Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 530/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 530/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-03-2014 în dosarul nr. 530/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILA ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.530
Ședința publică din 26.03.2014
Curtea constituită din:
Președinte - A. D. T.
Judecător - M. G. R.
Judecător - E. V.
Grefier - E. C.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurenta reclamantă Uțianu N., împotriva deciziei civile nr.611 A din 05.06.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât M. G.-C..
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru partaj bunuri comune.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 12 martie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta.
Pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 19 martie, apoi la 26 martie 2014, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub număr_ la Judecătoria Sectorului 4 București, la data de 11.04.2011, urmare disjungerii din dosarul de divorț_, reclamanta M. N. a chemat în judecată pe pârâtul M. G. C., solicitând instanței partajarea, în cote egale de contribuție, a bunurilor comune dobândite de părți în timpul căsătoriei, respectiv un autoturism marca Opel Astra și construcția situată în satul P. de M. .. Reclamanta a precizat că autoturismul a fost cumpărat în anul 2010, cu prețul de 3500 Euro, iar casa din localitatea P. de M. se compune din living, două dormitoare, baie bucătărie, hol și cămară.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 37 alin.2 lit.b), art. 40 alin.3), art. 36 alin.1 și art. 30 Codul familiei.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul M. G. C. a precizat că autoturismul nu poate fi adus la masa partajabilă, deoarece a fost înstrăinat la data de 18 ianuarie 2011.Totodată, pârâtul a solicitat includerea în masa partajabilă a imobilului din mun.București, Calea Văcărești nr.304 ..1 ..
Pe cale reconvențională, pârâtul reclamant a solicitat instanței să constate că imobilul construcție din satul P. de M. . este bunul său propriu, susținând că a fost dobândit de acesta exclusiv în baza sumelor primite în dar de la părinții săi, M. ion și M. M., precum și în baza lucrărilor efectiv prestate de aceștia pentru edificarea construcției.
Reclamanta pârâtă a depus la dosar întâmpinare, prin care a precizat că părinții pârâtului sunt pensionari și nu au alte venituri, iar autorizația de construcție pentru imobilul în litigiu a fost obținută de pârât în timpul căsătoriei, astfel încât construcție este bun comun, iar nu bunul propriu al pârâtului reclamant.
La termenul de judecată din 14.03.2012, reclamanta pârâtă a depus la dosar cerere modificatoare, prin care și-a restrâns pretențiile la partajarea construcției din localitatea P. de M. ., renunțând la judecată în ceea ce privește partajul autoturismului și al celorlalte bunuri mobile.
Cât privește pretențiile pârâtului, instanța, la termenul de judecată din data de 14.09.2011, a calificat ca și cerere reconvențională întâmpinarea prin care se solicita includerea în masa partajabilă a imobilului din mun.București, Calea Văcărești nr.304, ..1, ., iar pârâtul reclamant a fost obligat la plata taxei de timbru aferente.Pârâtului reclamant i-a fost admisă cererea de ajutor public judiciar pentru plata taxei de timbru susmenționate, în sensul că taxa a fost redusă de la 6300 lei la 3150 lei, eșalonată în 10 rate lunare, iar această soluție a devenit irevocabilă urmare respingerii cererii de reexaminare formulate de către pârâtul reclamant. La termenul de judecată din 15.02.2012, instanța a admis excepția de netimbrare a capătului de cerere din reconvențională având ca obiect includerea în masa partajabilă a imobilului din mun.București, Calea Văcărești.
Prin sentința civilă nr.4015/15.05.2012 pronunțată în dosar nr._, Judecătoria sectorului 4 București-secția Civilă a respins ca neîntemeiată cererea principală, a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională, compensând cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Părțile s-au căsătorit la data de 09.07.2006, iar divorțul acestora, prin acord, a fot pronunțat prin sentința civilă 2873/06.04.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, irevocabilă.
În timpul căsătoriei, respectiv la data de 02.07.2007, părțile, în calitate de întreținători, au încheiat un contract de întreținere cu numita C. A., dobândind astfel nuda proprietate asupra imobilului mun.București, Calea Văcărești nr.304, ..1, ..
