/2014.
În opinia recurentei – pârâte, instanța a dispus contra interesului superior al copilului pe capătul de cerere ce are ca obiect stabilirea locuinței minorului la domiciliul său.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente.
Curtea reține că unicul motiv de critică adus deciziei recurate vizează stabilirea domiciliului minorului la tată, apreciind recurenta că, în condițiile în care intimatul îi îngrădește relațiile cu copilul, se impunea stabilirea domiciliului acestuia la mamă.
Prealabil, pe fondul cererii de stabilire a domiciliului minorului, curtea constată că potrivit art. 2 din legea 272/2004 orice reglementări adoptate în domeniul respectării și promovării dreptului copilului se subordonează, cu prioritate, interesului superior al acesteia, acest principiu urmând a prevala în toate demersurile ce privesc minorii, inclusiv cele ce vizează măsurile dispuse de instanță.
Potrivit legii, copilul are dreptul să crească alături de părinții săi; ambii părinți fiind responsabili pentru creșterea și educarea copilului lor.
În măsura în care părinții au neînțelegeri cu privire la exercitarea drepturilor și îndatoririlor părintești, acestea vor fi soluționate de instanță care va avea în vedere, în primul rând, interesul superior al minorului, astfel încât măsura dispusă să asigure bunăstarea copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, prin menținerea copilului într-un mediu cât mai aproape de cel în care a fost crescut.
În primul rând, curtea constată că, în cauză, atât mama cât și tatăl minorului au, în prezent condiții materiale corespunzătoare pentru creșterea și educarea acesteia, mama locuind într-un apartament de două camere, deținut în coproprietate cu numitul Scapinelli Danilo în timp ce tatăl locuiește împreună cu minorul într-un apartament de trei camere, proprietatea părinților săi, ambii realizând venituri.
Sub un prim aspect, curtea constată că minorul a locuit în Italia împreună cu ambii părinți, iar începând cu anul 2009 a revenit cu tatăl în România, locuind la actualul domiciliu.
Sub un al doilea aspect, curtea reține că, potrivit raportului de evaluare psihologică minorul, care în prezent are 9 ani, manifestă atașament față de ambii părinți, însă se recomandă, având în vedere interesul superior al copilului, continuitatea în îngrijire, continuitatea în mediul socio-familial, posibilitățile de sprijin și încurajare, menținerea minorului în familia tatălui.
Nu în ultimul rând, se reține că psihologul a recomandat menținerea relațiilor copilului cu mama sa și petrecerea unui timp cât mai îndelungat împreună.
În acest context, deși curtea este de acord că minorul are nevoie de menținerea unei relații cu mama sa, apreciază că stabilirea domiciliului la tată corespunde pe deplin interesului său. Aceasta deoarece se impune ca minorul să nu fie supus unui stres psihic nejustificat, determinat nu numai de schimbarea mediului de viață în care se simte confortabil ci și de schimbarea părintelui cu care locuiește în mod constant de aproape șase ani.
Pe de altă parte, curtea nu apreciază ca fiind relevantă susținerea mamei referitoare la faptul că tatăl a fost nevoit să se întoarcă în România din cauza unor probleme penale pe care le-ar fi avut în Italia întrucât, pe de o parte această decizie de stabilire a domiciliului în țară nu prezintă relevanță pentru soluționarea cauzei, iar pe de altă parte potrivit actelor de la dosar, intimatul a fost achitat de fapta pentru care a fost cercetat.
Curtea atrage atenția tatălui că autoritatea părintească asupra minorului revine în comun ambilor părinți și că aceasta presupune nu numai ca tatăl să nu obstrucționeze în nici un fel relațiile dintre minor și mama sa, ci chiar ca cei doi părinți să colaboreze și să ia împreună toate deciziile referitoare la copilul lor, în vederea asigurării unei creșteri și dezvoltări armonioase a acestuia. În acest context, tatăl nu trebuie să se limiteze la a-i comunica mamei programul zilnic al copilului ci trebuie ca acest program să fie stabilit de comun acord de către cei doi părinți, toate deciziile importante cu privire la minor urmând să fie luate de ambii părinți.
Sub acest aspect, Curtea apreciază, prin raportare la cele anterior reținute, că ambii părinți trebuie să-și revizuiască atitudinea și să evite conflictele și menținerea unui climat tensionat de natură să-l afecteze pe minor. De altfel, tatăl nu trebuie să limiteze programul de vizită și întâlnirile dintre mamă și copil, o asemenea atitudine neputând fi apreciată ca fiind justificată în raport de circumstanțele speței.
Pentru aceste considerente în baza dispozițiilor art. 312 C. pr. civ. curtea respinge recursul ca nefondat.
În raport de dispozițiile art. 274 alin. 3 C. pr. civ. curtea obligă recurenta la plata sumei de 750 de lei reprezentând onorariul de avocat redus achitat conform chitanței nr._/8.12.2014 către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta - pârâtă V. A. împotriva deciziei civile nr.781 A din 03.09.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul - reclamant V. A. și cu AUTORITATEA TUTELARĂ - PRIMĂRIA S. 4 BUCUREȘTI și AUTORITATEA TUTELARĂ - PRIMĂRIA PLOIEȘTI.
Obligă recurenta la 750 lei onorariul de avocat recurs, conform art.274 alin.3 Cod de procedură civilă, către intimat.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 03.03.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. G. R. A.-D. T. C. B. T.
GREFIER
E. C.
Red.A.D.T.
Tehdact.R.L./A.D.T.
2 ex./16.03.2015
TB-S.4 - S.E.P.; R.E.G.
Jud.S.4 – D.P.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 878/2015.... → |
|---|
Vezi și alte spețe de la aceeași instanță
Comentarii despre Stabilire domiciliu minor. Decizia nr. 265/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
