Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 516/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 516/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-03-2014 în dosarul nr. 516/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.516
Ședința publică din 26.03.2014
Curtea constituită din:
Președinte - M. G. R.
Judecător - A. DorisTomescu
Judecător - I. A. H. P.
Grefier - E. C.
- XX -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă E. E.-G., împotriva deciziei civile nr.241 A din 29.10.2013, pronunțate de Tribunalul I. - Secția Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât C. C. G..
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru stabilire program vizitare minor.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocatul R. N. M. în calitate de reprezentant al recurentei reclamante E. E.-G., în baza împuternicirii avocațiale eliberate de Baroul I., pe care o depune la dosar și intimatul pârât C. C. G. asistat de avocatul M. M., în baza împuternicirii avocațiale eliberate de Baroul București (fila 12).
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, iar intimatul a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare în două exemplare, dintre care unul i-a fost comunicat recurentei.
Avocatul recurentei depune la dosar chitanța în cuantum de 3 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei, pe care instanța le anulează, constatând că recursul este legal timbrat. Depune, de asemenea, răspuns la întâmpinare, pe care instanța îl poate avea în vedere ca note scrise.
După deliberare, Curtea apreciază răspunsul la întâmpinare depus la dosar în ședința publică de astăzi, ca fiind note scrise și acordă cuvântul asupra probelor.
Avocatul recurentei solicită proba cu înscrisuri din cuprinsul cărora rezultă că intimatul manifestă violență; solicită și ascultarea minorului, având în vedere că aceasta a mai fost audiat la instanța de fond în urmă cu doi ani; consideră că este importantă această din urmă probă pentru ca minorul să-și exprime dorința de a-i fi prezentă mama alături.
Avocatul intimatului se opune la audierea minorului, deoarece acesta și-a exprimat mereu dorința de a rămâne cu recurenta.
Solicită proba cu înscrisuri, constând în extrase privind convorbiri purtate prin poșta electronică între mamă și fiu; din acestea rezultă că mama locuiește în prezent în Spania împreună cu un bărbat pe nume Javier Barrio Gonzales, cu care intenționează să se căsătorească la vară; că l-a părăsit pe fostul concubin din Italia, luând cu ea și fetița; minorul C. R.-L. își exprimă temerea că va fi bătut de actualul concubin al mamei ca și de cel din Italia.
După deliberare, Curtea încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri, dar apreciază că nu se impune a fi audiat din nou minorul, atât în raport de opțiunea sa exprimată cu ocazia primei audieri, cât și față de motivele de recurs.
Părțile depun înscrisurile, precum și copii ce se comunică reciproc.
Întrebat fiind, avocatul recurentei menționează că nu cunoaște situația clientei sale, dar, din câte știe, acesta se află tot în Italia; apreciază că acesta ar fi un motiv în plus pentru a fi audiat minorul.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul recurentei reclamante E. E.-G. solicită admiterea recursului astfel cum a fost motivat în scris; în principal, solicită modificarea în tot a hotărârii atacate și menținerea, ca fiind temeinică și legală, a sentinței pronunțate la instanța de fond; în subsidiar, în situația în care se va aprecia că nu se impune a se stabilit domiciliul minorului la mamă, în Italia, solicită fixarea unui program de vizitare în vacanța de vară la domiciliul părții din Otopeni. La acest moment, recurenta nu are posibilitatea să-l ia pe copil la domiciliul său, în afara țării, în respectarea programului de vizitare stabilit de instanța de apel.
Avocatul intimatului pârât C. C. G. solicită respingerea cererii de recurs, ca nefondate și menținerea hotărârii atacate, ca fiind temeinică și legală.
Cu privire la redimensionarea programului de vizită, arată că instanța poate judeca o cerere în limita acesteia și, în speță, este vina reclamantei că nu a cerut ca programul de vizită să se desfășoare și în țară. Cererea de acum putea fi formulată, eventual, în apel. Oricum, este o cerere extradimensionată, deoarece două luni într-un an reprezintă atât vacanța de iarnă, cât și cea de primăvară, precum și vacanța de vară în bună parte.
Susține că la momentul când s-a dispus efectuarea anchetei sociale la domiciliul încropit în Italia, partea adversă s-a folosit de un contract de închiriere încheiat pro causa, însă instanța a cenzurat acest document și a constatat că este vorba despre o tranzacție neserioasă, imobilul fiind supus vânzării. Recurenta a invocat în apărare desele schimbări de serviciu.
În mod corect a reținut instanța faptul că recurenta nu obține venituri; în plus, aceasta a formulat cereri pentru realizarea programului de vizită, dar nu a mai venit în țară din luna septembrie a anului trecut și nici nu a plătit pensia de întreținere, ceea ce l-a determinat pe intimat să formuleze plângere penală sub acest aspect.
Arată că urmează a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
În replică, avocatul recurentei ține să arate că nu a formulat o cerere nouă în recurs, deoarece prin chiar cererea de chemare în judecată s-a solicitat stabilirea unui program de vizitare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ la data de 12.04.2012, reclamanta-pârâtă E. E.-G. a chemat în judecată pe pârâtul-reclamant C. C.-G., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța sa se stabilească ca modalitatea de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu minorul C. R.-L., născut la data de 12.04.2001, sa fie după cum urmează: În fiecare al doilea week-end din lună, începând de vineri de la ora 18:00 și pană duminica la ora 20:00, la domiciliul meu din România, Otopeni, ., ., .; primele doua săptămâni în vacanta de iarna, ultima săptămâna din vacanta de primăvara și toata luna iulie, în anii cu soț (pari), la reședința mea din Italia, Umbertide, Piazza del Popólo nr.6; ultimele doua săptămâni din vacanta de iarna, prima săptămâna din vacanta de primăvara și toata luna august, în anii fără soț (impari), la reședința mea din Italia, Umbertide, Piazza del Popólo nr.6.