Tot în timpul căsătoriei, respectiv la data de 18.12.2006, pârâtul reclamant a obținut o autorizație de construcție de la Primăria . unei locuințe cu o suprafață de 102 mp, pe terenul cu număr cadastral 812 situat în ., jud.Dâmbovița. Terenul susmenționat a fost cumpărat de pârâtul reclamant anterior căsătoriei, prin contractul autentificat din 17.08.2005, fiind întabulat ca unic proprietar al acestui teren.
Prin raportul de expertiză întocmit în cauză de către expert D. P. s-a stabilit că imobilul construcție în litigiu este situat în satul P. de M. ., ., având un regim de înălțime parter, structura de rezistență din fundații de beton, pereții din zidărie cu sâmburi de beton, planșeu din beton, șarpantă din lemn, învelitoare din tablă .Construcția are o valoare de circulație de 100.584 lei și se compune din 3 camere, bucătărie, cămară, baie, două holuri, având o suprafață utilă de 97,46 mp.Potrivit acestui raport de expertiză, pentru accesul în locuință există două intrări, fiecare prevăzută cu o mică terasă. Ținând seama de amplasamentul construcției și de unicitatea încăperilor cu destinația de baie și bucătărie, expertul a apreciat că nu este posibil partajul construcției în natură.
Niciuna din părți nu a depus la dosar proces-verbal de recepție, care să ateste finalizarea lucrărilor, iar potrivit susținerilor pârâtului reclamant, construcția nu a fost finalizată până în prezent.
Instanța este învestită doar cu soluționarea partajului privind construcția din localitatea P. de M., având a se pronunța asupra cererii principale, prin care reclamanta pârâtă invocă faptul că este vorba despre un bun comun, potrivit art. 30Codul familiei, și asupra cererii reconvenționale, în temeiul art. 36 Codul familiei, prin care pârâtul reclamant invocă faptul că este vorba despre bunul său propriu.
În speță sunt incidente dispozițiile Codului familiei și ale Codului civil de la 1864, dat fiind că prezenta cerere de partaj a fost promovată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009, iar conform art. 223 din Legea nr.71/2011, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele și cererile în materie civilă sau comercială, aflate în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Codului civil, se soluționează de instanțele legal învestite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale, în vigoare la data când au fost pornite, ori în materie de partaj nu există dispoziții derogatorii, care să prevadă aplicarea retroactivă a Codului civil adoptat prin legea nr.287/2009.
Pentru situația construcțiilor edificate în timpul căsătoriei pe terenul unuia dintre soți, în doctrina și practica judiciară s-a stabilit că trebuie avute în vedere nu numai dispozițiile Codului familiei, ci și prevederile Codului civil referitoare la accesiunea imobiliară artificială, ca mod de dobândire a dreptului de proprietate, fiind identificate mai multe ipoteze, în funcție de calitatea de bunuri comune sau proprii a mijloacelor folosite pentru ridicarea construcției .Relevante în acest sens sunt dispozițiile art. 482, art. 492 și art. 493 Cod civil.
În cauza de față, prin înscrisurile depuse de părți la dosar, răspunsurile părților la interogatoriu și depozițiile martorilor, s-a dovedit că părinții pârâtului reclamant au contribuit la edificarea construcției, atât cu mijloace financiare, cât și cu munca fizică. Astfel, la dosar au fost depuse mai multe facturi sau chitanțe ce atestă achiziționarea de către aceștia a unor materiale de construcții în perioada 2003-2005, iar prin răspunsurile la interogatoriu și prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 18.05.2011, reclamanta pârâtă a recunoscut că paza și îngrijirea terenului pe care a fost edificată construcția au fost asigurate în mare parte de părinții pârâtului reclamant, precum și faptul că aceștia au achiziționat materiale de construcție (ciment și fier), dar în cantități insuficiente. În plus, martorii M. Gigel și V. I. au declarat că părinții pârâtului reclamant au participat efectiv la realizarea construcției și au cumpărat materiale de construcție.
