Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 925/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 925/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 925/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ și PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.925
Ședința publică de la 23.05.2013.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
JUDECĂTOR - I. D.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor formulate de recurentul reclamant D. L. și de către recurentul intervenient T. G., împotriva deciziei civile nr. 775 din 12.09.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă Z. (fostă D.) M..
P. are ca obiect – partaj bunuri comune.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 9.05.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat consecutiv pronunțarea cauzei la data de 16.05.2013, apoi la data de 23.05.2013, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6394/27.11.2008 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă în ceea ce privește divorțul încă de la data pronunțării, s-a admis cererea principală, astfel cum a fost modificată, privind pe petenta-reclamantă D. M. și pe petentul-pârât D. L. și, pe cale de consecință, s-a desfăcut căsătoria părților încheiată la data de 28.11.1982 și înregistrată în Registrul de Stare Civilă al Comunei B., județul B., sub numărul 20 de la aceeași dată, prin acordul soților, și s-a dispus revenirea petentei-reclamante la numele purtat anterior încheierii căsătoriei, acela de „Z.”. Prin aceeași sentință civilă, s-a dispus disjungerea cererii reconvenționale formulate de parat privind partajul bunurilor comune, cu privire la care s-a format dosarul cu nr._ .
Prin cererea reconvențională depusă la data de 27.11.2008 în dosarul nr._, paratul-reclamant D. L. a solicitat partajarea bunurilor comune dobândite de soți în timpul căsătoriei, respectiv a apartamentului nr. 20 situat în București, ., ., . (80.000 Euro) și a următoarelor bunuri mobile: bibliotecă (600 lei), mobilă de dormitor (500 lei), frigider (600 lei), aragaz (300 lei), mașină de spălat (500 lei) și covoare (500 lei), cu o cotă de contribuție de 60% în favoarea sa și de 40% în favoarea pârâtei D. M.. A arătat reclamantul că celelalte bunuri mobile, respectiv un dormitor și o canapea, au fost cumpărate cu bani dați de socrii săi, cu titlu de zestre.
Reclamantul a susținut că apartamentul din . cumpărat de părți cu aproximativ 10 ani în urmă, cu bani proveniți din vânzarea unui alt apartament, cu o valoare mai mare, compus din 3 camere, situat în . mai arătat reclamantul că în urma vânzării acestui apartament și cumpărării celui supus partajului, a mai rămas o diferență de bani, și anume 50 de milioane lei vechi, pe care pârâta și-a însușit-o, afirmând că i-a dat-o numitului T. G., soțul uneia dintre fiicele părților, pentru nuntă. Reclamantul a învederat că apartamentul din .-a fost atribuit prin repartiție după anul 1989, fiind achitat în rate, în acea perioadă ambii soți lucrând, iar el având un salariu dublu față de cel al soției. A mai arătat reclamantul că, în plus, înainte de a vinde acest apartament, și-a lichidat contul de la CAR și a achitat toate ratele pentru a putea perfecta vânzarea.
În drept, reclamantul a invocat prevederile art.6731 și urm. C.pr.civ. și ale art.36 alin.1 Cod familiei.
Pe cale de întâmpinare, pârâta a arătat că soții au avut o contribuție de 50% fiecare la dobândirea bunurilor comune, arătând că în cea mai mare parte a căsătoriei ambii au fost salariați și au avut venituri de valoare apropiată, la un moment dat reclamantul pensionându-se, iar ea lucrând în continuare. A mai arătat pârâta că a născut trei copii, pe care i-a îngrijit, iar în afara serviciului a avut grijă și de gospodărie. Pârâta a învederat că imobilul care se partajează a fost achiziționat de părți împreună din suma de bani obținută din vânzarea altui imobil, pe care l-au cumpărat și plătit împreună.
Pe cale de cerere reconvențională, pârâta a solicitat partajarea bunurilor comune dobândite de soți în timpul căsătoriei, cu reținerea unei cote de contribuție de 50% pentru fiecare dintre ei, respectiv a apartamentului nr. 20 situat în București, ., . (300.000 lei) și a următoarelor bunuri mobile: televizor (400 lei), canapea și două fotolii (500 lei), frigider (400 lei), dulăpior (50 lei), mobilă dormitor (500 lei), masă stil birou (100 lei), masă bucătărie (70 lei), bibliotecă (600 lei), congelator (400 lei), canapea (200 lei), dormitor (500 lei), mașină de spălat rufe (400 lei), vitrină (100 lei) și aragaz (300 lei). Pârâta a solicitat ca din bunurile supuse împărțelii, să îi fie atribuite apartamentul din . bunuri mobile: bibliotecă, congelator, canapea, dormitor, mașină de spălat rufe și vitrină. A arătat pârâta că locuiește în apartamentul menționat împreună cu fiica și ginerele său și că reclamantul nu are un loc de muncă, astfel că nu va putea plăti sulta dacă i-ar fi atribuit imobilul.
În drept, pârâta a invocat dispozițiile art. 115-120 și art. 6731 și urm. C.pr.civ. și ale art. 32 din Codul familiei.
La termenul de judecată de la 19.02.2009, reclamantul-pârât D. L. a depus la dosar întâmpinare la cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă D. M., prin care a arătat că este de acord cu partajarea bunurilor comune în cote de 50% pentru fiecare dintre soți, precum și cu atribuirea provizorie către pârâta-reclamantă a apartamentului din . acesteia de a-i plăti o sultă în cuantum de 150.000 lei în termen de 3 luni de la data pronunțării încheierii de atribuire provizorie, în caz contrar, dacă pârâta-reclamantă nu va fi de acord cu acest lucru, urmând a se proceda la vânzarea bunului prin bună învoială sau prin executor judecătoresc.
De asemenea, la termenul de judecată de la 19.02.2009, pârâta-reclamantă D. (după divorț Z.) M. a depus la dosar cerere precizatoare a cererii reconvenționale, prin care a arătat că a indicat în mod greșit ca fiind bun comun al soților aragazul folosit în prezent în gospodărie, în realitate acesta fiind proprietatea fiicei sale, T. N., și a soțului acesteia, T. G., fiind achiziționat de ei din venituri proprii. Pârâta-reclamantă a mai arătat că mai există și alte bunuri comune, în afara celor deja indicate, pe care reclamantul-pârât le-a sustras din domiciliu, și anume: aparat de sudură (1.500 lei), scară dublă (100 lei), mașină de găurit (200 lei), trusă de scule pentru filetat (200 lei), precum și o mașină de spălat automată (500 lei). Pârâta-reclamantă a solicitat ca reclamantul-pârât să fie obligat să suporte jumătate din cheltuielile cu utilitățile și întreținerea, pe care ea le-a achitat.
La data de 12.03.2009, reclamantul-pârât D. L. a depus la dosar, întâmpinare la cererea precizatoare a cererii reconvenționale, prin care a arătat că aparatul de sudură, scara, mașina de găurit și trusa de filetat sunt bunurile sale proprii conform art. 31 din Codul familiei, fiind bunuri destinate exercitării profesiei sale. Reclamantul-pârât a solicitat completarea masei partajabile cu suma de 5.000 lei ce a rămas în urma vânzării apartamentului din . apartamentului din . pârâta-reclamantă ginerelui părților, numitul T. G., fără a avea consimțământul său. Cu privire la cererea pârâtei-reclamante de obligare a sa la plata a jumătate din cheltuielile cu utilitățile și întreținerea apartamentului, reclamantul-pârât a arătat că nu mai locuiește în apartament de la data pronunțării hotărârii de divorț, deoarece ori de câte ori a vrut să stea câte o noapte acasă, a fost șicanat de ginerele său, care l-a și bătut înainte de divorț. A învederat reclamantul-pârât că în apartament locuiesc fosta sa soție, ginerele părților și soția acestuia, el neputând fi obligat la plata cotelor de întreținere.
La termenul de judecată de la 18.03.2009, numitul T. G. a depus la dosar, cerere de intervenție în interes propriu, prin care a solicitat obligarea reclamantului-pârât și a pârâtei-reclamante la plata lucrărilor de reparații și îmbunătățiri făcute de el la imobilul situat în București, ., ., evaluate provizoriu la suma de 10.000 lei, și instituirea unui drept de retenție asupra imobilului până la plata de către reclamantul-pârât și de pârâta-reclamantă a contravalorii acestor lucrări.
