Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 1638/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1638/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-11-2014 în dosarul nr. 1638/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ și PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1638
Ședința publică de la 6.11.2014.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. D.
JUDECĂTOR - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
GREFIER - M. C.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurentul pârât-reclamant C. M., împotriva deciziei civile nr. 854 A din 18.09.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă-pârâtă N. (C.) L. și cu intimata intervenientă N. E..
P. are ca obiect – partaj bunuri comune.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 16.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat consecutiv pronunțarea cauzei la data de 23.10.2014, la data de 30.10.2014, apoi la data de 06.11.2014, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 08.11.2010, sub nr._/301/2010, reclamanta C. L. l-a chemat în judecată pe pârâtul C. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună: desfacerea căsătoriei încheiată între părți la data de 15.08.1987 din culpă comună, reluarea numelui „N.” avut anterior căsătoriei, încredințarea minorei C. I., născută la data de 29.07.1995, obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere și partajul bunurilor comune.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 38, art. 40, art. 42 și urm. C.fam., art. 607 C.pr.civ.
Prin sentința civilă nr. 5189 din 14.04.2011 pronunțată Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2010, instanța a admis acțiunea de divorț și a disjuns capătul de cerere privind partajul, formându-se dosarul_, la data de 15.04.2011.
La termenul din 9 iunie 2011, reclamanta și-a precizat cererea de chemare în judecată referitoare la partajul bunurilor comune, arătând că masa partajabila este compusa din: - imobilul situat în satul Corbeasca, ., alcătuit din clădire-casa construita din paianta acoperita cu tabla, compusa din doua camere, sala, bucătărie, anexe gospodărești și teren în suprafața de 254 mp cu o valoare estimativă de 20.000 lei, solicitând să-i rămână pârâtului cu obligarea sa la sulta corespunzătoare către reclamantă; - un autoturism marca Skoda O. nr._, cu valoarea estimata de 42.000 lei, cumpărat pe firma reclamantei, pentru care pârâtul C. M. și-a întocmit un contract de vânzare-cumpărare fictiv, pentru un preț de 100 lei, încercând de fapt, să scoată bunul de la partaj, întrucât știa că vor divorța; reclamanta a solicitat să-i rămână pârâtului acest bun în lot, cu obligarea sa la sulta corespunzătoare în favoarea reclamantei; - un autoturism marca Matiz Daewoo estimat la valoarea de 6.300 lei, care să fie atribuit reclamantei cu obligarea sa la plata sultei corespunzătoare în favoarea paratului; - bunuri mobile: aparat filmat de 500 lei, aragaz 200 lei, butelie aragaz 200 lei, frigider 200 lei, tv 200 lei, echipament DTH 250 lei totalizând 2050 lei ; alte bunuri mobile: un T.V.200 lei, video- 100 lei, mașina de spălat 700 lei, doua monitoare -800 lei, canapea 200 lei,pat 200 lei, șifonier 200 lei, birou 100 lei, doua mese 100 lei mobila bucătărie 600 lei, acestea totalizând 5000 lei.
Reclamanta a apreciat ca bunurile mobile au fost dobândite cu cote de 50% pentru fiecare parte.
Valoarea totala a masei partajabile a fost estimata de reclamanta la suma de 75.350 lei.
Aceeași reclamantă C. L. a menționat că imobilul situat în București, ., este bunul său propriu, motiv pentru care a solicitat să fie exclus din conținutul masei partajabile, deoarece a fost dobândit de către reclamantă, în timpul căsătoriei, insa cu banii obținuți din vânzarea unui alt imobil-apartament proprietatea părinților săi.
La data de 03.06.2011, pârâtul C. M. a depus întâmpinare și cerere reconvențională.
Prin întâmpinare, a formulat aparari, arătând, în esența, ca pretențiile reclamantei privind reținerea unei cote egale de contribuție la patrimoniul comun nu sunt întemeiate, deoarece aceasta nu a fost angajata și nici nu a realizat venituri în perioada cat a deținut societatea comerciala.
Pe cale reconvențională, pârâtul C. M. a solicitat ca în masa bunurilor comune să fie introduse și alte bunuri, precum: - imobilul situat în București, ., sector 3, format din doua corpuri de clădire și terenul aferent, considerând acesta că a fost cumpărat după aproximativ 13 ani de căsătorie, prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1953/03.05.2000. La data cumpărării, construcția se afla ., aproape de nelocuit, motiv pentru care, în perioada 2001-2004, pârâtul susține că cei doi soți au efectuat la ambele corpuri de clădire (atât la cel locuit de soți, cât și la cel locuit de către mama reclamantei), lucrări ample de renovare, extindere și modernizare; - suma de 200 milioane lei, reprezentând credite nerambursate pana la data desfacerii căsătoriei.
De asemenea, paratul a solicitat efectuarea de loturi și atribuirea bunurilor astfel: în lotul ce se va atribui pârâtului sa fie incluse: imobilul situat în ., autoturismul Skoda O., precum și creditele de 200 milioane lei; în lotul ce se va atribui reclamantei sa fie incluse: imobilul situat în București, ., sector 3, bunurile mobile aflate în acesta, precum și autoturismul Matiz – Daewoo.
Pentru egalizarea valorica a loturilor, a solicitat obligarea reclamantei la plata sultei corespunzătoare.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 30, art. 36 C.fam, art. 274 și art. 673 și urm. C.proc.civ.
La data de 08.09.2011 (filele 16-18 din dosar), reclamanta N. L. a depus cerere precizatoare la cererea de chemare în judecata, intitulata „răspuns la întâmpinare” și a arătat ca este neîntemeiată cererea pârâtului de a introduce în masa partajabila imobilul din . suma de 200 milioane lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de renovare, deoarece imobilul respectiv a fost cumpărat și renovat cu banii proveniți dintr-o moștenire și dintr-o donație din partea mamei sale, acesta fiind motivul pentru care reclamanta este proprietară.
De asemenea, reclamanta a susținut ca a avut servici și a obținut venituri inclusiv din societatea comerciala pe care a deținut-o, argumentând că datorită veniturilor realizate a fost posibil ca firma acesteia sa contracteze împrumuturi bancare utilizate la: cumpărarea unui autoturism marca Skoda, amenajarea magazinului și cumpărarea unui autoturism marca Matiz.
În ceea ce privește creditul luat de pârât de la bancă, în sumă de 200 milioane lei, reclamanta a arătat ca pârâtul a utilizat acești bani în scopul spitalizării și înmormântării părinților și surorii sale, astfel că nu a folosit nici un ban pentru cheltuielile comune.
În drept, reclamanta a completat temeiul juridic al cererii de chemare în judecata invocând și disp. art. 31 lit.f) din C.fam..
La data de 26.04.2012 (fila 111 din dosar), reclamanta N. L. a depus „note scrise” arătând că: - locuința din Bacău și terenul aferent au fost vândute de foștii socrii atât pârâtului, cât și reclamantei în timpul casatoriei, așa cum rezulta din contractul de vânzare cumpărare cu obligația de întreținere. Aceste bunuri au fost evaluate la suma de 5000 Euro și pot fi atribuite pârâtului.
În ceea ce privește cele două autoturisme, a solicitat ca acestea să fie împărțite în proporție de 50% fiecare, ca bunuri comune, cu atribuirea autoturismului Skoda în lotul pârâtului, iar a autoturismului Matiz în lotul său, ținându-se cont de valoarea acestora.
Referitor la bunurile mobile, a arătat că pârâtul a luat cu el o parte din acestea când a plecat din domiciliul conjugal, astfel că împreună cu cele din provincie, constituie jumătate din bunurile mobile.
Cu privire la imobilul din . terenul aferent, reclamanta a reiterat solicitarea ca instanța sa constate că acestea sunt bunuri proprii arătând ca din contractele depuse la dosar se poate vedea clar că reclamanta și mama sa au vândut apartamentul proprietatea părinților reclamantei și la data de 03.05.2000 a cumpărat imobilul din București, . de_ ROL, rămânându-i suma de peste_ ROL cu care a făcut toate îmbunătățirile la imobil.
Prin cererea precizatoare de la filele 148-150 din dosar, intitulată „completare la întâmpinare fata de reconvenționala paratului reclamant” reclamanta N. L. a reiterat, în esență, considerentele expuse în concluziile asupra fondului expuse cu ocazia dezbaterilor asupra fondului de la termenul din 02.05.2012, în raport cu înscrisurile depuse de către pârât după aceste dezbateri.
Reclamanta a precizat ca înscrisul nr._/05.04.2012 emis de Trezoreria de Stat prin care se atesta cuantumul sumelor rezultate din certificatele de trezorerie subscrise și încasate de către parat conține o eroare materiala, deoarece suma este exprimata în mod eronat în RON în loc de ROL, în perioada de referință respectiv anul 2000 neexistând denominarea monetara din RON în ROL care a intervenit abia în anul 2005.
De asemenea, reclamanta a arătat ca paratul este de rea credința, dorește inducerea în eroare cu privire la cuantumul debitelor sale la banca și la CAR pe care le prezintă mai mari decât sunt în realitate și ca o parte din toate sumele la care paratul face referire nu au fost aduse în gospodărie, ci au fost ascunse de către acesta.