Prima instanță a reținut, însă, că din probatoriul administrat în cauză nu a rezultat existența unui contract de donație între părinții pârâtului reclamant, în calitate de donatori, și pârâtul reclamant, în calitate de donatar, ori motivul pentru care părinții pârâtului reclamant au contribuit la edificarea construcției, pentru a se putea stabili natura juridică a înțelegerii dintre aceștia și pârâtul reclamant, dacă a existat o astfel de înțelegere. În lipsa unui astfel de act, raporturile dintre pârâtul reclamant, în calitate de proprietar al terenului, și părinții acestuia, cu privire la construcția edificată, sunt guvernate de regulile accesiunii imobiliare artificiale, reguli care nu pot fi analizate în prezentul dosar, în care nu sunt părți și părinții pârâtului reclamant.
În concluzie, cu motivarea că la dosar nu a fost depusă o hotărâre judecătorească prin care să se fi stabilit dobândirea de către pârâtul reclamant a dreptului de proprietate prin accesiune imobiliară artificială, hotărâre care să fie pronunțată în contradictoriu cu toate persoanele care ar putea pretinde un drept de creanță ca urmare a contribuției la edificarea construcției, prima instanță a reținut că pretenția pârâtului reclamant de a se constata caracterul de bun propriu cu privire la construcția în litigiu, este nefondată.
În ceea ce privește pretinsa contribuție a reclamantei pârâte la edificarea construcției, instanța a reținut că nu s-a făcut dovada edificării imobilului în litigiu cu mijloace comune și nici a remiterii către pârâtul reclamant, de către părinții reclamantei pârâte, a sumei de 10.000 Euro, pentru achitarea contravalorii manoperei și materialelor. Faptul că în anul 2007, anul în care a început edificarea construcției, mama reclamantei pârâte a vândut un imobil împreună cu alți coproprietari, nu prezintă relevanță în cauza de față, câtă vreme nu s-a dovedit că banii respectivi au fost dați pârâtului reclamant sau reclamantei pârâte și folosiți efectiv de unul dintre aceștia pentru edificarea construcției. Depoziția Martorei M. Tănasea, care a arătat că părinții reclamantei pârâte i-au dat acesteia din urmă suma de 10.000 Euro, iar suma respectivă a fost folosită la procurarea materialelor de construcție nu este susținută de alte probe, iar situația este aceeași în ceea ce privește depoziția martorei T. A.-M., care a susținut că imobilul a fost construit din bani comuni, iar majoritatea banilor folosiți la edificarea construcției au fost ai reclamantei pârâte. În plus, niciuna din martore nu a văzut construcția, ci a obținut informațiile relatate instanței prin participarea la discuții cu membrii familiei reclamantei pârâte. Astfel, prima instanță a concluzionat că nu a fost combătută prezumția instituită de art. 492 Cod civil,o construcție edificată pe un teren este prezumată a fi făcută de proprietarul terenului, cu cheltuiala sa și că este a lui, iar întrucât nu s-a făcut dovada edificării construcției cu mijloace comune, aceasta nu poate fi calificată ca bun comun, pentru a fi inclusă în masa partajabilă, încât cererea principală a fost respinsă.
Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, prin decizia civilă nr.611/A/05.06.2013, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta pârâtă, a admis apelul formulat de apelantul pârât-reclamant și, în consecință:
A schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că:
A admis cererea reconvențională.
A constatat că imobilul construcție situat în com.Dragodana ., ., jud.Dâmbovița, în valoare de 100.584 lei, identificată în baza raportului de expertiză în construcții întocmit în cauză de expert D. P., este bunul propriu al pârâtului reclamant M. G. C..
A obligat reclamanta pârâtă să plătească pârâtului reclamant suma de 3119,84 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
A obligat apelanta reclamantă pârâtă să plătească apelantului pârât reclamant suma de 1813 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
A menținut în sarcina statului suma de 1311 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru de 1308,50 lei și timbru judiciar de 2,5 lei, pentru care a fost admisă cererea de ajutor public judiciar a apelantei reclamante pârâtă.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că:
Litigiul de față are ca obiectul construcția aflată pe terenul din ., ., ., astfel cum a fost identificată și evaluată la 100.584 lei prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expert D. P. ( fila 221 dosar fond), în sensul că apelanta reclamantă pârâtă susține că este bun comun, edificată în timpul căsătoriei cu resursele comune ale soților, iar apelantul pârât reclamant susține că este bunul său propriu, deoarece, deși edificată în timpul căsătoriei, este exceptată de la regimul comunității de bunuri, deoarece întreaga construcție a fost edificată din resursele proprii ale pârâtului reclamant, obținute prin dar manual de la părinții acestuia, astfel încât construcția în care au trecut aceste bunuri proprii ale apelantului pârât reclamant, a devenit bun propriu, situație care era reglementată de art. 31 lit.f) din Codul familiei.