În motivare, intervenientul a arătat că este ginerele părților, la data de 21.08.2005 căsătorindu-se cu fiica acestora, T. N.. A mai arătat intervenientul că începând cu data de 24.08.2005 a locuit împreună cu soția sa și cu părțile în imobilul situat în București, ., ., conform declarației autentificate sub nr. 1194/24.08.2005 de B.N.P. „S. C.”. Intervenientul a susținut că în cursul anului 2006 a avut cu părțile mai multe discuții cu privire la situația imobilului în care locuiau împreună, atât din punctul de vedere al titularului dreptului de proprietate, cât și din punctul de vedere al stării de degradare și, întrucât părțile nu aveau venituri suficiente care să acopere costurile necesare amenajării imobilului, le-au făcut lui și soției sale propunerea de a suporta aceste costuri pentru a-l aduce la un nivel de confort satisfăcător, cu promisiunea că acest apartament le va fi vândut la un preț preferențial, părțile urmând să își păstreze dreptul a locui în continuare în imobil pe toată durata vieții. A arătat intervenientul că, având convingerea că el și soția lui vor deveni proprietarii apartamentului, la data de 19.09.2006 a contractat un credit în valoare de 6.700 Euro, cu care a început lucrările de amenajare constând în: montarea a șase contoare de apă; introducerea instalației proprie de gaze naturale; înlocuirea ușilor din apartament, în număr de patru; schimbarea ferestrelor vechi cu ferestre cu profil PVC, cu geam termopan; montarea unei uși pliante la bucătărie; gresie și faianță pentru bucătărie, hol și balcon, la care se adaugă adezivul și accesoriile (colțare) necesare; înlocuirea conductorilor electrici; înlocuirea prizelor și întrerupătoarelor; montarea de plăci de ghipscarton în hol, bucătărie și balcon și de profile metalice; finisarea și vopsirea pereților; montarea a 20 de spoturi luminoase. A susținut intervenientul că la materialele folosite trebuie adăugat prețul muncii sale, întrucât timp de o lună a lucrat într-un ritm susținut, în condiții grele, pentru a duce la bun sfârșit lucrările. Intervenientul a susținut că părțile, care au fost de acord cu efectuarea lucrărilor menționate, trebuie obligate să suporte în cote egale valoarea acestor îmbunătățiri, care le profită deopotrivă.
În drept, intervenientul a invocat dispozițiile art. 49-50 C.pr.civ.
La termenul de judecată de la 30.04.2009, reclamantul-pârât D. L. a depus la dosar întâmpinare la cererea de intervenție în interes propriu formulată de numitul T. G., prin care a solicitat respingerea acesteia ca inadmisibilă, întrucât intervenientul nu probează existența unui drept și justificarea unui interes judiciar. A arătat reclamantul-pârât că intervenientul are calitatea de tolerat în imobilul ai cărui proprietari în devălmășie sunt el și pârâta-reclamantă, calitate în care, neavând folosința imobilului, nu poate cere instituirea în favoarea sa a unui drept de retenție. A mai arătat reclamantul-pârât că l-a luat în spațiu pe intervenient pentru ca acesta să-și facă buletin de București, la aceasta referindu-se declarația notarială invocată de intervenient. A învederat reclamantul-pârât că intervenientul nu a plătit niciodată chirie și că el nu a fost de acord cu investiția făcută de acesta. Reclamantul-pârât a arătat că atunci când s-au montat geamurile termopan, el era în provincie, unde a stat trei săptămâni, intervenientul sunându-l doar ca să-l informeze cu privire la aspectul menționat. Reclamantul-pârât a susținut că apartamentul avea geamuri și uși în stare bună de funcționare, iar balconul era închis de el cu geamuri și cornier. A mai arătat că instalația de gaze și de apă au folosit în aceeași măsură și intervenientului și pârâtei-reclamante și că montarea de plăci de rigips a avut loc în hol, în bucătărie și în balcon, adică în spațiile comune ale apartamentului, folosite inclusiv de intervenient. Reclamantul-pârât a susținut că gresia, faianța, rigipsul, spoturile și conductorii electrici au fost montate exclusiv de el, ajutat de prietenul său Bănciulea M., care este și nașul de cununie al intervenientului, manopera nefiind, așadar, opera acestuia. A mai arătat că tot el a realizat curățirea pereților și a plătit și o parte din materiale. Reclamantul-pârât a învederat că lucrările au fost efectuate în anul 2006, astfel că au fost amortizate în întregime prin folosirea imobilului și de către intervenient, care are în folosință exclusivă un dormitor și în folosință comună baia, bucătăria, balconul și sufrageria, cu atât mai mult că el nu mai locuiește în imobil din luna noiembrie 2008. A arătat reclamantul-pârât că nu este adevărat că i-a promis intervenientului vânzarea apartamentului la un preț preferențial.
La termenul de judecată de la 11.06.2009, instanța a admis în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de numitul T. G., motivele fiind arătate în încheierea de ședință de la aceeași dată.
Prin sentința civilă nr. 8274/26.11.2010 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Sectorului 4 București a admis în parte cererea principală precizată de reclamantul-pârât D. L., împotriva pârâtei-reclamante D. (după divorț Z.) M., a admis în parte cererea reconvențională precizată și completată de pârâta-reclamantă D. (după divorț Z.) M. împotriva reclamantului-pârât D. L.. A respins ca neîntemeiată cererea de intervenție principală voluntară formulată de intervenientul T. G.. A constatat că reclamantul-pârât și pârâta-reclamantă au dobândit în timpul căsătoriei, cu o cotă de contribuție de 50% fiecare, următoarele bunuri comune, în valoare totală de 63.364 Euro și 4.220 lei: bunuri imobile: apartamentul nr. 20, situat în București, ., ., ., cu o valoare de 63.364 Euro; bunuri mobile, în valoare totală de 4.220 lei: televizor, în valoare de 400 lei; canapea cu două fotolii, în valoare de 500 lei; frigider, în valoare de 400 lei; dulăpior, în valoare de 50 lei; mobilă de dormitor, în valoare de 500 lei; masă stil birou, în valoare de 100 lei; masă de bucătărie, în valoare de 70 lei; bibliotecă, în valoare de 600 lei; congelator, în valoare de 400 lei; canapea, în valoare de 200 lei; dormitor, în valoare de 500 lei; mașină de spălat rufe, în valoare de 400 lei; vitrină, în valoare de 100 lei. A respins ca neîntemeiată cererea reclamantului-pârât de introducere în masa bunurilor comune a sumei de 5.000 lei, pretins rămasă în urma operațiunii de vânzare a apartamentului din . de cumpărare a celui din . ca neîntemeiată cererea pârâtei-reclamante de obligare a reclamantului-pârât la suportarea a jumătate din cheltuielile cu utilitățile și întreținerea apartamentului, precum și cererea de introducere în masa bunurilor comune a următoarelor bunuri: aparat de sudură, scară dublă, mașină de găurit, trusă de scule pentru filetat, mașină de spălat automată. A constatat că valoarea corespunzătoare cotei-părți a reclamantului-pârât este de 31.682 Euro și 2.110 lei, iar valoarea corespunzătoare cotei-părți a pârâtei-reclamante este de 31.682 Euro și 2.110 lei.
A dispus sistarea stării de devălmășie existentă între reclamantul-pârât și pârâta-reclamantă prin formarea a două loturi și atribuirea bunurilor în natură, după cum urmează: lotul I, compus din: apartamentul nr. 20, situat în București, ., ., .; bibliotecă; congelator; canapea; dormitor; mașină de spălat rufe; vitrină; în valoare totală de 63.364 Euro și 2.200 lei, se atribuie în deplină proprietate și liniștită posesie pârâtei-reclamante.; lotul II, compus din: televizor; canapea cu două fotolii; frigider; dulăpior; mobilă de dormitor; masă stil birou; masă de bucătărie; în valoare totală de 2.020 lei, se atribuie în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantului-pârât. În vederea egalizării loturilor, a obligat pârâta-reclamantă la plata cu titlu de sultă către reclamantul-pârât, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, a sumei de 31.682 Euro, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, și de 90 lei. A compensat în totalitate cheltuielile de judecată efectuate de reclamantul-pârât și de pârâta-reclamantă și a respins ca neîntemeiată cererea intervenientului de compensare a cheltuielilor de judecată, acesta neavând împotriva celorlalte părți o creanță constând în cheltuieli de judecată câtă vreme cererea sa de intervenție a fost respinsă.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut ca prin sentința civilă nr. 6394/27.11.2008 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București, definitivă și irevocabilă, s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată de reclamantul-pârât D. L. și de pârâta-reclamantă D. M., prin acordul soților, revenirea pârâtei-reclamante D. M. la numele purtat anterior încheierii căsătoriei, acela de „Z.”. În baza materialului probator administrat în cauză, instanța de fond a constatat că în timpul căsătoriei lor, ce s-a derulat în perioada 28.11._08, reclamantul-pârât D. L. și pârâta-reclamantă D. (după divorț Z.) M. au dobândit, cu o cotă de contribuție de 50% fiecare, următoarele bunuri, care prin aplicarea dispozițiilor art. 30 din Codul familiei, sunt bunuri comune ale soților: - bunuri imobile: apartamentul nr. 20, situat în București, ., ., .; - bunuri mobile: televizor; canapea cu două fotolii; frigider; dulăpior; mobilă de dormitor; masă stil birou; masă de bucătărie; bibliotecă; congelator; canapea; dormitor; mașină de spălat rufe; vitrină.