Prin cererea de intervenție accesorie în interesul reclamantei de la filele nr. 151-153 din dosar, intervenienta N. E. a susținut că imobilul din București, ., Sectorul 3 compus din construcții și terenul aferent, sunt bunuri proprii ale reclamantei, arătând că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 833/20.09.1999 reclamanta și intervenienta au vândut apartamentul proprietatea sa și a fostului soț, respectiv, tatăl reclamantei.
La data de 03.05.2000, după cca. 7 luni de la această vânzare, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1953/03.05.2000, reclamanta a cumpărat imobilul din București, . de_ ROL pe numele acesteia, rămânându-le suma de peste_ ROL cu care au făcut toate îmbunătățirile la imobilul în care și locuiesc.
Garajul de la stradă a fost transformat într-o încăpere folosită de reclamantă ca magazin în care a funcționat societatea acesteia.
Intervenienta a susținut că drepturile sale bănești, cuvenite din vânzarea apartamentului proprietatea sa și a fostului soț, i-au fost făcute fiicei N. L. dar manual, pe care l-a investit în imobilul din București, ., cumpărat numai pe numele fiicei și apoi renovat, modernizat și îmbunătățit.
În temeiul art. 31 lit. b din C. familiei, intervenienta a susținut că imobilul din București, ., cu toate îmbunătățirile, este bun propriu al fiicei sale, fără vreo contribuție din partea fostului soț, solicitând astfel, scoaterea întregului bun de la masa partajabilă.
Prin sentința civilă nr._/29.11.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, prima instanță a admis în parte, atât acțiunea principală, cât și cererea reconvențională, a admis cererea de intervenție în interesul reclamantei.
A constatat că părțile au dobândit în perioada căsătoriei, un imobil, situat în B.. sector 3, ., în valoare de 71.057 Euro, cu o cotă de contribuție de 100% din partea reclamantei-pârâte, fiind bun propriu al acesteia.
A constatat că părțile au mai dobândit în perioada căsătoriei un imobil situat în ., în valoare de 20.000 lei, un autoturism marca Daewo Matiz, în valoare de 5763 lei și bunuri mobile în valoare de 5000 lei.
A constatat că pasivul matrimonial este în valoare de 26.373,73 lei și se compune din împrumutul bancar de la Raiffeeisen Bank, în valoare de 12.578,73 lei și împrumutul CAR nerestituit, în valoare de 13.800 lei.
Prima instanță a constatat că autoturismul Skoda O., în valoare de 24.946 lei este proprietatea .” și nu face parte din masa partajabilă.
A respins capătul din cererea reconvențională privind constarea dreptului de creanță al pârâtului asupra chiriei încasate din exploatarea magaziei din . neîntemeiat.
A dispune ieșirea din indiviziune în cote egale.
I-a atribuit pârâtului-reclamant în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în ., bunuri mobile în valoare de 2500 lei și întregul pasiv matrimonial, iar reclamantei-pârâte i-a atribuit autoturismul Daewoo Matiz și bunuri mobile în valoare de 2500 lei.
A fost obligat pârâtul să-i achite reclamantei o sultă în valoare de 7118,5 lei, reclamanta-pârâtă să-i achite pârâtului-reclamant o sultă în valoare de 13.189,36 lei, urmând ca după compensare, reclamanta să achite o sultă de 6.070, 86 lei.
Prima instanță a compensat între părți cheltuielile de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 5189/14.04.2012 pronunțată în dosarul nr._/301/2010 de Judecătoria Sectorului 3, instanța a admis acțiunea de divorț dintre aceleași parti și a dispus disjungerea capătului de cerere privind partajul, formându-se dosarul_ la data de 15.04.2011.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut faptul ca partile au fost căsătorite începând cu data 15.08.1997.
În ceea ce privește aplicarea legii în timp, cu titlu preliminar, instanța a subliniat că legea aplicabilă prezentei cauze este Codul civil intrat în vigoare la 01.12.1865 și Codul familiei (Legea nr. 4/1953), întrucât – potrivit art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil – în lipsă de stipulație contrară, procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Codului civil (Legea nr. 287/2009), se soluționează de către instanțele legal învestite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale, în vigoare la data când acestea au fost pornite respectiv la data de 08.11.2010, data formulării cererii de chemare în judecata de către reclamantă, capătul de cerere privind împărțirea bunurilor comune fiind accesoriu.
În scopul stabilirii cadrului procesual sub aspectul părtilor intre care se analizează raportul juridic dedus judecații, din punct de vedere procesual, instanța a analizat cu prioritate cererea de intervenție voluntara accesorie în sprijinul reclamantei, formulata de către N. E. la data de 31.07.2012, pe care a admis-o în principiu.
Conform art 49 alin.1 C.pr.civ., s-a reținut că „oricine are interes poate interveni . se urmează intre alte persoane”, iar conform alin.3 al aceluiași articol, intervenția este în interesul unei parti când sprijină numai apărarea acesteia.
S-a reținut că cererea formulata de către N. E. este incidentala și are rolul unei aparari legate de regimul juridic de bun propriu al reclamantei asupra imobilului situat în București ..
Rezulta ca terțul, respectiv N. E. trebuie sa justifice un interes (folos practic) propriu, fie material fie moral, aceasta fiind o condiție imperativă, iar în cauza de față, exigența este îndeplinită, deoarece în cererea sa de intervenție, N. E., precizează ca are domiciliul stabil în imobilul din ., București și ca acest imobil a fost cumpărat de către fiica sa, reclamanta, din banii obținuți din vânzarea unui alt imobil care a aparținut intervenientei și reclamantei în cota de 1/3, respectiv ¾ în urma dezbaterii succesorale de pe urma defunctului N. N..
În sprijinul afirmației sale, în temeiul art 1169 C.civ. N. E. a prezentat instanței, în copie certificata conform cu originalul, înscrisuri care fac verosimil faptul pretins: certificat de moștenitor nr 83/06.07.1999 autentificat la BNP M. T. (f.19) din care rezulta ca din dezbaterea succesiunii defunctului N. N. decedat la data 21.01.1999, deci ulterior datei încheierii casatoriei dintre parti - 15.08.1997, au rămas moștenitori N. E. și C. L. în cote de 1/3 soție supraviețuitoare respectiv ¾ fiica și ca în masa succesorala era inclus imobilul apartament, situat în București, .. Muncii) nr 112, scara 2 apartament nr.6 alcătuit din trei camere și dependințe.
S-a reținut că în același an, 1999 cele doua moștenitoare, intervenienta și reclamanta,au vândut imobilul în schimbul unui preț de_ lei către un terț, așa cum rezulta din Contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr 833/20 septembrie 1999 la BNP Meltiade Riba.
Intrucat reclamanta sustine ca imobilul din ., Bucuresti a fost cumparat și amenajat cu bani obtinuti din tranzactii imobiliare posibile datorita dezbaterii succesiunii defunctului N. N., tranzactie la care a participat și intervenienta N. E., instanta a apreciat ca apararile furnizate prin intermediul institutiei interventiei voluntare accesorii sunt utile și pertinente cauzei și justifica un interes moral propriu al intervenientei, în contextul în care dreptul de proprietar exclusiv asupra imobilul din . este afirmat de catre reclamanta în contradictoriu cu paratul.
În ceea ce priveste momentul formularii cererii de interventie aceesorie, potrivit art 51 C.pr civ., s-a reținut că cererea de interventie în interesul unei parti se poate face chiar inaintea instantei de recurs. Din acest motiv, instanta a inlaturat sustinerile paratului referitoare la depasirea limitei impuse de prima zi de infatisare, ca neintemeiate.
Avand în vedere cele expuse, instanta a admis cererea de interventie voluntara accesorie formulata de N. E. în sprijnul apararii reclamantei C. L..
În ceea ce priveste stabilirea masei partajabile și a cotelor pretinse de parti, potrivit art. 6735 alin.1 C.p.c., instanța a stabilit bunurile supuse împărțelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia și creanțele născute din starea de proprietate comună pe care coproprietarii le au unii față de alții, după care a trecut la formarea și atribuirea loturilor, potrivit art. 6739 C.p.civilă.
Astfel, cu privire la bunurile care intră în masa partajabilă, instanța a reținut că, potrivit art. 30 din Codul familiei – bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților. În acest sens, instanța a analizat în ce măsură bunurile indicate de părți au fost dobândite în timpul căsătoriei și, de asemenea, dacă dobândirea s-a realizat de către unul din soți, pentru a stabili calitatea de coproprietari, potrivit art. 6735 alin. 1 C.p.c..
Deasemenea, intrucat masa partajabila reprezinta de fapt patrimoniul dobandit de parti în calitate de soti, s-a apreciat că se poate identifica o latura activa reprezentand totalitatea drepturilor de proprietate sau de alta natura cu continut evaluabil în bani precum și o latura pasiva exprimata prin suma obligatiilor de natura pecuniara asumate de catre parti în perioada cat au fost casatoriti.