În motivarea cererii, reclamanta-pârâtă a arătat că, din relația de concubinaj pe care au avut-o, s-a născut, la data de 12.04.2001, minorul C. R.-L., minor care a trăit și crescut alături de ea până la vârsta de 9 ani. Datorita despărțirii părților, pe fondul neînțelegerilor grave pe care le aveau, a fost nevoita sa plece, inițial pentru scurte perioade de timp în Italia, unde își câștiga existenta prin munca și unde, ulterior, a întemeiat un nou cămin, împreuna cu numitul Mearelli Eddy, din relația lor rezultând încă un copil, în persoana minorei Mearelly Alessia M., născută la data de 19.03.2008.
Pe fondul acestei situații, a solicitat instanței încredințarea către ea, spre creștere și educare a minorului, cerere care a fost admisa prin Sentința Civila nr.3924 pronunțata în data de 06.08.2008 de Judecătoria B., în dosarul nr._ .
Împotriva acestei sentințe, pârâtul a declarat apel, apel admis de către Tribunalul București prin decizia civila nr.385/06.03.2009, rămasa irevocabila ca urmare a introducerii tardive a recursului.
Ca urmare a faptului ca pârâtul nu îi permitea sub nici o forma sa aibă relații personale cu minorul, a introdus, pe cale de ordonanța președințiala, cerere de încuviințare a programului de vizitare a acestuia, în paralel cu o cerere de reîncredințare a copilului către ea.
Deși cererea de încuviințare a programului de vizitare a fost admisa de către Judecătoria B. prin Sentința Civila nr.3699/2011 pronunțata în dosarul nr._, aceasta și-a produs efectele doar până la soluționarea irevocabila a cauzei privind reîncredințarea minorului, ce a făcut obiectul dosarului nr._, respectiv până la data de 04.07.2011.
Față de cele expuse mai sus și față de relațiile tensionate care exista în continuare intre ea și pârât, învederează instanței ca atât minorul cât și ea, se află în imposibilitatea de a avea legături unul cu celalalt, deși acesta este foarte atașat atât de ea, cât și de sora sa.
Pentru acest motiv, se impune ca relațiile sale personale cu minorul sa fie stabilite de către instanța de judecata astfel incot acestea sa se deruleze, în perioada cursurilor școlare, la domiciliul său din România, respectiv din Otopeni, ., ., ., unde poate veni o data pe luna, iar pe perioada vacantelor școlare, la reședința sa din Italia, Umbertide, Piazza del Popolo nr.6, având în vedere ca atât condițiile morale și locative, cât și vârsta copilului, permit deplasarea și despărțirea acestuia de tata, pe o durata mai mare.
De altfel, atât dreptul copilului de a menține relații personale și contacte directe cu părintele de care a fost separat, consacrat expres prin art.16 din Legea nr.272/2004 privind promovarea și protecția drepturilor copilului, cât și dreptul și, totodată, îndatorirea reclamantei de a veghea la creșterea și educarea copilului, consacrate prin art.398 și art.401 alin.1, ambele din Codul Civil, presupune condiția esențiala de a menține efectiv legătura cu copilul, prin întâlniri, prin vizitarea acestuia la domiciliu și prin găzduirea lui pentru o perioada determinata, prin corespondenta, etc, conform art.15 alin.1 din Legea nr.272/2004.
În drept, reclamanta-pârâtă și-a întemeiat cererea pe disp. art. 398 și art. 401 alin.1 cod civil și disp.Legii nr. 272/2004 privind promovarea și protecția drepturilor copilului.
Reclamanta-pârâtă a depus la dosar în copii certificate conform cu originalul acte de stare civilă, copie contract de comodat;
Pârâtul-reclamant, legal citat a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prematurității introducerii prezentei acțiuni și pe cale de consecință solicită respingerea ei ca neîntemeiată.
În motivarea cererii pârâtul-reclamant a arătat că, prin sentința civilă nr.979/27.02.2012, pronunțată în dosarul civil nr._/94/2011 instanța a respins acțiunea formulată de E. E. –G. prin care a solicitat stabilirea domiciliului minorului precum și dreptul de a avea legături personale cu acesta .
Sentința nu a rămas definitivă și irevocabilă, reclamanta-pârâtă având posibilitatea să exercite împotriva acesteia calea de atac a apelului.
Prin sentința civilă nr.5426/26.11.2012 Judecătoria B. a admis acțiunea, stabilind pentru reclamanta-pârâtă E. E.-G. următorul program de vizitare al minorului C. R. L., născut la data de 12.04.2001: „În fiecare al doilea week-end din luna, începând de vineri, ora 18.00, până duminica ora 20.00, cu posibilitatea reclamantei de a lua minorul la locuința din România, respectiv din orașul Otopeni, Jud.ilfov. Primele doua săptămâni din vacanta de iarna, ultima săptămâna din vacanta de primăvara și toata luna iulie, în anii pari, cu posibilitatea reclamantei de a lua minorul la reședința sa din Italia, Umbertide, Piazza del Popolo, nr.6. Ultimele doua săptămâni din vacanta de iarna, prima săptămână din vacanta de primăvara și toata luna august, în anii impari, cu posibilitatea reclamantei de a lua minorul la reședința sa din Italia, Umbertide, Piazza del Popolo, nr.6. Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.”
Pentru a pronunța sentința instanța de fond a reținut că minorul C. R. L. a fost încredințat prin decizia civila nr.385/2009, a Tribunalului București, spre creștere și educare tatălui pârât iar prin sentința civila nr.3699/2011, a Judecătoriei B., modificata prin decizia civila nr.2317R/2011, a Tribunalului București, i-a fost stabilit mamei reclamante următorul program de vizitare al minorului: o data pe luna, de sâmbătă, ora 12.00, până duminica ora 12.00; în vacanta de iarna și primăvara reclamanta va lua la domiciliul sau copilul cate o săptămână, iar în cea de vara o luna, cu acordul expres al pârâtului.”
Prin sentința civila nr.979/27.02.2012, a Judecătoriei B., nedefinitiva, a fost respinsa ca neîntemeiata acțiunea reclamantei, care, printre altele, a solicitat să-i fie permise legături personale cu minorul în mod nerestricționat la locuința acestuia și să se permită minorului să o viziteze la reședința din Italia în vacanța de iarnă și în cea de vară. În ceea ce privește redimensionarea programului de vizitare, instanța a reținut că aceasta nu ar fi în interesul superior al minorului și ca situația rezultata din probele administrate nu diferă de cea reținuta prin hotărârile judecătorești anterioare, prin care i s-a stabilit deja reclamantei un program de vizitare al minorului. În ceea ce privește posibilitatea minorului de a-și vizita mama la reședința acesteia din Italia, instanța a reținut ca reclamanta nu a făcut dovada reședinței, a legalității șederii și a condițiilor locative de care dispune în Italia pentru a se justifica scoaterea minorului din tara.
În raport se cele reținute prin sentința civila nr.979/27.02.2012, a Judecătoriei B., pârâtul a invocat excepția autorității de lucru judecat, excepție ce a fost respinsa ca neîntemeiata de către instanța, prin încheierea din data de 11.07.2012, pentru considerentele acolo arătate.
Instanța a apreciat că în cauza sunt incidente dispozițiile art.401 C.civ. de unde rezultă că părintele separat de copilul sau are dreptul de a avea legături personale cu acesta iar în caz de neînțelegere între părinți instanța decide cu privire la modalitatea de exercitare a acestui drept, ascultarea copilului fiind obligatorie în condițiile art.264 C.civ.
Așa cum rezultă din certificatul de reședință, depus la dosarul cauzei de către reclamanta, s-a reținut că aceasta își are reședința în Italia, în localitatea Umbertide, Piazza del Popolo, nr.6, din data de 13.01.2011. Reclamanta a depus la dosar și un contract de comodat, de unde rezultă că aceasta, în calitate de comodatară, beneficiază de folosința unei clădiri formate din parter și un etaj, în Piaza del Popolo, nr.6, Umbertide, fracțiunea Calzolaro. Din același contract rezulta ca imobilul are 3,5 camere la parter, 4,5 camere la etajul 1 și doua dependințe, fiind parțial mobilat. Instanța a mai reținut ca la locuința de reședința din Italia, reclamanta locuiește cu Mearelli Eddy și cu minora rezultata din relația reclamantei cu acesta din urma, respectiv Mearelli Alessia M., născuta la data de 19.03.2008.
În cauza a fost ascultat și minorul C. R. L. care a precizat ca are o relație foarte buna cu mama sa și ca își dorește mult sa aiba posibilitatea de a fi vizitat cât mai des de către aceasta. În plus, minorul a precizat ca dorește sa-și viziteze mama și la locuința acesteia de reședința din Italia.
Instanța a apreciat ca deși pentru reclamanta s-a stabilit prin sentința civila nr.3699/08.07.2011, a Judecătoriei B., un program de vizitare, astfel cum acesta a fost menționat anterior, nu se poate susține ca în ceea ce privește programul de vizitare stabilit ar opera autoritatea de lucru judecata. . materie autoritatea de lucru judecat este condiționată de aspectul negativ al menținerii împrejurărilor avute în vedere de către instanța când a statuat asupra modului de exercitare a dreptului părintelui separat de copilul sau de a avea legături personale cu acesta. Totuși, nu se poate aprecia ca împrejurările avute în vedere la stabilirea programului de vizitare nu s-au schimbat, minorul având în prezent o alta vârsta, în raport de care se impune a se stabili un program de vizitare pentru mama reclamanta care sa corespunda nevoilor minorului de a avea legături cu propria mama de o maniera rezonabila, astfel încât copilul sa nu fie lipsit de îngrijirea și dragostea mamei sale la o vârsta la care necesitatea clădirii unei relații mama-fiu este imperios necesara. În plus, programul de vizitare anterior stabilit, așa cum rezulta din actele aflate la dosarul cauzei, a fost luat ca urmare a soluționării unei cereri de ordonanța președințiala.
La stabilirea programului de vizitare prin prezenta sentința, instanța a avut în vedere vârsta copilului, acesta având aproape 13 ani, precum și obligațiile școlare ale acestuia, minorul fiind elev în clasa a V a. În ceea ce privește posibilitatea mamei de a lua minorul la reședința acesteia din Italia, instanța a avut în vedere ca aceasta a făcut dovada atât a reședinței, cât și a condițiilor locative și, raportat la vârsta copilului, instanța a apreciat că petrecerea de către acesta a aproximativ 7 săptămâni pe an în Italia, distribuite în mod echilibrat și pe parcursul vacantelor școlare, nu impietează asupra activităților curente ale acestuia, fiind în concordanta cu principiul interesului superior al copilului minor.
Instanța a apreciat că programul de vizitare propus de către reclamanta nu este contrar principiului interesului superior al copilului minor, având în vedere ca minorul a fost ascultat, acesta exprimându-și părerea în legătura cu obiectul prezentei cauze. De altfel, nu exista nici un motiv pentru care opinia copilului (care fost de acord cu stabilirea unui program de vizitare, inclusiv sub forma plecării în Italia, la reședința mamei sale) sa nu fie luata în considerare.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâtul, solicitând modificarea sentinței în sensul încuviințării unui program de vizitare în favoarea reclamantei la domiciliul din orașul Otopeni și pe durata vacantelor școlare așa cum a fost solicitat.
În motivare, apelantul a arătat că în mod greșit instanța admite în totalitate acțiunea formulata de reclamanta pârâtă și stabilește în beneficiul acesteia un program de vizitare pe teritoriul statului italian pentru minorul C. R. L.. Instanța de fond analizează cu subiectivism și cu superficialitate înscrisurile depuse la dosar de către reclamanta - pârâtă. Astfel, se apreciază în mod eronat ca exista condiții pentru ca minorul R. L. sa poată petrece împreuna cu reclamanta-pârâtă aproximativ 2 luni pe an în Italia.
Toate documentele de care se folosește reclamanta-pârâtă în prezentul dosar pentru a dovedi că asigură o locațiune securizata pentru minor, au făcut obiectul analizei instanței anterioare în dosar nr._/94/2011.
Prin sentința civila nr 979/27.02.2012, pronunțata în dosarul nr_/94/2011, instanța care a fost investita cu o cerere identică, dar subsidiara pentru stabilirea unui program de vizitare, constată cu autoritate de lucru judecat că "reclamanta nu a făcut dovada reședinței, a legalității șederii și a condițiilor locative de care dispune în Italia pentru a se justifica scoaterea minorului din tara."
Cu toate acestea, în prezenta cauză se ignoră în mod vădit și în detrimentul interesului superior al minorului aspecte elementare care pot garanta o buna ședere a copilului pe teritoriul statului italian.
Singurul argument al instanței este acela ca în prezent minorul are o altă vârstă, că acesta a fost ascultat și că și-a exprimat părerea în legătură cu obiectul prezentei cauze.
În mod eronat instanța de fond retine că la momentul ascultării copilul avea vârsta de 13 ani, deși în realitate acesta avea doar 11 ani, fiind născut pe data de 12.04.2001.
Toate documentele locative ale reclamantei parate depuse la dosar au fost întocmite în anii 2010-2011. Instanța de fond ia în considerare aceste înscrisuri cu toate ca acestea nu sunt actualizate și fără a dispune în cauza efectuarea unei anchete psiho-sociale la domiciliul din Italia al reclamantei.
Instanța retine la dosar aspectul ca locuința din Italia are un număr mare de camere, fără a analiza în mod responsabil clauza contractuală care prevede că minorul ar putea fi evacuat doar la simpla somație verbală a proprietarului clădirii. Cu privire la șederea reclamantei în Italia apelantul precizează că nu are nicio informație care să îi garanteze protecția copilului.
Apelantul supune atenției analizarea condițiilor morale, materiale și locative pe care le oferă reclamanta-pârâtă în Italia. Sub aspectul mijloacelor materiale de care dispune reclamanta-pârâtă pe teritoriul statului italian, la dosarul cauzei există o declarație a reclamantei-pârâte făcută de aceasta în conținutul unei cereri de chemare în judecată pentru diminuarea pensiei de întreținere către minor, astfel, aceasta pretinde ca din luna decembrie 2011 nu mai realizează niciun fel de venit pe teritoriul statului italian. Or, la dosar nu se regăsește niciun înscris din care să rezulte că minorul ar avea asigurate din partea reclamantei mijloace de întreținere pe perioada celor doua luni de vacanta în care s-ar afla în Italia.
Instanța retine ca la locuința de reședința din Italia, reclamanta locuiește cu Marelli Eddy și cu minora rezultata din relația reclamantei cu acesta din urma.La fila 14 dosar se află același contract de comodat încheiat în anul 2011 (și care a fost cenzurat de instanțele anterioare) în care însa concubinul reclamantei nu figurează ca parte.
Apare astfel ca evident faptul ca întocmirea contractului de comodat asupra locuinței din Italia a fost făcuta de reclamanta pro causa și numai pentru a obține viza de ședere în Italia. De altfel, în cuprinsul acestui contract de comodat este stipulata clauza prin care proprietarul clădirii o poate evacua pe reclamanta la simpla somație verbala.
Cu toate acestea, în certificatul privind componenta familiei înregistrat de primăria Umbertide, reclamanta și concubinul sau figurează ca au o gospodărie . de evidenta populației în baza unor declarații făcute de aceștia pe proprie răspundere.
Cu privire la înscrisul prin care cetățeanul italian, concubinul reclamantei, declară în data de 25.05.2011 la primăria Umbertide (fila 73 dosar_/94/2011, atașat prezentei cauze) ca "mă angajez să asigur toate elementele necesare creșterii copilului C. R. L." trebuie constatat că și acest înscris a fost depus în dosarele anterioare și că a fost cenzurat de către instanțe cu autoritate de lucru judecat.
Înscrisurile locative și de evidența populației depuse la dosar datează din anul 2011 fără a cunoaște dacă în prezent reclamanta pârâtă mai locuiește în Umbertide sau dacă mai este împreuna cu concubinul ei.
Cu privire la ascultarea copilului, instanța retine în mod greșit ca minorul ar avea vârsta de 13 ani și motivează întreaga sentința pe faptul ca acesta își dorește sa plece în Italia însă instanța este ținuta de dispozițiile art.264 pct. 4 Cod Civ. care prevede ca "opiniile copilului ascultat vor fi luate în considerare în raport cu vârsta și gradul sau de maturitate".
Asupra acestor aspecte, instanțele anterioare au stabilit ca reclamanta exercita manopere de manipulare psihica asupra copilului, acțiune iresponsabila care creează minorului un comportament duplicitar.
Așa cum a dovedit cu martorul audiat în dosarul nr._/94/2011 (fila 120) copilul primise cu câteva zile înainte de a fi ascultat la instanța un telefon mobil performant din partea reclamantei cu scopul precis de a-l determina sa minta în față judecătorului și sa pretindă ca tatăl sau nu îi permite sa comunice cu reclamanta, lucru care era total neadevărat.
Cu privire la comportamentul, moralitatea și starea psihică a reclamantei, instanțele anterioare s-au pronunțat cu autoritate de lucru judecat prin hotărârile depuse la dosarul cauzei. Astfel, s-a apreciat ca reclamanta nu oferă condiții de moralitate pentru o buna dezvoltare a copilului.
În drept au fost invocate disp. art. 282 și urm. c.p.c.
Legal citată, intimata a formulat întâmpinare la data de 15.03.2013, solicitând respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței de fond.
