Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 1580/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 1580/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-10-2014 în dosarul nr. 1580/2014

Dosar nr._

(_ )

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR.1580

Ședința publică de la 27.10.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - D. A. B.

JUDECĂTOR - I. B.

JUDECĂTOR - DOINIȚA M.

GREFIER - L. C.

* * * * * * * * * *

Pe rol se află pronunțarea recursului formulat de recurenta-pârâtă S. SIȚA, împotriva deciziei civile nr.1309 A din 18.12.213, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. C..

Cauza are ca obiect – partaj bunuri comune.

Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 20.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie; în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea cauzei la data de 27.10.2014, când a decis următoarele:

CURTEA

Deliberând, asupra recursului de față reține următoarele;

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub numărul_/299/2011, reclamantul S. C. a chemat în judecată pe pârâta S. S., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată între părți, păstrarea de către reclamantă a numelui dobândit prin căsătorie - „S.”și partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei.

Prin Sentința civilă nr._/30.11.2011, Judecătoria Sectorului 1 București a admis acțiunea formulată de reclamantul S. C., a dispus desfacerea căsătoriei părților prin acord, păstrarea de către reclamantă a numelui dobândit prin căsătorie și a disjuns capătul de cerere privind partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, formându-se în acest sens dosarul nr._ .

Prin cererea de chemare în judecată referitoare la partajul de bunuri comune, astfel cum a fost completată de către reclamantul S. C., aceasta a arătat că are o cotă de contribuție de 70% la dobândirea bunurilor comune, precum și faptul că masa partajabilă este compusă din:

- bunuri imobile, constând în dreptul de creanță asupra îmbunătățirilor edificate de soți în timpul căsătoriei la imobilul proprietatea reclamantului, situat în Câmpulung Muscel, Jud.Arges, în cote de 70 % reclamantul și 30 % pârâta și imobilul teren, construcție și garaj, situat în ..15, sectorul 1, București dobândit în perioada căsătoriei părților, conform contractului de vânzare cumpărare nr. 920/1, din data de 11.08.1998 și contractului de vânzare cumpărare nr.1153/1, din data de 16.07.1999, în aceleași cote de contribuție;

- bunuri mobile, reprezentând: un autoturism marca „Audi A 4” și un autoturism marca „Renault”, tot în cotă de 70 % reclamantul și 30 % pârâta; barcă cu motor; mobilier living compus din 3 canapele, fotoliu, taburet, masă rotundă, scaune piele neagră – 4 bucăți pe un suport; televizor LCD marca Sony cu stand; două tablouri S. B.; un tablou pirogravură –Thury S.; covor multicolor living; dormitor matrimonial compus din pat, comodă, dulap cu mai multe uși; covor multicolor; un tablou Gotia; gravură veche din anul 1850 – autor American; televizor marca Sony Trinitron; dormitor compus din recamier, fotoliu, covor multicolor; un tablou S. P. Popas; un tablou M.; stand TV cu LCD Sony; dressing hol; mobilier mansarda compus din dressing, pat, covor multicolor, TV Sony, biblioteca 2 corpuri; laptop Asus plus imprimanta Canon; mobilier bucătărie marca Franke compus din chiuveta, plita, hota, cuptor, frigider Electrolux; set tacâmuri argint 40 piese; ceas aur dama, blana vizon, haina enot scurta, 2 aspiratoare, Philips și Samsung, precum și o mașină de spălat rufe marca Bosch.

Reclamantul a susținut că i-a solicitat pârâtei încheierea unei tranzacții privind partajul bunurilor comune, tranzacție care nu s-a realizat. Toate bunurile comune se află în posesia pârâtei, cu excepția autoturismului marca „Audi A 4”, aflat în posesia sa.

S-a mai solicitat și partajul unui loc de veci, dobândit de soți prin actul de concesiune nr.2801 din 07.06.1997.

Cu privire la îmbunătățirile aduse imobilului proprietatea personală a reclamantului, situat în Câmpulung-Muscel Jud.Argeș, reclamantul a susținut că, în urma decesului mamei sale, a rămas unic moștenitor al acestui bun, motiv pentru care solicită sulta corespunzătoare cotei de 70% din valoarea acestor îmbunătățiri, care, în parte au fost făcute de mama sa, iar în parte, cu bani dați tot de aceasta.

În privința construcției ridicată de către părți, la imobilul din ..15 sectorul 1 Bucuresti, reclamantul a susținut că aceasta s-a realizat cu contribuția sa majoritară, pârâta necontribuind cu veniturile sale la realizarea bunului.

În ceea ce privește restul bunurilor mobile, reclamantul a arătat că, aceste bunuri mobile au rămas în totalitate în imobilul ce a constituit bun comun, el plecând din imobil fără a lua nimic – în afară de bunurile sale de uz personal – pârâta rămânând în casă cu toate aceste bunuri. După plecarea din imobil, s-a prezentat la fostul domiciliu comun, unde în prezența unui inspector Allianz Tiriac, a întocmit o listă cu aceste bunuri, pentru care a plătit polița de asigurare și care confirmă existența bunurilor mobile solicitate prin prezenta acțiune de partaj.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 36 C. Fam., art. 741, 742 C. Civ.,art.728 c.civ. art. 673 C. Proc. Civ., art. 132 C. Proc. Civ.

Prin întâmpinare, pârâta S. S. a susținut, în esență, că părțile au avut o contribuție egală la dobândirea masei partajabile, sub acest aspect invocând perioadele de studii și stagiatură ale soțului reclamant, desfășurate în localitatea Bârlad, perioadă în care veniturile sale de medic au fost inferioare veniturilor realizate de aceasta, ca profesor, precum și faptul că părțile și-au stabilit domiciliul conjugal în locuința dobândită de către soție, cu chirie, în București, pe care ulterior au cumpărat-o.

A învederat că este de acord cu admiterea în parte a acțiunii formulată de reclamant, dar solicită includerea în masa partajabilă și a locului de veci situat în Cimitirul B. din București, a îmbunătățirilor realizate de soți în timpul căsătoriei la imobilul proprietatea reclamantului situat în Câmpulung Muscel Jud.Arges, moștenit de la părinții săi, precum și a unei sume de bani cheltuită în perioada desfacerii căsătoriei părților de către reclamant pentru o intervenție medicală.

Cu privire la tablourile solicitate de reclamant prin acțiunea de partaj, în esență, pârâta S. S. a susținut că au existat două tablouri ale autorului S. B., care a fost finul părților și le-a făcut fiecăruia, câte un cadou. Referitor la celelalte tablouri (un tablou pirogravură –Thury Ș.; un tablou Gotia; gravura veche din anul 1850 – autor American; un tablou Ș. P. Popas; un tablou M.), a susținut că nu le-a dat nici-o importanță, nefiind nici pasionată de pictură, nu a cunoscut dacă a fost vorba despre tablouri originale sau doar de niște copii, iar legat de „tabloul M.”, reclamantul a avut o atitudine contradictorie, menționând inițial numele autorului „M.”, pentru ca mai apoi să susțină că a fost realizat de pictorul I. M..

Referitor la imobilul teren, construcție și garaj situat în ..15 sectorul 1 București, prin întâmpinarea depusă la filele 376-377 din dosarul instanței de fond și după evaluarea acestui imobil de către expertul desemnat în cauză, pârâta S. a menționat că nu dorește atribuirea acestui bun în natură, iar dacă nici reclamantul nu-l dorește, deși consideră că a fost evaluat corect, apreciază că singura soluție este vânzarea imobilului de către părți.

Cu privire la dreptul de creanță invocat de către reclamant, pârâta a arătat că, îmbunătățirile la imobilul proprietatea reclamantului s-au făcut cu contribuție egală din partea ambilor soți, și că la aceste îmbunătățiri și-a adus contribuția atât material, cât și prin muncă fizică.

Cu privire la cererea pârâtei S. S., de includere în masa partajabilă a sumei de 10.000 euro cheltuită pentru o intervenție medicală în străinătate, reclamantul S. C. a invocat excepția tardivității acestei cereri (fila 380 din dosar), iar prima instanță, prin considerentele sentinței, a reținut că cererea reconvențională a fost depusă anterior închiderii dezbaterilor, a respins această excepție și a reținut că părțile pot să-și completeze masa partajabilă până soluționarea pe fond a cauzei.