Pentru stabilirea apartenenței la comunitatea de bunuri, s-a apreciat că nu prezinta relevanță deosebită faptul că doar unul dintre foștii soți a achiziționat bunul respectiv ori și-a asumat creanța, ci este important ca bunul să fi fost cumpărat, ori datoria asumată în timpul casatoriei.
Prin urmare, prima instanță a constatat că, intră în masa partajabilă, în componenta activa, fiind dobândit în timpul casatoriei partilor bunul imobil situat în ., compus din casa de paianta, acoperita cu tabla, avand 2 camere de locuit, sala și bucatarie, curte cu grajd construit din paianta cu 2 camere și dependinte, în suprafata totala de 254 mp, cu vecinatatile urmatoare: la N-drum comunal, la S-teren arabil, la E-S. N. și la V-teren arabil în valoare de 20.000 lei, asa cum rezulta din Contractul de vanzare cumparare incheiat la data de 3 mai 1991 intre C. E. în calitate de vanzator și C. M. și C. L., soti, în calitate de cumparatori(f.26).
În ceea ce priveste afirmatia reclamantei care sustine ca acest contract ar avea pret simulat, deoarece paratul nu ar fi achitat nimic din pretul stipulat, instanta a înlaturat acest argument ca neintemeiat, în temeiul art 1169 C.civ reținând că simpla afirmare a unui fapt nu poate produce nici un efect juridic, pe de o parte, iar conform art. 1295 C.civ vinderea este perfecta intre parti de indata ce acordul de vointe a fost realizat, chiar daca pretul nu s-ar fi platit,cu atat mai mult cu cat actul analizat, fiind un inscris autentic incheiat la notariatul Judetean Bacau se bucura de o prezumtie de validitate nerăsturnată, pe de alta parte.
În ceea ce priveste capatul de cerere formulat de catre parat, pe cale reconventionala, prin care solicita includerea în masa partajabila a imobilului situat în Bucuresti, ., instanta l-a respins ca neîntemeiat.
A reținut, conform art 30 C.fam., a dispus ca bunurile dobândite în timpul casatoriei de catre oricare dintre soti, sunt - de la data dobandirii lor - bunuri comune ale sotilor, iar art 31 C,fam determina categoriile de bunuri proprii ale fiecarui sot, cele obtinute prin mostenire, legat sau donatie fiind expres prevazute la litera b) exceptand situatia în care dispunatorul a prevazut ca ele vor fi comune. Aceste bunuri devin proprii desi sunt dobandite în timpul casatoriei datorita caracterului personal al dobadirii lor. În ceea ce priveste mostenirea, aceasta este atribuita de lege în considerarea legaturii de rudenie sau de casatorie cu defunctul.
În cauza de față, conform Contractului de vanzare-cumparare (f.23) autentificat sub nr 1953/06.05.2000 la BNP R. C., s-a reținut că reclamanta în calitate de cumparator, a cumparat de la vanzatoarea I. D. imobilul situat în Bucuresti, . compus din teren și constructie avand suprafata totala de 200 mp compus din constructie cu 3 camere, hol, debara, bucatarie și alte dependinte, numar cadastral 3226 la pretul de_ lei.
S-a reținut că desi acest imobil a fost cumparat în perioada cat partile erau casatorite, instanta a constatat ca reclamanta, în nume personal și sprijinita de intervenienta voluntara accesorie a facut dovada provenientei sumei de bani din care s-a achitat atat imobilul, cat și imbunatatirile ulterioare care au fost efectuate în perioada 2000-2004, asa cum a afirmat reclamanta și a confirmat raportul de expertiza tehnica de specialitate în constructii (f.78).
Astfel, s-a reținut că reclamanta, în calitate de fiica a mostenit de la defunctul N. N. decedat la data 21.01.1999, cota de 2/3 din masa succesorala în care era inclus și imobilul apartament, situat în Bucuresti, .. Muncii) nr 112, scara 2 apartament nr.6 alcatuit din trei camere și dependinte, alaturi de intervenienta care a mostenit 1/3 în calitate de sotie supravietuitoare. În acelasi an, 1999, cele doua mostenitoare, au vandut acest imobil în schimbul unui pret de_ lei catre un tert, asa cum rezulta din Contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr 833/20 septembrie 1999 la BNP Meltiade Riba. Rezulta ca reclamanta a avut la dispozitie suma de_ lei, reprezentand 2/3 din suma obtinuta din vazarea imobilului mostenit, ceea ce a facut posibila atat achizitionarea imobilului din ., cat și amenajarea ulterioara.
S-a reținut că în prezent, imobilul are o valoare de circulatie de 71.057 Euro, asa cum rezulta din concluziile raportului de expertiza (f.76).
Afirmatia paratului care sustine că îmbunatatirile s-ar fi efectuat cu preponderență din veniturile sale nu a fost retinuta de instanta, deoarece partea nu a prezentat nici un inscris care sa probeze o eventuala creanta, toate chitantele depuse la dosar fiind achitate, fie de catre reclamanta în nume personal, fie în calitate de reprezentant al ., iar totalul acestora nu depaseste suma de_ lei.
În consecinta instanta a constatat ca imobilul situat în Bucuresti, ., a fost dobandit de catre reclamanta în timpul casatoriei, însă este un bun propriu care nu poate fi inclus în comunitatea matrimoniala de bunuri și a respins cererea reconventionala sub acest aspect.
Instanta a constatat că părțile au mai dobândit în perioada căsătoriei urmatoarele bunuri mobile: un autoturism marca Daewo Matiz, în valoare de 5763 lei și bunuri mobile în valoare de 5000 lei constand în: aparat filmat de 500 lei, aragaz 200 lei, butelie aragaz 200 lei, frigider 200 lei, tv 200 lei, echipament DTH 250 lei totalizând 2050 lei ; alte bunuri mobile: un T.V.200 lei, video- 100 lei, mașina de spălat 700 lei, doua monitoare -800 lei, canapea 200 lei,pat 200 lei, șifonier 200 lei, birou 100 lei, doua mese 100 lei mobila bucătărie 600 lei, acestea totalizând 5000 lei.
În ceea ce privește latura pasiva a masei partajabile, privita ca sumă a datoriilor pecuniare asumate de catre oricare dintre soti pentru indeplinirea obligatiilor obisnuite ale casatoriei, în temeiul art 32 C.fam, instanta a constatat ca în perioada casatoriei paratul a contractat un imprumut la Raiffeisen Bank, asa cum rezulta din inscrisul intitulat raport activitate cont curent generat pentru data 08.11.2010 (f.122). Acest inscris atesta un sold negativ, exprimat -_.73 lei, ceea ce semnifica existenta unei creante a Raiffeisen Bank fata de debitorul C. M., existentă la data pronuntarii divortului prin Sentința civilă nr. 5189/14.04.2012 a Judecatoriei Sector 3 Bucuresti.
S-a reținut că partile au sustinut în fata instantei ca acesta reprezinta în realitate un sold care a ramas neachitat pana la data pronuntarii divortului dintr-un imprumut acordat de 20.000 lei, intrebarea numarul 9 din interogatoriul luat reclamantei prezentand relevanta în acest sens(f.102). Sustinerile reclamantei, ca acest credit a fost utilizat cu preponderență de catre parat pentru înmormântarea unor membri ai familiei acestuia și nu pentru cheltuielile curente ale sotilor și copiilor, nu afecteaza includerea acestei obligatii în latura pasiva a masei partajabile, deoarece, pe de o parte textul articolului 30 C.fam nu prevede ca banii împrumutati de la banca de catre sotul debitor sa fi fost efectiv folositi de acesta pentru îndeplinirea nevoilor obisnuite ale casatoriei, iar pe de altă parte, s-a reținut că paratul a semnat contractul de imprumut în dubla calitate, și anume în nume propriu și ca mandatar al celuilalt sot în temeiul prezumtiei de mandat tacit reciproc intre soti.
S-a apreciat că numai daca reclamanta s-ar fi opus în mod expres la incheierea actului juridic de imprumut și creditorul-Raiffaisen Bank ar fi cunoscut aceasta opunere, datoria nu ar mai fi comună.
De asemenea, instanta de fond a constatat ca la data de 23.12.2009, deci anterior pronuntarii divortului, paratul a contractat un imprumut de la Casa de Ajutor Reciproc(CAR) în luna noiembrie 2010 soldul debitor fiind de 13.800 asa cum rezulta din inscrisul denumit adeverinta emisa de catre Directia Generala de Politie a mun. Bucuresti(f.123).
În concluzie, pentru considerentele expuse mai sus, instanta a constatat că pasivul matrimonial este în valoare de 26.373,73 lei și se compune din împrumuturile bancar de la Raiffeeisen Bank, în valoare de 12.578,73 lei și de la CAR nerestituit, în valoare de 13.800 lei.
În ceea ce priveste capatul de cerere formulat de catre reclamanta privind includerea în masa partajabila a autoturismului Skoda O. precum și capatul de cerere formulat pe cale reconventionala privind atribuirea catre parat a acestui bun, instanta l-a respins ca neîntemeiat.