Relevante pentru soluționarea prezentului litigiu sunt prevederile art.30 și art. 31 vechiului Cod al familiei, deoarece este vorba despre o construcție edificată anterior datei de 01.10.2011, când a intrat în vigoare Noul Cod Civil, concluzie care se desprinde din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art.33 din legea nr. 71/2011.
Potrivit raportului de expertiză susmenționat, construcția era nefinalizată la data de 20.01.2012, data deplasării expertului la fața locului, acesta constatând că sunt în curs de execuție pardoseala cu gresie și placarea pereților cu faianță în baie, că ușile interioare PVC sunt montate doar la dormitorul mic, cămară și baie, că locuința are doar parțial realizată instalația electrică interioară, iar asigurarea încălzirii este realizată doar în dormitorul mic, că obiectele sanitare nu sunt montate, locuința nu este tencuită la exterior și nu sunt montate nici jgheaburile și burlanele.
Această construcție a fost edificată pe terenul cumpărat de apelantul pârât reclamant M. G. C., în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub număr 2226/17.08.2005 (fila 26 dosar fond), anterior căsătoriei încheiate cu apelanta reclamantă pârâtă, la data de 09.07.2006. Este necontestat în speță faptul că terenul este bunul propriu al apelantului pârât reclamant, în considerarea dobândirii lui anterior căsătoriei, fiind deci incidente dispozițiile art.31 lit.a) Codul familiei.
Pentru edificarea construcției în litigiu, în favoarea apelantului pârât reclamant, ca proprietar al terenului, au fost emise certificatul de urbanism din data de 23.10.2006 (fila 169 dosar fond) și autorizația de construcție din data de 18.12.2006 (fila 154 dosar fond).
Se observă că documentele legale necesare demarării lucrărilor de construcție au fost emise la puțin timp de la încheierea căsătoriei. Totuși, planificarea lucrărilor de construcție și procurarea materialelor necesare au început anterior căsătoriei. Această concluzie rezultă din depozițiile martorilor V. I. și M. Gigel audiați la prima instanță (fila 263, fila 265 dosar fond), dar și din modul în care apelanta reclamantă pârâtă a formulat întrebarea nr.15 pentru interogatoriul administrat apelantului pârât reclamant: ”Recunoașteți că înainte de căsătoria noastră părinții v-au ajutat doar cu ceva materiale, ciment și fier însă insuficiente pentru ridicarea unei case?”. Răspunsul apelantului pârât reclamant la această întrebare a fost afirmativ. Astfel, este dovedită, prin mărturisirea indirectă a apelantei reclamantă pârâtă, intenția părinților apelantului pârât reclamant de a-l ajuta doar pe fiul lor în sensul edificării unei construcții pe terenul care îi aparținea acestuia din urmă. În acest fel este contrazisă de chiar apelanta reclamantă pârâtă afirmația martorei T. E. (fila 86 dosar apel), propusă de apelantă, deoarece martora a declarat:” Din discuțiile avute cu reclamanta nu a rezultat niciodată că ar fi o casă construită pentru alte persoane, mai mult chiar soacra reclamantei mi-a spus atunci când ne-am cunoscut că le-a dat celor doi un teren pentru a-și construi o casă”. Se observă că cele relatate de martoră sunt contrazise și de contractul de vânzare cumpărare depus la fila 26 fond, din care rezultă că terenul a fost cumpărat de pârâtul reclamant de la o terță persoană, iar nu primit de la mama sau părinții săi. În acest context, depoziția martorei T. E. devine neconcludentă, iar în sprijinul acestei concluzii vine și faptul că aspectele relatate de martoră, ca fiind cunoscute de la reclamanta pârâtă, respectiv că înainte de divorț au fost terminate lucrările de construcție la baie, sunt contrazise de constatările expertului în cursul procesului, expertul precizând că sunt în curs de execuție pardoseala cu gresie și placarea pereților cu faianță în baie și că obiectele sanitare nu sunt montate. Din acest motiv, se va aprecia ca neconcludent și aspectul cunoscut de martoră de la reclamanta pârâtă și relatata instanței de apel, în sensul că o apela adeseori pe reclamantă, iar aceasta îi spunea martorei că nu poate să vorbească, deoarece se ocupă de lucrările de montare a gresiei și faianței.
Prin răspunsul la întrebarea nr.2 de la interogatoriul administrat apelantei reclamante pârâte (fila 205 dosar fond), aceasta recunoaște că banii și bunurile primite la nuntă au rămas în posesia celor doi soți, care imediat după căsătorie au locuit cu mama apelantei, contrazicând astfel propriile afirmații din cuprinsul cererii de chemare în judecată, în sensul că banii rămași de la nunta părților, au rămas în posesia părinților pârâtului reclamant, iar din acești bani au fost cumpărate materialele de construcție pentru imobilul în litigiu.
Tot prin răspunsurile la interogatoriul administrat de prima instanță, apelanta reclamantă pârâtă a recunoscut că în perioada 2006-2010 a mers în satul P. de M. doar cu titlu de excepție, când avea ocazia la sfârșit de săptămână și în concediu. Tot la interogatoriu, apelanta reclamantă pârâtă a recunoscut că părinții apelantului pârât reclamant au fost aceia care au angajat muncitorii care au lucrat la construcție, că acestor muncitori li s-a asigurat hrana zilnică de către mama apelantului pârât reclamant, că la lucrările de construcție au participat membrii ai familiei apelantului pârât reclamant și acesta din urmă și că părinții apelantului pârât reclamant s-au ocupat de paza șantierului și a materialelor de construcție și de supravegherea lucrărilor.
Depozițiile martorilor propuși de apelantul pârât reclamant, audiați la fond (V. I. și M. Gigel) și în apel (E. D.), sunt convergente, în sensul că reclamanta și familia acesteia nu au participat la edificarea construcției, iar depozițiile sunt concludente, pentru că toți martorii au lucrat la edificarea construcției în litigiu, în perioada 2007-2008.
Spre deosebire de depozițiile acestor martori, cele ale martorilor propuși de apelanta reclamantă pârâtă (M. Tănasea, T. A. M. și T. E.) nu sunt concludente, pentru că martorele nu au relatat decât aspecte cunoscute de la reclamantă sau mama acesteia.
Cât privește pretinsa contribuție financiară a apelantei reclamante pârâte, tribunalul a apreciat că nu este dovedită de probele administrate în cauză.Astfel, nu a fost dovedită remiterea către apelanta reclamantă pârâtă a sumei de 10.000 Euro de către mama acesteia, B. E.. Suma susmenționată a intrat în contul mamei apelantei reclamante pârâte la data de 14.12.2007 (fila 51 dosar fond), urmare vânzării unui teren. Apelanta reclamantă pârâtă a recunoscut la interogatoriul administrat de prima instanță (întrebarea nr.16, fila 207), că nu a fost de acord cu propunerea făcută de părinții apelantului pârât reclamant, în toamna anului 2006, aceștia oferindu-se să construiască o casă pe terenul deținut de apelantul pârât reclamant în satul P. de M., pentru ca soții să se mute acolo și fiul lor să se stabilească în localitatea natală, motivația apelantei fiind că soții aveau un contract de întreținere și erau obligați să locuiască cu persoana întreținută, în mun.București. Or, la fila 21 dosar fond se află depus contractul de întreținere la care face referire apelanta reclamantă pârâtă, iar tribunalul a observat că a fost încheiat în vara anului 2007, mai precis la 02.07.2007, la aproape un an de zile de la emiterea certificatului de urbanism și a autorizației de construcție. Cert este că apelanta reclamantă pârâtă a recunoscut că a avut o asemenea discuție cu socrii săi, după nunta părților, că nu a fost de acord cu mutarea soților în localitatea P. de M., iar încheierea contractului de întreținere din iulie 2007 a fost un argument în plus pentru ca soții să nu se mute din mun.București. Toate aceste aspecte duc la concluzia că, acceptând că apelanta reclamantă pârâtă a primit de la mama sa suma de 10.000 Euro în luna decembrie 2007, banii nu au fost folosiți pentru realizarea unui proiect care nu era agreat de apelantă pentru că presupunea mutarea sa din mun.București.