Prin sentința civilă nr.1542/30.01.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, s-a admis în parte acțiunea, așa cum a fost precizată de reclamantul S. C., în contradictoriu cu pârâta S. Sița; s-a constatat că masa partajabilă se compune din: imobilul situat în ..15, sectorul 1, București, compus din teren plus construcție și garaj, autoturism marca Audi A 6 nr.de înmatriculare_ și autoturism marca Renault cu număr de înmatriculare_ , barcă cu motor, mobilier living compus din 3 canapele, fotoliu, taburet, masa rotunda, scaune piele neagră – 4 buc, suport, televizor LCD marca Sony cu stand, 2 buc tablouri S. B., tablou pirogravura –Thury S., covor multicolor living, dormitor matrimonial compus din pat, comoda, dulap cu mai multe usi, covor multicolor dormitorul mare, tablou Gotia, gravura veche din anul 1850 – autor American, televizor marca Sony Trinitron, dormitor compus din recamier, fotoliu, covor multicolor, tablou S. P. Popas, tablou Murarescu, stand TV cu LCD Sony, dressing hol, mobilier mansarda compus din dressing, pat, covor multicolor, TV Sony, biblioteca 2 corpuri, laptop Asus plus imprimanta Canon, mobilier bucatarie marca Franke compus din chiuveta, plita, hota, cuptor, frigider Electrolux, set tacamuri argint 40 piese, ceas aur dama, blana vizon, haina enot scurta, aspirator 1 bucata Samsung, masina de spalat rufe marca Simens, loc de veci conf. act de concesiune nr.2801 din data de 07.06.1997, contravaloare îmbunătățiri la imobilul proprietatea reclamantului din Campulung Muscel, Jud.Arges, efectuate în perioada casatoriei; a constatat că părțile au cotă de participare de ½ fiecare la compunerea masei partajabile și a dispus ieșirea din indiviziune a acestora; s-a atribuit pârâtei S. Sița imobilul situat în ..15, sectorul 1, București în valoare totală de 166.026 euro și a fost obligată aceasta să plătească reclamantului suma de 83.013 euro, reprezentând cota de ½ din acest imobil în valoare totală de 166.026 euro; s-a constatat că părțile au efectuat îmbunătățiri la imobilul situat în Câmpulung Muscel, Jud.Arges, cu contribuție egală de 50% fiecare, iar pârâta are un drept de creanță rezultând din aceste îmbunătățiri în valoare de 56.472 lei și a fost obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 28.236 lei, reprezentând cota de ½ din această valoare; s-a atribuit reclamantului autoturismul marca Audi A 6 cu număr de înmatriculare_ în valoare totala de 60.368 lei și l-a obligat pe reclamant la plata către pârâta a sumei de 30.184 lei, reprezentând cota de ½ din aceasta valoare; s-a atribuit pârâtei autoturismul marca Renault, cu număr de înmatriculare_, în valoare totală de 15.905 lei și a fost obligată pe pârâta la plata către reclamant a sumei de 7.952 lei, reprezentând cota de ½ din această valoare; s-a dispus rămânerea părților în indiviziune forțată asupra locului de veci situat în Cimitirul B.; s-a atribuit paratei bunurile mobile aflate în imobilul situat în ..15, sectorul 1, București, în valoare totala de 14.740 lei, plus 13.453 euro, contravaloare tablouri aflate în același imobil și a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 7.370 lei plus 6.726 euro reprezentând cota de ½ din valoarea acestor bunuri. S-a luat act de renunțarea reclamantului la judecată, conform art.246 c.p.c., privind barca cu motor și s-au compensat în totalitate cheltuielile de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, cu privire la legea aplicabilă, că cererea de partaj a fost formulată la data de 08.06.2011, anterior intrării în vigoare a Legii nr.71/2011 de punere în aplicare a Legii 287/2009 privind Codul civil, care se aplică numai cererilor formulate după data intrării în vigoare, respectiv data de 01.10.2011, în cauza de față fiind aplicabile dispozițiile Codului Familiei, în vigoare la acea dată.

S-a reținut că reclamantul S. C. și pârâta S. S. s-au căsătorit la data de 23.04.1988, căsătoria lor fiind desfăcută prin sentința civilă nr._/30.11.2011, pronunțată de aceeași instanță, iar prin acțiunea de față se solicită partajarea bunurilor dobândite de părți în timpul căsătoriei, situație în care instanța trebuie să procedeze, în temeiul art.6735 alin.1 C.Pr.Civilă, la stabilirea bunurilor supuse împărțelii, a calității de coproprietari a părților, a cotei-părți ce se cuvine fiecăruia, precum și a creanțelor născute din starea de proprietate comună pe care coproprietarii le au unii față de alții.

S-a reținut că art. 30 C. Fam. instituie o prezumție legală cu privire bunurile dobândite de oricare dintre soți în timpul căsătoriei, ca fiind de la data dobândirii lor, bunuri comune.

Totodată, corelativ cu dreptul de proprietate comună instituit de art. 30 din C. Fam., s-a reținut că art. 29 C. Fam. instituie o obligație în sarcina soților de a contribui, în raport cu mijloacele fiecăruia, la cheltuielile căsniciei.

Cu privire la dreptul de creanță la efectuarea îmbunătățirilor la imobilul proprietatea reclamantului din Câmpulung Muscel, Jud.Arges, prima instanță a reținut că în timpul căsătoriei, soții au edificat la imobilul mai sus menționat o . lucrări și îmbunătățiri, reprezentând gard exterior – împrejmuire, foișor, învelitoare șindrilă bituminată, izolare termică a fațadelor, platforme cu dale mozaicate, canalizare exterioară, copertină policarbon, faianță bucătărie, faianță baie, gresie bucătărie, baie, hol, 2 uși metalice, ferestre cu geam termopan, aparate electrice, spoturi, întrerupătoare, prize, cabluri, conductori, țevi apă, inclusiv accesorii instalații electrice, obiecte și armături sanitare, coloane legături încălzire, corp de încălzire Romstal, centrală Bereta, în valoare totală de 55.509 lei, fără să se poată reține pentru reclamant o cotă majoră, așa cum a pretins acesta.

Din depozițiile martorilor M. F. G. și Dreptaru V., instanța a reținut că aceștia au efectuat lucrările la imobilul din Câmpulung Muscel cu materiale primite cadou de reclamant, începând cu perioada 2000-2006. Lucrările au început în timpul vieții mamei reclamantului, continuând după decesul acesteia. Martorul Dreptaru V. a declarat că a văzut-o și pe pârâtă la imobil și că a venit să facă curățenie după efectuarea lucrărilor, iar după anul 2003, s-au montat și geamuri termopan și s-a pavat curtea imobilului cu dale.

Din declarația martorei Gidinceanu E., instanța de fond a reținut că, mama reclamantului le trimitea părților mâncare, iar conform certificatului de moștenitor eliberat de pe urma acesteia, s-a reținut că reclamantului îi revine întreaga masă succesorală rămasă de pe urma mamei sale, acesta devenind proprietar asupra întregului imobil situat în Câmpulung Muscel, Jud.Arges.

Instanța a reținut că, aceste lucrări au fost efectuate în perioada căsătoriei părților, sumele invocate de reclamant ca fiind primite cu titlul de cadou de la pacienți se plasează tot în perioada căsătoriei, motiv pentru care nu au regim de bun propriu, așa cum menționează disp.art.31 c.familiei. În același sens, s-a reținut că pârâta a realizat venituri din meditații, sume obținute tot în perioada căsătoriei și a ajutat cu munca fizică la aceste lucrări.

În aceste condiții, ținând seama li de faptul că lucrările profită reclamantului, proprietar al imobilului respectiv, instanța a reținut cota de participare de 50% pentru fiecare parte și, pe cale de consecință, l-a obligat pe reclamant la plata către pârâtă a sultei corespunzătoare cotei sale din aceste îmbunătățiri.

În plus, instanța a reținut și faptul că reclamantul nu a probat contrariul celor susținute de pârâtă și nici ceea ce a susținut personal, respectiv că, aceasta nu ar fi realizat venituri pe toata durata căsătoriei și nu ar fi dat meditații, astfel cum cer exigențele art. 1169 C. Civ.

S-a constatat că, deși a făcut afirmația potrivit căreia, pentru aceste îmbunătățiri ar fi fost folosite și veniturile mamei sale, reclamantul nu a atașat la dosar niciun mijloc de probă care să convingă instanța de justețea afirmațiilor sale, cu atât mai mult cu cât această susținere era contestată.