Conform art 30 alin 3 C.familiei, s-a reținut că situația de bun comun nu trebuie sa fie dovedită. Astfel se prezuma relativ ca orice bun dobândit în timpul casatoriei de catre oricare dintre soti se considera comun cata vreme nu se face dovada ca este propriu, sau ca apartine unui alt patrimoniu. Fiind un mijloc de proba, în intelesul art 1170 C.Civ, prezumtia de comunitate nu se confunda cu comunitatea de bunuri.
Societatea comerciala”Steaua Sperantei Impex Srl” Bucuresi a fost infiintata în anul 2002 și are ca unic asociat și reprezentant legal pe reclamanta, asa cum rezulta din inscrisurile depuse la dosar (f.30), fapt neconstestat.
Autoturismul Skoda O. inmatriculat cu numarul_ (f.86) nu a fost adus ca aport la capitalul social al firmei ci a fost cumpărat ulterior, reprezentand o achizitie patrimoniala a societatii, independenta de persoana fizica a reclamantei. Pentru a achita pretul de 61.046,35 lei - conform facturii . nr_/15.05.2006 (f.28), societatea ca entitate juridica distincta, a contractat un imprumut la creditorul ProCreditBank SA Bucuresti, asa cum rezulta din contractul de credit nr K-_/02.05.2006 (f.30).
Faptul ca reclamanta ori paratul au utilizat autovehiculul și în legatura cu activitati legate de viata de familie nu transforma bunul în element al masei partajabile dintre parti. În consecinta, instanta a constatat că autoturismul Skoda O., în valoare de 24.946 lei asa cum rezulta din concluziile raportului de expertiza auto (f.87), este proprietatea .” și nu face parte din masa partajabilă.
Astfel, s-a reținut că masa partajabila dintre parti, este compusa în latura activa din: bun imobil situat în ., jud. Bacău, compus din casa de paianta, acoperita cu tabla, avand 2 camere de locuit, sala și bucatarie, curte cu grajd construit din paianta cu 2 camere și dependinte, în suprafata totala de 254 mp, cu vecinatatile urmatoare: la N-drum comunal, la S-teren arabil, la E-S. N. și la V-teren arabil în valoare de 20.000 lei, autoturism marca Daewo Matiz, în valoare de 5763 lei și diverse bunuri mobile cu o valoare estimata la 5000 lei, în total :_ lei. Latura pasiva insumeaza 26.373,73 lei și se compune din împrumut bancar de la Raiffeeisen Bank, în valoare de 12.578,73 lei și CAR nerestituit, în valoare de 13.800 lei.
Odată stabilite bunurile care intră în masa partajabilă, instanța a stabilit potrivit art. 6735 alin. 1 C.p.c., cotele-părți cuvenite din bunurile comune supuse împărțelii.
S-a reținut că această cotă de contribuție se stabilește raportat la universalitatea bunurilor comune, iar nu diferențiat pe fiecare bun în parte sau categorie de bunuri.
În măsura în care nu există dovezi din care să rezulte aportul diferențiat al soților la dobândirea bunurilor comune, instanța a dispus partajarea acestora în cote egale. S-a reținut că sarcina probei revine părții care pretinde o cotă superioară celei de 50%, în speță paratului care a contestat în intampinare contributia egala a reclamantei.
Instanța a ținut cont de contribuția efectivă a sotilor la dobândirea bunurilor supuse partajului, determinată nu numai de aportul de ordin material la achiziționarea bunurilor – indicat de nivelul veniturilor fiecăruia dintre soți, precum și al altor mijloace materiale întrebuințate – ci și de munca prestată în gospodărie. S-a ținut seama, totodată, de orice alte împrejurări de natură să evidențieze contribuția sporită a unuia dintre soți, cum ar fi ajutorul primit din partea părinților acestuia, donațiile întrebuințate la achiziționarea de bunuri comune.
În ce privește veniturile părților, s-a reținut că, deși castigurile din muncă ale soților sunt bunuri comune, ele servesc, totodată, pentru determinarea cotei părți ce revine fiecăruia din totalitatea bunurilor comune. Din ansamblul probator instanta a constatat ca partile nu au facut dovada venitului pe care il realizeaza paratul, fiind prezentate doar probe indirecte concretizate printr-o adresa emisa de ANAF nr_/05.04.2012 pentru perioada de referinta 21.01._00 prin care se atesta operatiuni de subscriere și rascumparare certificate de trezorerie pe numele Chitoiu M. (f.120).
Intrucat aceste certificate nu mai există în materialitatea lor, au fost rascumparate cu 12 ani inainte de pronuntarea sentintei de divort, instanta nu le-a inclus în masa partajabila ci le-a apreciat cu valoare de indiciu privind existenta unor lichiditati banesti în timpul casatoriei partilor, asupra carora subzista prezumtia de comunitate. În privinta veniturilor reclamatei, instanta, analizand extrasele de bilant care atesta rezultatele financiare ale . SRL pentru perioada de referinta 2003-2007(f.125-f.128) le-a considerat nerelevante pentru a fi utilizate drept criteriu de stabilire a cotei de contributie, în conditiile în care partile nu au facut dovada incasarii efective a dividendelor cuvenite.
S-a reținut că prin interogatoriile administrate reciproc, fiecare parte, a tins să reia afirmațiile făcute prin cererea de chemare în judecată, fără să se aducă probe în plus cu privire la contribuția unui soț superioară celuilalt.
În aceste conditii, instanța apreciind că nu a fost răsturnată prezumția că foștii soți au contribuit în mod egal la dobândirea bunurilor ce formează comunitatea matrimonială, avand în vedere și pozitia acestora exprimata în fata instantei a constatat că aceștia au dobândit fiecare bunuri în cotă de 50%.
După stabilirea cotei de contribuție a fiecărui coproprietar, instanța a reținut că trebuie să realizeze împărțirea efectivă a bunurilor.
Potrivit art. 6739 C.p.c., s-a reținut că la formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăruia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul proprietarilor sau altele asemenea.
Totodată, s-a reținut că sunt aplicabile prin analogie dispozițiile art. 741 cod civil din materia împărțirii succesiunii, potrivit căruia la formarea și compunerea părților, trebuie să se dea în fiecare parte, pe cât se poate, aceeași cantitate de mobile, de imobile, de drepturi sau de creanțe de aceeași natură și valoare. De asemenea, s-a reținut că art. 742 Cod civil prevede că inegalitatea părților în natură se compensează prin bani.
Pe cale de consecință, instanța de fond a atribuit în deplină proprietate și posesie reclamantei: autoturismul Daewo Matiz și bunuri mobile în valoare de 2500 lei, iar paratului i-a atribuit în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în ., bunuri mobile în valoare de 2500 lei și întregul pasiv matrimonial.
La atribuirea imobilului situat în ., instanta a dat eficienta juridica acordului partilor exprimat în mod constant pe parcursul procesului, în fata instantei.
Instanța de fond a apreciat că această împărțire este în acord cu regulile menționate anterior în dispozițiile legale, precum și parțial cu propunerea făcută de parti în cursul judecății, autoturismul Daewoo Matiz fiind folosit de catre parat care s-a și preocupat de achizitionare. Intrucât există o inegalitate între valoarea bunurilor atribuite reclamantei și cea a bunurilor atribuite pârâtului, instanța a obliga-o pe cea dintâi la plata unei sulte către cel din urmă în valoare de 13.189,63 lei, și, corelativ pe parat catre reclamanta la 7118,5 lei, urmând ca după compensare, reclamanta să achite o sultă de 6.070, 86 lei.
Cu privire la cheltuielile de judecată, potrivit art. 274 alin. 1 C.p.c., s-a reținut că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată. Din economia textului, s-a dedus ideea de culpă procesuală a celui care este obligat la plata de cheltuieli de judecată. Având în vedere natura litigiului și faptul că nicio parte nu este în culpă procesuală, instanța a apreciat că părțile trebuie să suporte în mod egal, proporțional cu cota ce le-a fost stabilită din bunurile comune, cheltuielile de judecată, motiv pentru care instanța a compensat cheltuielile de judecată, potrivit cu art. 276 C.p.c.
Împotriva sentinței și încheierii de ședință din data de 23.11.2012 pronunțate de Judecătoria Sectorului 3 București, a declarat apel pârâtul C. M., apreciind, în esență, că sunt nelegale și netemeinice.
În esență, apelantul-pârât a susținut că, în mod nelegal și netemeinic:
- nu au fost incluse în masa bunurilor comune: autoturismul marca Skoda O., cu numărul de înmatriculare_, în valoare de 24.946 lei și imobilul situat în București, ., compus din teren și construcții, în valoare de 309.136 lei (71.057 Euro);
- a fost admisă cererea de intervenție accesorie în interesul reclamantei, formulată de intervenienta N. E..
Referitor la autoturismul marca Skoda O., cu numărul de înmatriculare_, în valoare de 24.946 lei, apelantul a susținut că prin Factura depusă la fila nr. 27 din dosar, se atestă faptul că . i-a vândut lui acest autoturism, iar expertul de specialitate tehnică auto, verificând documentația, a constatat că el este proprietarul bunului (fila 86 din dosar). În consecință, având în vedere și cererile părților, consideră că autoturismul trebuia reținut la partaj și atribuit în lotul său.
Referitor la imobilul situat în Bucuresti, ., compus din teren și construcții, în valoare de 309.136 lei (71.057 Euro), apelantul a susținut că instanța de fond nu a observat că, potrivit Certificatului de moștenitor nr. 83 din 6 iulie 1999 (fila nr. 19 din dosar), fiica C. L. nu a fost singura moștenitoare a imobilului rămas de la autorul N. N., având doar o cotă de 2/3, restul de 1/3 aparținând soției supraviețuitoare.
Acceptând că prin Contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr 833/20 septembrie 1999 la BNP Meltiade Riba, cele două moștenitoare au vândut apartamentul moștenit cu suma de_ lei, apelantul a susținut că nu rezultă din probele administrate în cauză, aspectul că reclamanta a avut la dispozitie suma de_ lei reprezentand 2/3 din suma obtinuta din vazarea imobilului mostenit și că a investit-o în achiziționarea și modernizarea ulterioară a imobilului din ., apreciind că în mod greșit a fost înlăturată prezumția legală de comunitate prevăzută de art. 30 C. familiei.
Prin întâmpinarea sa, intimata N. L. a solicitat în esență, respingerea apelului ca nefondat.
Referitor la autoturismul marca Skoda O., cu numărul de înmatriculare_, intimata a susținut că autoturismul aparține firmei ., considerând că Factura depusă la fila nr. 27 din dosar de care se prevalează apelantul și prin care i-a fost vândut lui acest autoturism cu suma de 100 lei, nu poate fi luată în calcul, fiind vorba despre un preț derizoriu și neserios.
Referitor la imobilul situat în București, ., compus din teren și construcții, în valoare de 309.136 lei (71.057 Euro), intimata a arătat că, dimpotrivă, instanța de fond a reținut corect că, potrivit Certificatului de moștenitor nr. 83 din 6 iulie 1999, cele două moștenitoare ale imobilului rămas de la autorul N. N., C. L. având doar o cotă de 2/3 și soția supraviețuitoare N. E., deținând restul de 1/3, prin Contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr 833/20 septembrie 1999 la BNP Meltiade Riba, au vândut apartamentul moștenit cu suma de_ lei.
Intimata a arătat că a fost înlăturată prezumția legală de comunitate prevăzută de art. 30 C. familiei și că imobilul din . (teren și construcție), a fost dobândit la scurt timp după vânzare, prin Contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr 1953/3-6 mai 2000, cu prețul de_ lei, restul banilor fiind investiți în același imobil, pentru renovare, extindere și îmbunătățiri, fără vreo contribuție din partea apelantului.
Referitor la resursele financiare ale apelantului, intimata a arătat că după cumpărarea imobilului din ., pârâtul a cumpărat certificate de trezorerie în valoare de_ lei, despre care nu a cunoscut, ceea ce dovedește că și-a ascuns resursele financiare, ulterior cheltuindu-și veniturile cu spitalizarea și înmormântarea părinților săi și a surorii sale, astfel că nu a avut nici-o contribuție la dobândirea, renovarea, extinderea și modernizarea imobilului în cauză.
Prin decizia civilă nr.854/A/18.09.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis apelul; a schimbat în parte sentința civilă nr._/29.11.2012 și încheierea de admitere în principiu din data de 23.11.2012; a reținut la masa bunurilor comune autoturismul marca Skoda O., cu numărul de înmatriculare_, în valoare de 24.946 lei; a atribuit apelantului-pârât în lot, autoturismul marca Skoda O. cu numărul de înmatriculare_ ; a obligat pe apelantul-pârât să-i plătească intimatei 1/2 din valoarea autoturismului, respectiv suma de 12.478 lei; a compensat în parte datoriile reciproce ale părților (obligația actuală a apelantului cu sulta de 6.070,86 lei datorată de intimată conform Sentinței), până la concurența sumei de 6.071 lei; a obligat pe apelantul-pârât să-i plătească intimatei N. L. o sultă de 6.407 lei și a menținut restul dispozițiilor sentinței.
Analizând cererile și apărările părților, probele administrate în cauză, atât la prima instanță, cât și în faza de apel, tribunalul a apreciat că apelul pârâtului este întemeiat în parte referitor la autoturismul marca Skoda O., cu numărul de înmatriculare_, în valoare de 24.946 lei, bun care aparține comunității și care, în mod neîntemeiat a fost exclus de la masa bunurilor comune.
Prin Factura din 12 noiembrie 2009 întocmită . (fila nr. 27 din dosarul de fond), Cartea de identitate și Certificatul de înmatriculare referitoare la autoturismul marca Skoda O., cu numărul de înmatriculare_ (filele 10-13 din dosarul de apel), ca și prin expertiza tehnică de specialitate auto (filele 85-87 din dosarul de fond), s-a dovedit că ultimul proprietar al autovehiculului este apelantul C. M., astfel că, fiind dobândit în timpul căsătoriei, bunul a intrat în categoria bunurilor comune, chiar dacă prețul de 100 lei nu exprimă valoarea reală a autoturismului.
Prin urmare, s-a admis apelul pârâtului și a fost schimbată în parte Sentința civilă nr._/29.11.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._, în sensul că se va reține la masa bunurilor comune autoturismul marca Skoda O., cu numărul de înmatriculare_, în valoare de 24.946 lei.
Referitor la imobilul situat în București, ., compus din teren și construcții, tribunalul, ca și prima instanță, a reținut că, dimpotrivă, instanța de fond a reținut corect că, potrivit Certificatului de moștenitor nr. 83 din 6 iulie 1999, cele două moștenitoare ale imobilului rămas de la autorul N. N., C. L. având o cotă de 2/3 și soția supraviețuitoare N. E., deținând restul de 1/3, prin Contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.833/20 septembrie 1999 la BNP Meltiade Riba, au vândut apartamentul moștenit cu suma de_ lei.
Prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1953/3-6 mai 2000, acest bun important, a fost dobândit numai pe numele reclamantei C. L. și, așa cum recunoaște însuși apelantul prin cererile și întâmpinările de la fond, o parte din imobil, a fost și este locuit de către intervenienta N. E..
Astfel, tribunal a apreciat că a fost înlăturată prezumția legală de comunitate prevăzută de art.30 C. familiei și că imobilul din . (teren și construcție), a fost dobândit la scurt timp după vânzarea bunului moștenit de către intimată cu prețul de_ lei, restul banilor fiind investiți în același imobil, pentru renovare, extindere și îmbunătățiri, de către reclamantă și intervenientă, fără vreo contribuție din partea apelantului.
Acesta nu a dovedit în nici-un fel, care sunt resursele financiare pe care pretinde că le-a investit în acest imobil.
Dimpotrivă, intimata N. L., atât prin înscrisurile menționate mai sus, referitoare la vânzarea și cumpărarea celor două immobile, cât și prin înscrisurile depuse la filele 39-55 din dosarul de fond (contracte de credit, acte de plată a materialelor de construcție, contracte de utilități și de executare de lucrări referitoare la imobilul din .), precum și prin declarația martorului B. G. (fila 108 din dosar, persoană care a ținut contabilitatea firmei reclamantei), a dovedit că, fie personal, fie prin intermediul firmei personale ., a investit banii proprii, atât pentru cumpărarea imobilului, cât și pentru renovarea, extinderea și modernizările efectuate în perioada 2000-2004.
Prin urmare, motivul de apel privind reținerea imobilului din . la masa bunurilor comune a fost apreciat ca fiind neîntemeiat, motiv pentru care a fost respins conform art. 296 C. pr. civilă, prima instanță pronunțând o hotărâre legală și temeinică sub acest aspect.
Față de aceste considerente, tribunalul a reținut la masa bunurilor comune autoturismul marca Skoda O., cu numărul de înmatriculare_, în valoare de 24.946 lei.
Având în vedere susținerile ambelor părți, a atribuit apelantului-pârât C. M. în lot, autoturismul marca Skoda O. cu numărul de înmatriculare_ și l-a obligat pe acesta să-i plătească intimatei N. L. 1/2 din valoarea autoturismului, respectiv suma de 12.478 lei.
S-au compensat în parte datoriile reciproce ale părților (obligația actuală a apelantului cu sulta de 6.070,86 lei datorată de intimată conform Sentinței), până la concurența sumei de 6.071 lei, astfel că a fost obligat apelantul-pârât C. M. să-i plătească intimatei N. L. o sultă de 6.407 lei, restul dispozițiilor sentinței fiind menținute ca legale și temeinice.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul reclamant C. M., solicitând în principal, casarea în parte a hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului București, iar, în subsidiar, modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului și pe fond, admiterea cererii reconvenționale, în sensul includerii în masa partajabilă a bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, a imobilului (casă și teren) situat în București, ., sector 3, în valoare de 309.136 lei (71.057 euro), respingerea cererii de intervenție accesorie în favoarea intimatei reclamante-pârâte, și, totodată, să se dispună ca la formarea loturilor, avându-se în vedere poziția procesuală a părților și dispoz.art.6739 C.proc.civ., art.741 și 742 C.civ., bunurile mobile cu excepția autoturismului Skoda O., să fie atribuite intimatei reclamante-pârâte.
În temeiul dispoz.art.300 alin.2-3 C.proc.civ., recurentul pârât reclamant a formulat cerere de suspendare a executării hotărârii, până la soluționarea irevocabilă a cauzei, pentru următoarele motive:
În fapt, tribunalul, ca de altfel și prima instanță de fond, a respins pe fond capătul principal din pețitul cererii reconvenționale prin care pârâtul reclamant a solicitat introducerea în masa partajabilă a bunurilor mantale a principalului bun comun dobândit în timpul căsătoriei, respectiv a imobilului (casă și teren) situat în București, ., Sector 3.
Pârâtul reclamant a recurat decizia instanței de apel pentru aplicarea greșită a dispozițiilor de drept substanțial, recte a art.31 lit.b și f din Codul familiei în locul disp.art.30 C.fam., care instituie o prezumție legală de comunitate a bunurilor dobândite de soți în timpul căsătoriei.
A susținut recurentul că soluția tribunalului este injustă întrucât au fost aplicate dispozițiile legale indicate mai sus în contradicție cu situația de fapt reală a cauzei - așa cum rezultă din probele administrate suplimentar în apel, despre care tribunalul doar amintește că „au fost analizate", fără să le cerceteze, fără să se pronunțe într-un fel, ignorându-le cu desăvârșire, - ceea ce echivalează, în opinia recurentului, cu necercetarea fondului privind motivul nr.2 al apelului.
În apel, pentru a dovedi că bunul litigios (imobilul) este un bun dobândit din fonduri bănești comune, a solicitat completarea probatoriului cu înscrisuri și interogatoriul intimatelor, din care rezultă - contrar celor reținute de instanța de apel în considerentele hotărârii, că „nu a dovedit în nici un fel, care sunt resursele financiare pe care pretinde că le-a investit în acest imobil - că, în cei 23 de ani de căsătorie (1987-2012), a realizat și venituri (în afara celor 700 mil.ROL- certificate trezorerie probate la fond) cu caracter permanent și regulat, pe toată perioada căsătoriei, de peste 100.000 euro (adeverință IGPR-DGPMB pentru perioada 01.09._11 - filele 44-53 + fisele fiscale - filele 54-68 + carte de muncă + adeverință F. SA pentru perioada 14.11._91 - filele 69-76).
Recurentul a arătat că fosta soție/intimata-reclamantă nu a făcut proba vreunui venit.
Mai mult, a susținut recurentul, banii obținuți de intimate din vânzarea bunului moștenit au avut, într-o măsură considerabilă, o altă destinație și nicidecum nu au fost folosiți la cumpărarea imobilului în litigiu în luna mai 2000 și la lucrările de îmbunătățire aduse acestuia în perioada 2000-2004.
Totodată s-a susținut că intimata-reclamantă N. L. nu a probat că banii rezultați în sept 1 999 din vânzarea apartamentului moștenit au folosit la achiziționarea imobilului disputat, și nici că,partea cuvenită mamei interveniente (5/8 = peste 182 mil. lei vechi) i-a fost donată în vreo formă prevăzută de lege (act autentic ori dar manual).
Recurentul a arătat că, potrivit adresei (depusă în apel - fila 111) eliberată la data de 07.09.2000 de Primăria Municipiului București - Biroul Spațiu de Locuit, avea o cerere pentru repartizarea unei
locuințe, încă din anul 1999, fapt confirmat implicit și de către intimata-reclamantă prin răspunsul de Ia întrebarea nr.3 - fila 41, aceasta fiind rațiunea Ia sfatul juriștilor de a nu apărea în calitate de cumpărător al imobilului alături de soție.
A mai arătat recurentul că o parte din banii obținuți din vânzarea apartamentului moștenit de intimate au fost dați surorii vitrege a intimatei reclamante, potrivit răspunsului la întrebarea nr.2 din interogatoriul luat intimatei-interveniente - fila 42 -aceasta arătând că a despăgubit-o pe sora vitregă a reclamantei cu 30 mil.lei vechi pentru a renunța la moștenire, din banii obținuți din vânzarea apartamentului.
Mai mult, nu se poate susține nici măcar că, suma de bani, obținută din vânzarea apartamentului moștenit_ Iei (cuvenită în cotă de 5/8 mamei reclamantei, adică_ ROL, iar în cotă de 3/8 intimatei-reclamante, adică_ ROL), a primit-o fosta soție/reclamantă, parte ca drept cuvenit, parte ca donație sub forma darului manual, întrucât chiar intimata-intervenientă la interogatoriu a răspuns la întrebarea nr.6 - fila 42, că banii au fost remiși pârâtului reclamant, înțelegând să-i gratifice pe amândoi, și nicidecum cum arăta intimata-reclamantă la judecarea fondului, că a pus toți banii la CEC, fără să producă vreo dovadă în acest sens.
În realitate, a susținut recurentul, cu banii rezultați din vânzarea-apartamentului moștenit au fost construite două cavouri (planșe foto – filele 134 -144), a fost despăgubită sora vitregă pentru renunțarea la moștenire, au fost cheltuiți pentru unele nevoi/datorii ale căsătoriei și în mică parte (aprox.10 mil.) folosiți la achiziționarea imobilului din ., la data de 03.05.2000;
Nesinceritatea intimatei-interveniente rezultă și din răspunsul la întrebarea nr.3 a interogatoriului care este contrazis de Raportul de expertiză tehnică judiciară atât prin totalitatea concluziilor sale (fila 78 - dosar fond), cât și prin constatarea expertului „în locul magaziei [demolate] s-au construit o cameră cu destinația locuință și un wc de serviciu"- fila 71-dosar fond.
Însăși intimata-intervenientă la interogaloriu a arătat că singură a suportat toate cheltuielile de pomenire și de amenajare a locului de veci de peste 100 mil.lei vechi, lucru confirmat și de intimata-reclamantă prin răspunsul la întrebarea nr.7- fila 41, prin planșele foto depuse și din adresa Parohiei „Sf.N. P." - filele 134-136. Așadar, banii intervenientei nu au ajuns nici la pârâtul reclamant, nici Ia fosta soție, deoarece avea bugetul ei separat din care a relatat că, tot după vânzarea apartamentului moștenit a despăgubit-o și pe fiica vitregă cu 30 mil.lei;
Nesinceritatea intimatei-reclamante rezultă și din răspunsul la prima întrebare a interogatoriului la care, în pofida tuturor înscrisurilor depuse cu privire Ia realizarea veniturilor și fără a produce vreo dovadă contrară, afirmă că pârâtul reclamant nu a realizat venituri mai mari decât ea în timpul căsătoriei - fila 41;
Față de cele de mai sus, recurentul a arătat că nu se poate răsturna cu atâta ușurință prezumția legală de comunitate a bunurilor instituită de art.30 C.fam. și înlocui pe baza presupunerilor, în lipsa unor dovezi neechivoce, cu disp. art.31 b și f C.fam. prin simple susțineri ale intimatelor.
Constatând că, din masa partajabilă face parte și imobilul din .. 100 în valoare de 309.1361ei (71.057euro), și autoturismul Skoda O. în valoare de 24.9461ei, recurentul pârât reclamant a solicitat să se dispună ca lotul intimatei-reclamante N. (fostă C.) L. să fie compus din imobilul din ., sector 3, București, în valoare de 309.136 Iei, autoturismul marca Daewo Matiz în valoare de 5.763 lei și bunurile mobile aflate în imobilul din . de 5000 lei, iar în lotul recurentului să fie cuprinse imobilul din ., în valoare de 20.000 lei, autoturismul Skoda O. în valoare de 24.946 lei și întreg pasivul matrimonial în valoare de 26.373,73 lei.
Pentru egalizarea valorică a loturilor, recurentul a solicitat obligarea intimatei-reclamante la plata unei sulte în cuantum total de 150.642,36 Iei (în valoare de 137.463 lei, sub aspectul activului matrimonial și a unei sulte în valoare de 13.189,36 lei sub aspectul pasivului matrimonial).
In drept, au fost invocate disp.art.299 și urm., 304 pct.9, 312 alin.1-3,5 din C.proc.civ.; art.30 din Codul familiei.
Intimata reclamantă pârâtă N. (C.) L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În ceea ce privește motivația recurentului prin care invocă faptul că în apel nu s-ar fi intrat în cercetarea fondului, intimata a arătat că instanța de apel a analizat probele depuse la dosar, însă a constatat că probele depuse de intimate sunt veridice și în baza lor a menținut această parte din sentința de fond.