Astfel, instanța de fond a reținut că în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 236/22.02.2000 de B.N.P. „D. Ș.” din București, reclamantul-pârât D. L. și pârâta-reclamantă D. M., la acea dată căsătoriți, au dobândit în devălmășie, prin cumpărare, apartamentul nr. 20, situat în București, ., ., compus din trei camere și dependințe. Prețul apartamentului, în cuantum de_ lei vechi, a fost achitat integral, conform mențiunilor contractului, la data autentificării acestuia. Așa cum înseși părțile au arătat, banii folosiți pentru plata prețului au provenit din vânzarea apartamentului deținut anterior de soții D. în proprietate, situat pe . aplicarea art. 30 din Codul familiei, fiind vorba de un bun cumpărat de părți în timpul căsătoriei lor, apartamentul din . bun comun al soților.
S-a apreciat că susținerea reclamantului-pârât, în sensul că în urma vânzării apartamentului din . cumpărării celui din . fi rămas o diferență de bani, în cuantum de 5.000 lei noi, pe care pârâta-reclamantă și-ar fi însușit-o, nu a fost probată de acesta, așa cum îi impuneau prevederile art. 1169 C.civ. și ale art. 129 alin. 1 C.pr.civ. În răspunsul la întrebarea nr. 5 din interogatoriul ce i-a fost luat la propunerea reclamantului-pârât, pârâta-reclamantă a afirmat că în urma vânzării apartamentului din . cumpărării celui din . rămas o sumă mică de bani, pe care nu a dat-o intervenientului T. G., ci a fost folosită de părți pentru achitarea restanțelor acumulate la întreținerea apartamentului din . ce se coroborează cu declarația martorei O. T., propusă de pârâta-reclamantă, care a arătat că părțile au trebuit să vândă apartamentul din . cauza restanțelor la întreținere.
În ceea ce privește bunurile mobile menționate mai sus, instanța de fond le-a reținut ca fiind comune ca urmare recunoașterii acestui caracter de către reclamantul-pârât și de către pârâta-reclamantă. Astfel, bunurile în discuție (televizor; canapea cu două fotolii; frigider; dulăpior; mobilă de dormitor; masă stil birou; masă de bucătărie; bibliotecă; congelator; canapea; dormitor; mașină de spălat rufe; vitrină) sunt cele indicate de pârâta-reclamantă prin cererea reconvențională depusă la dosar la data de 22.01.2009, cu privire la care, pe parcursul procesului, inclusiv la ultimul termen de judecată, reclamantul-pârât le-a recunoscut atât existența, cât și caracterul de bun comun, la termenele de judecată de la 21.10.2010 și 18.11.2010 reclamantul-pârât arătând că acestea sunt singurele bunuri mobile comune dobândite de părți în timpul căsătoriei. Cu privire la aragazul indicat de pârâta-reclamantă ca bun comun prin cererea reconvențională, ulterior acesta a arătat că în realitate bunul în discuție aparține fiicei părților, T. N., și soțului acesteia, care locuiesc în același apartament cu părțile, aspect recunoscut și de către reclamantul-pârât.
În ceea ce privește bunurile mobile indicate de pârâta-reclamantă ca fiind comune prin cererea precizatoare a cererii reconvenționale depusă la dosar la data de 19.02.2009, și anume aparat de sudură, scară dublă, mașină de găurit și trusă de scule pentru filetat, instanța de fond a constatat că acestea sunt bunuri proprii ale reclamantului-pârât conform art. 31 lit. c din Codul familiei, fiind vorba de bunuri destinate exercitării profesiei acestuia, reclamantul-pârât fiind, potrivit cărții sale de muncă, sudor, caracter pe care bunurile în discuție și-l păstrează chiar dacă, între timp, reclamantul-pârât s-a pensionat. Caracterul de bunuri proprii al bunurilor mobile menționate a fost, de altfel, susținut și de reclamantul-pârât prin întâmpinarea la cererea precizatoare a cererii reconvenționale, depusă la dosar la data de 12.03.2009.
Mașina de spălat automată indicată de pârâta-reclamantă ca fiind bun comun prin aceeași cerere precizatoare a cererii reconvenționale nu a fost reținută de instanță ca fiind bun comun al soților, câtă vreme pârâta-reclamantă nu a probat existența unei a doua mașini de spălat, pe lângă cea indicată inițial în cererea reconvențională și a cărei existență a fost recunoscută de reclamantul-pârât, astfel cum s-a arătat mai sus.
În privința cotelor de contribuție ale soților D. la dobândirea bunurilor comune, astfel cum acestea au fost enumerate mai sus, instanța de fond a reținut în favoarea reclamantului-pârât și a pârâtei-reclamante o cotă de contribuție egală, de 50% fiecare, niciuna dintre părți neîncercând să răstoarne prezumția egalității cotelor de contribuție. Deși inițial, prin cererea de partaj, reclamantul-pârât a susținut că a avut o cotă de contribuție de 60% la dobândirea bunurilor comune, pe parcursul procesului acesta și-a precizat acțiunea, susținând că părțile au avut o contribuție egală la dobândirea acestor bunuri, poziție pe care și-a exprimat-o și în răspunsurile pe care le-a dat întrebărilor din interogatoriul propus de pârâta-reclamantă.
În privința valorii bunurilor reținute de instanță ca fiind comune, instanța de fond a reținut că în privința bunurilor mobile reclamantul-pârât și pârâta-reclamantă au căzut de acord ca acestea să fie împărțite la valoarea indicată de pârâta-reclamantă prin cererea reconvențională depusă la dosar la data de 22.01.2009.
În ceea ce privește apartamentul nr. 20, situat în București, ., ., instanța de fond a reținut că prin raportul de expertiză tehnică specialitatea construcții efectuat de expertul S. R. s-a stabilit că valoarea de circulație a acestuia în starea în care se găsește în prezent, deci incluzând îmbunătățirile ce i-au fost aduse, este de 252.330 lei (59.400 Euro, la cursul de schimb al BNR din data de 14.12.2009, de 4, 2477 lei/Euro), din care 32.630 lei (7.681, 80 Euro) reprezintă valoarea îmbunătățirilor. Instanța a considerat însă, că în mod greșit expertul a aplicat la stabilirea valorii de piață a imobilului un indice negativ de – 10% motivat de faptul că există cu privire la acest imobil un proces pe rol la judecătorie. Câtă vreme obiectivul expertizei a fost stabilirea valorii apartamentului în vederea partajării acestuia între părțile din dosarul de față, și nu în vederea vânzării sale către o terță persoană, stabilirea acestei valori nu poate fi influențată negativ de chiar existența pe rol a prezentului dosar, cum a apreciat expertul. Prin urmare, valoarea totală a corecțiilor este de +60%, în loc de +50% cum a reținut expertul, astfel că, refăcând calculele realizate de acesta, instanța a reținut că valoarea de circulație a apartamentului este de 146.750 lei (valoare tehnică actualizată) x (1+0, 60) = 234.800 lei, sumă care se va înmulți cu coeficientul cererii și ofertei de 1, 1463, stabilit de expert, rezultând în final suma de 269.151, 24 lei (63.364 Euro, la cursul de schimb al BNR din data de 14.12.2009 de 4, 2477 lei/Euro).
Instanța de fond a considerat că apartamentul trebuie să fie partajat între reclamantul-pârât și pârâta-reclamantă la valoarea de 63.364 Euro, reprezentând valoarea de circulație a imobilului în starea în care se găsește în prezent, incluzând, așadar, și îmbunătățirile ce i-au fost aduse, care fac parte integrantă din acesta.
Deși la realizarea acestor îmbunătățiri o contribuție importantă a avut-o intervenientul T. G., atât prin muncă fizică, cât și prin plata prețului materialelor, aspect ce a rezultat din probele administrate în cauză, instanța de fond a considerat că acesta nu este îndreptățit la contravaloarea acestora, câtă vreme din aceleași probe a rezultat că lucrările în discuție, la realizarea cărora intervenientul a fost ajutat cu munca fizică și de reclamantul-pârât, au fost efectuate de acesta, cu acordul părților, în schimbul dreptului de a folosi gratuit locuința reclamantului-pârât și a pârâtei-reclamante, deci ca o recompensare a acestora pentru favoarea făcută.