Spre deosebire de reclamant, instanța a reținut că susținerile pârâtei au fost probate de aceasta prin răspunsurile la interogatoriul luat reclamantului - întrebările nr.1 și nr.3 -, din care s-a reținut că aceasta obținea venituri constante din calitatea de profesor.

S-a apreciat că aceste aspecte se coroborează și cu cele învederate de martorul Dreptaru V., în sensul că inițial lucrările au fost începute în timpul vieții mamei reclamantului, dar la cererea reclamantului se aduceau materialele. În același sens este și depoziția martorei Gidinceanu E. (fila 194), aceasta arătând că lucrările au fost suportate din banii celor doi soți, și că nu cunoaște dacă mama reclamantului a contribuit financiar.

Astfel, având în vedere dispozițiile art.29-30 C.Fam. și susținerile părților, prima instanță a constatat că nu se pot reține apărările reclamantului, în sensul că lucrările au fost făcute și suportate material de el și mama sa din sume realizate din cadouri primite de la pacienți și sume de bani aparținând mamei sale și că reclamantul nu a dovedit o contribuție majoră la efectuarea acestor lucrări, astfel încât s-a reținut contribuția comună egală a soților la realizarea îmbunătățirilor.

Cu privire la îmbunătățirile aduse imobilului din ..15 sectorul 1, București ,instanța a reținut că acestea au fost realizate în anii 1998, în perioada în care părțile erau căsătorite, așa cum rezultă din toate probele administrate la dosar.

S-a reținut că este cert și recunoscut de însăși reclamant că, în perioada căsătoriei, cât și anterior acestei perioade, pârâta a realizat venituri din muncă și a dat și meditații, iar din depoziția martorilor audiați, M. F. G. și I. M.-C., instanța a reținut că lucrările la acest imobil au fost făcute după anul 1999, în perioada căsătoriei părților. Aceștia au arătat că pârâta ajuta la menajul comun prin muncă fizică în gospodărie, fiind ajutată și de alte persoane.

În aceste împrejurări, instanța a reținut că și aceste îmbunătățiri reprezintă bun comun dobândit în perioada căsătoriei, părțile având cote egale de contribuție, potrivit art.30 c.fam.

S-a reținut că, stabilirea cotelor părți conform art. 6735 c.p.c., este lăsata la aprecierea instanței, în raport de contribuția efectivă a fiecărui soț la dobândirea bunurilor comune și că nu există nicio dispoziție legală care să interzică stabilirea cotelor de contribuție pentru fiecare bun în parte.

Prima instanță a reținut că o astfel de contribuție pe fiecare bun, trebuie apreciată de la caz la caz, și că în aceste condiții, reclamantul nu a făcut dovada cotei majorate la dobândirea acestui bun comun.

Apărarea reclamantului întemeiată pe faptul că toate actele privind îmbunătățirile sunt pe numele lui, a fost apreciată de instanță ca insuficientă pentru a se considera că bunurile sau serviciile achiziționate provin din contribuția exclusivă a acestuia.

Totodată, față de susținerile reclamantului, în sensul că a obținut banii pe care i-a folosit la finanțarea îmbunătățirilor din sume primite cu titlul de cadou de la pacienți sau cu materiale primite cu acest titlu, instanța a reținut faptul că, pe de o parte, nu există probe cu privire la faptul că acei bani au fost investiți în acest scop, iar pe de altă parte, că acea sumă de bani ar fi putut acoperi doar îmbunătățirile făcute după anul 1999 la acest imobil.

În privința autoturismelor marca Audi și marca Renault, instanța a reținut că ambele au fost achiziționate de părți în perioada căsătoriei, autoturismul marca Audi a fost folosit de către reclamant și cel marca Renault de către pârâta, cotele de contribuitei la aceste bunuri fiind, de asemenea, de 50% pentru fiecare parte.

Cu privire la bunurile mobile aflate în locuința părților situată în ..15, sectorul 1, București, prima instanță a reținut că acestea au fost dobândite în perioada căsătoriei, fapt necontestat de părți.

În plus, s-a reținut că reclamantul a fost cel care la data de 01.04.2011, a încheiat pentru aceste bunuri mobile o poliță de asigurare cu nr._ cu valabilitate cuprinsă în intervalul 03.04._12. Din cuprinsul acestei polițe de asigurare, s-a reținut că bunurile asigurate se aflau la adresa indicată, în ..15, sectorul 1, București, bunurile fiind asigurate pentru suma de 10.000 euro – din care 6.000 euro pentru mobilier, bunuri electrocasnice, aparatură electronică max.500 euro pe bucată, 2000 euro pentru îmbrăcăminte și încălțăminte și 200 euro pentru aparatură electronică cu valoare mai mare de 500 euro/bucată.

La data de 03.08.2011, reclamantul a solicitat o anexă la polița de asigurare, prin care, în prezența unui martor, a menționat că s-a făcut o verificare a bunurilor din lista anexată la polița de asigurare și nu au existat modificări față de lista inițială .În aceste condiții s-a întocmit lista existentă la fila 335 din dosarul de fond, din care rezulta că toate bunurile menționate de reclamant prin cererea de chemare în judecată se aflau în domiciliul comun la data la care acesta l-a părăsit. De la acea dată, în locuință a rămas doar pârâta, reclamantul plecând din acest domiciliu fără să mai revină.

Din depoziția martorei I. M. –C., instanța a reținut că a văzut pe pereți tablouri, deși aceasta a intrat doar de câteva ori în casa părților, de fiecare dată fiind de față doar pârâta, nu și reclamantul.

S-a reținut că la data efectuării raportului de expertiza mobiliară de către expertul C. V., o parte din bunurile mobile ce se aflau pe lista bunurilor asigurate, nu au fost prezentate de pârâtă în vederea expertizării și nici nu s-au putut evalua ipotetic, expertul neavând la dispoziție elemente clare cu privire la caracteristicile bunurilor respective.

În ceea ce privește tablourile, instanța a reținut, din evaluarea făcută de expertul M. D. E., că o parte nu s-au mai regăsit faptic la data expertizei, situație în care au fost evaluate ipotetic.

Instanța a apreciat că este de necontestat că aceste bunuri au existat la data încheierii poliței de asigurare, că reclamantul a părăsit domiciliul comun și că singura care are cunoștință de destinația acestora este pârâta, care a refuzat să le prezinte spre a fi expertizate, reținându-se că reclamantul a formulat și plângere penală împotriva fostei sale soții.

A fost apreciat ca fiind cert faptul că în perioada căsătoriei, aceste bunuri au fost achiziționate sau primite cadou (cum este cazul cu tablourile aparținând pictorului S. B. cu care părțile au avut o relație apropiată), restul provenind tot din perioada căsătoriei.

F. de aceste considerente, instanța a constatat că nu poate reține decât faptul că acestea au caracter de bunuri comune, dobândite în perioada căsătoriei, caracter ce rezultă din aplicarea disp.art.30 c.fam.

Pentru faptul că pârâta este cea care a avut posesia acestor bunuri, că aceasta a rămas în domiciliul comun cu toate bunurile, instanța a apreciat ca fiind echitabilă atribuirea în natură a bunurilor către pârâtă, cu obligarea acesteia la plata sultei corespunzătoare către reclamant, în cotă de ½ din valoarea acestora.

Instanța a înlăturat apărările reclamantului și a constatat că atât imobilul situat în ..15, sectorul 1, București, cât și bunurile mobile sunt bunuri comune ale soților, în virtutea prezumției de comunitate de bunuri prevăzute de art. 30 C. Fam.

În ceea ce privește contribuția părților la achiziționarea bunurilor dobândite de acestea în timpul căsătoriei, instanța a reținut faptul că textul legal al art. 30 din C. Fam. instituie o prezumție relativă de contribuție egală a soților la dobândirea bunurilor comune, care poate fi răsturnată prin orice mijloc de probă. Astfel, soțul care dorește să obțină recunoașterea unei cote superioare de contribuție la dobândirea unui bun trebuie să prezinte dovezi în acest sens, potrivit dispozițiilor art. 1169 C. Civ.

C. propriu-zisă ce se cuvine din devălmășie fiecăruia dintre soți se stabilește pe baza contribuției efective a fiecăruia, fie prin venituri, fie prin activitatea casnică sau în gospodărie.