Intimata a susținut că în mod greșit recurentul a arătat că
imobilul (casă și teren) situat în București, ., sector 3 este un bun comun al soților, întrucât a dovedit cu înscrisuri că a fost dobândit cu banii proveniți din vânzarea unui apartament proprietatea părinților săi, moștenit parțial de reclamantă și de interveniență, iar jumătatea din acesta care i-a revenit intervenientei a fost donată reclamantei sub formă de bani obținuți după vânzare. Deci acest imobil (casă și teren)
este un bun propriu al intimatei și nu este bun comun al soților, astfel că nu poate fi introdus în comunitatea matrimonială de bunuri.
În mod corect a procedat instanța de fond când a atribuit reclamantei acest imobil ca un bun propriu aplicând dispozițiile Art. 31 lit.b. și f din Codul Familiei din care rezultă că „nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soț, bunurile dobândite în timpul căsătoriei prin moștenire, legat sau donație, și valoarea care reprezintă și înlocuiește un bun propriu sau bunuri care au trecut în această valoare".
Prin certificatul de moștenitor nr. 83 din 06.07.1999 (filă 19 dosar fond) intimata și mama sa, N. Eugeniea (intervenientă) au moștenit 1/2 din apartamentul părinților săi, tatăl său decedând la data de 21.01.1999.
Acest apartament a fost vândut la data de 20.09.1999, așa cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare nr.833 (dosar fond) și al cărui preț a fost de_ ROL.
Intimata a precizat că mama sa, N. E. (intervenientă) i-a donat banii din vânzarea apartamentului (parte intervenientei) pentru a cumpăra o casă la curte, întrucât are un copil handicapat nedeplasabil și îl scoate mai ușor afară.
Din suma de bani de_ ROL obținută de pe apartamentul vândut, intimata a cumpărat în numele său (casă și teren) de la adresa de mai sus prin contractul de vânzare cumpărare nr. 1953 din 06.05.2000 (act la dosar) pe care a plătit suma de_ ROL.
Din suma de bani de_ ROL rămasă din vânzarea apartamentului, intimata a efectuat unele îmbunătățiri și reparații la locuința cumpărată din ., sector 3, precum și instalațiile necesare acestui imobil: gaze, apă, canal, încălzire, curent electric, toate aceste cheltuieli fiind făcute din banii sus menționați, pentru care au fost încheiate contracte și achitate facturi pe numele intimatei, depunând la dosar înscrisuri (filele 39-54 dosar fond). Aceste aspecte sunt cunoscute și de martora B. G. care a depus declarație pe fondul cauzei privind îmbunătățirile făcute.
Recurentul a invocat pe fondul cauzei că ar fi rămas bani din darul de nuntă în anul 1987. Din CEC-ul emis cu suma de 20.000 lei vechi, rezultă că toți banii au fost retrași din CEC până la data de 8.09.1991 și cheltuiți.
Faptul că numai intimata apare în contractul de cumpărare a imobilului și în celelalte contracte pentru utilități în facturile și chitanțele de plată a lucrărilor de îmbunătățiri și reparații dovedește că singură a participat cu banii proveniți din vânzarea apartamentului părinților săi, iar fostul soț nu a participat cu nici un ban la acestea.
Deci din înscrisurile depuse la dosar rezultă cert proveniența banilor cu care a fost cumpărat și renovat imobilul din ., sector 3 la care recurentul apelant nu a participat cu nici un ban din veniturile sale care erau modice, așa cum rezultă din înscrisurile depuse de acesta în apel.
Astfel, între anii 1991-2005 recurentul a avut un salariu brut total de_ ROL cu o medie anuală de 38.937.847 ROL și o medie lunară de 3.244.820,05 ROL. În anii 2005-2010 a avut un salariu brut cu o medie lunară de 2609,50 lei. Din cele prezentate chiar de recurent rezultă că a avut un salariu modic din care nu putea face economii pentru a cumpăra locuința.
Salariul câștigat de recurent nu ajungea nici pentru întreținerea familiei deci nu putea să facă economii. O parte din veniturile sale le-a cheltuit cu întreținerea părinților săi care le-au făcut act de vânzare cumpărare pe casă și terenul aferent din comună Corbeanca jud. Bacău cu obligația părților de a- întreține viager, ceea ce s-a și întâmplat, iar cheltuielile făcute cu înmormântarea și parastasele lor s-au suportat tot de foștii soți. Pentru acestea, recurentul aîmprumutat bani atât la bancă, cât și la CAR, așa cum rezultă din înscrisurile depuse de acesta la dosar, bani pe care i-a restituit în rate lunare, o parte, iar o altă parte urma a fi restituită de ambele părți, după partaj.
Dacă recurentul avea banii despre care vorbește, nu mai era nevoie să împrumute la bancă și la CAR pentru cheltuielile cu părinții săi.
Așa cum a recunoscut și recurentul, primii 10 ani după căsătorie, părțile au locuit în apartamentul părinților intimatei, iar apoi cu chirie până în mai 2000, când aceasta a cumpărat imobilul cu banii de pe apartamentul părinților săi.
Dacă soțul său ar fi avut suma de peste_ ROL, cumpăra o casă și nu era nevoie să ceară un apartament de la stat sau să aștepte să vândă apartamentul părinților intimatei. Recurentul nu a făcut dovada de unde avea banii despre care arată că ar fi cumpărat cu ei certificate de trezorerie, începând cu luna iulie 2000. În realitate, acesta s-a înțeles cu cumnatul său să treacă certificatele de trezorerie pe numele lui pentru a-și constitui dovezi, însă la data de 6 mai 2000, intimata și mama sa au cumpărat imobilul (casă și curte), iar la 27 iulie 2000, banii figurează în înscrisul prezentat ca subscriși în trezorerie, dar nerăscumpărate prin certificatele de trezorerie.
Din înscrisul prezentat rezultă clar nefolosirea acestor bani la cumpărarea imobilului, document prezentat Ia instanța de fond în ziua când s-au pus concluzii, voind să inducă în eroare instanța de fond cu privire la acest înscris.
Recurentul mai invocă faptul că intervenienta arfi cheltuit banii de pe apartamentul vândut cu amenajarea locului de veci al soțului ei fără a ține seamă de faptul că tatăl intimatei a decedat și a fost înhumat în luna ianuarie 1999, având deja locul de veci cumpărat și amenajat cu bani din veniturile tatălui său, iar apartamentul a fost vândut în luna septembrie 1999.
Intimata menționează că locul de veci amenajat a costat 2.000.000 ROL, așa cum rezultă din adeverința anexată dosarului.
De asemenea, despăgubirea cu 30.000 ROL a fiicei vitrege a tatălui intimatei s-a făcut Ia data de 06.07.1999 cu banii lăsați de acesta, în momentul când s-a făcut moștenirea, deci înainte de vânzarea apartamentului.
Așa cum rezultă din raportul de expertiză asupra imobilului, în aceeași incintă, intervenienta a construit în locul unei magazii o cameră unde locuiește efectiv împreună cu copilul părților, handicapat, pe care îl îngrijește personal și pe care recurentul l-a părăsit.
Intimata a dovedit cu înscrisuri că garajul de la șosea a fost transformat într-o încăpere pe cheltuiala firmei acesteia, la care recurentul nu a contribuit cu nimic, aceasta fiind folosită ca magazin.
Cu toate că intimata a cumpărat cu banii firmei sale și în numele acesteia Autoturismul Skoda, împrumutând bani de la bancă pe care i-a achitat eșalonat în rate lunare (înscrisuri fila 165-188 dosar fond) recurentul a determinat-o să-i vândă acest autoturism cu prețul derizoriu de 100 lei, astfel că a solicitat introducerea în masa partajabilă a acestui autoturism, instanța de fond respingându-i cererea, socotind că acesta aparține firmei intimatei și vânzarea a avut un preț derizoriu, însă instanța de apel a trecut peste acest aspect și a introdus autoturismul în masa partajabilă.
Intimata menționează că a avut mereu un venit din firmă, care apare în capitolul cheltuieli ca salariu (filele 125-131 dosar fond ).
Intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea celor două hotărâri pe baza dovezilor scrise prezentate mai sus ce se află la dosar și care nu pot fi puse la îndoială, întrucât reprezintă adevărul.
În calea de atac a recursului a fost încuviințată recurentului proba cu acte.
Curtea, analizând criticile de recurs, constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Recurentul a învestit instanța de recurs cu două critici, întemeiate pe art. 304 pct. 5 (art. 312 alin. 1, 3 și 5) întrucât în opinia sa instanța de apel a soluționat apelul fără a cerceta fondul și art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, întrucât instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 31 lit. b și f în locul dispozițiilor art. 30 Codul familiei care instituie o prezumție legală de comunitate a bunurilor dobândite în timpul căsătoriei.
În ce privește prima critică de recurs, Curtea constată că instanța de apel, a fost învestită cu o cerere de apel prin care apelantul a criticat soluția instanței de fond în ceea ce privește excluderea de la masa de partaj a unui autoturism și a imobilului din București, ., sector 3. Astfel, apelatul a susținut, în ceea ce privește apartamentul sus-indicat, prin cererea de apel că acesta este bun comun, că a participat alături de intimată la cumpărarea acestuia având în vedere că urmare muncii sale a obținut venituri în perioada căsătoriei și, mai mult, banii încasați de pe urma imobilului lăsat cu titlu de moștenire de către defunctul tată al intimatei nu au fost folosiți în integralitate pentru achiziționarea și renovarea imobilului în dispută.
În acest sens a solicitat completarea probatoriului cu înscrisuri pentru a dovedi veniturile realizate în timpul căsătoriei, motivul pentru care apare doar intimata în contractul de vânzare cumpărare a imobilului litigios, interogatoriu și martori pentru a dovedi destinația banilor încasați de intimată la vânzarea bunului moștenit.
În faza procesuală a apelului au fost depuse înscrisuri pentru dovedirea tezei probatorii în sensul că a realizat venituri cu caracter permanent pe toată durata căsătoriei, în acest sens fiind depuse la dosar adeverință IGPR – DGPMB pentru perioada 01.09.1991 – 10.01.2011 ( filele 43 – 53 apel), fișe fiscale (filele 54-68), carte de muncă filele (69- 73) și adeverință emisă de F. SA care atestă faptul că apelantul a fost salariatul acestei societăți în perioada 14.11.1985 – 01.09.1991 (fila 74).
Deși instanța de apel a avut la dosarul cauzei aceste acte nu le-a analizat. Tot astfel, deși în considerentele deciziei atacate stă consemnat faptul că apelantul nu a dovedit în niciun fel care sunt resursele financiare pe care pretinde că le-a investit în acest imobil, nu se arată motivul pentru care aceste înscrisuri au fost apreciate ca nedovedite. Mai mult, deși apelantul a susținut în apel că nu toți banii ce proveneau din vânzarea bunului imobil lăsat moștenire de autorul intimatelor au fost folosiți pentru achiziționarea și renovarea imobilului în litigiu, instanța de apel nu realizează nicio construcție juridică cu privire la acest aspect.
La dosarul cauzei au fost depuse în fața instanței de fond dovezi în legătură cu o . certificate de trezorerie pe care pârâtul a susținut că le-a răscumpărat, contribuind astfel la cumpărarea imobilului în litigiu. Or, relativ la aceste venituri, instanța de apel nu s-a pronunțat, deși au fost luate în considerare și reținute ca atare de către instanța de fond, respectiv au fost apreciate cu valoare de indiciu privind existența unor lichidități bănești în timpul căsătoriei părților, asupra cărora subzista prezumția de comunitate, dat fiind că acestea nu mai existau în materialitatea lor la data partajului.
Mai mult, în calea de atac a apelului au fost administrate interogatorii, instanța de apel nevalorificând în nici un fel acest probatoriu la soluționarea apelului.
Ca urmare, în măsura în care instanța de apel nu a dezlegat pe deplin aspectele deduse judecății în apel, în raport de probatoriul administrat la fond, dar și a celui administrat în completare, în referire la bunul imobil situat în București, ., sector 3 București, Curtea apreciază corectă susținerea recurentului în sensul că instanța de apel a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului.
Curtea constată că hotărârea atacată cu recurs nu cuprinde în mod complet premisele de fapt care au condus instanța la soluția litigiului cuprinsă în dispozitiv, nu reflectă preocuparea reală a instanței de apel de a analiza probele administrate, inclusiv în fața instanței de fond. Aceasta cu atât mai mult cu cât pozițiile ocupate de părți nu se conciliau sub nici un aspect, ceea ce necesita analizarea probelor din perspectiva susținerilor din acțiune, apărărilor formulate, relevanței acestora pentru proces, stabilirea argumentelor de fapt și de drept decisive pentru soluționarea cauzei etc.
Față de aceste împrejurări, Curtea constată că în cauză, instanța de apel nu a oferit o fundamentare a raționamentul său pentru a lăsa instanței superioare de control posibilitatea să cenzureze acest raționament.
Totodată, Curtea are în vedere faptul că lipsa motivării, în forma și limitele circumscrise de textul de lege susmenționat, a fost privită în jurisprudența instanțelor naționale ca fiind echivalentă necercetării fondului cauzei, situație care atrage după sine, sancțiunea casării hotărârii, respectiv trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cum dispozițiile art. 261 alin. 1 din codul de procedură civilă au caracter imperativ, iar încălcarea lor este sancționată cu nulitatea actului procedural în cauză, în condițiile art.105 alin.2 din Codul de procedură civilă, urmează a se înlătura consecințele acestei încălcări prin desființarea hotărârii recurate.
Prin urmare, în raport de aceste aspecte care configurează conținutul unor neregularități procedurale evidente, dar și esențiale în raport cu judecata anterioară, luând în considerare și jurisprudența instanțelor de judecată, Curtea urmează să facă aplicația dispozițiilor art. 312 alin 1, 3 și 5 din Codul de procedură civilă.
Soluția de casare a hotărârii pronunțate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță se impune și ca urmare a faptului că, anulându-se hotărârea primei instanțe, părțile din prezenta cauză nu beneficiază de dreptul de a fi judecată pricina lor în fond, din perspectiva legalității, a normelor de drept aplicabile, dar și a temeiniciei, a aprecierii probelor administrate în cauză.
Stabilirea situației de fapt este atributul suveran al instanțelor fondului, acestea având dreptul, dar și obligația de a constata faptele și de a aprecia forța probantă a dovezilor administrate în cauză.
În procesul de elaborare a unei hotărârii judecătorești, ca act final al oricărei judecăți, instanța trebuie să pună de acord, prin motivare, faptele alegate, probele administrate în cauză, respectiv consecințele desprinse din operațiunea de apreciere a acestora, în raport de regulile de drept aplicabile raportului juridic litigios.
Numai astfel se asigură, pe de o parte, transparența actului de justiție, și, pe de altă parte, se oferă în mod real justițiabililor posibilitatea de a fi convinși că judecătorul a examinat cauza sub toate aspectele și că soluția pronunțată este cea care se impunea a fi dată în cauză.
Or, hotărârea pronunțată în cauza pendinte, nefiind motivată potrivit cerințelor mai sus descrise, nu poate conduce la situația premisa pentru o judecată concretă și efectivă în recurs, conform căreia, având pe deplin stabilită situația de fapt, partea interesată poate deduce judecății orice ipoteză de aplicare greșită a legii din cele prevăzute de art.304 din Codul de procedură civilă.
Instanța de recurs apreciază că soluția casării cu trimitere se impune și ca o garanție a respectării dreptului prevăzut de art.6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, conform căruia orice persoană are dreptul ca o instanță să judece orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil,pentru situația de față, în sistemul dublului grad de jurisdicție.
Această dispoziție de drept convențional consacră nu numai dreptul concret de acces Ia o instanță de judecată, ci și toate celelalte garanții, inclusiv Ia motivarea hotărârii judecătorești pronunțate, aspecte care înseamnă, în esență, conținutul intrinsec al dreptului Ia un proces echitabil.
În acest sens, Curtea a reținut și interpretarea obligatorie dată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prevederilor art. 6.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în cauza Albina împotriva României (hotărârea din 28 aprilie 2005) potrivit cu care: „dreptul la un proces echitabil, garantat de articolul 6.1 din Convenție, include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980) acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real „ascultate” adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, articolul 6 implică mai ales în sarcina „instanței” obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența”.
Totodată, în cauza D. împotriva României (cererea nr._/00, hotărârea 16 noiembrie 2006), instanța de contencios european a reținut: „Convenția neintenționând să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii ci drepturi concrete și efective (Artico contra Italiei, hotărârea din 13 mai 1980, . nr. 37, pag. 16, § 33), Curtea amintește că dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt cu adevărat “studiate”, adică examinate cum trebuie de tribunalul sesizat. Cu alte cuvinte, articolul 6 implică în sarcina “tribunalului” obligația de a face o examinare efectivă a mijloacelor, argumentelor și ofertelor de dovezi ale părților, fără a aprecia pertinența lor și fără a fi înțeles ca cerând un răspuns detaliat la fiecare argument (V. de Hurk contra Olandei, citat anterior, pag. 19-20, §§ 59 și 61). Întinderea acestei îndatoriri poate varia în funcție de natura deciziei”.
În consecință, Curtea, în temeiul art. art. 312 alin 1, 3 și 5 din Codul de procedură civilă, găsind fondat motivul invocat de recurentă întemeiat pe art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, fără a mai putea trece la analizarea celuilalt motiv de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, care presupune o stabilire deplină a situației de fapt de către instanța de apel devolutivă, va admite recursul, va casa în parte decizia civilă atacată și va trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul pârât C. M., împotriva deciziei civile nr.854/A/18.09.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă-pârâtă N. (C.) L. și cu intimata intervenientă N. E..
Casează decizia civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță - Tribunalul București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 06.11.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. D. M. I. M. A.
N.-G.
GREFIER
M. C.
Red.I.D.
Tehnored.B.I.
2 ex/24.11.2014
T.B.-Secția a V-a – C.D.C.
- S.V.
Jud.Sector 3 – C.Ș.
| ← Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 203/2015. Curtea... | Răpire internaţională de copii. Decizia nr. 483/2014. Curtea... → |
|---|