În susținere, intimata a arătat că în prezent nu este stabilit niciun program de vizitare și găzduire a minorului, aceasta reprezentând o încălcare grava atât a dreptului acesteia de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului și de a avea legături personale cu acesta, cât și a dreptului minorului de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care acesta a dezvoltat legături de atașament, drepturi reglementate de dispozițiile art.14 și 15 din Legea nr.272/2004.
Arată intimata că, în realitate, nu a existat niciodată vreun program de vizitare, singurul program de vizitare a minorului fiind cel stabilit în favoarea sa pe cale de ordonanță președințială, prin sentința civila nr.3699 din data de 08.07.2011 care și-a produs efectele doar până la soluționarea irevocabila a dosarului civil nr._, respectiv până la data de data de 28.09.2011 (deci o singura zi), așa cum rezulta din sentința civila nr.7144/2011 pronunțata de Judecătoria B. în dosarul nr._ .
Menționează intimata că de aproape patru ani relațiile personale dintre acesta și minor nu s-au mai desfășurat în condiții normale, exclusiv din cauza apelantului-pârât.
Precizează apelanta că, deși a încercat să țină o legătura cât mai strânsă cu copilul, cel puțin telefonic sau prin intermediul internetului când era în Italia, iar când venea în tara prin încercări disperate sa îl vadă sau sa stea în preajma lui, aceasta legătura a devenit tot mai ascunsă și întreruptă de intervenția apelantului-pârât, care a încercat în tot acest timp sa rupă aceasta legătura firească dintre o mamă și copilul ei.
Apelantul-pârât, pe toata durata soluționării dosarului de fond, a încercat sa o discrediteze, sa creeze convingerea instanței că nu are capacitatea mentală, morală și materială de a putea avea grija de copil, folosindu-se de lipsa sa de pregătire, de o așa zisa labilitate psihica, precum și de faptul ca în prezent este ., nefiind căsătorita legal, fără sa menționeze ca a abandonat școala pe fondul decesului prematur al mamei sale și ca se află în prezent în aceasta uniune consensuala de 7 ani, doar ca urmare a faptului ca persoana cu care trăiește în prezent nu a definitivat divorțul, fiind de notorietate faptul ca legislația italiană cu privire la divorț face ca acesta să fie extrem de greoi.
Menționează intimata faptul că, nefiind căsătorită, nu înseamnă că este un părinte rău sau iresponsabil, așa cum nici statutul civil de persoana căsătorită al apelantului-pârât nu îl face pe acesta un părinte mai bun. Apelantul omite să precizeze că minorul a fost crescut exclusiv de către aceasta până la vârsta de 9 ani (apelantul nefiind interesat de nevoile de creștere și educare ale acestuia) și că a solicitat prin cerere reconvențională încredințarea minorului, numai după ce l-a chemat în judecată pentru rezolvarea acestei situații legale a copilului.
A arătat intimata, prin înscrisurile depuse la dosar, că în Italia are condiții locative foarte bune, ca locuiește pe teritoriul Italiei în mod legal, că mai are un copil din a doua relație, în persoana lui Mearelli Alessia M. și că persoana cu care trăiește în prezent și cu care are o relație sănătoasa, bazata pe afecțiune și susținere reciproca, o susține moral și material în toate aceste demersuri.
Aceasta situație de fapt nu s-a schimbat, motiv pentru care apreciază intimata ca nu este necesara actualizarea înscrisurilor care o dovedesc (este același certificat de naștere, aceeași declarație notarială de susținere, aceeași dovada de deținere a spațiului, aceeași carte de identitate și același certificat de reședința).
Pe de alta parte, consideră intimata ca nu pot fi primite concluziile apelantului-pârât conform cărora instanța a reținut, în mod iresponsabil doar ca locuința din Italia are un număr mare de camere, fără a retine ca minorul ar putea fi evacuat la simpla somație verbala a proprietarului clădirii, întrucât posibilitatea de a înceta contractul de comodat prin voința unilaterala a comodantului nu este de natura a crea o prezumție de iresponsabilitate ca mama-comodatara a locuinței respective sau o cauza de decădere din drepturile părintești.
În dovedirea lipsei de temeinicie a apelului, intimata înțelege sa se folosească de proba cu înscrisuri, ascultarea de către instanța a minorului, ancheta psihosociala, precum și de orice alta proba a cârei necesitate va reieși din dezbateri.
Sub aspectul probatoriului, în cauză a fost încuviințată și administrată,proba cu înscrisuri, sens în care tribunalul a dispus efectuarea unui referat de anchetă socială la domiciliul intimatei din Italia cu privire la condițiile locative ale intimatei reclamante, persoanele cu care locuiește, de a se preciza dacă aceasta locuiește cu numitul Mearelli Eddy.
La data de 29.07.2013 a fost atașat la dosar referatul de anchetă socială, filele 7182 dosar.
Prin decizia civilă nr.241A/29.10.2013 Tribunalul I. a admis apelul formulat de apelantul pârât, a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a admis, în parte, cererea și, pe cale de consecință a stabilit pentru reclamanta E. E. G. următorul program de vizitare al minorului C. R. L., născut la data de 12.04.2001: " În fiecare al doilea week-end din lună, începând de vineri, ora 18:00, până duminică ora 20:00, cu posibilitatea reclamantei de la lua minorul la locuința din România, respectiv din orașul Otopeni, jud. I..", respingând, ca neîntemeiată, cererea de stabilire a programului de vizitare a minorului la reședința reclamantei din Italia. Prin aceeași sentință s-a luat act că apelantul pârât a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a apreciat greșită soluția instanței de fond de a acorda program de vizitare în favoarea intimatei reclamante, prin luarea copilului la reședința acesteia din Italia, având în vedere instabilitatea reședinței din Italia a parții intimate și insecuritatea financiara a reclamantei. În acest sens, tribunalul a observat ca de la momentul pronunțării hotărârii judecătorești contestate, reședința din Italia a mamei copilului s-a modificat, aceasta locuind în prezent în Sansepolcro în Frazione Aboca, nr. 58. Acest aspect reiese din referatul de ancheta familială întocmit de autoritățile italiene și depus în calea de atac (fila 94) și din contractul de închiriere pentru uz rezidențial (filele 98-100 dosar apel).
Trebuie menționat și faptul că referatul de anchetă familială este datat 28.06.2013 (fila 73 dosar apel), iar contractul de închiriere este încheiat începând cu 01.07.2012, astfel încât rezulta ca intimata reclamanta locuia în noua reședința, anterior încheierii contractului, fără ca tribunalul sa poată determina cu certitudine momentul de la care partea a început sa locuiască în Sansepolcro în Frazione Aboca, nr. 58.
În ceea ce privește contractul de închiriere, instanța de apel a reținut că a fost încheiat pe o perioada de 1 an, însă s-a inserat posibilitatea ca locațiunea să înceteze înainte de termen prin notificarea chiriașului de către locator, cu respectarea legislației italiene în materie. De asemenea, s-a menționat în mod expres ca actul încheiat este tranzitoriu datorita exigentelor de munca ale chiriașului și vânzării viitoare a întregii case de către locator.
Față de aceste aspecte, schimbarea reședinței și incertitudinea locativă a reclamantei, s-a apreciat ca vizitarea mamei de către copil, în Italia, nu se impune în prezent.
A mai avut în vedere tribunalul și decizia civila nr. 609R/24.09.2012, pronunțata de Tribunalul I., Secția Civila, prin care a fost redusă pensia de întreținere în favoarea minorului, la solicitarea reclamantei, de la suma de 250 de euro luna la suma de 83,33 euro lunar, partea învederând, în cuprinsul cererii de chemare în judecata, ca nu mai realizează venituri, societatea comerciala la care era asociata încetându-și activitatea.
Deși intimata a depus înscrisuri din care rezulta ca concubinul sau realizează venituri de 1050 euro lunar (fila 40 dosar apel), s-a apreciat ca acestea nu sunt suficiente pentru asigurarea unor condiții corespunzătoare de hrana, locuința, creștere, educare a minorului, în perioada în care ar locui cu mama sa în Italia. A reținut tribunalul ca nucleul familial al reclamantei este format din trei persoane, iar chiria ce trebuie achitata lunar este în cuantum de 400 de euro, potrivit contractului de închiriere.
Este adevărat ca minorul, cu ocazia ascultării și-a exprimat dorința de a-și vizita mama în Italia, însa tribunalul a considerat că este în interesul superior al copilului, ca acesta, momentan, sa aibă posibilitatea de a intra în contact cu mama sa la domiciliul acesteia din Romania, după programul solicitat de însăși reclamanta, care urmează a depune demersurile necesare pentru a fi prezentă de doua ori pe lună în țară, pentru a dezvolta relații personale cu fiul sau.
Împotriva acestei decizii, la data de 23.12.2013 a declarat recurs reclamanta E. E. G..
În motivarea recursului său, recurenta – reclamantă a arătat că prin cererea introductivă de instanța, a solicitat instanței să stabilească modalitatea de exercitare a dreptului subsemnatei de a avea legături personale cu minorul C. R. L., născut la data de 12.04.2001, după cum urmează:
- În fiecare al doilea week-end din lună, începând de vineri de la ora 18:00 și până duminica la ora 20:00 la domiciliul recurentei din Romania, Otopeni, ., ., .;
- Primele doua săptămâni din vacanta de iarna, ultima - săptămâna din vacanța de primăvară și toată luna iulie, în anii cu soț (pari), la reședința recurentei din Italia;
- Ultimele doua săptămâni din vacanta de iarna, prima săptămâna din vacanța de primăvara și toată luna august, în anii fără soț (impari), la reședința recurentei din Italia;
Pentru a solicita ca legăturile sale cu minorul sa se desfășoare în aceasta modalitate, a avut în vedere nu numai dreptul său consacrat de art.398 și 401 din Codul civil, ci mai presus de toate, interesul și drepturile copilului, stabilite atât de ari. 15 alin. 1 și art. 16 din Legea nr. 2_ privind promovarea și protecția drepturilor copilului, cât și de ari. 8 din C.E.D.O.
De asemenea, a apreciat recurenta că o asemenea modalitate ar asigura condițiile optime de dezvoltare fizică, mentală, spirituală, morală și socială a copilului, raportat atât la vârsta și sexul acestuia, la starea lui de sănătate, la capacitatea de a înțelege nevoia legăturilor strânse cu mama sa, specifică vârstei, la necesitatea acestuia de a avea legături firești cât mai mult timp posibil cu ambii părinți, ceea ce implica o comunicare adecvată și împărtășirea emoțiilor și a problemelor cu care se confrunta în aceasta perioadă a preadolescentei, precum și la necesitatea acestuia de a dezvolta și menține o relație firească, apropiată și armonioasă, cu sora sa (fetița sa din actuala relație).
Fără luarea în calcul a tuturor aceste aspecte, este de neconceput respectarea dreptului copilului la viața de familie în sensul art. 8 din CEDO.
Legiuitorul a consacrat atât dreptul părintelui căruia nu i-a fost încredințat minorul de a menține relații personale cu copilul său, cât și dreptul copilului care, pentru a-și dezvolta armonios personalitatea ca viitor adult și a avea un psihic echilibrat, are dreptul de a menține legături personale nu numai cu ambii părinți, ci și cu rudele sale și cu celelalte persoane cu care a dezvoltat legături apropiate, dat fiind că între drepturile copilului se înscrie și acela de a crește în familie.
De asemenea, jurisprudența CEDO a apreciat că " art.8 implică dreptul părintelui de a beneficia de măsuri adecvate din partea statului pentru a fi alături de copilul său, precum și obligația autorităților naționale de a dispune aceste măsuri. Respectarea vieții de familie astfel înțeleasă, implică, pentru stat, obligația de a acționa în așa fel, încât să permită dezvoltarea normală a acestor raporturi" (cauza Ignaccolo-E. împotriva României,) și că "interesul copilului trebuie să fie considerat că fiind primordial, astfel că doar un comportament deosebit de nedemn, poate determina ca o persoana să fie privată de drepturile sale părintești în interesul superior al copilului" (cauza Johansen impotriva Norvegiei).
Față de cele arătate mai sus, apreciază că, în aplicarea prevederilor art.2, art.16 din Legea nr.272/2004 și art. 8 din CEDO, interesul copilului este acela de a avea o viață de familie, deziderat care nu se poate realiza decât prin menținerea legăturilor personale, în mod efectiv, Între copil și părintele căruia nu i-a fost încredințat, cu excepția acelor situații excepționale în care se probează că există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului.
În aplicarea acestor prevederi, instanța de apel avea obligația de a stabili modalitatea de exercitare a drepturilor părintești ale recurentei, astfel încât pe de o parte, programul de vizitare stabilit să fie de natură să consolideze legăturile afective între mamă și copil, pe de-o parte și copil și sora, pe de alta parte, dar în același timp, să corespundă interesului copilului, care se impunea a fi raportat, așa cum în mod corect a apreciat instanța de fond, la o . factori extrem de importanți, cum sunt: vârsta și sexul minorului, legătura strânsă pe care o are cu mama, specifică vârstei, necesitatea acestuia de a avea un program constant, stabil, etc.
Prin impunerea unui contact redus al minorului cu recurenta, instanța de apel a lipsit în acest fel copilul de afecțiunea sa, care nu poate determina decât o frustrare a acestuia cu consecințe irecuperabile asupra psihicului și caracterului sau.
Pe de altă parte, tribunalul nu a avut în vedere faptul că a solicitat acest program în așa fel încât să asigure necesitatea celebrării sărbătorilor religioase de iarnă alternativ, de sărbătorile de crăciun și de anul nou, program care permite copilului să petreacă alături de fiecare dintre părinți sărbătorile importante și care este de natură să respecte exigențele expuse anterior, impuse de art. 8 din CEDO și de Legea nr.212/2004, care impun nu numai protejarea dreptului copilului de a fi alături de ambii părinți cu ocazia sărbătorilor religioase importante și a altor evenimente dar, în egală măsură, și protejarea dreptului ambilor părinți de a petrece astfel de evenimente alături de copilul lor.
Faptul că în prezent recurenta trăiește și lucrează în Italia și că în timpul judecării procesului și-a schimbat reședința din localitatea Umbertide în Sansepolcro, Frazione Aboca nr.58, nu poate fi de natură să excludă sau să restrângă dreptul de a avea legături personale cu propriul copil, în condițiile în care nu a fost decăzută din drepturile părintești și manifest preocupare și interes pentru minor.
Dimpotrivă, apreciază că programul de vizitare astfel cum a fost stabilit de instanța de fond realizează un just echilibru între necesitățile dreptului de a se asigura un contact regulat între părintele-reclamant și copilul său și necesitățile actuale ale acestuia din urmă, având în vedere că a făcut dovada unor condiții de viață decente și a unui climat familial corespunzător.
Prin admiterea apelului și prin restrângerea drastică a programului de vizitare, instanța de apel nu a făcut altceva decât să încurajeze atitudinea intimatului-pârât de a împiedica relațiile cu copilul său, atitudine manifestată în permanență și mod vehement, fapt care contravine interesului superior al copilului și care afectează relația afectivă normală dintre mamă și copil și dezvoltarea armonioasă a acestuia, dezvoltare pe care intimatul-pârât, în calitate de părinte căruia i s-a încredințat copilul, are obligația să o asigure.
Pentru toate cele expuse mai sus, apreciază că instanța de apel nu a luat în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, limitând exercitarea dreptului prevăzut în art.16 din Legea nr.272/2004 și încălcând arl.8 din CEDO, existând astfel pericolul de a periclita dezvoltarea fizică mentală spirituală, morală sau socială a copilului meu, considerente pentru care decizia recurată apare ca netemeinică și nelegală, fiind dată cu încălcarea legii, fapt pentru care, în baza art.304 pct.9, se impune a fi modificată în totalitate, în sensul respingerii apelului intimatului-pârât.
La data de 04.03.2014, intimatul – pârât C. C. G. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
În motivarea întâmpinării, intimatul – pârât a arătat că recursul de față nu poartă asupra analizării deciziei atacate sub aspectul legalității și temeiniciei sale, ci este doar o expunere generică a drepturilor minorului așa cum sunt ele consacrate prin dispozițiile Codului civil și al Legii nr.272/2004. În motivarea recursului exista o singura propoziție care face referire la cauza de față.
În mod corect, instanța de apel a manifestat rol activ dispunând efectuarea unei anchete sociale la adresa din Italia a recurentei așa cum era ea menționata în acțiunea introductiva respectiv, în localitatea Umbertide, Piazza del Popolo, nr. 6. Dispoziția instanței este datata în 21.05.2013. Încheierea de ședința de la aceasta data consemnează ca "intimata, prin avocat, se opune efectuării anchetei sociale întrucât obiectul cauzei nu îl reprezintă stabilirea domiciliului minorului ci un program de vizitare și referatul de ancheta sociala nu este obligatoriu".
După nici două zile de la data când masurile instanței au devenit obligatorii, în data de 23.05.2013 este înregistrata la dosar o cerere prin care intimata informează instanța ca și-a schimbat recent reședința din provincia Perugia, în provincia Arezzo, la o distanta de aproximativ 50 km față de locuința indicata inițial.
Prin notele de ședința de la dosar intimatul și-a manifestat suspiciunea în legătură cu graba cu care a fost găsită aceasta nouă locuință situata în provincia Arezzo în termen de mai puțin de doua zile față de data la care instanța a dispus efectuarea anchetei sociale. De altfel, referatul de ancheta sociala retine declarația recurentei care susține ca "încă din ianuarie 2013, aceasta, împreuna cu alți asociați administrează un bar în localitatea Monterchi (provincia Arezzo)".