Astfel, așa cum intervenientul și pârâta-reclamantă au recunoscut în răspunsurile la interogatoriul propus de reclamantul-pârât, intervenientul, care este ginerele părților, și soția lui locuiesc împreună cu reclamantul-pârât și cu pârâta-reclamantă în apartamentul acestora din . 2005, având în folosință exclusivă un dormitor și în folosință comună baia, bucătăria, balconul și sufrageria, fără a plăti vreodată părților chirie. Așa cum a rezultat din declarația martorilor O. T. și D. M.-S., în anul 2006, reclamantul-pârât, pârâta-reclamantă, fiica și ginerele lor au căzut de acord să se facă niște îmbunătățiri la apartamentul în care locuiau împreună, sens în care intervenientul a făcut un credit la bancă pentru cumpărarea materialelor, lucrările fiind realizate de reclamantul-pârât, de intervenient, de un coleg de serviciu al acestuia și de cumnatul intervenientului. Din niciuna din probele administrate în cauză nu a rezultat însă că acordul de care s-a făcut vorbire mai sus a vizat și restituirea la un moment dat către intervenient a contravalorii îmbunătățirilor realizate. De altfel, îmbunătățirile menționate au fost realizate și pentru confortul intervenientului și al soției sale, aceste îmbunătățiri vizând în special spațiile aflate în folosința comună a locatarilor apartamentului, astfel cum rezultă din chiar cererea de intervenție, intervenientul profitând și în continuare de îmbunătățirile în discuție, câtă vreme din anul 2005 a locuit neîntrerupt în apartament, în timp ce reclamantul-pârât nu mai locuiește aici din luna martie 2009, așa cum intervenientul și pârâta-reclamantă au recunoscut în răspunsurile la interogatoriul propus de acesta.
Raportat la acest din urmă aspect, instanța de fond a considerat neîntemeiată solicitarea pârâtei-reclamante de obligare a reclamantului-pârât la suportarea a jumătate din cheltuielile cu utilitățile și întreținerea apartamentului. Pe lângă faptul că pârâta-reclamantă nu a indicat și perioada de timp la care se referă solicitarea sa, instanța de fond a constatat că pentru perioada în care a locuit în apartament, reclamantul-pârât a contribuit la plata întreținerii și a utilităților, astfel cum rezultă din facturile fiscale și chitanțele depuse de acesta la dosar. Oricum, pentru perioada cât au fost căsătoriți, aceste cheltuieli, datorie comună a soților, s-au suportat din patrimoniul comun al acestora, neexistând dovezi că reclamantul-pârât nu ar fi contribuit la alimentarea acestuia cu veniturile sale din salariu și apoi din pensie. După momentul părăsirii apartamentului de către reclamantul-pârât, acesta nu mai are obligația suportării întreținerii și a utilităților, această obligație căzând exclusiv în sarcina celor care au folosit imobilul după acest moment, și anume pârâta-reclamantă, intervenientul și soția acestuia.
Potrivit art.728 alin.1 C.civ., „nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Un coerede poate oricând cere împărțeala succesiunii, chiar când ar exista convenții sau prohibiții contrare”. De asemenea, conform art. 36 alin.1 Cod familiei, „la desfacerea căsătoriei, bunurile comune se împart între soți, potrivit învoielii acestora. Dacă soții nu se învoiesc asupra împărțirii bunurilor comune, va hotărî instanța judecătorească”.
n continuare, ținând cont de valoarea totală a masei bunurilor comune și de cotele de contribuție ale soților la dobândirea acestora, instanța de fond a constatat că valoarea corespunzătoare cotei-părți a reclamantului-pârât este de 31.682 Euro și 2.110 lei, iar valoarea corespunzătoare cotei-părți a pârâtei-reclamante este de 31.682 Euro și 2.110 lei.
În baza art. 36 alin. 1 Cod familiei și art. 728 C.civ., instanța de fond a dispus sistarea stării de devălmășie existentă între reclamantul-pârât și pârâta-reclamantă prin formarea a două loturi și atribuirea bunurilor în natură, după cum urmează: lotul I, compus din: apartamentul nr. 20, situat în București, ., ., .; bibliotecă; congelator; canapea; dormitor; mașină de spălat rufe; vitrină; în valoare totală de 63.364 Euro și 2.200 lei, a fost atribuit în deplină proprietate și liniștită posesie pârâtei-reclamante si lotul II, compus din: televizor; canapea cu două fotolii; frigider; dulăpior; mobilă de dormitor; masă stil birou; masă de bucătărie; în valoare totală de 2.020 lei, a fost atribuit în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantului-pârât.
La formarea loturilor, instanța de fond a avut în vedere criteriile de atribuire stabilite de art.673 ind 9 C.pr.civ., urmărind, totodată, ca în lotul fiecărei părți să cadă, pe cât posibil, bunuri de aceeași natură. În privința apartamentului din . avut în vedere că reclamantul-pârât și pârâta-reclamantă au convenit ca acesta să fie atribuit pârâtei-reclamante. În ce privește împărțirea bunurilor comune mobile, instanța a dat eficiență solicitării pârâtei-reclamante din cererea reconvențională privind împărțirea acestora, reclamantul-pârât nemanifestând nicio preferință în acest sens.
În vederea egalizării loturilor, văzând și dispozițiile art._ alin. 4 C.pr.civ., instanța a obligat pârâta-reclamantă la plata cu titlu de sultă către reclamantul-pârât, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, a sumei de 31.682 Euro, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, și de 90 lei.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel Z. M., solicitând admiterea apelului și schimbarea în parte hotărârii atacate în sensul analizării în detaliu a probelor administrate și recalculării sultei la care a fost obligată.
În motivarea cererii, apelanta a susținut că instanța de fond a greșit cu privire la scoaterea din masa partajabilă a unor bunuri pe care intimatul-reclamant a recunoscut că le-a sustras, susținând că sunt bunuri proprii. Cu toate că intimatul-reclamant nu a făcut dovada că își desfășoară activitatea în domeniul construcțiilor, instanța de fond a luat în considerare doar declarația acestuia. În plus, intimatul-reclamant nu a făcut dovada că acele bunuri le-a cumpărat din bani proprii sau obținuți din desfășurarea activităților profesionale.
În plus, instanța de fond a respins obiecțiunile la expertiză depuse de intimatul-reclamant dar cu toate acestea a modificat valoarea imobilului prin majorare cu 10%, cu toate că nu există niciun temei pentru a lua această hotărâre.Ținând cont de faptul că imobilul este în litigiu și nu are același potențial de valorificare ca un imobil lipsit de sarcini sau litigii, instanța de fond trebuia să ia în considerare valoarea stabilită de expertiza tehnică efectuată în cauză.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat apel și intervenientul T. G., solicitând admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței apelate.
În motivarea cererii, apelantul a arătat ca instanța de fond a respins, în mod greșit cererea de intervenție. Intenția sa la momentul contractării creditului bancar era de a locui în continuare și de a deveni proprietar împreună cu soția sa. Or, în situația în care imobilul este supus partajului și urmează să fie înstrăinat pentru îndestularea părților, va fi îndepărtat din acest imobil și nu va mai beneficia de îmbunătățiri și nici de contravaloarea lor. Mai mult, instanța de fond nu a ținut cont de susținerile sale la momentul la care s-a efectuat raportul de expertiză în sensul de a se stabili valoarea imobilului fără îmbunătățiri, acesta fiind valoarea la care trebuia evaluat imobilul pentru partajul judiciar. Altfel, în patrimoniul părților se va regăsi și valoarea acestor îmbunătățiri.
A mai criticat acesta faptul ca instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de instituire a unui drept de retentie asupra imobilului până la plata sumei reprezentând contravaloarea lucrărilor de îmbunătățire.
La data de 23.11.2011, intimatul reclamant pârât D. L. a formulat întâmpinare la apelul declarat de intervenientul T. G. prin care solicit respingerea acestuia ca neîntemeiat și menținerea în tot a sentinței apelate. A aratat ca intervenientul locuiește și în prezent în imobil folosindu-se exclusiv de îmbunătățiri care, având o vechime de peste 5 ani, au fost amortizate în întregime și nu mai pot servi ca un spor de valoare la o eventuala vânzare a apartamentului de către fosta soție. Mai mult, lucrările au fost efectuate de reclamantul D., martorul Banciulea și prea puțin de intervenient.
Cu privire la dreptul de retenție a arătat că, prin hotărârea de partaj, apelantului-intervenient nu i-a fost recunoscut un drept de creanța și implicit un drept de retenție, instanța luând în considerare faptul ca intervenientul locuiește în imobil încă din anul 2005 (fapt recunoscut de acesta și în prezentul apel) și până în prezent și nu s-a cerut evacuarea acestuia de nici una din părți, acesta folosindu-se în continuare de îmbunătățirile făcute .
Intimatul reclamant-parat D. L. a formulat întâmpinare si fata de apelul declarat de Z. M. prin care a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat și menținerea în tot a sentinței apelate. Referitor la cererea paratei de a introduce în masa partajabila aparatul de sudura, scara, mașina de găurit și trusa de scule a solicitat respingerea fata de prevederile art. 36 din Codul Familiei, potrivit cu care instanța de fond a constatat încetată comunitatea de bunuri a părților și a atribuit acestora loturi cuprinzând bunuri, în limitele cotei de 50% cuvenite fiecăruia. Din rubricarea copiei cărții de munca a intimatului-reclamant-pârât reiese ca acesta are calificarea necesara pentru a folosi aparatul de sudura, scara, mașina de găurit și trusa de scule, apelanta neavând cum sa le folosească în primul rând neavând calificare (aceasta este bucătăreasa) și în al doilea rând fiind de notorietate ca persoanele de gen feminin nu îmbrățișează astfel de meserii-sudor, mecanic etc. Atunci când o profesie a fost definitiv părăsita prin pensionare, bunurile afectate fostei activități profesionale a soțului rămân în mod definitiv proprii.