Totodată, instanța a reținut că această contribuție poate fi privită individual, cu privire la dobândirea fiecărui bun în parte, și nu global, drept contribuție pe întreaga durată a căsătoriei.

Astfel, având în vedere că reclamantul nu a administrat probatorii din care să rezulte o cotă de contribuție mai mare la dobândirea bunurilor comune, cele susținute de el nefiind probate în fapt, instanța a dat eficiență prezumției relative a egalității contribuției soților la dobândirea bunurilor comune, prezumție ce se deduce din interpretarea dispozițiilor art. 30 C. Fam., constatând în favoarea fiecărei părți o cotă de contribuție egală, de 50%, la dobândirea bunurilor comune.

Referitor la modalitatea de împărțire a masei partajabile, prima instanță a avut în vedere criteriile prevăzute de art.673 ind.9 c.p.c., potrivit cu care la formarea și atribuirea loturilor trebuie să se țină seama, după caz, de acordul părților, mărimea cotei părți ce se cuvine fiecăreia, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, precum și eventualele îmbunătățiri aduse imobilului de către proprietari înainte de a se cere împărțeala.

Luând în considerare cotele de contribuție ale foștilor soți, precum și regulile prevăzute de disp.art.741 c.civ. care guvernează operațiunea juridică de ieșire din indiviziune, instanța a dispus partajarea bunurilor comune ale soților, prin atribuirea în natură a imobilului pârâtei, care a continuat să locuiască în acesta și după plecarea reclamantului și care a rămas de peste doi ani în posesia și folosința bunurilor.

În aceste condiții, s-a reținut că, obligarea pârâtei la plata sultei către reclamant, reprezintă o operațiune juridică corectă și echitabilă, în condițiile în care, reclamantul este cel care a promovat cererea de ieșire din indiviziune și a solicitat atribuirea către pârâtă, în natură, a bunurilor.

În ceea ce privește ambarcațiunea, pretinsă de pârâtă prin întâmpinare, instanța a luat act de declarația reclamantului prin care a renunțat la aceasta, revenindu-i astfel pârâtei – care a și solicitat-o a fi inclusă în masa partajabilă. S-a reținut că valoarea ambarcațiunii este stabilită de expertiza întocmită de dl.expert evaluator Salom R. G. ipotetic la suma de 1.390 lei.

Referitor la locul de veci situat în Cimitirul B., instanța, față de actul de concesiune nr.2801 din data de 27.06.1997, a dispus să rămână în indiviziunea forțată a părților.

Cu privire la cererea formulată de părți, de acordare a cheltuielilor de judecată, instanța de fond, în raport cu soluția pronunțată, care profită ambelor părți și în temeiul art.276 c.p.c. a compensat în totalitate aceste cheltuieli.

Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel pârâta S. Sița, considerând că este nelegală și netemeinică.

În motivarea apelului, s-a arătat, în esență, că instanța de fond a fost în eroare, când a atribuit imobilul ce a constituit domiciliul conjugal al părților apelantei pârâte, deși aceasta nu a solicitat niciodată atribuirea bunului imobil. A insistat ca expertiza să fie corectă și să reflecte realitatea imobiliară, dar la termenul din 13.06.2012, a precizat expres faptul că această evaluare este total neconformă cu realitatea și asta înseamnă că cel care rămâne cu bunul, trebuie să plătească drept sultă o sumă care, probabil, că s-ar obține prin vânzarea întregii case. A precizat expres la termenul din 09.01.2013, că nu dorește atribuirea în natură a imobilului, iar în condițiile în care nici reclamantul nu dorea o astfel de atribuire, erau incidente art. 67311 alin.1-3 cod de procedură civilă, iar bunul imobil trebuia vândut.

Conform acestui text de lege, în cazul în care nici unul dintre coproprietari nu cere atribuirea bunului, instanța trebuie să dispună vânzarea bunului, stabilind totodată dacă vânzarea se va face de către părți prin bună învoială ori de către executorul judecătoresc. Instanța de fond a ignorat acest text de lege, pronunțând, susține apelanta, o hotărâre nelegală.

În condițiile în care, a declarat expres că nu dorește atribuirea bunului, apelanta consideră că este firesc ca nici bunurile mobile să nu-i fie atribuite, susținând totodată că au fost expertizate și bunurile existente dinainte de căsătorie, iar instanța a omis să se pronunțe cu privire la susținerile făcute în raport cu unele dintre acestea.

În continuare, a arătat că instanța de fond a reținut pentru argumentarea soluției de atribuire în natură a imobilului faptul că apelanta pârâtă s-a aflat în posesia acestuia, intimatul reclamant fiind cel care a plecat din domiciliul conjugal și nu a mai revenit. Nu ia în considerare că reclamantul a plecat pur și simplu din locuință, după mai bine de 20 de ani de căsătorie, situație în care această plecare nu i se poate imputa pârâtei, care a rămas în imobil având grija de el.

Pe lângă faptul că instanța i-a atribuit toate bunurile, nu a ținut cont de faptul că parte din aceste bunuri erau similare cu cele recunoscute de reclamant că le-a luat când a plecat din imobil. A precizat că laptopul și imprimanta, haina etc., sunt bunuri personale, dar instanța a ignorat orice regulă aplicabilă într-un partaj.

A arătat că, dacă în privința acestor bunuri discuția poate fi considerată de principiu, valoarea nefiind mare, problema pe care consideră că nu a rezolvat-o instanța, deși era importantă, este cea legată de tablouri.

Apelanta consideră că, în virtutea rolului sau activ, instanța ar fi trebuit să insiste în aflarea adevărului, dar a preferat să decidă cu o mare ușurință. A reținut că „la data de 03.08.2011 reclamantul a solicitat o anexă la polița de asigurare, prin care, în prezența unui martor, a menționat că s-a făcut o verificare a bunurilor din lista anexată la poliță și nu au existat modificări față de lista inițială. În aceste condiții s-a întocmit lista existentă la fila 335 din dosar, din care rezultă că toate bunurile menționate de reclamant prin cererea de chemare în judecată se aflau în domiciliul comun la data la care acesta l-a părăsit. De la această dată în locuință a rămas doar pârâta, reclamantul plecând din domiciliu și nemairevenind. Ulterior acesta a promovat cererea de desfacere a căsătoriei și prezenta cerere de partaj disjunsă din cererea principală’’.

Cu privire la aceste considerente, apelanta a arătat, în primul rând, că cererea de desfacere a căsătoriei nu a fost promovată ulterior, ci anterior, pe data de 08.06.2011. Deși așa zisa inventariere s-a făcut în august 2011, este prezentată un an mai târziu, în iunie 2012. Prin cererea de chemare în judecată, s-a arătat că masa partajabilă este compusă doar din imobil, mașinile părților și bunuri mobile care se află în casă, solicitându-se atribuirea acestora după evaluarea făcută de un expert tehnic. Ulterior, după depunerea întâmpinării, reclamantul și-a amintit că mai exista și o barcă, un imobil în care s-au făcut îmbunătățiri, dar bunurile mobile ramase în imobil au devenit brusc obiecte de artă. Pe data de 13 iunie 2012 - reclamatul a prezentat o anexă la polița de asigurare, însoțită de o listă de bunuri, iar în lista apar, spre exemplu, 3 canapele, când de fapt sunt două și nu există suspiciunea că ar fi putut sustrage și o canapea.

În răspunsul venit la dosar de la Allianz, pe aceeași listă, care a fost depusă de reclamant, apare conform cu originalul, dar deși apelanta a solicitat să se prezinte originalul în instanță, cererea a fost ignorată.

Apelanta invocă contradicția din mărturia martorului F. M., care afirmă sub jurământ că a fost de față când reclamantul a plecat din imobil, în luna iulie, iar la plecare, s-a făcut și o listă împreună cu asigurătorul, privind bunurile ramase în imobil, în schimb, anexa poartă data de 03.08.2012, fără a fi semnată de martor și fără să fie întocmită de față cu pârâta. Reclamantul a arătat că a fost internat în perioada 12.07 - 02.08, iar primul lucru pe care l-a făcut a doua zi de la externare, a fost să se întâlnească cu asigurătorul, deși internarea s-a făcut în Germania, ceea ce însemna că la data de 2 august era încă acolo.

A mai susținut că reclamantul a recunoscut la interogatoriu că și-a luat laptop-ul când a plecat, precum și aparatul foto, dar acesta nu este cuprins totuși în listă, deși se presupune că lista s-a făcut în momentul încheierii poliței.