Acest contract de închiriere este încheiat pro causa pe data de 01.07.2013, deci după data de 23.05.2013, data la care instanța a fost informată că recurenta și-a schimbat locuința din localitatea Umbertide în localitatea Sansepolcro.
Astfel, instanța retine în mod corect ca "intimata-reclamanta locuia în noua reședința, anterior încheierii contractului, fără ca tribunalul să poată determina cu certitudine momentul de la care partea a început sa locuiască în Sansepolcro (provincia Arezzo)". În mod corect, instanța de apel analizează conținutul contractului de închiriere constatând existenta clauzelor contractuale care determina "incertitudinea locativa a reclamantei".
O hotărâre judecătoreasca produce efecte pentru viitor, iar locuința propusă este închiriată doar pentru un an de zile, este situata în mediul rural într-o zonă fără canalizare (art.11 din contract), presupusul loc de muncă al recurentei (nedovedit cu documente) s-ar afla la 16 km distanță de casă, timp în care minorul poate rămâne nesupravegheat.
Copilul ar urma sa își petreacă vacantele într-un . a putea beneficia măcar de piscina sau locul de joaca indicate în ancheta socială, deoarece acestea aparțin prin contract numai proprietarului casei.
Cu privire la veniturile recurentei, instanța retine în mod corect că veniturile concubinului recurentei nu sunt suficiente pentru asigurarea unor condiții corespunzătoare de hrana, locuința, creștere și educare a minorului, în perioada în care ar locui cu mama sa în Italia.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, Curtea constată că nu este fondat, pentru motivele arătate în continuare:
Din cuprinsul dezvoltării de către recurentă a motivelor de recurs, trebuie observat că aceasta critică, în esență, încălcarea de către instanța de apel a drepturilor și interesului superior al copilului, protejate atât de art. 15 alin. 1 și art. 16 din Legea nr. 272/2004, cât și de art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Aceasta, întrucât respingerea cererii sale de stabilire a unui program de vizitare extins are ca rezultat imposibilitatea menținerii unor legături personale, în mod efectiv, între copil și părinte.
Curtea constată sub un prim aspect că soluția instanței de apel prin care s-a stabilit modalitatea de exercitare a drepturilor părintești s-a întemeiat chiar pe aprecierea pe care aceasta a realizat-o cu privire la respectarea interesului copilului, în raport de situația de fapt rezultată în principal pe baza probelor administrate în apel, referitor la condițiile materiale, inclusiv locative, ale recurentei, reținându-se instabilitatea reședinței din Italia, precum și insecuritatea financiară.
Sub acest aspect, al legalității aplicării dispozițiilor legale ce instituie prioritatea interesului copilului, Curtea consideră că soluția tribunalului este rezultatul unei corecte analize cât privește modalitatea de desfășurare a relațiilor personale dintre mamă și copil, această modalitate corespunzând cu imperativul prevalenței interesului copilului.
Astfel, fără a nega ori a aduce în vreun fel atingere dreptului copilului la dezvoltarea și menținerea relațiilor personale cu părintele la care nu își are locuința, inclusiv prin vizitarea acestui părinte și locuirea în domiciliul acestuia anumite perioade de timp, Curtea reține că acest drept, din punct de vedere al sferei în care poate fi exercitat, trebuie de asemenea raportat la imperativul respectării interesului copilului, orice măsură dispusă cu privire la copilul minor trebuind subordonată acestui principiu.
Cu alte cuvinte, o limitare a dreptului copilului de a menține relații personale cu părintele de care este separat nu poate fi subordonată decât respectării interesului superior al copilului, soluție consacrată, de altfel, expres prin dispozițiile art. 16 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 (art. 19 alin. 2 potrivit numerotării după republicare a actului normativ), potrivit cu care instanța judecătorească, luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, poate limita exercitarea acestui drept, dacă există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului.
Curtea constată, față de dispozițiile legale a cărora aplicare greșită se susține de către recurentă, că, cel puțin în parte, au caracterul unor motive temeinice, în accepțiunea prevederilor enunțate anterior, de natură a periclita dezvoltarea fizică a copilului, aspectele stabilite ca urmare a administrării probelor în fața instanțelor de fond, legate de locuința din Italia a recurentei ori de posibilitățile financiare ale acesteia.
În mod evident, în condițiile unei instabilități dovedite a reședinței mamei, ori a imposibilității acesteia de a asigura, ca urmare a resurselor financiare reduse, confortul minim pe perioada cât minorul locuiește împreună cu aceasta în Italia, nu se poate vorbi de o dezvoltarea normală, fizică ori chiar mentală, a copilului.
Mai mult, Curtea apreciază că nu se poate reține în cauză că soluția dispusă în apel, ce stabilește un program de vizitare a copilului numai la reședința din România a recurentei, ar avea ca efect încălcarea art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului. Aceasta, întrucât dreptul la viață de familie, protejat prin dispozițiile convenției, drept căruia îi pot fi aduse anumite limitări, nu a fost restrâns decât în parte prin soluția criticată, câtă vreme recurenta poate vizita copilul, așa cum s-a arătat, la reședința acesteia din România, în plus această atingere fiind una întemeiată pe o dispoziție legală și urmărind un scop legitim, iar atingerea fiind una proporțională cu scopul urmărit, care este chiar protejarea interesului superior al copilului.
Ca atare, ținând seama de considerentele arătate, Curtea constată că recursul nu este fondat, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ., îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta – reclamantă E. E. G. împotriva deciziei civile nr.241A/29.10.2013 pronunțată de Tribunalul I. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul – pârât C. C. G..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.03.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. G. A. D. T. I.-A.
R. H.-P.
GREFIER
E. C.
Red. M.G.R.
Tehnored.C.S./MGR
Ex.2/05.05.2014
Tribunalul I. - E.M.O.
- L.C.C.
Judecătoria B. - A.D.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