Pentru argumentele prezentate mai sus, tribunalul a reținut că imobilul în litigiu a fost edificat în timpul căsătoriei părților, dar pentru aceasta au fost folosite resursele părinților apelantului pârât, donate fiului lor prin intermediul darului manual, ceea ce face ca bunul în care au trecut aceste daruri manuale să fie bun propriu, astfel cum prevede art. 31 lit.f) Codul familiei, respectiv este bun propriu al unuia din soți bunul în care a trecut valoarea ce reprezintă bun propriu al acelui soț. În legătură cu acest aspect, raportat la veniturile părților, tribunalul a mai apreciat că nu se regăsesc în această construcție resursele comune ale soților, aceștia având de suportat cheltuielile familiei proprii și ale persoanei luate în întreținere chiar la începutul lucrărilor de construcție la casa din localitatea P. de M..
În concluzie, în mod corect a apreciat prima instanță că nu sunt întemeiate susținerile reclamantei pârâte în sensul că imobilul în litigiu este bun comun, astfel că apelul reclamantei pârâte a fost respins ca nefondat. Pe de altă parte, s-a reținut ca întemeiat apelul pârâtului reclamant, astfel că sentința apelată a fost schimbată în parte, în sensul că cererea reconvențională a fost admisă, s-a constatat că imobilul este bunul propriu al pârâtului reclamant, iar în temeiul art. 274 alin.1 C.pr.civ., reclamanta pârâtă a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată de la fond, în cuantum de 3119,84 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru de 2616,84 lei stabilită de instanță prin încheierea de ședință din 15.02.2012 (fila 231) și onorariul de expert de 500 lei; a fost menținută soluția de respingere ca nefondată a cererii principale.
Văzând dispozițiile art.274 alin.1 C.pr.civ., tribunalul a obligat apelanta reclamantă pârâtă, aflată în culpă procesuală, să plătească apelantului pârât reclamant cheltuieli de judecată în apel de 1813 lei, reprezentate de 1810,50 lei taxă judiciară de timbru și 2,50 lei timbru judiciar.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta.
Prin motivele de recurs se arată că hotărârea este nelegală fiind incidente dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod de procedură civilă.
Susține recurenta că instanța de apel a menținut hotărârea greșită a instanței de fond în ceea ce privește calitatea de bun comun a imobilului casă de locuit din ., ., încălcând dispozițiile art.30 din Codul familiei, care prezumă că bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt bunuri comune și această calitate nu trebuie dovedită.
Imobilul din speța de față este bun comun fiind edificat de părți în timpul căsătoriei, sens în care mențiunea relativă la existența unei contribuții exclusive a pârâtului la edificarea imobilului este lipsită de relevanță.
S-a apreciat greșit că este bun propriu, din probele administrate în cauză nu rezultă contribuția exclusivă a pârâtului, a părinților acestuia. Instanțele au valorificat exclusiv depozițiile martorilor pârâtului în detrimentul celorlalte probe existente la dosar.
Prin reținerea ca bun propriu al pârâtului se ajunge la o gratificare a pârâtului cu îmbogățirea acestuia fără just temei.
Chiar dacă se reține aportul părinților pârâtului, motivat mai ales de faptul că imobilul fiind situat în prelungirea curții părinților aceștia asigurau paza juridică a imobilului, nu s-au produs dovezi incontestabile din care să rezulte intenția exclusivă a părinților pârâtului de a-l gratifica doar pe pârât, mai ales cu lucrul efectiv la edificarea casei și nu cu sume de bani, cu paza juridică a imobilului, ipoteză în care s-ar fi pus problema răsturnării prezumției de comunitate.