Reclamantul a recunoscut, de asemenea, că și-a luat lucrurile în lipsa pârâtei, că a intrat în casă în lipsa acesteia, ceea ce în opinia apelantei, după o căsătorie de 23 de ani, înseamnă, pe de o parte, un sentiment de culpabilitate, iar pe de altă parte, o premeditare a conduitei procesuale ulterioare. A dovedit cu înscrisuri și faptul că în imobil s-a intrat și pe 8 august - hotărârea judecătorească în care apare această mențiune.

S-a mai susținut de apelantă că, instanța de fond nu a căutat răspunsul la întrebarea mai mult decât firească - de ce reclamantul nu a făcut lista împreună cu pârâta și de ce a venit în imobil în lipsa acesteia?

Consideră că existența acestor tablouri nu a fost probată cu certitudine, excepție făcând doar faptul că . două tablouri S. B., dar acestea nu se află la pârâtă.

Un alt element care confirmă, în opinia apelantei, superficialitatea cu care instanța de fond a analizat probele din dosar, se referă la faptul că instanța a stabilit valoarea tablourilor pe care le-a atribuit pârâtei la suma de_ euro, omologând în acest sens raportul de expertiză bunuri artă, deși suma stabilită de expert este de 7083 Euro.

În ceea ce privește menținerea stării de indiviziune forțată, apelanta consideră că și aici soluția instanței este criticabilă, mai ales că nu a argumentat motivul unei astfel de soluții. Instanța era datoare să motiveze care au fost considerentele pentru care a apreciat în acest mod, iar lipsa unor astfel de considerente face ca soluția să fie nelegală și netemeinică.

Cu privire la renunțarea la judecată, apelanta susține că nu poate fi explicată maniera prin care s-a ajuns la această soluție.

Potrivit art.246 C. pr. civilă, “(l)Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă. (2)Renunțarea la judecată se constată prin încheiere dată fără drept de apel. (3)Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, va obliga pe reclamant la cheltuieli. (4)Când părțile au intrat în dezbaterea fondului, renunțarea nu se poate face decât cu învoirea celeilalte părți”.

Consideră că în situația de față, nu este vorba de renunțarea la judecată. Nu este vorba despre un drept al reclamantului, la care poate renunța, ci despre un bun care se include în masa partajabilă și nu poate renunța unilateral o parte în detrimentul celeilalte părți.

Consideră că este inacceptabilă ușurința cu care instanța a înțeles să atribuie pârâtei bunuri care nu au fost solicitate, iar acest act de gratificare a pârâtei este lipsit de finalitate, în condițiile în care reclamantul nu i-a indicat nici expertului unde ține barca, pârâta nu are ce face cu acest bun și nici măcar nu șie unde este, iar instanța nu a sancționat această poziție procesuală a reclamantului. Practic această favoare este de fapt un beneficiu acordat reclamantului, prin neincluderea ambarcațiunii în lotul său.

Cu privire la sumele cheltuite de reclamant pentru tratament, solicită să se constate că instanța a omis să se pronunțe asupra lor, deși a făcut referire la această cerere în pagina 2 a sentinței.

Deși instanța a arătat că a respins excepția tardivității cererii de includere în masa partajabila a sumei de 10.000 euro, considerând-o ca fiind făcută în termen, apelanta solicită să se constate că această solicitare a fost făcută, în realitate, pentru prima dată prin concluziile scrise, nefiind supusă dezbaterii părților.

De asemenea, având în vedere certificatul depus de reclamant prin care se atesta că a făcut un tratament în străinătate și faptul că nu a depus factura plății acestui tratament, apelanta susține că a depus un înscris din care rezulta un preț ipotetic al tratamentului făcut de acesta din bani comuni, dar instanța nu s-a pronunțat nici asupra acestei solicitări .

În ceea ce privește taxa de timbru, apelanta arată că a solicitat ca instanța să stabilească cu exactitate taxa de timbru pentru partaj, pentru fiecare solicitare în parte, însă instanța a procedat la judecarea cauzei, deși taxa de timbru nu a fost stabilită, mai ales că se solicita o cotă majorată, iar prin apel, solicită să se constate că în ceea ce privește imobilul, nemulțumirea sa se referă la faptul ca instanța i l-a atribuit în mod forțat.

Intimatul S. C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.

Referitor la primul motiv de apel care viza modalitatea ieșirii din indiviziune (în ceea ce privește imobilul și bunurile mobile), intimatul a arătat că apelanta, deși invocă acest motiv de apel, în realitate și-a arătat nemulțumirea atribuirii către ea, abia după ce a văzut concluziile raportului de expertiză tehnică în construcții. În realitate, atât în prima fază, în care i-a solicitat prin mai multe notificări să se prezinte la biroul său de lucru pentru a ajunge la o înțelegere, prin semnarea unei tranzacții, aceasta întotdeauna și-a manifestat dorința de a „rămâne cu casa”, însă dacă s-ar fi putut să nu plătească nicio sultă. După depunerea unei „întâmpinări” de către pârâtă, care cuprindea și o cerere reconvențională (care ar fi trebuit timbrată în mod corespunzător), la termenul din data de 18.04.2012, reclamantul a depus întâmpinarea din care rezulta foarte clar că solicită să fie admisă în parte cererea reconvențională și să-i fie atribuit pârâtei imobilul situat în .. 15, sector 1 din mai multe considerente, respectiv:

-la plecarea reclamantului din imobil, pârâta a afirmat foarte clar că dorește să rămână cu imobilul, motiv pentru care el s-a și mutat, părțile fiind despărțite în fapt de peste un an la data promovării cererii de divorț;

- pârâta a primit acest imobil cu titlu de chirie și s-a considerat întotdeauna proprietara lui, deși toate sumele ce au fost achitate cu titlu de preț al acestuia și pentru îmbunătățirile aduse, au fost efectuate doar de către intimatul-reclamant.

În continuare, intimatul a susținut că a acceptat să rămână cu posesia imobilului în cauză, însă duplicitatea acesteia, după ce a văzut valoarea stabilită de expert, este evidentă.

Menționează că din conținutul întâmpinării formulată de el la termenul din 18.04.2012, rezultă că a solicitat următoarele:

-admiterea în parte a cererii reconvenționale, în sensul atribuirii în natură a imobilului teren plus construcție situat în București, .. 15, sector 1, către pârâta-reclamantă S. S., cu obligarea acesteia la plata sultei corespunzătoare cotei reale de contribuție ce va fi stabilită de instanța de judecată;

-respingerea celorlalte capete de cerere ca neîntemeiate.

Cu privire la atribuirea imobilului situat în București, .. 15, sector 1, a fost de acord să-i fie atribuit pârâtei-reclamante, având în vedere dorința pârâtei reclamante în acest sens, exprimată de fiecare dată și faptul că aceasta avea posesia imobilului.

Pentru nemulțumirea apelantei cu privire la valoarea stabilită prin raportul de expertiză tehnică de specialitate în construcții, intimatul a arătat că pârâta ar fi putut solicita alte probe, însă nu a făcut decât simple obiecțiuni care vizau exact această nemulțumire. A mai invocat și faptul că apelanta folosește acest imobil de aproximativ doi ani de zile, în timp ce el a plătit chirie în toată această perioadă, apelanta încercând tergiversarea soluționării definitive și irevocabile a cauzei numai din rea credință, pentru a nu achita sulta corespunzătoare stabilită de instanță și pentru a-l șicana.

Cu privire la atribuirea bunurilor mobile pârâtei, aspect care o nemulțumește, intimatul a arătat prin întâmpinare că, atâta vreme cât imobilul i-a fost atribuit în natură, era firesc să i se atribuie și aceste bunuri mobile.

Față de sustragerea din masa partajabila a bunurilor - obiecte de artă, faptă săvârșită de către pârâtă, bunuri pentru care a notificat-o (în sensul de a aduce la masa partajabilă aceste bunuri și a le prezenta expertului) și a depus plângeri la parchet, intimatul a susținut că pârâta a preferat să ascundă comiterea faptei, în detrimentul unui conduite procesuale corespunzătoare și manifestării drepturilor sale cu bună-credință. Atât din înscrisurile depuse de S.C. ALLIANZ TIRIAC, cât și din declarația martorului audiat de către instanța de fond, M. F., rezultă că acele bunuri mobile-obiecte de artă au rămas în imobil, în posesia pârâtei.