Cu privire la al doilea motiv de apel, la judecarea cauzei în fata instanței de fond nu s-au formulat obiecțiuni la raportul de expertiza de către apelanta-pârâta-reclamantă și nici de apelantul intervenient cu privire la valoarea apartamentului. Obiecțiunile la raportul de expertiza făcute de către intimatul-reclamant-pârât în dosarul de fond au fost puse în discuția părților și respinse, deci nu poate fi luata în considerare afirmația ca a fost încălcat principiul contradictorialității. Instanța a considerat însă, ca aplicarea unui procent de diminuare a valorii imobilului cu 10 % pentru faptul ca acesta este obiectul unui litigiu este neîntemeiata, ca urmare a faptului că imobilul rămâne în masa partajabila a uneia dintre părți, nu este vândut la licitație. Din coroborarea art.673 indice 9 Cod procedură civilă și art. 673 indice 6 alin.2 Cod procedură civilă rezultă că la formarea și atribuirea loturilor instanța va ține seama de propunerea făcută prin raportul de expertiză și după caz de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari înainte de a se cere împărțeala au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea. Enumerarea criteriilor de atribuire a loturilor este deci exemplificativă și nu limitativă. Apelanta în mod expres a cerut ca imobilul sa-i fie atribuit, motivând ca locuiește cu fiica și ginerele și ca are posibilitatea de a achita sulta iar valoarea acestuia a fost stabilita în concordanta cu valorile existente pe piața la momentul efectuării expertizei. La evaluarea bunului imobil dobândit în timpul căsătoriei instanța urmează a avea în vedere nu numai opinia expertului, ci și valoarea de circulație a imobilului în funcție de criteriul cerere și oferta conform listelor valorilor imobiliare stabilite în cadrul agențiilor imobiliare, atunci când între cele doua valori exista o disproporție vădita în contextul în care însuși expertul, prin concluziile expertizei învederează prețul de circulație al apartamentelor similare situate în aceeași zona a imobilului în litigiu.
Prin decizia civilă nr.775/A/12.09.2012, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins apelul formulat de apelantul intervenient T. G., ca nefondat; a admis apelul formulat de apelanta pârâtă Z. (FOSTĂ D.) M.; a schimbat în parte sentința civilă 8274/26.11.2010, în sensul că a omologat raportul de expertiză efectuat de expert R. S. în apel și a constatat ca valoarea de circulație a imobilului este de 54.850 euro; a obligat pârâta reclamantă Z. M. să plătească reclamantului pârât D. L. suma de_ euro cu titlu de sultă; a menținut în rest dispozițiile sentinței civile apelate.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că potrivit art. 30 alin.l C.fam., bunurile comune dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților.
Astfel, în temeiul prezumției relative de comunitate instituită de lege, oricare bun dobândit în timpul căsătoriei de oricare dintre soți se consideră comun, dacă nu se face dovada faptului că este propriu, respectiv că se încadrează într-una dintre categoriile prevăzute de art.31 C.fam.
În spiritul legii si în considerarea sentimentelor pentru care doi oameni ajung sa se căsătoreasca, tribunalul a apreciat că relațiile de familie se bazează pe prietenia si afecțiunea reciproca intre membrii ei, iar drepturile si obligațiile soților sunt egale, motiv pentru care ei hotărăsc de comun acord în tot ceea ce privește căsătoria și conviețuirea lor. . nu înseamnă automat ca, la finalul căsătoriei, bunurile urmează a fi împărțite în mod egal întotdeauna, criteriul ce va fi avut în vedere fiind contribuția pe care fiecare dintre soți a avut-o la dobândirea si conservarea bunurilor, munca depusa în gospodărie, sau creșterea copiilor.
Evident ca în analiza temeiniciei unei cereri de partaj, diriguitoare pentru judecător, dar deopotrivă si pentru părțile cauzei sunt criteriile enumerate nelimitativ de prevederile art.673 ind 9 C.proc.civ. Astfel, potrivit textului citat, pentru formarea loturilor, instanța va tine seama de acordul părților, mărimea cotei părți, natura bunurilor, domiciliul si ocupația părților, daca una dintre părți a realizat îmbunătățiri si alte asemenea. Norma citată se completează cu dispozițiile art 741 C.civ, potrivit cu care la formarea si compunerea loturilor, judecătorul este ținut sa dea în fiecare lot, pe cat se poate aceeași cantitate de mobile, imobile, de drepturi sau de creanțe de aceeași natura si valoare. Insa, orice norma speciala trebuie coroborata cu dispozițiile art.1169 C.civ, în sensul ca orice pretenție formulată în fața instanței de judecata, trebuie probata. Examinând criteriile prestabilite de prevederile art.673 ind.9 C.proc.civ prin raportare la motivarea cererii reconvenționale completate și precizate de apelanta pârâtă la judecata în fond, tribunalul a constatat că susținerile referitoare la greșita scoatere din masa partajabila a bunurilor calificate de prima instanța ca proprii intimatului sunt lipsite de fundament juridic.
Astfel, analizând primul motiv de critică în considerarea apelului declarat de pârâta reclamanta, tribunalul a reiterat dispozițiile indicate de art 31 C.fam (în vigoare la data promovării cererii). Bunurile proprii reprezintă o excepție de la comunitatea de bunuri si, evident sunt limitativ prevăzute de lege, care instituie o . criterii în vederea determinării acestei caracteristici. Potrivit art.31 lit.c C.fam, bunurile sunt proprii daca sunt de uz personal sau sunt destinate exercitării profesiunii unuia dintre soți. Prin urmare, legiuitorul a stabilit ca bunul are această afectațiune daca este utilizat în mod curent pentru desfășurarea unei îndeletniciri cu titlu profesional. Doctrina a statuat ca acestea sunt bunuri proprii indiferent daca sunt dobândite cu mijloace proprii ale soțului dobânditor sau cu mijloace comune. Bunurile rămân proprii chiar dacă soțul dobânditor a părăsit profesia respectivă cu titlu temporar sau definitiv, cum este cazul în speța, intimatul nemaiexercitând profesia, prin pensionare (Fostul Trib al Capitalei, dec civ nr 131/1968). Așadar, în virtutea valorii de afecțiune pe care aceste bunuri o prezintă pentru fostul soț dobânditor, s-a apreciat ca bunurile ce i-au fost necesare exercitării profesiei, rămân câștigate acestuia.
Pentru aceste considerente, tribunalul a reținut ca soluția instanței de fond cu privire la calificarea bunurilor constând în aparat de sudură, scară dublă, mașină de găurit și trusă de scule pentru filetat ca fiind proprii intimatului este legala si temeinica. A înlăturat susținerea apelantei în sensul ca intimatul nu a făcut dovada ca își desfășoară activitatea în domeniul construcțiilor, ca nesusținută si contrara probatoriului administrat, având în vedere mențiunile din carnetul de munca al acestuia (filele 34-47, dosar Js 4), potrivit cu care prima calificare a reclamantului este aceea de sudor-anul 1975, ulterior lucrând ca muncitor necalificat, fierar betonist-anul 1982, iarăși sudor-din anul 1990 până la momentul pensionarii, în anul 1999. Or, este greu de conceput ca apelanta nu a cunoscut cu exactitate profesia desfășurata de fostul sau soț pe durata a aproximativ 24 ani, profesie care a implicat aceeași specializare si, implicit, utilizarea acelorași ustensile.
Cu referire la alegația apelantei în sensul ca a fost prejudiciata de calificarea drept bunuri proprii a acestor mobile, prin necalcularea contravalorii lor la masa partajabila, tribunalul a apreciat-o, de asemenea, neprobata câtă vreme nu s-a făcut dovada de către pârâtă a achiziționării acestor bunuri cu mijloace comune. De altfel, pârâta nici nu a putut oferi o cuantificare a prezumatului prejudiciu. Așa cum s-a statuat în practica judiciara, în măsura în care soțul care a contribuit cu munca sau cu mijloacele proprii la dobândirea unor bunuri destinate exercitării profesiei celuilalt soț are împotriva acestuia din urma un drept de creanță, fundamentat pe îmbogățirea fără just temei. Insa, existenta acestui drept de creanța trebuie dovedita, în condițiile art.1169 C.civ si cu respectarea termenului de prescripție, ceea ce în speța, pârâta a omis.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel, privind valoarea concreta a imobilului supus partajării, tribunalul l-a găsit fundamentat, sens în care a omologat raportul de expertiza efectuat de expert R. S. în apel. Față de dispozițiile art.295 rap. la art.202 si urm C.proc.civ, tribunalul și-a însușit concluziile lucrării, astfel cum au fost lămurite în cadrul răspunsului la obiecțiuni. . partajului de bunuri comune, principiul diriguitor este ca evaluarea sa se facă la valoarea de piață a bunului, aceasta determinând o împărțire echitabila, prin respectarea dreptului de proprietate al copărtașilor si acordarea unei juste reparații fostului soț care nu a beneficiat de bunul supus partajului. Așadar, este evident ca trebuie avuta în vedere o valoare a imobilului cat mai apropiata de momentul în care se pronunța hotărârea definitiva, susceptibila de a fi pusa în executare. Stabilind ca valoarea de_ euro, rezultata prin metoda comparației directe, este cea reala, a obligat apelanta pârâta, în temeiul art 673 ind 10 alin 4 C.proc.civ, la plata sultei de_ euro către intimat, reprezentând echivalentul cotei de contribuție de 50%.