Instanța de apel a ignorat criticile formulate de reclamantă prin cererea de apel, care a arătat în mod clar, fără echivoc, modalitatea în care a avut loc edificarea imobilului, existând probe la dosar, care coroborate, conduc la concluzia că este vorba despre un bun comun, chiar dacă inițial reclamanta nu a dorit edificarea acestuia în localitatea natală a pârâtului, ulterior, a fost ajutată de părinții săi cu o sumă însemnată de bani pentru finalizarea mai rapidă a acesteia și era mulțumită că împreună cu soțul său urma să aibă propria lor locuință.
S-au produs dovezi pertinente și neechivoce din care reiese că reclamanta a contribuit la edificarea casei din . și personal (dar instanța consideră neconcludente tocmai faptele constatate personal de martoră) și prin aportul părinților săi, a fratelui acesteia, care pe lângă suma de bani înmânată ginerelui de către mama reclamantei pentru edificarea casei, au participat și la turnarea fundației și la turnarea plăcii si nu cum în bătaie de joc a răspuns pârâtul la întrebarea nr. 12 la interogatoriu, că au venit în vizită.
Instanța a speculat timiditatea reclamantei atunci când a răspuns la unele întrebări" din interogatoriu, cum ar fi destinația banilor rezultați de la nuntă, care au rămas efectiv la socri, dar pentru a fi cheltuiți în folosul soților, la cumpărarea de materiale pentru casă, reclamanta considerând că banii au rămas la soți în acest mod.
Soluția pronunțată nu se fundamentează pe probele din dosar. Din aceste probe rezultă fără echivoc calitatea de bun comun a imobilului ce face obiectul judecății, atât aportul părinților reclamantei dovedit prin înscrisurile de la dosar și depoziții de martori, cat și aportul în natură al părinților pârâtului, sunt aporturi aduse de părinții părților pentru a ajuta părțile să-și edifice o locuință proprie, un bun comun.
Instanța în mod greșit nu reține ca aport veniturile proprii din salarii ale părților motivând că acestea aveau în derulare un contract de întreținere. Menționează recurenta - reclamantă că și părinții pârâtului aveau o persoană în întreținere (conform răspunsului pârâtului la întrebarea nr.6 la interogatoriu), deci raportat la veniturile lor de pensionari (medical) și cu o persoană în întreținere, plus întreținerea personală, tratament, nu aveau cum să ajute părțile decât cu aport în natură, nu și financiar, acest aport fiind din partea părinților reclamantei după vânzarea unui teren și din veniturile proprii ale soților.
Dovadă că acest bun este comun, este și faptul că cei doi soți și-au achiziționat bunuri pentru utilarea acestei locuințe, electrocasnice (aragaz, mașină de spălat, aspirator, etc.), mobilier (canapea, fotolii, scaune, pat, etc.), perdele, pătură, plapumă, vase de bucătărie, îmbrăcăminte, încălțăminte, conform procesului-verbal încheiat la data de 22 sept. 2012, când părțile și-au partajat în mod amiabil bunurile mobile. De asemenea și toate cadourile primite la nuntă constând în bunuri pentru casă (fier de călcat, blender, expresor, aspirator, serviciu vase, serviciu cafea, lenjerii etc.) au rămas în acest imobil, bunuri pe care și le-a însușit pârâtul.
Nu este de ignorat nici faptul că pârâtul înainte de divorț, a propus un partaj voluntar, în sensul de a rămâne el cu imobilul din . și reclamanta cu imobilul din Calea Văcărești, unde este în derulare contractul de întreținere (ultimul aspect reiese din întâmpinarea depusă la fond).
Referitor la calificarea unui bun ca fiind sau nu comun, în literatura de specialitate se arată că trebuie avute în vedere următoarele aspecte: data încheierii căsătoriei, data ridicării construcției, costurile necesare, veniturile părților și a celor care au gratificat părțile, darurile primite de soți din partea părinți lor. Aceste aspecte nu au fost avute în vedere la soluționarea cauzei.
In plus, munca reclamantei în gospodărie, deși nu este producătoare de venituri, trebuie luată în considerare ca o contribuție la dobândirea bunurilor comune, altfel s-ar ajunge la o inechitate.
Pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii cererii de chemare în judecată formulată de către recurenta - reclamantă.
Curtea, examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs formulate, reține următoarele:
În esență prin motivele de recurs se arată că instanța a pronunțat o soluție nelegală prin încălcarea dispozițiilor art. 30 din Codul Familiei.
Aceste dispoziții invocate de către recurenta - reclamantă - pârâtă instituie prezumția comunității de bunuri pentru toate bunurile dobândite de oricare dintre soți în timpul căsătoriei și principiul că orice convenție contrară este lovită de nulitate (alin. 1 și 3).
Totodată art. 31 Codul familiei reglementează excepțiile de le regula comunității de bunuri stabilind că nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soț bunurile dobândite înainte de încheierea căsătoriei (lit. a); bunurile dobândite în timpul căsătoriei prin moștenire, legat sau donație, afară numai dacă dispunătorul a prevăzut că ele vor fi comune (lit. b); bunurile de uz personal și cele destinate exercitării profesiunii unuia dintre soți (lit. c); bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele științifice sau literare, schițele și proiectele artistice, proiectele de investiții și inovații, precum și alte asemenea bunuri (lit. d); indemnizația de asigurare sau despăgubirea pentru pagube pricinuite persoanei (lit. e) și valoarea care reprezintă și înlocuiește un bun propriu sau bunul în care a trecut această valoare (lit. f).
Pentru situația construcțiilor edificate în timpul căsătoriei pe terenul unuia dintre soți în doctrina și practica judiciară s-a stabilit că trebuie avute în vedere nu numai dispozițiile Codului familiei ci și prevederile Codului Civil referitoare la accesiune imobiliară artificială ca mod de dobândire a dreptului de proprietate. Se disting astfel mai multe ipoteze în funcție de calitatea de bunuri comune sau proprii a mijloacelor folosite pentru ridicarea construcției.
Art. 482 C. Civil prevede că proprietatea unui lucru mobil sau imobil da drept asupra tot ce produce lucrul si asupra tot ce se unește, ca accesoriu, cu lucrul, . sau artificial, acest drept numindu-se drept de accesiune. De asemenea, conform art. 492 C. Civil, orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și ca sunt ale lui, pana ce se dovedește contrariul. În situația în care proprietarul terenului realizează construcții, plantații și lucrări cu materiale străine, este dator sa plătească valoarea materialelor, conform art. 493 C.Civil. El mai poate fi obligat, după împrejurări, și la plata de daune-interese, proprietarul materialelor neavând dreptul a le ridica.
Toate aceste dispoziții legale au fost interpretate și aplicate corect de către instanța de fond și de apel, acestea reținând pe baza analizei întregului material probator administrat în cauză că bunul imobil în litigiu este bun propriu al intimatului.
Prin motivele de recurs, recurenta susține că s-a apreciat greșit că acesta este bun propriu al intimatului, deoarece din probele administrate în cauză, nu rezultă contribuția exclusivă a pârâtului, a părinților acestuia, instanțele valorificând exclusiv depozițiile martorului pârâtului în detrimentul celorlalte probe existente la dosar. Deși nu s-au produs dovezi incontestabile privind intenția exclusivă a părinților pârâtului de a-l gratifica doar pe acesta instanțele au apreciat greșit toate probatoriile administrate.
Curtea constată însă că aceste motive nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C.pr.civ., în realitate acestea fiind critici de netemeinicie și nu de nelegalitate pentru a putea fi analizate de instanța de recurs.
De asemenea și celelalte critici privind ignorarea dovezilor de la dosar (venituri din salarii, achiziționare de bunuri pentru utilarea locuinței în litigiu, partajul - voluntar propus de pârât) sunt tot aspecte de netemeinicie ce nu pot fi soluționate pe calea prezentului recurs.
Față de cele reținute, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta reclamantă UȚIANU N. împotriva deciziei civile nr.611/A/05.06.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât M. G. C..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26.03.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. D. T. M. G. R. E. V.
GREFIER
E. C.
Red.E.V.
Tehnored.B.I./GIA
2 ex./18.06.2014
T.B.-Secția a V-a – C.D.C., S.V.
Jud.Sector 4 – N.M.C.-S.
| ← Strămutare. Sentința nr. 86/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 516/2014. Curtea... → |
|---|