Intimatul apreciază că instanța și-a manifestat rolul său activ, că a analizat toate înscrisurile și depozițiile martorilor și că rezultă fără niciun dubiu că aceste bunuri au rămas în posesia pârâtei și că aceasta le-a sustras din masa partajabilă pentru a-i rămâne, fără a fi obligată să achite vreo sultă.

Cu privire la înscrisul, denumit proces verbal, anexă la polița de asigurare, a arătat că susținerea apelantei este nereală, în sensul că ar fi solicitat instanței să prezinte originalul.

La termenul când a depus acel înscris, fără să aștepte să i se pună în vedere de către instanță sau partea adversă, a prezentat acel înscris, pe care l-a și certificat în fața instanței de judecată, copia certificată rămânând la dosarul cauzei la aceeași dată.

Cu privire la de-al doilea motiv de apel, ce viza cheltuielile de tratament, intimatul a susținut că încă de la completarea cererii de divorț cu capătul privind partajul bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, a arătat că are nevoie de liniște și multă odihnă, dată fiind starea sa de sănătate, ceea ce nu a avut atâția ani de zile alături de pârâtă, că toate acele cheltuieli s-au efectuat la un an de la separarea în fapt a soților și că acele sume au fost împrumutate, dat fiind timpul scurt de la aflarea diagnosticului nefericit și data intervenției chirurgicale.

Consideră că apelanta nu poate solicita includerea la partaj a unor cheltuieli, care de fapt, au fost împrumuturi și nu venituri, cu atât mai mult cu cât, doi ani de zile pârâta nu a manifestat niciun fel de grijă sau înțelegere cu privire la starea sa de sănătate, aceasta având posibilitatea să-i împrumute sumele necesare pentru intervenție, dar nici măcar nu s-a oferit.

În raport cu probele administrate în cauză, consideră că în mod întemeiat a fost respinsă cererea de includere în masa partajabila a acestor cheltuieli ca neîntemeiată.

Intimatul a apreciat că este nefondat și cel de-al treilea motiv de apel – privind indiviziunea forțată asupra locului de veci, întrucât, atât dreptul de concesiune asupra locului de veci, cât și dreptul de proprietate asupra unor eventuale construcții funerare se transmit prin succesiune, ele fiind incluse în masa succesorală, însă nu sunt supuse partajului, părțile urmând a rămâne în indiviziune asupra acestora.

Referitor la cel de-al patrulea motiv de apel, privind renunțarea la judecată asupra bărcii cu motor, intimatul a arătat că este, de asemenea, nefondat și formulat cu rea credință, întrucât, în ciuda faptului că la termenul din data de 18.04.2012, reclamantul a fost cel care a renunțat la dreptul său privind bunul mobil - barca, în favoarea pârâtei-reclamante, tocmai pentru a se ușura derularea procesului și a evita alte animozități create de aceasta, a formulat atât oral, cât și în scris această cerere de care instanța a luat act chiar prin încheierea de la acel termen.

În continuare, intimatul a arătat că celelalte motive invocate de apelantă reprezintă confuzii grave ale unor noțiuni de drept pe care aceasta le face.

Prin decizia civilă nr.1309/18.12.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins apelul ca nefondat și a obligat apelanta la 2.000 lei cheltuieli de judecată către intimat.

Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că apelanta-pârâtă nu a răspuns solicitărilor reclamantului de a ajunge la o înțelegere, prin semnarea unei tranzacții, acceptând în mod tacit să rămână cu imobilul din București, . a constituit domiciliul conjugal și în care locuiește efectiv.

A considerat că, prin întâmpinările depuse la dosar (filele 10-11, 376-377 din dosar), apelanta pârâtă S. S., a susținut, în esență, că părțile au avut o contribuție egală la dobândirea masei partajabile și deoarece a subliniat faptul că locuința ce a reprezentat domiciliul conjugal a fost dobândită de aceasta, cu chirie, anterior încheierii căsătoriei, și-a manifestat de fapt dorința de a i se atribui această locuință, iar reclamantului să-i revină îmbunătățirile realizate de soți în timpul căsătoriei la imobilul proprietatea acestuia, situat în Câmpulung Muscel Jud.Arges, moștenit de la părinții săi.

S-a reținut, totodată, că, abia prin întâmpinarea de la filele 376-377 din dosar și după evaluarea acestui imobil de către expertul desemnat în cauză, apelanta-pârâtă S. S. a menționat că nu dorește atribuirea acestui bun în natură, iar dacă nici reclamantul nu-l dorește, deși consideră că a fost evaluat corect, a apreciat că singura soluție este vânzarea imobilului de către părți.

Potrivit art.67311 C.pr.civilă, tribunalul a reținut că „în cazul în care niciunul dintre coproprietari nu cere atribuirea bunului ori, deși acesta a fost atribuit provizoriu, nu s-au depus, în termenul stabilit, sumele cuvenite celorlalți coproprietari, instanța, prin încheiere, va dispune vânzarea bunului, stabilind, totodată, dacă vânzarea se va face de către părți prin bună învoială, ori de către executorul judecătoresc”.

A apreciat însă că, dispoziția legală mai sus menționată nu este aplicabilă în speța de față, în care, inițial, pârâta-apelantă a fost de acord cu atribuirea bunului în lotul său și cu administrarea probei cu expertiză tehnică de identificare și de evaluare, iar prin întâmpinarea finală, menționată mai sus, abia după evaluarea imobilului, fiind nemulțumită de evaluarea făcută de către expert, aceasta a menționat că nu dorește atribuirea imobilului în natură, apreciind că singura soluție ar fi vânzarea imobilului de către părți, fără să formuleze o cerere fermă și neechivocă în acest sens, pentru ca instanța să urmeze procedura prevăzută de art.67311 C. pr. civilă.

În acest condiții, tribunalul a apreciat că, în mod legal și temeinic, prima instanță a atribuit imobilul situat în ..15, sectorul 1, București în lotul apelantei-pârâte, procedând la împărțeală potrivit regulilor de drept comun referitoare la partaj.

Obținerea locuinței cu chirie în perioada anterioară cumpărării de către soți, folosirea în continuare a acestei locuințe de către apelanta-pârâtă, ca locuință de domiciliu, mărimea cotei-părți ce i se cuvine din imobil, precum și dorința inițială a acesteia, în sensul de a-i fi atribuită în lot, care a condus la stabilirea unui acord inițial între părți în acest sens, s-a apreciat de instanța de apel că reprezintă motive temeinice, potrivit art. 741 C. civil rap. la art. 6739 C.pr.civilă, care justifică atribuirea imobilului în lotul acesteia.

S-a constatat că bunurile mobile atribuite, de asemenea, în lotul apelantei au fost destinate folosinței imobilului din ..15 sectorul 1, București, au rămas în posesia acesteia, iar o parte dintre obiectele de artă (tablouri), deși au fost recunoscute de către apelanta pârâtă, nu au fost prezentate expertului pentru identificare și evaluare, astfel că, având în vedere și anexa la polița de asigurare a bunurilor, cu care se face dovada existenței bunurilor, până la înscrierea în fals, tribunalul a constatat că în mod legal și temeinic, bunurile respective au fost reținute la partaj și au fost imputate lotului pârâtei de către prima instanță.

Cu privire la tablourile solicitate de către reclamant la partaj, tribunalul a constatat că, în esență, pârâta S. S. a recunoscut inițial că au existat mai multe tablouri, despre care nu cunoaște dacă erau originale, două tablouri proveneau de la pictorul S. B., care a fost finul părților și le-a făcut câte unul cadou, prin interogatoriu susținând că a constatat dispariția acestora la sfârșitul lunii august 2011.

Martorul I. M.–C. a declarat, însă, că a văzut tablouri în casa părților, de față fiind doar pârâta, nu și reclamantul, astfel că incertitudinea determinată de poziția oscilantă a pârâtei privind existența bunurilor de artă, sau de greșelile din cererea reclamantului, s-a apreciat de tribunal că sunt înlăturate cu această depoziție, dar și cu actele de asigurare a bunurilor, în legătură cu care nu s-a dovedit că ar fi false, așa cum pretinde apelanta.

Tot din probele administrate în cauză, s-a reținut că nu s-a probat luarea acestor tablouri din domiciliu de către reclamant, situație în care instanța de control judiciar a apreciat că în mod întemeiat acestea au fost reținute la partaj și imputate lotului pârâtei.

