Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 114/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 114/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-03-2015 în dosarul nr. 114/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.114 A
Ședința publică de la 12.03.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
GREFIER - F. D.
* * * * * * * * * * *
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror D. B..
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelanta-pârâtă A. F. C., împotriva sentinței civile nr.132 din 25.11.2014, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI G. și intimata-pârâtă C. G. M..
P. are ca obiect – ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimata-reclamantă Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului G., prin consilier juridic Farmate L. F., conform împuternicirii de reprezentare juridică pe care o depune la dosar, lipsind apelanta-pârâtă A. F. Caludia și intimata-pârâtă C. G. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul intimatei-reclamante arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea motivelor de apel.
Reprezentantul intimatei-reclamante solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii apelate, ca fiind temeinică și legală.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca fiind temeinică și legală, întrucât instanța de fond în mod corect a reținut că sănătatea și dezvoltarea copiilor este pusă în pericol, având în vedere atât condițiile improprii de locuit, cât și comportamentul concubinului mamei care pune în pericol integritatea fizică a minorilor.
CURTEA,
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. sub nr._ din 30.09.2014 reclamanta DGASPC G. a solicitat pe calea ordonanței președințiale instituirea măsurii plasamentului în regim de urgență și preluarea într-o structură de tip rezidențial a minorilor P. I., P. G. M., P. I. G., C. L. M. și C. M. Sofiana.
În fapt, reclamanta arată că în data de 21 august 2014, specialiști din cadrul instituției s-au deplasat la solicitarea Poliției Județului G. în cartierul I. din municipiul G. întrucât o persoană de sex masculin în vârstă de 33 ani se află pe un ., . că se va sinucide, aruncându-se în gol împreună cu 2 copii (în vârstă de 9 și respectiv 12 ani) ai concubinei sale.
La fața locului se aflau numeroși reprezentanți au Poliției Județene, Poliției Municipale, Poliției Comunitare, Jandarmeriei, Inspectoratului pentru Situații de urgență V. și serviciului de Ambulanță G..
Persoana respectivă, identificată ca fiind Diancu M. M., se urcase pe acoperișul clădirii pentru a protesta astfel față de decizia Primăriei de a-l evacua din camera pe care o ocupă în blocul respectiv, fără a-i fi oferită o locuință în schimb.
Din discuțiile purtate cu numitele C. G. și A. F. au reieșit următoarele:de aproximativ 2 ani întrețin o relație de uniune consensuală cu același bărbat Diancu M. Mius.
Acesta locuiește împreună cu cele două concubine și cu cei doi și respectiv trei copii ai acestora într-un ..
Cei trei adulți și cinci copii locuiesc în aceeași cameră în prezent aceasta reprezintă singura cameră locuită din clădirea dezafectată-Cămin B din cartierul I..
A. F. și C. G. au declarat că concubinul lor a făcut acest gest pentru a impresiona și pentru a determina autoritățile să le ofere o locuință, au susținut că Diancu M. M., concubinul lor, nu au probleme psihice și sunt absolut sigure că nu le-ar fi făcut rău copiilor lor.
Acestea au precizat că nu au știut de intenția concubinului de a implica copii în acțiunea sa, întrucât la momentul urcării acestuia pe ., mama celor doi minori era la piață, iar cealaltă concubină în grija căreia erau lăsați copii, se afla la toaletă.
Mama copiilor a explicat că a avut o atitudine pasivă în timpul protestului întrucât este sigură că Diancu Mariua M. nu le-ar face niciodată rău copiilor ei, întrucât locuiesc cu toții de doi ani și niciodată nu i-a pus pe copii în pericol și este atașat de ei, convingerea sa fiind că nu au fost puiși în pericol.
Cele două concubine au fost consiliate cu privire la importanța unui mediu securizat pentru copii, la dreptul copiilor de a crește într-un mediu care să nu le afecteze viața, dezvoltarea fizică, psihică, morală ori socială a copiilor, în acest sens, precizează că minorii nu urmează nicio formă e învățământ iar din informațiile furnizate de ag.princ.Ț. A. din cadrul Poliției Municipiului G., C. G. și A. F. au fost amendate în repetate rânduri d către Poliție pentru faptele de vagabondaj și cerșetorie ale copiilor.
Cele două concubine au susținut că nu vor să-și părăsească locuința, au afirmat că vor să întrețină în continuare relația de concubinaj cu Diancu M. M. și nu vor să primească împreună cu copii asistență de protecție în Centrul Maternal din cadrul DGASPC G. sau în Centrul pentru persoane fără Adăpost din cadrul DAS G., de asemenea au refuzat categoric instituirea unei măsuri de protecție specială pentru copii, considerând că aceștia nu se află în pericol în situația revenirii concubinului la domiciliu.
Din relatările copiilor implicați în acțiunea de protest a reieșit că aceștia nu au fost forțați să urce pe acoperiș, au fost determinați să facă acest lucru, fără a fi conștienți de pericolul la care au fost expuși.
În drept se rețin dispozițiile art.996 și urm.C.pr.civ., art.68-69 din Legea nr.272/2004.
În probațiune reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
La data de 24.11.2014, reclamanta și-a precizat cererea introductivă în sensul restrângerii acesteia în sensul de a se lua măsura numai în privința minorilor P. I. și P. I. G. copii pârâtei A. F., apreciind că pentru ceilalți minori ai pârâtei C. G. situația s-a ameliorat și nu se mai impune preluarea acestora.
Prin sentința civilă nr.132/25.11.2014, Tribunalul G. a admis cererea formulată de reclamanta DGASPC G., astfel cum a fost precizată și restrânsă, a dispus preluarea și plasamentul în regim de urgență a minorilor P. I. (fiul lui P. Oviciu și A. F. născut la 10.01.2002) și P. I. G. (fiica lui P. O. și A. F., născută la 28.12.2008), a luat act că reclamanta și-a restrâns acțiunea cu privire la pârâta C. G. (și a minorilor acesteia) în privința cărora nu mai solicită luarea măsurii de plasament în regim de urgență.
Tribunalul a constatat că minorii P. în privința cărora se solicită preluarea și plasarea în regim de urgență sunt supuși unei situații de risc care necesită luarea unor măsuri provizorii urgente în lipsa cărora sănătatea și dezvoltarea copiilor sunt puse în pericol grav.
Mama celor doi minori trăiește în concubinaj cu numitul Diancu M. cunoscut ca o persoană cu tulburări psihice și care, prin comportamentul său, a pus în pericol integritatea fizică a minorilor, antrenându-i într-o activitate de protest spontan, ocazie cu care s-a urcat pe . și au amenințat că se aruncă de pe clădire.
De asemenea, s-a reținut faptul că în locuința respectivă numitul Diancu M. M. locuia și întreținea relații de concubinaj atât cu A. F. (mama minorilor P.), cât și cu numita C. G., mediul oferit pentru copii fiind caracterizat de promiscuitate, imoralitate și care nu este favorabil dezvoltării intelectuale și afective a acestor copii.
În același timp, condițiile de locuit pentru minori sunt cu totul improprii din cauza lipsei dotărilor necesare (uși, ferestre), lipsei curățeniei, lipsei unui surse adecvate de încălzire, situație în care sănătatea minorilor este grav pusă în pericol, împrejurările de fapt impunând preluarea imediată a copiilor și plasarea acestora în regim de urgență într-un centru de ocrotire, fiind îndeplinite cerințele art.996 și urm.C.pr.civ.
Pentru aceste motive, tribunalul a admis cererea formulată de reclamantă.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel pârâta A. F.-C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, având în vedere următoarele motive:
În motivarea apelului, pârâta a susținut că deși prin cererea înregistrată la Tribunalul G., reclamanta Direcția pentru Protecția Copilului G., având ca obiect ordonanța președințială, a solicitat ca minorii P. I. și P. I., copii săi, să fie preluați de către Direcție, aceasta nu a dovedit urgența, așa cum ar fi trebuit, și nici că pe rolul Tribunalului G., ar exista un dosar de fond.
S-a arătat de către reclamantă, că viața minorilor, ar fi fost pusă în pericol de către concubinul său, Diancu M. M., la data de 21.08.2014. Ceea ce reclamanta omite să arate, este faptul că, P. de pe lângă Judecătoria G., a trimis cu propunere de arestare preventivă, pe numitul Diancu M.-M., însă Judecătoria G. a respins cererea Parchetului, la fel a făcut și Tribunalul G., în recursul/contestația Parchetului.
Cu alte cuvinte, nu există o stare de pericol public, împotriva societății ori a minorilor.
Asupra minorilor, nu a existat în nici un moment, în acea zi, o stare de pericol, lucru pe care P. de pe lângă Judecătoria G. nu l-a demonstrat.
Față de aceste aspecte, solicită admiterea apelului, casarea sentinței civile cu nr. 132/.25.11.2014, emisă de Tribunalul G. și pe fondul cauzei, respingerea cererii reclamantei
În baza art. 223 din N.C.Pr.Cv, solicită judecarea cauzei în lipsă.
În drept: art.480 și urm din N.C.P.Cv.
În cauză, în apel, s-a procedat la audierea minorului P. I., în condițiile art. 226 din Codul de procedură civilă, fiind încheiat proces verbal anexat la dosar.
Intimata reclamantă a depus la dosar înscrisuri, constând în procesele verbale nr. 1/2015 și nr. 2/2015, privind executarea sentinței apelate.
La data de 25.02.2015, apelanta a depus la dosar cerere prin care a arătat că înțelege să renunțe la judecata apelului.
La termenul de judecată din data de 26.02.2015, Curtea a apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele art. 406 din Codul de procedură civilă, partea nefiind legitimată, la momentul formulării cererii pentru a se putea verifica dacă actul procesual de dispoziție îi aparține și exprimă voința sa liberă și neviciată, acesta neînțelegând nici să se prezinte în instanța pentru a-si exprima voința sub acest aspect.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței civile apelate, în limitele stabilite prin cererea de apel, în conformitate cu prevederile înscrise în art. 477 alin. 1 și 2 din codul de procedură civilă și art. 488 din Codul de procedură civilă, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește prima critică, vizând neîndeplinirea cerinței existenței pe rolul instanței de fond a unui dosar care să vizeze fondul dreptului dedus judecății.
Critica este nefondată.
Astfel, potrivit art. 100 alin. 3 din Legea nr. 272/2004: „În situația în care persoanele prevăzute la alin. (1) refuză sau împiedică în orice mod efectuarea verificărilor de către reprezentanții direcției generale de asistență socială și protecția copilului, iar aceștia stabilesc că există motive temeinice care să susțină existența unei situații de pericol iminent pentru copil, datorată abuzului și neglijării, direcția generală de asistență socială și protecția copilului sesizează instanța judecătorească, solicitând emiterea unei ordonanțe președințiale de plasare a copilului în regim de urgență la o persoană, la o familie, la un asistent maternal sau într-un serviciu de tip rezidențial, licențiat în condițiile legii”.
Totodată, potrivit art. 996 alin. 4 din Codul de procedură civilă: „ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului”.
Din interpretarea logico- gramaticală a acestor prevederi legale, Curtea reține, contrar susținerilor din apel, că nici legea specială, reprezentată de Legea nr. 272/2004 și nici legea generală, reprezentată de Codul de procedură civilă, nu impun ca și condiție de admisibilitate a ordonanței președințiale, sesizarea anterioară sau concomitentă a instanței de fond cu o cerere care să aibă ca obiect plasamentul copilului la o persoană, la o familie, la un asistent maternal sau într-un serviciu de tip rezidențial, licențiat în condițiile legii.
Astfel, Legea nr. 272/2004, face trimitere la dreptul comun, or, prin dispozițiile art. 996 alin. 4 din Codul de procedură civilă, legiuitorul a instituit regula că o cerere de ordonanță președințială nu presupune, ca și condiție, formularea unei cereri referitoare la fondul dreptului, prevăzând situația contrară, pe care a formulat-o ca pe o excepție: „Ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului”.
În același sens, Curtea are în vedere că, astfel cum s-a subliniat și în doctrina de specialitate, ordonanța președințială, este o procedura specială de judecată, care poate fi anterioară deschiderii judecării în fond a litigiului, întrucât, ordonanța nu prejudeca fondul litigiului, nu-l anticipează, nu-l abordează si nu-l rezolva, ci, este un act de dispoziție al instanței prin care aceasta ordona masuri vremelnice ce trebuie sa aibă ca temei de fapt urgența, pentru a remedia o stare de criză conflictuală ori pentru a preveni consecințe iminente si păgubitoare, de esența ordonanței președințiale fiind caracterul urgent si vremelnic al masurilor care se pot lua pe acesta cale.
În referire la critica apelantei referitoare la neîndeplinirea cerinței urgenței pentru admisibilitatea ordonanței, Curtea o apreciază de asemenea ca nefondată.
Astfel, potrivit art. 39 din Legea nr. 272/2004, orice copil care este, temporar sau definitiv, lipsit de ocrotirea părinților săi sau care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora are dreptul la protecție alternativă iar în conformitate cu prevederile art. 50 din actul normativ de referință, protecția specială a copilului reprezintă ansamblul măsurilor, prestațiilor și serviciilor destinate îngrijirii și dezvoltării copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinților săi sau a celui care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora.
Detaliind aceste situații, art. 60 din Legea nr. 272/2004, stabilește că de măsurile de protecție specială, instituite de prezenta lege, beneficiază:
a) copilul ai cărui părinți sunt decedați, necunoscuți, decăzuți din exercițiul drepturilor părintești sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părintești, puși sub interdicție, declarați judecătorește morți sau dispăruți, când nu a putut fi instituită tutela;
b) copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinților din motive neimputabile acestora;
c) copilul abuzat, neglijat, exploatat sau supus oricărei forme de violență asupra copilului;
d) copilul găsit sau copilul părăsit în unități sanitare;
e) copilul care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și care nu răspunde penal.
Pe de altă parte, din interpretarea dispozițiilor art.2 alin.3 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului (denumită în continuare Legea nr.272/2004) se reține că ceea ce inclusiv la adoptarea măsurii de protecție a plasamentului în regim de urgență, trebuie avut în vedere interesul superior al copilului. Or, interesul superior al copilului, poate fi dedus în lipsa unor criterii legale exprese, inclusiv din menținerea copilului în afara mediului familial, dacă există suficiente premise care să justifice concluzia că lăsarea acestuia în familie i-ar putea primejdui creșterea și educarea.
Astfel, prin raportare la argumentele avute în vedere de către tribunal, la adoptarea soluției în cauză, Curtea reține că în mod corect s-a apreciat prin sentința apelată că reclamanta a justificat urgența în instituirea măsurii plasamentului în regim de urgență.
Astfel, s-a avut în vedere, pe de o parte, starea de sănătate psihică precară a concubinului mamei minorilor în cauză, care locuia împreună cu aceștia, și în special comportamentul acestuia în raport de copii în cauză, fiind elocventă conduita acestuia care, în data de 21.08.2014, a inițiat o „acțiune de protest” față de intenția autorităților de a evacua clădirea dezafectată în care locuiau, acțiune în care a antrenat doi copii ai apelantei - P. I. (în raport de care se solicită plasamentul de urgență) și P. M. G.- urcându-se împreună cu aceștia pe clădire, la o înălțime de cca. 15 m.. Astfel, așa cum rezultă din referatul întocmit de reprezentanții reclamantei la data de 22.08.2014, numitul Diancu M. M., a consumat alcool, oferindu-i și minorului P. G. M., în prezența minorilor și-a introdus un cui în frunte și s-a tăiat cu o lamă de ras pe antebrațul unei mâini, a amenințat că se aruncă, împreună cu minorul P. G. M. de pe clădire, prin gesturile sale (de a lega copilul de sine și de a se apropia de marginea acoperișului clădirii) creând prezumția că o atare atitudine ar fi putut fi pusă efectiv în practică, respectiv, că îl va arunca pe acest minor, în gol, de pe clădire și permițându-i minorului I. să meargă pe marginea acoperișului, expunându-l riscului de a aluneca oricând.
Curtea reține că așa cum rezultă din acest referat mama apelanta a asistat la acest incident, adoptând o atitudine pasivă, fără a fi îngrijorată de situația copiilor săi.
Pe de altă parte, au fost avute în vedere în mod judicios, condițiile de trai oferite copiilor în cauză, din probatoriul administrat (referatele de ancheta social și planșele foto anexate la dosarul de fond ) rezultând că apelanta nu este în măsură să asigure o locuință corespunzătoare copiilor, cea ocupată fiind improprie creșterii și dezvoltării normale a minorilor. Astfel, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, rezultă neîndoielnic că cei doi copii trăiau în condiții mizere, improprii, familia mamei ocupând fără drept o cameră, care face parte dintr-un imobil dezafectat, în curs de demolare, fără utilități, încăperile din jur fiind ocupate de gunoaie și șobolani, cameră în care locuiau, la acel moment și intimata C. G., împreună cu copii acesteia, (C. G. având, la rândul său, o relație de concubinaj cu Diancu M. M.).
Or, în raport de starea de fapt anterior reliefată, în mod judicios a reținut instanța de fond, că există, riscul ca prin menținerea minorilor în familie să le fie primejduită, în mod grav și iremediabil creșterea și educarea, ceea ce justifica pe deplin urgența în adoptarea măsurii plasamentului pe calea ordonanței președințiale.
În același timp, deși apelanta susține că nu s-a probat că viața minorilor ar fi fost pusă în pericol de către concubinul său, Diancu M. M., la data de 21.08.2014, invocând în acest sens, soluția de respingere a cererii Parchetului de pe lângă Judecătoria G., având ca obiect propunerea de arestare preventivă, a numitului Diancu M.-M., pronunțată de Judecătoria G., Curtea nu poate primi nici această critică.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 68 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, plasamentul în regim de urgența este o măsură de protecție speciala, cu caracter temporar, ce se stabilește în situația copilului abuzat sau neglijat, iar potrivit dispozițiilor art. 94 alin. 1 și 2 din același act normativ, prin abuz asupra copilului se înțelege orice acțiune voluntară a unei persoane care se afla într-o relație de răspundere, încredere sau de autoritate fata de acesta, prin care este periclitata viața, dezvoltarea fizica, mentala, spirituală, morală sau socială, integritate corporală, sănătate fizică sau psihică a copilului, iar prin neglijarea copilului se înțelege omisiunea, voluntară sau involuntară, a unei persoane care are responsabilitatea creșterii, îngrijirii sau educării copilului de a lua orice măsură pe care o presupune îndeplinirea acestei responsabilități, care pune în pericol viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului și poate îmbrăca mai multe forme: alimentară, vestimentară, neglijarea igienei, neglijarea medicală, neglijarea educațională, neglijarea emoțională sau părăsirea copilului/abandonul de familie, care reprezintă cea mai gravă formă de neglijare.
Prin urmare, contrar susținerilor din apel, o atare măsură de protecție specială, poate fi justificată de orice formă de abuz sau neglijență a părinților, suficient de gravă pentru a se putea aprecia că dezvoltarea fizica, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului, sunt puse în pericol, legea neimpunând ca și condiție de admisibilitate al unui astfel de demers judiciar, însăși punerea în pericol a vieții copilului (aceasta reprezentând o formă de abuz).
În plus, în cauza de față, raportându-se la susținerile apelantei, Curtea reține că așa cum rezultă din cuprinsul încheierii nr. 60/11.09.2014 a Tribunalului G., publicată în sistemul ECRIS al instanțelor, în procedura penală declanșată împotriva numitului Diancu M. M., nu s-a reținut nicidecum lipsa pericolului social al faptei săvârșite de acesta, sau faptul că minorii nu au fost expuși unei stări reale de pericol fizic și psihic, de către acesta, ci, s-a apreciat că faptele reținute în sarcina inculpatului sunt de o gravitate sporită, fiind de natură a crea o stare de pericol pentru ordinea publică, însă prin raportare la istoricul clinic al inculpatului care este cunoscut cu internări psihiatrice, astfel cum rezultă din înscrisurile medicale depuse la dosar și raportul de expertiză medico-legală psihiatrică .-P/173/25.07.2014, s-a concluzionat că această stare de pericol poate fi înlăturată, raportat la circumstanțele concrete ale speței, prin dispunerea unei măsuri de siguranță cu caracter medical.
Sub acest aspect a reținut judecătorul de drepturi și libertăți că o astfel de măsură a fost recomandată chiar de comisia de expertiză medico-legală din cadrul SJML G., astfel că a impus inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, să se prezinte la Spitalul Clinic de Psihiatrie “Dr.A. O.” în vederea urmării unui tratament medical cu privire la diagnosticul “tulburare de personalitate mixtă”, stabilit prin Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr.A1-P/173/25.07.2014 emis de Serviciul de Medicină Legală G..
În același timp, Curtea reține că la dosar nu au fost administrate probe din care să rezulte că starea de sănătate psihică a concubinului apelantei s-ar fi îmbunătățit în mod considerabil, astfel încât să se poată prezuma că există temeiuri rezonabile ca astfel de episoade (care se concretizează într-o conduită abuzivă față de copii în cauză, în sensul art. 94 din Legea nr. 272/2004), să nu se repete.