Reținând considerentele de ordin teoretic de mai sus, tribunalul a respins ca nefondat apelul promovat de intervenientul principal, constatând hotărârea judecătorească pronunțată de prima instanța temeinică, cu trimitere la cererea de intervenție. Astfel, existenta reparațiilor si îmbunătățirilor efectuate de intervenient nu este contestata de niciuna dintre părți. Insa, cum în mod corect a reținut prima instanța, acesta nu este îndreptățit la contravaloarea acestora, câtă vreme din probele administrate a rezultat că lucrările în discuție, la realizarea cărora intervenientul a fost ajutat cu munca fizică și de reclamant, au fost efectuate de acesta, cu acordul părților, în schimbul dreptului de a folosi gratuit locuința reclamantului-pârât și a pârâtei-reclamante, deci ca o recompensare a acestora pentru favoarea făcută. Astfel, așa cum intervenientul și pârâta-reclamantă au recunoscut în răspunsurile la interogatoriul propus de reclamantul-pârât, intervenientul, ginerele părților, și soția lui locuiesc împreună cu pârâta-reclamantă în apartamentul în litigiu, având în folosință exclusivă un dormitor și în folosință comună baia, bucătăria, balconul și sufrageria, fără a plăti vreodată părților chirie. Așa cum a rezultat din declarația martorilor O. T. și D. M.-S., în anul 2006 reclamantul-pârât, pârâta-reclamantă, fiica și ginerele lor au căzut de acord să se facă niște îmbunătățiri la apartamentul în care locuiau împreună la acea vreme, sens în care intervenientul a făcut un credit la bancă pentru cumpărarea materialelor, lucrările fiind realizate de reclamantul-pârât, de intervenient, de un coleg de serviciu al acestuia și de cumnatul intervenientului. Din nici una din probele administrate în cauză nu a rezultat însă că acordul de care s-a făcut vorbire mai sus a vizat și restituirea la un moment dat către intervenient a contravalorii îmbunătățirilor realizate. De altfel, îmbunătățirile menționate au fost realizate și pentru confortul intervenientului și al soției sale, aceste îmbunătățiri vizând în special spațiile aflate în folosința comună a locatarilor apartamentului, astfel cum rezultă din chiar cererea de intervenție, intervenientul profitând și în continuare de îmbunătățirile în discuție, câtă vreme din anul 2005 a locuit neîntrerupt în apartament, în timp ce reclamantul-pârât nu mai locuiește aici din luna martie 2009, așa cum intervenientul și pârâta-reclamantă au recunoscut în răspunsurile la interogatoriul propus de acesta.
Cu privire la susținerea intervenientului din cadrul motivelor de apel, în sensul ca a realizat aceste lucrări cu intentia de a dobândi dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, tribunalul a constatat că efectuarea unor îmbunătățiri la imobil nu da dreptul nici măcar la o speranță legitimă de a câștiga proprietatea în patrimoniul celui care pretinde a fi efectuat respectivele lucrări. Câtă vreme prima instanță a reținut netemeinicia pretenției principale-contravaloarea îmbunătățirilor - evident ca nu mai este util a analiza si al doilea capăt de cerere, referitor la dreptul de retenție, acesta din urma nemaiavând obiect. Dreptul de retenție reprezintă garanția reala imperfecta instituita în beneficiul creditorului împotriva titularului exclusiv al dreptului de proprietate. Dar, în cauza tocmai calitatea de creditor a apelantului nu este dovedită.
Conchizând această argumentație în aceeași manieră cum a fost demarată, tribunalul a reamintit părților că legiuitorul nu a instituit cai de atac doar pentru a se uza în mod formal de acestea de către părțile litigante, ci exclusiv pentru a aduce în fața instanței de control judiciar, prin intermediul unor critici reale, pertinente si susținute de probatoriul administrat, situații de fapt ori de drept ce necesita a fi lămurite, clarificate sau îndreptate.
În baza acestor considerente, în temeiul art.296 C.proc.civ, a respins apelul promovat de apelantul intervenient si a admis apelul promovat de pârâta Z. M., sens în care a schimbat în parte sentința civila nr.8274/26.11.2010, prin omologarea raportului de expertiza administrat în apel.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamantul D. L. și intervenientul T. G..
Recurentul reclamant a solicitat modificarea deciziei, în sensul respingerii apelului formulat de pârâta Z. M., ca neîntemeiat, și menținerea în tot a sentinței apelate.
În motivare, recurentul reclamant a arătat că tribunalul a avut în vedere, relativ la valoarea acestui imobil, faptul că potrivit evaluării efectuate în apel de expertul tehnic judiciar R. S., apartamentul în litigiu are în prezent o valoare de circulație de 54.850 Euro.
Deși a arătat instanței de apel că expertul a identificat din acte dar și pe teren la instanța de fond imobilul supus partajului ca fiind în zona Mariuca, acesta a stabilit valoarea imobilului sub valoarea de circulație încadrând în mod inexplicabil apartamentul în alta zona, total opusă, inferioară ca preț, fără a face referire și a depune în susținerea raportului de expertiza nici o ofertă din acea zonă. Inexplicabil instanța nu a cerut expertului să se raporteze strict Ia aceea zonă.
Cu ajutorul expertizei extrajudiciare a demonstrat că expertul a efectuat expertiza în mod total eronat prin raportare la dispoziții legale învechite și care nu se mai aplica deși evaluarea imobilului trebuia să fie corect determinată de expert, conform buletinului documentar „Expertiza Tehnica" nr.1096/2008, circulară nr.6591/2008, în raport de zona unde este amplasat, suprafața construită și dotările existente.
Este de principiu că, în cadrul procesului de partaj, în aplicarea principiului egalității copartajanților, trebuie luată în considerare valoarea bunului de la data judecății, iar evaluarea trebuie făcută, de regulă, la valoarea de circulație (așa cum a decis si jurisprudența), iar valoarea de circulație a apartamentului a fost deja stabilita de instanța de fond.
Câtă vreme la instanța de fond a fost efectuata o expertiza în cauza de către același expert în care s-a arătat unde este situat apartamentul instanța de apel a putut constata că intimatul reclamant contestă valoarea apartamentului raportat la zona indicând o altă valoare susținuta de anunțuri din ziare și de pe internet cât și de o expertiză extrajudiciară.
Instanța putea ordona efectuarea unei expertize tehnice de specialitate în acest sens de către alt expert sau sa ceara ca expertul sa indice valoarea strict din aceea zona, conform art. 129 alin. (4) C. pr. civ., chiar dacă această probă nu s-ar fi cerut sau chiar dacă părțile s-ar fi opus la administrarea ei.
Recurentul consideră că instanța de apel în mod greșit a admis administrarea unei noi expertize în faza procesuala a apelului în situația în care în fata instanței de fond apelanta nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiza imobiliara ce a avut ca obiect evaluarea apartamentului supus partajării si a solicitat instanței de fond omologarea raportului de expertiza, singurele critici fiind aduse de intimatul D. si s-au referit la aplicarea unor anumiți coeficienți de individualizare a prețului apartamentului.
Este adevărat ca instanța de apel poate încuviința refacerea sau completarea probelor administrate de prima instanța, precum și să administreze alte probe, daca le considera necesare pentru soluționarea cauzei insa totodată trebuie sa supravegheze ca aceste probe sau concluziile lor sa nu prejudicieze drepturile niciuneia din părți .
În situația de fata acceptând și omologând un raport de expertiza în care este stabilită valoarea unui apartament de același fel dar cu o valoare raportata la alta zonă, instanța a prejudiciat în mod direct dreptul intimatului reclamant D. care prin obținerea unui preț mai mic pe cota parte ce i se cuvine din apartament va fi în imposibilitatea să-si achiziționeze la rândul lui o locuința.
Expertul nu a depus nici un studiu imobiliar din care să reiasă o scădere atât de mare a valorii de circulație . de scurt de la valoarea de 66.000 euro la 54.700 euro, o scădere de aproape 25% în nici 2 ani de la data efectuării primei expertize.
Prin recursul declarat, intervenientul T. G. a solicitat schimbarea în parte a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului formulat de intervenient și obligarea intimaților la plata lucrărilor de reparații și îmbunătățiri făcute de către recurent la imobilul situat în București, ., ., ., sector 4.
În motivare, recurentul a susținut că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal.
Așa cum a arătat în fața instanței de fond, intervenientul împreună cu soția sa, T. N., fiica intimaților, au locuit cu împreună cu părțile în imobilul arătat mai sus, începând cu 24.08.2005,
Conform declarației autentificate sub nr.1194/24.08.2005 de Biroul Notarului Public S. C., părțile și-au exprimat acordul pentru ca intervenientul și soția acestuia să locuiască în respectivul imobil.
In urma discuțiilor avute cu părțile referitor la starea imobilului în care locuiau împreună, atât din punct de vedere al titularului dreptului de proprietate, cât și din punct de vedere al stării de degradare, intimații au fost de acord ca intervenientul și soția sa să suporte costurile amenajărilor necesare imobilului pentru a-l aduce la un nivel de confort satisfăcător, având în vedere că intimații nu aveau venituri suficiente cu care să acopere costurile necesare amenajării imobilului, făcându-le promisiunea ca vor putea cumpăra ulterior de la aceștia imobilul.
Având încrederea că părțile se vor ține de cuvânt și că intervenientul și soția sa vor locui în continuare în acest apartament, aceștia au fost de acord să efectueze lucrările de amenajare și îmbunătățire a imobilului.
In acest sens, la data de 19.09.2006 au contractat un credit în valoare de 6.700 EURO cu care au început lucrările de amenajare.
Lucrările de amenajare s-au efectuat așa cum au promis, iar părțile au fost de acord cu ele, intimatul-reclamant participând și el la unele lucrări.
Mai mult, a reieșit din materialul probator că majoritatea lucrărilor au fost efectuate de intervenient de comun acord cu proprietarii imobilului, însă nu s-a pus niciodată problema ca valoarea lucrărilor efectuate să fie considerată ca fiind contravaloarea chiriei pentru spațiul pe care acesta și soția sa l-au ocupat în acest apartament.
De asemenea, consideră că instanța a apreciat în mod greșit, fără a ține cont de faptul că niciodată intimații nu au pus problema plății unei chirii, cu atât mai mult a unei sume care depășește valoarea medie a unei chirii, raportat la spațiul pe care intervenientul și soția sa l-au ocupat în imobil.
Este de înțeles ca munca prestată cu ocazia efectuării lucrărilor să nu fie luată în calcul la valoarea despăgubirilor, fiind un gest față de faptul că nu le-a fost solicitată chirie pentru spațiul pe care l-au ocupat, însă atâta timp cât intervenientul a contractat un credit la care mai plătește și în prezent, pentru a efectua lucrări la imobilul intimaților, consideră că această suma ar trebui returnată de către proprietarii imobilului.
Apreciază recurentul intervenient că instanța a schimbat natura actului juridic dedus judecății.
Solicitarea intervenientului a avut în vedere prejudiciul suferit ca urmare a achiziționării unor bunuri pe care le-a atașat imobilului aparținând intimaților, iar în același timp patrimoniul intimaților s-a mărit prin sporul de valoare adus imobilului.
Prin sistarea stării de devălmășie și ieșirii din indiviziune, intimatul-reclamant beneficiază de valoarea majorată a cotei părți cei revine, care include și valoarea îmbunătățirilor suportate de intervenient și soția sa.
Intenția intervenientului la momentul la care a acceptat să facă un credit bancar și să efectueze îmbunătățirile la acest imobil era de a locui în continuare și ulterior să devină proprietar împreună cu soția sa. Or, în situația în care imobilul este supus partajului și urmează să fie înstrăinat pentru îndestularea părților intervenientului, acesta va fi îndepărtat din acest imobil și nu va mai beneficia de îmbunătățiri și nici de contravaloarea lor.
Mai mult, instanța de apel a reținut în mod greșit că intervenientul a invocat un mod de dobândire a dreptului de proprietate prin efectuarea îmbunătățirilor, aspect cu totul nereal. Susținerile intervenientului au fost făcute în sensul că a efectuat aceste îmbunătățiri la imobilul intimaților ca urmare a promisiunii făcute de aceștia că intervenientul și soția sa vor cumpăra de la aceștia imobilul.
Așadar, recurentul consideră că părțile trebuie obligate să suporte în cote egale valoarea acestor îmbunătățiri care le profită deopotrivă.
Toate lucrările au fost făcute cu acordul proprietarilor, părțile în speță și nu pot fi ridicate fără să fie distruse, intervenientul fiind de bună-credință la momentul executării lor fără să se pună vreodată problema plății unei chirii.
În calea de atac a recursului, nu au fost administrate probe noi.
Curtea, analizând criticile de recurs formulate de recurentul reclamant, constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Referitor la critica vizând valoarea imobilului supus partajului.
Critica este nefondată.
Astfel, în calea de atac a apelului, s-a încuviințat la solicitarea apelantei pârâte proba cu expertiză tehnică în specialitatea construcții.
Potrivit raportului de expertiză tehnică întocmit de expert R. S. imobilul supus partajului are o valoare de circulație de 239.200 lei, cca. 54.850 Euro, în această valoare fiind inclusă și valoarea îmbunătățirilor evaluate la 37.820 lei, cca. 8.670 euro.
Intimatul reclamant a formulat obiecțiuni la această expertiză, cu referire la prețul actual și la valoarea îmbunătățirilor.
Astfel, acesta a arătat că expertul a folosit în mod greșit ca bază de evaluare o metodă ce nu se mai aplică în prezent, pornind de la o valoare stabilită de un decret de la nivelul anului 1990.
Referitor la îmbunătățiri, intimatul reclamant a arătat că, deși micile renovări ale apartamentului au fost făcute în anul 2007, deci în urmă cu 5 ani, expertul aplică o indexare a costurilor fără să țină seama de faptul că aceste îmbunătățiri sunt uzate fizic și moral ca urmare a trecerii timpului.
Expertul a răspuns acestor obiecțiuni în sensul că acestea sunt nejustificate pentru cele arătate la filele 85 și 92 dosar apel.
Intimatul reclamant a formulat note la răspunsul la obiecțiuni, arătând că expertul face o reală confuzie cu privire la zona în care este amplasat apartamentul supus partajului, zona avută în vedere de expert fiind net inferioară ca prețuri pe spații locative.
Or, în raport de prevederile înscrise în art. 212 alin. 2 și art. 103 alin. 3 Cod procedură civilă o atare obiecție trebuia să fie formulată la primul termen după depunerea raportului.
Curtea are în vedere, potrivit celor redate mai sus, că intimatul reclamant nu a formulat o obiecție concretă la raportul de expertiză atunci când instanța i-a oferit această posibilitate după depunerea raportului de expertiză, această nemulțumire a acestei părți fiind exprimată doar ulterior, în cuprinsul unor note scrise, depuse la dosar după depunerea de către expert a răspunsului la obiecțiuni.
În concluzie, recurentul reclamant nu poate veni cu această critică direct în recurs, de vreme ce nu a formulat o atare obiecție la data la care avea o asemenea obligație.
Referitor la metoda de calcul, Curtea are în vedere că valoarea de 54.850 euro stabilită în apel reprezintă valoarea de piață a imobilului determinată prin metoda comparației directe de piață, avându-se în vedere informații din anunțurile publicitare de pe paginile de internet pentru imobile situate în cartierul Berceni, la raportul de expertiză expertul atașând ofertele avute în vedere. Mai mult, la evaluarea apartamentului s-a avut în vedere componența, suprafața, starea și confortul spațiului de locuit, structura, starea tehnică, uzura, dotarea, finisarea.
Pentru determinarea valorii de piață prin metoda comparației, conform Standardelor Internaționale de Evaluare completate cu Recomandările ANEVAR de practică în evaluare, expertul a folosit informații din anunțurile publicitare de pe paginile de internet www.TOCMAI.ro, www.BIZimobiliare și www.imobiliare.NET pentru imobile situate în cartierul Berceni, pe cât posibil similare cu cel în cauză, cu caracteristici echivalente.
Într-adevăr, expertul a stabilit într-o primă metodă valoarea tehnică actualizată prin raportare la dispozițiile Decretului Lege nr.61/1990, la prețul de vânzare aplicând o . corecții ilustrate la fila 3 din raportul de expertiză efectuat în apel și a stabilit o valoare actualizată de 52.750 euro. Instanța de apel nu a valorificat însă această metodă, ci a luat în considerare valoarea de circulație a imobilului stabilită prin metoda comparației directe, folosind informații din anunțurile publicitare, stabilind că valoarea de 54.850 euro rezultată prin această metodă este cea reală.
Așa cum a arătat și recurentul reclamant, în cadrul procesului de partaj, în aplicarea principiului egalității copartajanților, trebuie luată în considerare valoarea bunului de la data judecății. Or, valoarea de piață stabilită în apel este cea mai aproape de valoarea bunului de la momentul judecății, dat fiind că în apel se realizează o judecată în fond, calea de apel fiind devolutivă, în urma soluționării acestei căi de atac părțile putând pune în executare hotărârea pronunțată, fiind definitivă. Mai mult, apelanta pârâtă a justificat demersul său în refacerea raportului de expertiză prin trimiteri la acte justificative, instanța de apel în mod corect încuviințând asemenea probă.