Cu privire la cererea de renunțare privind ambarcațiunea, tribunalul a apreciat că nu s-a dovedit faptul că bunul ar fi fost luat de către reclamant din gospodăria comună rămasă în posesia pârâtei, iar renunțarea s-a făcut după începerea dezbaterilor pe fondul cauzei, situație în care, în mod corect, instanța a inclus și acest bun în masa partajabilă, dispozițiile art.246 alin. 4 C.pr.civilă impunând într-o astfel de situație acordul părții adverse.

În condițiile în care barca cu motor nu a fost prezentată expertului de specialitate pentru identificare și evaluare, instanța nu putea să atribuie acest bun în lotul reclamantului, în mod legal și temeinic fiind atribuit în lotul pârâtei, care a avut posesia gospodăriei comune.

În consecință, s-a apreciat că nu se poate reține încălcarea sau aplicarea greșită a legii sub aspectul renunțării la judecată, iar drepturile legitime ale pârâtei nu au fost încălcate.

Cu privire la suma de 10.000 Euro cheltuită de reclamant pentru tratament în Germania, Tribunalul a constatat că, sub acest aspect, prima instanță a reținut că excepția tardivității cererii, invocată de către reclamantul S. C., este într-adevăr neîntemeiată, întrucât pretinsa cerere reconvențională a fost depusă anterior închiderii dezbaterilor, motiv pentru care a respins această excepție și a reținut că părțile pot să-și completeze masa partajabilă până la soluționarea pe fond a cauzei.

S-a constatat însă că, pe de o parte, ca și în cazul celorlalte bunuri menționate mai sus, pârâta nu a formulat o cerere reconvențională expresă și explicită, având o atitudine aparent pasivă în cadrul partajului de bunuri comune, astfel că nu ar putea invoca propria culpă.

Chiar apelanta, prin apelul formulat, a arătat că „această solicitare a fost făcută prima dată prin concluziile scrise, nefiind dezbătută”, recunoscând astfel, că de fapt nu a formulat o cerere de suplimentare a masei partajabile.

Totodată, din probele cu înscrisuri, depuse la dosar în faza de apel, respectiv, din Adresa nr. DJ_ R din 14 octombrie 2013 emisă de BCR SA și extrasele de cont de la BCR, privind situația conturilor intimatului S. C. pentru perioada 1 ianuarie 2010 – 31 decembrie 2011(filele 61-70, 82-92 și 164-169), tribunalul a reținut că la data de 8 iulie 2011, orele 14:35 s-a deschis contul curent cu suma de 10.100 Euro, prin ordin de încasare în numerar și în aceeași zi de 8 iulie 2011, orele 15:26, s-a efectuat o plată de 10.000 Euro către beneficiarul „Mediclin R. Janker Klinik” din Germania.

Din Declarația extrajudiciară autentificată sub nr. 468 din 10 mai 2013, dată de către numitul M. F.-G. la BNP „A. și Asociații” (fila 81 dosar), tribunalul a reținut că la 8 iulie 2011 i-a acordat intimatului S. C. un împrumut de 10.000 Euro pentru efectuarea unei intervenții chirurgicale și a tratamentelor ulterioare, la Clinica „Mediclin R. Janker Klinik” din Germania, cu obligația ca această sumă să-i fie restituită în rate, în cel mai scurt timp.

La întrebarea nr. 9 din interogatoriul luat în faza de apel (fila nr. 98 din dosar), apelanta a susținut că această sumă de bani a fost dobândită în timpul căsătoriei, menționând însă, că nu știe cum au fost dobândiți.

În aceste condiții, tribunalul a apreciat ca fiind verosimile susținerile reclamantului-intimat, în sensul că, costurile intervenției chirurgicale și ale tratamentelor de care a beneficiat în Germania au fost plătite la 8 iulie 2011 cu bani proveniți dintr-un împrumut personal al acestuia și nu din bani comuni ai foștilor soți, în mod legal și temeinic, nefiind reținută suma de 10.000 Euro la partaj, pentru a fi imputată lotului reclamantului.

Cu privire la locul de veci, tribunalul a constatat că, potrivit actului de concesiune nr.2801 din data de 27.06.1997, părțile nu au decât un drept de concesiune care le asigură folosința bunului, nu au un drept de coproprietate, astfel că în mod legal și temeinic a fost menținută indiviziunea forțată de către prima instanță, nefiind posibilă împărțirea folosinței unui astfel de bun.

Tribunalul nu a constatat erori de calcul al sultelor datorate de către apelantă, astfel că motivul de apel invocat în acest sens a fost apreciat, de asemenea, ca fiind nefondat.

Având în vedere toate aceste considerente de fapt și de drept și reținând expres că nu constată încălcarea sau aplicarea greșită a legii de către prima instanță, că probele au fost apreciate și valorificate corect în cauză, tribunalul a respins apelul ca nefondat.

În baza dispoz.art.274 C. pr. Civilă, apelanta a fost obligată la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată către intimat, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de recurs s-a susținut că instanța de fond a reținut în mod greșit acordul său tacit la atribuirea imobilului ce a constituit domiciliul comun al părților, deși, atât recurenta pârâtă, cât și intimatul reclamant au arătat expres, în scris că nu solicită o astfel de atribuire.

A reținut greșit și faptul că, prin întâmpinare, a solicitat atribuirea imobilului, pentru ca ulterior, după efectuarea expertizei, să revină și să precizeze că nu ar mai fi de acord cu atribuirea. În realitate, susține recurenta, prin întâmpinare, a indicat masa bunurilor supuse partajului, fără să-și manifeste în vreun fel voința în sensul atribuirii imobilului în natură și în exclusivitate.

Procedând astfel și atribuind imobilul recurentei pârâte, în condițiile în care niciuna dintre părți nu a solicitat atribuirea, instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 673 indice 11 cod procedură civilă, care impuneau vânzarea bunului.

În continuare a criticat expertiza efectuată în cauză la instanța de fond, care, în opinia sa, a supraevaluat imobilul supus partajului; a susținut că se impunea reaudierea martorului V. I. care precizase că nu a văzut fizic bunurile menționate, cu privire la veridicitatea procesului verbal anexat la contractul de asigurare; a susținut că împrumutul de 10 000 Euro a fost făcut înainte de divorț, însă împrumutătorul M. nu a amintit nimic la fond în legătură cu acest aspect.

În drept recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 cod procedură civilă.

Intimatul reclamant a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivare a arătat că recurenta pârâtă și-a arătat nemulțumirea față de atribuire abia după ce a văzut concluziile raportului de expertiză tehnică construcții, nemulțumită fiind de valoarea reținută de expert, situație în care nu erau incidente în cauză dispozițiile art. 673 indice 11 cod procedură civilă.

A susținut că, atribuirea imobilului către recurenta pârâtă a fost impusă de faptul că aceasta a fost cea care a rămas în posesia imobilului după separarea în fapt a părților, iar dacă era nemulțumită de valoarea imobilului, recurenta avea posibilitatea să solicite alte probe, dar a preferat să formuleze doar obiecțiuni la expertiză cu privire la valoarea reținută, nesolicitând efectuarea unei noi expertize nici în fond și nici în apel..

În opinia sa, recurenta pârâtă își exercită abuziv drepturile procedurale prevăzute în lege, iar conform art. 723 cod procedură civilă trebuie să răspundă pentru pagubele astfel pricinuite.

A mai arătat că instanța de apel și-a manifestat rolul activ, a analizat înscrisurile și depozițiile martorilor audiați în cauză, reținând în final, în deplin acord cu acestea, că apelanta pârâtă a sustras bunuri comune.

În concluzie, intimatul reclamant a solicitat, respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, arătând totodată că, în opinia sa, criticile dezvoltate de recurentă prin memoriul de recurs nu se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 cod procedură civilă, indicate de aceasta, ceea ce ar putea atrage și nulitatea recursului.

Deoarece din actele depuse în recurs a rezultat că, după soluționarea apelului, sentința instanței de fond, devenită astfel executorie, a fost executată silit, la cererea reclamantului, în vederea executării creanței sale privilegiate, respectiv a sultei la care a fost obligată pârâta, imobilul supus partajului în prezenta cauză fiind vândut la licitație publică, iar executarea este în prezent contestată de pârâtă, instanța de recurs a pus în discuția părților la termenul de judecată din data de 20.10.2014, necesitatea suspendării cauzei, în baza dispozițiilor art. 244 alin. 1 pct. 1, până la soluționarea acestei contestații.