În același sens, Curtea apreciază ca fiind relevante și condițiile de trai, de educație și de mediu familial și social create de apelantă, anterior descrise, care plasează copii într-o situație de risc, împiedicându-i să dezvolte deprinderi sănătoase de viața și socializare și chiar punându-le în pericol real sănătatea și dezvoltarea ulterioară și integritatea fizică.
De asemenea, Curtea are în vedere că minorii în cauză, nu urmează cursuri școlare (deși, așa cum a rezultat din audierea minorului I., în camera de consiliu, copilul a învățat singur literele, ceea ce confirmă neglijența apelantei în asigurarea unei educații corespunzătoare a acestuia), dar și faptul că apelanta deși a fost consiliată, în mai multe rânduri, cu privire la importanta unui mediu securizant pentru copii, a refuzat să primească asistența și protecție în Centrul Maternal din cadrul DGASPC G. sau în Centrul de persoane fără adăpost din cadrul Direcției de Asistență Socială G..
În același timp, Curtea se raportează la notele interne întocmite de reclamanta la data de 21.10.2014 și 24.10.2014, din care rezultă că aceeași apelantă a solicitat internarea minorului P. G. M., fratele minorilor în cauză, în vârsta de 9 ani, într-un centru de plasament, declarând că nu îl poate supraveghea, că acesta obișnuiește să fugă de acasă, consumă substanțe halucinogene (prenandez), măsură încuviințată de DGASPC G., conform dispoziției nr. 652/2014.
Or, toate aceste aspecte, nu fac decât să confirme dezinteresul față de responsabilitatea care îi revine apelantei în calitate de părinte, pentru creșterea, educarea și îngrijirea copiilor, în condiții care să excludă expunerea acestora, în orice mod, unui pericol în ceea ce privește sănătatea, integritatea lor psihică și fizică, educația acestora și, pe cale de consecință, aparența de drept în favoarea reclamantei, în sensul că există motive temeinice care susțin existența unei situații de pericol iminent pentru copii în cauză, care justifică măsura de protecție specială, cu caracter temporar, a plasamentului în regim de urgent, în scopul de a le asigura copiilor protecția cerută de lege.
Tot astfel, împrejurarea că minorul P. I., a declarat, la momentul audierii sale, că dorește reintegrarea în familia naturală, nu poate fi considerată a fi determinantă, atâta timp cât s-a dovedit că se impune scoaterea de urgență a copilului din mediul familial creat de mamă, întrucât acest mediu afectează sănătatea, creșterea și educarea acestuia și i-ar produce traume psihice, iar în calea de atac, apelanta nu a susținut și mai ales nu a probat că între timp, starea de fapt anterior reliefată, s-ar fi schimbat sau cel puțin ameliorat ori că ar fi dobândit o altă locuință, în care să poată asigura creșterea și educarea celor doi copii în condiții de siguranță și de moralitate.
Constatând că apelanta nu a probat, în condițiile impuse de art. 70 alin. 3 din Legea nr. 272/2004, că situația de fapt și de drept care a condus la luarea măsurii plasamentului în regim de urgentă, s-ar fi schimbat esențial și că minorii, ar putea fi reintegrați în familia naturală, din probatoriul atașat la dosar nerezultând că în prezent minorii în cauză pot beneficia de ocrotire părintească corespunzător interesului lor superior sau că în privința acestora există posibilitatea exercitării în fapt, unei alte modalități de protecție, eventual în familia lărgită, Curtea, în aplicarea art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, apreciind apelul ca nefondat, va dispune respingerea acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta – pârâtă A. F. C., CNP_, domiciliată în G., ., ..B, ., județ G., împotriva sentinței civile nr.132/25.11.2014, pronunțată de Tribunalul G., în contradictoriu cu intimata – reclamantă DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI G., C._, cu sediul în G., .-9, județ G. și intimata – pârâtă C. G. M., domiciliată în G., ., ..B, ., județ G..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12.03.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. I. M.-A. N.-G.
GREFIER
F. D.
Red.M.I.
Tehdact.R.L./M.I.
5 ex./20.03.2015
Trib.G. – I. N.
| ← Cerere necontencioasa. Decizia nr. 246/2014. Curtea de Apel... | Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 203/2015. Curtea... → |
|---|