Într-adevăr, pârâta nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat în fond, însă această probă a fost justificată de faptul că în fața instanței de fond expertiza a fost efectuată în luna ianuarie 2010, sentința fiind pronunțată la aproape un an de zile, hotărârea fiind comunicată în februarie 2011, interval de timp în care prețurile imobilelor au suferit o cădere vizibilă determinată de criza economică prin care trece și țara noastră.
Prin încuviințarea acestei probe în apel nu sunt prejudiciate drepturile niciuneia dintre părți, prin obținerea unui preț mai mic reclamantul nefiind în mod direct afectat, așa cum acesta a susținut. Obținerea unui preț mai mic pe cota parte ce i se cuvine din apartament nu determină implicit imposibilitatea acestuia să-și achiziționeze la rândul său o locuință dat fiind că prețurile imobilelor pe ansamblul lor au înregistrat o scădere, recurentul reclamant având posibilitatea ca la rândul său să achiziționeze un imobil la un preț mai mic decât cel pe care l-ar fi plătit în timpul judecății în fond. Într-adevăr, expertul nu a depus nici un studiu imobiliar din care să reiasă o scădere atât de mare a valorii de circulație a imobilului, însă acest aspect este de notorietate, influențat de criza economică de care toți avem știință, la raportul de expertiză fiind atașate anunțuri publicitare imobiliare care dovedesc acest lucru.
Față de cele ce preced, Curtea constată că recursul recurentului reclamant este nefondat, astfel că în baza art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă va dispune respingea recursului acestuia ca nefondat.
Referitor la recursul declarat de recurentul intervenient, Curtea constată că și acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Astfel, potrivit doctrinei de specialitate, pentru a fi admisibilă, acțiunea în îmbogățire fără justă cauză este necesar să existe o îmbogățire, o diminuare de valori care trebuie să opereze, în mod simetric cu îmbogățirea produsă, în patrimoniul celuilalt, să existe o relație de cauzalitate între îmbogățirea patrimoniului unuia și diminuarea valorii patrimoniului celuilalt, iar acțiunea să aibă un caracter subsidiar.
În cauza de față, în calea de atac a apelului s-a stabilit ca un element de certitudine faptul că intervenientul a efectuat reparații și îmbunătățiri la imobilul supus partajului, situație necontestată de către niciuna dintre părți. Tot de necontestat este și faptul că intervenientul a efectuat aceste lucrări cu acordul expres al părților, la baza acestei înțelegeri fiind recunoscut dreptul intervenientului de a folosi locuința în mod gratuit.
Or, recursul reprezintă o cale de atac extraordinară, potrivit calificării consacrate expres în capitolul I titlul V din Codul de procedură civilă, fiind pusă la dispoziția părților numai pentru motivele limitativ și expres prevăzute de lege, enumerate în art. 304 pct. 1-9 codul de procedură civilă și care vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, controlul judiciar putându-se exercita doar asupra problemelor de drept discutate în speță. Această soluție a fost impusă de faptul că părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața instanței de fond și o rejudecare a fondului în fața instanței de apel.
Motivele de nelegalitate ce pot fi invocate în recurs sunt strict și limitativ reglementate de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă.
Într-adevăr, înainte de modificările aduse art. 304 Cod procedură civilă, acest articol cuprindea și un pct. 11 care prevedea posibilitatea modificării unei hotărâri judecătorești dacă aceasta se întemeia pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronata a probelor. Prevederile art. 304 pct. 11 au fost însă abrogate în mod expres prin dispozițiile OUG nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă aprobată prin Legea nr. 219/2005, neputând fi deci considerate incidente în cauză, în raport de prevederile înscrise în art. 725 alin. 1 și 3 Codul de procedură civilă, prin raportare la data pronunțării hotărârii ce face obiectul recursului.
Pe cale de consecință, începând cu acest moment, în calea de atac a recursului nu mai este posibilă rediscutarea probatoriului administrat, în raport de prevederile legale înscrise în art. 304 Codul de procedură civilă, în actuala reglementare.
Prevederile art. 304 și art. 306 din Codul de procedură civilă au făcut, în mai multe rânduri, obiectul controlului de neconstituționalitate, excepțiile care vizau neconcordanțele între acest text de lege și art. 6 din CEDO, respectiv art. 21 din Constituție, fiind respinse, Curtea Constituțională reținând că: „reglementările internaționale nu impun în materia exercitării căilor de atac, astfel cum a statuat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cazul Beles și alții contra Cehiei din 12 noiembrie 2002, în care s-a constatat că dreptul de acces la un tribunal nu este absolut și se pretează la limitări implicit admise, în special în ceea ce privește condițiile de admisibilitate a unui recurs, având în vedere că presupune reglementarea din partea statului care se bucură, în această privință, de o anumită marjă de apreciere”.
Or, așa cum se poate constata din considerentele hotărârii atacate, instanța de apel a analizat toate probatoriile reținând din interogatoriile intervenientului și al pârâtei faptul că intervenientul, ginerele părților și soția acestuia locuiesc împreună cu pârâta în apartamentul în litigiu, având în folosință exclusivă un dormitor și în folosință comună baia, bucătăria, balconul și sufrageria, fără a plăti vreodată părților chirie. Din declarațiile martorilor, instanța de apel a reținut cu titlu de situație de fapt că, în anul 2006, părțile din prezentul litigiu ca și soția intervenientului au căzut de acord ca intervevientul și soția acestuia să facă îmbunătățiri la apartamentul în care locuiau împreună la acea dată, fără să se pună problema restituirii contravalorii acestor îmbunătățiri. Mai mult, instanța de apel a reținut cu titlu de situație de fapt că aceste îmbunătățiri au fost realizate au vizat în special spațiile aflate în folosința comună și pentru confortul intervenientului și soției acestuia. Mai mult, intervenientul a profitat de aceste îmbunătățiri, în mod neîntrerupt.
În mod corect a reținut instanța de apel că motivația intervenientului în sensul că a realizat aceste îmbunătățiri cu intenția de a dobândi dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu nu poate fi un argument serios în admiterea pretențiilor intervenientului de vreme ce efectuarea unor îmbunătățiri de genul celor efectuate nu dă nici măcar speranța legitimă de a câștiga proprietatea în patrimoniul celui care pretinde a fi efectuat respectivele lucrări, întrucât altele sunt modurile de dobândire a proprietății, acestea fiind reglementate în mod neechivoc de către legiuitor.
Mai mult, Curtea are în vedere faptul că în acest litigiu nu s-a pus problema evacuării intervenientului, acesta putând beneficia în continuare de îmbunătățirile efectuate, de vreme ce relațiile dintre pârâtă și acesta se desfășoară în continuare în aceleași condiții, apartamentul a fost atribuit pârâtei în urma partajului și nu s-a pus problema vânzării apartamentului pentru a pune capăt partajului. Faptul că aceste îmbunătățiri au fost avute în vedere la evaluarea imobilului partajat, iar intimata a fost obligată față de recurentul reclamant la o sultă mai mare decât cea care ar fi revenit în condițiile în care nu s-ar fi luat în calcul aceste îmbunătățiri, nu afectează drepturile intervenientului. Or, intimata pârâtă care ar fi putut susține o vătămare a intereselor sale nu a invocat acest aspect în recurs.
Recurentul intervenient a susținut că imobilul urmează a fi înstrăinat pentru a se putea plăti sulta însă acest demers nu este nici măcar aprobat de către pârâtă, aceasta nefăcând nicio alegație în acest sens.
Recurentul a susținut că instanța de apel a înțeles în mod greșit faptul că a invocat un mod de dobândire a dreptului de proprietate prin efectuarea îmbunătățirilor. Or, așa cum s-a arătat mai sus, efectuarea îmbunătățirilor nu poate avea nici un temei în dobândirea dreptului de proprietate, astfel că orice alegație a intervenientului legat de dobândirea vreunui asemenea drept nu poate fi validată. Dacă intimata pârâtă a făcut o asemenea promisiune de vânzare cumpărare a imobilului către intervenient și soția acestuia aceasta poate fi în continuare respectată, imobilul rămânând în proprietatea exclusivă a acesteia astfel că o atare convenție nu este în nici un fel afectată de partajul tranșat prin acest litigiu.
Ca urmare, apreciind că nu sunt incidente motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul declarat de recurentul intervenient ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamantul D. L. și de recurentul intervenient T. G., împotriva deciziei civile nr. 775/12.09.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă Z. (fostă D.) M., ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30.05.2013
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. I. M.-A. I. D.
N.-G.
GREFIER
M. C.
Red.I.D.
Tehnored.I.D/B.I
2 ex/14.06.2013
----------------------------------------------------
T.B-Sectia a V-a Civila – C.L.B.
- C.D.C.
Jud.Sector 4 – M.O.Puțintei
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 1194/2014. Curtea... → |
|---|