Părțile s-au opus, susținând că în cadrul contestației formulată de contestatoarea pârâtă nu s-a solicitat și anularea procesului verbal prin care bunul a fost vândut la licitație publică.

În această situație, instanța de recurs, va dispune respingerea cererii de suspendare, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile textului de lege mai sus menționat pentru suspendarea prezentei cereri de recurs.

Analizând sentința instanței de fond, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 cod procedură civilă, de criticile formulate de recurentă prin memoriul de recurs și apărările intimatului din întâmpinare, Curtea va reține următoarele:

Recurenta a invocat prin memoriul de recurs nelegalitatea deciziei instanței de apel pentru faptul de a fi reținut în motivarea soluției pronunțată, faptul că și-ar fi exprimat prin întâmpinare acordul pentru atribuirea în natură a imobilului ce a constituit domiciliul comun al părților, acord asupra căruia ar fi revenit ulterior, după efectuarea expertizei, în considerarea valorii prea mari reținută în acest raport, dar și pentru faptul de a fi reținut acordul său tacit la atribuire, rezultând din împrejurarea că ar fi refuzat să tranzacționeze cu intimatul asupra partajării imobilului .

A susținut că, în realitate, nu a solicitat niciodată să-i fie atribuit imobilul, ba mai mult, prin cererile depuse la dosar și prin concluziile puse cu ocazia dezbaterilor a arătat expres că nu solicită atribuirea imobilului. Pe întreg parcursul soluționării cauzei, intimatul reclamant a arătat, de asemenea, expres, că nu solicită să-i fie atribuit imobilul din ..15, sectorul 1, situație în care instanța ar fi trebuit să facă aplicarea dispozițiilor art. 673 indice 11 și să dispună vânzarea bunului.

Contrar susținerilor făcute de intimatul pârât prin întâmpinare, instanța de recurs apreciază că o astfel de critică, prin care se invocă, practic neaplicarea de către instanță a dispozițiilor legale mai sus menționate, se subsumează motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 cod procedură civilă și indicat de recurentă în memoriul de recurs, potrivit căruia modificarea unei hotărâri poate fi dispusă în cazul în care este lipsită de temei legal sau a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii.

Nu pot fi subsumate acestui motiv de nelegalitate și nici celorlalte motive de recurs prevăzute expres și limitativ de art. 304 cod procedură civilă, motivele prin care se critică de recurentă expertiza tehnică construcții efectuată în cauză, susținându-se, în esență, că prin aceasta imobilul a fost supraevaluat și nici cele privitoare la depozițiile martorilor audiați în cauză, motiv pentru care nu vor fi analizate de instanța de recurs.

În consecință, analizând singura critică de nelegalitate formulată de recurentă împotriva deciziei instanței de apel, prin care se invocă încălcarea dispozițiilor art. 673 indice 11 cod procedură civilă, Curtea va reține că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 673 indice 11 cod procedură civilă, în cazul acțiunilor de partaj de bunuri comune, dacă nici unul dintre coproprietari nu cere atribuirea bunului aflat în devălmășie, instanța, prin încheiere, va dispune vânzarea bunului, stabilind totodată, dacă vânzarea se va face de către părți prin bună învoială ori de către executorul judecătoresc.

Norma legală mai sus menționată este imperativă, motiv pentru care, instanța care soluționează partajul este obligată ca, ori de câte ori este îndeplinită ipoteza prevăzută de această normă (respectiv ca nici unul dintre coproprietari să nu fi cerut atribuirea bunului aflat în coproprietate), să dispună vânzarea bunului, neputând proceda la partajarea acestuia în natură, între părți, conform regulilor generale ce guvernează materia partajului judiciar.

Din dosarul instanței de fond rezultă că partajarea imobilului din ..15, sectorul 1, ce a constituit domiciliul conjugal al părților, s-a solicitat de reclamantul S. C., prin acțiune, fără în motivele cererii să se facă vreo referire cu privire la modalitatea efectivă de partajare (filele 4și 5 din dosarul de fond).

Pârâta S. Sița a depus la dosar întâmpinare prin care și-a exprimat punctul de vedere cu privire la cota majoritară de contribuție solicitată de reclamant prin acțiune și a indicat mai multe bunuri, susținând că sunt bunuri comune și au fost omise de reclamant din masa partajabilă. În cuprinsul acestui act de procedură nu se fac referiri cu privire la modalitatea de partajare a imobilului, nici în senul atribuirii acestuia către reclamant, dar nici în senul atribuirii către pârât, astfel cum în mod eronat a reținut instanța de apel.

Împrejurarea că, prin întâmpinare, pârâta a invocat faptul că locuința ce a reprezentat domiciliul conjugal al părților a fost dobândită de ea, cu chirie, anterior căsătoriei și era mobilată la data căsătoriei, nu putea fi asimilat, potrivit legii, cu o cerere de partajare a imobilului prin atribuirea acestuia, în natură, pârâtei, cu atât mai mult, cu cât prin cererea depusă la dosar la data de 09.01.2013 (filele 376, 377 dosar fond), pârâta arăta expres că nu solicită atribuirea imobilului, în același sens fiind și concluziile puse cu ocazia dezbaterilor în fața primei instanțe (fila 450 verso din dosarul de fond).

Faptul că prin aceeași cerere pârâta își exprima nemulțumirea și cu privire la concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, privind valoarea imobilului, nu putea fi interpretat ca abuz de drept procesual din partea sa, în sensul dispozițiilor art.723 cod procedură civilă, de vreme ce, până la acea dată, pârâta nu formulase o cerere de atribuire a imobilului, asupra căreia să vi revenit ulterior, doar în considerarea acestei valori.

Instanța nu putea reține legal nici existența unui acord tacit al pârâtei la atribuirea imobilului, rezultând din faptul că ar fi refuzat solicitările reclamantului de a ajunge la o înțelegere prin semnarea unei tranzacții, în condițiile în care, prin aceste tranzacții, neacceptate de pârâtă, se propunea tocmai atribuirea imobilului către aceasta (fila 14 din dosarul de fond).

Cererea de atribuire, din partea pârâtei, la care se referă art. 673 indice 11 cod procedură civilă, nu putea fi înlocuită nici de faptul că prin întâmpinarea la cererea reconvențională reclamantul, făcând pentru prima dată precizări cu privire la modalitatea partajării imobilului, solicita atribuirea acestuia către pârâtă (cu precizarea că prin sentința fondului nu a fost soluționată o astfel de cerere reconvențională, aspect necriticat în apel).

Textul are în vedere situația în care niciuna dintre părți nu solicitat să-i fie atribuit imobilul supus partajului, iar în condițiile în care, în speță niciuna dintre părți nu solicitase expres acest lucru, instanța ar fi trebuit să dea curs dispozițiilor imperative ale art. 673 indice 11 cod procedură civilă și să dispună vânzarea bunului.

Neprocedând astfel și partajând între părți imobilul prin atribuirea acestuia pârâtei, instanța de fond a pronunțat o sentință nelegală, ce se impunea a fi anulată în apel, potrivit art. 297 cod procedură civilă, situație în care, instanța de recurs va dispune, în baza art. 312 cod procedură civilă admiterea recursului, va modifica în tot decizia instanței de apel, în sensul admiterii apelului declarat de apelanta pârâtă împotriva sentinței instanței de fond, anulării acestei sentințe și trimiterii cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de suspendare a judecății cauzei, ca neîntemeiată.

Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă S. SIȚA, împotriva deciziei civile nr.1309 A din 18.12.213, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. C..

Modifică în tot decizia instanței de apel în sensul că:

Admite apelul declarat de apelanta pârâtă S. Sița împotriva sentinței civile nr.1542/30.01.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București.

Anulează sentința instanței de fond și trimite cauza pentru rejudecare la aceiași instanță de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 27.10.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

D. A. B. I. B. DOINIȚA M.

GREFIER

L. C.

Red.I.B.

Tehdact.B.I

2 ex./3.11.2014

-----------------------------------------

T.B.-Secția a V-a –C.D.C.

- S.V.

Jud.Sector 1 – P.U.

← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr....  Conflict de competenţă. Sentința nr. 16/2016. Curtea de Apel... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 1580/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI